De: Sheikh dr. Salih bin Fawzan Al-Fawzan

Statutul femeii înainte de islam

Prin expresia „înainte de islam” se face referire la perioada ignoranţei în care trăiau vechii arabi, în mod particular, şi întreaga omenire, în general. Atunci, omenirea se afla în perioada Mesagerilor, precum şi a învăţăturilor şi a căilor spre călăuzire.

Allah Preaînaltul a privit atunci către oameni, aşa cum ne spune un hadith, precum şi la ura care exista atât printre arabi, cât şi printre nearabi, excepţie de la aceasta făcând doar câţiva dintre oamenii Cărţii. Statutul femeii a cunoscut în acele momente o perioadă de răscruce şi aceasta mai ales în societăţile arabe, din moment ce acestea detestau până şi naşterea ei. Mai mult decât atât, unii dintre arabi obişnuiau să îşi îngroape fetiţele de vii, iar alţii le lăsau în viaţă, însă ele cădeau apoi pradă unei vieţi umile şi înjositoare, după cum ne spune Allah Preaînaltul:

„Iar dacă vreunuia dintre ei i se vesteşte (naşterea) unei fiice, chipul lui devine negru şi el e plin de mânie ~ Se ascunde de lume din pricina răului ce i s-a vestit. Să-l ţină el, în ciuda umilinţei, sau să-l îngroape în ţărână? Ce proastă judecată!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 16:58-59]

„Şi când fetiţa (copila) care a fost îngropată de vie (aşa cum obişnuiau să facă arabii păgâni înainte de venirea islamului) va fi întrebată ~ Pentru ce păcat a fost ea omorâtă (întrebarea aceasta este o învinuire, mustrare şi condamnare a celor care au îngropat-o).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 81:8-9]

Termenul de „al-mau’ūdah” (din limba arabă) face referire la fetiţa care era îngropată de vie pentru a fi omorâtă. În cazul în care scăpa cu viaţă din aceasta, ea era condamnată la o viaţă plină de umilinţe, fără a avea drept de moştenire, indiferent cât de mare ar fi fost averea celor moșteniți sau cât de tare ar fi suferit ea din cauza sărăciei şi a nevoilor, întrucât moştenirea le era destinată doar bărbaţilor. Mai mult decât atât, ea era considerată a fi o parte a moştenirii lăsate în urma decesului soţului ei, alături de bunurile şi de averea acestuia. De asemenea, era un fapt obişnuit ca un grup de femei să trăiască sub autoritatea unui singur soţ, din moment ce nu exista prescripţia unui număr limitat de soţii, indiferent de suferinţa, stânjeneala şi nedreptatea pe care această situaţie o provoca.