Decizii relevante

2. Titlu: Verificarea măsurilor preventive în camera preliminară. Judecarea cauzei în camera de consiliu.

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Măsurile preventive şi alte măsuri procesuale.

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- camera preliminară

- verificarea măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară

Legislaţie relevantă: Cod pr. penală, art. 203 al. 5

Rezumat: Pe durata procedurii camerei preliminare, până la rămânerea definitivă a încheierii de finalizare a acestei proceduri, verificarea măsurilor preventive se face de judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond în camera de consiliu şi nu în şedinţă publică.
Decizia nr. 326/C/16 octombrie 2015 a Curţii de Apel Galaţi
Prin încheierea din 28.09.2015 a Tribunalului Brăila, în baza art. 362 Cod pr. penală în referire la art. 208 şi art. 207 al. 4 Cod pr. penală, s-a dispus respingerea ca nefondată a cererii de revocare a măsurii arestului preventiv formulată de inculpatul C.V.D.

Pentru a pronunţa această încheierea instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 14 mai 2015 prin încheierea de şedinţă pronunţată în dosarul nr. 1045/113/2015 al Tribunalului Brăila, s-a dispus măsura arestării preventive faţă de inculpatul C.V.D., pe o durată de 30 de zile începând cu data de 14 mai 2015 şi până la data de 12 iunie 2015, inclusiv şi s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 18/UP din data de 14 mai 2015. Împotriva încheierii inculpatul a formulat contestaţie, aceasta fiind respinsă de Curtea de Apel Galaţi la data de 19 mai 2015.

La data de 9 iunie 2015 prin încheierea de şedinţă pronunţată în dosarul nr. 1201/113/2015 al Tribunalului Brăila, s-a dispus prelungirea arestării preventive faţă de inculpat, pe o durată de 30 de zile începând cu data de 13 iunie 2015 şi până la data de 12 iulie 2015, inclusiv. Împotriva încheierii inculpatul a formulat contestaţie, aceasta fiind respinsă de Curtea de Apel Galaţi la data de 15 iunie 2015.

Se reţine că prin rechizitoriul nr. 9/D/P/2015 din data de 03.07.2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Brăila, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: C.V.D. şi C.S.P.

La luarea măsurii arestării preventive a inculpatului C.V.D., s-a avut în vedere că:

În cauză există probe temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunile de trafic de droguri de risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 (republicată), cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal.

În sarcina inculpatului C.V.D., s-a reţinut că în perioada ianuarie 2015 – mai 2015, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, a procurat, deţinut şi vândut, direct sau prin intermediar (inculpatul C.S.P.), droguri de risc, după cum urmează:

- la data de 16 ianuarie 2015, prin intermediul inculpatului C.S.P., cantitatea de 9,56 grame rezină de cannabis;

- la data de 26 ianuarie 2015, prin intermediul inculpatului C.S.P., cantitatea de 9,48 grame rezină de cannabis;

- la data de 17 februarie 2015, în mod direct, cantitatea de 9,3 grame rezină de cannabis;

- la data de 13 mai 2015, în mod direct, cantitatea de 28,3 grame rezină de cannabis,

S-a mai avut în vedere că măsura arestării preventive, este necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a urmăririi penale, a împiedicării inculpatului de a continua comiterea infracţiunilor, a împiedica sustragerea acestuia de la urmărirea penală şi de la influenţarea martorilor în declaraţiile lor, precum şi că această măsură este proporţională cu gravitatea acuzaţiilor aduse inculpatului.

Pentru faptele de care este acuzat inculpatul, legea penală prevede pedepse cu închisoarea mai mare de 5 ani.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Brăila, sub nr. 1455/113/2015 la data de 03.07.2015 și s-a fixat termen la data de 07.07.2015 în procedura de cameră preliminară pentru a se verifica legalitatea şi temeinica măsurii arestării preventive a inculpaţilor, potrivit dispoziţiilor art. 348 Cod de procedură penală, dată la care s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului C.V.D.

La data de 18.08.2015 prin încheierea din camera de consiliu, judecătorul de cameră preliminară, a constatat în baza art. 346 alin. 2 Cod de procedură penală legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 9/D/P/2015 din data de 03.07.2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Brăila, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii: C.V.D. şi C.S.P.

Încheierea a rămas definitivă la data de 08.09.2015.

Prin încheierea din data de 27.08.2015, în baza art. 348 alin. 2 Cod de procedură penală raportat la art. 207 al.4 Cod de procedură penală, s-a menţinut, măsura arestului preventiv luată faţă de inculpatul C.V.D.

Ulterior, s-a fixat termen intermediar la data de 21.09.2015, pentru verificarea măsurilor preventive luate faţă de inculpaţii: C.V.D. şi C.S.P., în cursul judecăţii, conform art. 362 alin. 2 Cod de procedură penală raportat la art. 208 alin. 2 Cod de procedură penală.

Instanța a reținut că temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive în cauză subzistă, neexistând până la acest moment procesual elemente noi, care să opereze în favoarea acestora și care să justifice revocarea măsurilor luate în cauză.

Inculpatul a solicitat revocarea măsurii arestării preventive dispusă prin încheierea din data de 27.08.2015.

În motivarea cererii formulate, inculpatul a arătat că, încheierea din data de 27.08.2015 a Tribunalului Brăila, este lovită de nulitate absolută, prin încălcarea principiului publicității acesteia.

Astfel, susţine că încheierea din 27.08.2015 este nelegală, fiind pronunțată în Cameră de consiliu, în procedura de Cameră preliminară, în condițiile în care prin încheierea din 18.08.2015 procedura de Cameră preliminară fusese încheiată prin respingerea tuturor excepțiilor de nelegalitate invocate, iar instanța de fond fusese sesizată pentru judecata în fond a cauzei.

În data de 27.08.2015, deşi fusese investit fondul cu judecarea cauzei, Judecătorul de Cameră Preliminară, s-a pronunţată în cameră de consiliu, cu privire la legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv luată faţă de inculpat, cu încălcarea prevederilor art. 362 al.2 Cod de procedură penală, care subliniază faptul că în cursul judecăţii, verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive, se face numai în şedinţă publică.

Prin urmare, cauza de nulitate absolută a încheierii din data 27.08.2015 o constituie nepublicitatea, aşa cum prevede art. 281 al.1 lit. c) Cod de procedură penală

De asemenea, s-a mai arătat că această situaţie trebuia şi putea fi sesizată şi din oficiu, conform prevederilor art. 281 alin. 2 Cod de procedură penală.

Instanţa de judecată, nesesizându-se din oficiu, aşa cum avea obligativitatea, cu privire la constatarea nulităţii încheierii din data de 27.08.2015, a menţinut ca temeinică şi legală măsura arestului preventiv a inculpatului, peste prevederile legale, transformând-o într-o lipsire de libertate nelegală.

În consecinţă, s-a solicitat admiterea cererii de revocare a măsurii arestului preventiv a inculpatului C.V.D., prin anularea încheierii din data de 27.08.2015 a Tribunalului Brăila, fiind lovită de nulitate absolută prin încălcarea principiului publicităţii acesteia şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Analizând cererea de revocarea măsurii arestării preventive formulată de inculpat, prin prisma concluziilor puse de inculpat, prin apărător, a actelor şi lucrărilor aflate la dosar şi a dispoziţiilor legale în materie, instanţa a constatat că cererea este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 242 alin. 1 Cod de procedură penală, măsura preventivă se revocă din oficiu sau la cerere, în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii, dispunându-se, în cazul reţinerii şi arestării preventive, punerea în libertate a suspectului ori a inculpatului, dacă acesta nu este arestat în altă cauză.

Motivul revocării măsurii arestului preventiv, luată faţă de inculpatul C.V.D., invocat, este acela al încălcării dispoziţiilor art. 362 alin. 2 Cod de procedură penală, care prevăd că în cauzele în care faţă de inculpat s-a dispus măsura preventivă, instanţa este datoare să verifice, în cursul judecăţii, în şedinţă publică, legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispoziţiilor art. 208 Cod de procedură penală

Că, în cauză încheierea din 27.08.2015, este lovită de nulitate absolută întrucât instanţa pronunţându-se în Camera de consiliu şi nu în şedinţă publică, a încălcat principiul publicităţii şedinţei de judecată, prevăzut de art. 281 alin. 1 lit. c) Cod de procedură penală cu atât mai mult cu cât art. 281 alin. 3 Cod de procedură penală, prevede că lipsa publicităţii constituie nulitate absolută, nulitate ce poate fi invocată la cerere sau din oficiu în orice fază a procesului.

În cauză, nu ne aflăm în faza de judecată, aşa cum susţine inculpatul, prin apărător, pentru a fi aplicabile textele de lege invocate mai sus, deşi prin încheierea de şedinţă din 18.08.2015 a Tribunalului Brăila, pronunţată în Camera de Consiliu, în temeiul art. 346 alin. 2 Cod de procedură penală, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriu şi s-a dispus începerea judecăţii cauzei privindu-l pe inculpatul C.V.D.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul a formulat contestaţie, potrivit art. 347 Cod de procedură penală, contestaţie ce a fost respinsă de judecătorul de Cameră Preliminară de la Curtea de Apel Galaţi, pronunţată la data de 08.09.2015.

Potrivit art. 347 alin. 2 Cod de procedură penală contestaţia s-a judecat în camera preliminară de la instanţa ierarhic superioară celei sesizate.

Alin. 3 al art. 347 Cod de procedură penală, prevăd că dispoziţiile art. 343 – 346 Cod de procedură penală se aplică în mod corespunzător.

Pornind de la principiul potrivit căruia normele de procedură penală sunt de strictă şi imediată aplicare şi întrucât prin Legea nr. 255/2013, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, nu există derogări în materia camerei preliminare.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 347 alin. 3 Cod de procedură penală, rezultă că în calea de atac a contestaţiei, sunt aplicabile prevederile art. 343 Cod de procedură penală, referitoare la „durata procedurii în camera preliminară”, ale art. 344 Cod de procedură penală privind „măsurile premergătoare”, ale art. 345 Cod de procedură penală, referitoare la „procedura în camera preliminară” şi ale art. 346 Cod de procedură penală privind „soluţiile” ce pot fi adoptate în camera preliminară.

Dispoziţiile art. 347 alin. 2 Cod de procedură penală stabilesc obiectul asupra căruia se îndeplineşte controlul în calea de atac a contestaţiei şi aceasta priveşte modul de soluţionare a cererilor şi excepţiilor, precum şi cea referitoare la soluţia adoptată conform art. 346 alin. (3) – (5) Cod de procedură penală, dispoziţiile care statuează asupra limitelor de investire a instanţei de control judiciar.

Prin urmare, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară, sesizat cu judecarea contestaţiei prevăzută de art. 347 Cod de procedură penală, nu are competenţa de a se pronunţa cu privire la măsurile preventive în procedura de cameră preliminară, devine evident ca de la momentul sesizării instanţei prin rechizitoriu şi până în momentul soluţionării contestaţiei, competenţa de a se pronunţa cu privire la măsurile preventive, revine judecătorului de cameră preliminară de la instanţa sesizată prin rechizitoriu.

Ca atare, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa sesizată prin rechizitoriu, a cărui încheiere prin care s-a dispus începerea judecăţii, a fost atacată cu contestaţie (ca în speţă), are competenţa de a se pronunţa asupra măsurilor preventive, potrivit dispoziţiilor legale care reglementează măsurile preventive în procedura de cameră preliminară, până la soluţionarea contestaţiei, prev. de art. 347 din codul de procedură penală.

Aşa fiind şi văzând că încheierea din 27.08.2015 a Tribunalului Brăila, a fost pronunţată până la 08.09.2015, data la care a fost soluţionată contestaţia prev. de art. 347 Cod de procedură penală, împotriva încheierii din 18.08.2015, în mod legal judecătorul de cameră preliminară de la instanţa sesizată cu rechizitoriu (Tribunalul Brăila), s-a pronunţat în camera de consiliu, asupra menţinerii măsurii arestului preventiv luată faţă de inculpatul C.V.D. şi nu în şedinţă publică.

Ca atare, motivul invocat de inculpatul C.V.D., în sensul că încheierea din 27.08.2015 a Tribunalului Brăila pronunţată în dosarul nr. 1455/113/2015, este lovită de nulitate absolută, întrucât nu s-a respectat principiul publicităţii prev. de art. 281 alin. 3 Cod de procedură penală, este nefondat.

În termen legal împotriva acestei încheieri a declarat contestație inculpatul C.V.D. solicitând să se constate că încheierea din 27.08.2015, prin care s-a menținut măsura arestării preventive, este lovită de nulitate absolută deoarece a fost soluţionată şi pronunţată în camera de consiliu, de judecătorul de cameră preliminară, deşi această fază procesuală luase sfârşit prin pronunţarea încheierii din 18.08.2015.

Contestaţia declarată de inculpatul C.V.D. este nefondată şi urmează a fi respinsă.

Astfel, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 203 al. 5 În cursul urmăririi penale şi al procedurii de cameră preliminară, cererile, propunerile, plângerile şi contestaţiile privitoare la măsurile preventive se soluţionează în camera de consiliu, prin încheiere motivată, care se pronunţă în camera de consiliu.

În speţă, judecătorul de cameră preliminară s-a pronunţat asupra legalităţii sesizării instanţei de judecată prin încheierea din 18.08.2015 şi ulterior, la data de 27.08.2015, s-a pronunţat tot în procedura de cameră preliminată şi asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii arestului preventiv al inculpatului, în condiţiile în care încheierea din 18.08.2015 nu rămăsese definitivă, fiind atacată de inculpat.

Cum soluţionarea contestației declarate de inculpat împotriva încheierii din 18.08.2015 referitoare la legalitatea sesizării instanţei s-a soluţionat abia la data de 08.09.2015, rezultă că până la acea dată procedura camerei preliminare nu putea fi considerată terminată şi prin urmare, competenţa de a se pronunţa asupra măsurilor preventive revenea tot judecătorului de cameră preliminară, acesta pronunţându-se în camera de consiliu conform art. 203 al. 5 Cod pr. penală.

În acest sens s-a pronunţat de altfel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 5/08.12.2014, pronunţată în recurs în interesul legii, stabilindu-se că În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 348 şi art. 347 din Codul de procedură penală stabileşte că:

Judecătorul de cameră preliminară de la instanţa sesizată prin rechizitoriu, a cărui încheiere prin care s-a dispus începerea judecăţii a fost atacată cu contestaţie, are competenţa de a se pronunţa asupra măsurilor preventive, conform dispoziţiilor legale care reglementează măsurile preventive în procedura de cameră preliminară, până la soluţionarea contestaţiei prevăzute în art. 347 din Codul de procedură penală.

Aşa fiind, se constată că încheierea din 27.08.2015 a fost în mod corect pronunţată de judecătorul de cameră preliminară, în camera de consiliu, nefiind incident vreun caz de nulitate absolută a cesteia, astfel cum a invocat inculpatul.

În consecinţă, contestaţia formulată de inculpatul C.V.D. va fi respinsă ca nefondată, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 275 al. 2 Cod pr. penală.

3. Titlu: Drept procesual penal – partea specială. Excluderea din materialul probator a proceselor-verbale în care organul de urmărire penală a consemnat declaraţiile făptuitorilor; Camera preliminară

Cuprins pe materii: Camera preliminară. Excluderea din materialul probator a proceselor-verbale în care organul de urmărire penală a consemnat declaraţiile făptuitorilor

Indice alfabetic: Camera preliminară. Excluderea din materialul probator a proceselor-verbale în care organul de urmărire penală a consemnat declaraţiile făptuitorilor

Legislaţie relevantă: art. 345, 346, 305 alin.3, 307, 198, 282 alin.1 Cod procedură penală

Rezumat: Potrivit prevederilor art. 198 din Codul de procedură penală, procesul-verbal constituie mijloc de probă numai cu privire la constatările personale ale organului de urmărire penală sau ale instanţei de judecată, referitoare la fapte sau împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului. Atunci când în procesul-verbal nu sunt consemnate constatări personale ale organului judiciar, ci declaraţii ale unor persoane care au cunoştinţă despre o faptă prevăzută de legea penală, aceste declaraţii pot constitui mijloace de probă numai dacă provin de la persoanele prevăzute de art. 97 alin. 2 lit. a) – c) din Codul de procedură penală (respectiv de la suspect, inculpat, persoană vătămată, parte civilă, parte responsabilă civilmente sau martor) şi dacă au fost obţinute cu respectarea dispoziţiilor legale privind audierea acestora.

În cauza de faţă, organele de urmărire penală au procedat la audierea persoanelor cu privire la care exista bănuiala că au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, mai înainte de a dispune continuarea faţă de acestea a urmăririi penale, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 305 alin. 3 din Codul de procedură penală, mai înainte de a li se aduce la cunoştinţă persoanelor în cauză că au dobândit calitatea de suspect, de a le informa cu privire la faptele pentru care sunt cercetate, încadrarea juridică a acestora, precum şi cu privire la drepturile prevăzute de art. 83 din Codul de procedură penală

Prin urmare, reţinând că au fost nesocotite dispoziţiile legale menite să asigure respectarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil, în mod corect prima instanţă a constatat că este incident cazul de nulitate relativă, prevăzută de art. 282 al.1 C.pr.pen., ceea ce atrage excluderea din materialul probator a proceselor-verbale, deoarece vătămarea adusă inculpaţilor nu poate fi înlăturată altfel.
Încheiere din 22 Decembrie 2015 a Curţii de Apel Galaţi
Prin încheierea din 24.09.2015, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Vrancea, în baza art. 345 al.2 Cod procedură penală, cu referire la art. 282 Cod procedură penală şi art. 346 al.4 Cod procedură penală, a desfiinţat procesele-verbale de consemnare a susţinerilor orale din data de 03.08.2015, privind pe inculpaţii: M.S., D.E.P, B.M.C., I.L., Ţ.D.A, C.-N. A.-G. şi S.C.P.

A exclus probele mai sus menţionate.

A constatat necertificate procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate şi a dispus remedierea deficienţelor constatate.

A respins ca neîntemeiate celelalte excepţii invocate de inculpatul I. L.

A respins ca neîntemeiată excepţia invocată de inculpatul D.E.P.

A dispus începerea judecăţii.

Pentru a pronunţa această încheiere judecătorul de cameră preliminară a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 51/D/P/2015, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Vrancea au fost trimişi în judecată inculpaţii: M.S., D.E.P, B.M.C., I.L., Ţ.D.A, C.-N. A.-G. şi S.C.P. şi I.L., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată, deţinere şi cumpărare de droguri de risc în formă continuată pentru consum propriu, ambele în concurs real prev. de art. 2 al.1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 35 al.1 C.pen. şi art. 4 al.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 al.1 C.pen., ambele cu aplicarea art. 38 al.1 C.pen.; inculpaţii D.E.P., B.M.C. şi I.L. au fost trimişi în judecată şi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzute de art. 367 al.1 C.pen.

În procedura Camerei Preliminare, conform art.345 C.pr.pen., inculpaţii I.L. şi D.E.P. au formulat excepţii privind rechizitoriul şi actele de urmărire penală, după cum urmează :

1. Inculpatul D.E.P. a solicitat restituirea cauzei procurorului în vederea remedierii neregularităţii sesizate în rechizitoriu, în sensul reţinerii aplicabilităţii art. 15 din Legea nr. 143/2000 conform căruia persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2-9 şi în timpul urmăririi penale a denunţat şi a facilitate identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

În susţinerea excepţiei, inculpatul a arătat că pe parcursul urmăririi penale a făcut un denunţ valorificat de organele de urmărire penală în condiţiile art. 15 din Legea 143/2000.

Verificând excepţia invocată de inculpaţi, Tribunalul a constatat că aceasta nu atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii, aşa cum cer dispoziţiile art. 346 al.3 lit. a C.pr.pen.

În acest sens, s-a reţinut că aplicarea art. 15 din Legea nr. 143/2000 este o chestiune ce ţine de stabilirea limitelor legale ale pedepsei şi individualizarea ei în caz de condamnare şi nu de calificarea în drept a faptelor reţinute în rechizitoriu.

Prin urmare, s-a arătat că nu poate fi reţinută ca o neregularitate a actului de sesizare a instanţei în sensul prevăzut de legiuitor în normele ce reglementează procedura de cameră preliminară.

2. Inculpatul I.L. a solicitat restituirea dosarului la procuror în vederea înlăturării neregularităţii actului de sesizare a instanţei şi excluderea unor probe obţinute în mod nelegal.

Referitor la neregularitatea actului de sesizare, inculpatul a arătat că acesta nu conţine descrierea faptelor asociate acuzaţiei aduse, activităţile de oferire spre vânzare, vânzare, transport, procurare, cumpărare şi deţinere a vreunei cantităţi de cannabis.

De asemenea, în rechizitoriu nu se regăseşte activitatea de oferire spre vânzare şi transport de droguri de risc.

În lipsa elementelor menţionate, în opinia inculpatului nu se pot alege din partea descriptivă actele materiale care s-ar potrivi acuzaţiilor aduse.

În ce priveşte probele obţinute nelegal, inculpatul a invocat nulitatea proceselor-verbale de consemnare a susţinerilor orale ale inculpaţilor şi ale martorilor întrucât eludează dreptul la apărare al inculpatului. Astfel, audierea amănunţită asupra faptelor s-a făcut fără să li se aducă inculpaţilor la cunoştinţă în prealabil, drepturile, inclusiv dreptul la apărare.

S-a mai arătat că fotografiile digitale extrase din spaţiul de stocare al telefonului mobil marca … ridicat de la inculpatul I.L. sunt de asemenea, obţinute nelegal în opinia inculpatului, întrucât autorizarea judecătorului dată în temeiul art. 138 al.1, lit.d C.pr.pen, prin încheierea nr.40/20.08.2015, îndreptăţea organele de urmărire penală doar la accesul în sistemul informatic, nu şi la percheziţia informatică în scopul obţinerii de probe.

Procesul-verbal de prindere în flagrant nu este datat şi nu se poate stabili dacă a fost încheiat după începerea urmăririi penale, pentru a fi considerat probă în procesul penal.

Declaraţia de inculpat din data de 03.08.2015, dată de inculpat are conţinutul alterat, întrucât cuprinde menţiunea „recunosc şi regret fapta,, deşi a uzat de dreptul de a nu da declaraţie.

Procesele-verbale de transcriere a convorbirilor interceptate nu sunt certificate de procuror pentru autenticitate aşa cum cer dispoziţiile art. 143 al.4 C.pr.pen, fapt ce trebuie sancţionat cu excluderea ca probă.

Prin urmare, inculpatul a solicitat în temeiul art. 102 al.4 C.pr.pen excluderea tuturor probelor derivate din cele constatate nelegale.

Deliberând asupra excepţiilor formulate de inculpatul I.L., judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Vrancea a constatat că acestea sunt întemeiate în parte.

Astfel, a reţinut că actul de sesizare a instanţei conţine datele prevăzute de art. 286 C.pr.pen la care face trimitere art. 328 C.pr.pen., astfel încât se poate stabili obiectul şi limitele judecăţii, elemente în raport de care art. 346 al.3 lit.a C.pr.pen. prevede posibilitatea restituirii cauzei la parchet în procedura de Cameră Preliminară.

Prin urmare, nu survine sancţiunea cerută de restituire a rechizitoriului la procuror, inculpatului respectându-i-se dreptul de a cunoaşte faptele pentru care a fost trimis în judecată şi încadrarea juridică a acestora.

Dintre celelalte excepţii invocate, prima instanţă a reţinut că este întemeiată cea privind procesele-verbale de consemnare orală a susţinerilor inculpaţilor.

Cu privire la acest aspect, Tribunalul a observat că procesele-verbale menţionate cuprind o descriere amănunţită a faptelor fiecărui inculpat, ceea ce constituie o veritabilă declaraţie de inculpare luată înainte de începerea urmăririi penale, adică înainte ca persoana audiată să aibă vreo calitate în procesul penal (art. 305 al.3 C.pr.pen).

Consecinţa este încălcarea dreptului la apărare (art. 89C.pr.pen.) prin neaducerea la cunoştinţă a drepturilor procesuale şi a calităţii în care a fost audiat fiecare inculpat.

Totodată, prima instanţă a avut în vedere că persoana vizată nu poate fi audiată asupra faptelor constatate decât în calitate de suspect sau inculpat, declaraţii ce sunt recunoscute ca mijloc de probă conform art. 97 C.pr.pen.

Aşa fiind, consemnarea susţinerilor orale ale inculpaţilor înainte de începerea urmăririi penale in personam reprezintă o audiere anticipată permisă doar în cazul martorilor, conform art. 308 C.pr.pen.

Încălcându-se dispoziţiile legale referitoare la audiere, declaraţii, probe şi dreptul la apărare nu în sensul disp. art. 280 al.2 C.pr.pen. întrucât apărarea nu era obligatorie la acel moment, prima instanţă a constatat că este incident cazul de nulitate relativă, prevăzută de art. 282 al.1 C.pr.pen., ceea ce atrage desfiinţarea proceselor-verbale, întrucât vătămarea adusă nu poate fi înlăturată altfel.

Prima instanţă a mai reţinut că fotografiile digitale extrase din spaţiul de stocare al telefonului mobil marca … aparţinând inculpatului I.L. nu sunt probe obţinute nelegal, pentru a fi excluse conform art. 102 Cod pr.penală. Sub acest aspect, a reţinut că art. 101 C. pr. pen. stabileşte situaţiile în care probele se consideră a fi administrate neloial, iar art. 102 al.4 stabileşte condiţiile pe care probele derivate se exclud, şi anume dacă au fost obţinute în mod direct din probe obţinute în mod nelegal şi nu puteau fi obţinute altfel.

În concret, s-a reţinut că fotografiile digitale au fost obţinute urmare a unei acţiuni legale şi anume a autorizării de către judecătorul de drepturi şi libertăţi a accesului la sistemul informatic (telefonul mobil) ce a fost ridicat de la inculpatul I.L. cu ocazia percheziţiei domiciliare (încheierea nr. 40/20.08.2015 a Tribunalului Vrancea.

S-a mai reţinut că inculpatul I.L. nu a arătat care este vătămarea adusă prin capturarea imaginilor foto întrucât nu a fost alterată proba şi nici nu a fost împiedicat să ceară administrarea probelor pe care le considera necesare în condiţiile prevăzute de art. 99 şi 100 Cod pr.penală.

Împotriva încheierii mai sus arătate au formulat contestații Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Vrancea şi inculpatul I.L., criticând-o ca nelegală, pentru motivele expuse pe larg în partea introductivă a prezentei încheieri.

În esenţă, motivele contestaţiei formulate de Parchet au vizat nelegalitatea dispoziţiei din încheierea contestată, privind excluderea din materialul probator a proceselor-verbale în care organul de urmărire penală a consemnat declaraţiile orale ale inculpaţilor, mai înainte de începerea faţă de aceştia a urmăririi penale.

Inculpatul I.L., prin apărătorul ales, a reiterat în motivarea contestaţiei aspectele invocate în faţa judecătorului de cameră preliminară de la prima instanţă, solicitând, prin apărătorul ales, să se constate neregularitatea actului de sesizare şi să se dispună excluderea din materialul probator a fotografiilor digitale extrase din spaţiul de stocare al telefonului mobil ridicat de la inculpat, deoarece percheziţia informatică a fost efectuată nelegal, nefiind autorizată de judecătorul de drepturi şi libertăţi.

Contestaţiile sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru următoarele considerente:

Examinând mai întâi cauza în raport cu critica formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Vrancea, Judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Galaţi apreciază, în acord cu prima instanţă, că procesele-verbale în care au fost consemnate declaraţiile făptuitorilor, faţă de care nu era începută urmărirea penală, trebuie excluse din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, pentru următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art.305 alin.1 din Codul de procedură penală, organul de urmărire penală legal sesizat dispune mai întâi urmărirea penală cu privire la faptă (in rem), iar dacă din datele şi probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul dispune, potrivit alineatului 3 al aceluiaşi articol, ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de aceasta (in personam).

În momentul începerii faţă de ea a urmăririi penale, persoana cu privire la care există bănuiala legitimă că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală dobândeşte calitatea de suspect – subiect procesual principal, care, potrivit prevederilor art. 78 din Codul de procedură penală are drepturile prevăzute de lege pentru inculpat, dacă legea nu prevede altfel.

Drepturile procesuale ale inculpatului, de care trebuie să beneficieze şi suspectul, dacă legea nu prevede altfel, sunt cele prevăzute de art.83 din Codul de procedură penală, respectiv:

- dreptul de a nu da nicio declaraţie pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenţia că dacă refuză să dea declaraţii nu va suferi nicio consecinţă defavorabilă, iar dacă va da declaraţii acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa;

- dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat şi încadrarea juridică a acesteia;

- dreptul de a consulta dosarul, în condiţiile legii;

- dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu îşi desemnează unul, în cazurile de asistenţă obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu;

- dreptul de a propune administrarea de probe în condiţiile prevăzute de lege, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii;

- dreptul de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale şi civile a cauzei;

- dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înţelege, nu se exprimă bine sau nu poate comunica în limba română;

- dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;

- dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale;

- alte drepturi prevăzute de lege.

Potrivit prevederilor art. 307 din Codul de procedură penală, persoanei care a dobândit calitatea de suspect i se aduce la cunoştinţă, înainte de prima sa audiere, această calitate, fapta pentru care este suspectată, încadrarea juridică a acesteia, drepturile prevăzute de art. 83, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.

Dispoziţiile Noului Cod de procedură penală nu mai conţin instituţia „actelor premergătoare”, prevăzută de vechiul cod de procedură penală, şi nu conferă calitatea de mijloc de probă declaraţiei făptuitorului, această calitate având-o, potrivit prevederilor art.97alin.2 lit. a din Codul de procedură penală, numai declaraţiile suspectului sau ale inculpatului.

În cauza de faţă, se observă că organele de urmărire penală au procedat la audierea persoanelor cu privire la care exista bănuiala că au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, mai înainte de a dispune continuarea faţă de acestea a urmăririi penale, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 305 alin. 3 din Codul de procedură penală, mai înainte de a li se aduce la cunoştinţă persoanelor în cauză că au dobândit calitatea de suspect, de a le informa cu privire la faptele pentru care sunt cercetate, încadrarea juridică a acestora, precum şi cu privire la drepturile prevăzute de art. 83 din Codul de procedură penală.

Împrejurarea că relatările celor în cauză cu privire la propriile fapte prevăzute de legea penală nu au fost consemnate pe formulare de declaraţii pentru suspect (calitate procesuală pe care încă nu o dobândiseră), ci în procese-verbale întocmite de organele de urmărire penală, nu este de natură să confere acestor înscrisuri vreo forţă probantă cu privire la cele declarate de făptuitori, pentru următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 198 din Codul de procedură penală, procesul-verbal constituie mijloc de probă numai cu privire la constatările personale ale organului de urmărire penală sau ale instanţei de judecată, referitoare la fapte sau împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului. Atunci când în procesul-verbal nu sunt consemnate constatări personale ale organului judiciar, ci declaraţii ale unor persoane care au cunoştinţă despre o faptă prevăzută de legea penală, aceste declaraţii pot constitui mijloace de probă numai dacă au fost obţinute în cadrul procesului penal, provin de la persoanele prevăzute de art. 97 alin. 2 lit. a) – c) din Codul de procedură penală (respectiv de la suspect, inculpat, persoană vătămată, parte civilă, parte responsabilă civilmente sau martor) şi dacă au fost obţinute cu respectarea dispoziţiilor legale privind audierea acestora.

Cu alte cuvinte, în cauza de faţă, procesele-verbele întocmite de organele de urmărire penală, în care au fost consemnate declaraţiile făptuitorilor, puteau constitui mijloace legale de probă numai dacă, înainte de a fi audiaţi, li se aducea la cunoştinţă celor în cauză că au calitatea de suspecţi, erau informaţi cu privire la faptele pentru care sunt suspectaţi, încadrarea juridică a acestora şi drepturile prevăzute de art. 83 C. pr. pen.

Dacă s-ar interpreta altfel, ar însemna să se accepte că este posibil ca, prin consemnarea declaraţiei într-un proces-verbal, organul judiciar să obţină un mijloc de probă cu eludarea dispoziţiilor legale imperative care reglementează audierea suspectului sau a inculpatului, şi care garantează dreptul acestora la apărare şi la un proces echitabil, ceea ce nu putea fi în intenţia legiuitorului.

Prin urmare, reţinând că, în cauza de faţă, organele de urmărire penală au nesocotit dispoziţiile legale menite să asigure respectarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil, în mod corect prima instanţă a constatat că este incident cazul de nulitate relativă, prevăzută de art. 282 al.1 C.pr.pen., ceea ce atrage desfiinţarea proceselor-verbale, deoarece vătămarea adusă inculpaţilor nu poate fi înlăturată altfel.

În ceea ce priveşte excepţia neregularităţii actului de inculpare, invocată de inculpatul I.L., Curtea reţine, în acord cu prima instanţă, că rechizitoriul nr.51/D/P/2015 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Vrancea întruneşte cerinţele de conţinut şi de formă prevăzute de art. art. 328 C.pr.pen.

Contrar celor susţinute în motivarea contestaţiei, Curtea constă că actul de inculpare cuprinde elementele esenţiale prevăzute de lege privind faptele reţinute în sarcina inculpatului (data săvârşirii, descrierea faptelor, modalitatea de comitere a infracţiunii), astfel că în mod corect a considerat prima instanţă că excepţia privind neregularitatea actului de sesizare este nefondată şi a respins-o ca atare.

Nici solicitarea inculpatului I.L., privind excluderea din materialul probator a fotografiilor digitale extrase din spaţiul de stocare al telefonului mobil marca … ridicat de la acesta, nu poate fi primită, pentru următoarele considerente:

Aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, fotografiile digitale au fost obţinute urmare autorizării de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Vrancea a accesului la sistemul informatic (telefonul mobil) ce a fost ridicat de la inculpatul I.L. cu ocazia percheziţiei domiciliare (încheierea nr. 40/20.08.2015 a Tribunalului Vrancea).

Înţelesul termenului acces într-un sistem informatic este lămurit prin prevederile art. 138 al.3 C. pr. pen., conform cărora prin această sintagmă se înţelege activitatea de pătrundere într-un sistem informatic sau mijloc de stocare a datelor informatice (…) în scopul de a identifica probe. Or, în cauza de faţă, pătrunderea în sistemul telefonului mobil aparţinând inculpatului I.L. s-a făcut legal, în baza autorizaţiei emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi, iar identificarea şi captarea imaginilor sunt rezultatul unei acţiuni legale şi nu a unei intervenţii neautorizate.

Faptul că în dispozitivul încheierii sunt indicate ca temei al autorizării prevederile art. 138 lit. d) C. pr.pen., care se referă localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice, şi nu cele ale art. 138 lit.b), privind accesul într-un sistem informatic, nu atrage nelegalitatea probelor astfel obţinute, atâta vreme cât expozitivul încheierii lămureşte înţelesul dispozitivului, în sensul că judecătorul de drepturi şi libertăţi a admis cererea organului de urmărire penală astfel cum a fost formulată şi a autorizat accesul în sistemul telefonului mobil aparţinând inculpatului I.L., în vederea obţinerii de probe.

Faţă de cele mai sus arătate, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Galaţi constată că motivele contestaţiilor formulate atât de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Vrancea, cât şi de inculpatul I.L., astfel că, în baza art. 425 ind.1 alin.7 pct. 1 lit. b C. pr. pen., va respinge, ca nefondate, ambele contestaţii.