Dane Rudhyar Astrologia personalităţii

2. ASTROLOGIA COLECTIVULUI

Aceasta este, în general vorbind, „astrologia naturală sau mundană”, tipul care a fost asociat cu apariţia activităţilor legate de orice formă de cultivare şi cultură umană. Ea a dat naştere calendarului agricol bazat pe cercetarea modificărilor forţei vitale - în special a influenţelor Soarelui şi Lunii. A devenit mai târziu simbolul unei Legi etice şi spiri­tuale. Ca „naturală”, astrologia se referă la schimbări în anotimpuri, climă, vreme; ca „mundană”, ea lucrează cu apariţia şi căderea statelor Şi naţiilor şi cu determinarea vastelor influenţe ce modelează tempe­ramentele grupurilor şi ale colectivităţilor.

Două puncte sunt remarcabile în evaluarea acestui tip de astro­logie: 1). Faptul că ea lucrează cu influenţele efective, cu razele şi curenţi magnetici despre care se spune că emană de la Soare, stele şi Planete, şi care produc schimbări în toate fiinţele pământene. Aceste schimbări sunt la început fiziologice, dar ele reacţionează imediat în psihic - în principal prin emoţii. 2). Faptul că abordarea sa este funda­mental obiectivă, ceea ce o face aplicabilă tratamentului „ştiinţific*. Adică ea este larg experimentală, se dezvoltă prin intermediul judecăţilor statistice şi poate fi verificată prin teste obiective de un anumit fel şi prin măsurători. Modul ei de operare nu este fundamental diferit de cel al ştiinţei care lucrează cu forţe telurice, cutremure, vreme şi cu toate schimbările mai mult sau mai puţin ciclice care afectează toate speciile biologice de pe Pământ. Ea lucrează cu stările sufleteşti colective ale oamenilor şi naţiunilor, tot aşa cum ştiinţele se ocupă de creşterea seculară a copacilor, rocilor şi continentelor. Ea lucrează cu colectivităţi umane sau cu schimburile psihologice umane din cadrul colectivului.

După cum s-a menţionat deja, cea mai clară manifestare a acestui tip de astrologie este văzută în opera lui T.O. McGrath, în studiile sale de afaceri ciclice în corespondenţă cu ciclurile petei solare (11,2 ani), cu ciclul nodurilor lunare (18,6 ani) şi cu alte două cicluri de 40 de luni, respectiv de 56 de ani. El nu-şi numeşte opera „astrologie”, pentru că lucrează cu poziţiile heliocentrice ale planetelor - care sunt văzute mai mult ca declanşatoare ale transmiterii de operaţiuni solare - şi pentru că, în general, abordarea este pur statistică şi concretă. Soarele, stelele şi planetele reprezintă uriaşi magneţi; mişcările lor eliberează forţe electrice. Sistemul solar ca întreg şi vecinătăţile fiecărei planete în particular sunt văzute ca vaste câmpuri magnetice ce inter-acţionează unul cu altul. Este o ştiinţă a „electro-dinamicii cosmice”.

Edward Johndro a fost probabil primul care a dezvoltat această abordare până la un punct de mare complexitate. El nu a părăsit în întregime domeniul astrologiei natale. Dar chiar şi atunci când lucrează cu activităţi individuale, el accentuează în mod evident, ba chiar aproape exclusiv, rolul factorilor colectivi şi concreţi din individ. De exemplu, poziţia geografică - locul de rezidenţă al persoanei - este de o excepţională importanţă; omul este văzut aproape în totalitate ca un produs al mediului, ca o simplă unitate într-un vast sistem de relaţii planetare şi celeste, un exemplu particular al speciei homo sapiens. Un alt kabbalist şi astrolog, Paul Counsil, urmează aceeaşi linie de abordare; şi un mare număr de cercetători din acest domeniu îi dezvoltă gândirea în mod ferm.

Ei se specializează, totuşi, în probleme mundane: în determinarea cutremurelor, a „hărţilor natale” ale oraşelor şi naţiunilor, precum şi în diverse alte probleme ce afectează colectivităţile umane. De obicei, ei se mândresc cu faptul că sunt „ştiinţifici” sau „matematici”; însă ei nu sunt „matematici” în cel mai profund sens al termenului, ci mai degrabă exponenţii unui sistem electro-dinamic extins, care consideră forţa şi influenţa reciprocă a planetelor ca pe ceva foarte real şi concret, chiar dacă acestea sunt formulate mai degrabă în termenii forţelor electrice, decât în cei ai gravitaţiei newtoniene. Ei nu lucrează cu „simboluri” - aşa cum face cel mai recent tip de fizică atomică - ci cu „forţe vitale” care emană de la stele şi Soare.

Într-un astfel de tip de astrologie, Soarele ocupă firesc cea mai importantă poziţie, ca sursă a forţei vitale a întregului sistem. Abor­darea este, în mod logic, heliocentrică. Ceea ce se studiază mai întâi sunt emanaţiile solare, iar planetele se comportă, în majoritatea cazurilor, ca reflectoare sau stimulatoare ale descărcărilor solare. În vechea astrologie ptolemeică, Soarele era văzut ca punctul focal al zodiacului, o bandă a cerului de peste douăzeci şi trei de grade în fiecare parte a eclipticii. Zodiacul era tărâmul Soarelui. Toate planetele par a se mişca în cadrul limitelor sale. Proiectat pe globul pământesc, zodiacul reprezintă centura ecuatorială; de asemenea, tărâmul Soarelui. Astfel, în timp ce „astrologia individului” se referă, în special, la axa polară, „astrologia colectivului” lucrează cu forţele ecuatoriale. În om, aceste forţe acţionează prin marele sistem simpatic şi, în principal, prin plexul solar (şi alţi centri). În Yoga hindusă, aceşti centri sunt „lotuşii” sau „chakras”. Dar cele două sisteme trebuie diferenţiate: a) sistemul care lucrează cu aceşti „lotuşi”, care sunt focare de conştiinţă şi fiinţă colectivă; b) sistemele care lucrează cu centrii din coloana vertebrală. Un al treilea sistem de „centri” poate fi, în mod evident, găsit în interiorul capului - oferindu-ne din nou trei termeni fundamentali: colectiv, individual şi creativ.

În noul tip de „astrologie colectivă”, problema este mai complexă. Soarele este chiar şi mai mult punctul focal al studiului; dar un zodiac planetar şi unul solar trebuie să fie folosite pentru a face problemele logice şi coerente - definind câmpul magnetic al Pământului care învăluie Pământul şi, respectiv, cel al Soarelui care cuprinde întregul sistem solar. Astrologia ptolemeică continuă să domine astrologia obişnuită din prezent şi este evident că aşa trebuie să fie din cauza considerentelor practice şi a nivelului la care încă trăiesc cele mai multe fiinţe omeneşti - un nivel fiziologic, ecuatorial şi colectiv. Este evident că pentru o rapidă, ieftină şi profesională interpretare astrologică, nu poate fi oferit altceva decât „interpretări ale semnului-Soarelui”: plexul solar, emoţional-vital, interpretări ecuatoriale având de-a face cu cele douăsprezece tipuri fundamentale de instincte rasiale Şi de focalizări colective de energie. Apoi, foarte puţine persoane cunosc cu exactitate momentul naşterii, ceea ce face imposibilă o interpretare precisă, pe baza factorilor rotaţiei axiale (case, ascendent, părţi etc.). Astfel, factorul strict individual rămâne nesigur; adesea este o simplă Potenţialitate şi poate fi văzut în termenii „tiparului de circumstanţe ale destinului”. Astrologia ecuatorial-colectivă este potrivită persoanelor care duc o viaţa pur colectivă.

Viaţa colectivă, în epoca noastră de dezintegrare rasială şi culturală, înseamnă, în mod obişnuit o viaţa haotică, condusă de ritmul nebunesc al comportamentului urban. Dar, în vremurile antice, ea însemna o creştere terestră armonioasă, nu deosebită de aceea a plantelor şi

copacilor. Marele om era floarea şi fructul tribului sau rasei sale, o
expresie colectivă adusă la punctul de perfecţiune structurală. Era un
om perfect în măsura în care îşi manifesta în mod perfect calităţile
colectivităţii sale rasiale. Atunci era văzut ca focalizarea conştientă a
unei colectivităţi mai înalte - colectivitatea strămoşilor perfecţi, într-un
sens; o vastă Ierarhie Celestă, într-un sens şi mai îndepărtat (deşi de
asemenea „ancestral”). Un astfel de om a devenit un Mediator între cer
şi Pământ. Ceea ce ne conduce la cel de-al treilea tip de abordare a
astrologiei.