Deception Point, 2001 Nota autorului

Pickering se simţea ciudat de detaşat, în vreme ce se îndrepta spre cei doi prizonieri. Se opri în faţa lui Rachel, oarecum surprins că situaţia nu i se părea deloc dificilă.

— Uneori, zise el, circumstanţele te determină la decizii imposibile.

Rachel se uită ţintă la el:

— Dumneavoastră sunteţi cel care aţi creat aceste circumstanţe.

— Războiul provoacă pagube colaterale, continuă Pickering, cu o voce mai fermă. "Întreab-o pe Diana Pickering sau pe oricare dintre cei care mor în fiecare an ca să apere această naţiune." Tu eşti cea mai calificată să în­ţelegi chestia asta, Rachel.

Privirea lui o ţintui:

— Iactura paucorum serva multos.

Sesiză că ea recunoscuse cuvintele — era aproape un clişeu în cercu­rile de interese legate de securitatea naţională. "Sacrifică-i pe cei puţini ca să-i salvezi pe cei mulţi."

Rachel se uită la el cu un dezgust evident:

— Iar acum eu şi Michael trebuie să ne numărăm printre cei puţini?

Pickering se gândi puţin la întrebarea ei. Nu exista altă cale. Se în­toarse spre Delta One.

— Eliberează-ţi camaradul şi să terminăm odată cu toată povestea asta!

Delta One încuviinţă.

Pickering se mai uită lung, ca pentru ultima dată, la Rachel, după ca­re se duse către balustrada apropiată din babord, privind în jos spre apele învolburate. Prefera să nu vadă scena care avea să urmeze.

Delta One se simţea plin de forţă. Îşi apucă strâns arma şi se uită la camaradul lui care continua să atârne prins în cleştii metalici. Nu mai tre­buia decât să închidă trapa de sub picioarele lui Delta Two, să-l elibereze din cleşti şi să-i elimine pe Rachel Sexton şi pe Michael Tolland.

Din nefericire, Delta One apucase să vadă cât de complex era panoul de control de lângă trapă — o serie întreagă de manete şi butoane nemar­cate care păreau să controleze trapa, motorul vinciului şi numeroase alte dispozitive. Delta One n-avea nici un chef să acţioneze maneta greşită şi să rişte viaţa camaradului lui aruncând din greşeală submersibilul în mare.

"Elimină toate riscurile. Nu te grăbi niciodată."

Îl va obliga pe Tolland să acţioneze în locul lui. Şi, ca să se asigure că nu vor exista nici un fel de surprize, Delta One avea de gând să se folo­sească de ceea ce în lumea lui se numea o "garanţie biologică".

"Învrăjbeşte-ţi adversarii."

Delta One înfipse ţeava armei drept în faţa lui Rachel, oprindu-se la doar câţiva milimetri de frunte. Rachel îşi închise ochii, iar Delta One văzu pumnii lui Tolland strângându-se protectori.

— Ridică-te, domnişoară Sexton, comandă Delta One.

Ea se conformă.

Ţinând arma înfiptă în spatele fetei, Delta One o împinse către un set de scări mobile din aluminiu care duceau spre vârful submersibilului.

— Urcaţi-le şi rămâneţi pe vârful submersibilului.

Rachel păru înspăimântată şi nedumerită.

— Executaţi ordinul acum! porunci Delta One.

În timp ce se căţăra pe treptele de aluminiu, Rachel avea senzaţia că are un coşmar. Se opri în capătul lor, neavând nici un chef să păşească mai încolo, deasupra vârtejului, pe suprafaţa submersibilului suspendat.

— Mergeţi până în vârful Triton-ului, îi ceru soldatul, întorcându-se spre Tolland şi ameninţându-l cu arma.

Soldatul prins în cleşti o urmări pe Rachel. Se zbătea de durere şi era evident nerăbdător să iasă din capcană. Rachel se uită la Tolland, care acum avea o armă la tâmplă. "Să mă duc în vârful Triton-ului." N-avea de ales.

I se părea că merge pe o platformă suspendată deasupra unui canion imens, Rachel păşi pe cutia motorului — o mică porţiune dreaptă din spa­tele bulei de plexiglas a submersibilului. Maşinăria atârna ca un plumb imens de undiţă deasupra trapei deschise. Chiar şi atârnat de cablu, Tri­ton-ul de nouă tone abia dacă se clătină câţiva milimetri după ce urcă ea.

— Bine, acum hai să mergem, îi comandă soldatul lui Tolland. Du-te la manete şi închide uşa trapei!

Împins de ţeava armei, Tolland porni spre panoul de control cu solda­tul în spatele lui. Se apropie încet de obiectiv. Rachel îi văzu privirea ţintu­ind-o, ca şi cum ar fi încercat să-i spună ceva. Tolland se uită la ea, apoi îşi coborî privirea spre poarta de acces în submersibil.

Rachel se uită în jos. Capacul rotund al trapei de acces în Triton era ridicat. Putea să vadă direct în interiorul bulei de plexiglas. "Oare vrea să intru acolo?" Crezând că înţelege greşit, se uită din nou la Tolland. Acesta aproape ajunsese la panoul de control. Continua să o ţintuiască cu privi­rea. De aceasta dată, era mai puţin subtil.

Îi citi pe buze porunca:

— Sări înăuntru! Acum!

Delta One o zări cu coada ochiului pe Rachel, care se mişcă şi se ră­suci instinctiv. Deschise focul exact în clipa în care Rachel căzu prin trapa submersibilului pe sub ploaia de gloanţe. Cartuşele se izbiră de uşa circu­lară, trimiţând o jerbă de scântei în aer şi trântind capacul peste trapă.

În fracţiunea de secundă în care nu mai simţi apăsarea armei în spa­te, Tolland ţâşni. Sări în stânga, îndepărtându-se de uşa trapei mari, şi se aruncă pe punte, rostogolindu-se, exact în clipa în care soldatul se întoar­se spre el, cu arma care continua să scuipe gloanţe. Acestea explodară un­deva, în spatele lui Tolland, în vreme ce el îşi căuta adăpost dincolo de pa­noul ancorei din pupa — un cilindru imens cu motor, în jurul căruia erau înfăşurate câteva sute de metri de lanţ de oţel conectat la ancora navei.

Tolland îşi făcuse un plan, dar trebuia să acţioneze repede. În vreme ce soldatul porni după el, Tolland se întinse, apucă dintr-o mişcare cătuşa de prindere a ancorei cu ambele mâini şi trase de ea.

Instantaneu, tamburul ancorei porni să dea drumul lanţului înfăşu­rat, astfel încât nava se înclină în curentul puternic. Mişcarea bruscă făcu pe toată lumea de pe punte să se clatine, ţinându-se cu greu pe picioare. În vreme ce nava începuse să se rotească din pricina curentului, tamburul ancorei dădea drumul tot mai repede lanţului.

"Hai, fetiţo", imploră Tolland.

Soldatul îşi recăpătă echilibrul şi veni după el. Aşteptând până în ulti­ma clipă, Tolland se opinti şi ridică maneta cătuşei la loc, blocând tambu­rul. Lanţul se întinse, oprind nava din mişcare şi trimiţând o vibraţie colo­sală în tot corpul vasului. Tot ce era pe punte sări de pe loc. Soldatul se pomeni în genunchi, lângă Tolland. Pickering căzu pe punte cu faţa în sus. Triton-ul se agită puternic la capătul cablului care îl ţinea.

De sub navă se auzi un uruit teribil de metal când pilonul avariat ce­dă şi se frânse, trimiţând unde ca de cutremur în întreaga navă. Colţul din dreapta al pupei începu să se prăbuşească sub propria greutate. Nava se înclină pe diagonală, ca o uriaşă masă care tocmai îşi pierduse un pi­cior. Zgomotul care venea de dedesubt era asurzitor — un geamăt imens de me­tal încovoiat şi rupt, amestecat cu furia apelor.

Albă ca varul din cauza spaimei, Rachel se ţinu cum putu, în vreme ce maşinăria de nouă tone începu să se legene mai tare deasupra trapei deschise. Prin geamul de plexiglas vedea furia oceanului de dedesubt. Îşi luă privirea de acolo şi şi-o îndreptă spre punte, căutându-l pe Tolland, şi arunci văzu drama care tocmai se petrecea.

La numai un metru distanţă, prins în cleştii submersibilului, soldatul din echipa Delta urla de durere, în vreme ce se legăna în toate părţile, ca o păpuşă. Rachel îl văzu pe William Pickering agăţându-se de o scândură a punţii. Lângă tamburul ancorei, Tolland se ţinea şi el de ce putea, căutând să nu alunece peste margine, în apă. Când îl zări şi pe soldatul cu arma recăpătându-şi echilibrul chiar în apropierea lui Tolland, Rachel strigă în submersibil:

— Mike, fereşte-te!

Numai că Delta One îl ignoră complet pe Tolland. Soldatul se uită cu gura căscată de groază la elicopterul de pe punte. Rachel se întoarse, ur­mărindu-i privirea. Aeronava Kiowa, cu rotoarele continuând să se învâr­tească, începuse să alunece încet înainte, pe puntea umedă. Platformele lungi de metal care foloseau la aterizare comportau acum ca nişte schiuri pe o pârtie. Abia atunci, Rachel îşi dădu seama că uriaşa maşinărie alune­ca drept spre Triton.

Împleticindu-se pe puntea înclinată spre aeronava care aluneca, Delta One reuşi să se agaţe şi apoi să se urce în carlingă. N-avea nici un chef să lase unicul lor mijloc care le-ar fi asigurat plecarea de acolo să cadă în o­cean. Apucă de manetele aeronavei şi trase cu putere înapoi de manşă. "Ridică-te!" Cu un uruit asurzitor, elicea îşi acceleră rotaţiile, forţându-se să ridice masivul elicopter de atac de pe punte. "Sus, la naiba!" Aeronava se îndrepta chiar spre Triton şi spre camaradul lui prins în capcana cleş­tilor.

Cu botul aplecat în faţă şi cu elicele înclinate, elicopterul acceleră, mai mult înainte decât în sus, drept spre submersibil, ca o insectă uriaşă. "Sus!" Delta One trase de manşă, dorindu-şi să poată scăpa de cele cinci sute de kilograme de rachete care îl trăgeau în jos. Lamele elicei ratară pe puţin capul lui Delta Two şi vârful submersibilului, dar elicopterul se miş­ca prea repede. N-avea cum să scape de cablul vinciului.

Noaptea se lumină de scânteile ivite din ciocnirea metal pe metal când elicele de oţel se izbiră de cablu. Imaginea părea desprinsă dintr-o bătălie colosală. Din carlinga elicopterului, Delta One urmări cum elicea tăia "car­nea" cablului ca o morişcă uriaşă. Deasupra capului izbucni un şuvoi orbi­tor de scântei, când lamele elicei explodară. Delta One simţi cum elicopte­rul se prăbuşeşte cu botul în jos pe puntea vasului. Încercă să îl controle­ze, dar nu dispunea de mişcare în plan vertical. Elicopterul sări de două ori pe puntea înclinată, apoi alunecă şi se izbi de balustrada navei.

Pentru o clipă, Delta One avu senzaţia că balustrada o să reziste.

Apoi, auzi trosnitura. Datorită inerţiei ucigaşe, aeronava rupse balus­trada şi se prăbuşi în apele învolburate ale oceanului.

Rachel Sexton stătea paralizată în submersibil. Trupul îi era presat de scaunul Triton-ului. Mininava fusese izbită cu violenţă atunci când lamele elicei se izbiseră de cablul vinciului, dar Rachel reuşise să îşi păstreze echilibrul.Cumva, elicea ratase corpul principal, dar Rachel ştia că daunele importante erau cele de la cablu. În acel moment, nu se putea gândi decât la calea cea mai rapidă de a evada din submersibil. Soldatul prins în cleşti se holba la ea, delirând, sângerând şi ars de schije. Dincolo de el, Rachel îl văzu pe William Pickering ţinându-se de scândura din punte.

"Unde e Michael?" Nu-l vedea. Panica dură doar o secundă, lăsând loc unei alte temeri. Deasupra capului, cablul de susţinere deteriorat scoase un geamăt înfiorător când nervurile cedară. Apoi se auzi o plesnitură pu­ternică şi Rachel simţi cum cablul se rupe.

Intrând pentru câteva secunde în imponderabilitate, Rachel se trezi plutind deasupra scaunului, în vreme ce submersibilul plonja spre ocean. Puntea dispăru deasupra capului, iar pasarelele navei îi trecură cu repezi­ciune prin faţa ochilor. Soldatul prins în cleştii metalici se făcu alb ca va­rul. Continua să se holbeze la Rachel.

Plonjonul părea că nu se mai sfârşeşte.

Când atinse oceanul, submersibilul se scufundă adânc pentru câteva secunde, aruncând-o pe Rachel cu putere înapoi pe scaun. Fata îşi simţi şira spinării comprimată cu forţă. Oceanul iluminat acoperi întregul glob de plexiglas. Rachel simţi că se sufocă. Submersibilul se opri din cădere, a­poi porni înapoi spre suprafaţă şi ţâşni deasupra apelor ca un dop de plu­tă.

Rechinii atacară instantaneu. De pe scaunul ei, Rachel urmări încre­menită spectacolul care se desfăşura la doar câţiva zeci de centimetri în faţa ochilor ei.

Delta Two simţi capul în formă de ciocan izbindu-l cu o forţă colosală. Un cleşte ascuţit îi prinse braţul, sfâşiind carnea până la os şi înşfăcându-l cu putere. O durere înfiorătoare îi săgetă creierii în clipa în care rechinul îşi arcui trupul viguros şi scutură cu violenţă din cap, rupând braţul lui Delta Two din umăr. Alţi rechini se năpustiră. Cuţite i se înfipseră în pi­cioare. În piept. În gât. Delta Two nu mai avea aer să urle de durere, în vreme ce rechinii rupeau bucăţi mari din corpul lui. Ultimul lucru pe care îl văzu era un bot imens în formă de curcubeu, care se apropia din lateral, şi un şir de colţi imenşi care se apropiau de faţa lui.

În jurul lui, se făcu brusc întuneric.

În Triton, zgomotul înăbuşit al rechinilor care se repeziseră pradă se diminua treptat. Rachel îşi deschise ochii. Omul dispăruse. Apa care spăla geamul era sângerie.

Rănită grav, Rachel se ghemui pe scaun, cu genunchii lângă piept. Simţea că submersibilul se mişcă. Era purtat de curenţi de-a lungul punţii de scufundare a navei mari. Totodată, submersibilul începea să se depla­seze şi în altă direcţie. În jos.

Bolboroseala apei care inunda tancurile de balast deveni tot mai ac­centuată. Oceanul se înălţă cu câţiva centimetri.

"Mă scufund!"

Teroarea puse stăpânire pe Rachel. Fata se ridică în picioare. Se întin­se şi apucă de mecanismul trapei. Dacă ar fi putut ieşi deasupra submer­sibilului, ar mai fi avut timp să sară pe platforma de scufundare de pe Goya, care se afla la doar câteva zeci de centimetri depărtare.

"Trebuie să ies!"

Mecanismul trapei arăta clar în ce sens trebuia rotit pentru deschide­re. Rachel se opinti. Trapa nu se clinti. Încercă din nou. Nimic. Capacul era închis ermetic. Simţind cum o cuprinde panica, de la tălpi până în creştet, Rachel se opinti pentru ultima dată.

Trapa nu se mişcă.

Triton-ul se mai scufundă câţiva centimetri, lovindu-se uşor de Goya, pentru ultima dată, înainte de a ieşi complet de sub carena deteriorată... în apele largi ale oceanului.

126
— Nu faceţi asta, îl imploră Gabrielle pe senator, în vreme ce el termi­na de copiat hârtiile. Este viaţa fetei dumneavoastră în joc!

Sexton refuză să o asculte şi se duse înapoi în birou, cu zece teancuri identice de fotocopii. Fiecare teanc conţinea copiile paginilor trimise de Ra­chel prin fax, inclusiv nota scrisă de mână, unde se afirma că meteoritul era un fals şi unde NASA şi Casa Albă erau acuzate de tentativă de crimă.

"Cel mai şocant pachet media asamblat vreodată", îşi zise Sexton, în­cepând să insereze cu grijă fiecare teanc în plicul lui mare şi alb. Fiecare plic avea înscrise numele senatorului, adresa de la birou şi sigiliul senato­rial. N-aveau să existe nici un fel de îndoieli legate de sursa acelor informa­ţii incredibile. "Scandalul politic al secolului, gândi Sexton, iar eu voi fi cel care-l declanşează!"

Gabrielle pleda în continuare pentru siguranţa lui Rachel, dar Sexton nu o mai auzea. În timp ce asambla plicurile, intrase într-un univers pro­priu. "Fiecare carieră politică are un moment de răscruce. Acesta e mo­mentul meu."

Mesajul telefonic al lui William Pickering avertiza că viaţa lui Rachel era în pericol dacă Sexton dezvăluia publicului informaţiile. Din păcate pentru Rachel, Sexton mai ştia şi că ieşirea în public cu dovezile despre frauda NASA l-ar fi propulsat către Casa Albă cu o viteză şi cu un drama­tism cum mediul politic american nu mai înregistrase până acum.

"Viaţa e plină de decizii dificile, îşi spuse el. Iar câştigătorii sunt cei care şi le iau."

Gabrielle văzuse şi înainte acea privire în ochii lui Sexton. "Ambiţie oarbă." Se temea de ea. Acum îşi dădea seama că avea şi de ce. Era clar că Sexton prefera să rişte viaţa fiicei lui dacă ăsta era preţul pe care trebuia să-l plătească pentru a fi primul care anunţă frauda celor de la NASA.

— Nu vă daţi seama că aţi câştigat deja? insistă Gabrielle. Zach Her­ney şi NASA nu pot supravieţui acestui scandal. Indiferent cine îl aduce la cunoştinţa publicului! Indiferent când devine public! Aşteptaţi până ce o să ştiţi că Rachel se află în siguranţă. Aşteptaţi. Până ce vorbiţi cu Pickering!

Evident, Sexton nu o mai asculta deloc. Trase de un sertar şi scoase o foaie pe care erau prinse zeci de sigilii autoadezive din ceară, cu iniţialele lui pe ele. Gabrielle ştia că senatorul le folosea de obicei pentru invitaţiile oficiale, însă probabil că acum îşi spunea că un sigiliu din ceară sângerie adăuga fiecărui plic un soi de dramatism aparte. Scoţând sigiliile circulare de pe foaie, Sexton lipi câte unul la îmbinarea fiecărui plic, sigilându-le ca pe nişte epistole cu monogramă.

Gabrielle se simţea cuprinsă de un nou val de mânie. Se gândi la ima­ginile cecurilor ilegale aflate în computerul lui. Ştia că, dacă ar fi scos cel mai mic cuvânt despre ele, Sexton ar fi şters dovezile din memoria calcula­torului.

— Nu faceţi asta, îl ameninţă ea, sau o să dau în vileag legătura noas­tră.

Sexton râse tare, în timp ce lipea cu nonşalanţă sigilii:

— Nu zău? Şi crezi că te vor crede pe tine, un ajutor lacom după pute­re căruia i s-a refuzat un post în administraţia mea şi care caută să se răz­bune cu orice preţ? Am negat legătura noastră o dată şi lumea m-a crezut! Bineînţeles, o să neg din nou.

— Casa Albă a intrat în posesia unor fotografii, declară Gabrielle Sex­ton nici măcar nu-şi ridică privirea:

— N-au nici un fel de fotografii. Şi, chiar dacă le au, nu le mai folosesc la nimic.

Termină de lipit şi ultimul sigiliu:

— Am imunitate. Plicurile astea sunt mai importante decât orice mi-ar arunca cineva în faţă.

Gabrielle ştia că el avea dreptate. Se simţea cumplit de neajutorată, în vreme ce Sexton îşi admira operele de artă. Pe biroul său, se odihneau zece plicuri elegante, din mătase albă, fiecare inscripţionat cu numele şi adresa lui, şi asigurat cu un sigiliu de ceară sângerie pe care se găseau iniţialele lui. Arătau ca nişte scrisori regale. Cu siguranţă, unii regi fuseseră înscău­naţi pe baza unor informaţii mai puţin relevante.

Sexton înşfăcă plicurile şi se pregăti să plece. Gabrielle se repezi şi îi blocă drumul:

— Faceţi o mare greşeală! Povestea asta mai poate aştepta!

Sexton o ţintui cu privirea:

— Eu te-am creat, Gabrielle, şi acum tot eu te-am distrus.

— Faxul acela de la Rachel vă pune pe tavă preşedinţia. I-o datoraţi.

— I-am dat destule!

— Şi dacă i se întâmplă ceva?

— Atunci, se vor înmulţi voturile pentru mine din simpatie!

Lui Gabrielle nu-i veni să creadă că un asemenea gând îi putuse veni în minte, darămite să mai fie şi rostit cu voce tare. Dezgustată, se întinse după telefon.

— Sun acum la Casa...

Sexton se întoarse pe călcâie şi îi trase o palmă zdravănă peste faţă.

Gabrielle se împletici făcând câţiva paşi înapoi şi simţi că îi crapă bu­za. Reuşi să se echilibreze, când se prinse de birou şi se uită încremenită la omul pe care odinioară îl adorase.

Sexton o privi lung şi aspru:

— Dacă ai de gând să mi te pui împotrivă, o să am grijă să regreţi asta până la sfârşitul zilelor tale.

Rămase acolo fără să clipească, strângând stiva de plicuri sub braţ. În ochii lui, se citea o ameninţare de moarte.

Când Gabrielle ieşi din clădirea de birouri în aerul rece al nopţii, buza îi sângera serios. Opri un taxi şi se urcă în el. Apoi, pentru prima dată de când sosise în Washington, Gabrielle Ashe cedă nervos şi izbucni în plâns.

127
"Triton-ul a căzut..."

Michael Tolland se echilibră cum putu pe puntea înclinată şi privi peste tamburul ancorei la cablul rupt de care atârna submersibilul. Se răsuci pe călcâie spre pupa şi cercetă apele învolburate ale oceanului. Triton-ul tocmai ieşea de sub Goya chiar în mijlocul curentului. Uşurat că măcar submersibilul era intact, Tolland aţinti cu privirea trapa de acces, dorindu-şi ca nimic altceva de pe lumea asta să o vadă deschisă şi pe Ra­chel ieşind teafără de acolo. Numai că trapa era închisă. Tolland se întrebă dacă nu cumva fata leşinase din pricina căderii violente.

Chiar şi de la o asemenea distanţă, Tolland îşi dădea seama că Triton-ul părea neobişnuit de afundat în apă — cu mult sub nivelul de scufunda­re normală. "Se scufundă." Nu-şi dădea seama din ce cauză, dar, în acea clipă, motivul nu avea nici un fel de însemnătate.

"Trebuie s-o scot pe Rachel. Acum!"

Pregătindu-se să o ia la goană de-a lungul punţii, o ploaie de gloanţe se auzi deasupra lui, scoţând scântei din tamburul masiv de oţel al anco­rei. Tolland se lăsă înapoi în genunchi. "Rahat!" Se zgâi pe lângă tambur doar atât cât să îl vadă pe Pickering pe puntea superioară, ţintind spre el ca un lunetist. Soldatul din echipa Delta Force scăpase probabil arma când se căţăra în elicopterul condamnat la moarte, iar Pickering că o recu­perase. Acum directorul era cel care controla situaţia.

Prins în capcană în spatele tamburului, Tolland privi înapoi spre submersibilul care se scufunda. "Hai, Rachel! Ieşi de acolo!" Aşteptă ca trapa să se deschidă. Nimic.

Când privi înapoi spre puntea navei, Tolland măsură distanţa dintre locul în care se afla şi balustrada din pupa. Şase metri. O distanţă cam mare în câmp deschis.

Tolland trase adânc aer în piept şi se hotărî. Îşi rupse cămaşa de pe el şi o aruncă în dreapta, pe puntea deschisă. În vreme ce Pickering ciurui bucata de pânză, Tolland o zbughi în stânga, în josul punţii înclinate, spre pupa. Cu un efort aproape supraomenesc se lansă peste balustradă, în spatele navei. Se arcui în aer, auzi gloanţele vâjâind în jurul lui. O simplă zgârietură şi ar fi devenit un ospăţ pentru rechini în clipa în care ar fi atins apa.

Rachel Sexton se simţea ca un animal prins în capcană. Încercase în mod repetat să deschidă trapa, însă fără succes. Auzea un tanc de balast, undeva sub ea, umplându-se cu apă şi accentuând scufundarea Triton-ului. Întunecimea oceanului ameninţa tot mai tare domul, ca o cortină neagră care s-ar fi ridicat pe dos.

Prin partea inferioară a domului, adâncurile oceanului se zăreau ca un mormânt de apă. Hăul de dedesubt ameninţa să o înghită, în curând, cu totul. Rachel prinse de mecanismul trapei şi încercă să îl răsucească încă o dată pentru a deschide capcana, dar nimic nu se clinti. Începeau să o doară plămânii. Simţea deja cum dioxidul de carbon îi înţepa nările. Mai presus de toate însă, un gând o bântuia: "Am să mor singură, sub apă".

Cercetă panoul de control şi manetele submersibilului, sperând să gă­sească ceva care să o ajute, însă toate cadranele erau negre. Maşinăria nu avea curent. Rachel era încuiată într-o criptă inertă de oţel şi se scufunda încet către fundul oceanului.

Bolboroseala din tancurile de balast părea să sporească. Nivelul apei în exteriorul domului se înălţă la câteva zeci de centimetri de vârful bilei de plexiglas. La orizont, dincolo de întinderea pustie de apă, o bandă purpurie începea să se zărească. Se apropiau zorii. Rachel se temu că acesta va fi ultimul răsărit pe care îl va mai vedea. Închise ochii ca să alunge din minte gândul la cumplita soartă care o aştepta, dar începu imediat să revadă cu ochii minţii imaginile înfiorătoare din copilărie.

Căderea prin stratul de gheaţă. Alunecarea dedesubt.

Nu putea respira. Incapacitatea de a se urni singură de acolo. Senza­ţia de scufundare.

Mama ei care o striga: "Rachel! Rachel!"

O bătaie în geamul submersibilului o trezi din delir. Ochii i se deschi­seră:

— Rachel!

Vocea se auzea înfundat. Dincolo de geam, se ivi un chip fantomatic, cu capul în jos, cu părul negru care-i atârna ca o coamă. Rachel abia pu­tea zări ceva în beznă.

— Michael!

Tolland ieşi la suprafaţă, uşurat că o văzuse pe Rachel mişcându-se în interiorul submersibilului. "Trăieşte". Înotă cu mişcări rapide către coada Triton-ului şi se căţără pe platforma scufundată a motorului. Simţea curenţii fierbinţi şi puternici ai oceanului de jur împrejur. Se postă ca să apuce bine capacul circular al trapei, stând ghemuit şi sperând că nu se află în raza de acţiune a armei lui Pickering.

Corpul Triton-ului era acum aproape complet sub apă. Tolland ştia că trebuia să se grăbească, dacă voia să deschidă trapa şi să o scoată pe Ra­chel. Mai avea vreo douăzeci de centimetri de capac la dispoziţie, dar lungi­mea se micşora cu repeziciune. Odată ce capacul s-ar fi scufundat şi el, deschiderea lui ar fi trimis un torent năvalnic de apă înăuntru, prinzând-o pe Rachel în capcană şi trimiţând Triton-ul ca o piatră drept la fund.