|
Arderea ca fenomen este definită, drept reacţia exotermă a unei substanţe combustibile cu un carburant, însoţită, în general, de emisie de flăcări şi / sau incandeşcenţă şi / sau emisie de fum.
Principiile arderii
Procesul de ardere este posibil numai dacă se întrunesc simultan, în timp şi spaţiu următoarele condiţii :
-
existenţa materialului combustibil
-
prezenţa substanţelor care întreţin arderea
-
sursă de aprindere, cu energie capabilă să realizeze temperatură de ardere
Materialele combustibile trebuie să fie încălzite pînă la temperatura de aprindere, pentru ca să ardă sau să se menţină propagarea flăcării.
Arderea continuă pînă cînd :
-
materialul combustibil este consumat
-
concentraţia carburantului devine mai mică decît minimul necesar pentru a menţine arderea
-
pierderile de căldură sunt atît de mari încît nu se mai asigură căldura necesară pentru piroliza în continuare a materialului combustibil
-
flăcările sunt inhibate chimic sau suficient răcite pentru a împiedica desfăşurarea reacţiilor în continuare.
Arderea gazelor are loc cu flacără, într-o cantitate de aer specifică fiecărei substanţe gazoase. În cazul gazelor combustibil lichefiate, viteza de reaprizare creşte în funcţie de suprafaţa de contact cu aerul şi temperatura mediului şi scade în funcţie de nivelul umidităţii şi de gradul de inertizare.
Viteza de ardere în cazul gazelor se defineşte prin cantitatea de gaze ce arde în unitatea de timp fără a ţine comt de factorul de suprafaţa.
Factorii care influenţează viteza de ardere sunt : natura agzelor, concentraţia amestecului de gaze, presiunea şi temperatura, precum şi unele adaosuri care măresc sau scad sau anihilează propagarea flăcării.
Comportarea la foc a substanţelor combustibile gazoasă este caracterizată în general de limite de ardere. Concentraţia minimă a gazelor în aer la care se produce arderea constitue limita inferioară, iar concentraţia minimă a oxigenului, respectiv concentraţia maximă a gazelor combustibile la care arderea nu mai este posibilă, limita superioară de ardere.
Limitele de ardere include limitele de explozie şi detonaţie. În multe cazuri limitele de ardere şi limitele de explozie sunt aproape identice, dar la început orice amestec gazos, arde cu flacără stabilă, după care, în anumite condiţii, au loc reacţii explozive.
Arderea substanţelor combustibile lichide cu excepţia uleiurilor vegetale oxidate, a dispersiei unor lichide pe un corp păros se face după vaporizare şi numai în stare gazoasă.
Viteza de ardere în cazul lichidelor depinde de suprafaţa liberă a acestora, de viteza de evaporare şi de cantitatea de căldură transmisăî de flăcări.
Spre deosebire de gaze şi lichide care ard sub formă de flăcări, în cazul solidelor putem deosebi :
-
solide ce ard cu flacără ; fie că se transformă în vapori fără descompunere direct prin sublimare, fie prin topire urmată de vaporizare. Arderea în aceste cazuri, este foarte asemănătoare cu cea a lichidelor, avînd loc în întregime în fază gazoasă.
-
Corpuri solide care prezintă simultran cele două moduri de combustie. Faza de ardere este precedată de o descompunere a părţilor încă neaprinse cu degajare de vapori sub influenţa căldurii degajate de fracţiunile aprinse. Această piroliză ia forme variabile în funcţie de compuşi respectivi, dar şi de condiţiile concrete, în care se desfăşoară arderea.
Viteza de ardere a solidelor este determinată de :cantitatea materialelor combustibile, suprafaţa de ardere în unitatea de timp.
Viteza de ardere nu este constantă depinzînd de : compoziţia chimică, proprietăţile materialelor combustibile, condiţiile meteo, viteza vîntului, gradul de umiditate, aportul de aer proaspăt în vecinătatea materialului, suprafaţa specifică.
Materialele pulverizate în suspensie în aer, sub formă de nori în contact cu sursă de aprindere în anumite concentraţii, pot iniţia arderi explozive.
Aprinderea unui amestec combustibil gazos, reprezintă aducerea la o anumită temperatură, temperatura de aprindere, într-un anumit punct, unde are loc iniţierea, combustia continuă pînă tot materialul a ars.
Temperatura de aprindere reprezintă temperatura minimă la care o substanţă gazoasă combustibilă aflată în prezenţa aerului sau oxigenului, trebuie încălzită pentru a se aprinde ; în contact cu o sursă de iniţiere ea va arde în continuare după îndepărtarea sursei.
Temperatura de inflamabilitate se defineşte ca temperatura minimă, la presiunea atmosferică normală, la care vaporii degajaţi de un combustibil lichid formează cu aerul, deasupra suprafeţei sale, un amestec de o anumită concentraţie, ce se aprinde la contactul cu o sursă de aprindere.
Temperatura de inflamabilitate influenţează viteza de ardere a lichidelor. Cu cît este mai scăzută, cu atît viteza de ardere este mai mare.
În cazul corpurilor solide, definirea unei temperaturi de aprindere este o problemă mai complexă decît în cazul gazelor sau lichidelor.. O temperatură de aprindere nu poate fi definită în termenii unei temperaturi medii a masei solidului. Ca urmare temperatura de aprindere se defineşte ca temperatura de suprafaţă minimă la care debitul de volatil este suficient pentru a menţine o flacără susţinută la suprafaţă.
Combustibilitatea reprezintă proprietatea unui material de a-l aprinde şi de a arde în prezenţa aerului, contribuind la creşterea cantităţii de căldură dezvoltata de incendiu.
Materialele şi elementele de construcţie se clasifică din punct de vedere al combustibilităţii în două grupe :
-
incombustibile – care, funcţie de proprietatea lor de a se aprinde uşor sau greu şi de capacitatea de a contribui la dezvoltarea incendiului se clasifică în patru clase de combustibilitate
C1 – practic neinflamabile
C2 – deficit inflamabile
C3 – mediu inflamabile
C4 – uşor inflamabile
Materialele din grupele C1 – C2 sunt definite drept greu combustibile – arderea avînd loc doar în cazul existenţei unei surse exterioare de foc sau de temperaturi înalte
Lichidele combustibile se împart în următoarele clase de combustibilitate în funcţie de temperatura de inflamabilitate a vaporilor :
I cu Li < 28
II cu Li = 28 / 55
III cu Li = 55 / 100
IV cu Li > 100
Materialele şi substanţele depozitate se clasifică în următoarele clase de periculuzitate :
P1 – fără periculozitate. Ex. : minereuri, beton, conserve în cutii metalice sau borcane.
P2 – cu periculozitate redusă
A. materiale din clasa P1 , în ambalaje cu combustibilitate redusă
B. materiale care se aprind greu, cu o viteză redusă de ardere şi nu au putere calorifică mare.Ex. : răşini, piei brute, baloţi lînă, produse de panificaţie.
C. lichide combustibile inerte în ambalaje combustibile. Ex. : lapte, apă minerală în butelii de plastic.
P3 – cu periculozitate medie
A. materialele din clasele P1 şi P2 ambalate în cutii de carton
B. materialele cu combustibilitate medie, cu putere calorifică cel mult 27,3 MJ/Kg, în orice fel ambalate, cu excepţia celor din materiale plastice. Ex.: obiecte masive din lemn, fibre animale, fibre artificiale cu combustibilitate redusă, articole de piele etc.
C. lichide combustibile cu temperatura de inflamabilitate mai mare de 100 grade, în ambalaje combustibile.
P4 – cu periculozitate mare
A. materialele şi produsele din clasele P1 şi P3 în ambalaje de materiale plastice
B. materialele combustibile cu viteză mare de ardere sau cu o putere calorică mai mare de 27, 3 MJ / Kg. Ex. : fibre artificiale, fibre vegetale, paie, carton, cauciuc
C. materiale, produse incombustibile care pot suferi deteriorări importante. Ex. : aparatură electrică, electronică, tuburi electrice, medicamente, produse cosmetice.
D. materialele care sub efectul temperaturii degajă cantităţi importante de gaze. Ex. : policlorura de vinil, teflon, acid clorhidric,
E. lichide combustibile din clasa P3 în ambalaje combustibile
F. lichide combustibile cu temperatura de inflamabilitate între 50 grade şi 100 grade în ambalaje incombustibile. Ex.: motoriină, smoală, uleiuri.
P5 – cu periculozitate deosebit de mare
A. materiale instabile care se pot descompune exploziv la temperatură naturală, materiale care pot exploda sub efectul încălzirii, frecării, lovirii. Ex.: acid acrilic, apă oxigenată concentrată, acetilenă, chibrituri de fosfor alb, muniţie explozivă sau incendiară
B. materialele care în contact cu alte materiale pot da naştere la reacţii explozibile sau se pot aprinde. Ex.: acetonă, acid acetic, proxizi de potasiu sau sodiu.
C. materiale susceptibile să se aprindă spontan. Ex.: deşeuri de cauciuc, lucernă, etc.
D. substanţe oxidante capabile să iniţieze arderea Ex. : acid azotic, sulfuric, clor, azotat de potasiu.
E. materiale care sub efectul căldurii degaja cantităţi mari de gaze. Ex. :amine, acetonă, fosfor, acetat de plumb.
F. materiale care în contact cu apa se aprind. Ex.: calciu, hidroxid de calciu, magneziu metalic, sodiu metalic, uraniu.
G. recipienţi cu gaze comprimate
H. substanţe sau materiale cu putere calorică peste 33,6 MJKg, sau în cazul lichidelor temperatura de inflamabilitate mai mică de 55 grade.Ex. : cloraţi, pergament de sodiu, peroxizi de potasiu, benzină, sulfură de carbon, propan, butan, hidrogen, metan.
Categoria de pericol de incendiu defineşte ansamblul operaşiunilor unui proces tehnologic sau ale unor activităţi avîndu-se în vedere caracteristicile de comportare la foc ale materialelor şi substanţelor implicate.
Astfel, zonele, încăperile, secţiile, clădirile şi instalaţiile în aer liber se clasifică în cinci categorii de pericol de incendiu :
-
categoria A : substanţe cu tendinţă de aprindere spontană, lichide cu temperatura de inflamare a vaporilor sub 28 grade C, gaze sau vapori cu limita inferioară de explozie sub 10 %
-
categoria B : lichide cu temperatura de ionflamabilitate a vaporilor între 28 şi 100 grade C ; gaze şi vapori cu limita inferioară de explozie mai mare de 10 %: fibre, prafuri, pulberi.
-
Categoria C : substanţe combustibile solide, lichide cu temperatura de inflamabilitate a vaporilor peste 100 grade C.
-
Categoria D : substanţe incombustibile cu potenţia termic ridicat ( în stare de fierbinte, incandeşcente sau topie ), cu degajări de căldură radiată, flăcări sau scîntei, substanţe gazoase, lichide sau solide care ard în calitate de combustibil.
-
Categoria E : substanţe sau materiale incombustibile în stare rece sau materiale combustibile în stare de umiditate înaintată ; astfel că este exclusă posibilitatea aprinderii lor.
Măsuri
În această categorie sunt incluse măsuri tehnico-organizatorice luate pentru reducerea riscului de incendiu, iar acestea sunt :
-
măsuri pentru reducerea sarcinii termice ( păstrarea în secţii de producţie a unei cantităţi de materiale combustibile limitată la necesităţile unei singure zile de producţie ).
-
reducerea surselor de aprindere ( utilizarea iluminatului natural în loc de cel artificial, utilizarea sistemelor de încălzire cu termoficare în loc de sobe ).
-
montarea unor sisteme, instalaţii şi dispozitive certificate de limitare şi stingere a incendiilor.
-
ignifugarea, după caz a unor materiale combustibile
-
depozitarea corespunzătoare a substanţelor chimice cu acţiune reciprocă.
-
realizarea unor dopuri ignifuge la trecerile cablurilor electrice prin planşee combustibile ş.a.
II. NOŢIUNI DESPRE EVOLUŢIA INCENDIILOR
1. Incendiu şi fazele sale
Incendiul este un proces complex de ardere, cu evoluţie nedeterminată, incluzînd şi alte fenomene de natură fizică şi chimică ( transfer de căldură, formarea flăcărilor, schimbul de gaze cu mediul înconjurător, transformări structurale produse în materialele de construcţie şi elemente de rezistenţă.
-
Apariţia focarului iniţial. Este faza în care, datorită unor împrejurări favorabile, sunt puse în contact materialul combustibil cu sursa de aprindere, a cărei energie acumulată în timpul pierderii de contact, duce la iniţierea incendiului.
-
Faza de ardere lentă. Această fază are o durată extrem de variată. Absentă în numeroase cazuri ea poate dura doar cîteva minute, ore şi în unele situaţii zile şi săptămîni în cazul arderii mocnite.
-
Faza de ardere activă. În această fază, arderea se propagă la toate obiectele învecinate cu focarul, avînd aerul necesar încă în cantitate suficientă.
-
Faza de ardere generalizată. După producerea fenomenului de flash-over ( sau mult mai rar de backdraft ), arderea se generalizează în întreaga incintă. Temperaturile se uniformizează spre valori maxime, transferul de căldură prin radiaţie devenind net preponderent. În cursul acestei faze, structurile de rezistenţă sunt cele mai afectate de incendiu; se fisurează şi se dislocă pereţii, se lărgesc deschiderile ş.a., avînd ca urmare propagarea incendiului în incintele apropiate şi apoi în întreaga clădire.
-
Faza de regesie. În cursul acestei faze, temperatura încetează să mai crească, apoi începe să scadă datorită epuizării combustibilului, dar scăderea nu este bruscă, acţionînd în continuare distructiv asupra structurilor.
Avînd în vedere proprietăţile fizico-chimice ale gazelor de ardere şi ale materialelor combustibile, orice incendiu urmează în primele faze, un model de dezvoltare spaţială după anumite reguli generale. Cunoaşterea acestui model permite identificarea mai rapidă a amprentei incendiului.
a) În zona focarului ( în care s-a declanşat incendiul ) arderea durează mai mult decît în spaţiile învecinate şi deseori cu o intensitate mai mare.
b) Datorită greutăţii mai mici decît a aerului gazele de ardere şi fumul au o tendinţă naturală de propagare ascendentă.
c) Aprinderea iniţială evoluează spre incendiul dezvoltat numai dacă deasupra flăcării iniţiale ascendente se găsesc materiale combustibile în cantitate suficientă pentru creşterea volumului proceselor de ardere.
d) Propagarea laterală a incendiului se produce pînă la limita spaţiului din mediul înconjurător, cu o viteză mai mare atunci cînd există o obstrucţie pe direcţia ascensională.
e) Avînd în vedere tendinţa de propagare ascensională a incendiului toate focarele de ardere situate în partea de jos a spaţiului investigat trebuie depistate şi analizate ca posibile focare de iniţiere a incendiului, în numeroase cazuri, acestea sunt situate chiar la nivelul pardoselii.
III. CLASIFICAREA CAUZELOR DE INCENDIU
Se consideră surse de aprindere : arc cu scînteie electrică; efectul termic al curentului electric; scurtcircuit electric; electricitate statică; flacără închisă; flacără deschisă; efect termic; frecare; scînteie mecanice, jar sau scînteie ( ţigara); autoaprindere; reacţie chimică; explozie; substanţe incendiare; trăsnet; alte surse ( radiaţie solară, energie nucleară, căderea unor corpuri din atmosferă ).
Mijloace care produc surse de aprindere pot fi :
-
electrice, aparate electrocasnice, mijloace de iluminat electric, aparate de întrerupere şi control, conductori şi alte echipamente;
-
sisteme care produc electricitatea statică : depozitare, vehiculare şi transport lichide şi sau pulberi combustibile, curele de transmitere a mişcării, spălarea în lichide combustibile, echipament, unelte şi scule care se încarcă electrostatic.
-
Mijloace cu flacără deschisă : brichete, chibrituri, lămpi, spirtiere, lumînări, torţe.
-
Foc în aer liber
-
Ţigară
-
Aparate de încălzit : cazane, cuptoare, aparate de gătit, sobe, uscătoare, dispozitive pentru sudură, tăiere sau lipire cu gaze ori lichide combustibile
-
Utilaje şi sisteme de acţionare : motoare, locomotive, maşini
-
Metale care ard sau care produc scurgeri topite
-
Conducte pentru agenţi termici, ventilare sau produse de ardere : burlane şi coşuri de fum, conducte de încălzire sau tehnologice cu abur sau cu alte fluide calde.
-
Produse ce se pot aprinde spontan
-
Produse şi substanţe care pot produce explozii
-
Trăsnet
-
Corpuri supraîncălzite de soare
-
Reactoare cu arme nucleare
Împrejurări determinante intervin ca parametru şi în evaluarea riscului de incendiu, ele pot fi grupate astfel :
-
instalaţii electrice defecte
-
echoamente electrice improvizate
-
aparate electrice sub tensiune
-
sisteme de încălzire defecte
-
mijloace de încălzire improvizate
-
mijloace de încălzire nesupravegheate
-
coşuri, burlane de fum defecte sau necurăţate
-
cenuşă, jar sau scîntei de la sisteme de încălzire
-
jocul copiilor cu focul
-
fumatul
-
focul deschis
-
sudura
-
aprinderea spontană sau reacţii chimice
-
scîntei mecanice, electrostatice sau de frecare
-
scurgeri de produse inflamabile
-
defecţiuni tehnice, construcţii montaj
-
nereguli organizatorice
-
defecţiuni tehnice de exploatare
-
explozie urmată de incendiu
-
accident tehnic
-
trăsnet şi alte fenomene naturale
-
acţiune intenţionată
-
alte împrejurări
-
nedeterminate
Clasificarea incendiilor în raport cu cauzele care le-au produs se poate face în funcţie de elementele obligatorii menţionate mai sus, dar, în cele mai multe cazuri, se optează pentru analiza naturii sursei de aprindere
Astfel se pot deosebi următoarele categorii :
1. Surse de aprindere cu flacără :
-
focuri în aer liber
-
flacără ( chibrit, lumînare )
-
flăcări de la aprate termice
2. Surse de aprindere de natură termică :
-
obiecte incandescente ( ţigară, topituri metalice, becuri şi proiectoare electrice, jar cenuşă, zgură de la aprate de încălzit, particule incandeşcente de la sudură ).
-
cldură degajată de aparate termice
-
eectul termic al curentului electric
-
cşuri defecte şi necurăţate ( fisuri, scîntei )
3. Surse de aprindere de natură electrică :
-
arcuri şi scîntei electrice
-
scurtcircuit ( echipamente, cabluri )
-
electricitate statică
4. Surse de aprindere spontană :
-
aprindere spontană de natură chimică (inclusiv reacţii chimice exoterme)
-
aprindere spontană de natură fizico-chimică
-
aprindere spontană de natură biologică
5. Surse de aprindere de natură mecanică :
6. Surse de aprindere naturale :
7. Surse de aprindere datorate explozivilor şi materialelor incendiare
8. Surse de aprindere indirecte ( radiaţia unui focar de incendiu; flacăra unui amestec exploziv ).
IV. CERCETAREA CAUZELOR DE INCENDIU
Cercetarea cauzelor de incendiu trebuie înţeleasă ca un ansamblu de măsuri şi acţiuni organizatorice, tehnice şi operative care include metode, procedee şi mijloace specifice în vederea stabilirii precise a împrejurărilor, surselor, mijloacelor de aprindere şi, după caz, a autorilor care au generat producerea incendiului sau evenimentului urmat de incendiu.
Scopurile activităţii de cercetare a incendiilor sunt:
-
descoperrea împrejurărilor şi cauzelor reale care au generat incendiul
-
prevenirea în viitor a incendiilor datorate cauzelor şi împrejurărilor similare sau asemănătoare celor cercetate.
-
srijinirea organelor de cercetare penală în elucidarea cauzelor, în identificarea făptuitorilor şi în administrarea probelor în vederea afării adevărului pentru luarea măsurilor ce se impun.
-
fmularea concluziilor şi învăţămintelor privind activitatea de prevenire şi stingere a incendiilor desfăşurată şi luarea măsurilor pentru perfecţionarea acestora în viitor.
Activitatea de cercetare a cauzelor de incendiu presupune :
-
cercetarea la faţa locului-activitatea de bază-care trebuie efectuată la un interval de timp cît mai scurt faţă de iniţierea incendiului
-
documentarea
Investigatorul trebuie să stabilească :
-
date privind dispunerea în plan şi structura constructivă a clădirii, încăperii, instalaţii tehnologice, instalaţii utilitare, starea şi condiţiile de exploatare a acestora.
-
Tipul şi parametri de funcţionare a mijloacelor tehnice dev prevenire şi stingere a incendiillor ; starea tehnică a acestora.
-
Măsurile şi dispoziţiile de preîntîmpinare a propagării incendiului ( uşi, obloane, cortine rezistente la foc, dispozitive de evacuare a fumului, sisteme de presurizare ), precum şi starea tehnică a acestora.
-
Materialele şi obiectele aflate în zona afectată înaintea incendiului, cantitatea, distribuţia, starea, modul de ambalare, şi caracteristicile tehnice şi de combustibilitate a acestora.
-
Tipul, amplasarea şi numărul stingătoarelor şi mijloacelor iniţiale de intervenţie.
-
Procese tehnologice sau activităţile ce se desfăşoară în obiectivul afectat ( scheme de flux tehnologic şi caracteristici tenice, amplasarea şi starea tehnică a utilajelor, parametrii de funcţionare ali acestora, condiţiile de exploatare, precizate de furnizor şi cele reale ), organizarea şi modelul de asigurare a întreţinerii, reviziilor şi reparaţiilor diverselor utilaje.
-
Atribuţiile salariaţilor ( în condiţii normale de lucru şi pentru înlăturarea avariilor sau defecţiunilor ) şi corelarea lor cu pregătirea profesională.
-
Activitatea de apărare împotriva incendiilor desfăşurată de cadrul tehnic cu atribuţiuni de îndrumare, control şi constatare a încălcării legii, în domeniul stingerii incendiilor, serviciul de pompieri civili, salariaţi.
-
Faza de activitate în care se află obiectivul, secţia, încăperea, instalaţia, utilajul ( în timpul programului de lucru, în afara lui, în funcţionarea normală, probe tehnologice, revizie reparaţii, repunere în funcţiune )
-
Deficienţe şi abateri manifestate anterior faţă de parametrii de funcţionare stabiliţi, cunoscute sau sesizate, dar neaduse la cunoştinţă factorului tehnic de decizie, observaţii în legătură cu instalaţiile, utilajele, agregatele tehnologice şi de activităţi ( scîntei, pălpăiri, miros, variaţii de tensiune, scurtcircuite)
-
Activităţi sau operaţii diferite de cele specifice proceselor tehnologice sau de funcţionare normală executate înaintea incendiului în zona în care se presupune declanşarea incendiului sau în vecinătatea acesteia
-
data, ora şi modul în care s-a făcut alrmarea serviciului de pompieri civili, alertarea pompierilor militari, anunţarea conducerii obiectivului.
-
Aspecte reţinute de martori ( ora observării, împrejurări, manifestarea incendiului percepută optic, acustic, persoane străine observate la locul incendiului )
Pentru culegerea datelor necesare se vor utiliza documente existente la serviciul de pompieri civili, conducerea agentului economic, unitatea de pompieri militari. De asemenea, se vor audia toţi martorii oculari şi alte persoane care deţin date privind situaţia din obiectivul afectat de incendiu, stabilindu-se, încă de la început, cercul persoanelor ce pot da informaţiile necesare. Audierea se va face cu o abordare neagresivă, informală, cordială, pe bază de interviu
-
Evoluţia în timp şi spaţiu a incendiului modul de manifestare ( intensitatea şi durata arderii
-
proporţiile atinse în diferite faze
-
focare principale de ardere
-
viteza de propagare
-
aspecte reţinute de martori
-
timpii de siguranţă la foc şi operativi de intervenţie care prezintă interes
-
Situaţia meteorologică înaintea declanşării incendiului
-
pe timpul manifestării incendiului
Datele se vor obţine pe bază de interviu, după exemplul de mai jos, de la staţia meteo cea mai apropiată.
-
a fost furtună înaintea incendiului ?
-
au fost descărcări electrice în atmosferă ?
-
a fost inundaţie ?
-
a fost cald / frig neobişnuit ?
-
a fost o zi umedă ?
-
a fost zăpadă mare ?
-
era întuneric ?
-
Desfăşurarea intervenţiei de stingere a incendiului acţiunea salariaţilor la locul de muncă
-
acţiunea sistemelor şi instalaţiilor de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de incendiu şi a sistemelor, instalaţiilor şi dispozitivelor de limitare şi stingere a incendiului ( ora la care au acţionat, sectorul de declanşare, dacă au funcţionat la întreaga capacitate, deficienţe în funcţionare, efectul acţiunii lor asupra procesului de ardere. Cunoaşterea acestor date poate furniza indicii valoroase asupra locului iniţierii incendiului ( unde va trebui căutat focarul ), duratei acestuia şi modul de evoluţie ( rapid sau lent ). Este necesară verificarea corectitudinii alegerii, montării şi întreţinerii acestora.
-
acţiunea serviciului de pompieri civili, (după caz, cooperarea cu alte servicii ).
-
acţiunea pompierilor militari
Se vor preciza durata, dispozitivul şi operaţiile întreprinse, mijloacele utilizate, salvări de persoane şi bunuri, factori care au facilitat şi limitat acţiunea de intervenţie, accidente şi victime.
Situaţia obiectivului după lichidare incendiului şi efectele acestuia asupra construcţiei, instalaţiilor, materialelor şi persoanelor.
-
se fac observaţii pentru stabilirea “amprentei incendiului “, precizîndu-se zonele afectate de incendiu, efectul fumului, gazelor fierbinţi, gazelor corosive etc., poziţia bunurilor şi proporţie în care au ars sau au fost deformate, acţiunea solicitărilor termice asupra construcţiei, instalaţiilor şi materialelor
-
se stabilesc urmele care vor fi analizate pe loc sau ulteriaor.
Principalele urme ale incendiului se pot clasifica astfel.
-
urme de cenuşă şi fum, rezultate prin arderea, topirea sau descompunerea materialelor şi substanţelor combustibile sau nerezistente la temperaturile produse pe timpul incendiului ( textile, mase plastice, cauciuc, lemn, sticla ).
-
urme de lichide, vapori şi gaze combustibile ( produse petroliere, lacuri, vopsele, solvenţi, gaz metan, gaz lichefiat )
-
urme create de explozivi, provenite de la :
-
substanţe explozive : focarul, schije, ruperi, arsuri, furnizare, efecte distructive, urme, efecte sonore.
-
amestecuri explozive
-
succesiunea exploziilor, furnizare, scurgeri de produse combustibile, tipuri de instalaţii, efecte distructive
-
explozii fizice : crăpături, rupturi datorate fisurilor, defectele de fabricaţie, coroziuni intensive, solicitărilor mecanice îndelungate, forţarea aparatelor de măsură şi control datorită suprapresiunii sau vibraţiilor, schije, deteriorarea vecinătăţilor, distrugeri provocate de recipientul explodat.
-
microurme create de incendii şi explozii
-
particule de sticlă, vopsea coloranţi, lacuri, pulberi combustibile.
-
resturi de lichide combustibile, lubrifianţi, mase plastice
-
resturi de materiale combustibile arse
-
urme de produse chimice incendiare, toxice şi radioactive
-
urme ale omului
-
urme cu forme ale mîinilor, picioarelor, vocii, scrisul, maniere de a executa diferite acţiuni.
-
urme biologice de sînge, salivă, păr, miros, ţesuturi noi, arsuri
-
urme de încălţăminte, îmbrăcăminte şi a altor obiecte folosite de om.
-
urme ale vegetalelor ( resturi carbonizate ) aşchii, seminţe, plante uleioase
-
urme ale animalelor lăsate de picioare, coarne, sînge, păr, puf, pene
-
urme de mijloace de transport, anvelope, roţi, potcoave, scurgeri de carburanţi.
-
se precizează efectele asupra persoanelor
-
se precizează poziţia focarului de iniţiere şi vecinătatea cu urme de materiale combustibile, instalaţii, utilaje
Fixarea datelor de mai sus se face conform Codului de procedură penală, prin :
-
descriere în proces verbal de constatare la faţa locului, raportul de constatare tehnico-ştinţifică, raportul de constatare medico-legală.
-
mijloace tehnice, fotografie judiciară, schţe, desen, filmul judiciar, video-fonograme judiciare.
Ridicarea urmelor sau a imaginilor acestora se face prin procedee şi tehnici criminalistice specifice :
-
ridicarea obiectului care poartă sau deţine urme ( sticle, bidoane, batiste, pungi de plastic, cutii conserve )
-
ridicarea crustelor, depunerilor, petelor, folosind solubilizarea în apă sau alcool, siringa, pipeta, aspiratorul, spatula, lopăţica, penseta, magnetul
-
ridicarea prin transferare folosind folii adezive, electricitatea statică, transvazarea
-
ridicarea prin fotografiere, filmare, mulaj, desen
Urmele sau purtătorii de urme se vor ambala separat, se vor marca, eticheta şi sigiliul.
V.SURSE DE APRINDERE CU FLACĂRĂ
1. Surse de aprindere cu flacără deschisă
Dostları ilə paylaş: |
