XII. HARTA NATALĂ ŞI PROGRESIILE
Se spune că pe portalul templului din Delphi, in Grecia antică erau inscripţionate cuvintele: Cunoaşte-te pe tine însutii Aceste cuvinte reprezentau într-adevăr nota dominantă a unei epoci de civilizaţie care pentru prima dată în istoria omenirii, căuta să ridice centrul conştiinţei omului la nivel intelectual. Marea problemă de viaţă pentru civilizaţia greacă - şi pentru majoritatea culturii europene care s-a dezvoltat din sămânţa sădită de greci - a fost problema cunoaşterii: natura, limitările şi extinderea cunoaşterii. Acest lucru a condus la un studiu al procesului de dezvoltare a conştiinţei şi a sferei raţionale a ego-ului; apoi, prin reacţie complementară, în creştinism, la dezvoltarea unui sistem de etică devoţională - care, la rândul său, s-a preschimbat într-un sistem de etică raţională.
Noi pretindem că o nouă problemă fundamentală de viaţă confruntă „noua lume” a Occidentului - prin care înţelegem nu numai rasele care trăiesc pe continentul american, ci şi toţi oamenii care vor să se manifeste din tiparul european clasic într-un nou domeniu de viaţă. Continentul american, credem noi, reprezintă simbolul acestui nou domeniu de viaţă, dar nu arealul exclusiv al oamenilor născuţi acolo. Noua problemă de viaţă pentru astfel de oameni - în mod individual - şi pentru continentul american - în sens planetar - este problema realizării. Şi astfel îi prezentăm pe viitorii constructori ai templului „Misteriilor” americane cu o exprimare-cheie, nu nouă în sine, bineînţeles, dar nouă ca punct focal pentru conştiinţa colectivă: Realizează-te pe tine însuţi!
Cunoaştere şi realizare: două cuvinte de excepţională importanţă când sunt folosite ca termeni focali pentru întreaga civilizaţie! Într-un anumit sens, ele pot fi observate a corespunde altor două puternice cuvinte: spaţiu şi timp. Cunoaşterea este spaţială în esenţa sa pentru că derivă din stabilirea unor relaţii între extindere şi contracţie. Cunoaşterea intelectuală este bazată pe analiză, şi obiectivitate, pe izolarea factorilor şi elementelor studiate separat de întregul căruia i-au aparţinut, şi din care ele au fost transferate din motive analitice, experimentale sau chiar estetice.
Pe de altă parte, realizarea este temporală şi ciclică - holistică în esenţa sa. Este un proces care se desfăşoară chiar în miezul duratei şi este condiţionat de legile generale ale devenirii ciclice. Nu este analitic sau etic, nici măcar raţional sau predominant conştient. Nu poate fi schiţat printr-o formulă exactă. Nu poate fi definit precis, astfel încât să se potrivească tuturor cazurilor particulare sau individuale, chiar urmează un ritm bine definit, cu apogeuri calculate şi faze critice.
Mai mult, acest proces de realizare nu lucrează, cu părţile unui organism sau cu elementele unei situaţii ca factori detaşabili; el se referă întotdeauna la întreguri. Realizarea părţilor este legată de realizarea întregului din care ele fac parte. Nu poate exista realizare izolată a unei părţi. Poate fi doar o împlinire relativă sau iluzorie.
Întrucât fiecare parte este un întreg, exact după cum fiecare întreg poate fi considerat o parte dintr-un proces mai vast, există totuşi momente de relativă realizare; „tranziţii de viaţă” în timpul cărora totalitatea operează în interiorul oricărui întreg realizat. Când aceasta se întâmplă, acest întreg se realizează la rându-i ca parte a unui întreg mai mare - iar durata şi ciclurile sale de realizare continuă, mereu şi mereu. Dar fiecare realizare - deşi o putem considera spaţial şi intelectual ca fiind pur relativă în termenii unui întreg mai mare - este, în fond, una absolută. Este absolută în măsura în care totalitatea operează în mod absolut în fiecare întreg realizat, mic sau mare.
De fapt, micimea sau mărimea sunt spaţiale, evaluări „cognitive”. In termeni de realizare, fiecare întreg realizat este de fapt un Dumnezeu absolut. Această realizarea este deseori simbolizată de termenul „eternul acum”. O putem numi realizare „mistică”. Cum este ea numită contează puţin. Realizarea experimentată nu are nevoie de o definiţie intelectuală. Este o experienţă total subiectivă; şi această experienţă este „una-cu” momentul în care ea apare. Un asemenea moment este ceea ce noi am numit anterior un „moment-germene” - ceea ce teozoful modern numeşte (şi materializează) într-un sens planetar „germenele-Manu”.
Am afirmat asemenea idei în capitolele anterioare: „Astrologia faţă în faţă cu gândirea modernă” şi „Individual, colectiv, creativ” etc., dar a fost necesar să le reformulăm într-o manieră modificată, pentru că dualismul fundamental cunoaştere-realizare, spaţiu-timp reprezintă cheia celei mai importante deosebiri pe care o întâlnim atunci când ajungem să considerăm aplicabilitatea şi utilitatea practică a astrologiei. Pe de o parte, avem ceea ce se numeşte harta natală radicală, care ne oferă tiparul simbolic sau hieroglifa fiinţei individuale - o figură spaţială. Pe de altă parte, avem ceea ce poartă numele de progresii sau direcţii, care au ca scop determinarea dezvoltării fiinţei individuale de-a lungul duratei vieţii sale pământeşti - un element temporal.
Starea confuză în care se află azi teoria şi practica astrologică se datorează în mare măsură lipsei de înţelegere a relaţiei existente între aceste două domenii de determinare astrologică: spaţial şi temporal. Mai mult, se propun a fi luate în considerare sisteme după sisteme de progresii sau direcţii - aparent satisfăcătoare în multe cazuri, nesatisfăcătoare în la fel de multe. Mai niciodată nu s-a făcut încercarea de a se conferi o interpretare filozofică, coerentă, a ceea ce înseamnă cu adevărat „progresiile”, a raţiunii pentru care ele operează pe deplin - atunci când operează. Prezentul capitol şi următorul vor fi dedicate sugerării unei astfel de interpretări, în speranţa de a elucida câteva puncte fundamentale şi de a oferi soluţii problemelor care provoacă confuzii.
Harta natală a unui individ - care indică tiparul format de corpurile celeste ce înconjoară Pământul în raport cu orizontul şi meridianul şi în termenii longitudinii zodiacale - este numită, de asemenea, harta radicală, fiind considerată factorul-rădăcină în întreaga interpretare astrologică. Termenul „rădăcină” este inexact, „germene” fiind un cuvânt mult mai potrivit, pentru că „forma arhetipală” a ceea ce va fi este focalizată în germene şi nu în rădăcină. Dar distincţia este una pur filozofică, fără aplicaţii practice în problemele pe care le analizăm acum.
O hartă natală este reprezentarea macroscopică simbolică a deplinătăţii potenţiale a microcosmosului îmbunătăţit. Reprezintă „schiţa” omului complet. Este un set de potenţialităţi definind prin implicaţie tot ce ar putea fi posibil de găsit în omul îmbunătăţit. Pentru că se referă doar la potenţialităţi, ea este în întregime abstractă. Pentru că este o reprezentare alcătuită din factori macrocosmici (planete, orizont etc.), ea este pur simbolică. Nu indică nimic factual, nimic concret, nimic „sortit” în mod precis. Ea schiţează ce s-ar întâmpla dacă personalitatea s-ar maturiza conform arhetipului, dacă realitatea s-ar potrivi exact cu potenţialitatea. Nici un singur eveniment precis din viaţa unui om nu poate fi găsit ca atare în harta sa natală. Ceea ce poate fi schiţat reprezintă tipuri mai mult sau mai puţin definite de eventualităţi potenţiale, cu grade de „actualizare” ce variază mai mult sau mai puţin precis la momente determinate din viaţa sa.
Cu alte cuvinte, harta natală reprezintă un set de factori spaţiali ce determină structura arhetipală sau forma omului întreg - dacă el devine vreodată întreg. Nimic nu poate indica în mod absolut dacă omul va deveni întreg sau va rămâne - ca majoritatea oamenilor - o schiţă vagă, cu contururi neclare, în mare măsură estompată de fundalul rasial colectiv. Totuşi, din întreaga hartă apare deseori o semnificaţie imponderabilă, care îi dă astrologului cu percepţie holistică dezvoltată (sau cu daruri „psihice” moştenite) un indiciu referitor la statutul ultim al nativului, la sfârşitul vieţii sale; cu alte cuvinte, cât din viaţa lui va fi un succes şi cât va fi un eşec. Dar eşec şi succes înseamnă: a) dacă sau nu actuala „execuţie” de viaţă a fost adevărată în „socoteala” personalităţii şi a destinului individual; b) dacă sau nu, vorbind in termenii filozofiei hinduse, omul şi-a realizat dharma.
Dostları ilə paylaş: |