Dan Mirahorian

14"O interpretare a modelului cosmologic cu o viteza a luminii variabila." (n. J.-P. P.)

*Apărute în tentativa de unificare a interacţiunilor fizice. [n. trad] 15 Ceea ce înseamnă presupunerea vitezei de deriva a galaxiilor, care este de câteva mii de kilometri pe secunda, ca neglijabila în raport cu viteza luminii, care este de 300.000 km/s. Din punct de vedere fizic este ceva rezonabil, dar nu este riguros şi din punct de vedere matematic, în sens strict. (n. J. P. P.) Aceasta lege apare de asemenea ca o consecinţă a teoriei relativităţii generale. Eu am regăsit-o pentru galaxii, adică o expresie identica ce pemite sa se calculeze distanta lor fata de noi, în funcţie de deplasarea radiaţiei lor către roşu. Deci, "aparentele sunt salvate ".

Insa ştiinţa nu face niciodată altceva decât sa încerce sa tina seama de aparente, recurgând la un model de interpretare, care evoluează neîncetat în cursul istoriei. Cu acest scenariu, pana la distante de multe miliarde de ani lumina, am ajuns la universuri observabile identice, cu cele din teoria clasica. Souriau a crezut o vreme ca aceasta cercetare nu făcea decât sa reformuleze diferit, ceea ce se ştia deja. Era fals, pentru ca apărea o soluţie de univers în loc de trei, ceea ce punea capăt unei dezbateri, care dura de peste o jumătate de secol.

Omogenitatea cosmica era conservata. Mai erau şi alte proprietăţi matematice interesante, pe care vi le voi prezenta în continuare. Diferenţa apare insa la foarte mare distant şi pentru foarte putemice deplasări spre roşu, adică în lumea quasarilor. In acest domeniu, observaţiile ar putea sa permită o alegere intre scenariul clasic şi al meu.

Scenariul clasic presupune ca obiectele conţinute în univers nu cresc odată cu el. Se admite ca universul poate fi în expansiune, dar se considera ca galaxiile, roiurile de galaxii, stelele şi sistemele planetare îşi păstrează dimensiunile constante. In imaginea balonului care se umfla (scenariul clasic) obiectele din cosmos sunt reprezentate ca nişte confetti lipite pe cauciuc. Atunci când umflam balonul, apar cute intre locurile de lipire ale acestor confetti şi restul balonului. De obicei, aceste confetti se dezlipesc.

Toate aceste lucruri pot părea amuzante. Dar lucrurile nu stau deloc astfel. In cercetarea mea nu am făcut nimic altceva decât sa modific reprezentarea, desenând obiectele pe balon. Ele se dilatau atunci odată cu balonul, ceea ce vrea sa insemne ca în noua viziune apar simultan atât dilatarea universului cat şi cea a roiurilor de galaxii, a galaxiilor.„stelelor şi planetelor şi chiar a fiiritelor umane17, şi a tuturor lucrurilor. In aceasta etapa.

Cititorul ar fi tentat sa afirme: „inca o ciudăţenie! Asta de unde o mai fi apărut?” A apărut din acelaşi lucru care tocmai a fost prezentat mai sus. Constanta dimensiumlor obiectelor este o expresie a ipotezei conservării niasei lor. Care este o veche reminiscenţa a principiului descoperit de Lavoisier. Părintele chimiei moderne. Expansiunea obiectelor cosmice în sincronism cu cea a universului este o expresie a preocupării de a le conserva energia.

Stiu ca aceste concepte sunt derutante, chiar şi pentru un fizician. Ce ar trebui sa reţinem din cele afirmate mai sus: ca relativitatea generala este un fel de seif cu un cifru – un cifru extrem de solid şi de complicat. Este un seif pe care nu-1 putem forţa. Prin anii ‘20 oameni de ştiinţă ca Einstein, Minkowski. Robertson. Walker şi Friedmann au descoperit fiecare cate o cifra din combinatic şi o usa s-a deschis. Cercetarea mea pare sa arate ca exista inca o poarta de acces la acest seif. O alta cale bazata pe alta combinaţie, ansamblul fiind la fel de riguros din punct de vedere matematic. Aceasta poarta diferita s-a deschis. Am adus probe. Constantele fizicii sunt în acest caz tratate ca nişte variabile legate de un sinsur parametru, cum ar fi de pilda timpul. Legife lor de evoluţie sunt deduse din consideraţii care par corecte, cum ar fi principiul de conservare a energiei şi acea simbioza existenta intre obiectele cosmice şi ţesătură care le susţine (motivele de pe un pulover se dilata în acelaşi timp cu puloverul).

Dar atunci, se vor întreba multi, cum sa ştim cine are dreptate. Cine poate sa le diferenţieze limpede?

Răspunsul se afla în diametrul aparent al quasarilor. Doi cercetători, Barthel şi Miley18, au oferit primele rezultate în 1988, în celebra revista Nature. La distante mici. cu cat depărtaţi de ochiul dumneavoastră un obiect, cu atât diametrul lui aparent scade. Pentru un motiv care ar fi prea dificil de explicat aici, atunci când un obiect se situează la o distanta de ordinul a miliarde de ani lumina, lucrurile se petrec invers: cu cat obiectul este mai depărtat, cu atât diametrul sau aparent creste.

16 "Model cosmologie cu viteza variabila a luminii: interpretarea deplasării spre roşu (a înroşirii obiectelor depărtate)» – (n. J.-P. P.) 17 In cursul celor patru ere cosmice hinduse (in sanskrita Yuga) descrise în tradiţiile hinduse, care împreună alcătuiesc marele ciclu cosmic (Mahakalpa) sau o zi şi o noapte a lui Brahma, având o durata de 4.320.000 de ani tereştri. Apare o variaţie a dimensiunilor umane. Fiecare din cele patru ere sau faze ale unui mare ciclu este compusa din 20 de mici cicluri. Care se descompun ele insele în ere de fier, bronz, argint şi aur. Pe durata unei faze de creaţie a unui mic ciclu (Kalpa). Speranţa de viaţă a oamenilor creste cu un an pe secol, pana ajunge la 84.000 de ani. In paralel, corpul fiinţelor umane creste pana ajunge la o talie de 8400 de picioare. In perioada de dispariţie a unei mici Kalpa, care este însoţită de faze suecesive de ciuma, războaie şi foamete, viaţa umana se scurtează pana la 10 ani iar corpul uman ajunge la înălţimea de un picior (304 mm). (n. D. M.) (Vedeţi şi Tao Te King în traducerea şi comentariul prof. Dan Mirahorian. Ed. Dragon Camp Fundamental. 1992. în "Comentariul" la cap. XV p. 193-207). [n. D. M.]

Acest extraordinar paradox este rezultatul relativităţii generale. Mai precis, diametrul aparent al obiectului devine proporţional cu distanta sa.

În modelul meu. Acest diametru aparent tinde. Dimpotrivă, către o valoare constanta. Primul model, clasic, corespunde curbei punctate din figura 1 pag. 244 din al treilea articol publicat în Modern Physics Letters A şi intitulat Gauge Cosmological Model with Variable Light Velocity: III: Comparison with QSO Observaţional Data19. Pe abscisa este indicata distanta pana la observator, iar pe ordonata: diametrul aparent al obiectului. Se observa cum curba clasica urca în zona distantelor mari. în timp ce giaficul din modelul meu tinde, dimpotrivă, către o limita orizontala. de altfel nereprezentata. In mijloc este reprezentat pachetul de puncte din lucrările lui Barthel şi Miley. Din punct de vedere statistic, aceste rezultate inclina uşor în favoarea acestui din urma scenariu, dar aceasta nu este o proba suficienta. Ar trebui obţinute valori corespunzătoare unor deplasări spre roşu mai importante şi suficient de numeroase pentru a putea sa ne decidem intre cele doua modele. Proces ce se va judeca fara îndoială în următorii zece ani.

Când un cercetător publica nişte neghiobii. şi inca într-o revista de prima mana, de regula este făcut praf. In cazul meu a urmat o linişte totala, atât în rubricile de recenzii ale publicaţiilor de specialitate, cat şi în studiile pe domenii sau în seminarii. Nici un atac. Nici o critica. Am fost totuşi luat de o parte de un anume Lausberg, de la Institutul de Astrofizica din Bruxelles. In cursul unei reuniuni organizate de SOBEPS* cu doua luni în urma, în legătură cu recentul val de OZN-uri din Belgia:

— Nu apreciez. Mi-a spus el. Aceasta maniera în care v-aţi ataşat o anexa ştiinţifică la o carte destinata marelui public.

Făcea aluzie, evident, la cartea mea Ancheta asupra OZN-urilor.

— Asta nu e o lucrare destinata numai marelui public, am replicat eu. Eu consider ca e o carte de ştiinţă scrisa de un om de ştiinţă.

— Nu-mi place deloc acest model, cu o viteza variabila a luminii, propus în cartea dumneavoastră. Toate astea nu par sa aibă nici un sens.

— Uitaţi ce e, mi se pare simplu: eu mi-am făcut mutarea. Am dat o forma cercetărilor mele şi le-am publicat într-o revista ştiinţifică de cel mai înalt nivel. Proceda [i şi dumneav oastra la fel cu criticile dumneavoastră.

Redactaţi-le sub forma unei scrisori şi publicaţi-le în aceeaşi revista. Asta e regula. Daca nu procedaţi asa, înseamnă ca nu aveţi nimic de zis.

Toate acestea mi-au amintit criticile academicianului Evry Schatzmann. Care pretindea, cu cincisprezece ani în urma, ca aerodinele MHD nu ar putea sa zboare şi ca "teoremele fundamentale s-ar împotrivi", în timp ce azi submarinele cu propulsie magnetohidrodinamica navighează inclusiv în paginile revistei Science et vie. Într-o carte intitulata Copiii Uraniei, acelaşi academician relua după câţiva ani profesiunea sa de credinţă, afirmând ca o nava nu poate evolua în aer cu o viteza superioara fara zgomot, de aceasta data fara nici un argument demonstrat. In cinci sau zece ani. Undele de soc vor fi anihilate în jurul unei machete imersate într-un curent gazos supersonic. Aceasta ar fi cat se poate de realizabil cu tehno-logia de care dispunem azi şi sunt sincer convins ca americanii au realizat deja aceasta experienta relativ simpla, daca ţinem cont de mijloacele de care dispun ei la Lawrence Livermore Laboratory, unde, după părerea profesorului Kunkle. Seful departamentului de înalte energii de la Berkeley. Acest tip de cercetare. Considerata ca legata de fenomenul OZN, are regim ultrasecret.20

Un lucru rămânea evident: aceasta afacere UMMO m-a condus foarte departe şi mi-a orientat cercetările timp de multi ani. Bazându-mă pe câteva indicaţii dispersate, pe care le-am descoperit în documente, am pus sub semnul întrebării dogmele solid stabilite şi am realizat cercetări publicate în articole, fie dovedite, cum e cazul MHD, fie cel putin de calitate şi având o mare coerenta interioara, în cazul cosmologiei. Nu am insistat, în aceasta parte a cărţii, asupra coincidentelor fericite. Nu cred ca ele s-ar putea datora doar unei simple întâmplări. Cel care a furnizat aceasta noua cheie a combinaţiei cifrate a seifului ştia ca ea funcţionează.

1S P. D. Barthel şi G. K. Liley, în Nature, 333 (1988). (n. aut.) 19 "Model cosmologic de etalonare cu viteza a luminii variabila. Partea a treia: comparaţie cu datele observate la quasari.» (n. aut.)

*Societe Belge d’Etuide des Phenomenes Spatiaux ["Societatea Belgiana pentru Studiul Fenomenelor Spaţiale"].

20 "Vedeţi nota despre afirmaţiile lui Henri Coandă relativ la eliminarea undei de soc ("bangul sonic ").

J. P. Petit ştie acest lucru, dar nu are cum să-1 afirme, fara a-1 susţine cu probe, întrucât nu au apărut articole despre aceste cercetări ultrasecrete. [nota DM]

Coerenta interioara a dosarului UMMO

Pe vremea când am avut în mana, în 1975, primele texte care se refereau la cosmologie şi în care am descoperit aceasta tema a universurilor gemene, înzestrate cu săgeţi inverse de curgere a timpului. Trecutul unuia fiind, într-un anumit fel, în viitorul celuilalt, credeam ca un astfel de subiect ar trebui sa fie abordat cu un limbaj matematic special. Pe vremea aceea îmi imaginam ca o codificare lingvistica ar putea permite, în aceeaşi fraza, într-o aceeaşi "afirmaţie", descrierea unui fenomen fizic simultan în sensul trecut-viitor şi în sensul viitor-trecut. Precizez ca pana în ziua de azi nu am descoperit un astfel de limbaj matematic. Dar am fost extrem de surprins sa regăsesc aceasta idee, câţiva ani mai târziu, într-un nou raport UMMO. Jean-Jacques Pastor poate fi martor. Chiar daca el nu este om de ştiinţă. In sfârşit. în aceste rapoarte ulterioare, UMMO

Insista asupra considerabilei dificultăţi pe care o au atunci când îşi traduc gândirea într-o limba terestra, datorita unor obstacole pur lingvistice. Noi suntem neîncetat obligaţi, afirma ei. Sa reducem enormul flux informaţional care ne vine imediat în minte asupra unui subiect dat, ca sa putem sa traducem ceva într-un limbaj care va este accesibil.” In acest stadiu ei precizează ca, atunci când trebuie sa descrie nişte aspecte ceva mai complicate ale cosmosului. Ei recurg la o dubla codificare, semantica şi frecvenţiala.

O fraza ar fi o serie de foneme, plus o repetare ca o bâlbâială sistematica în care apare o dublare sau o triplare a acestor foneme. Mesajul ar aduce deci o prima informaţie prin analiza sa semantica imediata, apoi o a doua.

Prin lectura codului numeric asociat repetării. De exemplu, spunând: Universu1 1 este este este în expansiune expansiune expansiune „, aceasta s-ar putea citi în doua feluri:

— Universul este în expansiune;

— Plus termenul: 2-3-2.

Aceasta din urma trebuie citita printr-o alta codificare, numerica, însemnând, de exemplu, universul este în contracţie”. Încetineala exprimării ar fi, după rapoarte, compensata de bogăţia informaţională. Acest mod de exprimare ar fi condus la un discurs bisincronic, care descrie fenomenele simultan în sensul trecut-viitor şi viitor-trecut.21 Altfel spus, era exact ceea ce-mi imaginasem ca o consecinţă logica a acestei noi viziuni despre univers. Am văzut, în acea vreme, o proba de coerenta interioara* a discursului prezent în aceste texte, fenomen care avea sa se mai producă în numeroase rânduri.22

Sa observam în treacăt ca aceasta scriere permIte sa se afirme, intre altele, un lucru şi contrariul sau. Pe unii, acest lucru ii va face sa zâmbească, dar lucrurile merg mult mai departe decât am crede.23 Orice am face, discursul nostru logic este închis de peste doua mii de ani într-un lant aristotelic, rupt intre adevărat şi fals, după principiul terţului exclus (care pretinde ca o propoziţie este ori adevărata ori ialsa, nu şi adevărată şi falsa simultan). Or, aceasta era afirmata cu insistenta în textele UMMO, care ne îndemnau, insistând asupra unor lucrări ca cele ale matematicianului Bertrand Russel24, la o indispensabila revizuire a limbajului.

Spunând: "Atât timp cat nu veţi face acest pas, nu veţi realiza nici un progres important." 25 21 Bineînţeles ca imediat se preciza ca, atunci când era vorba de lucruri mai simple, era folosita o frazeologie mai convenţională. Nu se recurgea la un amestec savant de descriere diacronica şi retrocronica pentru a spune.

De exemplu, "As vrea sa cumpăr an kilogram de mere. " (n. J.-P. P.)

* Coerenta interioara arata o unitate intre parte şi întreg similara cu aceea obţinută într-o holograma. (n. D. M.) 22 In 1975 îmi imaginasem ca un astfel de discurs trebuia sa apeleze la o "logica cu patru valori de adevăr". în care eventualităţile ar fi fost A-A, A-F, F-A şi F-F (A însemnând "adevărat" iar F "fals"), subiect pe care aveam să-1 regăsesc peste ani în noile rapoarte. Vedeţi anexa ştiinţifică. (n. J.- P. P.) 23Un limbaj care sa scape de lanţul dualităţii este calea non-verbala la care se face referire în taoism, buddhism. Proiectarea unui astfel de limbaj pentru ştiinţa pare utila, daca ne gândim ca limbajul natural are o alta finalitate, alta origine şi alt nivel de acces. (n. D. M.) 24 Bertrand Russel este primul care a evidenţiat afirmaţiile indecise, care scapă noţiunii simpliste de adevăr şi de fals, creând celebrul sau paradox al bărbierului care "rade pe toţi oamenii care nu se rad singuri şi numai pe aceştia". Atunci, spunea Russel, pe bărbierul nostru cine il rade? Un alt tip, mai simplu, de propoziţie în care nu ne putem decide, nici adevărata nici falsa, consta în a spune doar atât: "Eu mint. " Daca aceasta propoziţie este adevărată, atunci înseamnă ca e falsa şi invers. (n. J.- P. P.) 25 Acelaşi principiu apare şi în evoluţia spirituala, unde se solicita abandonarea etichetării verbale, pentru a putea depăşi dualitatea periferica şi a ajunge la Centrare (vedeţi Tao Te King şi Yoga Sutra), (n. D. M.) Ideea unui limbaj dublu, sau a unui bilimbaj, nu este noua. Noi chiar practicam în permanenta acest lucru în viaţa de toate zilele, unde limbajul nostru are multiple semnificaţii. Daca spun "ii voi da ceea ce-i datorez", aceasta fraza poate îmbrăca mai multe semnificaţii, după intonaţia pe care o folosesc. Aceasta poate merge de la simpla afirmaţie, la negaţie, utilizând o intonaţie care sugerează ironia. Acelaşi lucru daca însoţesc pronunţarea frazei de o anumită gestica. Fraza citata, pronunţată într-un mod neutru, dar asociata cu un gest de dispreţ, îşi schimba total semnificaţia. De la Freud şi Lacan mai ştim ca subconştientul şi conştientul îşi amesteca discursul în frazele oamenilor, pur şi simplu prin alegerea cuvintelor. Noi toţi avem "o limba bifurcata".

Iluzioniştii utilizează acest bilimbaj cu o arta desăvârşită, utilizând, de altfel, cu siguranţă, o a doua codificare a repetărilor (bâlbâielilor), care trece neobservata, daca nu ne aplecam în mod sistematic atenţia. Puteţi sa va distraţi elaborând o asemenea telinica. Ne putem imagina de exemplu ca faptul de a dubla primul cuvânt dintr-o fraza denota ca ea e falsa. Iată o situaţie când asistentul iluzionistului (care este legat la ochi) rosteşte:

— Puteţi să-mi spuneţi. Puteţi să-mi spuneţi, domnule: aceasta doamna poarta ochelari?

Astfel formulata, întrebarea va primi un răspuns negativ, care va surprinde asistenta. şi posibilităţile de a continua sunt nesfârşite.

În loc de concluzie

În aceasta anexa ştiinţifică as putea şi ar trebui sa ma rezum la ceea ce a făcut efectiv obiectul lucrărilor ştiinţifice publicate în reviste de înalt nivel, verificate de referenţi. In momentul în care scriu aceste rânduri, redactez nişte lucrări ce-şi au izvorul în faimoasa fraza auzita de Dominguez la Madrid, anume răspunsul acelui UMMO de serviciu la întrebarea lui Dominguez despre "găurile negre", un răspuns menit sa ne puna pe gânduri: "Găurile negre nu exista. Când o stea neutronica devine instabila, masa ei este transferata în universul geamăn." Se poate găsi o discuţie pe aceasta tema în anexa ştiinţifică a lucrării citate (pp. 364-365).

Cred ca aceasta fraza are sens şi ca găurile negre. Nu exista. Atunci când steaua cu neutroni depăşeşte masa critica – aceasta fiind echivalenta cu de doua ori şi jumătate masa soarelui – forţele de respingere dintre neutroni şi presiunea intema nu mai sunt capabile sa contrabalanseze monstruoasa forţa de gravitaţie şi steaua suferă o implozie. Pentru a evita problema pusa de o astfel de implozie care, în final, conduce la o masa atât de mare într-un volum echivalent cu cel al unei gămălii de ac, oamenii de ştiinţă au construit aceasta himera matematica numita "gaura neagra", în care rezultatul imploziei este aruncat într-un viitor infinit – şi oare nu tocmai aici expresia "cenzura cosmica", introdusa de Penrose în legătură cu găurile negre, îşi dezvăluie întreaga ei savoare?

Nu sunt eu singurul de aceasta părere. Souriau, ca toţi matematicienii de talie, a remarcat imediat ca aceasta soluţie, care descria un mediu hiperdens, a apărut dintr-o ecuaţie de camp care descria. Un univers vid, în care materia nu exista! Aceasta observaţie critica fundamentala nu poate fi în nici un fel negata. O descriere corecta a fenomenului ar solicita utilizarea unei ecuaţii complete a campului, ceea ce nimeni nu a reuşit pana acum.

Scenariul pe care 1-am elaborat acum este diferit. Atunci când începe procesul de implozie al stelei, în centrul acesteia apare o singularitate care o "mănâncă" în întregime. Apoi acea singularitate se închide asupra ei însăşi, totul durand doar câteva zecimi de miime de secunda.*

Ce se afla în interiorul acestei singularităţi? Nimic, absolut nimic, pur şi simplu pentru ca topologia locala devine hipertorica, nu hipersferica. Fizicienii nu utilizează azi acest tip de descriere, din lipsa capacităţii de a o descrie corect din punct de vedere matematic. Este adevărat ca nu e deloc simplu. După părerea mea. Acest proces de dispariţie a unei stele neutronice nu este decât versiunea naturala a modului de propulsie a navelor lor atunci când schimba sistemul de referinţă pentru a ajunge la alte stele.26

Textele afirma clar ca după realizarea acestui transfer hiperspaţial, în locul unde se găsea vehiculul nu exista nimic, nici particule, nici fotoni. Aceasta informaţie nu este lipsita de talc. Pentru un fizician teoretician, vidul absolut nu exista. Vidul, situat acolo unde orice materie este absenta, este umplut de fotoni. Daca fotonii sunt absenţi, înseamnă ca nu exista doar vid, ci pur şi simplu o absenta a ţesăturii spaţio-temporale. Altfel spus, locul în care se găseşte nava este similar gaurii unui tor (inel). A căuta ce se afla în acel tor (inel) este la fel de lipsit de sens ca şi a căuta sa aflam care este natura cauciucului, care se găseşte în axul unei camere umflate cu aer.

*Aceasta singularitate este de fapt o inversiune la presiuni înalte a simetriei materiei şi reprezintă exact calea urmata pentru a obţine şi în laboratoarele terestre antimateria. (n. D. M.) 26 aşa cum arătăm în comentariul Tao Te King ("Cartea Caii şi a Virtuţii". Pp. 139-145) singularitatea despre care este vorba apare natural pe Terra în vârtejuri, trombe şi cicloane, iar mişcarea materiei este cea indicata de semnul UMMO. (n. D. M.)

*In central vid al rotii se centrează maeştrii spirituali pentru a obţine eliberarea din planul fenomenal şi translocaţia (vedeţi şi Tao Te King. Ed. Cit., cap. XI) [nota DM]

Ne aflam pur şi simplu în afara camerei cu aer.27

Aceasta investigate a gaurilor negre este pasionanta.

Chestiunea s-ar putea rezuma asa: "Daca exista găurile negre, atunci OZN-urile nu exista. şi viceversa."

În alte texte se afirma ca acest transfer "inversează masa". Nu ne mai ramane decât sa încercăm inca o data sa conectam intre ele toate aceste afirmaţii succinte. Soluţia se găseşte poate la capăt.

Unde se afla nava după transferul sau? Într-o alta regiune spaţio-temporală şi într-o epoca diferita, mult mai apropiata de Big Bang. Pentru ca sa putem vorbi de un câştig apreciabil, ar trebui ca aceasta epoca sa corespunda unei situaţii în care galaxiile inca nu existau. Călătorul va vedea atunci universul în forma sa primordiala. Textele precizează ca atunci nu se puteau distinge decât mase informe, cu contururi neclare.

Universul era populat de nori de hidrogen ce echivalau cu 100.000 de mase solare (protoroiuri globulare).

În acest stadiu, cititorul va fi tentat sa zică: daca nava se deplasează în trecut, n-ar putea atunci sa revină în punctul de plecare pentru a crea o dezordine în propriul sau trecut?

Regăsim astfel subiectul Călătorului imprudent, o carte scrisa de Barjavel. Dar daca ţinem cont de primul articol publicat în Modern Physics Letters A., ajungem la un rezultat care elimina orice posibilitate de paradox.

Este vorba de ultima ecuaţie de la pagina 188, care arata ca onzontul L (t) este fara încetare egal cu raza cosmica R (t). Mai clar spus, ca sa ne putem telegrafia noua înşine, cu viteza luminii, ar fi necesar un timp care este egal cu însăşi. Vârsta universului. Deci, aşa ceva e imposibil. Aceasta ultima relaţie reprezintă o ultima restricţie "anti-paradox". Acest deznodământ fericit nu mi se pare nici el rodul unei întâmplări.

Cum nu e întâmplător nici faptul ca apare o entropie care se potriveşte perfect pentru a înlocui variabila timp, cu o valoare de operare redusa şi care ilustrează o fraza din documentele UMMO: "Nu înţelegem de ce voi faceţi o distincţie permanent intre entropie şi timp, pentru ca entropia este timpul".

Noi rămânem aici, pentru a nu ne hazarda în explicaţii matematice care nu prezintă interes decât pentru specialisti27 27 In comentariul la Tao Te King (pp. 139-145) este arătată dubla săgeata a timpului şi a entropiei în "vârtejul existenţial" (comentariul cap. IV, p. 145 în Ediţia I).

În anexa prezentam o fotocopie a paginilor, care ne interesează.

Concluzia la care ajungem este ca în Tao Te King suntem în prezenta cunoaşterii unor civilizaţii care ne-au precedat pe Terra. Henri Coandă avea dreptate când m-a îndemnat sa studiez Tao Te King şi Yoga Sutra, despre care civilizaţiile intergalactice au afirmat la Murocs AFB ca " pe Terra ati cunoscut aceleaşi lucruri ca şi noi, numai ca voi le-aţi uitat. Studiaţi TTK şi YS şi daca veţi reuşi sa experimentaţi direct Realitatea Axiala în interior, veţi afla şi cum s-o aplicaţi tehnologic " (n. D. M.)