Deception Point, 2001 Nota autorului

Gabrielle venise lângă el, zâmbind:

— Şi dacă intră cineva în vreme ce sunteţi la toaletă?

— Şi să încerce toate combinaţiile posibile?

Senatorul o privise cu scepticism:

— Oi fi eu încet la baie, dar nici chiar aşa.

— Pe o cină la Davide că vă ghicesc parola în zece secunde!

Sexton păruse amuzat şi intrigat de provocare:

— Nu-ţi permiţi o cină la Davide, Gabrielle.

— Adică n-aveţi curaj?

Sexton aproape că păruse că-i pare rău pentru ea că a acceptat pa­riul.

— Zece secunde?

Se deconectase şi îi făcuse semn lui Gabrielle să se aşeze şi să în­cerce.

— Ştii că la Davide comand doar saltimbocca. Şi nu e deloc ieftină.

Ea ridicase din umeri, în vreme ce se aşeza.

— Sunt banii dumneavoastră!

"ENTER PASSWORD"

— Zece secunde, îi reamintise Sexton.

Lui Gabrielle îi venea să râdă. Avea nevoie doar de două. Chiar din uşă reuşise să vadă că Sexton îşi introdusese parola de trei caractere într-o succesiune extrem de rapidă, folosind doar indexul. "Evident, aceeaşi tastă. Nu prea inteligent." Îşi dădu seama că mâna lui stătuse poziţionată la capătul din stânga al tastaturii, reducând astfel literele posibile ale alfabetului la doar nouă. Alegerea literei nu constituise o problemă; lui Sexton îi plăcuse dintotdeauna tripla aliteraţie a numelui său. Senatorul Sedgewick Sexton.

"Niciodată nu subestima ego-ul unui politician".

Tastase SSS şi ecranul cu căsuţa de dialog se evaporase.

Sexton căscase gura mare de uimire.

Asta se petrecea cu o săptămână în urmă. Acum, că Gabrielle se con­frunta din nou cu computerul lui, era sigură că Sexton nu avusese timp să introducă o parolă nouă. "De ce ar fi făcut-o? În mine are o încredere oar­bă."

Tastă SSS.

"INVALID PASSWORD — ACCESS DENIED

(PAROLA INVALIDATĂ — ACCESUL INTERZIS)"

Gabrielle se holbă la ecran, şocată.

Probabil că supraestimase încrederea pe care o avea senatorul în ea.

110
Atacul fu lansat fără nici un fel de avertisment. Pe cer, în partea de sud-vest, deasupra navei, silueta aducătoare de moarte a unui elicopter înarmat coborî în picaj ca o viespe. Rachel n-avea nici un dubiu ce era acel elicopter sau ce căuta el acolo.

Un răpăit ţâşni din botul elicopterului, sfâşie întunericul şi trimise un torent de gloanţe peste cabina de comanda din fibră de sticlă, trăgând o li­nie de găuri în carenă. Rachel se aruncă prea târziu în căutarea unui adă­post şi simţi tăietura usturătoare a unui glonţ care-i scrijeli braţul. Căzu pe suprafaţa navei, apoi se rostogoli, încercând să ajungă în spatele domu­lui transparent şi bulbucat al submersibilului Triton.

Un tunet le explodă deasupra capetelor când elicopterul trecu pe dea­supra vasului. Zgomotul se pierdu într-un sfârâit bizar când elicopterul se îndepărtă spre ocean şi începu manevrele de întoarcere pentru o a doua raită.

Tremurând pe punte, Rachel îşi prinse braţul rănit şi se uită înapoi după Tolland şi Corky. După ce se aruncaseră la adăpost în spatele unui depozit, cei doi se ridicau acum împleticindu-se şi cercetând, îngroziţi, ce­rul cu privirea. Rachel se ridică în genunchi. Întregul univers părea să se mişte brusc cu încetinitorul.

Ghemuită în spatele bilei transparente a Triton-ului, Rachel se uita înfricoşată spre singurul lor mijloc de scăpare — elicopterul Pazei de Coas­tă. Xavia se urca deja în cabină, gesticulând frenetic spre toată lumea să urce la bord. Rachel îl zări pe pilot întinzându-se în carlingă şi manevrând frenetic comutatoare şi manete. Elicea începu să se răsucească... extrem de încet.

Mult prea încet.

"Grăbeşte-te!"

Rachel se ridică cu greu în picioare, pregătindu-se să o rupă la fugă şi întrebându-se dacă va reuşi să traverseze puntea înainte ca atacatorii să revină. Îi auzi în spatele ei pe Tolland şi pe Corky venind spre ea şi spre elicopter. "Da! Grăbiţi-vă!"

De-abia atunci văzu.

La o sută de metri depărtare, ivindu-se din beznă, un fascicul de lu­mină roşie, subţire ca un fir de păr, sfâşie noaptea, măturând puntea va­sului. După ce îşi găsi ţinta, fasciculul se opri pe partea laterală a elicop­terului Pazei de Coastă.

Rachel avu nevoie doar de o fracţiune de secundă ca să înţeleagă ce se petrecea în faţa ochilor ei. În aceeaşi clipă, ea simţi toată acţiunea de pe puntea vasului transformându-se într-o ceaţă de sunete şi forme: Tolland şi Corky alergând spre ea, Xavia agitându-se înnebunită în elicopter, lase­rul roşu ca focul sfâşiind cerul nopţii.

Prea târziu.

Rachel se răsuci spre Tolland şi spre Corky, care alergau cât îi ţineau picioarele să se adăpostească în elicopter. Se postă în calea lor, cu braţele ridicate pentru a-i opri. Se ciocniră zdravăn şi toţi trei se prăbuşiră pe punte într-o învălmăşeală de braţe şi picioare.

Undeva, la distanţă, apăru sclipirea unei lumini albe. Rachel urmări terorizată cum o linie perfect dreaptă de gaze de emisie urmează calea fas­ciculului laser direct spre elicopter.

Când racheta Hellfire se izbi de fuzelaj, elicopterul se făcu bucăţi ca o jucărie stricată. Puntea fu inundată de un val de căldură şi de zgomote. De sus, începu să plouă cu bucăţi de metal încins ca nişte şrapnele de foc. Scheletul elicopterului în flăcări se ridică pe coada făcută bucăţi, se clătină o clipă, apoi căzu de pe vas, direct în apele oceanului, unde se scufundă într-un nor şuierător de aburi.

Rachel îşi închise ochii, cu respiraţia tăiată. Auzea epava elicopterului bolborosind, în vreme ce se scufunda, trasă de lângă Goya de curenţii ra­pizi. În tot acel haos, Michael Tolland urla. Rachel îi simţi braţele care în­cercau să o ridice în picioare. Numai că ea nu se putea mişca.

"Pilotul Pazei de Coastă şi Xavia sunt morţi."

"Urmăm noi."

111
Stihiile se opriră pentru moment pe gheţarul Milne, astfel încât în habisferă era linişte. Nici măcar în astfel de condiţii, Lawrence Ekstrom nu încercase să tragă un pui de somn. Petrecuse acele ore în singurătate, plimbându-se prin dom, privind în gol în puţul de extracţie, plimbându-şi palmele peste golurile din imensa rocă înnegrită.

În cele din urmă, se hotărâse.

Acum stătea în faţa videofonului din cabina de transmisii a habisferei şi privea în ochii obosiţi ai preşedintelui Statelor Unite. Zach Herney purta un halat de baie şi nu părea deloc amuzat. Ekstrom ştia că va fi şi mai pu­ţin amuzat când va afla ceea ce avea el să-i spună.

După ce directorul administrativ al NASA termină de vorbit, pe chipul lui Herney se citea neplăcerea — ca şi cum ar fi crezut că e prea adormit ca să fi înţeles corect cele aflate.

— Stai aşa, zise Herney. Probabil că legătura e proastă şi nu aud bi­ne. Mi-ai spus cumva că NASA a interceptat coordonatele acestui meteorit dintr-o transmisie radio de urgenţă, după care a pretins că PODS a efectu­at descoperirea?

Ekstrom tăcea, singur în întuneric, dorindu-şi să se trezească cumva din acel coşmar.

Era clar că tăcerea lui nu-i convenea preşedintelui:

— Pentru numele lui Dumnezeu, Larry, spune-mi că nu e adevărat ce am auzit!

Ekstrom îşi simţi gura uscată:

— — Meteoritul a fost descoperit, domnule preşedinte! Asta e tot ce contează.

— Ţi-am cerut să-mi spui că nu e adevărat!

Tăcerea provocată de surpriză se transformă în tunet în urechile lui Ekstrom. "Trebuia să-l informez, îşi spuse el. O să fie tot mai rău."

— Domnule preşedinte, eşecul PODS vă ruina în sondaje. Când am interceptat o transmisie radio care menţiona un meteorit mare încastrat în gheaţă, am întrezărit şansa de a vă arunca înapoi în luptă.

Herney părea uluit:

— Mimând o descoperire PODS?

— PODS urma să devină operaţional în curând, dar nu îndeajuns de repede pentru alegeri. Sondajele vă arătau în scădere vertiginoasă, Sexton dădea cu NASA de toţi pereţii, aşa că...

— Eşti nebun! M-ai minţit, Larry!

— Oportunitatea asta ni s-a ivit din senin, domnule! Am decis să pro­fit de ea. Am interceptat transmisiunea radio a canadianului care a desco­perit meteoritul. Omul a murit într-o furtună. Nimeni altcineva nu ştia de meteorit. PODS se afla deasupra zonei. NASA avea nevoie de o victorie, şi noi aveam coordonatele.

— Şi de ce îmi spui toate astea acum?

— Credeam că ar trebui să ştiţi.

— Ai idee ce ar face Sexton cu aceste informaţii dacă ar afla de ele?

Ekstrom prefera să nu se gândească la această ipoteză.

— Ar povesti lumii întregi că NASA şi Casa Albă au minţit poporul american! Şi ştii ce, ar avea dreptate!

— Nu dumneavoastră aţi minţit, domnule, ci eu. Şi îmi voi da demisia dacă...

— Larry, nu asta e problema. Eu am încercat să-mi îndeplinesc func­ţia bazându-mă pe adevăr şi decenţă! Fir-ar să fie! Seara asta era minuna­tă. Plină de demnitate. Acum aflu că am minţit o lume întreagă?!?

— A fost doar o minciună nevinovată, domnule.

— Nu există aşa ceva, Larry, ripostă Herney, fumegând de furie.

Ekstrom simţi cum spaţiul strâmt al cabinei se prăbuşeşte peste el. Mai erau atât de multe de mărturisit preşedintelui... Ekstrom îşi spuse însă că era mai înţelept să aştepte până dimineaţă.

— Îmi pare rău că v-am trezit, domnule! Am crezut de cuviinţă că ar trebui să ştiţi.

În partea cealaltă a oraşului, Sedgewick Sexton trase o nouă duşcă de coniac şi se plimba de colo-colo prin apartament, cu o iritare crescândă.

"Unde naiba e Gabrielle?"

112
Gabrielle Ashe stătea în întuneric, la biroul senatorului, şi se uita urât la computerul lui Sexton.

"INVALID PASSWORD — ACCESS DENIED"
Încercase alte câteva parole care păreau promiţătoare, dar nici una nu funcţionase. După ce căutase prin încăpere vreun sertar descuiat sau un indiciu oarecare, Gabrielle aproape că renunţase. Tocmai intenţionase să plece, când zărise ceva ciudat care clipea pe calendarul senatorului de pe birou. Cineva subliniase data alegerilor cu marker fosforescent alb, roşu şi albastru. Cu siguranţă că nu fusese Sexton. Gabrielle trase calendarul mai aproape de ea. Lângă dată se vedea o exclamaţie: POTUS!

Probabil că exuberanta secretară a lui Sexton îi însemnase acea dată pe calendar ca o dovadă a gândirii pozitive. Acronimul POTUS reprezenta numele de cod pentru Preşedintele Statelor Unite folosit de Serviciile Secre­te. Dacă totul decurgea bine, în ziua alegerilor Sexton avea să devină noul POTUS.

Pregătindu-se să plece, Gabrielle reaşeză calendarul pe birou şi se ridică în picioare. Brusc, se opri şi privi ecranul computerului.
"ENTER PASSWORD"
Privi din nou spre calendar.
"POTUS"
Se simţi dintr-odată invadată de speranţă. Ceva din denumirea PO­TUS îi spunea lui Gabrielle că reprezenta o parolă perfectă pentru Sexton. "Simplă, pozitivă, egocentrică."

Tastă literele cu repeziciune.

"POTUS"
Ţinându-şi respiraţia, apăsă tasta "return". Computerul scoase un sunet.
"INVALID PASSWORD — ACCESS DENIED"
Dezamăgită, Gabrielle renunţă. Poeni înapoi spre baie, ca să iasă tot pe unde intrase. Ajunse la jumătatea drumului, când se auzi soneria telefonului celular. Cum era deja tensionată la maximum, sunetul o făcu să tresară îngrozitor. Se opri, scoase telefonul şi privi spre ceasul de perete Jourdain pe care Sexton îl primise de la bunicul lui. "Aproape ora patru dimineaţa." La o astfel de oră apelantul nu putea fi decât Sexton. În mod clar senatorul se întreba unde era ea. "Să răspund sau să îl las să sune?" Dacă răspundea, ar fi trebuit să mintă. Dacă nu o făcea, Sexton ar fi intrat la idei.

Răspunse:

— Alo?

— Gabrielle?

Sexton părea nerăbdător:

— Ce te reţine?

— FDR Memorial, răspunse Gabrielle. Taxiul a fost blocat în trafic şi acum suntem la...

— Nu pari a fi într-un taxi.

— Nu, îl aprobă ea.

Inima îi bătea cu putere.

— Nu sunt. Am hotărât să trec pe la birou ca să iau nişte documente NASA care ar putea avea relevanţă în legătură cu PODS. Am probleme să le găsesc.

— Mă rog, grăbeşte-te! Vreau să programez o conferinţă de presă di­mineaţă şi trebuie să discutăm câteva lucruri pe tema asta.

— Vin repede, promise ea.

Pe linie se lăsă tăcerea:

— Eşti în biroul tău?

Senatorul părea brusc nedumerit.

— Mda. Încă zece minute şi vin într-acolo.

O nouă pauză:

— Bine. Ne vedem în curând.

Gabrielle închise, prea preocupată ca să audă ticăitul puternic şi deo­sebit al nepreţuitului ceas de perete Jourdain aflat la doar câţiva paşi de ea.

113
Michael Tolland nu-şi dădu seama că Rachel e rănită decât atunci când sări să o protejeze în spatele Triton-ului şi îi văzu sângele de pe braţ. După expresia transfigurată de pe chipul ei îşi dădu seama că ea nu sim­ţea nici un fel de durere. După ce o ridică, Tolland se răsuci să îl găsească pe Corky. Astrofizicianul se împleticea către ei cu ochii ieşiţi din orbite de groază.

"Trebuie să ne găsim un adăpost", îşi zise Tolland, forţându-se să nu se lasă pradă panicii. Din instinct, scrută cu privirea suprastructura punţilor de deasupra lor. Scările care duceau spre cabina de comandă erau în plin spaţiu deschis, iar cabina propriu-zisă nu era decât o cutie de sticlă — o ţintă perfect transparentă din aer. A urca însemna sinucidere, rezulta că au o singură direcţie de urmat.

Pentru o fracţiune de secundă, Tolland se uită plin de speranţă la submersibilul Triton, întrebându-se dacă nu exista vreo şansă să-i aducă pe toţi sub apă, la adăpost de gloanţe.

"Absurd." Triton-ul putea adăposti o singură persoană, iar vinciul de lansare avea nevoie de peste zece minute ca să coboare submersibilul sub apele oceanului aflate la peste zece metri mai jos. În plus, fără baterii şi compresoare încărcate, Triton-ul s-ar fi comportat ca un cadavru în apă.

— Vin! strigă Corky cu o voce sugrumată de panică, gesticulând spre cer.

Tolland nici măcar nu se obosi să îşi ridice privirea. Arătă spre un loc din apropiere, de unde o rampă de aluminiu cobora sub punte. Corky părea că nu are nevoie de vreo altă încurajare. Ferindu-şi capul, se repezi spre deschizătură şi se făcu nevăzut. Tolland o prinse strâns pe Rachel de mijloc şi îl urmă. Cei doi dispărură la fix, exact înainte ca elicopterul să se întoarcă, împrăştiind gloanţe deasupra capetelor lor.

Tolland o ajută pe Rachel să coboare rampa până la platforma sus­pendată de dedesubt. După ce ajunseră, Tolland simţi corpul fetei că devi­ne brusc rigid. Se întoarse, temându-se să nu fi fost lovită de vreun glonţ care a ricoşat de undeva.

Când îi văzu faţa, îşi dădu seama că era vorba de altceva. Tolland ur­mări privirea ei îngrozită în jos şi înţelese imediat.

Rachel stătea nemişcată. Picioarele refuzau să o mai asculte. Se holba la bizara lume de sub ea.

Datorită design-ului SWATH, Goya nu avea o carenă, ci mai degrabă nişte catalige, ca un catamaran gigantic. Coborâseră prin punte pe o pa­sarelă cu grătare care atârna deasupra unei prăpăstii deschise, la zece metri, direct deasupra mării învolburate. Zgomotul devenise asurzitor aici, reverberându-se de partea inferioară a punţii. La groaza instinctivă a lui Rachel se adăuga faptul că luminile de sub apă ale navei continuau să ardă, aruncând proiecţii verzui adânc în oceanul aflat chiar sub ea. Rachel se trezi holbându-se la şase sau şapte siluete fantomatice din apă. Erau nişte rechini-ciocan enormi, înotând pe loc împotriva curentului — nişte forme ca de cauciuc care-şi mişcau trupurile înainte şi înapoi.

Tolland îi şopti în ureche:

— Rachel, n-ai păţit nimic. Priveşte drept înainte. Sunt chiar în spate­le tău.

Braţele lui o înconjurau, încercând să-i desprindă cu blândeţe pumnii încleştaţi de balustradă. În acea clipă, Rachel zări picătura sângerie scur­gându-se de pe braţul ei şi căzând printre ochiurile grătarului. Privirea ei urmări picătura în drumul spre ocean. Cu toate că nu o zări ajungând în apă, ştiu când se întâmplă evenimentul, căci rechinii se agitară instanta­neu, împingând cu puternicele lor cozi şi ciocnindu-se unul de altul într-o agitaţie nebună de colţi şi de boturi.

"Lobi olfactivi telencefalici măriţi..."

"Adulmecă sângele de la peste un kilometru distanţa."

— Privirea drept înainte, repetă Tolland, cu voce puternică şi linişti­toare. Sunt chiar în spatele tău.

Rachel simţi acum mâinile lui pe şolduri, împingând-o. Forţându-se să nu se gândească la vidul de sub ea, Rachel începu să parcurgă pasare­la. Undeva, deasupra, se auzea din nou elicea elicopterului. Corky se de­părtase deja binişor de ei, străbătând pasarela într-o goană de om dispe-rat.

Tolland îl strigă:

— Mergi până la capăt, Corky! Apoi coboară scările!

Rachel habar n-avea încotro se îndreptau. În faţa lor, se vedea capătul unei noi rampe descendente. La nivelul apei, o punte îngustă şi scurtă mă­rea suprafaţa vasului. De această punte stăteau prinse mai multe ieşituri mici şi suspendate, ca un fel de miniport sub nava mamă. Pe un indicator mare se putea citi:
"ZONA DE SCUFUNDARE

Pot apărea înotători fără avertisment.

Bărcile să se apropie cu prudenţă".
Rachel spera ca Michael să nu-i pună să înoate. Teama îi spori atunci când Tolland se opri în dreptul unor dulapuri pline de sârme care flancau pasarela. Deschise uşile, dezvăluind privirii mai multe costume de scafan­dru, tuburi de respirat, labe de înotat, veste de salvare şi lănci electrice de apărare. Înainte ca ea să scoată vreun sunet şi să protesteze, Tolland în­tinse mâna şi apucă un pistol de semnalizare.

— Hai să mergem!

Se mişcau din nou.

Undeva în faţă, Corky ajunsese la rampă şi o coborâse deja pe jumă­tate.

— O văd! strigă el, cu o voce care părea de-a dreptul veselă pe deasu­pra tunetelor oceanului.

"Ce vezi?", se întrebă Rachel, în vreme ce Corky ajunsese jos şi acum alerga de-a lungul unei pasarele înguste. Rachel nu zărea decât oceanul înţesat cu rechini care se apropiau tot mai periculos. Tolland o împinse mai departe. Brusc, zări motivul bucuriei lui Corky.. La capătul punţii de dedesubt era amarată o mică barcă cu motor. Corky alerga spre ea.

Rachel îşi făcu ochii mari.

"Vom fugi de un elicopter într-o barcă cu motor?"

— Are un radio la bord, îi explică Tolland. Şi, dacă ne putem înde­părta suficient de bruiajul elicopterului...

Rachel nu mai auzi nici un cuvânt. Tocmai zărise ceva care îi îngheţa sângele în vine.

— Prea târziu, cârâi ea, întinzând un deget tremurând.

"Suntem terminaţi..."

Când se întoarse, Tolland îşi dădu seama într-o fracţiune de secundă că totul se terminase.

Dincolo de capătul navei, ca un dragon zgâindu-se în deschiderea unei peşteri, elicopterul negru coborâse extrem de jos şi stătea cu botul spre ei. Pentru o clipă, Tolland avu impresia că maşinăria avea să zboare drept spre ei prin mijlocul navei. Însă elicopterul începu să se încline, ţintind victimele. Tolland urmări direcţia ţevilor de mitralieră. "Nu!"

Ghemuit lângă barca cu motor şi dezlegând parâmele, Corky îşi înălţă privirea exact în clipa în care mitralierele de sub elicopter începură să scuipe o ploaie de gloanţe. Corky sări ca şi cum ar fi fost atins. Se feri înnebunit din calea gloanţelor şi sări în barcă, lipindu-se de fundul ei. Mitralierele se opriră. Tolland îl zări pe Corky târându-se în barcă. Partea de jos a piciorului drept era acoperită de sânge. Ghemuit sub dunetă, Corky întinse mâna şi scotoci printre butoanele de comandă până găsi cheia de contact. O răsuci şi motorul Mercury de 250 de cai putere se trezi la viaţă o clipă mai târziu, din botul elicopterului se ivi iarăşi fasciculul laser roşu, ţintind şalupa cu o rachetă.

Tolland reacţionă instinctiv, apucând singura armă pe care o avea.

Pistolul de semnalizare din mâna lui sfârâi când Tolland apăsă cocoşul. Un fascicul orbitor ţâşni pe o traiectorie orizontală pe subnavă, îndreptându-se direct către elicopter. Chiar şi aşa, Tolland pricepu că acţionase prea târziu. În vreme ce dâra de lumină se îndrepta spre par­brizul elicopterului, lansatorul de rachete de sub aeronavă emise propriul fascicul de lumină. În aceeaşi fracţiune de secundă cu lansarea rachetei, aeronava viră brusc şi ieşi din raza vizuală pentru a evita impactul cu racheta de semnalizare.

— Ai grijă! strigă Tolland, trântind-o pe Rachel pe pasarelă.

Racheta devie de la traseu, ratându-l pe puţin pe Corky, o luă de-a lungul navei şi se izbi de baza cataligei aflate la zece metri sub Rachel şi Tolland.

Se auzi un zgomot infernal. De sub ei, ţâşniră coloane de apă şi de foc. Bucăţi de metal contorsionat zburară prin aer şi se ciocniră de pasa­rela de sub picioarele lor. Explozia rachetei schimbase poziţia navei. Goya îşi stabili încet echilibrul, într-o poziţie uşor înclinată.

După ce fumul se mai limpezi, Tolland văzu că una dintre cele patru catalige principale ale navei fusese grav avariată. Curenţii puternici de apă trăgeau de stâlpul metalic, ameninţând să îl rupă. Scara în spirală care co­bora pe ultima pasarelă părea să atârne de un fir de aţă.

— Haide! îi strigă Tolland, împingând-o pe Rachel într-acolo.

"Trebuie să ajungem jos!"

Era însă prea târziu. Cu un trosnet, scările se rupseră de stâlp şi se prăbuşiră în mare.

Deasupra vasului, Delta One se luptă să controleze şi reuşi într-un final să echilibreze elicopterul. Orbit, pe moment, de fascicolul luminos al rachetei de semnalizare, trăsese de manşă în sus instinctiv, determinând ratarea ţintei de către racheta Hellfire. Blestemând, Delta One se orientă acum asupra provei navei, pregătindu-se să coboare la loc şi să termine treaba.

"Elimină toţi pasagerii." Ordinul controlorului fusese cât se poate de explicit.

— La naiba! Priveşte! îi strigă Delta Two de pe scaunul lui din spate, arătând pe geamul exterior. O şalupă!

Delta One se răsuci şi văzu o şalupă Crestliner împroşcată de gloanţe îndepărtându-se de Goya şi încercând să dispară în noapte.

Trebuia să ia o hotărâre.

114
Cu mâinile pline de sânge, Corky strângea cu putere timona bărcii cu motor, în vreme ce aceasta tăia valurile oceanului. Împinse până la fund maneta de viteze înainte, încercând să obţină cât mai repede viteza maxi­mă. Abia în acea clipă simţi durerea sfâşietoare. Privi în jos şi îşi zări pi­ciorul drept sângerând. Brusc, ameţi.

Sprijinindu-se de timonă, Corky se răsuci şi se uită la Goya, dorindu-şi ca elicopterul să se ia după el. Din pricină că rămăseseră prinşi pe pasa­relă, Corky nu putuse ajunge la Tolland şi la Rachel. Atunci fusese forţat să ia o decizie pe loc.

"Divide şi stăpâneşte."

Corky ştia că, dacă reuşea să ademenească elicopterul la o distanţă suficient de mare de Goya, Tolland şi Rachel ar fi avut o şansă să ceară ajutor prin radio. Din nefericire, privind peste umăr către nava iluminată, Corky zări elicopterul care plana pe loc, ca şi cum cei dinăuntru nu s-ar fi decis cum să acţioneze în continuare.

"Haideţi, ticăloşilor! Veniţi după mine!"

Însă elicopterul nu se mişcă din loc. Din contră, se aşeză deasupra carenei navei, se alinie cu aceasta şi coborî, aterizând pe punte. "Nu!" Corky urmări cu groază desfăşurarea evenimentelor, înţelegând abia acum că îi părăsise pe Rachel şi pe Tolland şi că aceştia rămăseseră ca pradă sigură pentru vânători.

Acum îi revenea lui sarcina de a cere ajutor prin radio. Căută pe bor­dul de control şi găsi staţia radio. Apăsă pe comutatorul de pornire. Nu se întâmplă nimic. Nici o luminiţă. Nici un pârâit. Răsuci butonul volumului la maximum. Nimic. "Haide odată!" Dădu drumul timonei şi se aplecă să vadă mai bine. Aplecându-se, piciorul îl săgetă îngrozitor de durere. Privi­rea i se fixă pe staţia radio. Nu-i veni să-şi creadă ochilor. Panoul de con­trol fusese ciuruit de gloanţe, iar staţia radio era făcută praf. Prin bord ieşeau sârme. Se holbă într-acolo, nevenindu-i să creadă.

"Cu toate ghinioanele astea nenorocite..."