Dane Rudhyar Astrologia personalităţii

SECŢIUNEA A DOUA

VI. CADRANUL CASELOR

La început ar fi bine să încercăm să clarificăm un punct care a creat confuzie printre cercetătorii astrologiei. Dacă privim o hartă natală obişnuită, în cel mai simplu stadiu al său, observăm o roată împărţită de douăsprezece spiţe în douăsprezece secţiuni egale din punct de vedere geometric, de câte treizeci de grade de arc. Apoi vedem că, pe circumferinţă, acolo unde spiţele se termină, sunt scrise semne şi grade zodiacale - dând longitudinea acestor spiţe - adică, poziţia lor ecliptică sau zodiacală.

Atunci, întrebarea care se pune este: „Ce trebuie considerat in mod exact ca fiind o casă?”

După cum am spus, casele se refereau la factorul individual - şi totuşi fiecare hartă are aceleaşi douăsprezece diviziuni angulare, acelaşi cadru principal. Astrologul poate considera chestiunea ca una de mică semnificaţie; dar ea are un aspect filozofic care adânceşte semnificaţia termenului „individual”. Pe scurt, toate fiinţele umane sunt ca nişte variaţiuni pe o singura temă: omul. Structura generică a tuturor indivizilor umani este esenţial aceeaşi. Aceasta înseamnă că, deşi structura caselor reprezintă simbolul sinelui individual, această structură este, din punct de vedere geometric, aceeaşi pentru toţi indivizii.

Ceea ce aduce o relativă unicitate individului este modul în care cadrul împărţit în douăsprezece este corelat cu zodiacul. Şi această corelaţie este indicată de gradele şi semnele zodiacului scrise la începutul (sau cuspida) fiecărei case. Înclinaţia axei Pământului pe planul orbitei Pământului prezintă variaţii mai mari, în funcţie de latitudinea locului de naştere. Ca rezultat, în fiecare casă sunt cuprinse, de regulă, mai mult sau mai puţin de treizeci de grade.

Chiar şi aşa, există evident un număr limitat de posibilităţi şi, de aceea, fiecare individ nu este unic în aşa numitele caracteristici ale casei individuale. Aceasta se referă, din nou, la faptul că există un număr limitat de tipare individuale, dar punctul important este că fiecare tip-tipar operează ca un factor care individualizează. Când vorbim de „individ”, nu înţelegem „unicul absolut”; ne referim la ceea ce presupune poziţia şi semnificaţia de unicitate. În mod prezumtiv, ar Putea exista altă entitate exact la fel; dar în case vom vedea mereu ceva ce - în fiecare din aceste „unicităţi” identice - le constrânge către Propria conştiinţă şi realizare interioară, către unicul „Eu sunt”. Şi aceasta este ceea ce contează din punct de vedere psihologic.