Dane Rudhyar Astrologia personalităţii

Analiza temporală a hărţii natale

Procedura este simplă. Să considerăm harta lui Mussolini. Luna este plasată în 8°50” Gemeni; Jupiter în 18°33” Rac. Prin urmare, distanţa (sau „arcul”) dintre ele este de 39°43' Să translatăm un arc de 1 grad într-un an al procesului de viaţă. În acest caz, relaţia Lună - Jupiter în loc să fie exprimată de un arc de 39°43~ (valoare spaţială), va fi formulată ca o relaţie de 39 ani plus ceva mai puţin de 9 luni. De aici rezultă că raportul dintre Lună (care se referă la relaţia cu publicul, trecutul ancestral, sentimente etc.) şi Jupiter (care se referă la punctul de manifestare al sinelui, la autoritate, putere etc.), care există în mod potenţial şi arhetipal în harta natală, va fi actualizat la un moment al vieţii pe care l-am postulat ca 39 ani şi 9 luni după naştere. Marşul fascist asupra Roma, care i-a conferit lui Mussolini puterea dictatorială, a avut loc atunci când Mussolini avea 39 ani şi 3 luni. Alte aspecte au determinat ca acest marş să aibă loc întrucâtva înainte de timpul calculat.

Relaţia de naştere a lui Marte cu Soarele poate fi exprimată la fel, spunând că este, fie o relaţie de 52°5’ a arcului, fie o relaţie a perioadei de 52 ani şi aproximativ 10 luni. Pe baza aspectului, relaţia este echilibrată între o semi-cuadratură de 8 grade-plus şi un sextil de 7 grade - minus. Să însemne oare că „soarta atârnă în balanţă” pentru Mussolini în iunie 1936? Alte indicaţii ar putea corobora posibilitatea ca acea lună să fie una de expansiune (Soarele în casa a noua) şi, deplasându-se, să implice agresivitate şi pericol. Dar întrucât Marte şi Soarele sunt cei doi aşa-zişi „guvenatori” ai hărţii (un punct de semnificaţie pe care îl vom discuta mai târziu), există şansa ca relaţia să se actualizeze ca o creştere extremă de putere; deşi este, fără îndo­ială, o şansă periculoasă, considerând că o eclipsă pe Soarele său a avut loc în 29 iulie 1935; o indicaţie de „tranzit”. În orice caz, ea va marca un punct de cotitură în destinul lui Mussolini⁴⁶.

Arcul dintre Saturn şi Jupiter este de 41°. Vârsta de 41 ani a în­semnat o perioadă foarte critică pentru Mussolini, ca rezultat al actului criminal împotriva lui Matteoti, în care au fost implicaţi fascişti de marcă. Totuşi el a mers călare prin furtuna iscată de opoziţie; pro­babil pentru că Saturn era, la naşterea sa, în sextil cu Soarele. Aşa că ceea ce ar fi putut să însemne sfârşitul său, i-a consolidat, în schimb, poziţia.

Planetele lui Mussolini fiind plasate în grupuri relativ apropiate, a rezultat că aproape toate pot fi asociate reciproc prin această metodă de „analiză temporală”. Aceasta indică faptul că întregul naturii va fi scos la lumină printr-o operaţie efectivă şi pozitivă. În loc de a calcula arcele care separă planetele, s-ar putea calcula arcele care separă o planetă dintr-un aspect de opoziţie de o altă planetă. Perioada astfel determinată ar arăta o legătură între cele două planete, nu în termeni de activitate (aspect de conjuncţie), ca cel anterior, ci în termeni de conştiinţă (aspect de opoziţie). În harta lui Mussolini aceasta ar putea probabil apărea numai între Neptun şi Uranus, la vârsta de 60 de ani. Aceasta ar marca - dacă va atinge această vârstă - un moment de mare realizare a semnificaţiei fundamentale şi spirituale a misiunii şi destinului său - nu în termeni de ceva care trebuie făcut, ci al semnificaţiei a ceva ce a fost făcut.

Legat de cuadraturi, trigoane, sextile, pot apărea de asemenea şi atentate. De exemplu, Soarele şi Mercur sunt separate printr-o cuadratură cu Luna (în 8°50” Fecioară) prin 32°51 şi 33°20. Aceasta scoate în evidenţă valori temporale de aproximativ 33 ani şi 33 ani şi jumătate. El a fost serios rănit în război, la vârsta de 33 ani şi 6 luni.

Aceste exemple vor fi suficiente pentru a oferi o idee în privinţa procedurii urmate. Rămâne totuşi să explicăm de ce operaţiunea de translatare a valorilor spaţiale în valori temporale este bazată pe echiva­lenţa gradelor de arce zodiacale cu anii de viaţă. Această chestiune mult discutată va fi tratată dintr-o altă perspectivă, atunci când vom studia teoria progresiilor şi a direcţiilor; dar putem spune acum că gradul este cel mai convenabil punct de plecare pentru o asemenea translatare a valorilor-spaţiale în valori-temporale pentru că, la urma urmei, el reprezintă unitatea de măsură zodiacală şi întregul eşa­fodaj al simbolismului astrologie se sprijină mai mult sau mai puţin pe grad.

După cum am afirmat anterior, gradul reprezintă, ca să spunem aşa, o translatare a valorii temporale în valoare spaţială, pentru că el reprezintă în mod teoretic spaţiul orbital pe care Pământul îl acoperă în timpul perioadei de timp în care el realizează o rotaţie totală în jurul axei sale, adică o zi (siderală). Astfel, gradul reprezintă o zi, în termeni de măsurare spaţială, de-a lungul orbitei Pământului. De la zi, trecem acum la an, spunând că o zi este egală cu un an - şi astfel un grad înseamnă un an.

Marc Jones clarifică problema în modul cel mai competent, în cursul său de Astrologie direcţională, după cum urmează:

„Teoria... este acea mişcare pe oricare cerc al mişcării celeste care are o afinitate cu mişcarea din orice cerc asociat aceleiaşi scheme şi că expresia acestei relaţii în oricare din cercuri creează în acel cerc o entitate având corespondenţă cu întregul cerc, în termeni de unitate.

Astfel, din moment ce există două cercuri ale cerurilor, folosite la măsurarea mişcării planetelor.... cercuri în care sunt măsurate mişcările diurne (zilnice) şi anuale ale Pământului, se spune, la început, că o zi corespunde unui an; şi aceasta reprezintă o corespondenţă familiară simbolismului de orice gen (deoarece un an devine o zi în ochii lui Dumnezeu). Aceasta înseamnă că un grad pe unul din cercuri este egal cu întregul celuilalt cerc... şi din acest fapt, prin extensie, gradele de pe oricare din aceste cercuri corespund unui an de viaţă”.

Ceea ce complică problema în privinţa progresiilor şi direcţiilor este existenţa „mai multor zile decât grade” şi că, de fapt, ziua nu corespunde cu un grad întreg, ci cu o medie de 59'8”. Am discutat acest punct în capitolul „Gradele zodiacului” şi am afirmat că gradul, considerat drept simbolul eliberării fundamentale de semnificaţie creativă, are de-a face cu o valoare arhetipală; şi că discrepanţa dintre cele 365 sau 366 de zile şi cele 360 de grade este o expresie a „coefi­cientului de nedeterminare” fundamental, care domină într-un fel sau altul orice încercare de a translata factori aparţinând unui nivel sau stări de fiinţare, în factori care aparţin altui nivel sau stări.

Când avem de-a face cu fapte fenomenale şi evenimente concrete - aşa cum procedează astrologia obişnuită folosind direcţii sau progresii - există o justificare reală în utilizarea valorii mereu-schimbătoare a spaţiului acoperit de Soare într-o zi (acesta variază între 0°57’ şi l°1’) căci, după cum vom vedea, ideea din spatele acestor metode este ca naşterea este un eveniment progresiv. Dar în cazul „analizei temporale a unei hărţi natale”, faptul naşterii (sau mai degrabă al începutului existenţei independente odată cu prima respiraţie) este considerat a fi suficient şi definit.

Harta natală reprezintă „forma-germene” a sinelui individual. Astfel, ea este considerată strict un tipar arhetipal rămas neschimbat şi complet independent. Ea se referă la „fiinţare” şi nu la „devenire”. De aceea, toate valorile sale şi toate operaţiunile arhetipale asociate cu ea ar trebui considerate din perspectiva nivelului arhetipal. Astfel gradul trebuie folosit pentru analiza temporală, deoarece el este o valoare arhetipală permanentă şi nicidecum mereu-schimbătorul factor al mişcării zilnice a Soarelui - sau oricare asemenea factor - aparţinând lumii fenomenale.

Cititorul ar putea întreba: dacă harta natală nu se referă la „deve­nire”, care este atunci semnificaţia acestei „analize temporale”? Aici suntem din nou confruntaţi cu o problemă metafizică. Ea poate fi totuşi clar formulată prin referirea, încă o dată, la exemplul construirii unui templu. Harta natală reprezintă „schiţa” care oferă forma-germene a templului. Orice arhitect care priveşte această schiţă va şti, fără nici o îndoială, că mai înainte ca templul să fie efectiv construit, vor trebui săpate temeliile; că va trebui angajată o anumită categorie de muncitori, iar o alta mai târziu; că un anumit tip de materiale vor trebui livrate pentru temelie în stadiul incipient al operaţiilor, iar un alt tip mai târziu. Dacă el cunoaşte starea exactă a lumii afacerilor, va fi capabil să indice chiar şi data aproximativă a terminării clădirii.

Toate aceste lucruri le va şti pur şi simplu din analiza schiţelor şi din studiul solicitărilor pentru actualizarea structurii, pe care o deţine în potenţialitate. Poate că nu le ştie cu cea mai mare exactitate, căci va depinde mult de abilitatea materialului uman folosit (ingineri, maiştri, muncitori etc.) şi de condiţiile sociale generale care pot afecta serios operaţiunile de construcţie. Dar va şti îndeajuns pentru a căpăta un tablou, mai degrabă exact, al variatelor stadii operaţionale şi al timpului cât va dura fiecare stadiu.

Este exact ceea ce înţelegem prin „analiza temporală” a hărţii natale. Ea nu lucrează cu „devenirea adevărată” (sau cu ceea ce Bergson numeşte „durată”), pentru că se întinde într-un grafic de lucru al potenţialităţilor-germene care face ca procesul să fie legat de „timpul matematic” şi nu de „durata creativă”. De fapt, o asemenea „durată creativă” este prin esenţa ei imprevizibilă. Fiecare moment este nou şi creşte dintr-un ocean de infinite posibilităţi.

Ce trebuie atunci să facă astrologul? Tot ce poate face este ca în determinarea previziunii sale, să lucreze cu probabilităţi şi cu medii statistice. El adoptă aşa de multe concepţii despre viitorul proces necunoscut, din aşa de multe unghiuri, încât pentru necunoaşterea creativă va rămâne doar un mic spaţiu. Dar a rezuma toate aceste pă­reri probabile ar fi o sarcină uriaşă; şi chiar dacă evenimentele efective sunt prevăzute corect, va rămâne întotdeauna o valoare misterioasă neprevăzută: valoarea semnificaţiei. Acceptând faptul că se cunoaşte fiecare pas al viitorului destin al unui individ, ce semnificaţie va fi extras individul din întreaga sa viaţă, când se află pe patul de moarte? Nimeni nu poate spune. Nici măcar Dumnezeu nu poate şti. Pentru că Dumnezeu este în afara unor astfel de „rezumate de semnificaţie”. Aceasta este devenirea lui Dumnezeu - durată pură şi creativă: Misterul insondabil care este Viaţa însăşi.

Tot ce poate face „analiza temporală” este să observe jaloanele importante de pe drumul împlinirii personalităţii. În unele cazuri de importanţă majoră în destinul individului - ca în cazul marşului asupra Romei în viaţa lui Mussolini - bornele marchează o apariţie clară care în sine, în mod obiectiv, reprezintă un punct de cotitură crucial. Dar astfel de cazuri nu sunt multe, şi de ce ar fi? În alte cazuri, alte tipuri de factori care servesc la determinarea întregului „proces de viaţă” pot determina accelerarea evenimentelor efective. Factorii produşi de analiza temporală a hărţii natale (şi această analiză temporală este susceptibilă de mult mai complexe dezvoltări decât am indicat în schiţa noastră) se referă la destinul arhetipal, la ceea ce înseamnă Sinele individual în operare: totalitatea operativă. Ei lucrează cu manifestările independente ale fiinţei potenţiale. Ei sunt cei mai abstracţi şi totuşi cei mai puternici, într-o lume dominată de forma-germene a sinelui individual.

Înainte de a ajunge să investigăm progresiile şi direcţiile, mai trebuie subliniat un punct. Ne amintim de el pentru că unii astrologi englezi folosesc această metodă de analiză temporală în variate moduri) sub numele de „direcţii simbolice”. Această calificare ca „simbolică” reprezintă cea mai mare inducere în eroare, pentru că tinde să se creadă că progresiile şi direcţiile obişnuite nu sunt simbolice. Aceasta este marea eroare. Toate progresiile şi direcţiile sunt pur simbolice; şi acest fapt ar trebui bine înţeles, pentru că pe aceasta bază se distruge total teoria influenţelor planetare - când termenul „influenţă” este considerat a semnifica emanaţia razelor sau undelor care acţionează fizic sau psihologic asupra unui individ particular.

Fiecare cuvânt din această ultimă propoziţie ar trebui analizat cu atenţie, ca să nu se ajungă la vreo concluzie greşită sau prematura. Toate progresiile şi direcţiile sunt simbolice, pentru că echivalarea unui an cu o zi sau cu o perioadă de patru minute (în direcţiile primare) este pur simbolică. Cum se poate eşua în a se recunoaşte adevărul acestei afirmaţii, este greu de înţeles. E adevărat că putem spune că omul individual (microcosmos) reprezintă o imagine sau o corespondenţă a sistemului solar (macrocosmos), şi că ciclurile de mişcare dintr-unul determină răspunsuri analoge în celălalt. Aceasta înseamnă că siste­mul solar este presupus a fi simbolul omului individual, iar mişcările ciclice ale corpurilor cereşti în jurul Pământului corespund proceselor ciclice ale forţei de viaţă în oricare din organismele vii de pe Pământ. Evident, nu există diferenţă în a spune „corespund” sau „sunt simboluri ale”. Dacă cineva vede o diferenţă între cele două expresii, este o dovadă că nu a înţeles realitatea vitală a simbolurilor - în special a simbolurilor valabile colectiv, cum ar fi „imaginile primordiale” sau „arhetipurile” despre care vorbeşte Jung - sau că utilizează termenul „corespondenţă” fără a intra în semnificaţia reală a acestui termen.