De-crearea si virtualizarea lumii reale prin tehnica o cale spre sfarsitul ei? Abordare tehnica, socio-economica si duhovniceasca a utilizarii documentelor electronice si a tehnicii fara granite morale Autori

Anexa 17 - Self traking se doreste a fi viitorul nostru ca fiinţe umane bionice?¹³⁶

“Self tracking”, o arhivare informatică a fiecărei acţiuni zilnice a noastre, este la mare modă în Silicon Valley, California. Mai mult, în opinia unora va fi mania ce va înlocui frumoasa nebunie numită “social networking”.

Până în ce punct te cunoşti şi ştii ce faci în fiecare zi? Memoria noastră este labilă iar capacitatea de auto-observare este departe de a fi perfectă. Desigur ai putea folosi un jurnal, practica meditaţie introspectivă sau merge o dată pe săptămână la psihanalist. Dar ce manager de companie va opera astăzi fără a măsura digital fenomenele şi fără a culege datele într-un PC pentru a le analiza obiectiv?

De ce să navigăm orbeşte fără a arhiva informatic totul ? Aşa procedează aşa-numiţii “self-tracker-i”. O nouă generaţie de microsenzori şi gadget-uri digitale permite înregistrarea în mod continuu a oricărui tip de informaţie numerică. Cei care practică sporturi cunosc puterea microchipurilor introduse, de exemplu, în adidaşi sau în micile aparate ataşate bicicletei, pentru a măsura propriile performanţe şi a analiza progresele, ,informează revista italiană L’Espresso, citată de Agerpres.

Self-tracker-ii vor să extindă această “automăsurare” la fiecare comportament cotidian. Fenomenul s-a născut în Silicon Valley, California, dar este pe cale să se extindă în întreaga Americă. Ei vor să măsoare funcţiile fiziologice (metabolism, tensiune, ritmul somnului), dar şi evenimente care nu sunt pur fizice: propriul nivel de concentrare şi umor, viaţa sexuală, plictiseala, oboseala, râsul, interacţiunile sociale – cu cine se întâlnesc, ce discută. Intenţia este de a corela toate aceste date, a face schimb între ei şi a le confrunta pe rând, într-un gen de mega-experiment fără sfârşit, al cărui cobai voluntar sunt.

Atunci când Ben Lipkowitz, un programator californian, a început să-şi măsoare viaţa minut cu minut, cu ajutorul unei agende digitale japoneze, obiectivul său nu a fost profesional. Vroia să-i demonstreze unui colocatar cam leneş cât timp pierdea spălându-i farfuriile murdare lăsate în chiuvetă: 20 de minute pe zi.

Odată culeasă o mare cantitate de date, apoi descărcată pe computer, vizualizată şi comparată cu instrumente grafice, self-tracker-ii descoperă aspecte surprinzătoare şi neaşteptate despre ei.

Todd Becker, cercetător la o companie de biotehnologie, a identificat, datorită folosirii unui dispozitiv de măsurare a glucozei la diabetici, cu care a efectuat un test pe el însuşi în mod constant, numeroase mici modificări în ritmurile de alimentare ce i-au permis să reducă şi să controleze cu succes greutatea sa corporală.

Sophie Barber, o profesoară din Palo Alto, California, şi-a dat seama, după ce a înregistrat impactul unui supliment dietetic în rezolvarea unei probleme de insomnie, că acesta avea un efect foarte bun şi asupra capacităţii sale de concentrare.

Seth Roberts, profesor la Berkeley, a descoperit, datorită unei serii de mici teste matematice asupra unei invenţii, alături de o documentare meticuloasă asupra dietei sale, o corelaţe directă între consumul unei anumite cantităţi de ulei de in şi o ameliorare semnificativă în performanţa sa cognitivă.

Self-tracker-ii nu pretind să ne înveţe cum să trăim. Dar tocmai pentru că operează la un nivel total diferit de cel al unui studiu clinic sau al unor cercetări sociologice, încercând să cuantifice obiceiuri şi fenomene individuale, în loc să producă statistici medii pe eşantioane ample, sunt consideraţi de numeroşi cercetători precursorii unei ere de terapii mai personalizate.

Mark Carranza, un informatician american, a acumulat timp de peste 15 ani, într-un program Dos, toate ideile care i-au trecut prin cap, un total de peste un milion de note, cu 7 milioane de linkuri încrucişate.

Self-tracker-ii nu trebuie însă consideraţi nişte nebuni. Coloşi de tipul Nintendo, Garmin sau Philips investesc în noi microsenzori de uz personal. Poate că self-tracker-ii anunţă viitorul nostru de fiinţe umane bionice.

Anexa 18 - Clona digitala ¹³⁷

Unii cred ca a-ti face un “back-up” al propriului creier, al amintirilor si experientelor, si a-l instala pe un computer, ar putea fi cel mai bun mod pentru a lasa posteritatii un semn al trecerii tale pe pamant. Pentru ca, in anumite limite, si cu multa rabdare, acest lucru chiar se poate face. Iar in 10 ani de acum, incolo, vor exista deja printre noi roboti dotati cu creativitate umana.

In era Facebook-ului, a iPad-ului si a avatarului din realitatile virtuale tip Second Life, chiar si Frankenstein trebuie sa suporte un "upgrade": au trecut timpurile cand trebuia sa caute nemurirea scormonind in creierele cadavrelor, de-acum ajunge sa se aseze la computer si sa se-apuce de programare. Poate parea incredibil, dar in ultimii ani multe companii au inceput sa investeasca in dezvoltarea de sisteme de arhivare cerebrala, un soi de copiere electronica a aminitirilor si experientelor oamenilor, in masura sa dea viata unui "alter ego digital", cu pretentii la "nemurire".

"A te putea instala pe tine intr-un computer ar putea insemna a trai vesnic", afirma intr-un articol aparut in "New Scientist" Rick Meyer, cercetator in cadrul Lifenaut, una dintre companiile americane care incearca sa construiasca prima astfel de clona digitala.

Pe site-ul Lifenaut¹³⁸ este, de exemplu, posibil sa-ti construiesti (deocamdata gratuit) un alter ego digital: iti incarci poza, atasezi video, imagini si textul dorit, si raspunzi la aproape 500 de intrebari cu privire la propria personalitate. Rezultatul final va fi un avatar animat electronic dupa chipul si asemanarea ta, capabil adica sa descrie, prin intermediul unui sintetizator vocal, momente cheie din existenta ta. Si pentru cei carora asta li se pare prea putin, exista si posibilitatea de a plati si a obtine mai mult.

Alte companii au dezvoltat sisteme si mai evoluate, care permit obtinerea de alter ego-uri digitale mult mai realiste. Una dintre ele, Image Metrics, face o serie de fotografii la rezolutie mare a chipului candidatului la clonare digitala, fiecare poza avand o expresie diferita, si apoi calculeaza diferentele dintre imagini printr-un algoritm matematic. Astfel reuseste sa obtina o animatie si o expresivitate mult mai realiste, la cifra "modica" de 300.000 euro.

Si totusi, potrivit unui studiu realizat de cercetatorii de la Universitatea Florida, personalitatea clonei si comportamentul ei sunt mult mai importante decat aspectul fizic. In opinia oamenilor de stiinta, detaliile confera credibilitate si realism avatarului: de exemplu anumite miscari caracteristice, o ridicare de spranceana, modul a a tine mainile sau a incrunta fruntea.

Asadar, pentru a fi credibila si a comunica informatii esentiale despre noi unui interlocutor uman, clona digitala trebuie sa poata sustine o conversatie si trebuie sa stie totul despre noi. Pana in clipa de fata, cele mai bune rezultate sunt cele oferite de asa-numitele "chatbots", software-uri care reusesc sa analizeze continutul unei fraze si sa dea un raspuns suficient de inteligent incat sa semene cu unul generat de gandirea umana.

Lifenaut merge si mai departe, si fiecarui avatar ii pune la dispozitie un chatbot personalizat care utilizeaza limbajul posesorului si expresiile tipice ale acestuia. Astfel, chiar si nefiind o clona inteligenta, avatarul va reusi sa dea unei persoane senzatia ca vorbeste cu tine.

Dar aceste clone digitale vor ajunge ele vreodata sa detina o constiinta? Adica sa-si dea seama ca "exista"? In opinia lui Raùl Arrabates de la Universitatea Madrid, chiar si doar dezvoltarea unei masinarii dotate cu o perceptie a sinelui egala cu cea a unui copil de un an ar reprezenta un imens succes.

"Constiinta de sine presupune interactiunea dintre creier, corp si mediu, prin urmare si o entitate electronica trebuie sa fie dotata cu senzori care sa-i permita sa interactioneze si sa perceapa mediul exterior", explica Antonio Chella de la Universitatea Palermo. Iata de ce, la Lifenaut, unii cercetatori se gandesc sa "incruciseze" un robot umanoid cu o clona digitala.

Pentru a realiza o masinarie constienta si dotata cu personalitate umana va mai fi insa nevoie de multe eforturi. David Hanson, fondator al Hanson Robotics, si-a lansat siesi o provocare ambitioasa: colaborand cu toti cercetatorii implicati in acest domeniu, vrea sa realizeze, pana in 2019, un robot inzestrat cu creativitatea unei fiinte umane.