Ezechiel 18:23; Matei 28:18-20; Fapte 1:8; 1Timotei 2:1-6; Apocalipsa 7:9,10.
Martori ai lui Dumnezeu
Dunkirk
Verset cheie: Luca 15:7
În timpul bătăliei de la Dunkirk din mai 1940 sute de mii de soldaţi englezi şi francezi au rămas izolaţi pe plajele din apropierea localităţii. Winston Churchill a făcut un apel către orice ambarcaţiune capabilă să traverseze Canalul englez pentru a-i salva pe cei aflaţi în pericol. Numai în şase zile 328.000 de soldaţi au fost evacuaţi în siguranţă din acea zonă.
Povestea unui pescar a atras admiraţia oamenilor. În mica lui ambarcaţiune cu pânze, a traversat canalul şi a salvat doi soldaţi pe care i-a adus în siguranţă acasă. S-a întors pentru a mai transporta doi soldaţi. Chiar şi când motorul bărcii s-a defectat, a continuat să vâslească şi să îşi ducă astfel la bun sfârşit misiunea. În comparaţie cu cei 328.000 de soldaţi, patru în plus pare o nimica toată. “Mare lucru!” vor spune unii. Dacă lucrurile stau aşa sau nu, ar trebui să-i întrebăm mai întâi tocmai pe acei patru soldaţi salvaţi de la a-şi petrece următorii cinci ani ca ostatici în închisoare.
Concluzii:
Nu poţi câştiga toată lumea pentru Cristos, dar chiar şi numai un singur om dacă îl vei câştiga, înseamnă cu unul mai puţin care îşi va petrece veşnicia fără Cristos.
Referinţe biblice:
Matei 28:19,20; Luca 15:1-24; Romani 10:12-15; 2Timotei 4:1-5; 1Petru 3:15; Apocalipsa 20:15.
Martori ai lui Dumnezeu
Când ecusonul a fost schimbat
Matei 19:26
În timpul războiului triatul s-a referit la un fel de poliţie medicală conform căreia răniţii erau împărţiţi pe categorii, şi etichetaţi cu ecusoane de diferite culori, în funcţie de gravitatea bolii. Roşu însemna fără speranţă, nimic nu se mai poate face pentru salvarea respectivului rănit. Albastru indica faptul că soldatul ar putea fi salvat dacă i se acordă de urgenţă îngrijiri medicale, iar galben că, persoana nu se află într-o stare gravă şi se poate vindeca de la sine, chiar şi fără un tratament laborios. Cum stocurile de medicamente erau limitate, numai cei cu etichete albastre beneficiau de atenţia medicilor.
Într-o zi, un soldat pe nume Lou, a fost adus de urgenţă la infirmerie, cu o rană severă la picior. După ce medicii l-au examinat, Lou a fost “decorat” cu ecuson roşu: fără speranţă! O asistentă observându-l abandonat de toată lumea, a început să discute cu el, şi după ce l-a cunoscut ca persoană, s-a simţit atât de ataşată de fiinţa lui încât pur şi simplu n-a putut rezista să-l vadă murind şi i-a schimbat ecusonul cu unul albastru.
Lou a căpătat astfel undă verde pentru tratament şi a fost transportat cu un camion la spital, unde şi-a petrecut următoarele luni, până la însănătoşire. Asistenta care i-a schimbat… culoarea, a devenit între timp soţia lui şi deşi a trebuit să i se amputeze un picior, Lou a fost totuşi în stare să ducă o viaţă împlinită alături de familia sa. Aceasta numai datorită faptului că o asistentă a îndrăznit să încalce regulile…
Concluzii:
Când te trezeşti că etichetezi pe cineva “iremediabil pierdut”, adu-ţi aminte că pentru Dumnezeu şi harul Său nu există o asemenea persoană.
Referinţe biblice:
1Samuel 16:7; Daniel 4:1-37; Iona 1:1-3; 3:1-10; 4:1-11; Marcu 5:1-20; 2Petru 3:9.
Martori ai lui Dumnezeu
Nu se va vedea?!
Verset cheie: 2Corinteni 3:18
Într-o dimineaţă, după terminarea predicii, un băiat s-a apropiat de pastor şi l-a întrebat: “Am înţeles bine că, dacă vreau să devin creştin trebuie să Îl rog pe Isus să intre în inima mea?”
“Perfect adevărat!” i-a răspuns pastorul.
“Cât de mare este Isus?” s-a arătat băieţelul curios.
“Nu-s sigur, dar dacă era tâmplar, pun pariu că era destul de mare…” i-a răspuns din nou pastorul.
“Aşa mă gândesc şi eu - a intervenit băiatul - şi ceea ce mă frământă este că dacă Isus este atât de mare şi eu sunt atât de mic, nu se va vedea de afară?!? “
La aceasta pastorul i-a răspuns zâmbind: “Fii liniştit! Dacă Îl primeşti pe Isus în tine, El se va vedea mai mult decât îţi poţi imagina tu, de afară…”
Concluzii:
Dacă Isus este în tine, El nu are cum să nu fie văzut de ceilalţi din afară, datorită faptului că El îţi schimbă viaţa, din interior înspre exterior.”
Referinţe biblice:
Fapte 9:1-22; Romani 12:1-2; 2Corinteni 5:17; Galateni 2:20.
Martori ai lui Dumnezeu
Schimbând cursul râului
Matei 18:5,6
În cartea sa Tatăl generos, Heath Bottomly, povesteşte o întâmplare petrecută demult, în care tatăl său i-a luat pe el şi fraţii lui într-o expediţie în munţii Rocki. Pe cel mai înalt vârf al acestor munţi se simţeau ca pe acoperişul lumii. Puteau vedea patru state ale Americii, plus Canada.
Privind ei în jos, au observat zăpada cum se topeşte şi curge la vale, parte alunecând înspre vest şi întâlnind pârâiaşele care se adunau în lac sau vărsându-se din râu în râu până ajungea în cele din urmă în Oceanul Pacific. Un afluent central o ţinea drept până în Oceanul Arctic şi o parte se îndrepta spre est ca în cele din urmă să sfârşească în Mississippi şi Oceanul Atlantic.
După ce tatăl împreună cu fraţii săi s-au îndepărtat puţin, Heath abia a aşteptat să se “ocupe” de pârâul care îşi făcea sprinten loc printre roci. El descrie astfel scena în cartea sa:
Mi-am pus mâna stângă, ca un “baraj” în cursul pârâului. Apa era rece ca gheaţa. Cu toată puterea am încercat să-i modific cursul înspre stânga. Mă durea palma şi încheietura mâinii de cât am stat în poziţia aceasta. Strângeam din dinţi şi apăsam din răsputeri.”
Astfel l-a găsit tatăl său, care după ce a îngenuncheat lângă el, l-a privit cu dragoste în ochi şi i-a spus: “Fiule, sunt mândru de tine! Dacă la doar nouă anişori vrei să schimbi cursul lumii… Apa asta se îndrepta spre Atlantic şi tu ai împins-o înspre Pacific…”
Concluzii:
Tu ai posibilitatea să îi influenţezi pe cei din jurul tău, în special copii şi tineri, fie în bine, fie în rău. Ia în serios această responsabilitate pe care o ai.
Marcu 9:42; Luca 17:1,2; Romani 14:13-19; 1Corinteni 10:31-33.
Martori ai lui Dumnezeu
Fostul orb conducând un orb
Verset cheie: Ioan 9:39
Un chirurg oftalmolog, aflat în China ca şi misionar, a început să lucreze într-un spital din această ţară. Una din primele lui intervenţii a fost pe un pacient bolnav de cataractă, pe care, în urma operaţiei reuşite, l-a salvat de la orbire.
Câteva săptămâni mai târziu, doctorul misionar a fost surprins să întâlnească la uşa cabinetului său nu mai puţin de patruzeci şi opt de orbi, care au călătorit sute de kilometri în speranţa că medicul îi va ajuta să îşi recapete vederea. Tot acest lung drum ei l-au parcurs în şir indian, prinzându-se de o funie. Cine credeţi că se afla în capătul rândului şi-i dirija? Era tocmai cel care cu săptămâni în urmă îşi recăpătase vederea.
Concluzii:
Când realizezi ce a făcut Dumnezeu pentru noi, nu te poţi abţine să nu spui şi altora.
Referinţe biblice:
Matei 9:27-31; Luca 4:18; Ioan 9:24-3, 35-41; Fapte 3:1-10; Romani 1:16; 10:13-15.
Dostları ilə paylaş: |