6402. Dezvoltarea drumurilor: Drumurile publice au fost reparate pe lungimea planificată, iar profilarea rigolelor şi curăţarea acostamentelor s-a efectuat numai pe 37 km din 49,1 planificate, cauza fiind situaţia financiară dificilă, în care s-a pomenit bugetul raional. Totodată, graţia condiţiilor climaterice favorabile, un km de drumuri dezăpezite a costat nu 2500 lei ci numai 942,6 lei. În cadrul subprogramului nu s-au cheltuit 545,7 mii lei planificate.
6901. Politici şi management în domeniul relaţii funciare şi cadastru: Toţi indicatorii planificaţi în cadrul subprogramului au fost îndepliniţi, iar indicatorul „numărul consultaţiilor acordate” a fost supraîmplinit de peste două ori. Respectiv şi indicatorul de eficienţă „Costul mediu al unei consultaţii acordate” s-a îmbunătăţit cu 227,9 lei.
Dostları ilə paylaş: |