De: Sheikh dr. Salih bin Fawzan Al-Fawzan

3. Scurgerea de sânge în cazul lăuziei este cauzată de naştere, scurgerea de sânge în cazul istihadah este contextuală, iar sângele menstrual se referă la scurgerea de sânge de bază sau original

Sheikh ʻAbd Ar-Rahman ibn Abu Sa’adi (Allah să aibă milă de el!) a spus:

„Din cele spuse mai sus, s-a evidenţiat faptul că scurgerea de sânge în cazul lăuziei este cauzată de naştere, scurgerea de sânge în cazul istihadah este contextuală, iar sângele menstrual reprezintă scurgerea de sânge de bază sau original, şi Allah ştie cel mai bine.” ⁽²²⁾ 

Folosirea pilulelor. Femeilor le este permis să ia (dintre medicamente) ceea ce face ca menstruaţia lor să nu apară, dacă aceasta nu are influenţe negative asupra ei. De aceea, dacă le-a luat, iar pilulele au oprit venirea menstruaţiei, ea poate să se roage, să postească şi să facă înconjurul Kaʻbah ca act de adorare, asemeni femeilor aflate în stare de puritate.

Reglementări cu privire la avort. O, tu, femeie musulmană! Eşti obligată din punct de vedere islamic să anunţi sarcina aflată în pântecele tale şi să nu o ascunzi. Allah Preaînaltul spune:

„(...) şi nu le este îngăduit lor (femeilor divorţate) să ascundă ce a făcut Allah în pântecele lor, dacă ele cred în Allah şi în Ziua de Apoi (...)” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:228]

Nu încerca să cauţi modalităţi prin care să îl elimini sau prin care să scapi de el, căci Allah Cel Atotputernic ţi-a permis ţie ca, în timpul sarcinii, să întrerupi (chiar şi) postul din luna Ramadan dacă postul este o greutate pentru tine sau dacă aceasta ţi-ar putea afecta sarcina. Răspândirea practicii avortului din zilele noastre nu înseamnă că acest act nu este unul strict interzis.

Dacă sarcina a ajuns la stadiul în care inima a început să bată, iar fătului i-a fost insuflat sufletul (rūh), după care el a murit din cauza unui avort la cerere, atunci aceasta este considerată a fi uciderea unei fiinţe vii, iar Allah Preaînaltul a interzis cu desăvârșire acest lucru.

Cu privire la aceasta, au fost reglementate dispoziţii de răspundere penală din cauza obligativităţii răscumpărării plătite în cel mai bun mod cu putinţă şi, în vederea impunerii ispăşirii (kafarah), au fost stabilite anumite detalii cu privire la mărimea acesteia şi toate în conformitate cu anumiţi imami²³: eliberarea unui sclav dreptcredincios, iar pentru cel care nu este în măsură să facă aceasta, postul timp de două luni consecutiv, fără oprire.

În acest sens, unii învăţaţi au fost numiţi pentru a judeca cu privire la această faptă - al-mau’udatu as-sughrah²⁴.

Sheikh Mohammed ibn Ibrahim (Allah să aibă milă de el!) a spus în „Majmu’ al-fatawa” (11/151):

„Este interzis să recurgi la avort (ca sarcina să fie pierdută), atât timp cât nu există siguranţa morţii embrionului. Însă, dacă acest fapt a fost stabilit, atunci (avortul) este permis.

Comisia marilor învăţaţi în islam a hotărât în raportul nr. 140 din 20/6/1407 hijri următoarele:

1. nu este permisă întreruperea voluntară, intenţionată, a sarcinii în oricare dintre diferitele sale etape, decât în asentimentul unui motiv acceptat de Legea islamică şi în limite foarte exacte;

2. dacă sarcina se află în prima fază – adică în primele 40 de zile – iar motivul pentru care se decide întreruperea ei este teama de greutate în educarea copiilor sau teama de imposibilitate a oferirii suportului material creşterii, învăţării şi școlarizării acestora, sau teama cu privire la viitorul lor sau al considerării ca fiind suficient numărul de copiii pe care îl au cei doi soţi, atunci întreruperea voluntară nu este permisă;

3. nu este permisă întreruperea sarcinii în faza sa iniţială, atunci când ea este încă asemeni unui cheag de sânge (ʻalaqah) sau ca o bucată de carne (mudghah), până când o comisie medicală competentă nu decide că menţinerea sarcinii ar reprezenta un pericol pentru mamă, putând cauza moartea acesteia. În acest caz, este permisă întreruperea sarcinii, numai după ce au fost epuizate toate mijloacele posibile pentru îndepărtarea pericolelor respective;

4. după cea de a treia fază a sarcinii şi împlinirea a patru luni de sarcină, nu este permisă întreruperea acesteia decât după ce o comisie specializată şi competentă de medici decide că rămânerea embrionului în pântecul mamei ar putea cauza moartea acesteia, fapt care se poate efectua abia după ce au fost epuizate toate mijloacele posibile pentru salvarea vieţii acestuia. Permisiunea eliminării lui este cea căreia i se dă întâietate, urmând aceste condiţii, în încercarea de a evita cel mai mai mare dintre cele două rele şi atragerea celei mai mari dintre cele două lucruri bune. De asemenea, comisia care va decide aceasta este sfătuită să aibă teamă de Allah şi să ia o hotărâre validă (bazată pe fapte reale) în această privinţă, iar Allah este Cel la Care se află izbânda şi pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra Profetului nostru, asupra familiei şi a companionilor săi.”

În „Risalah fi ad-dima’ at-tabi’iah li-nnisa’a” (p. 6) a renumitului sheikh Mohammed ibn Uthayimin s-a menţionat că:

„Dacă intenţia întreruperii sarcinii este (doar) distrugerea, atunci aceasta este, fără îndoială, interzisă după ce fătului i-a fost insuflat sufletul, deoarece aceasta este considerată ca fiind uciderea unui suflet fără a avea dreptul de a face aceasta, iar aceasta este considerată a fi un păcat, conform Coranului, a (reglementărilor din) Sunnah şi a consensului învăţaţilor musulmani.”

Imam Ibn Al-Jawziy (Allah să aibă milă de el!) a spus în lucrarea sa, „Ahkam an-nisa’a” (pp. 108-109):

„Întrucât actul căsătoriei are ca scop procreerea şi nu fiecare ejaculare are drept consecinţă un copil, atunci când acesta a apărut, scopul prescris a fost atins. De aceea, întreruperea cu intenţie a sarcinii contravine înţelepciunii în virtutea căreia aceasta a apărut. Chiar dacă s-a produs aceasta (întreruperea sarcinii) la începutul sarcinii, înainte de a i se fi insuflat sufletul, acesta este un mare păcat, întrucât această sarcină (acest copil) este în progres şi aproape de a fi complet şi tinde spre a se întregi. Este totuşi un păcat mai mic ca intensitate decât acela de a întrerupe o sarcină după ce sufletul a fost insuflat; căci dacă întreruperea sarcinii căreia sufletul i-a fost insuflat a fost intenţionată, atunci aceasta este asemenea actului de a ucide un dreptcredincios, cu privire la care Allah Preaînaltul spune: