Darul lui Dumnezeu pentru noi

Referinţe biblice:

Psalm 119:73; 139:1-16; Isaia 44:24; Matei 6:26; 10:29-31; Luca 12:12-31

Ea ştie!: Dumnezeu te cunoaşte mai bine chiar decât cea care te-a născut

Verset cheie: Psalm 139:1

Guillemotul este o pasăre arctică, foarte mică, ce îşi duce traiul pe dealurile stâncoase din acea regiune. Mii de astfel de păsări se înghesuie în cârduri, într-un perimetru relativ restrâns, pentru a-şi cloci ouăle. Ce mi se pare interesant la aceste păsări, e faptul că deşi ouăle lor în formă de pară, seamănă leit, niciodată nu le încurcă. Chiar dacă cineva le-ar lua din locul respectiv şi le-ar pune în altul, guillemotul tot le găseşte. Pe această mamă n-o poate nimeni păcăli!

Concluzie: Dumnezeu ne cunoaşte mai bine decât ne cunoaştem noi înşine. Şi ştiţi ce? El ne iubeşte oricum!

Referinţe biblice:

Psalm 139:1-16; Isaia 49:15-16; Matei 10:29,30; Ioan 3:16; 5:12-13; Efeseni 2:4-5; 3:17-19; 1Ioan 4:7-10

Nu vrei să mă ajuţi?: Dumnezeu niciodată nu se dă bătut

Verset cheie: Deuteronom 31:8

În 1989 un teribil cutremur a zguduit America, peste treizeci de mii de oameni fiind ucişi în câteva minute. Imediat după acest cutremur un tată şi părăsit locuinţa în care era în siguranţă şi a alergat într-un suflet la şcoala fiului său. Când a ajuns la locul respectiv, clădirea era un morman de moloz, cărămizi, betoane, fiare şi mobilier făcut praf. Mai ceva ca un coşmar! Bărbatul şi-a amintit că odată, îi promisese fiului său: “Indiferent ce ţi se va întâmpla, eu voi fi lângă tine!” Şi-a amintit în ce parte a clădirii învăţa şi s-a îndreptat glonţ spre acea zonă, un anume colţ al clădirii. A început să sape ca un disperat printre dărâmături. În timp ce săpa alţi părinţi cu inimile frânte continuau să sosească. Peste tot se auzeau ţipete: “Fiul meu! Fiica mea!”. Unii încercau să îl convingă să renunţe, spunându-i: “E prea târziu! Degeaba! Sunt morţi. Du-te acasă şi împacă-te cu gândul… Nu mai e nimic de făcut. Ba chiar ai putea să îţi faci şi ţie rău…” Bărbatul îi răspundea fiecăruia cu o rugăminte: “Nu vrei să mă ajuţi?” şi continua să sape şi să înlăture piatră cu piatră. Pompierul şef a vrut chiar să îl tragă cu forţa de acolo, avertizându-l că în orice moment ar putea izbucni un incendiu, dar părintele acesta iubitor, un tată armean, îl ruga şi pe el: “Ajută-mă, te rog! Nu vrei să mă ajuţi şi tu?” A intervenit şi poliţia, dar acelaşi răspuns rugativ: “Nu vreţi să mă ajutaţi?” Curajos şi cu mâinile zdrelite, nedormit, epuizat de oboseală, a continuat singur să sape, 8 ore, 12… 24… 36 de ore, apoi în a patruzecia oră, de sub o placă de beton, s-a auzit o voce. El a strigat numele fiului său “Armand!”. Răspunsul a venit ca un fulger: “Tată! Sunt eu, tată! Le-am spus şi altor copii să nu se îngrijoreze, că dacă eşti în viaţă, negreşit vei veni să mă cauţi şi să mă salvezi şi dacă mă vei salva pe mine şi ei vor fi salvaţi…Mi-ai promis doar că indiferent ce mi se va întâmpla, tu vei fi acolo. Te-ai ţinut de cuvânt tată!”

Alţi treisprezece copii erau în viaţă, împreună cu Armand. Când clădirea s-a prăbuşit, ei au ajuns într-un loc, ca un tringhi, format dintr-o placă de beton şi un rest de perete şi aşa, au putut supravieţui. Tatăl lui Armand i-a strigat: “Dă-mi mâna fiule şi vino afară!” “Nu tată - a răspuns băieţelul - prima dată să iasă cei treisprezece colegi ai mei. Eu sunt sigur că mă vei ajuta, doar mi-ai promis că indiferent ce mi se va întâmpla, tu vei fi lângă mine…”

Ţi s-a întâmplat vreodată să renunţi la a mai ajuta pe cineva, considerând că nu mai e nimic de făcut? Ei bine, aminteşte-ţi că Dumnezeu niciodată nu se dă bătut şi la rândul tău nici tu nu ar trebui să o faci!

Referinţe biblice:

Deuteronom 31:6; Luca 15:1-7; 18:3-27

Dumnezeu este prezent în necazurile noastre

Te voi ţine lângă mine: Dumnezeu este întotdeauna cu noi

Verset cheie: Psalm 23:4

Solomon Rosenberg şi familia sa au fost încarceraţi într-unul dintre cele mai groaznice lagăre naziste, unde orice persoană care nu mai era aptă de muncă era dusă direct la camerele de gazare. Primii dintre ai lui care au fost gazaţi, au fost chiar părinţii, care la cei optzeci de ani ai lor deşi nu aveau mari probleme de sănătate, nu au făcut faţă condiţiilor inumane de lagăr, lipsei de hrană şi igienă şi s-au stins. Solomon ştia că următorul vizat din familia sa era David, fiul cel mic, care suferea de un handicap minor ce îl împiedica să muncească pe măsura exigenţelor. Pe deasupra era încă un copil… În fiecare dimineaţă familia era scoasă la muncă, fiecare mergând acolo unde era distribuit. Solomon trăia cu spaima în suflet şi tremura numai la gândul că s-ar putea să fie ultima zi a lui David. Mintea îi era biciuită de o singură întrebare: “Oare asta să fie ziua în care va fi luat?!…” Aşa că seara când se întorcea istovit de la muncă, ochii răscoleau iscoditori baraca după David, fiul cel mic, după Iacob, băiatul cel mare şi după mama lor, preaiubita lui soţie.

În cele din urmă de ceea ce i-a fost frică n-a scăpat. Când în acea seară cu pricina a păşit în baraca sordidă, n-a văzut pe nimeni din familia sa şi a devenit extrem de panicat. Cum? Să-i fi luat chiar pe toţi? Imposibil! Nu înceta să-i caute din priviri, prin colţuri, pe sub paturi… Într-un târziu l-a descoperit pe Iacob, stând la o parte, ghemuit şi plângând cu sughiţuri. Pe David şi pe soţia lui nu-i vedea. S-a năpustit răpus de durere asupra fiului cel mare şi a strigat: ”Fiule, spune-mi că nu-i adevărat! Spune-mi că nu mi l-au luat pe David!”. “Ba da, tată - a bâiguit Iacob câteva cuvinte, atât mai putea zice - au venit şi l-au luat pe David, ziceau că nu-i bun de muncă, că…”

“Şi mama?! Mama unde e? Doar n-au luat-o şi pe ea?!” “Păi, în momentul acela David a început să tremure, şi plângea aproape să îşi piardă cunoştinţa, dar mama a rămas puternică şi i-a spus lui David să nu-i fie frică, că ea îl va ţine de mână şi va merge împreună cu el.” Aşa că mama a plecat cu David, şi a acceptat să moară împreună cu el, ca lui să nu-i fie frică…

Concluzii:

Niciodată nu va trebui să faci faţă necazurilor singur; Dumnezeu nu te va lăsa din mâna Sa, El va fi întotdeauna cu tine.

Referinţe biblice:

Deuteronom 31:6; Isaia 41:13,14; Daniel 3:23-25; Matei 28:20; Evrei 13: 5,6

Dumnezeu este prezent în necazurile noastre

Ştiam că vei veni: El niciodată nu te va lăsa rănit şi singur

Verset cheie: Matei 28:20

Erau doi prieteni care au luptat împreună în primul război mondial. Foarte mult timp şi l-au petrecut în tranşee, îndurând condiţiile aspre şi în bătaia gloanţelor. Teroarea războiului i-a adus pe aceşti doi prieteni tot mai aproape. Vorbeau mereu despre viaţă, familii, despre ceea ce vor face când se vor întoarce acasă. Într-una din zile, când şi-au părăsit tranşeele, într-o acţiune de ofensivă, Jim a fost atins de un glonte inamic şi a căzut rănit pe câmpul de luptă. Atunci Bill, l-a luat în spate şi l-a dus înapoi în tranşeu şi pe toată durata atacului Jim a stat întins, suferind singur într-un loc părăsit. Frontul a înaintat şi Bill dorea nespus să se întoarcă la prietenul său, să îl ajute şi încurajeze, dar, fiind prea riscant, nu i s-a dat voie să îşi părăsească noul adăpost. Într-o clipă de neatenie a ofiţerului, Bill a ieşit din tranşeu şi făcând un adevărat slalom printre împuşcături, a ajuns la Jim. A încercat să îl ajute, dar era prea târziu; Jim tocmai îi murise în braţe. Ofiţerul văzând că acesta a murit, l-a întrebat pe Bill: “Bill, spune-mi, a meritat să îţi rişti viaţa pentru o cauză oricum pierdută?” Bill i-a răspuns fără să clipească: “Da domnule, a meritat pe deplin. Ultimele cuvinte ale lui Jim dovedesc cu prisosinţă acest lucru. S-a uitat fix în ochii mei şi mi-a spus: Ştiam că vei veni!”

Concluzii:

Cristos nu te va lăsa niciodată singur şi rănit pe câmpul de luptă. El întotdeuna va fi acolo, lângă tine.

Referinţe biblice:

Deuteronom 31:6; Psalm 23:4; Isaia 41:13; Daniel 3; Matei 1:23; Evrei 13:5,6

Dumnezeu este prezent în necazurile noastre

Aluatul Pillsbury, căutat pentru crimă! - Nu te îngrijora, Dumnezeu cunoaşte situaţia

Verset cheie: Filipeni 4: 6,7

O doamnă pe nume Linda, se îndrepta spre Arkansas să-şi viziteze rudeniile şi pe drum a oprit la un magazin. Şi-a parcat maşina lângă un alt autoturism în care se afla o femeie. Această femeie stătea cu ochii închişi şi cu mâinile la cap; părea că doarme. Când Linda s-a întors de la cumpărături, mâinile îi erau tot acolo, la cap, dar ochii îi erau deschişi şi aveau o privire ciudată. Linda i-a bătut în geam şi a întrebat-o: “Vă simţiţi bine?” Din maşină, cu un glas stins, femeia i-a răspuns: “Am fost împuşcată în cap şi îmi ţin creierii în mână.” La auzul acestor vorbe ciudate, Linda nu ştia ce să facă aşa că, a dat fuga la magazin şi a rugat pe cineva să cheme paramedicii. Când aceştia au sosit, au trebuit să spargă geamul maşinii, întrucât uşile erau închise. După ce au pătruns înăuntru, mare le-a fost mirarea când au văzut că femeia avea la ceafă un aluat de pâine şi ţinea de el cu mâinile, ca şi cum ar fi încercat să oprească să-i iasă creierii din cap. Nici nu sunt cuvinte pentru a explica ridicolul unei astfel de situaţii. Ce cred că s-a întâmplat, e că un aluat dintr-o cutie, încălzindu-se peste normal, a explodat pur şi simplu şi i s-a lipit de ceafă. Din cauza zgomotului neobişnuit femeia a paralizat de spaimă şi simţindu-şi ceva la cap, a crezut că a fost împuşcată şi că tocmai i-au ieşit creierii. O mai mare stupizenie nici că se putea!

Concluzii:

Prea adesea ne imaginăm că suntem victimele celor mai îngrozitoare scenarii, ne umplem de spaimă, în loc să ne încredem în Dumnezeu.

Referinţe biblice:

Proverbe 12:25; Matei 6:25-27; Ioan 14:27; 1Petru 5:7

Puterea lui Dumnezeu

Bărzăunele - Cu Dumnezeu totul este posibil

Verset cheie: Filipeni 4:13

În timpul celui de-al doilea război mondial, în camerele de aşteptare ale bazelor aeronautice americane, putea fi citit următorul afiş: “După cum toţi ştim, conform unei legi ştiinţifice, care poate fi teoretic demonstrată, bondarul nu poate zbura. Pur şi simplu, după toate legile aeronauticii, mărimea aripilor sale raportată la trup, nu i-ar da dreptul să zboare. Dar, cum vă aşteptaţi, bondarii nu ştiu acest lucru, ei fiind total pe dinafara matematicii, aşa că îi dau înainte, şi zboară. Ba încă zboară cât de bine!

Concluzii:

Decât să privim la toate obstacolele şi să-i ascultăm pe cei care ne spun: “Nu poţi face asta! Nu poţi face aia!”, mai bine am realiza că prin puterea lui Cristos noi putem face toate lucrurile la care El ne-a chemat. Aşa că mai bine ne-am baza pe puterea Lui, decât să ne tot plângem de slăbiciunea noastră!

Referinţe biblice:

1Corinteni 1:27, 28; 2Corinteni 12:9, 10; Efeseni 3:16 - 19; Iacov 2:5

Puterea lui Dumnezeu

O perspectivă diferită - El pregăteşte calea pe care să mergem

Verset cheie: 1Corinteni 2:9

În anul 1870 biserica metodistă din Indiana a avut conferinţa anuală, pe parcursul căreia, la un moment dat, preşedintele colegiului unde se ţinea întâlnirea s-a adresat grupului prin următoarele cuvinte: “Aveţi şansa să trăiţi vremuri extrem de interesante. Eu cred că a sosit vremea marilor invenţii şi într-o zi omul va zbura prin aer aidoma păsărilor.”

Episcopul bisericii n-a prea luat în seamă afirmaţiile acestea, ba chiar le-a considerat într-un fel erezii, replicând că, în conformitate cu Scriptura, zborul este rezervat îngerilor, astfel încât nici nu poate fi vorba de aşa ceva.

Când episcopul s-a întors acasă, el a povestit familiei despre afirmaţiile preşedintelui colegiului, cât de ridicole şi fanteziste au fost, producând momente de hilaritate. Nici copiii de grădiniţă n-ar fi putut crede una ca asta! Dar cei doi fii ai episcopului Wright, Wilbur şi Orville au privit dintr-o altă perspectivă spusele tatălui. Şi desigur, restul istoriei îl cunoaşteţi. Stau acum şi mă întreb, ar mai fi inventat fraţii Wright aeroplanul dacă s-ar fi lăsat influenţaţi de scepticismul şi atitudinea non-vizionară a tatălui lor?!

Concluzii:

Este imposibil de imaginat ce are Dumnezeu în plan pentru cei ce-L iubesc.

Referinţe biblice:

Isaia 64:4; Ieremia 29:11; Marcu 9:23,24; 11:22-24; Efeseni 3:20

Puterea lui Dumnezeu

Lucruri bătute-n cuie - Dumnezeu nu-Şi schimbă standardele

Verset cheie: Psalm 119: 89

De câteva zile două vase de război făceau exerciţii de manevre pe apele mării, pe o vreme cumplită. Într-o seară, după ce ceaţa tocmai s-a lăsat peste mare, căpitanul unuia dintre vase s-a hotărât să iasă pe punte şi să urmărească situaţia. A zărit o luminiţă şi a întrebat prin staţie: “Sunteţi în mişcare sau staţionaţi?” “Staţionăm” a sosit prompt răspunsul şi comandantul a realizat că într-o atare situaţie sunt pasibili de o coliziune. A rugat paza de coastă să le transmită să îşi modifice cursul cu 20 grade nord. “Modificaţi voi direcţia 20 grade sud” a fost răspunsul. De data aceasta căpitanul a intervenit iritat peste măsură: “Sunt căpitanul şi vă ordon modificaţi cursul 20 grade nord!” Răspunsul nu s-a lăsat aşteptat: “Sunt marinarul cutare, cu respect vă rog modificaţi cursul 20 grade sud.” La o asemenea impertinenţă, căpitanul fierbea: “Sunt navă de război şi vă ordon modificaţi direcţia imediat, 20 grade nord!” “Modificaţi direcţia 20 grade sud. Suntem turnul de control.” s-a auzit pentru ultima oară.

Concluzii:

Cuvântul lui Dumnezeu este imuabil, în timp ce toate celelalte lucruri se pot schimba. Dacă este o divergenţă între adevărul tău şi adevărul lui Dumnezeu să ştii că acesta din urmă rămâne de neschimbat. Tu eşti cel care trebuie să îţi verifici opiniile şi să le schimbi.

Referinţe biblice: Isaia 40:8 (vezi şi 1Petru 1:24); 55:10,11; Matei 5:18; 24:35; Marcu 13:31; Evrei 13:8; 1Ioan 2:17

Harul lui Dumnezeu

Procesul lui Rudolf Hess - Cu toţii suntem păcătoşi şi merităm moartea

Verset cheie: Romani 3:23

Probabil cele mai faimoase procese care s-au derulat vreodată în istorie, au rămas cele cunoscute sub denumirea “Procesele de la Nurenberg”, ale criminalilor de război. Şi cine ar fi în topul acestor siniştri oameni, dacă nu Rudolf Hess, o minte diabolică, unul dintre ofiţerii nazişti, care a condus lăgărul morţii - Auschwitz. Iar asta spune totul. Procesul său a fost transmis în toată lumea. Martorii erau chemaţi pe rând să dezvăluie atrocităţile săvârşite de acest om, cele mai groaznice torturi la care rasa umană a fost supusă. Vorbeau despre brutalitate, omoruri, camere de gazare, crematorii, şi în mijlocul acestor grozăvii un nume de coşmar - Rudolf Hess. Pe măsură ce procesul înainta, “Ziua judecăţii” era tot mai aproape. Iată că a sosit! În acea zi, când Curtea urma să rostească verdictul final, Rudolf Hess a intrat în sală, înfruntându-şi soarta. Mulţimea a amuţit, la fel şi presa. Verdictul a răsunat în întreaga lume: VINOVAT! În timpul pronunţării lui, oamenii nu şi-a mai putut ţine în frâu emoţiile şi au izbucnit; unii suspinau adânc, alţii plângeau în hohote, alţii stăteau stană de durere. După ce completul de judecată s-a retras, ziariştii au încercat să abordeze unii martori, pentru a face cunoscute celor care nu au trecut prin asemenea atrocităţi, sentimentele lor. Un reporter s-a adresat unui bărbat care plângea mocnit într-un colţ: “Vă înţeleg emoţia de care sunteţi stăpânit… Spuneţi-mi, vă rog, lacrimile dumneavoastră se datorează faptului că verdictul a fost rostit? Că în sfârşit vi s-a făcut dreptate? Că s-a pus capăt ororilor şi durerii? Sau cărui fapt se datorează emoţia dumneavoastră?” Omul a privit lung la reporter, şi-a şters ochii împânziţi de lacrimi şi a răspuns cu un glas aproape sfârşit: “Emoţiile mele nu au nimic de a face cu toate acestea. Plâng pentru că, stând acolo în colţ, am privit pentru o clipă ochii acuzatului şi m-am recunoscut pe mine. Toţi suntem păcătoşi şi sortiţi morţii. Nu suntem cu nimic mai buni decât cel mai rău om de pe faţa pământului. Puşi într-un anume loc, timp şi circumstanţe, toţi am fi fost cei mai atroce criminali. Cu toate acestea, Cristos a murit pentru noi. El a luat asupra Lui pedeapsa noastră, astfel ca noi să putem trăi o nouă viaţă.

Concluzii: Toţi suntem pervertiţi şi înclinaţi spre rău. Dumnezeu Şi-a demonstrat dragostea, prin aceea că L-a dat pe Cristos să moară pe cruce, ca prin Jertfa Lui păcătoşii să fie iertaţi.

Referinţe biblice:

Genesa 3:1-23; Psalm 143:2; Eclesiastul 7:20; Isaia 53: 6-10; Osea 6:7; Ioan 3:16; Romani 3:22-24; 5-8

Harul lui Dumnezeu

Recunoscut - Suntem îmbrăcaţi în dreptatea lui Dumnezeu

Verset cheie: Galateni 3:26,27

S-a întâmplat ca în timp ce un cioban îşi păstorea turma, doi lupi să îi atace oile. Un lup s-a năpustit asupra unei oi care tocmai fătase şi avea un miel de câteva săptămâni, şi a ucis-o, iar celălalt lup a omorât un miel a cărui mamă privea neputincioasă. În cele din urmă ciobanul a reuşit să alunge lupii, dar a rămas să se confrunte cu o problemă aproape imposibilă. Pierduse o oaie şi un miel şi era pe cale să piardă încă un miel, pentru că mama lui fusese ucisă şi cine să-l alăpteze, oile refuzându-l dacă nu era al lor. Ciobanului i-a venit o idee genială. A luat pielea mielului mort şi a pus-o pe cel rămas orfan, apoi l-a apropiat de mama rămasă fără mielul propriu. Oaia a simţit mirosul cunoscut şi drag ei şi a alăptat mielul, considerându-l al ei.

Concluzii: Creştinii sunt acceptaţi de Dumnezeu, pentru că ei au fost îmbrăcaţi în credincioşia lui Cristos.

Referinţe biblice:

Isaia 61:10; Zaharia 3: 1-4; Romani 13:14; Efeseni 4:22-24; Evrei 10:19; Apocalipsa 19:7-8

Harul lui Dumnezeu

Ce-ai zice de o cursă înot până-n Hawaii? - Doar prin harul Său ajungem în Cer …

Verset cheie: Efeseni 2:8,9

Imaginaţi-vă că toată populaţia Statelor Unite ar fi aliniată pe plajele californiene şi ar avea de ales între a înota până în Hawaii sau a muri. S-ar afla acolo tot felul de oameni de diferite naţionalităţi, dimensiuni, mai graşi, mai slabi… Un bărbat de 250 kg, care abia face câţiva paşi prin cameră şi începe să gâfâie, la primul val s-ar prăbuşi, ar bea câteva guri de apă sărată şi cu asta basta. Prin mulţime precis s-ar găsi şi un tip între două vârste, fost înotător de seamă, dar care după câţiva zeci de metri oboseşte. Fire perseverentă nu se lasă, dar în cele din urmă apa îl învinge. O fată din echipa de înot a unui liceu intră şi ea în apă. De când se ştie îi plăcea să înoate. Înoată un kilometru, doi, trei, dar , un cârcel la picior ajunge ca să se dea la fund. Un înotător profesionist ar porni în forţă şi s-ar menţine la suprafaţa apei 10 km, 20, poate chiar 50 de km. Nu mai mult însă; valurile îl trag şi pe acesta la fundul apei.

Chiar dacă unii înotători s-ar dovedi mult mai buni decât alţii, nici măcar unul, nu ar putea să înoate până în Hawaii

Concluzii:

Aşa cum cel mai bun înotător nu poate să înoate până în Hawaii, nici cel mai bun om de pe faţa pământului nu poate ajunge în rai prin faptele bune pe care le face. Doar harul lui Dumnezeu face posibilă o astfel de călătorie.

Referinţe biblice

Psalm 143:1,2; Eclesiastul 7:20; Romani 3: 22-26; 4: 2-8; Galateni 2:16; 2Timotei 1:8-10; Tit 3:3-5.

Harul lui Dumnezeu

Săritura în lungime peste Marele Canion - Nimeni nu e perfect cu excepţia lui Cristos

Verset cheie:Tit:3:4,5

De dragul unui exerciţiu de imaginaţie, închipuiţi-vă că toată populaţia Americii este aliniată pe marginea Marelui Canion şi forţată să sară peste. Imposibil, veţi zice. Aşa zic şi eu! Sunt ameninţaţi că dacă nu sar, vor fi ucişi. Unul după altul, începând cu cea mai puţin în formă persoană şi terminând cu cea mai atletă.

Unii oameni nu vor avea puterea nici măcar să ridice un centimetru piciorul de la pământ; cum ar face-o, cum s-ar rostogoli în cascadă. Alţii, mai în formă, s-ar putea să sară un metru. Un elev de liceu, va sări, hai să zicem aproape doi metri. Campionul mondial la săritura în lungime, va sări, cum e de aşteptat, cel mai mult. Poate cinci, şase metri. Dar în nici un caz, peste cascadă. Nimeni, indiferent în ce formă fizică ar fi, nu va putea trece “cu pasul” Marele Canion. Ce să însemne aceasta?

Concluzii:

Nimeni dintre cei acceptaţi de Dumnezeu, nu vor intra în Împărăţia Lui pe baza a ceea ce fac. Unii oameni pot fi mai buni decât alţii, dar nimeni, absolut nimeni nu este perfect.

Referinţe biblice: Psalm 143:2; Romani 3:22-28; 4:2-8; Galateni 2:8,9; Efeseni 2:4-9; 2Timotei 1:8-10; Tit 3:4-7

Viaţa din abundenţă

Eu sunt Grimaldi - Adevărata bucurie se trage din cunoaşterea lui Cristos

Verset cheie: Ioan 10:10

La începutul anilor 1800, în Manchester, Anglia, un om de vârstă medie, nefericit şi în depresie, s-a oprit la cabinetul unui psiholog.

“Care-i problema?” l-a întrebat doctorul. Omul cu faţa tristă a început să-i spună cum suferă de o boală fără speranţă; se simte terorizat de lume şi nimic nu-i face plăcere, nu-l amuză şi nu găseşte nici un motiv pentru care ar merita să trăiască.

“Dacă nici dumneavoastră nu mă puteţi ajuta - i-a spus medicului - mi-e teamă că îmi voi lua viaţa…” Psihologul a încercat să îl aducă pe linia de plutire, l-a asigurat că boala lui nu-i chiar atât de gravă, că poate fi vindecată şi l-a încurajat să iasă în lume, să încerce să caute lucruri care l-ar putea amuza şi chiar face să râdă. Omul a întrebat descurajat: “Unde aş putea găsi astfel de lucruri?” şi medicul, pe fază ca întotdeauna, i-a răspuns: “Uite, deseară în oraşul nostru vine Circul. Du-te să-l vezi pe marele Grimaldi, claunul care a smuls milioane şi milioane de zâmbete… Grimaldi este cel mai amuzant om de pe faţa pământului…”

Pacientul şi-a ridicat ochii din podea, a privit lung la medic şi a îngânat: “Pe Grimaldi? Păi eu sunt Grimaldi… Doctore, eu sunt Grimaldi!”

Concluzii:

Adevărata bucurie şi adevăratele motive pentru care viaţa merită trăită, vin doar din cunoaşterea lui Isus Cristos.

Referinţe biblice:

Neemia 8:10-12; Proverbe 15:13,15,30; 17:22; Ioan 15:9-11; 2Corinteni 5:17; Filipeni 4:4-7

Viaţa din abundenţă

Păzea! Vine motanul! Doar El îţi poate oferi viaţa din abundenţă

Verset cheie: Ieremia 29:11

Aceasta este povestea unui Univers al şoarecilor. În acest univers trăiau mulţi mulţi şoricei; de fapt ei erau unicii locuitori ai universului, deşi, ştiau, simţeau, că undeva trebuia să fie şi un motan. Un motan uriaş. Se trezeau în fiecare dimineaţă şi îşi trăiau zilele cu această suspiciune ce le teroriza fiinţele: cândva, mai devreme sau mai târziu, motanul uriaş va apărea şi îi va devora până la ultimul. Cum era de aşteptat, într-o bună zi, cine credeţi că şi-a făcut apariţia?… Nimeni altul decât motanul. Vestea s-a răspândit cu viteza fulgerului printre şoricei. Fugeau care încotro încercând să-şi scape pielea, unii se ascundeau sub bolovani, alţii se strecurau prin crăpăturile pământului, alţii se îngropau în frunze. Toţi tremurau, pentru că nici unul nu era în siguranţă. Când motanul uriaş a apărut, şoriceii au observat că trăgea după el o căruţă plină cu tot felul de sortimente de brânză. “Wou, ce bună trebuie să fie!” Se gândeau şoriceii în sinea lor. Pisica venise de fapt cu acest scop: să aducă şoriceilor de mâncare, şi nu orice resturi, ci delicatese. Totul s-a sfârşit cu o petrecere de pomină pe Planeta Şoarecilor, unde motanul a venit cu scopul sincer de a se împrietenii cu micile rozătoare.

Concluzii:

Mulţi oameni văd în Dumnezeu un gigant, care stă pe tron şi de acolo dă tot felul e interdicţii care să facă viaţa cât mai searbădă; într-un cuvânt un ucigaş al bucuriei. Dar Isus a venit în lume ca noi să avem bucurie şi s-o avem din plin.

Referinţe biblice:

Genesa 3:8; Ioan 10:10; Romani 5:17; Iuda 24,25.

Viaţa din abundenţă

Cum să prinzi o maimuţă? - Ca să apuci viaţa cea nouă, trebuie să renunţi la cea veche

Verset cheie: Marcu 8:35

Se spune că singura cale de a prinde maimuţele în jungla africană este de a găsi un dovleac imens în care să se decupeze un orificiu, cât să încapă prin el laba unei maimuţe. Nu mai mare. Înăuntru se pun câteva nuci şi apoi se fixează foarte bine dovleacul pe o creangă astfel încât să nu poată fi aruncat jos şi spart. Când maimuţa va observa dovleacul, nerăbdătoare va introduce laba înăuntru şi lacomă va apuca cât mai multe nuci. Mai scoate mâna dacă poţi! Se va forţa să se elibereze, va încerca şi aşa şi aşa, dar în nici un caz nu va da drumul nucilor. Într-un târziu când va pica de oboseală, cineva cu ajutorul unei plase o va putea prinde fără nici o împotrivire din partea animalului.