Mişcarea subiectivă şi cea obiectivă
Am repetat de mai multe ori propoziţia: „astrologia este algebra vieţii”. Dar deocamdată nu am subliniat îndeajuns faptul că viaţa este în mod esenţial mişcare ciclică. În capitolele precedente vorbeam despre trinitatea timp-spaţiu-lumină, iar în termenul „lumină” includeam toate energiile care, în mod fundamental, constituie „viaţa”. Lumina şi viaţa sunt, din punct de vedere filozofic şi practic, sinonime. În spatele amândurora putem percepe, printr-un proces suplimentar de abstractizare, elementul de mişcare. Mişcarea, spaţiul şi timpul constituie o veche şi fundamentală trinitate metafizică. „Viaţa” este sinteza celor trei. Dar ceea ce numim „viaţă” în mod mai particular este simbolizat prin mişcare. În vechiul simbolism, acestei mişcări care este Viaţa i s-a spus „Marele Suflu”, inspiraţia şi expiraţia lui Brahma, Creatorul. Dar în actualul nostru simbolism astrologie avem de-a face cu un alt fel de dualism al mişcării.
Toate mişcările necesită de fapt spaţiu şi timp. Totuşi, din punct de vedere filozofic este necesar să distingem două tipuri de mişcări: mişcarea care nu implică deplasarea centrului fiinţei şi mişcarea care implică o astfel de deplasare. Aceste două tipuri sunt uşor de recunoscut, când sunt astfel descrise, aşa cum le găsim exemplificate cel mai evident în comportamentul corpurilor celeste. Fiecare planetă se roteşte în jurul axei sale (primul tip) şi face ocoluri în jurul soarelui (al doilea tip). Aceste două tipuri ne oferă un nou dualism al direcţiei de viaţă şi se potriveşte cel mai logic cu dualismul individual-colectiv.
Primul tip de mişcare poate fi numit „mişcare în timp” sau „mişcare subiectivă”, deoarece nu creează nici o schimbare a direcţiei corpului ca întreg. Este o mişcare în limitele sinelui; astfel, prin extensie, este o mişcare interioară sau subiectivă. Ea simbolizează schimbări interioare precum şi ceea ce Bergson numeşte „timp” sau „durată reală”, adică serii de modificări ale stărilor interioare ale conştiinţei. Ea se referă la fiinţa subiectivă, la individ.
Al doilea tip de mişcare, pe de altă parte, este în mod fundamental „mişcare în spaţii/ sau „mişcare obiectivă”, căci aduce cu sine schimbarea de poziţie şi deplasarea centrului fiinţei. Este mişcarea vizibilă şi tangibilă prin spaţiu. Spaţiul, după cum am văzut în capitolul precedent, reprezintă un cadru pentru influenţa reciprocă a relaţiilor părţilor în interiorul unui întreg. El este substratul tuturor relaţiilor, al tuturor schimburilor reciproce. Prin mişcare în spaţiu, prin deplasarea efectivă a propriului centru, omul se pune în relaţie cu ceilalţi, câştigă experienţe concrete şi obiective cu privire la alţii, devine conştient de realitatea întregului colectiv din care el este doar o parte.
Am exemplificat astfel prin intermediul principalelor mişcări ale corpurilor celeste dualismul individual-colectiv. „Algebra noastră de viaţă” va folosi aceste două tipuri de mişcări ca temelie pentru simbolismul său. Rotaţia axială şi revoluţia orbitală vor fi cei doi piloni pe care se va sprijini templul simbolismului astrologie - un templu de o simplitate doriana, odată ce este înţeles în deplinătatea echilibrului său şi în logica construcţiei sale. Astrologia este un studiu în mişcare semnificativă. Ea interpretează simbolic mişcările corpurilor celeste şi le asociază mişcărilor forţelor vitale din interiorul tuturor organismelor şi ciclurilor. Aceste mişcări ale forţei de viaţă sunt reprezentate atât printr-o serie de stări de conştiinţă, cât şi printr-o serie de evenimente organice; prin ceea ce se întâmplă în interiorul individului şi prin evenimentele care au semnificaţie în termenii colectivului.
Baza acestui studiu al mişcării semnificative este, bineînţeles, Pământul. Pământul nu atât ca obiect material, cât mai degrabă ca simbol al omului, cel care interpretează şi simbolizează. Astrologia, aşa cum o prezentăm, este, în mod necesar, „antropocentrică”, adică centrată pe om. Este un efort făcut de om de a reduce numeroasele şi agitatele evenimente ale vieţii la o serie complexă de mişcări ordonate şi ciclice. Astrologia, în aspectul ei cel mai profund, este acel efort al omului de a-i conferi Naturii semnificaţia de ordine, de cosmos. Toate ştiinţele, bineînţeles, lucrează pentru acest ţel. Dar astrologia, care probabil le antedatează pe toate, urmăreşte ţelul într-un mod mai general şi mai structural decât orice altă metodă de gândire, pentru că ea nu este o simplă ştiinţă care înregistrează fapte, ci este şi o filozofie care interpretează aceste fapte pe bază de idei - şi deopotrivă, o artă care aplică interpretarea la cazuri individuale.
Fiecare tip de interpretare creativă trebuie să fie centrată în jurul celui care o interpretează. Individul este temelia interpretării creative, în astrologie, aşadar, totul se referă la punctul, în timp şi spaţiu, al observatorului (sau nativului). O hartă natală este universul văzut din punctul, în timp şi spaţiu, al evenimentului-naştere. Nativul a cărui hartă natală e interpretată este văzut în centrul propriului său univers. Faptul naşterii, poziţia sa în spaţiu şi momentul său în timp creează un univers în jurul lui. Fiecare factor de interpretare se roteşte in jurul acestui fapt al naşterii.
Deoarece oamenii trăiesc pe întreaga suprafaţă a Pământului şi nu doar într-un anumit loc, Pământul, ca întreg, trebuie să fie considerat simbolul omului. Ritmurile mişcărilor Pământului vor fi folosite pentru a simboliza ritmurile fiinţei umane generice. Pe de altă parte, un om individual este născut într-un singur punct particular al suprafeţei Pământului; şi, de aceea, în timp ce omenirea generică nu este afectată de rotaţia axială a Pământului, personalitatea individuală a unui om va fi determinată tocmai de această rotaţie axială. Cu alte cuvinte, nu există zi sau noapte (rezultatele rotaţiei axiale) pentru omenire ca întreg, întrucât este întotdeauna zi pentru o jumătate a omenirii şi noapte pentru cealaltă. Dar există zi şi noapte pentru un om particular care ocupă un loc particular pe suprafaţa globului. Pe de altă parte' raporturile (aspectele) Pământului cu celelalte plante ale sistemului au exact aceeaşi semnificaţie pentru omul colectiv cât şi pentru orice om individual; atâta doar că poziţia omului individual pe suprafaţa globului va localiza, aceste aspecte într-un segment al propriilor sale ceruri, fie sub sau deasupra orizontului şi, mai precis, în ceea ce astrologia numeşte „case”.
Astfel, toate valorile care au de-a face cu individul şi cu problemele sale de conştiinţă ca individ, vor fi în mod simbolic legate de rotaţia axială a Pământului şi de factorii astrologiei creaţi de aceasta, în principal cercul caselor şi cele două axe ale sale, verticală şi orizontală. Pe de altă parte, valorile colective care aparţin comportamentului uman, cum ar fi fiinţa rasială şi cea generică, se vor referi la revoluţia orbitală anuală a Pământului în jurul Soarelui. Această revoluţie orbitală este cea care schimbă în mod constant relaţia Pământului cu Soarele şi planetele. Întrucât ultimele se rotesc de asemenea în jurul Soarelui, se produce un tipar complex de mişcări planetare şi de relaţii logice. Tocmai pentru a fi capabili să facem diagrama unei asemenea constante schimbări de tipar s-a născut ideea de „zodiac” sau, cel puţin, ar trebui folosită într-o astrologie reformulată ia un nivel abstract şi simbolic. Zodiacul devine astfel o serie de puncte de referinţă care ne permit să reprezentăm grafic, în mod exact, poziţia tuturor planetelor şi a Soarelui în relaţie cu mişcarea orbitală a Pământului. Această mişcare este cea care creează ciclul anului.
Dostları ilə paylaş: |