Dane Rudhyar Astrologia personalităţii



Yüklə 1,77 Mb.
səhifə20/52
tarix16.04.2018
ölçüsü1,77 Mb.
#48285
1   ...   16   17   18   19   20   21   22   23   ...   52

Această schemă poate părea mai degrabă încurcată şi tulburătoare; vom încerca astfel un alt mod de a stabili „formula” zodiacală:

Spirit-Foc (Berbec) este Foc generator: Foc Electric.

Suflet-Foc (Leu) este Foc concentrator: Foc Solar.

Minte-Foc (Săgetător) este Foc distribuitor: Foc prin Fricţiune.

Aceasta înseamnă că atunci:

Când Focul generează, el operează în termenii Spiritului. Când Focul concentrează, el operează în termenii Sufletului. Când Focul distribuie, el operează în termenii Minţii.

Cu alte cuvinte:

Focul generator este punctul de pornire al sinelui individual (Berbec). Focul concentrator se referă la eliberarea creativă a sinelui, prin intermediul căreia sufletul se cunoaşte ca întreg şi asemenea divinităţii (Leu).

Focul distribuitor este acel foc care amestecă, sintetizează şi universalizează toate elementele şi energiile înainte de naşterea lui Christos - naşterea fiinţei universale (Săgetător)32.

Aceeaşi procedură va înfăţişa mai clar semnificaţia celorlalte elemente:

Apa generatoare (Rac) operează in termenii spiritului. Ea este puterea care dă naştere sinelui concret, care creează o bază concretă de operare - un cămin - pentru şinele individual.

Apa concentratoare (Scorpion) operează în termenii sufletului. Ea concentrează şi susţine impulsul de colectivare al Spiritului-aer (Balanţa), impulsul de „re-naştere în Christos”.

Apa distribuitoare (Peşti) operează în termenii Minţii. Ea efectuează sinteza energiilor care au fost aduse la focalizare creativă în Capricorn şi vitalizate în Vărsător.

Aerul generator (Balanţa) operează în termenii spiritului. El este puterea care strânge şi face comune emanaţiile indivizilor.

Aerul concentrator (Vărsător) operează. În termenii sufletului. El conferă vitalitate şi impuls pământului spiritual (Capricorn); este respiraţia sufletului colectiv.

Aerul distribuitor (Gemeni) operează în termenii minţii. El exteriorizează şi interpretează impulsionarea individuală a Berbecului, odată ce a fost focalizat şi insubstanţializat în Taur.

Pământul generator (Capricorn) operează în termenii spiritului;


  • el este puterea de încarnare, puterea de asumare a unui corp - din punct de vedere al implicării spiritului. Pământul concentrator (Taur) operează în termenii sufletului;

  • el conferă substanţă şi profunzime impulsurilor Berbecului. Pământul distribuitor (Fecioara) operează în termenii minţii;

el răspândeşte eliberarea creativă a sinelui Leului prin spaţiu, unde este văzut ca o masă de energii polare (Fecioara Luminii). Discriminarea apare in minte, întrucât se iveşte problema lucrului cu polarităţile, cu lumina şi umbra.

Din acestea putem vedea cum fiecare element cosmic e susceptibil de a-şi asuma trei funcţii diferite, aşa cum un om poate întrucâtva acţiona, simţi şi gândi în acelaşi timp: 1). ca tată faţă de fiul său; 2). ca soţ faţă de soţia sa; 3). ca un camarad şi co-lucrător cu asociaţii şi prietenii săi. Adică, (în general vorbind): generând, concentrând şi distribuind energia propriei sale fiinţe.


Zodiacul ca ciclu al individului planetar


Până acum am considerat semnele zodiacale ca fiind mai mult o serie de energii cosmice proiectate, ca să spunem aşa, de Macrocosmos (cele douăsprezece Ierarhii) asupra microcosmosului; cu alte cuvinte, ca o serie de operaţii formatoare sau de faze ale construirii acestui micro­cosmos. Acesta este punctul de vedere colectiv-ecuatorial. Dar la zodiac ne putem gândi, de asemenea, şi ca la ciclul de case al Individului planetar care „sălăşluieşte” la Polul Nord şi Pentru Care un an înseamnă o zi, cu şase luni de lumină solară (Berbec spre Balanţă) şi şase luni de întuneric (Balanţă spre Berbec), cel puţin teoretic vorbind. Dintr-un astfel de punct de vedere, zodiacul este mai degrabă interpretat în termenii conştiinţei, decât în cei ai energiei.

O asemenea interpretare în termenii conştiinţei este cea mai valoroasă, căci pune semnele zodiacale în raport cu casele şi, astfel, se observă o întrepătrundere de semnificaţii, care ajută la înţelegerea, atât a multor afirmaţii tradiţionale confuze, cât şi a semnificaţiilor caselor şi a semnelor. Pe lângă aceasta, se dezvoltă un fel de formulă algebrică, care poate fi uşor demonstrată ca fiind sub-structura tuturor interpre­tărilor dramatice şi mitologice ale zodiacului, cunoscută atât astrologilor cât şi ocultiştilor. Cea mai remarcabilă dintre aceste interpretări este, fără îndoială, cea redată în amănunţime în cartea lui Sampson, Zodiacul. Alice Bailey dă o altă interpretare tradiţională, atunci când asociază „Povestea celor douăsprezece munci ale lui Hercule”. Hercule este Soarele iar cele douăsprezece munci ale sale reprezintă cele douăsprezece operaţii cosmice ale zodiacului, văzute dintr-un punct de vedere mai degrabă regenerator, decât formator.

În lucrările astrologice obişnuite, semnele zodiacale sunt prezentate ca factori fundamentali de semnificaţie, iar casele îşi modelează semnificaţiile după acestea. Dar, din punctul nostru de vedere, găsim în tiparul împărţit în douăsprezece al cadranului caselor, o formulă fundamentală de desfăşurare individuală; şi acest tipar - unul pur abstract - stabileşte cea mai universală serie de semnificaţii. Este, bineînţeles, un tipar pur numerologic, lucrând cu semnificaţia nume­relor, de la 1 la 12 inclusiv; dar numerele sunt făcute semnificative prin proiecţia lor geometrică. Această proiecţie este roata sau cadranul caselor. Berbecul devine astfel semnificativ, fiind proiecţia organic-ecuatorială a numărului 1; Taurul, a numărului 2 etc. până la Peşti, ca numărul 12. Axa 1-6 reprezintă dualismul sinelui şi non-sinelui, al lui „Eu” şi „Tu”; axa 4-7 reprezintă dualismul experienţei: experienţa subiectivă şi cea obiectivă - sau a comportamentului privat şi public. Sperăm că următorul tabelul alăturat va clarifica problema; el ar trebui studiat în raport cu tabelul semnificaţiilor caselor (diagrama prezentată la Capitolul VI). Manualele astrologice moderne, cum sunt cele scrise de Alan Leo, C. E. O. Carter33, A. G. Libra, Parker etc. sunt pline de indicaţii valoroase referitoare la semnificaţia semnelor zodiacale, singulare sau în grupuri. După cum scrie Carter:

„Sarcina interpretării scenariului zodiacal a fost încercată de mulţi scriitori, fiecare abordând lucrarea din propriul său punct de vedere. Este departe de mine, chiar şi în mod tacit, de a nu fi de acord cu concluziile lor sau de a căuta să dau la o parte tot ce s-a scris înainte. Conţinuturile Cercului de înţelepciune zodiacală sunt inepuizabile şi prezintă toate variatele aspecte ale totalităţii Adevărului”. (Zodiacul şi sufletul, p.14)



Ultima propoziţie din acest citat ne oferă un indiciu care merită să fie dezvoltat in extenso; ne referim, în special, la termenul „conţinuturi”. Ara spus că zodiacul este elementul „substanţei”. Dar substanţa înseamnă şi conţinuturi. Zodiacul ne dă o cunoaştere a conţinuturilor de viaţă ale fiecărei entităţi vii. Casele ne spun maniera în care aceste conţinuturi sunt distribuite în forma sinelui şi a destinului. Planetele reprezintă puncte focale şi, de asemenea, simboluri pentru toate activităţile vitale. Gradele ne oferă un indiciu pentru semnificaţia inerent creativă a tuturor activităţilor şi a tuturor focalizărilor.

FORMULA ZODIACALĂ


Semne zodiacale

Semnificaţie abstractă

Semnificaţie concretă şi tradiţională

Părţi guvernate ale corpului

BERBEC

Ideea de sine. Structura arhetipală primordială a individului. Dorinţa de a se manifesta.

Dorinţă, pionierat. Curaj, voinţă, iniţiativă. Intrare în forţă în lucruri. Grabă şi impulsi­vitate. Putere masculină.

Capul: sistemul cerebro-spinal.

TAURUL

Substanţa primordială de manifestare a sinelui. Sinteza trecutului ca tendinţe moştenite. Toate posesiunile fundamentale.

Inerţie, simţ practic, concreteţe depen­denţă de pământ şi de energiile pământului. Determinare. Energie. Rodnicie. Putere feminină.

Gâtul; cerebelul şi urechile.

GEMENI

Relaxare între sine şi substanţă. Funcţia de legătură şi impul­sul de integrare prin ritm şi formă.

Intelect, senzaţie şi acţiune nervoasă. Schimbare. Dualitate. Nelinişte. Inteligenţă. Abilitate literară şi artistică. Îndemânare.

Nervi, plămâni. Mâini, braţe şi umeri.

RAC

Temelia concretă pentru căminul şi exprimarea lui „Eu sunt". Organismul viu şi puterea lui de creştere.

Toate sentimentele domestice. Sufletul şi toate sentimen­tele. Receptivitate; Sensibilitate. Imaginaţie.

Cavitatea pieptului; sânii şi stomacul. Membrane mucoase.

LEU

Putere de exprimare a lui „Eu sunt". Toate modurile de exprimare de sine şi de activitate crea­tivă. Omul, actorul şi executantul.

Exprimare imperi­oasă de sine. Asu­marea autorităţii. Iubire de plăceri şi lux. Speculaţie. Arte Procreare. Intuiţie. Intensitate dinamică.

Inima şi coloana vertebrală.

FECIOARĂ

Judecarea sinelui şi a vieţii după toate activităţile creative. Discriminare prin analiza, critică a rezultatelor acţiunii. Adaptare.

Discriminare critică a minţii. Facultăţi analitice. Suscepti­bilitate. Pregătit să servească şi să fie servit. Ordine. Capriciu. Perspectivă utilitară.

Intestinul mic şi metabolismul general al hranei; plexul solar; splina.

BALANŢA

Realizarea non-Sinelui, întâlnirea cu „ceilalţi"; obiectivarea conştiinţei prin asociere şi parteneriat.

Conştiinţă socială; amabilitate; iubire de frumos; tânjire după camaraderie. Simpatie. Echilibru. Justiţie. Devoţiune spirituală. Totalitate operativă.

Rinichii şi probabil ficatul.

SCORPION

Substanţă de asociere şi căsătorie. Manifestarea nevoii de a se uni cu cei­lalţi. Regenerarea atitudinii de centrare pe sine.

Sex; ocultism; toate tipurile de putere şi operare magică; funcţie regenerativă; voinţă; încăpă­ţânare. Spirit răzbunător, gelozie; forţă conducătoare.

Organele sexuale, intestinul inferior, băşica udului.

SĂGETĂTOR

Expansiunea relaţiei. Relaţia dintre relaţii; legătura abstractă şi interpretare prin perspectivă.

lipsă de prejudecată; viziune; onestitate, tendinţă de genera­lizare; compasiune, voinţă de a cuceri noi domenii; pasiune pentru idei. Plăcere pentru călătorii şi pe­treceri în aer liber.

Coapsele; ovarele, regiunea pelviană, nervul sciatic; sistemul muscular.

CAPRICORN

Temelia concretă pentru relaţii. Viaţa în organismul social. Susţinerea căsătoriei.

Ambiţie, perseve­renţă, geniu politic, rezervare. Încredere puternică în factorii sociali şi în toate structurile perma­nente - inclusiv cele spirituale. Industrie; stabilitate.

Scheletul, sistemul osos; genunchii şi toate articulaţiile.

VĂRSĂTOR

Puterea de a exprima idealuri şi de a crea în termeni de comportament social. Creativitate a relaţiei şi căsătoriei.

Idealism, umani­tarism; exprimare de sine prin mişcări colective, frăţii; sentimente de grup; Goana după senza­ţional. Dramatic; geniu creativ, ca exponent al rasei.

Picioarele şi gleznele, sistemul sanguin.

PEŞTI

Judecata societăţii în privinţa idealu­rilor şi modului lor de operare; relaţia judecată ca atare şi „cei doi" retrăgându-se fiecare în propria lor meditaţie de sine

Deschidere faţă de viaţă; resemnare; psihism misticism; memorie; convenţionalitate; devoţiune; introspecţie. Renun­ţare de sine ; complex de inferioritate; preocupări spirituale

Labele picioarelor; sistemul limfatic.

Yüklə 1,77 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   16   17   18   19   20   21   22   23   ...   52




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin