Dane Rudhyar Astrologia personalităţii

Cele trei mari abordări ale cunoaşterii

O analizai similară poate fi făcută şi în privinţa celor trei abordări fundamentale ale cunoaşterii. De obicei, asemenea abordări ar fi probabil definite ca religie, ştiinţă şi filozofie. Noi credem totuşi că, în viitor, noua - şi, fără îndoială pentru cei mai mulţi oameni, foarte enigmatica - clasificare ar trebui să fie: abordare astrologică, psihologică şi estetică.

Abordarea astrologică lucrează cu începutul tuturor lucrurilor şi al ciclurilor. Cea psihologică se referă la studiul procesului vital - aşa numitul „mijloc” al tuturor ciclurilor, lumea schimbării. Abordarea estetică lucrează cu semnificaţia şi sinteza ultimă a tot ce există.

O asemenea nouă clasificare poate fi justificată de faptul că de-a lungul ultimilor treizeci de ani religia, ştiinţa şi filozofia au experimentat adânci şi vitale transformări. Religia, în măsura în care reprezintă o abordare practică a vieţii bazată pe unitate şi identificare cu viaţa lui „Dumnezeu”, ar trebui să se refere la Monadă, la începutul şi principiul tuturor lucrurilor. Ştiinţa, bineînţeles, încearcă să analizeze şi să descopere legile procesului de schimbare a lumii, ale vieţii universale şi ale nenumăratelor sale transformări. Noi susţinem - deşi nu acesta este locul potrivit pentru a încerca să dăm substanţă unei asemenea pretenţii - că ştiinţa va trebui să folosească din ce în ce mai mult metode psihologice, pe măsură ce va găsi că acei atomi şi acele universuri se comportă din ce în ce mai mult ca personalităţi-Psihologia, prin utilizarea metodelor ştiinţifice, este pregătită pentru sarcina de „asimilare” a datelor colective furnizate de ştiinţa modernă. Cât despre filozofie, credem că funcţia sa reală este să dezvăluie semnificaţia ultimă a tuturor lucrurilor şi proceselor şi să conducă la marea sinteză a sfârşitului de ciclu - la înţelepciunea care este suma totală., chintesenţa întregii civilizaţii - la Frumos. Pentru că Frumuseţea este „corpul de semnificaţie” suprem, corpul de glorie şi de perfecţiune. Dar nu vrem să susţinem că astrologia se va transforma într-o „religie a stelelor”. Departe de aceasta! Ce vrem să subliniem este că, în căutarea sa pentru „Cauza primă” (adică pentru Dumnezeul-începutului sau Monada), religia va folosi o metodă şi o bază de gândire cu nimic deosebită de aceea pe care se va fonda o astrologie re-evaluată. Harta natală a umanităţii poate deveni, în final, un fapt cunoscut, iar când ciclurile de precesie ale echinocţiilor şi alte mari cicluri sunt cu adevărat studiate, omul poate fi capabil să zărească simbolul fiinţei sale generice şi al destinului său - Arhetipul Omului. A vedea acest arhetip a fost întotdeauna considerată ca o experienţă a acelui misterios proces numit de adevăraţii ocultişti „iniţiere”. Dar chiar şi iniţierea poate deveni o experienţă a Omului-întreg; astfel, „religia demodată” va deveni în mod evident lipsită de valoare. O intuiţie simbolică a realităţii şi a destinului omului, şi, probabil, a întregului nostru sistem solar (cel puţin din punct de vedere uman) poate deveni atunci posibilă. Aceasta ar fi „religia” - şi, în acelaşi timp, cea mai înaltă formă posibilă a astrologiei. Lucrarea noastră este polarizată spre acest ţel îndepărtat. Mai întâi trebuie să învăţăm a cunoaşte simbolul arhetipal al fiecărei fiinţe şi al fiecărui destin omenesc. Apoi, copiii sau strănepoţii noştri vor putea într-o zi să arunce o privire spre Arhetipul Omului întreg - nu în extaz mistic sau prin iniţieri oculte, ci în conştiinţa clară şi individuală a unei minţi pe deplin trezite la realitatea simbolurilor şi la realitatea de a fi una cu Şinele. O minte „limpede precum cristalul”, mintea Personalităţilor deplin individuate, a Oamenilor-Germene.

În încheiere, vom adăuga că dualismul individual-colectiv şi principiul său reconciliant operativ, creativul - poate fi schiţat la rădăcina majorităţii, ba chiar a tuturor problemelor filozofice şi psihologice. Noi susţinem că el ar putea servi ca formulă fundamentală subliniind formulele mai specializate ale tuturor ramurilor cunoaşterii, Şi astfel ar reprezenta cheia de boltă a încercării de integrare universală. Relaţia dintre individual şi colectiv reprezintă, în mod evident, temelia tuturor ramurilor ştiinţei şi artei organizării sociale - excluzând politica, sociologia, jurisprudenţa şi, am adăuga, economia.

În toate aceste domenii, scopul înseamnă o adaptare satisfăcătoare a individului şi a colectivităţii, a drepturilor şi îndatoririlor individului şi ale Statului. În economie, dualismul fundamental specializat este acela al producţiei şi consumului; dar un factor egal ca importanţă este distribuţia. Consumul este o specie de individuaţie, distribuţia, de colectivare; producţia are rolul creativului. Toate bolile economice derivă din inoportuna importanţă relativă a unuia dintre aceşti factori; în anumite cazuri, cura este în prezent, o criză este într-adevăr cauzata de o supra-stimulare a tuturor celor trei factori şi a operării lor la un nou nivel.

Apariţia maşinilor a cauzat o schimbare profundă în semnificaţia vitală a producţiei sau a muncii. Astfel, umanitatea trebuie să se adapteze unui nou concept cu privire la semnificaţia muncii - de la nivelul fiziologic-muscular la cel mental. A înţelege aceasta înseamnă, credem, a înţelege întregul tipar al schimbărilor sociale începând cu secolul XVIII încoace.

Democraţia a pus, fără îndoială, un accent inedit pe factorul individual în societatea umană; dar pentru că îndatorirea creativă şi responsabilitatea individului nu a fost subliniată în mod corespunzător, factorul individual a dominat nejustificat în atitudinea „indivi­dualismului brut” şi a profitului individual, cu preţul colectivării corespunzătoare (distribuirea de bunuri); astfel, au apărut trusturile şi monopolurile. Ca reacţie împotriva predominanţei individului, vedem în comunism şi fascism accentuarea factorilor colectivi şi generici.

Accentul pus pe creativ se găseşte în acele mişcări dedicate utilizării timpului liber în comunităţile muzicale şi în toate acele activităţi care reconciliază individul şi colectivitatea. Legea modernă este fondată pe un nou concept al relaţiei individului cu colectivitatea, mutând către colectivitate mult din sentimentul de vinovăţie care aparţinea odată în mod exclusiv individului şi accentuând valoarea creativului - chiar dacă încătuşată.

Aceeaşi schimbare este limpede evidenţiată în studiul istoriei; eroii individuali au pus în umbră tendinţele colective, economia şi semnificaţia acestui sau acelui tip de muncă şi producţie. Pe de altă parte, tendinţele de colectivare ale anilor care au urmat au reac­ţionat în psihologia maselor prin producerea de biografii, şi de cărţi de popularizare. Studiul culturilor trecute arată o alternanţă între accentul individual şi cel colectiv. Alexandria urmează Atenei, creştinismul, culturii greceşti. Din cel mai general punct de vedere, am putea spune că în vechea Asie, India reprezenta focarul individual; China, pe cel colectiv; Indochina (în special civilizaţia khmerilor), pe cel creativ.

Asemenea generalizări sunt, evident, periculoase, dar ele pot aduce omului un simţ al ordinii şi o viziune generală care au o mare valoare din punct de vedere psihologic şi sunt necesare pentru a compensa atitudinea şi mentalitatea omului pierdut în analiza amănunţită a fenomenului, în cadrul tendinţei de schimbare nesfârşită şi, aparent, fără formă. Forma vine numai după perceperea începuturilor de cicluri şi din intuiţia scopului şi a semnificaţiei ultime.

Cel mai fascinant caz de aplicare a principiului relaţiei inerente trinităţii individual-colectiv-creativ este, probabil, acela al noii fizici. Ne referim în special la dualismul undă-particulă, care pare a fi atât esenţa luminii, cât şi a materiei (fotoni şi electroni). Din punctul nostru de vedere, lumina reprezintă creativul. Unitatea luminii, fotonul, acţionează în anumite condiţii asemenea undei, în altele asemenea particulei. Fotonul este unitatea de eliberare a energiei - care se referă evident la creativ.

Aspect destul de interesant, toate filozofiile oculte vorbesc de lumina primordială şi de monadele umane ca scântei în mijlocul acestei Lumini. Tot aşa şi fotonii. „Fohat”, în Tibet, e numele Creatorului universal, a cărui emanaţie primordială este Lumina.

Atomul este constituit dintr-un nucleu şi din electroni care se învârtesc în jurul lui. La început s-a crezut că nucleul era strict pozitiv şi electronii negativi, însă vechiul dualism Yang - Yin lasă drum unei noi interpretări: nucleul reprezintă colectivul, electronul - individualul. Fotonul este creativul, iar cuanta, legea emanaţiei creatoare. Odată eliberată, unitatea de energie se deteriorează în tipuri diferite de raze, exact ca imaginea emanată sau ideea, şi devine un element colectiv asimilat de alte unităţi. Se poate întâmpla ca o asemenea formulare să nu fie corectă şi ca fizica intra-atomică să rămână încă în mare măsură terra incognito.. Totuşi, credem că dualismul fundamental pe care îl prezentăm îşi poate găsi locul ca o interpretare filozofică (ultimă) a structurii atomice.

Un alt punct important este că noua fizică pare să ne conducă la ideea că nu e posibilă nici o ştiinţă a individualului, ci doar ştiinţa statistică a grupurilor. Poate ar fi mai bine să spunem, ştiinţa interacţiei individului cu grupul - ceea ce noi numim proces vital. Toată ştiinţa empirică lucrează cu procesul vital, şi numai cu el, iar esenţa acestui proces este constanta adaptare a individualului şi a colectivului. În acest sens, procesul de viaţă lucrează întotdeauna cu „personalităţi” - adică, bilanţuri. Universul nostru este un univers-credit. Moartea reprezintă faliment. Entropia şi „încetarea funcţionării” sunt concepte ale crizei.

Am putea continua să lucrăm cu interpretări filozofice similare, dar spaţiul (preocuparea colectivă) ne interzice această plăcere (indi­viduală). Ca un ultim gând al studiului ce şi-a propus drept obiectiv fundamental stabilirea unei formule a Ciclului, vom face referire la invocaţia arhaică auzită în tot Tibetul: OM MANI PADME HUM. Această «formulă magică” este o formulă a întregului proces vital, aşa după cum I-am schiţat în acest capitol. OM este monada începutului -'^pulsul originar al ciclului. MANI se referă la mintea creativă, la acea «bijuterie” centrală reprezentând principiul creativ. PADME înseamnă «lotus* şi simbolizează sfârşitul, sinteza, individuaţia, fraternitatea sfârşitului din care emană „mireasma” sau chintesenţa procesului vital

- într-un sens, conştiinţa. HUM este mireasma emanată, retragerea corpului desăvârşit în chintesenţă şi abstract. În total paisprezece, sau de două ori câte şapte litere: şapte fiind numărul procesului de viaţă - care este dublu.

Astfel: OM, Bijuteria din interiorul Lotusului, HUM Adică: din Unul se iveşte Creativul; şi, prin lucrarea Creativului, colectivul este adus la sinteză; şi din sinteză emană chintesenţa, Ideea, a cărei energie este din nou Unu.