Dane Rudhyar Astrologia personalităţii

Natura personalităţii

Acum putem întreba: care este diferenţa dintre abordarea „ocultă” şi cea „psihologică” (în sensul lui Jung)? Diferenţa este una esenţială. Ultima se ocupă doar cu „procesul vital”, cu dezvoltarea „persona­lităţii”. Prima lucrează şi ea cu acest „proces” , dar îl consideră mai degrabă un interludiu creator (sau dezintegrator) între „începutul” şi „sfârşitul” unui ciclu; după cum am văzut în prima parte a acestui capitol, „procesul” reprezintă mijlocul ciclului.

Vom defini termenul „personalitate” drept exteriorizarea mereu schimbătorului tipar produs de influenţa reciprocă a colectivului şi a individualului în întreaga entitate umană (corp şi psihic). Ea reprezintă „bilanţul” zilnic al „procesului” de viaţă - un bilanţ care, pentru mulţi dintre noi, este de cele mai multe ori negativ! Personalitatea este deci fiinţa umană aşa cum apare ea cotidian, cu comportamentul, gândurile si sentimentele ei. Este „partea din faţă”, pe care omul complet o prezintă lumii exterioare. În spatele ei există numeroase curente şi conflicte ale inconştientului şi conştientului, tendinţe corporale şi psihologice, toate fiind mai mult sau mai puţin amalgamate în acel complex de reprezentări care este personalitatea. Sunt posibile multe cazuri, potrivit accentului care este pus pe unul sau pe altul dintre factorii procesului vital al întregii fiinţe. Centrul, sau conducătorul personalităţii, poate fi ego-ul conştient atunci când, şi dacă, domină valorile individuale; dar poate fi şi o „imagine primordială” a incon­ştientului sau un instinct puternic. Frica sau sexul pot şi ele să conducă la personalitate sau dorinţa de capitulare totală faţă de „imaginea primordială”, faţă de un „zeu” sau faţă de o nălucă.

Personalitatea, ajunsă aproape de sfârşitul procesului de individuaţie, este deplin integrată în Sine şi centrată în jurul lui. Exact la apariţia procesului, personalitatea este în mod normal împărţită în două părţi: partea fiziologică, condusă de instincte şi impulsuri moştenite (sau de puterea mediului) şi partea psihologică, care este mai degrabă potenţială, decât efectivă şi este una cu monada şi cu „imaginile primordiale”. Acest stadiu este cel al omului primordial, un animal corporal şi un psihic „spiritual”. Găsim astfel în el atât cele mai fine aspiraţii devoţionale, cât şi cele mai violente pasiuni instinctuale - pasiuni naturale, nu individualizate' sau neutralizate. Într-un stadiu ulterior şi pentru variate motive, personalitatea se poate împărţi în „suflete parţiale”; avem cazuri de personalitate dublă sau multiplă care operează într-un, şi printr-un, singur corp.

Procesul de dezvoltare a personalităţii este analog procesului Kundalini, în măsura în care avem de-a face în ambele cazuri cu schimbarea progresivă a echilibrului forţelor individuale şi colective faţă de integrare sau dezintegrare. Dar strict vorbind, „ridicarea lui Kundalini este un proces ocult - într-un anumit sens, un proces forţat; de aici, marele pericol implicat în el. În noua abordare psihologică, procesul este acela de individuaţie (în sens jungian); şi el presupune la început o dezvoltare conştientă a psihicului, un relativ puternic accent pe ego-ul individual, pentru că acest ego este punctul focal pentru asimilarea energiilor colective. Fără un astfel de punct focal, şi încă unul puternic, afluxul energiilor colective ar copleşi conştiinţa şi, fără îndoială că ar apărea divizarea personalităţii. Ar fi un caz de punere a dinamitei într-un motor de automobil prost construit. Motorul ar exploda. De aceea, este necesar să se construiască mai întâi un motor individual puternic, rezistent ca oţelul, înainte de a turna în el energii colective. Cu alte cuvinte: „Pruncii nu trebuie hrăniţi cu carne!”

Vom interpreta aceasta din punct de vedere astrologie, atunci când vom studia efectele unor planete ca Uranus, Neptun şi Pluto, care simbolizează forţele colective sau inconştiente. Doar dacă ego-ul individual al nativului nu este puternic, aceste forţe sunt obligate să devină distructive faţă de unitatea personalităţii. Astfel, ele acţionează ca o benzină înalt-îmbunătăţită în motoare Rolls Royce. Funcţionarea este formidabil sporită. Vom vedea şi faptul că tiparul constituit de toate planetele reprezintă personalitatea - bilanţul relaţiei colectiv-individual. Acest bilanţ nu este unul static; de aici ideea de „progresii” - în acest caz, progresii secundare. Acestea măsoară mişcările bilanţului de-a lungul vieţii. Progresia axelor hărţii se referă la dezvoltarea factorilor individuali; „tranzitele” planetare se referă strict la factorii colectivi. Dar despre aceasta mai târziu!

Complexele şi, în general, ceea ce Jung numeşte „inconştientul personal” (sau „inconştientul” freudian) reprezintă manifestările unei balanţe cel puţin temporar „pe roşu”, rezultatele inabilităţii de a asocia în mod integrator şi de a adapta corespunzător colectivul şi indivi­dualul. (Tendinţele moştenite faţă de asemenea inadaptabilităţi sunt arătate în planete retrograde. Relaţia între tiparul planetar - în special Soarele - şi cele două axe ale harţii natale, indică potenţialităţi viitoare ale adaptării cu succes sau ale nereuşitei).

Adaptarea colectivului la individual, şi viceversa, reprezintă „căsătoria psihologică”. Individul perse este doar o structură abstractă, o formulă. El trebuie umplut cu viaţă şi lumină, cu elemente colective, în primul stadiu al procesului de dezvoltare a personalităţii, „viaţa” curge înăuntru (adică energiile generice de natură fiziologică). Întrucât creşterea psiho-mentală începe cu adevărat, iar ego-ul conştient o certifică, „lumina” începe să curgă în structura abstractă a sinelui individual. Prin „lumină” se înţelege esenţa civilizaţiei - în înţelesul spiritual al cuvântului; sinteza darului tuturor adevăraţilor indivizi creativi pentru omenire ca întreg.

În afara acestei „lumini” este construit organismul psiho-mental permanent al fiinţei umane individuale: sinteza şi germenele unui întreg ciclu de dezvoltare a vieţii - „Corpul de Diamant”. Acest corp strict individual (care, în mod prezumtiv, reprezintă ceea ce învăţăturile teozofice numesc „Corpul Cauzal”) este ceea ce noi am numi „suflet”. Imensa majoritate a oamenilor sunt doar suflete potenţiale. Structura sau forma există acolo în măsura în care ele funcţionează ca „indi­viduali”; dar, de obicei, este foarte puţin în această structură; şi am spune că sufletul este doar potenţial. El nu funcţionează ca un „organism”. Nu există vitalitate reală în el. Lumina nu străluceşte pentru că „Circulaţia de Lumină” mistică (conform Secretului Florii de Aur) nu operează. Încă.

Sufletul începe să funcţioneze ca un organism efectiv doar când monada (Dumnezeul-începutului) - care a devenit, într-un anumit sens, procesul vital (sau personalitatea) - renaşte în interiorul structurii ego-ului conştient individual. Înainte de aceasta există doar amintirea sau reminiscenţa monadei - Arhetipul antic şi primordial „care stă la pândă”, ca să spunem aşa, din cel mai adânc interior sau din cele mai înalte înălţimi - care părea a fi sufletul. Dar se întâmplă astfel numai după ce Monada-începutului renaşte în interiorul Ego-ului ca Sine-al-sfârşitului, pentru ca sufletul să devină un organism efectiv al substanţei psiho-mentale care vibrează cu lumina - aşa cum organismul fiziologic pulsează cu sângele.

Odată petrecut acest proces, ego-ul „se pierde” în Sine. Dar aceasta nu este, evident, o pierdere. Ego-ul era pur şi simplu centrul fazei de diferenţiere individuală - un fel de eşafodaj. Deoarece Şinele asimilează în întregime energiile colective, el devine întregul psihicului. Distincţia dintre inconştient şi conştient încetează (cel puţin în ceea ce priveşte acest ciclu), omul devine total conştient, devine Cel-trezit, Buddha (vorbind la figurat). El nu are nevoie să se abandoneze inconştientului în somn sau chiar în moarte. Corpul se poate dezintegra; dar întrucât individul şi-a construit „corpul nemuritor” alcătuit din substanţă psiho-mentală, el nu îşi va pierde şinele individual - atât timp cât ome­nirea trăieşte. Pentru că, să ne amintim, această substanţă psiho-mentală este alcătuită din esenţa civilizaţiei umane, este alcătuită din „Lumina-Omului-întreg” şi poate să dureze doar atât timp cât Omul întreg durează.

Astfel, Ego-ul simplu-individual devine Şinele individual-plus-colectiv, o expresie focalizată şi un agent al Omului-întreg. Lumina Omului-întreg este tocmai substanţa fiinţei sale şi poate chiar radia ca o vibraţie particulară în jos şi în afara corpului fizic. Dar această lumină devine diferenţiată în concordanţă cu tipul sinelui individual pe care îl condiţionează şi îl focalizează. În mod structural - şi care, în schimb, depinde de monada originară. De aceea vorbeşte ocultismul de „Şapte Raze”: şapte mari grupuri de monade la început (şi Suflete sau Sine după individuaţie), care înseamnă, pentru realitatea spirituală a Omului-întreg, ceea ce culorile înseamnă pentru lumina albă.

Ceea ce trebuie subliniat este că structura fundamentală a sinelui individual nu este schimbată, deoarece ego-ul devine Şinele şi individuaţia este atinsă. Ea se umple cu lumină. Apoi, trebuie să realizăm diferenţa dintre, pe de o parte, personalitatea care devine condusă de o „imagine primordială”(sau „zeu”) şi acţionează ca un simplu medium; Şi, pe de altă parte, fiinţa individuată care, ca Sine, devine un focar individual pentru Omul-întreg - un agent operativ cu o sarcină de executat, subsumată activităţii şi nevoii întregului. Înţelepciunea primei este întotdeauna mai mult sau mai puţin separativă (chiar acolo Unde pare să unifice); înţelepciunea ultimei este o expresie focalizată a înţelepciunii şi civilizaţiei întregului trecut şi prezent al omenirii, diferenţiată doar pentru o utilizare particulară şi conştientă. Domeniul conştientului este acela al opiniilor şi al teoriilor. Domeniul incon­ştientului este acela al instinctelor, al imediatului şi incontrolabilului nesaţ. Domeniul Sinelui este acela al adevărurilor clare în mod conştient, percepute în mod unanim de toţi aceia care sunt pe deplin una cu întregul ultim: oamenii-Germene (în sanskrită Shista), care constituie, în suma lor totală, Dumnezeul-sfârşitului; nu o singura entitate, ci o Gazdă, unanimă, căreia acum cincisprezece ani i-am dat numele de Sinantropie.