Dan Mirahorian

"Frica de frica" nu este mai folositoare decât iubirea de adevăr, fiindcă cel invadat de frica este o victima a hipnozei involuntare şi nu mai lupta cu pericolul real, ci cu unui mult mai mare, susţinut din interiorul sau de halucinaţiile cărora, din lipsa de atenţie şi de conştientă imparţială, le-a permis să-1 invadeze. Nu poţi fi lucid şi imparţial decât daca ai curaj sa priveşti adevărul netulburat, nu daca eşti las şi hipnotizat de frica şi de dorinţe. Depinde numai de noi daca acceptam sa ignoram în continuare hipnoza, realitatea şi minciunile cu care ne hrănesc cei care ne manipulează pentru a deveni vulnerabili şi supuşi.

Daca le ignoram, suntem cu adevărat "stupid people", adică oameni slabi, fiindcă nu avem puterea pe care numai adevărul ne-o poate furniza şi înarma.

Deplasarea navelor UMMO

Am întors pe toate părţile cel dintâi text care mi-a căzut în mana privitor la navele venite din spatiu. Scria acolo ca deplasările cu ajutorul acestor nave se realizau în doua moduri. Pentru călătoriile interstelare, operaţiunea implica o schimbare a filei spaţiului. Se vorbea despre trecerea în imediat iar aceste fraze mi s-au părut putin utilizabile.

Carl G. Jung în comentariul sau la o lucrare taoista (Secretul Florii de aur; embrionul sacru http:/en. Wikipedia.org/wiki/The_Secret_of_the_Golden_Flower), vorbea despre trecerea de la planul diacronic (cauzal) la cel sincronic (bazat nu pe succesiune, ci pe simultaneitate). Cine a citit o singura lucrare veritabila de taoism (Tao Te King), de Yoga (Yoga Sutra), de Shivaism (Vijnana Bhairava, Shiva-Samhita) sau de buddhism Zen, poate a descoperit ca peste tot este vorba de detaşarea de universul fenomenal şi de centrarea în acum şi aici. Trecutul şi viitorul nu exista cu adevărat, sunt nişte iluzii: trecutul este un prezent care s-a stins, iar viitorul este un prezent care inca nu a venit. Cei ce vor sa obţină accesul la omnicunoastere şi la omnipotenta (puteri supranaturale: levitaţie, translocaţie, dematerializare, materializări etc.) trebuie sa se ancoreze în realitatea imuabila, eterna şi omniprezenta, care exista acum şi aici în noi înşine. Recomandam în acest sens lectura lucrării Cartea Caii şi a Virtuţii (Tao Te King) traducere şi comentarii de prof. Ing. Dan Mirahorian, Tao Jian Wen. Rugam cititorii sa citească ce afirma Julius Evola în cartea sa Yoga secreta a puterilor divine despre calea orizontala şi cea verticala.

Al doilea mod de deplasare, utilizat pentru distante relativ mai mici, pare mai accesibil înţelegerii noastre. Era posibil sa legam toate aceste informaţii de tot ce reieşea din mărturiile legate de fenomenul OZN.

Expediţionarii UMMO indicau valorile campurilor magnetice create de navele lor la o distanta precizata.

Bazându-ne deci pe aceste date, a fost posibil sa calculam intensitatea campului respectiv în imediata vecinătate a navei. Erau de asemenea descrişi nişte ionizatori laterali, care păreau sa acopere suprafaţa navei, ca o cingătoare. Acest sistem crea în jurul aparatului un adevărat roi de sarcini electrice, mai exact ioni negativi. Sistemul de propulsie era completat de nişte solenoizi sau bobine, care înconjurau şi ele nava, ca o curea. In alte texte se afirma ca modul de propulsie aplica ceea ce pământenii numesc magnetohidrodinamica, cunoscuta în special sub numele prescurtat MHD. De fapt, nu exista nici un document unic care sa descrie totul, ci doar rapoarte diferite în care figurează elemente disparate. Unul din aceste rapoarte pomenea de existenta unor mici nave, de dimensiunile unei mingi de ping-pong sau chiar ale unui bob de mazăre, care neîndoios se alimentau prin utilizarea magnetohidrodinamicii în special folosind campuri magnetice variabile, cuplate cu o acţiune de modulare a stării de ionizare a aerului din jurul aparatului.

În discuţia pe care am avut-o cu Henri Coandă – relatata în introducerea la Yoga Sutra, lucrare aflata în pregătire la editura Arhetip RS – i-am spus: "O astfel de nava poate zbura şi în Soare fara pericolul de a fi topita, fiindcă în acelaşi mod tin si. Pământenii plasmele termonucleare, fara a ajunge în contact cu pereţii recipientului. Confinarea în campuri magnetice a plasmei, care a fost într-adevăr utilizata şi la instalaţiile termonucleare (Stellator, Tokamak) este, la navele extraterestre, orientata simultan către exterior şi interior: în exterior protejează pereţii navei de contactul mecanic şi termic cu mediul (de unde şi lipsa bangului sonic şi a frecării, care ar produce erodarea peretelui navei); în interior este menţinut în suspensie magnetica habitaclul toroidal, pentru amortizarea şocurilor şi a acceleraţiilor gravitaţionale -suspensie prin efect Meissner, care ecranează habitaclul şi la efectul nociv al campului magnetic.

Reiau discuţia purtata atunci cu Henri Coandă: " Nu te preocupa de partea asta, care de bine de rau e înţeleasă şi va fi pusa în funcţiune [propulsia MHD], ci caută sa înţelegi transferul instantaneu [translocaţia], care se pare ca intervine chiar acum şi aici, când deplasez creionul asta de la stânga la dreapta. Este ca şi cum mişcarea, pe care noi o percepem ca fiind continua, ar fi alcătuită în realitate dintr-o succesiune de salturi instantanee şi insesizabile din cauza infinitezimalitatii lor. [.]. Civilizaţia care ne-a precedat pe Terra ne-a transmis în Yoga Sutra modul de acces la capacităţi de translocaţie, care trebuie înţelese pentru a fi aplicate tehnologic. "

Am fost în măsură pe atunci sa încep sa exploatez aceste informaţii şi sa le dau o forma cu adevărat ştiinţifică.

Totul a condus la un program de cercetări şi de calcule. Aceste module, inspirate direct de lectura textelor UMMO, realizau "controlul nivelului de ionizare a mediului gazos ce înconjura dispozitivul, precum şi variaţii dorite ale acestor caracteristici ". Luminozitatea observata în jurul OZN-urilor, care provin fie de pe planeta UMMO, fie de pe o alta, corespundea ionizării induse de sistemele laterale din zona cingătorii, care acţionau asupra aerului din jur.

Ca regula generala, MHD era secretul dispozitivelor UMMO atunci când era nevoie de o simpla deplasare în universul nostru fizic. Dispozitivul asemănător oului de lemn pentru ţesut ciorapii, care se scufunda în sol, se comporta după aceeaşi schema generala: pentru a face conductor mediul în care urma sa evolueze, în loc sa fie ionizat aerul, topea roca*.

În acest stadiu ne era imposibil sa afirmam daca OZN-urile corespund sau nu unui lucru real şi daca documentele UMMO provin de la locuitorii unei planete străine. Nimeni nu putea spune daca exista sau nu o grota amenajata în regiunea Digne, care sa fi servit drept adăpost acestor expediţionari timp de doi ani, desi în rapoarte se preciza ca " echipamentul primei expediţii se afla inca depozitat acolo şi aceasta va servi drept dovada a existentei noastre atunci când ne vom hotărî sa dezvăluim guvernanţilor voştri prezenta noastră."

Cineva care cunoştea perfect regiunea alcătuise acest joc de-a v-aţi ascunselea, iar noi am căzut în capcana şi 1-am urmat cu răbdare. Daca exista sau nu o grota, asta este alta problema.

Cercetările asupra MHD au fost dificile dar fecunde si, după ani de munca aspra şi îndârjită, s-au acumulat şi rezultatele ştiinţifice -pe care le prezentam în anexa acestei lucrări. Termenul MHD, descoperit într-unul din rapoartele din Spania, îmi reţinuse imediat atenţia şi prima realizare a venit în 1976. Un an mai târziu aveam sa găsesc de ce sa ma prind pentru a deschide o noua fereastra prezenta în aceste documente: cosmologia UMMO.

Universurile gemene

Pentru a pătrunde sensul textelor UMMO nu e nevoie sa te concentrezi neapărat asupra unuia sau altuia din aceste rapoarte, ci sa citeşti totul fara a avea idei preconcepute, ceea ce pentru mine era uneori extenuant. Nu cunosc literatura mai alambicata, mai încâlcita şi mai plina de darul de a te face să-ţi pierzi răbdarea. Am sfârşit prin a ajunge la concluzia ca toate acestea nu aveau decât scopul precis de a dispersa informaţiile cheie în păienjenişul unei palavrageli care juca rolul de diluant. Într-un pachet de hârtii primite de Sesma şi aduse din Spania în 1976 am dat de un text ce cuprindea o descriere a universului, despre care nu am auzit niciodată vorbindu-se.

*Transformând-o în electrolit. [nota trad.]

Gnoza de la Princeton vorbeşte despre doua fete ale aceleiaşi realităţi, "fata şi dosul" aceleiaşi file: pe o fata vedem lumea efectelor (modelul discontinuu al ţesăturii) iar cealaltă este adevărata fata, cuprinzând lumea cauzelor (firele care leagă motive-le ţesute).

În taoism se vorbeşte despre perechea manifestat/nemanifestat, adică despre universul fenomenal în continua transformare şi curgere, şi despre realitatea imuabila, axiala, invariabila, centrala. Cuplul AX – periferie sau Sine (Purusha) – Realitate manifestata (Prakriti), este prezent în Vedanta, Samkhya şi Yoga.

În toate tradiţiile mistice se cunoaşte ierarhia în cinci nivele sau învelişuri (kosha) a universului manifestat care înconjoară Axul sau Centrul (realitatea omniprezenta, eterna şi imuabila) fara a-1 condiţiona sau determina. Fritjof Capra, în cartea sa The Tao of Physics explorează paralelismele uluitoare dintre fizica moderna şi filosofiile orientale. Aceasta carte* indica preocupări similare cu cele ale lui J. P. Petit şi la cercetătorii "avizaţi" din SUA. Dintre aceşti cercetători "avizaţi", grupaţi în jurul lui A. Einstein, care au alcătuit Gnoza de la Princeton, am avut şansa să-1 fi cunoscut pe Henri. Coandă.

Nu exista un univers, ci doua, ca doua foi gemene. Citez textul exact, extras din documentul lui Sesma: "Nu exista numai un singur cosmos, al nostru, ci o infinitate de perechi de cosmosuri. Dualitatea este prezenta de asemenea inca din geneza cosmologica. Diferenţa Intre doua elemente A şi B ale fiecărei perechi se sprijină pe faptul ca structurile atomice respective diferă prin semnul sarcinii electrice (voi numiţi aceasta, incorect, materie şi antimaterie). Astfel universul nostru geamăn exista, dar el are următoarele caracteristici: 1. In atomii sai, învelişul electronic este constituit din electroni pozitivi (pozitroni), menţinuţi în orbita în jurul nucleului de către anti-protoni.

2. Cele doua cosmosuri nu pot niciodată sa intre în contact. A crede ca ele s-ar putea întâlni e un lucru lipsit de sens, dat fiind ca nu exista relaţii dimensionale care sa le separe* 3. Cele doua cosmosuri poseda aceeaşi masa* şi aceeaşi raza corespunzând unei hipersfere cu raza de curbura negativa.

4. Dar cele doua universuri se bucura de singularităţi distincte; altfel spus, în cosmosul geamăn cu al nostru nu exista acelaşi număr de galaxii, iar cele care ii sunt integrate nu poseda aceeaşi structura. Nu exista deci o alta planeta UMMO geamănă, nici o alta planeta Terra geamănă, aşa cum ne-am putea imagina. Aceasta ultima concluzie nu este ipotetica şi vom indica mai departe motivul.

5. Cele doua cosmosuri gemene au fost create simultan, dar direcţiile respective de curgere a timpului nu trebuie considerate ca fiind orientate în acelaşi sens. Ar fi lipsit de logica sa susţină cineva ca acest cosmos coexista cu al nostru în timp, sau ca a existat înainte sau ca va exista după. Just este sa spunem numai ca EXISTA, dar nu acum, după sau înainte. Dimpotrivă, într-un interval de evoluţie el va fi paralel sau egal cu al nostru

Am putea aplica aceleaşi raţionamente infinităţilor de perechi de cosmosuri, care exista în pluricosmos. Vom putea observa ca imaginea pluricosmosului nu se poate asemăna cu un Univers (semnificativ al Cosmosului).

În acesta, galaxiile se deplasează ca nişte insule plutitoare într-un imens ocean. Numai ca acest ocean este o sfera cu multe dimensiuni, în legătură cu care se poate vorbi cu dificultate despre distante intergalactice şi despre gaze care umplu spatiile intergalactice. In schimb, este chiar şi mai dificil sa ne imaginam WAAMWAAM (pluricosmosul) fiindcă perechile de cosmosuri sunt imersate în neant. Ar fi inutil sa ne închipuim ca ar exista distante sau ca aceste distante sunt nule. O asemenea imagine ar fi iluzorie. Cosmosul nostru cunoaşte o anumită influenta exercitata asupra sa de cosmosul sau geamăn, chiar daca intre ele nu exista relaţii de spaţiu-timp. Tocmai datorita analizei acestei influente am putut deduce existenta celuilalt univers."

De fapt, termenul WAAMWAAM ("pluricosmosul") ar trebui tradus prin "cosmosul cosmosurilor", din cauza repetării termenului WAAM. Acad. Dr. ing. Mihai Draganescu, care a discutat cu Henri Coandă despre reorientarea ştiinţei româneşti, se refera în cartea sa Inelul lumii materiale la ceea ce UMMO numesc "cosmosul cosmosurilor" atunci când analizează paradoxul lui Cantor-Russel sau paradoxul "Mulţimii Tuturor Mulţimilor" (MTM). Despre MTM se afirma ca „poate constitui obiectul unui veritabil nou experiment filosofic care implica întreaga realitate a omului” (pag. 190). "Exista şi un alt experiment filosofic, în care logica este din nou implicata, acela al Existentei şi Non-Existentei (ENE).

*Editura Deceneu 1995 pag. 48.

*Este lipsit de sens sa afirmam ca le despart atâţia ani-lumină sau ca existenta lor este simultana în timp.

(n. J. P. P.)

*Într-un alt document exista precizarea ca aceste mase diferă prin semn. (n. J. P. P) Faptul ca existenta-univers apare, pe plan logic, atât ca existenta cat şi ca non-existenta (vedeţi întreaga istorie a filosofiei) are valoarea unui experiment filosofic, care duce la desprinderea unei realităţi ontologice mai profunde (ortoexistenta). In acest mod se poate explica contradicţia ENE. Paradoxul ENE (ca şi MTM) apare ca obiectiv numai în planul universului (fenomenal). Imediat ce recunoaştem o existenta mai profunda decât universul, existenta respectiva devine explicabila si, odată cu ea, şi contradicţia ENE. Daca privim ENE numai ca pe o contradicţie logica (orizontala), fara sa ţinem seama ca ea reflecta o realitate mai profunda (o ierarhie verticala), evident nu avem nici o ieşire şi ENE apare ca o afirmaţie absurda. "ENE indica o existenta ontologica mai profunda decât universul” (pag. 199).

În mod similar, "MTM este un non-sens fata de sensul mulţimii" (pag. 198) adică, după cum sugera Octav Onicescu, "MTM nu este un obiect matematic, ci de o alta natura" (vedeţi: "Principii de logica şi de filosofie matematica", Ed. Acad. 1971). Prin numeroase demersuri şi demonstraţii, acad. Mihai Draganescu ajunge la soluţia existentei unui cuplu format dintr-o existenta profunda (ortoexistenta sau infomateria) şi o existenta fenomenala-existenta ori lumatia sau universul manifestat* similar cuplului primordial Purusha-Prakriti din filosofia Samkhya

Toate aceste lucruri erau de natura sa intrige pe oricine. Cum e posibil ca direcţia de curgere a timpului sa se inverseze? Dar în acest text lipseşte un lucru esenţial, pe care 1-am găsit într-un alt raport, intitulat In jurul conceptului de spatiu. Acesta menţionează ca cele doua file ale universului ar trebui sa fie enantiomorfe, adică "in oglinda". Aceasta informaţie avea sa se dovedească în continuare importanta. Cu sprijinul academicianului Andre Lichnerowicz, am publicat în Analele Academiei de Ştiinţe din Paris un articol intitulat Universuri enantiomorfe cu timpuri proprii opuse. Credeam ca sunt primul şi singurul care sa fi propus un model de acest gen, aşa ca am avut o surpriza imensa când am descoperit o lucrare asemănătoare în opera lui Andrei Saharov, publicata integral în 1984 la editura Anthropos.

Abordarea anumitor faţete ale acestui imens dosar UMMO ma împiedică sa urmez un fir conducător pur cronologic. In acest caz particular al cosmologiei, după aceasta prima străpungere, ipoteza universurilor gemene a rămas în stare latenta şapte ani, fara ca cineva sa reacţioneze la aceasta lucrare. E drept ca aceasta este atitudinea cea mai des întâlnită în mediile ştiinţifice, exceptând pe cei care beneficiază de susţinerea unui puternic grup de interese. Am lăsat dosarul în părăsire timp de ani de zile. Am fost destul de surprins sa descopăr, într-o lucrare consacrata activităţilor laureaţilor Premiului Nobel, o întreagă teorie axata pe o viziune gemelara asupra universului, caracterizata prin doua direcţii contrare de curgere a timpului. şi acolo apărea preocuparea esenţială a lui Saharov de a explica aparenta absenta a antimateriei din universul nostru. Aceasta antimaterie s-ar afla în universul geamăn, după cum indica un text primit în 1962 de Sesma la Madrid. Asupra acestui subiect, Saharov ma precedase cu zece ani, fiindcă primele sale publicaţii datau din 1967. Ardeam de dorinţa sa pot discuta cu omul acesta dar nu aveam nici un mijloc de a-1 întâlni. Am făcut totuşi o călătorie la Moscova în 1987, dintr-un motiv cu totul diferit, şi am vrut sa profit de ocazie şi să-1 întâlnesc la institutul unde lucra. Am avut un ghinion de zile mari: Saharov se hotărâse să-şi ia un mic concediu tocmai în acea perioada, în care era tracasat de reporteri şi prins cu participarea sa la pe res troika. Nu fara umor, se hotărâse să-şi petreacă acele câteva zile exact la. Gorki, adică tocmai oraşul în care ani de zile avusese domiciliu forţat.

— Acolo cunosc pe toată lumea, acolo mi-ar fi mai uşor, ar fi spus el colaboratorilor sai la despărţire.

L-am întâlnit totuşi pe unul din cercetătorii de la institutul sau, Linde, care nu era pe vremea aceea aşa de cunoscut ca acum. Concret, as fi vrut să-i pot comunica lui Saharov ingredientul suplimentar care 1-ar fi făcut, după părerea mea, să-şi multiplice cercetările, acea idee privitoare la relaţia de oglindire (enantiomorfism) existenta intre cele doua foi ale universului.

— Dar Saharov n-a avansat niciodată o asemenea idee! A exclamat Linde. Păcat ca nu puteţi să-1 întâlniţi, cu siguranţă ca aşa ceva 1-ar fi interesat mult!

Cu siguranţă ca Linde se întrebă de unde apărusem. I-am arătat cele doua articole pe care le scrisesem despre structura gemelara, apărute la Academia de Ştiinţe inca în urma cu şapte ani. Presupun ca eu trebuie sa fi intrat în viaţa acestui om ca un fel de fantoma şi ca m-a uitat de îndată ce a trecut pragul camerei de hotel. La putin timp după asta, Saharov a murit şi eu am pierdut orice şansă de a-i adresa întrebarea esenţială: a avut el singur aceste idei sau a folosit informaţii, ca sa spun asa, exotice? O asemenea întrebare n-aş fi putut să-i pun decât într-o discuţie în doi, fara martori.

Ma întreb insa daca a.ne imagina ca Saharov s-a aflat în contact cu o civilizaţie extraterestra, contact manifestat fie şi sub forma unei simple scrisori, n-ar însemna sa împingem lucrurile prea departe şi sa judecam superficial?

* Mihai Draganescu, Inelul lumii materiale, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedica, 1989, pp. 198-206).

Ceva ma atrăsese insa în lucrarea care ii era consacrata, anume discursul sau pentru festivitatea decernării Premiului Nobel pentru Pace, citit la Stockholm de Helena Bonner în 1975, discurs pe care editorii il reproduseseră în întregime. şi acolo am dat peste pasajul urmatqr: «Noi nu putem întrerupe cercetarea spaţială interplanetara şi intergalactica şi nici încercările de delectare a semnalelor provenind de la alte civilizaţii decât cea de pe Terra. Probabil ca şansele ca aceste experierite safie încununate de succes sunt slabe, dar rezultatele s-ar putea dovedi de o importanta extrema.»

Dar încheierea discursului era şi mai impresionanta: "Cu mii de ani în urma, triburile de oameni sufereau mari privaţiuni în lupta lor pentru existenta. Era astfel importanta nu atât mânuirea unei bate, cat posedarea capacităţii de a gândi inteligent, de a tine seama de cunoştinţele şi de experienta acumulate de trib şi de a dezvolta legături, care sa stabilească bazele cooperării cu alte triburi. In zilele noastre specia umana se vede confruntata cu o încercare asemănătoare. In spaţiul infinit s-ar putea sa existe mai multe civilizaţii, iar printre ele pot fi societăţi mai înţelepte şi mai "performante" decât a noastră. Eu susţin ipoteza cosmologica conform căreia dezvoltarea universului se repeta de un număr infinit de ori, urmând anumite legi esenţiale. Alte civilizaţii, inclusiv civilizaţiile cele mai "performante", sunt înscrise de un număr infinit de ori în paginile "următoare" sau "precedente" ale Cărţii Universului."

Discursul complet numără 15 pagini şi e limpede ca, într-un text de asemenea dimensiuni, Saharov trebuia sa condenseze în ultimele cuvinte ideile sale cele mai importante. Ce 1-a determinat sa facă brusc aceasta referire neaşteptată la un posibil contact cu civilizaţii extraterestre, când un asemenea contact inca nu fusese mărturisit de nimeni?

Ar fi posibil ca Saharov sa fi participat la alcătuirea fantasticului dosar UMMO? Când citim Memoriile sale şi când ii aflam viaţa şi necazurile prin care a trecut nu-1 prea vedem participând la ceva considerat de el însuşi ca fiind ridicol.

Si apoi, de ce ar fi lansat aceasta fecunda idee legata de enantiomorfism, fara sa caute s-o exploateze chiar el?

De regula, oamenii de ştiinţă sunt prea putin înclinaţi sa participe la asemenea farse groteşti, adică sa puna pe jar cu scrisori timp de aproape trei decenii o mana de oameni incapabili sa le interpreteze scrierile şi informaţiile, în loc sa traga ei înşişi un folos din ele.

Totuşi, adevărul este ca nu m-aş fi angajat niciodată într-o astfel de direcţie de cercetare, daca nu as fi citit textele UMMO cu privire la cosmologie. O ipoteza aşa de trăsnită, ca aceea a inversării săgeţii timpului, mie unuia nu mi-ar fi trecut niciodată prin minte. Odată cu dispariţia lui Saharov, aceasta direcţie de cercetare a căzut în uitare. "Marii croitori" ai fizicii teoretice, cum ii numeşte matematicianul Jean-Marie Souriau, au lansat o noua moda, făcându-ne sa ne îndreptăm atenţia spre alte direcţii, de genul teoriei superstringului sau a universului inflaţionist (teoria lui Linde).

Teoria stringurilor (acest cuvânt înseamnă în limba engleza coarda, fir, filament, struna; nota DM) considera particulele elementare ca pe nişte curbe unidimensionale, deschise sau închise, cu lungimi de ordinul l= 10-15 m, care se deplasează prin vibraţii şi au proprietăţi specifice, de pilda de asociere, de combinare sau de diviziune. Diferiţii fermioni sau bozoni pot fi reduşi la stări ale stringului în vibraţie. De-a lungul anilor, teoria stringurilor a suferit numeroase revizuiri, care au condus la modele tot mai complicate, cum este cel cu 26 de dimensiuni. Cercetări recente au demonstrat ca prin asociere cu teoria stringurilor pot fi rezolvate o serie de inconveniente ale teoriilor de supergravitaţie. Astfel a luat naştere promiţătoarea teorie a superstringurilor (Green, Schwartz, 1984). In teoria superstringurilor, cadrul spaţio-temporal are zece dimensiuni, din care şase s-au înfăşurat la sfârşitul perioadei cuantice într-o hipersfera cu şase dimensiuni de ordinul lungimii lui Planck şi a format un spatiu închis de tip Calabi-Yan. In diferitele variante ale teoriei, proprietăţile tuturor particulelor pot fi descrise în cadrul unui anumit tip de simetrie de unificare, ales grupul special SO (32) şi unul dintre grupurile duble excepţionale O (16) xO (16) sau E8xE8. Astfel, în ultimul caz, primul grup de simetrie E8 descrie unitar gravitaţia, respectiv celelalte grupuri de forte şi particule cunoscute, apărute ca urmare a împachetării (înfăşurării) celor şase dimensiuni geometrice. Al doilea grup de simetrie E8, descrie un univers geamăn în umbra, cu particule şi campuri de forţă ascunse observaţiei. Comunicarea intre cele doua universuri gemene ar fi posibila doar prin intermediul campului gravitaţional.

Observam stranii coincidente cu teoria universului gemelar (UMMO) şi cu tradiţiile taoiste: Cerul are baza 12(rădăcini celeste) şi 6 faze de mişcare sau elemente, care se manifesta ca cinci (wu xing) în univesul fenomenal; de aici ciclul multiplilor lui 6 (12, 18, 30, 60) folosit şi azi pentru a măsura timpul. Pământul are baza 5; grupul de simetrie 8 din "cele opt trigrame" (Pa Kua; pinyin: bagua) conduce la cele 64 de faze (32x2) de transformare, Pământul (planul fenomenal local) se supune bazei 5 (de aici nivelele energetice, cele cinci elemente şi energii, baza numerica pentru măsurarea spaţiului).

Teoria superstringurilor, care a generat un interes şi un entuziasm fara precedent în randul generaţiilor tinere de fizicieni, care spera sa realizeze în contextul ei mult aşteptată superunificare a interacţiunilor fundamentale, are şi o varianta la nivel cosmic. Stringurile cosmice, care sunt foarte lungi (peste 1030 m), foarte subţiri (10-9 m), foarte masive (1010 kg/m) şi foarte tensionate (1037N), ar fi singularităţi topologice extinse, apărute în momentul ruperii de simetrie a marii unificări (tGuth = 10 -35 s). Ele pot fi considerate unităţi îngheţate de camp unificat, care păstrează dincolo de timp şi spatiu energia uriaşă a universului iniţial şi au campuri gravitaţionale foarte intense.