Dane Rudhyar Astrologia personalităţii

Focalizarea prin autoritatea hărţii

Înainte de a încheia acest capitol, trebuie menţionat încă un punct, întrucât el ocupă un loc important în practica astrologiei medievale şi moderne: problema guvernării planetare.

Principiul guvernării planetare se bazează pe ideea că modurile fundamentale de activitate biologică şi psihologică (planetele) au diverse tipuri de „afinitate” faţă de tipurile fundamentale de substanţe vitale (semne zodiacale). Afinitatea de asemenea genuri a fost deter­minată în astrologia tradiţională, pentru motive nu întotdeauna clare sau evident filozofice.

Astfel, se spune că o planetă „guvernează” unul sau, de regulă două semne zodiacale, care sunt considerate ca şi „case” ale planetei. Despre aceeaşi planetă se spune că este „exaltată” în alt semn. La aceste evaluări pozitive se adaugă cele negative. În semnul opus semnului guvernării sale, planeta se află în „exil”; în cel opus semnului exaltării sale, se spune că se află în „cădere”. Evaluările pozitive sunt numite „demnităţi”; cele negative, „slăbiciuni”. Acestea sunt cele mai importante demnităţi şi slăbiciuni, ele sunt demnităţile şi slăbiciunile „fundamentale”; la acestea, totuşi, se adaugă o serie de demnităţi sau slăbiciuni „accidentale”.

Valoarea unor asemenea calificări este evidentă. Ea permite astro­logului să ofere evaluări cantitative planetelor şi astfel să le stabilească relativa importanţă şi greutate într-o situaţie particulară sau în alcătuirea unei anumite personalităţi. Astfel, un Saturn „slab” nu va fi capabil să neutralizeze un Jupiter „puternic” şi în toate aspectele dintre aceste planete calitatea jupiteriană va avea greutatea mai mare. Din recunoaşterea acestui factor cantitativ va ieşi la suprafaţă un fel de perspectivă tri-dimensională; unele planete se vor detaşa ca stele de primă mărime; altele se vor retrage pe fundalul astrelor de mai mică importanţă. Astfel va deveni posibil un anumit tip de „determinare focală”, ca în cazul unei planete cu mare demnitate printre fraţi sau surori slabe.

Dificultatea rezidă în justificarea filozofică sau „holistică” a evalu­ărilor tradiţionale. Din cauza acestor dificultăţi sunt născocite deseori noi sisteme de „guvernare”, în încercarea de a remedia două din slăbi­ciunile aparente ale sistemului: faptul că Soarele şi Luna guvernează doar un singur semn fiecare, în timp ce alte planete, chiar şi Saturn, guvernează două semne fiecare; şi celălalt fapt, adică acela al recent descoperitelor planete (Uranus, Neptun, Pluto), care nu guvernează nici un semn clar; sau, dacă le sunt atribuite semne (Vărsătorul lui Uranus şi Peştii lui Neptun), atunci două din planetele „mai vechi” sunt fiecare lăsate doar cu un semn pentru guvernare. Confuzia arată totuşi mai rău decât este de fapt şi noi vom încerca să clarificăm în mare măsură aceasta dificultate evidentă.

Întâi de toate, vom pune pe hartă schema tradiţională a guverna­torilor, după cum urmează - adăugând de la început faptul că semnele pozitive (orice alt semn începând cu Berbecul) sunt numite „casele diurne” ale planetelor, iar semnele negative, „casele nocturne”

Aceasta arată dintr-o dată că Soarele şi Luna sunt considerate ca o unitate, în termeni de guvernare. Ele au fost întotdeauna puse într-o categorie specială ca: „lumini” - o evaluare care, după cum s-a spus deseori, este o expresie a vechii astrologii geocentrice ce interpretează fenomenele celeste în funcţie de modul cum sunt văzute şi nu pe baza unei cunoaşteri ştiinţifice-intelectuale ce caracterizează azi astronomia heliocentrică.

Acum am putea repeta acelaşi tabel, dar de această dată conferind celor trei planete recent descoperite semnul de guvernat care a părut potrivit pentru majoritatea astrologilor contemporani:.

Este uşor de observat că, urmând exemplul perechii Soare-Lună, fiecăreia dintre planetele tradiţionale i s-a dat un „tovarăş” căruia i s-a delegat una din cele două „case originale” drept domeniu peste care să gu­verneze. Din aceasta trebuie dedus un nou tip de cuplare planetară, într-un capitol anterior am studiat cuplul tradiţional al lui Saturn cu Luna, al lui Jupiter cu Mercur şi al lui Marte cu Venus. Am modificat un astfel de aranjament, astfel încât Pământul a devenit în mod consis­tent centrul sau elementul principal al cuplării planetelor „interioare” şi „exterioare”: Marte-Venus, Jupiter-Mercur, Saturn-fotosfera solară – şi cele trei „planete ale inconştientului” - Inima Soarelui. În această ultimă schemă, dedusă din structura sistemului solar aşa cum este cunoscută de astronomia modernă, Luna - ca satelit al Pământului - devine factorul de legătură dintre planetele intra-orbitale şi cele extra-orbitale.

Şi vedem acum un alt tip de cuplare ieşit la iveală din harta B Soarele şi Luna reprezentau „lumina diurnă” şi, respectiv, „lumina nocturnă”, Soarele guvernează în mod logic un semn pozitiv (diurn) şi Luna unul negativ (nocturn). Din aceasta poate deriva o explicaţie generală a procesului de polarizare a tuturor guvernatorilor planetari.

Să considerăm harta A şi să ne imaginăm că Luna nu este inclusă şi că Soarele îşi are propriile case diurne şi nocturne (Leu şi Rac), aşa cum au toate celelalte planete. Avem atunci seria de planete în ordinea lor efectivă, începând cu Soarele şi terminând cu Saturn (fără a pune bineînţeles la socoteală Pământul nostru). Dacă, pe de altă parte, corelăm această serie cu seria semnelor zodiacale, începând cu Leul, avem un aranjament foarte ordonat, în care noile planete descoperite se potrivesc bine - cu excepţia lui Pluto, care este făcut să guverneze Berbecul şi nu Scorpionul:

Credem că acest aranjament este cel mai semnificativ, dar numai în termenii omului ca individ, sau în termenii conştiinţei. Primii şase termeni ai ambelor serii se referă la conştient. Începând din Leu pe calea individualizării cu mare spontaneitate solară, omul atinge în Capricorn o individualizare deplină şi concretă ca un „Eu sunt” - într-un sens personal sau planetar. Apoi el începe să asimileze ceea ce se află „dincolo”, conţinuturile inconştientului colectiv - şi aceasta este calea spre individuaţie. Prin Uranus, universalul se revarsă în ego-ul particular; prin Neptun, pereţii ego-ului devin transparenţi spre dincolo (sau ei se dizolvă împreună, în cel mai nefericit caz); prin Pluto, se formulează un nou început: Ordinea universală se naşte în miezul particularului transfigurat. Luna, la sfârşitul acestei serii incomplete, simbolizează acel principiu al relaţiei universale care marchează sfârşitul căii spre individuaţie, întocmai cum Saturn a simbolizat principiul relaţiei-în-cadrul-unei-forme-fixate care marchează, sfârşitul căii spre individualizare. În mod evident, Luna reprezintă de fapt doar aspectul negativ al acelui principiu al relaţiei universale. Ea simbolizează doar maternitatea fiziologică şi integrarea factorilor elementari de viaţă, pe câtă vreme orice îi va lua locul la sfârşitul seriei care începe cu Vărsătorul ar trebui să reprezinte Maternitatea spirituală şi integrarea forţelor de viaţă universale şi a Ideilor universale la nivel psiho-mental sau spiritual - aceasta reprezintă probabil Galaxia (Calea Lactee).

Privind la Harta B dintr-un alt unghi (şi inversând acum locurile lui Marte şi Pluto), putem de asemenea spune că Saturn este faţă de Uranus, Neptun faţă de Jupiter şi Marte faţă de Pluto, ceea ce Luna este faţă de Soare. Expusă în această manieră, situaţia devine foarte clară şi semnificativă. Uranus este respiraţia creativului „Eu sunt”, din care ego-ul conştient reprezintă doar un fel de reflectare nocturnă, exact după cum Luna reflectă într-un mod palid focul integrator al Soarelui. În mod asemănător, Pluto întruchipează începuturile cosmice în timp ce Marte şi impulsurile sale, limitate de condiţionarea fiziolo­gică, le reflectă doar într-un mod slab şi personal. Cât despre perechea Jupiter-Neptun, se poate observa că funcţia de dizolvare a formei, sim­bolizată de Neptun, trebuie considerată ca un negativ (sau pol-nocturn) al funcţiei jupiteriene de expansiune a conţinuturilor vitale ale formei.

Oricum ar sta lucrurile, interpretarea de mai sus - probabil de neacceptat pentru mulţi - oferă cei puţin un tablou coerent care merită studiat în toate implicaţiile sale. Alţi cercetători ai astrologiei pot prefera poziţia lui M. Jones, care refuză să atribuie orice fel de guvernare lui Uranus şi lui Neptun, sau oricăror alte planete trans-saturniene ce pot fi descoperite, pentru că însăşi ideea de guvernare nu este consecventă cu semnificaţia unor asemenea planete. Guvernarea reprezintă simbolul relaţiei organice dintre activitate şi substanţa organizată implicată în asemenea activitate; şi acolo unde planetele se referă la trans-organic (ceea ce este dincolo de limitele unui întreg organic) nu poate fi vorba de guvernare. Răspunsul la aceasta, totuşi, este că un organism supra-fiziologic se formează în indivizii care au atins un anumit nivel de dezvoltare, şi că planetele trans-saturniene sunt trans-organice doar raportat la organismul fiziologic, dar reprezintă agenţi formatori care construiesc - în toţi oamenii consonând cu natura lor creativ-pozitivă - un organism psiho-mental⁵⁰.

Dificultatea care însoţeşte o interpretare coerentă a guvernării planetare este chiar mai evidentă în ce priveşte „exaltarea” planetelor în anumite semne zodiacale şi a „extaz”-ului lor pe un anumit grad al acestor semne. Aşa că vom trece mai departe şi vom discuta pe scurt despre principalele foloase oferite de teoria guvernării. Ea domină complet ramura divinatorie a astrologiei numită „astrologie orară” şi probabil că de la astrologia orară a ajuns la „astrologia natală”, sin­gurul gen de astrologie studiat în aceasta lucrare. În astrologia natală, teoria relaţiei planetare creează nu numai un fel de legătură între planete şi semne - ceea ce este foarte valoros din punct de vedere teoretic şi logic - dar, după cum am văzut, serveşte ca mijloc de a investi unele planete cu caracteristici de „determinator focal”. Ca atare, a fost folosit în mod consistent în două maniere: prima, foarte folosită astăzi; cea de-a doua, foarte rar luată în considerare.

Primul mod de a alege o planetă pentru a servi ca centru de semni­ficaţie este găsirea a ceea ce se numeşte „planeta guvernatoare” sau „guvernatorul hărţii”. Aceasta este de obicei determinată de semnul ascendentului. Planeta care guvernează acest semn devine guvernatoarea întregii hărţi. Raţionamentul acestei metode este clar. Ascendentul reprezintă factorul sinelui individual, monada, izvorul primordial al vieţii şi destinului pe care îl simbolizează harta ca întreg. De aceea planeta care domină funcţional acest ascendent devine în mod natural funcţia vitală dominatoare a personalităţii. Totuşi, în cazul planetelor care apar aproape de ascendent, sau când o planetă - oriunde ar fi ea situată pe hartă - „dispune” de toate sau de majoritatea celorlalte planete⁵¹, atunci două sau mai multe planete pot împărţi onorurile de guvernator al hărţii.

Al doilea mod de selectare a unei planete ca punct focal al interpretării îl reprezintă determinarea Almuten-ului. Almutenul este găsit prin tabelarea demnităţilor fundamentale şi accidentale şi a slăbi­ciunilor fiecărei planete conform unui set de valori cantitative (cinci puncte pentru aceasta demnitate, trei puncte pentru altă demnitate) scăzând suma totală a slăbiciunilor din aceea a demnităţilor (sau vice­versa), şi descoperind astfel ce planetă a primit cel mai mare număr. Planeta este cea mai puternică în hartă. Se spune că ea determină „temperamentul” nativului. Metoda este foarte asemănătoare aceleia a determinării I.Q.-ului şi probabil că lucrează tot aşa de bine. Almuten-ul lui Mussolini pare a fi Saturn, cu Jupiter secundant apropiat. Aceasta aruncă o lumină interesantă asupra caracterului său personal, în contrast cu caracterul ce l-a făcut vehiculul unei idei supra-personale, rasiale.

Pe măsură ce asemenea tipuri de „guvernator al hărţii” sunt într-adevăr susceptibile de transmiterea unei mari cantităţi de semnificaţie, am sublinia mai degrabă tipul de „determinare focală” discutat la capitolul „Forma şi tiparul aspectelor planetare” - adică, un tip care selectează unele trăsături specifice de grup ale hărţii ca întreg şi consideră aceste trăsături ca fiind punctul focal de interpretare. De exemplu, am putea spune că, în harta lui Mussolini, faptul că toate planetele sunt conţinute In trigonul lui Uranus cu Neptun şi că toate, cu excepţia lui Uranus, sunt poziţionate în pătrarul de Sud-Vest, constituie cea mai semnificativă „determinare focală”. Aceste fapte centrează diversele semnificaţii ale multelor elemente astrologice în jurul unei semnificaţii primordiale; şi din aceasta iese la iveală o perspectivă interpretativă care, nouă, ni se pare mult mai valabilă şi revelatoare - cel puţin din punctul de vedere al abordării noastre a astrologiei - faţă de acela care ar rezulta dând valori cantitative de putere şi slăbiciune fiecărei planete în parte.