Dane Rudhyar Astrologia personalităţii

III. INDIVIDUAL, COLECTIV, CREATOR ŞI PROCESELE CICLICE

La sfârşitul ultimului capitol ne-am referit la Yi Jing din China antică şi la a sa „Formulă de Schimbare” bazată pe influenţa reciprocă a celor două polarităţi cosmice, Yang şi Yin. O asemenea formulă prezintă un interes special pentru noi, pentru că ea are origini astrologice evidente. Mai mult, este o expresie caracteristică a filozofiei timpului şi, aşa după cum am postulat într-un capitol anterior, cadrul necesar al oricărei gândiri astrologice solide şi serioase.

Astrologia este, din punct de vedere filozofic, fără sens dacă nu se bazează pe o înţelegere profundă a ciclurilor şi a puterii creatoare a fiecărui moment - în special a acelor „momente-germene” care devin astfel prin raţiunea lor de a fi puncte de pornire ale ciclurilor. „Formula schimbării” din Yi Jing este o formulă ciclică având scopul de a determina în mod simbolic structura universală şi fundamentală a tuturor ciclurilor; mai mult, a ciclului sau a ciclicităţii. Întrucât toate procesele vitale sunt ciclice - în esenţă, dacă nu în expresie - o asemenea formulă devine legea de bază a tuturor proceselor vitale. Astfel, este atinsă o sinteză universală a vieţii şi a devenirii - o sinteză probabil mai grandioasă decât cea realizată de Einstein în a sa „teorie a câmpului unificat”, care reduce toate fenomenele naturale la o simplă lege.

Formula chinezească nu este unică în istoria gândirii umane. Vom vedea că vechea civilizaţie hindusă a conceput, de asemenea, o sinteză a cunoaşterii universale, care ar putea fi exprimată pe baza unei formule ciclice ce defineşte procesul vital universal ai cărui poli sunt viaţa şi devenirea. Şi noi pretindem că noua civilizaţie, acum în formare lentă, va evolua de asemenea într-o astfel de formulă, pe o nouă bază de analiză a vieţii şi la un nou nivel de funcţionare a minţii.

Evident, discutarea acestor probleme depăşeşte obiectul prezentei cărţi şi totuşi ne vedem nevoiţi să le schiţăm pe scurt, pentru că valorile pe care se bazează, noua formulă a ciclului - în estimarea noastră - reprezintă exact factorii de care vor depinde clasificarea şi interpretarea elementelor astrologice. Vechiul dualism chinez al polarităţilor cosmice nu este suficient pentru a interpreta noua abordare a vieţii şi a devenirii. După cum am spus, umanitatea îşi fixează conştiinţa încet, dar ferm, pe un nou nivel mental şi astfel priveşte procesul de viaţă universal dintr-o altă perspectivă. Trebuie deci determinate noi valori: valori care nu le neagă, totuşi, nici pe cele chineze, nici pe cele hinduse, ci le sunt complementare şi adiţionale valori occidentale, care vor înflori pe continentul american, locul noii civilizat” care apare.

În conturarea acestei noi formule va trebui să statuăm pur şi simplu idei, mai degrabă decât să le discutăm în relaţie cu puncte de vedere tradiţionale. Scopul nostru nu este să scriem un tratat filozofic, ci doar să-i stabilim astrologiei un fundal filozofic. Noua filozofie a timpului, sau a ciclului, urmează să fie scrisă. Urmarea va fi o simplă sugestie a existenţei sale şi o simplă schiţă a acelor aspecte ale sale care se referă în special la psihologie şi la astrologie.

Ciclul: de la germene la germene

Fiecare ciclu poate fi interpretat din punct de vedere structural ca fiind compus din început, mijloc şi sfârşit. Aceşti trei termeni trebuie totuşi înţeleşi mai degrabă într-un sens metafizic, decât în sensul de valori temporale. Ei reprezintă trei factori sau principii fundamentale care constituie, în trinitatea lor, totalitatea unui ciclu.

Cel mai simplu mod de a aborda acest subiect complex va fi de a-i examina succesiv pe fiecare şi a determina, într-un sens general, la ce se referă ei.

ÎNCEPUTUL; începutul unui ciclu este un Unu: o monadă. Prin definiţie, vom spune că o monadă este punctul iniţial de emanaţie al oricărui ciclu de viaţă. Este sămânţa germinatoare sau acel punct din interiorul germenului din care se ivesc rădăcina şi tulpina. Începutul ciclului este momentul de unitate, momentul care revelează prezenţa efectivă a lui Unu. Unitatea absolută este un postulat, un deziderat, un scop abstract, un concept metafizic. Este incompatibil cu viaţa sau manifestarea. Dar Unul-care-este-la-început este o reprezentare a acestei unităţi abstracte şi metafizice - un avatar al acesteia. Unitatea poate fi atinsă în conştiinţă, prin devoţiune faţă de acest Unu-Tatăl-Mama întregului ciclu. Devoţiunea înseamnă concentrare asupra Unului. De fapt Unu nu mai „ex-istă” ca un Tată manifestat, ci Unu este ca o realitate psihologică în amintirea acelor Fii ai săi care devin purtătorii puterii Sale integratoare - întruchipările sau avatarii acestei puteri.

Această putere este Tao şi, în alt sens, este AUM al hinduşilor. Este puterea integratoare care este Viaţa însăşi şi care singură face posibil procesul de integrare sau individuaţie (despre care am vorbit în ultimul nostru capitol). În organismul fiziologic uman, această putere este aceea a circulaţiei sângelui înrădăcinată în inimă; în psihicul uman, această putere este mai puţin definită pentru că psihicul este, la majoritatea persoanelor, departe de a fi deocamdată un „organism”, dar este puterea care poate fi numită „voinţă către totalitate” sau „voinţă către echilibru mental şi sănătate”, cu care psihologul trebuie să lucreze dacă vrea ca analiza sa să conducă pacientul la sănătate psihologică şi, în cele din urmă, la individuaţie.

Prin urmare, cel care îl venerează pe Unul ca formă sau entitate, ca Tată-de săvârşit, venerează de fapt o amintire, cea mai primordială dintre toate „imaginile primordiale”. Această veneraţie păstrează amintirea vie şi oferă canale prin care energia acestui Unu poate curge. Unu nu mai este acolo, după cum germenele nu mai este existent în copacul care creşte. Dar puterea de creştere care a fost germene este activă de-a lungul ciclului de manifestare a plantelor. Această putere este o forţă integratoare care, în mod constant, „poartă mărturia” unui singur germene.

Cu alte cuvinte, o dată ce perioada de germinare este terminată, germenele dispare, sacrificându-se pentru ca planta să poată exista. Dar energia care era în germene continuă să opereze. Este puterea totalităţii operative. Unu, încetând să mai fie o entitate manifestată, a devenit acum un proces.

MIJLOCUL; Acest „proces” este realitatea fundamentală a „mijlocului” ciclului. Prin termenul „mijloc” trebuie totuşi înţeles întregul devenirii: întreaga serie de momente care apar între momentul iniţial de emanaţie şi momentul final de împlinire. Aceste două momente (emanaţie şi împlinire) sunt într-un sens unice; ele constituie Alpha şi Omega manifestării - sau mai degrabă cele două aspecte ale vieţii, cele două aspecte ale lui Unu. Aşa cum scria D. H. Lawrence într-un inspirat articol, ele sunt Dumnezeul-începutului şi Dumnezeul-sfârşitului. In Doctrina secretă, H. P. Blavatsky face referire la aceşti doi „Dumnezei” - care, de fapt, sunt în esenţă unu - respectiv Manu-Rădăcină şi Manu-Germene. Cu excepţia lor, orice altceva aparţine procesului schimbării, fluxului devenirii; adică, celei pe care astăzi oamenii o numesc „viaţă” - seria de activităţi care constituie existenţa.

Totuşi, de-a lungul acestui proces de schimbare, este mai mult sau mai puţin evidentă o putere integratoare: o putere care conferă coeziune şi direcţie multitudinii de transformări ale devenirii. Această putere este energia Tatălui, a Sfântului Duh, a Mângâietorului. Este forţa vitală care integrează toată multiplicitatea părţilor în întreguri organice. Este puterea „holismului”.

SFÂRŞITUL: Momentul împlinirii ciclului este un moment de concentrare, încheiere şi culegere a roadelor procesului de manifestare. Este „Ziua de A Fi cu Noi” a ocultiştilor, a Şaptea Zi. După ce momentul de sfârşit este atins, toate forţele care reprezentau curentele diferenţiate izvorând din Sursa Originară (sau Monada), şi care animaseră nenumăraţii Fii ai unui singur Tată, se strâng într-un vortex de putere şi lumină ce constituie realitatea creatoare a Dumnezeului-de-sfârşit, pentru că acest Dumnezeu va deveni în schimb, prin propria sa reflectare în afară, Creatorul noului Ciclu de „arhetipuri” sau de forme generice.

Deşi o asemenea caracterizare a acestor trei termeni fundamentali ai Ciclului este în cea mai mare parte incompletă, ne va ajuta totuşi să definim cele trei viziuni fundamentale asupra lumii, care au dat şi trebuie să dea naştere la trei formule fundamentale ale vieţii şi devenirii. Fiecare punct de vedere asupra lumii şi formula sa subliniază unul din cei trei termeni ai Ciclului - o subliniere care, bineînţeles, nu neagă ceilalţi doi termeni, dar care fie îi lasă în fundal, fie le conferă o evaluare mai mult sau mai puţin secundară, sau negativă sau iluzorie. Primele două tipuri de sublinieri, accentuând „începutul” şi „mijlocul” Ciclului - Unu originar şi procesul devenirii - sunt foarte cunoscute omenirii. Primul este tipic vechii civilizaţii hinduse şi tuturor religiilor şi mişcărilor spirituale care, mai mult sau mai puţin, sunt dependente de vechea tradiţie ariană. Ultimul primea o formulare caracteristică în vechea civilizate chineză şi este de asemenea exemplificat prin cea mai mare parte a gândirii filozofico-psihologice şi ştiinţifice a secolului XX. Al treilea tip de subliniere - accentuând valoarea de împlinire şi de capăt al Ciclului - iese încet la suprafaţă din corpusul general al gândirii moderne. Este tipul de subliniere pe care vom încerca să-l caracterizăm într-o nouă formulă ciclică.