Dane Rudhyar Astrologia personalităţii

Concluzie

Cu acest scurt studiu asupra principiilor importante pe care poate fi construită o tehnică de interpretare astrologică consecventă abordării noastre astrologice, trebuie să încheiem aceasta secţiune consacrata reformulării şi reinterpretării elementelor fundamentale al simbolismului astrologie. Astrologia, definită ca algebră a vieţii, este absolut proteică în manifestarea sa şi felurită în larga diversitate a abordărilor sale faţă de anumite faze ale interpretării. Prin urmare, simţim în modul cel mai acut cât de incompletă a fost reformularea prezentată în capitolele celei de-a doua secţiuni. Totuşi, credem că fundamentele au fost stabilite pe o bază coerentă, atât din punct de vedere al înţelegerii simbolic-logice, cât şi din punct de vedere psihologic şi, într-un viitor nu prea înde­părtat, vom fi capabili să studiem într-o măsură mult mai largă şi în relaţie cu mult mai multe întâmplări practice, semnificaţia unora din factorii astrologiei pe care i-am schiţat aici.

Am putea adăuga că astrologia în esenţa sa nu este legată de o anumită aplicaţie sau de un domeniu de aplicaţie şi că adevărurile sale nu sunt empirice în caracter şi nici dependente ca succes de un anumit domeniu al vieţii. Fizicienii pot găsi în mod prezumtiv că abordarea lor faţă de problema determinării naturii atomului sau a galaxiilor îndepărtate este total greşită şi că experimentele lor au fost astfel născocite pentru a lăsa deoparte factorul principal din compor­tamentul intra-atomic sau cosmic. Totuşi, o asemenea descoperire nu ar invalida în nici un fel algebra de grup sau orice alte simboluri matematice utilizate pentru a stabili interpretările actuale, şi care ar putea fi folosite pentru a construi noi teorii. Numărul 10 rămâne un simbol valabil chiar şi dacă zece mere grupate de el într-o relaţie numerică se dovedesc a fi pere. Considerăm întocmai cuadratura lui Jupiter cu Saturn; acum putem spune că ea se referă la „încercări spirituale şi necazuri”, dar o asemenea afirmaţie are valabilitate doar pe baza a ceea ce, în înţelegerea noastră psihologic umană, numim „încercări şi necazuri”. Modificaţi această psihologie şi semnificaţia cuadraturii se va schimba.

În cele din urmă, astrologia nu oferă interpretări la fel de clare şi de obiective ca fizica modernă. Idealul ştiinţei moderne îl reprezintă anonimatul şi obiectivitatea - adică totala reprimare a elementului individual. Aceasta nu înseamnă totuşi că ştiinţa modernă nu ne oferă „interpretare”, pentru că aşa-numitele „legi ştiinţifice”, care sunt, în fond, interpretări generalizate - la care se ajunge prin simbolizare matematică - nu sunt considerate cu adevărat valabile, până când nu rămâne nici o excepţie individuală cunoscută şi până când nu e făcută posibilă în privinţa oricui o relativ absolută certitudine că viitoarele procese vor funcţiona întotdeauna pe baza legilor.

Ca rezultat, ştiinţa modernă este obligată să ignore individualitatea fiecărei entităţi vii. Ea reduce fiecare asemenea entitate la tipul său generic şi ignoră sau neagă factorul individual şi unicitatea sa. Şi ce este unic în orice întreg viu? La început, în procesul de evoluţie care merge de la amoebă la om există numai cel mai infinitezimal detaliu al dispoziţiei organice. Apoi, deoarece evoluţia îşi continuă cursul spre o diferenţiere mai accentuată, micul detaliu individual de supra­structură este mărit până când un sistem organic devine cu adevărat dezvoltat pentru diferenţierea individuală. Supra-structura individuală nu numai că fuzionează cu structura generică, dar o şi influenţează din ce în ce mai mult.

Găsim apoi în om, în cadrul structurii sale organice totale, o sub-structură generică (sistemul marelui simpatic) şi o supra-structură individuală (sistemul cerebro-spinal); şi ultimul este văzut ca dominându-l din ce în ce mai mult pe primul. Spunem apoi că „mintea guvernează materia”; ceea ce înseamnă în principal că individul guvernează genericul sau colectivul, în special când ne referim la „minte” ca la „Mintea Universală”, care reprezintă pur şi simplu totali­tatea operativă a „Marelui Individualizat”, manifestându-se treptat din procesul de evoluţie planetar ca „Persoana-mai-mare” - Dumnezeul-sfârşitului de ciclu planetar.

Astrologia, aşa cum o înţelegem noi, completează ştiinţa modernă, în măsura în care ea lucrează în mod esenţial cu supra-structura individuală mai degrabă decât cu sub-structura generic-colectivă. Prin studiul „primului moment” al ciclului de viaţă ea capătă fiinţa individuală şi formă individuală; şi făcând astfel, ea este capabilă să dea la o parte vălul misterului semnificaţiei, care este un factor pur individual. Ceea ce înţelege ea din procesul propriei sale deveniri, reprezintă mai degrabă perioade structurale ale destinului, decât eveni­mente concrete determinate. Astrologia poate cunoaşte într-adevăr modul în care acest proces al devenirii apare pentru fiinţa individuală. Ea cunoaşte nu atât evenimentele în sine cât mai ales crizele de pe curba destinului individual. Cu alte cuvinte, prin această cunoaştere a formei, ea îl revelează pe individ individualizării şi conduce individua­lizarea la perceperea semnificaţiei individului ca proces.

Iată ce înseamnă „interpretarea vieţii”. Este perceperea formei individuale şi a semnificaţiei individuale de către o personalitate care evoluează sau se individualizează. Această personalitate este un compus, un conglomerat de factori şi evenimente. Întrucât acestea devin armonizate de o „interpretare a vieţii” care revelează forma şi semnificaţia lor potenţial-individuală, Persoana Vie desăvârşită şi integrată se manifestă. Repetăm: tocmai manifestarea acestei Persoane vii constituie scopul astrologiei - sau cel puţin al acelei astrologii pe care am numit-o „astrologia armonică”. Câteva aspecte suplimentare legate de o asemenea manifestare vor fi discutate în „Epilog”.