Dane Rudhyar Astrologia personalităţii


Astrologia comparată cu logica şi cu matematica



Yüklə 1,77 Mb.
səhifə11/132
tarix04.01.2022
ölçüsü1,77 Mb.
#59657
1   ...   7   8   9   10   11   12   13   14   ...   132

Astrologia comparată cu logica şi cu matematica


Acest citat conţine câteva afirmaţii foarte interesante în acest stadiu al încercării noastre de a descoperi natura fundamentală a astrologiei. Se spune că matematica se referă la simboluri a căror validitate sau falsitate poate fi cunoscută fără a studia lumea exterioară. Astfel, propoziţiile matematice, adaugă Bertrand Russell într-un alt paragraf, sunt pur formale. Mai departe, el evidenţiază faptul că matematica şi logica sunt ştiinţe total diferite, într-un anumit sens, faţă de fizică, de exemplu. Primele sunt analitice şi formale; ultima este empirică. Fizica fără matematică ar pierde adevărata putere de a-şi corela în mod logic generalizările.

Şi acum, revenind la definiţia dată de noi astrologiei ca fiind algebra vieţii, vom explica mai clar acest lucru spunând că astrologia este, în raport cu toate ştiinţele empirice care lucrează cu formarea, creşterea, comportarea şi dezintegrarea întregurilor organice, ceea ce matematica este faţă de fizică şi, în general, faţă de ştiinţele obiectelor neanimate. Nu spunem că este recunoscută ca atare, ci că aceasta este funcţia sa adevărată. Şi aceasta este, într-o oarecare limită, o afirmaţie verificabilă.

Astrologia în sine nu are o semnificaţie mai mare decât algebra. Ea măsoară relaţiile dintre simbolurile a căror concreteţe este în întregime convenţională, şi nu intră cu adevărat în problema implicată - aşa cum simbolurile algebrei x, y, n sunt simple convenţii. Astrologii folosesc termeni precum opoziţie, conjuncţie, cuadratură, întocmai cum mate­maticianul foloseşte semnele de adunare şi înmulţire. De asemenea „progresiile” lor sunt de acelaşi calibru cu cele mai complicate simbo­luri ale calculelor - semnul funcţiei etc. Mişcările de revoluţie ale corpurilor celeste constituie în totalitatea lor un vast şi complex simbol care, el însuşi, este întregit exclusiv de schimbările ciclice ale tiparelor relaţiei. Nu contează, în ultimă instanţă, dacă sunt planete, puncte abstracte derivate din mişcări planetare, segmente de orbite sau puncte simbolice de referinţă, precum meridianul, orizontul şi altele asemenea. Planetele sunt vehicule semnificative şi comode pentru semnificaţia simbolică pentru că ele suportă relaţii relativ simple de distanţă, viteză, masă, faţă de un punct central de referinţă, Soarele, sau, mai degrabă, faţă de orbita Pământului în jurul Soarelui.

Cu alte cuvinte, tărâmul astrologie de mişcare al corpurilor celeste este asemenea celui al propoziţiilor logice. Nici unul, nici celălalt nu au Un conţinut adevărat. Ambele sunt pur formale, simbolice şi conven­ţionale. Ele dobândesc valoare reală doar în funcţie de experienţele de viaţă efective pe care caută să le coreleze. Numai astrologia şi Matematica sunt fără substanţă. Dar ele investesc cu ordine, coerenţă, tipare şi logică orice realitate substanţială care le este asociată. Astfel matematica asociată cu experimentarea fizică produce fizica modernă, într-o manieră similară, astrologia poate fi, şi probabil ar trebui să fie, asociată cu fiziologia, geologia, medicina, istoria, sociologia şi, mai presus de toate, cu psihologia.

Pe vremea când astrologia a jucat cu adevărat un rol major în vechile civilizaţii, aşa a fost considerată, dacă nu de mulţime, cel puţin de către astrologii iniţiaţi. Am văzut în primul capitol că funcţia astrologiei a fost de a aduce, în haosul lumii naturale de pe Pământ, ordinea supremă, iar cele mai evidente manifestări ale acestei ordini sunt revoluţiile celeste. Haos, imprevizibilitate şi şansă oarbă pe Pământ; dar deasupra, în ceruri, ordine perfectă, previzibilitate, lege. Astrologia şi-a dobândit semnificaţia dintr-un astfel de contrast. Cerurile erau în relaţie cu un aparat de măsură cosmic, un model arhetipal de perfec­ţiune a ordinii, care poate fi juxtapus oricărui sistem de fenomene naturale. Din această juxtapunere ar rezulta o nouă viziune a sistemului de fenomene naturale, o viziune ordonată, coerentă, care ar duce la posibilitatea de a face pronosticuri cu privire la comportarea viitoare a sistemului.

Aceasta nu e foarte diferit de ceea ce face ştiinţa atunci când măsoară cu rigla sau cu ceasul un fenomen natural. Setul complet de revoluţii planetare, solare, lunare şi stelare, aşa cum sunt văzute de pe Pământ, au servit întotdeauna în astrologie ca riglă multi-dimensională complexă sau ca ceas, pentru a determina comportamentul periodic al organismelor naturale - de fapt, aşa cum vedem astăzi, al oricărui întreg (Pământul ca întreg, un corp viu, un suflet uman, o naţiune etc.).

Fizica modernă a subliniat în mod just faptul că asemenea măsu­rători implică anumite dificultăţi şi sunt relative faţă de poziţia şi de mişcarea observatorului. Pentru a măsura o distanţă trebuie să se pună rigla la începutul unui punct definit. În astrologie, toate măsurătorile încep cu primul punct al existenţei independente; în cazul unui destin uman, prima respiraţie. Zodiacul (care, să nu uităm, este doar orbita pământului împărţită în douăsprezece secţiuni de câte 30 de grade, şi are puţin sau deloc de-a face cu constelaţiile) este măsurat începând cu punctul echinocţiului de primăvară, pentru că la acest moment începe un nou ciclu de vegetaţie la latitudinile nordice, acolo unde astrologia îşi are, aparent, originea.

Cu alte cuvinte, dacă dorim să investigăm legile relaţiei periodice şi structurale care se vor aplica unei vieţi umane începând cu o anumită zi, proiectăm pe hârtie schema de măsurare cosmică (sistemul solar văzut din locul naşterii) în acel moment, şi măsurăm cu ea elementele naturale care tocmai au atins condiţia de existenţă independentă. Oare schema cosmică de măsurare şi timpul combinat - harta natală - înseamnă în sine ceva substanţial? Nu înseamnă aproape nimic, nu mai mult decât orice riglă sau ceas. Ea este pur şi simplu un simbol al măsurătorii. Numai dacă ştim de la început ce este ceea ce vrem să măsurăm, atunci vom şti practic ceva după măsurare - altfel ar fi doar un set de simboluri algebrice pe o roată. Dacă nu cunoaştem natura umană, o hartă natală nu ne va da nici o indicaţie cu privire la natura unei anumite fiinţe umane. Dacă nu cunoaştem nimic despre curenţii de aer, despre presiunea atmosferică etc., harta astrologică nu ne va spune mare lucru despre vreme. Jupiter şi Marte nu înseamnă nimic concret; ele înseamnă nici mai mult nici mai puţin decât cifrele trei şi patru, o spirală, o linie dreaptă sau literele m şi p. Dar dacă spunem: aici este trupul unui copil nou-născut. Conţine în el însuşi puterea de a creşte, forţele circulaţiei sângelui, ale metabolismului hranei, ale reproducerii prin sex şi multe alte proprietăţi ale vieţii care caracte­rizează acest corp ca aparţinând speciei umane - atunci putem încerca să aducem ordine în acest aparent haos al puterilor, funcţiilor şi pro­prietăţilor de viaţă, prin juxtapunerea simbolurilor noastre celeste la ele.

Jupiter va simboliza puterea de expansiune, Marte puterea de manifestare a impulsurilor, Venus cea de combinare a reacţiilor la stimuli, aşa cum sunt judecata conştientă şi emoţia etc. Dar dacă am fi avut de-a face cu condiţii atmosferice în loc de o fiinţa umană, Jupiter, Marte, Venus ar fi însemnat bineînţeles lucruri diferite, cum ar fi presiunea atmosferică şi alţi factori telurici. Pentru că meteorologia este deocamdată puţin cunoscută, iar planeta Pământ nu a fost încă înţeleasă şi studiată ca un întreg organic, simbolismul astrologie nu este foarte folositor meteorologiei şi ştiinţelor asociate. În cel mai bun caz astrologul va spune că un Jupiter puternic poate indica o intensă stare de expansiune. Dar expansiune aplicată la ce? „Ce”-ul poate fi cunoscut cu precizie doar când comportamentul organic al Pământului ca întreg este bine înţeles, adică atunci când toate funcţiile acestui organism planetar sunt separate. În acel moment astrologia poate corela şi interpreta aceste funcţii, întocmai cum matematica corelează şi interpretează observaţii furnizate de microscop sau de aparate electrice care arată structura internă a atomului.

Afirmaţiile de mai sus vor naşte, fără îndoială, obiecţii. Vor fi arătate texte ale cărţilor de astrologie în care planetelor, poziţiilor şi aspectelor lor li se oferă cele mai clare şi mai concrete semnificaţii, într-adevăr, aşa este; dar aceste texte din cărţi nu sunt altceva decât popularizarea unor date tradiţionale referitoare la corelaţiile simbolu­rilor astrologice cu anumite domenii de experienţă care s-au întâmplat să intereseze oamenii în mod particular. Ele n-au legătură, esenţial vorbind, cu astrologia pură, ci cu anumite aplicaţii particulare ale simbolismului astrologie. Aceste aplicaţii se bazează pe cunoaşterea tradiţională şi sunt valabile doar în măsura în care această cunoaştere tradiţională este valabilă.

Interpretările elementelor astrologice oferite de cele mai multe dintre cărţile de astrologie contemporană sunt la fel de valoroase pe cât era şi cunoaşterea tradiţională a psihologiei omeneşti din vremea lui Ptolemeu, în Alexandria. În măsura în care psihologia şi sociologia umană s-au schimbat de atunci, ele sunt fără valoare. Dar întrucât natura umană este, la urma urmelor, destul de constantă ca întreg, aplicaţiile simbolismului astrologie făurit de Ptolemeu şi de predecesorii lui încă sunt adevărate în mare parte astăzi dar, în mod evident, foarte false sau incomplete în nenumărate cazuri. Punctul fundamental de însuşit totuşi - şi pare unul dificil pentru majoritatea oamenilor - este că obişnuitele cărţi de astrologie de astăzi oferă pur şi simplu aplicarea simbolismului astrologie la câteva subiecte tradiţionale: caracter, sănătate, fericire şi chestiuni care afectează Statul etc.

Aceste aplicaţii se bazează pe un punct de vedere tradiţional de bun simţ al subiectelor implicate şi rezistă sau se prăbuşesc împreună cu acest tradiţional punct de vedere. Dacă nu stau în picioare, înseamnă că principiile pe care se bazează astrologia ca ştiinţă a simbolismului sunt greşite. Şi matematica s-a dovedit a fi un eşec când descoperirea cuantei a răsturnat întregul eşafodaj al fizicii moderne. În mod similar, descoperirile psihanalizei, ca şi noile condiţii sociale dominante astăzi, au invalidat multe din afirmaţiile tradiţionale reproduse în textele astrologice moderne referitoare la psihologie, comportament social şi abilităţi profesionale. Însă astrologia propriu-zisă a rămas neatinsă de aceste schimbări; pentru că, aşa cum afirmă Bertrand Russell în legătură cu logica, „îi putem cunoaşte adevărul sau falsitatea fără să studiem lumea exterioară, pentru că ea se referă doar la manifestări simbolice”. Parafrazându-l, am adăuga: certitudinea noastră referitoare la simple propoziţii astrologice nu pare analoagă cu certitudinea noastră referitoare la simple fapte psihologice, cum ar fi faptul că o fată se va îndrăgosti într-un moment al vieţii ei sau va trece printr-o criză emoţio­nală la patruzeci de ani. Asigurarea noastră vine de la o sursă diferită.

Să încercăm să definim sau cel puţin să sugerăm care este această sursă - iată următoarea noastră sarcină; o sarcină dificilă, pentru că implică un tip de atitudine faţă de viaţă şi faţă de conştiinţă destul de diferit de cel oficial, cel precumpănitor în civilizaţia noastră academică şi intelectuală. Vom aborda subiectul studiind pe scurt un tip de dezvoltare în gândirea modernă, care este în acelaşi timp nou în formu­larea sa, deşi foarte vechi ca obârşie - ne referim la filozofia numită „holism”.


Yüklə 1,77 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   7   8   9   10   11   12   13   14   ...   132




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin