Despre Sf Moaşte şi bibliografie posibilă pt pelerinul laic
Yüklə 0,86 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Biocentrismul şi Principiul Antropic
| Rugăciunea
(pentru a înţelege Mitul / Scriptura Realităţii – a lui Dumnezeu) Dar nu exista fara rugăciune, ridicare a mintii pe alt plan de cunoastere, pe planul intalnirii personale cu Dumnezeu, Care Se revarsa ca lumina : "In lumina Ta vom vedea lumina" (Ps. 36, 9). Acelasi principiu este valabil si pentru contemplarea in Sfanta Scriptura a stratului ascuns al cuvintelor lui Dumnezeu : "Sa nu te apropii de cuvintele tainelor din Dumnezeiasca Scriptura, fara ajutorul lui Dumnezeu, primit prin rugaciune si cerere, ci spune : "Doamne, da-mi sa primesc simtirea puterii celei din ele" (Rugaciunea Citirii). "Socoteste ca, cheia intelesurilor adevarate din Dumnezeiestile Scripturi e rugaciunea" (Sf. Isaac Sirul, Cuvantul LXXII, in Filoc. rom., vol. 10). "Chiar daca pana acum n-ati nadajduit sa castigati o simtire a acestui fel de bunatati si de aceea nu ati cautat-o, cel putin de acum inainte, odata ce credeti ca acestea sunt adevarate si in conglasuire cu Dumnezeiestile Scripturi, trecand prin toate acestea, fiti incredintati ca pecetea Sfantului Duh (Efes. I, 13) ni s-a dat inca de aici in chip constient celor ce credem. Si odata ce credeti, alergati, asa ca sa luati (Filip. III, 12), luptati-va, dar nu ca batand aerul (I Cor. XI, 27). Si pe langa acestea, "cereti si vi se va da ; bateti si vi se va deschide" (Matei VII, 7), fie aici, fie in veacul viitor. Deocamdata primiti invatatura, deocamdata pocaiti-va, faceti ascultare, postiti, plangeti, rugati-va. Prin acestea si prin unele ca acestea alergati, straduiti-va, urmariti, cautati, bateti, cereti, neintorcandu-va spre nimic altceva, pana ce veti lua, pana ce veti apuca, pana ce veti primi, pana vi se va deschide si veti intra, pana veti vedea inlauntrul camerei de nunta pe Mirele, pana veti auzi : "Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincios, peste multe te voi pune" (Matei XXV, 21), pana va veti face fii ai luminii si fii ai zilei. Dar inainte de a fi vazut si luat si patimit acestea, sa nu va amagiti pe voi insiva si sa socotiti pe nedrept ca sunteti ceva, nefiind nimic (Gal. VI, 3). Si sa nu va inchipuiti, fiind cazuti din constiinta, ca sunteti duhovnicesti, inainte de a fi luat pe Duhul Sfant" (Sf. Simeon Noul Teolog, A cincea cuvantare morala, in Filoc. rom., vol. 6). "Deci cereti si voi si nu va leneviti!” (Sf. Isaac Sirul) “De aceea va zic voua: Toate cate cereti, rugandu-va, sa credeti ca le-ati primit si le veti avea.” (Ev. Marcu 11:24) Cu nebiruita si neobosita nadejde: “Toata cate cereti, rugandu-va, sa credeti ca veti lua si va fi voua.” (Ev. Marcu 11:24) Biocentrismul şi Principiul Antropic In direct cu NASA Cogito, ergo sum (I) de Alexandru Mironov : „ … o lucrare semnata de Robert Lanza, intitulata, dramatic, “A New Theory of the Universe” (“O noua teorie asupra Universului”) si publicata, in varianta hartie + electronica, in revista “The American Scholar”. Autorul, universitar de calibru, este presedintele unui grup de reflexie (“think tank”, ii spun americanii), “Advanced Technology” si profesor la facultatea de medicina de la Wake Forest University, din SUA. Scriitor de stiinta prolific (20 de carti), profesorul Lanza pune un subtitlu foarte interesant lucrarii sale: Biocentrismul bazat pe fizica cuantica, avand in ecuatie viata! si are ca moto o superba metafora a lui Loren Eiseley, despre un fluture care zboara pe o scena iluminata, traind insa in propriul sau univers, complet insensibil la universul oamenilor – universuri paralele, absolut intangibile. Robert Lanza ne avertizeaza, de la primele randuri ale lucrarii, ca lumea nu este cea din cartile de scoala. Legile fizicii si chimiei pot explica biologia sistemelor vii (oxidare, metabolism biofizic, carbohidratare) dar nu pot explica esentialul: ce este viata. Degeaba avem microscoape puternice, nu putem prinde esenta intamplarilor din celule si molecule. Fiecare faptura, afirma universitarul american, este centrul propriei sale realitati. Stiinta zilelor noastre nu e capabila sa discearna proprietatile speciale ale fenomenului numit viata, fundamentale pentru realitatea materiala. Biocentrismul se invarte in jurul experientei subiective, a constiintei fiecaruia dintre noi, a acestui - inca - mister de nepatruns. Este nevoie de o revolutie in gandire, spune Lanza, pentru a fi capabili sa intelegem in profunzime lumea. Iar factorul esential in aceasta schimbare dramatica de paradigma poate fi ideea ca eu, creatura biologica, fac observatiile, cercetez lumea care ma inconjoara. Deci, ma amestec in ea. La prima vedere pare putin probabil ca biologia sa fie sursa unei noi teorii asupra Universului (desi biologii au descoperit ceva interesant, celula-stem, “celula universala”). Dar daca legile naturii au fost special create pentru a fi observate, pentru a se arata si dezvalui observatorului? se intreaba Robert Lanza. Si daca actiunea de a observa, de a intra in intimitatea materiei, pentru a o cerceta, creeaza ea, aceasta actiune, realitatea? Caci stiinta moderna nu poate explica de ce legile fizicii par a fi special create pentru ca noi, observatorii, sa existam si sa le observam! Stim, de la ceea ce se numeste Principiul Antropic, ca daca Big Bangul, expolozia Atomului initial, va fi fost doar cu o miliardime mai puternic, ar fi zvarlit materia prea repede, nedand posibilitatea galaxiilor sa se formeze, deci nici stelele, nici planetele, nici noi. Daca forta nucleara tare ar fi fost doar cu 2% mai putin puternica, nucleiele atomice n-ar fi ramas compacte, deci materia din care suntem alcatuiti, noi si stelele nu ar mai fi existat, sub forma care face posibila viata. Observatorul si intregul Univers ar fi ramas incarcat doar cu atomi de hidrogen. Daca forta gravitationala ar fi mai mica decat este, Soarele si celelalte stele nu s-ar fi aprins. ...Nu mai putin de 200 de parametri fizici sunt exact cat trebuie sa fie pentru ca noi si Universul sa existam – postuleaza Principiul Antropic. Universul pe care noi il observam necontenit, spune Lanza. Realitatea, deci, cea pe care o percepem cu simturile noastre, ajutate de aparatele inventate de noi. Dar care realitate – ne surprinde el – nu ar exista, fara capacitatea noastra de a o percepe! Nici macar timpul, afirma Lanza, nu este scutit de biocentrism! Stim, din teoria lui Heisenberg, ca nu putem observa, in acelasi timp, pozitia si momentul unei particole cuantice – caci constiinta Observatorului determina comportarea particulei la un moment dat. Spatiul si timpul nu pot fi aduse in laborator pentru disectie si analiza. Ba, eu cred, indrazneste Robert Lanza, ca spatiu-timpul intra mai degraba in “parohia biologiei” - a perceptiei prin simturi a Observatorului – decat in cea a fizicii! Poate ca tocmai constiinta noastra creeaza lumea asa cum este – si nu vorbesc aici de solipsism (lumea exista numai doar in inchipuirea noastra), spune Lanza. Ca sa raspundem la intrebarile fundamentale (Cum de a aparut Universul? De ce exista Universul? De ce exista viata si oamenii?) trebuie sa ne intoarcem la logica vietii, la biologie, la constiinta Observatorului, in care, de pilda, spatiul si timpul sunt concepte axiomatic pentru noi, caci nu ne intrebam – si nu ne indoim – de existenta si valabilitatea lor, sunt naturale ca aerul pe care il respiram. Dar din teoriile stiintifice ale Big Bang-ului si Evolutiei spatiul si timpul lipsesc, observa surprinzatorul Observator Robert Lanza. Suntem cumva noi, Observatorii, creatori de timp si spatiu, si nu robi ai timpului si spatiului, asa cum ne-o spune bunul simt? Este o idee extraordinara – si va fi nevoie de dramatice schimbari de perspectiva pentru orice reprezentant al speciei Homo Sapiens, cei nascuti cu spatiu-timpul in propria constiinta ca sa accepte ideea ca bios-ul, creierul insusi, constiinta fiecaruia dintre noi “produc” spatiul si timpul in care ne traim, ne infasuram vietile! Spatiul si timpul nu sunt concrete, tusabile, argumenteaza biologul american, ele sunt mai degraba fenomene de natura gravitatiei. De fapt, teoretizeaza el, noi, observatorii, traim pe o muchie de timp, undeva unde ziua de maine inca nu s-a intamplat... Si credem ca tot ce a existat inaintea acestui moment al istoriei Universului a disparut pentru totdeauna. Ganditi-va, spune Lanza, la faptul ca noi suntem vii acum, in aceasta secunda, din toate secundele timpului. Incercati sa va imaginati toate zilele si orele trecute de la inceputul timpurilor, puneti-le una peste alta, asezati-va deasupra “gramezii” de timp si intrebati-va : de ce suntem noi acum aici? Probabilitatea acestei intamplari este aproape zero, este un accident fara sansa sa se intample si stiinta nu il poate explica. Descris de Einstein si Darwin, timpul este un univers mecanicist (Universul a aparut acum 13,7 miliarde de ani, Homo erectus a aparut acum 4 milioane de ani etc.) dar hai sa ne imaginam, spune Robert Frost, ca realitatea este ca o placa de patefon infinita, ca noi ne aflam exact acolo unde acul o inteapa – acesta este prezentul – dar toate, absolut toate melodiile de pe placa exista simultan, iar noi nu le putem auzi, deci trai, in afara momentului acum. Dar daca am avea acces la intreg – si nu avem, constiinta noastra nu o permite – am trai simultan cu intreg Universul: “Distinctia dintre trecut, prezent si viitor este numai o persistenta si incapatanata iluzie”, spune Albert Einstein, fluxul continuu de evenimente legand Soarele, stelele, galaxiile fiind doar pura fantezie.” [Desenul Divin, în care pare să existe cauzalitate, şi că o fotogramă decurge din alta, dar, de fapt, toate sunt desenate de Aceeaşi Mână, pe o unică foaie făcută din substanţa Divină a Vidului - - emanată din Divinitate: “…prin Care toate s-au făcut, prin lucrarea Fiului şi împreună lucrarea Sfântului Duh”] Să ne amintim conex şi de:
Exemplificările din filme sunt folosite mereu pentru că se apropie mai mult de gândirea în parabole / imagini / metafore, care este mai clară şi mai uşor asimilabilă pentru mintea umană faţă de gândirea raţional-abstractă a unei demonstraţii matematice. Un simbol / imagine / parabolă valorând cât 10 000 de explicaţii raţionale. Ca într-o transmisie radio ultracodată / înfăşurată / condensată. Poate cuprinde zeci de mii de pagini de explicaţi detaliate / desfăşurate / raţionale. În lupta dintre raţiune şi imaginaţie, întotdeauna ultima câştigă! Aşa suntem făcuţi! http://en.wikipedia.org/wiki/Anthropic_principle http://www.theamericanscholar.org/sp07/newtheory-lanza.html Notă (*): Măsurătorile recente din astrofizica cosmologică ale valorilor parametrului de densitate a universului (Ω, care exprimă curbura universului) au arătat că acesta este aproximativ 1 (Ω = 1). Adică universul nostru este plan. În pânza de spaţiu-timp fiind cuprinse toate lucrurile (ca nişte sectoare / ţări diferite pe o hartă). Ceea ce confirmă mitul „lumii plane”, ţinută pe spinarea a 4 elefanţi, care se sprijină la rândul lor pe spinarea unei broaşte ţestoase (existând diverse variante). În privinţa filamentelor Energiilor Increate să ne amintim de teoria superstringurilor din fizica modernă. De unde ştiau cei vechi aceste lucruri ultramoderne? Pentru că memoria evoluţiei universului este în fiecare fiinţă / lucru. Şi pentru că lumea este creată (generată şi rezorbită) în mod continuu din 10-23 secunde în 10-23 secunde (crononul, cuanta de timp). „Vino, puternice: Tu neîncetat toate le faci…” [sublinierea noastră] – se spune într-o rugăciune către Sf. Duh a Sfântului Simeon Noul Teolog. http://en.wikipedia.org/wiki/Chronon Detaliind: Apropo de pânza spaţiu-timpului.: Ziua de prăznuire a sfântului (şi în general ziua oricărui praznic Împărătesc al Mântuitorului sau al Maicii Domnului) reprezintă nu doar o (re)amintire a ce a fost cândva. Atunci e şi acum în timpul mistic/mitic al Prezentului Divin. „Iisus Hristos – ieri şi azi şi în veci – este Acelaşi.” (Evrei 13:8 şi Apocalipsa 1:18). Mica doxologie: „Glória Pátri et Fílio et Spirítui Sáncto” („Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh”). Partea a II-a: „Sícut érat in princípio, et nunc et sémper et in saécula saeculórum. Amen” („Precum era la început, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”) [introdusă în Occident în sec. al VI-lea, neacceptată de Orient]. În Acatistul Sf. Treimi: „Iar noi, ca unii ce suntem praf si cenuşă cu lesnire ar fi mai ales a iubi tăcerea; însă pentru ca să nu ne arătam neaducători aminte si nemulţumitori, pentru atâtea îndurări revărsate întru zidirea si răscumpărarea cea asupra noastră, urmând doxologiei celor de sus, cu credinţă si cu dragoste grăim unele ca acestea: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce eşti inălţimea desăvâşirilor celor nespuse si adâncul tainelor celor neurmate; Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce pretutindenea eşti si toate le împlineşti, Cel ce Unul eşti, Acelaşi ieri, astăzi şi in veac; Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce pe toate le faci numai cu voia, aducând întru fiinţă pe cele ce nu sunt, ca şi cum ar fi; Cel ce pogori până la iad şi iarăşi ridici; Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce cerci inimile si rărunchii oamenilor; Cel ce numeri stelele şi lor tuturor nume le dai; Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, ale Căruia toate căile sunt adevărate şi toate judecăţile drepte si totodată si dorite; Cu totul pretutindenea eşti, si totdeauna purtător de grijă pentru toată zidirea Ta, nu numai cu puternicia nemăsuratei puterii Tale, ci şi cu bogăţia cea atotlucrătoare; iar nouă, precum a zis Fiul Tău, că şi perii capului toţi sunt număraţi la Tine, ca nici unul dintr-înşii să nu cadă fără voia Ta. Pentru aceasta, nădăjduind spre pronia Ta, cu îndrăzneală şi cu dragoste grăim: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel Ce ai binevoit ca tot neamul omenesc sa se impartă in seminţii si neamuri, si fiecăruia din ele i-ai rânduit locul si timpul vieţuirii…” În Acatistul Sfântului Calinic de la Cernica: “Bucură-te, … că toţi cei ce urmăm învăţăturilor Divine întreolaltă suntem una şi cu Dumnezeu asemenea; Bucură-te, far călăuzitor, ce ne îndrumezi să trăim viaţa în iubire şi pace, în curăţie şi în desăvârşită armonie a Preasfintei Treimi, a Unimii în Treime.” “…aducând doxologia noastră cea după putere, mulţumim împreună cu tine Domnului Celui Unuia, Căruia se pleacă tot genunchiul al celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor dedesubt, pentru toate pe care le ştim şi pe care nu le ştim, pentru binefacerile cele arătate şi cele nearătate care s-au făcut nouă şi lăudând măreţia cea neajunsă a Dumnezeirii, cu veselie aducem Domnului cântare sfântă: Aliluia!” „...Dumnezeu cel negrăit şi necuprins cu gândul, nevăzut, neajuns, pururea fiind şi Acelaşi fiind…” „…pentru aceea şi noi, ca unii ce în Dumnezeu viem, trăim şi ne mişcăm, aducem Domnului toată slava, lauda, cinstea şi închinăciunea, zicând : pe Tine Doamne, Cel ce Te odihneşti întru sfinţi binecuvântându-Te, Te adorăm, pe Tine Te lăudăm, Ţie Iţi mulţumim, Ţie ne închinăm, in tot locul stăpânirii Tale, Ţie Iţi aducem ale Tale dintru ale Tale, de toate si pentru toate, cântând: Aliluia!” Apropo de „iluzia lumii”: Lumea are natura visului şi a minţii, fiind iluzorie (şi totuşi Maya este Nirvana). Ceea ce vedem-percepem există, dar nu este (ca în vis). „Având cunoştinţa celor ce sunt ca şi cum nu ar fi, ai trecut cu vederea trecătoarele desfătări ale vieţii... “ – se spune în Acatistul Sf. Antonie cel Mare. În Acatistul Sfinţilor Voievozi Mihail şi Gavriil: „Bucură-te, făptură a Minţii celei ce a făcut lumea!” [Arhanghelul Mihail]. Iar în altă rugăciune: “Iisuse, Mintea cea mai presus de minte.” [Mintea minţii; Mintea minţilor]. În Acatistul Sfântului Gheorghe: „Dumnezeiască iubire ai avut in inima ta, Mucenice, şi foc al dragostei celei către Hristos; de care, infierbântându-ţi-se mintea, îndumnezeit cu totul şi înfocat te-ai făcut; şi pe toate acestea de faţă ca un vis le-ai socotit, strigând lui Dumnezeu: Aliluia!” „După Ziditorul cu râvnă râvnind, de sine-ţi chemat, întru nevoinţe ai intrat.” „Bucură-te, lumescule om, mai presus de lume cu mintea. Bucură-te, curată nelucrare a firii.” [acţiunea prin nonacţiune a Divinului] În rugăciunea de invocare a Sf. Duh a Sfântului Simeon Noul Teolog: “Vino, Tu Cel pururea nemişcat, cu toate că în orice clipă Te mişti şi vii către noi, cei ce zacem în prăpastie, pe când Tu Te afli mai presus de ceruri.” Sfinţii şi Puterea din icoane vine (sic!) din spatele visului – Fiind. Iar în cadrul visului-lume se manifestă - ia o anume formă, corespunzător cu nivelul nostru de înţelegere, după Voia LUI-EI. Iar noi percepem din aceasta, uneori, şi mai puţin, doar o anume franjă, conform egoismului din noi. „Să dăm sfinţilor cinstirile cuvenite şi să-i vedem mai degrabă în strălucirea lăuntrică şi ascunsă, decât în ceea ce sunt pentru trup.” (Sf. Chiril al Alexandriei) A se vedea şi cazul visurilor cu Sfinţi si moaşte care nu există aici, in lumea de aici (caracterul iluzoriu - dar util-ptcă ne cheamă spre ceea ce sunt ei in realitate - a ceea ce percepem din Sfinţi). Kabir povesteşte: - "Dumnezeu este în noi şi totuşi alergăm în căutarea Lui. Unii Îl caută în cărţile sfinte, devenind plini de cunoaştere inutilă, alţii în locurile sfinte, adorând lucruri moarte. Priveşte în tine: trupul tău este templul Lui, El te-a ales deja, Şi-a făcut sălaş în tine. Nenumărate vieţi L-ai căutat aiurea fără să-L găseşti şi în tot acest timp El era în tine, aşteptând răbdător.” - “Ascunsă dincolo de cer e Ţinta La dreapta e Soarele, Lunai-i la stânga Bisectoarea trebuie să fie ascunsă Corpul e arcul, vizualizarea e Coarda Sunetul nesunat este Săgeata – dreaptă şi gata de zbor Săgeata-i slobozită, lăsând în urmă Corpul-instrument E solul Adevăratului Guru. În ciuda săgeţii trase, nu rămâne urmă de rană pe corp. Numai cei loviţi o trăiesc. Spune Kabir: Ascultă, sârguitorule ucenic, Cei care o trăiesc o cunosc.”
Sunt pe locul de lângă tine, Umărul Meu îl atinge pe-al tău. N-ai să găseşti nici în stûpa, nici în templul hindus, Nici în sinagogă, nici în catedrală: Nici în slujbă, nici în kirtan, nici în picioarele Încolăcite în jurul gâtului, nici în post. Când Mă cauţi cu adevărat, Mă vei zări dintr-o dată – Mă vei găsi în cea mai măruntă măsură de timp. Kabir zice: Ucenice, spune-mi, ce e Dumnezeu? El e suflarea dinlăuntrul suflării. I-am zis făpturii voitoare din mine: Ce e râul acesta pe care vrei să-l treci? Nu-s călători pe calea râului şi nu e nici o cale. Vezi tu pe cineva mişcându-se pe malul acela, Sau făcându-şi cuib? Nu există nici un râu, nici luntre, nici luntraş Nu există nici funie de tras, nici cine s-o tragă. Nu există pământ, nici cer, nici timp, nu există Nici mal, nici vad! Şi nu există nici corp, nici minte! Crezi tu că există vreun loc care să facă sufletul mai puţin însetat? În marea absenţă nu vei găsi nimic. Fii deci puternic şi intră în propriu-şi trup, Acolo ai loc tare pe care poţi pune piciorul. Gândeşte-te bine! Nu pleca hoinărind aiurea! Kabir zice: Azvârle-ţi doar toate cele gândite despre lucruri închipuite, Şi rămâi statornic în ceea ce eşti (sahaj).”
Ştiu pentru că am înotat în ele. Toţi zeii sculptaţi în lemn şi în fildeş Nu pot scoate un cuvânt Ştiu, fiindcă i-am strigat. Sfintele scripturi nu sunt decât cuvinte. M-am uitat între coperţile lor într-o zi. Kabir nu vorbeşte decât despre lucruri Pe care le-a trăit. Dacă nu ai trăit un lucru, Nu este adevărat.” “Doamne, eu ţes pânza Numelui Tău Munca zadarnică De a ţese pentru lume A ajuns la capăt Am atins Strălucitoarea stare de beatitudine – Liber de spaimă, liber de durere Sunt ţesătorul Numelui Tău, Doamne Eu ţes şi culeg rodul legăturii mele lăuntrice cu Tine. Sunt ţesătorul Numelui Tău.” “Fă-ţi araci din văzul şi auzul lăuntric Seamănă bobul de grâu al Sinelui Nu lăsa raza îndoielii să se strecoare-năuntru Seamănă bobul de Naam [sunetul launtric]. Patru paznici în fiecare în cele patru direcţii Să nu lase cerul la bob Du roada la conacul Stăpânului Cedând toată truda muncii.” “Ard lămpi în fiecare casă, orbule! Şi tu nu le poţi vedea Într-o bună zi ţi se vor deschide ochii deodată, şi ai să vezi: Şi cătuşele morţii îţi vor cădea de la încheieturi. Nu e nimic de spus sau de auzit, nu e nimic de făcut. Cel care e în viaţă, dar mort, e cel care nu va mai muri nicicând. Pentru că trăieşte în singurătate, yoghinul spune că sălaşul lui e departe. Domnul tău este aproape: dar tu te caţeri în palmier să-L cauţi. Brahmanul trece din casă în casă şi iniţiază oamenii întru credinţă: Vai! Adevărata fântână a vieţii e lângă tine, iar tu ai ridicat un bolovan La care te închini. Kabir spune: "N-am să pot spune niciodată ce dulce e Domnul meu. Yoga, şiragurile de mătănii, virtutea şi viciul – toate astea nu sunt nimic pentru El."
Trezeşte-te, omule, smintitule! Căci moartea te pândeşte Ai aici, dinaintea ta, apă curată: bea-o cu fiecare răsuflare. Nu porni în urmărirea mirajului cu piciorul, ci însetează de nectar; Dhruva, Prahlad şi Shukadeva au băut din el, şi de-asemenea Ramdas l-a gustat: Sfinţii sunt beţi de iubire, setea lor e de iubire. Kabir spune: "Ascultă-mă, frăţioare! Cuibul spaimei este fărâmat. Nici măcar o clipă n-ai stat faţă în faţă cu lumea: Tu îţi teşi propria robie din minciuni, vorbele tale sunt pline de amăgire: Cu povara de dorinţe pe care o porţi pe cap, cum să fii uşor?" Kabir spune: "Păstrează în tine adevărul, detaşarea şi iubirea."
Nu se află călător înaintea ta, nu există cale: Unde e mişcarea, unde e repaosul, pe ţărmul acela? Nu există apă, nici barcă, nici barcagiu nu există, Nici un alt om care s-o tragă, Pământ, cer, timp, orice: nimic nu este locul Care va linişti setea sufletului? Nu vei găsi nimic în acea pustietate. Fii puternic şi intră-ţi în propriul trup: acolo calci ferm. Ia bine seama, o, inima mea! Nu te duce în altă parte! Kabir spune: "Dă la o parte toate închipuirile şi rămâi statornic În ceea ce eşti (sahaja)."
Nu trăiesc după bunul plac, Nu sunt nici vorbitor nici ascultător, nici slujitor, Nici stăpân nu sunt, nici legat, nici liber, Nu sunt nici desprins, nici prins. Nu sunt departe de nimic, nu sunt aproape de nimic. Nu voi merge nici în iad, nici în rai. Eu săvârşesc toate faptele; totuşi sunt în afara tuturor faptelor. Puţini îmi pricep înţeleseul: cel care îl poate înţelege, Acela stă nemişcat. Kabir nu caută nici Să întemeieze, nici să distrugă.”
Dacă nu vezi, nu crezi: ce ţi se spune, nu poţi primi. Cel care ştie să cearnă cunoaşte prin cuvânt, ignorantul Stă cel mai adesea cu gura căscată Unii contemplă ceea ce nu are formă, alţii meditează asupra formei: Dar înţeleptul ştie că Brahman este dincolo de amândouă. Acea frumuseţe a Lui nu se vede cu ochiul; acel vers al Lui Nu se aude cu urechea. Spune Kabir: "Cine a găsit şi iubirea şi renunţarea nu coboară Niciodată în moarte." “Flamura ascunsă e-nfiptă în templul ceresc; Acolo coviltirul albastru împodobit cu luna şi Încrustat cu nestemate strălucitoare stă întins. Acolo străluceşte lumina soarelui şi a lunii: Linişteşte-ţi mintea până la tăcere înaintea acelei splendori. Kabir spune: "Cel care a băut din nectarul acesta rătăceşte ca un nebun."
Unde sălăşluieşte Supremul Spirit Cum Îşi desfăşoară El jocul în toate făpturile? Focul e în lemn; dar cine îl trezeşte dintr-o dată? Atunci se preface în scrum, şi unde s-a dus puterea focului? Adevăratul maestru învaţă că materia n-are nici hotar nici nesfârşire Kabir spune: "Brahman Îşi potriveşte limbajul la înţelegerea celui ce aude." “Există un copac ciudat care se înalţă fără rădăcini Şi leagă rod fără să înflorească; Nu are nici ramuri; nici frunze; e tot numai un lotus. Două păsări cântă acolo: una e Maestrul, cealaltă, învăţăcelul: Învăţăcelul alege roadele felurite-ale vieţii şi gustă din ele; Iar Maestrul îl priveşte cu bucurie. Ce spune Kabir este greu de înţeles: "Pasărea e dincolo de orice căutare, dar poate fi văzută în chip limpede. Cel ce nu are formă e-n sânul tuturor formelor. Eu cânt gloria formelor." “Ce greu e să-L întâlneşti pe Stăpânul meu! Pasărea ploii se tânguie însetată după ploaie: Aproape că moare de dorul ei, şi totuşi nu vrea Să bea altă apă decât ploaia. Ademenită de iubirea de muzică, căprioara iese Din crâng: ea moare pentru că a ascultat muzica, Şi totuşi nu dă îndărăt de frică. Soţia văduvită stă lângă trupul soţului ei defunct: Ei nu-i e frică de pârjol. Dă de-o parte orice frică pentru acest biet trup.” “O, inimă! N-ai cunoscut toate tainele acestei cetăţi a iubirii: În neştiinţă ai venit în neştiinţă te întorci. O, prietene, ce-ai făcut cu viaţa ta? Ţi-ai luat pe cap povară grea, Bolovani, şi cine să ţi-o uşureze? Prietenul tău stă pe malul celălalt, dar ţie nu-ţi trece nicicând Prin cap că te-ai putea întâlni cu El. Luntrea e spartă iar tu şezi într-una pe mal; Şi te bat valurile, fără vreun rost. Kabir slujiorul te roagă să cugeţi: Există oare cineva care să îţi fie prieten până la sfârşit? Eşti singur, n-ai nici un tovarăş: Vei suferi urmările propriilor tale fapte.” “Inima mea! Să mergem în ţara unde locuieşte Iubitul, Cel Care mi-a răpit inima! Acolo iubirea îşi umple ulciorul din fântână, Deşi nu are frânghie cu care să scoată apa, Acolo norii nu acoperă cerul, deşi cad ropote blânde de ploaie; O, tu, cel fără de trup! Nu sta în pragul casei; Du-te şi scaldă-te în ploia aceea! Acolo-i mereu lumina lunii şi niciodată nu e întuneric; Şi ce să vorbim de un singur soare? Ţara aceea e iluminată de razele a milioane de sori.” “Femeia [sufletul] despărţită de Iubitul ei deapănă la roata de tors Cetatea trupului se ridică în frumuseţea ei; Şi înlăuntrul ei a fost zidit palatul minţii. Roata iubirii se roteşte în cer iar jilţu-i făcut din nestematele cunoaşterii: Ce fire subţire ţese femeia şi le subţiază cu iubirea şi veneraţia ei! Kabir spune: "Eu ţes ghirlanda zilei şi a nopţii. Când Iubitul meu vine şi mă atinge cu picioarele Sale, Am să-I dăruiesc lacrimile mele." “Sub marea umbrelă a Regelui meu strălucesc Milioane de sori şi lune şi stele! El este Mintea din mintea mea: El este Ochiul din ochiul meu. Ah, de-ar fi una mintea şi ochiul meu! De-ar putea iubirea mea să-L atingă pe Iubit! De s-ar putea răcori arşiţa-nvăpăiată a inimii mele! Kabir spune: "Când uneşti iubirea cu Iubitul, atunci ai desăvârşirea iubirii."
Kabir spune: "Aşa cum nu poţi afla nicicând pădurea Dacă ignori copacul, tot astfel El nu poate fi găsit Niciodată în abstracţiuni." “Am învăţat limba sanscrită, aşa că oamenii Îmi spun că-s înţelept: Dar ce folos din asta, când plutesc în voia soartei, Ars de sete, pârjolit de arşiţa dorinţei? Degeaba porţi pe cap povara aceasta de mândrie Şi deşertăciune. Kabir spune: "Pune-o jos în colb şi ieşi degrabă În întâmpinarea Iubitului. Spune-I pur şi simplu: Doamne."
Aceea solemnă ce se înalţă în văzduh? Căci El, sursa a toată muzica, împlineşte toate Vasele şi rămâne El Însuşi în deplinătate. Cel care e trup e mereu însetat, fiindcă urmăreşte Ceea ce e în parte: Dar totdeauna acolo susură adânc şi tot mai adânc sunetul "El este acesta – acesta este El" Topind dragostea şi renunţarea într-una. Kabir spune: "O, frate! Aceea e Lumea Dintâi." “This union with the guru, O Kabir, Sets me free; like salt mingled With flour, I am no more I!
I am no more what I am! O dear brother! By what name would you call me? I do not quote from the scriptures; I simply see what I see. When the bride is one with her lover, who cares about the wedding party? I am not a Hindu, Nor a Muslim am I! I am this body, a play Of five elements; a drama Of the spirit dancing With joy and sorrow. A drop Melting into the sea, Everyone can see. But the sea Absorped In a drop-- A rare one can follow! I am looking at you, You at him, Kabir asks, how to solve This puzzle-- You, he, and I?
Is dying only. But lo! None knows how to die In such a way That he dies never again.
Your meat is of no use! Your bones cannot be sold For making ornaments, And your skin cannot be played On an instrument!” “Where there is neither sea nor rains, Nor sun nor shade; Where there is neither creation Nor dissolution; Where prevails neither life nor death, Nor pain nor pleasure; Beyond the states of Sunn and trance; Beyond words, O friend, Is that unique state of Sahaj. It can be neither weighed Nor exhausted, Is neither heavy nor light; It has no upper regions Nor lower ones; It knows not the dawn of day Nor the gloom of night; Where there is neither wind Nor water nor fire, There abides the perfect Master. It is inaccessible, It is, and it will ever be; Attain it through the Master’s grace. Sayeth Kabir: I surrender myself At the feet of my Master, I remain absorbed In his true company.” “I am in all All that is, is I The different forms in existence Are my myriad manifestations, Yet I am apart from all. Call me Kabir, Call me Ramrai [God the Emperor], It is one and the same. I am not a child, I am not old, And the glow of youth Never can touch me. I go not at anyone’s bidding Nor come at anyone’s command. In my state of Sahaj Call me Kabir, Call me Ramrai, It is one and the same. My covering is a single sheet And people sneer at me: My weaver’s calling inspires no respect; My dress is tattered, Patched at ten places — Yet beyond the three attributes Beyond the region of the ‘fruit’ [the law of karma] I dwell in the realm of bliss; Thus have I acquired the name Ramrai. I see the entire world, The world cannot see me; Such is the unique state that Kabir has attained. Call me Kabir, Call me Ramrai, It is one and the same.”
Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa. Frate, unii spun ca sunt invatati, Altii spun ca au renuntat la toate, Unii spun ca si-au supus simturile Dar boala ego-ului ii chinuie inca. Prietene, va trece oceanul Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa. Frate, unii spun ca sunt yoghini, Altii spun ca au dobandit beatitudinea interiora Dar "eu" si "al meu", "tu" si "al tau" Nu le-au alungat din mintea lor Ce sansa mai au de a supravietui Cand sunt loviti de o asemenea boala? Prietene va trece oceanul Numai cel ce alunga ego-ul din mintea sa. Unii spun ca dau cu generozitate pomana, Altii spun ca fac cu vigoare penitente Dar ei nu cunosc Adevarul, Ei nu realizeaza Ham(eu sunt spiritul) Ei toti vor fi inghititi de Maya(iluzie)
Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa. Unii spun ca sunt specialisti in multe practici, Altii spun ca duc o viata pura A adevaratului Sine Toate pretentiile lor sunt desarte Prietene, va trece oceanul Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa. Unii spun ca au practicat toate formele de cucernicie, Altii spun ca au facut toate posturile rituale Dar nodul ego-ului lor este nedesfacut; Ei doar au ingramadit, pe capul lor, mai multe datorii. Prietene, va trece oceanul Numai cel ce-alunga egoul din mintea sa.” http://www.geocities.com/ganesha_gate/kabir.html http://robertbr.tripod.com/spirit/nanak_songs.htm Yüklə 0,86 Mb. Dostları ilə paylaş:
|