Dan Mirahorian

Porţiunile fara intersecţii ale unui string cosmic, denumite fire sau stringuri infinite, străbat de la un capăt la altul universul observabil. Intersecţiile firelor conduc la bucle mari şi mici, alcătuind o reţea, care practic a umplut întreg universul în primii 104 ani dela origine. Galaxiile sunt constituite din aglomerarea materiei-substanta în jurul buclelor mari.

Witten şi Ostriken au postulat existenta supraconducţiei la nivelul stringurilor cosmice. Potrivit modelului teoretic, particulele încărcate (quarkuri/electroni), care ajung în miezul unui string cosmic pot circula liber de-a lungul acestuia cu viteze relativiste. Aceste stringuri cosmice pot fi detectate atunci când particulele cu sarcina electrica părăsesc un string supraîncărcat (acesta poate acumula curenţi electrici statici pana la 1020 A).

Aspectul de spuma sau de fagure al universului, în care galaxiile sunt dispuse pe pereţii subţiri ai bulelor din jurul stringurilor, şi posibila identitate dintre quasari şi buclele de stringuri supraconductoare, sunt doar câteva consecinţe ale acestei teorii. Este oare posibil ca un astfel de string sa existe în centrul Terrei şi sa poată fi utilizat? Apariţiile polare de O. Z N -uri par sa confirme o asemenea ipoteza. Tradiţiile celtice şi cele taoiste cunoşteau stringurile terestre şi foloseau „mustăţile dragonului terestru pe care noi astăzi le identificam cu trasele unor curenţi telunci (in lb. Engleza: " ley lines" în traducere "linii energetice subtile preistorice", ce leagă monumentele megalitice).

Modelele cosmologice inflaţioniste încearcă sa explice de ce Universul nu şi-a încetat expansiunea şi nu a intrat în colaps şi sunt bazate pe idei foarte actuate ale fizicii particulelor şi ale mecanicii cuantice, care caută sa ofere răspunsuri explicite la probleme nesoluţionate de modelul cosmologic standard (Big Bang; univers în expansiune).

"Modelele inflaţioniste se refera la o perioada foarte scurta a Uniyersului foarte timpuriu, cuprins intre tPlanck = 10-43 şi tGuth = 10-35 s (pentru Linde) şi 10-32s (pentru Guth), când Universul se afla în expansiune (cvasi) exponenţiala, care determina creşterea exagerata a distantelor cu un factor 1050 (Guth) (1010)8 (Linde). Spre comparaţie, potrivit modelului standard, distantele în Univers ar fi crescut doar cu un factor de 1030 din momentul t Planck pana în prezent (tact = 1017s). După încetarea inflaţiei Universul începe expansiunea (cvasi) liniara (t >10-35.10-32 s) descrisa satisfăcător de scenariul standard. De la oprirea inflaţiei şi pana în prezent distantele în Univers au crescut numai cu un factor de 104. Scenariile inflaţioniste (1. Scenariul inflaţionist al lui Guth 1980; 2. Scenariul inflaţionist nou, Linde, 1981, Albrecht, Steinhardt, 1982; 3. Scenariul inflaţiei haotice Linde, 1983) ajung la concluzia ca Universul observabil reprezintă doar o parte neînsemnată a Universului cosmologic ale cărui dimensiuni exagerate sunt rezultatul perioadei inflaţioniste."

Oare Saharov a citit textele UMMO? Imposibil sa aflam. Dar într-un raport UMMO se menţionează ca un grup de savanţi sovietici a primit o informaţie, şi ca unul dintre aceştia a aşternut-o pe hârtie sub o alta forma şi a publicat-o sub numele sau ca pe o descoperire proprie.

Primul contact

Este imposibil sa intri în detaliile unui dosar atât de voluminos ca cel al afacerii UMMO, caci este plin de faţete diferite. Sa părăsim aşadar pentru moment latura ştiinţifică şi sa revenim la aspecte mai anecdotice.

Sa precizam mai întâi cine este acest Sesma, pe care noi 1-am pomenit de câteva ori în paragrafele precedente. Din punct de vedere cronologic, el este primul spaniol cunoscut ca destinatar al rapoartelor UMMO, pe care a început sa le primească în mare număr din 1962. Cu multi ani mai târziu, o scrisoare UMMO explica cum şi mai ales din ce motive a fost stabilit acest contact. Sesma era un cunoscut ezoterist, care pretindea ca ar fi avut numeroase contacte cu reprezentanţii altor planete. Publicase chiar şi o carte intitulata " Eu confidentul extratereştrilor". Aflându-se pe atunci la Madrid, UMMO citiseră, fireşte, cartea si, în noianul de lucruri care lor li s-au părut iniţial numai fantasme personale, au dat şi de o informaţie pe care în mod normal Sesma nu avea de unde s-o cunoască. Era vorba de o secventa codificata care cuprindea date absolut necunoscute pe Terra. Cititorul se poate întreba cum se poate ca aşa ceva sa fie condensat într-un simplu număr. Dar sa ne imaginam ca suntem proiectaţi într-un loc populat şi într-o alta epoca, de exemplu în Evul Mediu. Folosind vorbirea localnicilor, alcătuim următorul text:"Printre razele care cad din cer exista unele care au o importanta deosebita şi care sunt caracterizate de o lungime de unda, ca a liniei pe care o vedeţi". Iar linia respectiva ar măsura exact 21 de centimetri. Ei bine, textul în cauza ar fi absolut de nepătruns pentru oricare din oamenii care 1-ar vedea, dar pentru un om de ştiinţă contemporan cu noi el indica imediat lungimea de unda cheie, ce corespunde emisiei hidrogenului. Aceasta lungime de unda este reprezentata cu priontate pe plachetele pe care noi le-am lansat periodic în spaţiul din afara sistemului nostru solar, având drept destinaţie eventualele civilizaţii extraterestre.

Descoperind în cartea lui Sesma aceasta secventa codificata de care am amintit, UMMO au calculat ca probabilitatea ca el sa fi nimerit din întâmplare codul cu pricina era practic nula. S-au hotărât aşadar sa intre în contact cu el si, prin intermediul lui, sa dea şi ei de urma vizitatorilor de la care deţinea aceasta informaţie. Nu le-a fost greu sa dea de cheia misterului: era vorba de reprezentanţii unei alte civilizaţii extraterestre, proveniţi dintr-un alt sistem stelar, care se aflaseră şi ei pe planeta noastră şi se distraseră făcând câteva experimente sociologice. Nu fac aici decât sa reproduc explicaţiile date în rapoartele UMMO. Cu aceasta ocazie, ei au decis sa încerce o experienta, făcând să-i parvină lui Sesma nişte texte, şi inca în modul cel mai simplu din lume: cu posta. Despre aceasta hotărâre, UMMO afirma ca printre membrii expediţiei prezenţi la acea data pe Terra existase o divergenta de păreri. Unii se temeau ca nu cumva aceste texte, înţelese de o seama de pământeni cu un înalt nivel ştiinţific, sa creeze un soc cultural de proporţii imprevizibile şi sa determine o adevărată răsturnare în istoria ştiinţei de pe Terra. Numai ca aceasta nelinişte trada o cunoaştere oarecum superficiala a mecanismelor psihologice ale oamenilor, fiindcă la noi fenomenul de imunitate la cultura este atât de solid, încât temerile grijuliilor vizitatori erau, şi vor ramane mult timp, fara nici un temei. Oamenii sunt atât de încremeniţi în tipare şi prejudecăţi, încât eu nu-mi fac nici o speranţă ca aceasta carte despre rapoartele UMMO ar putea avea vreo influenta în plus fata de precedenta. Aceste cărţi vor ajunge în librăriile de "ezoterism ", vor fi cumpărate de amatorii de lucruri stranii si, cel putin asacred eu, nici un om de ştiinţă nu se va apleca asupra paginilor ei. De multe ori îmi imaginez ca daca o flotila de farfurii zburătoare ar survola Piaţa Concorde la o ora de vârf, în momentul blocării circulaţiei rutiere, faptul n-ar lăsa decât unele urme trecătoare în presa, şi ar ajunge repede la coşul de gunoi al uitării. Poate ca omul nu e în stare sa vadă decât ceea ce corespunde culturii sale.

Concepţia se substitute realităţii şi comanda percepţia, gândirea; corpul. Memoria.

Transmis din vara lui 1995 şi pana acum de posturi de televiziune din peste 40 de tari, filmul Cazul Rosswell face oare parte dintr-o campanie de informare, ce va fi urmata şi de alte dezvăluiri? Ştim ca frica de panica a fost doar unul din motivele invocate de guvernanţi de a nu informa opinia publica la timp şi cu exactitate. Oare putem spera ca, măcar în doze mici şi progresive, vom primi vreodată întreg adevărul? Un lucru este sigur: ceva s-a schimbat. Oameni care înainte "nu apreciau" problema OZN-urilor ca fiind una din cele mai importante cu care se confrunta omenirea, vorbesc acum la diferite posturi de televiziune despre acest subiect.

Consideram ca daca oamenii nu vor primi în timp util suficiente informaţii, un nou stimul va fi ca un dus înaintea unui nou somn. Obiceiul de a respinge realitatea evidenta s-a împământenit în regimurile totalitare chiar mai mult decât în cele democratice. In regimul totalitar, gândirea convergenta însemna supravieţuire, iar nu cea divergenta – alte păreri şi alte idei decât cele impuse. Îmi aduc aminte ca fostul dictator, fiind informat în legătură cu avantajele cercetării ştiinţifice şi cu "rolul ştiinţei ca forţa de producţie" şi ca arma decisiva în câştigarea victoriei în conflictele militate, voia tot mai multe invenţii şi descoperiri, tocmai de la cei cărora le impunea o stare de totala supunere şi de conformism. Frica, supunerea şi timorarea se băteau cap în cap cu recomandarea curajului, a cutezanţei şi a îndrăznelii. Era ca şi cum cineva ar dori sa obţină fructele libertăţii în gândire, dar, în acelaşi timp, ar tăia rădăcinile acestei libertăţi şi le-ar impune oamenilor o anumită ideologie laica sau religioasa şi un anumit tipar de gândire. Daca oamenii de ştiinţă ar urma sfatul lui Albert Einstein, care le recomanda sa citească literatura ştiinţifico-fantastică, pentru a nu îngheţa în tipare şi prejudecăţi, atunci teama lui J. P. Petit ca aceasta carte ar împărtăşi soarta ediţiei precedente nu ar fi întemeiată.

Fara imaginaţia lui Jules Veme şi fara tinerii care i-au citit pe nerăsuflate cărţile, extraordinarul progres tehnic şi ştiinţific înregistrat de acest secol n-ar fi fost cu putinţă. Oferind o astfel de carte tinerilor – adică tocmai oamenilor, care inca sunt liberi sa viseze şi care inca n-au căzut în captivitatea strâmtă a teoriilor, a prejudecăţilor poziţiei sociale, ştiinţifice şi religioase ori a normelor şi etichetelor, ce decurg din acestea – este posibil sa ducem mai departe ceea ce am moştenit şi sa salvam planeta de pericolele apărute. Cu oameni lipsiţi de imaginaţie, fricoşi, conformişti şi imobili, omenirea nu va avea nici o şansă sa găsească rapid soluţiile de supravieţuire la crizele apărute (materii prime, energie, poluare, degradare genetica, climatica, degradarea protecţiei la radiaţii a biosferei etc.)

Un prieten mi-a povestit într-o zi despre nişte exploratori care au observat aceeaşi "orbire culturala " la papuaşii din Noua Guinee, cărora le-au proiectat un film cu viaţa dintr-un oraş de pe coasta. Filmul mustea de informaţie. Se vedeau circulând automobile, trecând cai. Un interpret i-a întrebat pe aceşti oameni ce au văzut pe ecran. Răspunsul a fost prompt, simplu şi unanim: o găină. Aceasta era singurul element pe care il putuseră identifica. Restul nu fuseseră pentru ei decât o aglomerare de umbre, care dansau pe ecranul alb, lucruri care le apăreau lipsite de sens şi imposibil de interpretat.

Cu cincisprezece ani în urma, am cunoscut o tânără blonda şi fermecătoare, Marie-Dominique. Era medic şi avea sa moara de hepatita, mult mai târziu în Africa, în spitalul ei din jungla tropicala. Era o fiinţă extraordinara. Într-o seara am fost la ea şi i-am povestit despre o moda care bântuia pe coasta de vest a SUA.

Oamenii făceau streakings, adică se dezbrăcau şi străbăteau veseli în fuga oraşul, goi puşca. Amândoi am găsit ideea amuzanta, aşa ca ne-am hotărât s-o punem pe loc în practica, anume sa ne vârâm amândoi hainele într-o geanta şi sa mergem asa, dezbrăcaţi, la mine acasă. Chiar pe scara, Marie-Dominique s-a trezit nas în nas cu nişte vecini, care fara îndoială se întorceau de la o petrecere. I-am salutat, iar ei ne-au răspuns fara sa para în nici un fel surprinşi. Momentul de cumpănă a durat foarte putin, o secunda sau doua. Fara îndoială ca posibilitatea ca noi sa fi fost cu adevărat în pielea goala li s-a părut celor doi vecini aşa de incredibila, ca au respins aceasta idee şi au considerat-o fara îndoială un fel de halucinaţie. Alergarea noastră liniştită prin oraşul Aix-en-Provence, la acea ora târzie, ne-a făcut sa ne întâlnim cu numeroase persoane, dar toţi au avut aceeaşi reacţie: niciuna. Cred ca nu şi-au crezut ochilor.

Lumea îşi imaginează oamenii de ştiinţă ca nişte fiinţe deschise, totdeauna gata sa se aplece asupra unei idei sau sa cerceteze o problema. Este total fals. Întreaga istorie a ştiinţei are o traiectorie care sfidează orice logica. Istoricii ştiinţei o reconstituie la spartul târgului, dar nimeni nu poate explica de ce cutare idei s-au prins, ca nişte altoiuri şi de ce altele nu. Ideea unor eventuale vizite extraterestre, adică a unor contacte, este şi astăzi respinsa de comunitatea ştiinţifică internaţională şi luata în bătaie de joc de presa.

Sesma a primit o cantitate incredibila de documente, intre 1962 şi 1967. Acestea constituie 95% din informaţia ştiinţifică disponibila. Cu o remarcabila indiferenta, Sesma amesteca printre ele propriile lui elucubraţii şi citea totul la grămadă, săptămânal, la cercul lui de ezoterism, care îşi ţinea şedinţele la cafeneaua Ballena Alegre, adică "Balena-Vesela". Dispunem de numeroase scrisori UMMO adresate lui Sesma, prin care expeditorii il roagă insistent sa nu mai amestece date din textele lor printre propriile lui producţii, fiindcă aşa ceva putea compromite experienta psihosociologica întreprinsă de ei, stirbindu-i în orice caz mult din valoare. Nu s-ar zice totuşi ca avertismentele acestea au avut cine ştie ce efecte, deoarece Sesma, om foarte împrăştiat şi dezordonat după părerea lui Farriols, a rătăcit destule foi din scrisorile primite, ceea ce a făcut ca multe rapoarte sa rămână incomplete.

Afacerea a provocat totuşi oarecare agitaţie iar UMMO, satisfăcuţi de interesul pe care il stârniseră, au început sa adreseze şi alte rapoarte celor ce frecventau cenaclul de la "Balena Vesela". Este adevărat ca reprezentanţii UMMO mai făcuseră o încercare, eşuată lamentabil, trimiţând unui cercetător de la Mount Palomar* un raport pe teme de astronomie, în care ii explicau cauzele formelor anumitor galaxii neregulate, punându-le pe seama acţiunii universului geamăn asupra universului nostru. Destinatarul îşi aruncase distrat ochii pe scrisoare.

Frunzărind-o cam absent, după care o azvârlise frumos la cos, ceea ce i-a consternat pe bravii UMMO, care în ruptul capului nu s-ar fi aşteptat la o asemenea stupefianta lipsa de curiozitate ştiinţifică.

Nimeni nu poate spune cu precizie daca tocmai aceasta obtuzitate a lumii ştiinţifice i-a determinat sa se orienteze către iluminaţi de toate spetele. Mai exista şi o alta ipoteza, nu lipsita de interes. Dat fiind ca mulţumită lui Sesma fusese posibil un contact intre doua grupuri expediţionare sosite de pe planete diferite, se poate crede ca orice manifestare a UMMO serveşte drept mijloc pentru provocarea unor întâlniri de acest gen.

Este foarte posibil, dar trebuie sa recunoaştem ca aceasta ar fi o explicate destul de putin măgulitoare pentru noi.

Aterizarea de la San Jose de Valdeiras

Şedinţele rituale, de lectura a rapoartelor de la "Balena Vesela", durau deja de câţiva ani când Sesma a primit, la 30 iunie 1967, o scrisoare deosebita. De reţinut ca scrisoarea fusese trimisa, după cum reieşea din antet, mai multor persoane, anume patru englezi, doi francezi, o femeie din Cehoslovacia şi un italian. Scrisoarea trimisa de UMMO anunţa sosirea în curând a trei nave de pe draga lor planeta. Citez un pasaj din textul reprodus pe larg în cartea lui Ribera: "Calculele noastre arata ca navele vor cobori (ţinând seama şi de coeficientul de eroare previzibil) intre 30 mai 1967, orele 21 şi 28 de minute GMT şi 3 iunie 1967, orele 32 şi 6 minute GMT. Intervalele dintre sosirile celor trei nave nu vor depăşi 7 ore ± 20 de minute.»

Se citau trei posibile locuri ale viitoarelor aterizări. Unul era în zona oraşului bolivian Oruro, având o arie cu diametrul de 208 kilometri, al doilea în Brazilia, în apropiere de San Angelo, iar al treilea în împrejurimile Madridului. In acest din urma caz, era vorba de o suprafaţă circulara având o raza de 46 de kilometri şi cu centrul într-un punct ale cărui coordonate planetare erau 3° 45' 20,6" longitudine vestica şi 40°28' 2,2" latitudine nordica.

O scrisoare care avea sa sosească în Spania peste ani de zile lămurea ca aceasta operaţiune viza recuperarea unui personaj important, autor al primelor rapoarte, şi pe cea a unei colaboratoare apropiate a acestuia, pentru a-i duce înapoi pe planeta lor, după câţiva ani petrecuţi aici, pe solul terestru. Informaţi imediat de Sesma cu privire la iminenta sosire a extratereştrilor, membrii clubului de la "Balena Vesela" au decis sa întocmească fara zăbavă un act, datat şi autentificat în toată regula, prin care sa consemneze faptul ca ei au fost preveniţi asupra evenimentului (documentul original se afla în posesia lui Rafael şi am şi eu o fotocopie a lui). După care vajnicii membrii ai clubului s-au dus sa se posteze, înarmaţi cu aparate de fotografiat, în vastul perimetru din vecinătatea Madridului, făcând de planton cu schimbul.

Culmea ghinionului insa, niciunul din ei nu a fost de fata la acest eveniment care, după cum declara mai multi martori întâmplători, a avut loc în ziua de 1 iunie 1967, în apropiere de o clădire cu apartamente de închiriat* din localitatea San Jose de Valdeiras, şi a lăsat pe sol urme adânci ale picioarelor retractile, ce serveau aparatului drept tren de aterizare. Vestea s-a răspândit iute în mass media spaniola şi Rafael Farriols, care tocmai plecase la drum cu maşina, în interes de afaceri, a auzit-o la radio, ceea ce 1-a hotărât să-şi schimbe imediat direcţia şi sa pornească în toată viteza spre San Jose de Valdeiras. Acolo 1-a găsit pe inginerul Villagrasa, încărcat de aparate de fotografiat şi cuprins de o emoţie uşor de închipuit.

— şi dacă-ţi spun acum ca eu de fapt ştiam.

— Ce ştiai?

— Ştiam de sosirea lor!

— A cui?

— A celor de pe UMMO!

Uluit, dar aţâţat la culme de ce auzise, Rafael s-a amestecat printre oamenii aflaţi acolo. Toţi erau din cale afara de tulburaţi. Cata vreme povestea asta rămăsese un simplu joc fara urmări, nu se simţiseră deranjaţi în vreun fel. Dar acum, când iată ca aiureala asta cu OZN-urile se materializa, devenind realitate palpabila, toţi simţeau ca se-ngroaşă gluma şi erau îngrijoraţi peste măsură.

Scrisorile care se primiseră pana atunci în Spania erau toate dactilografiate. Deci cineva trebuia sa le fi scris, iar acest cineva se manifesta scriind contactaţilor: "Eu sunt cel care bate la maşina scrisorile. Toate aceste lucruri eu nu le-am luat în serios la început. Oamenii ăştia ma plăteau bine si, cum nu aveam de lucru, băteam la maşina rapoartele fara să-mi bat capul sa le înţeleg şi le puneam la posta pe adresa persoanelor indicate de ei într-o lista. Eu sunt deci cel care a bătut la maşină şi a trimis scrisoarea care anunţa venirea navelor extraterestre. De când am citit raportul publicat în ziare, sotia mea şi cu mine suntem foarte neliniştiţi. „Dezinformarea

Afacerea a rămas totuşi fara urmări. Dactilograful a fost probabil tranchilizat şi mesajele au reînceput sa sosească, desi mai putin abundente decât înainte.

La câteva zile după evenimentele relatate mai sus, când lucrurile nu începuseră inca sa se răcească, la redacţia unui ziar din Madrid s-a prezentat o femeie cu nişte fotografii, care fuseseră făcute, spunea ea, în momentul aterizării. Nu ea luase aceste instantanee, ci altcineva, care nu dorea ca numele să-i fie dat publicităţii. Acel cineva doar ii dăduse fotografiile şi o rugase sa le aducă la redacţia ziarului. Pe scurt, nu s-a aflat niciodată cine era autorul acelor fotografii, care au fost publicate apoi într-o mulţime de ziare din toată lumea. Obiectul era clar, bine încadrat. Se putea vedea desluşit sigla asociata planetei UMMO, care figura şi pe scrisorile primite de contactaţi. Ba a apărut chiar şi o carte despre acest faimos episod, intitulata "Un caz perfect" şi avându-i autori pe Farriols şi Ribera.

Zece ani mai târziu, deci în 1977, când la CNES a fost înfiinţat departamentul GEPAN, Claude Poher s-a apucat sa analizeze cele mai importante fotografii ale acestor OZN-uri cu ajutorul unui aparat numit microfotometru digitalizat. Fotografiile de la San Jose de Valdeiras au fost tratate cu soluţii speciale, gradul de contrast a fost mărit la maximum şi a ieşit astfel la iveala faptul ca aceste obiecte nu erau altceva decât nişte.

Machete suspendate cu ajutorul unor fire foarte subţiri! Poher a ajuns la concluzia ca toată afacerea asta a OZN-urilor nu era altceva decât o farsa de mari proporţii, excelent orchestrata de vreun păcălici foarte inspirat şi om de ştiinţă în acelaşi timp. Insa peste alti câţiva ani, UMMO aveau sa trimită o scrisoare în care arătau ca ei nu numai ca avuseseră de la început cunoştinţă de fotografiile astea trucate, dar ei înşişi le falsificaseră, în scopul de a putea lansa o campanie de dezinformare pe scara larga în cazul în care chestiunea aterizării ar fi luat proporţii alarmante în ochii opiniei publice. Manevra dăduse rezultate, chiar daca abia peste zece ani.

Daca e sa credem ce afirma textele, s-ar zice ca aceste operaţiuni de dezinformare, aceasta tactica a jocului de-a uite popa-nu e popa făcuseră într-adevăr obiectul unui avertisment trimis într-una din primele scrisori, în care se poate citi negru pe alb: "Ne rezervam dreptul de a falsifica anumite informaţii şi de a face noi cărţile, daca vom considera ca aşa ceva este necesar". Clar ca buna ziua.

O alta informaţie legata de afacerea aterizării de la San Jose de Valdeiras: în vecinătatea locului cu pricina s-au găsit după aceea mici tuburi din nichel, care au fost sparte, iar înăuntru se aflau nişte lamele înfăşurate făcute dintr-un material plastic gri-["verde din poliflorura de vinil" nota DM], pe care figura în relief sigla UMMO, prezenta în toate documentele. Supuse unei analize chimice serioase, lamelele respective s-au dovedit a fi polifluorura de vinil. * Un amănunt care îşi va dovedi importanta în cele ce urmează.

*In textul francez "HLM" (sigla pentru Habitation à Loyer Modéré -"locuinţe cu chirie moderata".)

* De o puritate neatinsa pana atunci pe Terra, [nota DM])

Rafael Farriols devine personaj central al afacerii

Farriols era un industriaş bogat şi om de afaceri foarte cu picioarele pe pământ. Vrând sa dea rapid de firele acestei chestiuni încurcate şi supărătoare, a intrat în legătură cu mai multi inşi contactaţi de UMMO şi astfel a auzit şi el de faimoasele documente aflate în posesia lui Sesma.

— Nu renunţa el la documentele astea nici pentru tot aurul din lume! A strigat în cor grupul de la "Balena Vesela".

Rafael insa era om trecut prin multe, aşa ca s-a dus la Sesma, pregătit să-i semneze pe loc un cec pentru o suma substanţială. Avea şi posibilităţi, e drept.

Aici insa, surpriza! De unde el se aşteptase ca Sesma sa facă tot felul de nazuri ca sa poată sa ridice preţul la maximum, acesta i-a părut, dimpotrivă, nerăbdător sa scape cat mai curând de dosarul care parca ii frigea mâinile şi era incantat ca s-a găsit cineva, care sa aibă nevoie de aşa ceva. I le-ar fi dat lui Rafael şi gratis, dar, cum acesta insista să-i plătească, s-a mulţumit cu o suma moderata, de care avea nevoie ca sa publice o cărticică de douăzeci de pagini cu consideraţii ezoterice personale.

Sesma a publicat totuşi o carte, care se găseşte astăzi cu foarte mare greutate, intitulata UMMO, alta planeta locuita, din care Ribera mi-a făcut rost şi mie de un exemplar, după care am tras o copie. Lectura cărţii ne-a pus la dispoziţie multe informaţii pe lângă cele cunoscute de noi şi Jean-Jacques a făcut în scurt timp o traducere completa.

Apoi, Sesma s-a întors la divagaţiile lui ezoterice şi a murit peste câţiva ani.

Planeta UMMO

Cartea lui Sesma cuprindea multe lucruri pe care noi le ştiam deja, dar şi multe date despre viaţa cotidiana pe aceasta faimoasa planeta.

Gravitaţia era acolo ceva mai puternica, 11,9 m/s2 în loc de 9,81 m/s2, ca pe Terra. Prin urmare aceşti UMMO, daca erau cu adevărat extratereştri, trebuie sa se fi simţit cu 20% mai uşori umblând pe solul planetei noastre. Un calcul rapid arata ca aceasta valoare a intensităţii campului gravitaţional era compatibila cu masa planetei şi cu raza ei de aproape 7000 de kilometri, fata de 6370 kilometri, cat are raza Terrei. Axa de rotaţie era inclinata cu 19° fata de eliptica, în loc de 23° cat are Terra, ceea ce fara îndoială generează şi acolo anotimpuri, insa mai putin marcate decât la noi. Ziua durează pe UMMO treizeci şi doua de ore în loc de douăzeci şi patru. Planeta nu are un satelit natural, cum este Luna pentru noi, aşa ca nopţile sunt acolo foarte întunecoase. Se învârteşte în jurul unei stele cu o temperatura superficiala de 4500°C, mai scăzută decât cea a Soarelui, care este de 6000°C, ceea ce o plasează în clasa stelara M. Un calcul simplu arata ca, planeta UMMO