Despre sfinţenia

CUPRINS
Prefaţă:

Introducere……………………………

Viaţa Sfântului Alexie de Bortsurmani……

Rugăciune către Sfântul Alexie din Bortsurmani……..

Cuvânt la pomenirea Sfântului Alexie din Bortsurmani….
Viaţa Sfântului Iona din Odessa………

Rugăciune către Sfântul Iona……………………

Cuvânt la prăznuirea Sfântului Iona din Odessa…
Sfântul Ioan din Korma, un preot de mir cu sfinte moaşte..

Noi şi Sfântul Ioan de Korma…………………..

Cuvânt la prăznuirea Sfântului

Nicolae Planas, ocrotitorul celor căsătoriţi…

Un nou David în faţa Goliatului comunist……

1. Cuvânt la pomenirea părintelui Dimitrie Gagastathis…

2. O mărturie scrisă cu sânge şi duh……………

3. Însemnări pe marginea unei cărţi………………
Despre viaţa părintelui Constantin, „calul lui Dumnezeu”….
Gânduri despre Crucea preotesei...................
Anexe: Cum să ne alegem duhovnicul…………
Duminica orbului............................
Încheiere……………………

1 Ideea de a edita o carte despre preoţii de mir cu viaţă sfântă nu presupune gândul de a-i compara pe aceştia cu ieromonahii, şi cu atât mai puţin de a-i defăima pe cei din urmă. Cuviosul Paisie Aghioritul era întristat de faptul că „cei mai mulţi duhovnici ai epocii noastre sunt luptători de monahi şi, în multe feluri, se luptă cu monahismul. [...] E bine să citez şi câteva cununi pe care le împletesc acelora care părăsesc lumea, numin-du-i leneşi, individualişti, laşi, etc., şi asta deoarece se consideră pe ei înşişi nişte eroi care se nevoiesc în mijlocul societăţii păcătoase, iar pe monahi nişte fricoşi, care fug să-şi mântuiască sufletul lor” (Epistole, Schitul Lacu, p. 29). Atât monahul, cât şi mireanul luptă, fiecare după puterile sale, să dobândească Împărăţia Cerurilor. Cei care vor să Îl cunoască pe Dumnezeu rămânând în lume trebuie să ia aminte la jertfelnicia şi la curăţia monahilor. Iar monahii care au dobândit în inimile lor pe Hristos nu vor spune niciodată că sfinţenia poate fi dobândită numai de către călugări. Ci dimpotrivă...

2 Credinţa ortodoxă şi viaţa în Hristos, Editura Bunavestire, Galaţi, 2002, p. 57.

3 Textul a fost preluat din volumul Arhimandritului Damaschin Orlovski - Noi mărturisitori ai Rusiei, Editura Sophia, Bucureşti, 2002, pp. 308-329. Prima încercare de canonizare a părintelui Alexie a avut loc în 1913, când o comisie sinodală a strâns mărturii despre sfinţenia sa, dar revoluţia din 1917 a întrerupt mersul firesc al lucrurilor. Canonizarea sfântului Alexie a avut loc abia după ieşirea de sub jugul comunist.

4 Viaţa Sfântului Iona a fost tipărită pentru prima dată în această formă în volumul Sfântul Iona, făcătorul de minuni din Odessa, apărut la Editura Christiana, Bucureşti, 2001.

5 Material preluat din revista The Orthodox Word, Nr. 204/1999; traducere de Victor Popescu-Sandu.

6 Textul acesta (tradus de Cătălina Pieptea) este un cu-vânt ţinut la pomenirea părintelui Alexie în anul 2003. În anul următor, pe 16 ianuarie 2004, Patriarhia ecume-nică l-a canonizat pe Sfântul Alexie din Ugine, pecetlu-ind astfel evlavia populară. Chiar dacă în ţara noastră sfântul nu este prea cunoscut, nădăjduim că lucrurile se vor schimba…

7 Am dăruit icoana respectivă unei mănăstiri din Ardeal, şi duhovnicul mănăstirii a oprit doar o mică parte din moaştele respective. Am aflat apoi că în Franţa – în casele unor creştini - există şi alte icoane identice (fiind tipărite şi lipite pe lemn), care au în ele părticele din moaştele sau veşmintele sfântului. Sfântul Alexie din Ugine şi-a dorit să locuiască şi în unele familii creştine… De fapt, el vine în fiecare familie care îl cheamă în rugăciune…

8 Toate citatele referitoare la părintele Dimitrie Gagastathis sunt luate din cartea Amintirile unui sfânt – Un preot de mir, prieten al Sfinţilor Arhangheli, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003.

9 Părintele Virgil Gheorghiu, Tatăl meu, preotul care s-a urcat la cer, Editura Deisis, Sibiu, 1998, pp. 26-29.

10 Idem, p. 100.

11 Idem, pp.100-101.

12 Idem, pp. 40-41.

13 Idem, pp. 88-89.

14 David şi Mary Ford, Căsătoria, cale spre sfinţenie – Vieţile Sfinţilor căsătoriţi, Editura Sophia, Bucureşti, 2001, p. 252.

15 Idem, p. 225.

16 Nu de multă vreme o prietenă îmi spunea că a invitat o preoteasă, împreună cu copiii ei, la un spectacol de muzică uşoară la Sala Palatului. Am certat-o prieteneşte, şi i-am spus că acolo s-ar vătăma nu numai copiii, care sunt la vârsta grădiniţei, ci şi preoteasa. Şi ce exemplu mai este pentru creştini o preoteasă care îşi petrece timpul liber ascultând ritmuri zăpăcite? Unul bun, în nici un caz.

17 Cer iertare cititorilor care s-ar aştepta să găsească o altfel de abordare a „problemei” preoteselor; nu vreau să profit de faptul că fiecare autor este liber să îşi expună ideile aşa cum crede de cuviinţă. Nici nu vreau să suplinesc puţinătatea ideilor mele prin înşiruirea unor elemente luate din Vieţile Sfinţilor. Dar acesta este modul în care înţeleg eu problema. Nu pot să o prezint altfel decât o văd eu însumi. Faptul că fac multe paranteze pentru a explica lucrurile într-un mod neconvenţional nu e motivat de o criză de originalitate. Fiecare trebuie să spună ceea ce are de spus nu în aşa fel încât să atragă aplauzele cititorilor, ci în aşa fel încât să fie cât mai sincer cu sine însuşi. Aş fi putut începe acest articol scriind despre cât de important este ca o preoteasă să fie smerită. Dar, nefiind presat de exigenţele unui studiu sistematic, evit încorsetările. Nu contest valoarea unor asemenea studii, ci dimpotrivă. Dar îmi este mai uşor să mă exprim altfel. Cred că o anumită formă stilistică trebuie păstrată numai pentru a nu afecta mesajul. Ar fi absurd să cânţi un fragment din slujba parastasului pe ritmuri de manele sau de hip-hop. Totuşi, nu mi se pare nepotrivit să vorbesc despre trăsăturile preotesei ideale făcând comparaţii cu vieţile Sfinţilor Mucenici.

18 A păcătuit oare Triantafil primind botezul musulman? Nicidecum, deoarece nu a făcut-o din puţinătatea credinţei, nu a făcut-o pentru a-şi cruţa viaţa, ci a făcut-o pentru a-şi câştiga soţia. Nu numai că nu s-a temut de mucenicie, ci, la vremea rânduită de Dumnezeu, s-a învrednicit de ea. A avut plată îndoită: şi cunună de mucenic a luat, şi soţia şi-a câştigat-o. Oricum, nu trebuie să se înţeleagă, în mod pripit, că sunt îngăduite păcatele dacă scopul e binecuvântat; „scopul scuză mijloacele” numai dacă totul e făcut după Evanghelie: dacă Triantafil ar fi primit botezul musulman pentru a avea câştiguri lumeşti, oricât de mari ar fi fost acelea, păcatul său ar fi fost osândit de Dumnezeu.

19 Idem, p.132.

20 Părintele Porfirie Taumaturgul, marele sfânt al vremurilor noastre, a văzut într-o vedenie că un părinte pe nume Yannis îşi îmbrăţişa soţia în lumina raiului. Trecuţi la cele veşnice, cei doi purtau unul pentru altul aceeaşi dragoste binecuvântată, care nu se împuţinase. Dragostea pătimaşă trece, dar dragostea curată biruie timpul.

21 Idem, pp.132-133.

22 Idem, p.138.

23 Idem, p. 134.

24 Iată poziţia părintelui V. Palaşkovski referitoare la folosirea mijloacelor anticoncepţionale: „Întreg domeniul relaţiilor dintre soţ şi soţie e prea intim, după părerea duhovnicilor, pentru a fi transformat în câmp de investigaţii... Astfel că, la ora actuală cel puţin, domeniul nefăcând parte din obiectul întrebărilor duhovnicului, care nu-şi doreşte să intre în intimitatea unde se realizează comuniunea dintre cei doi în trup şi unde prezenţa unui al treilea ca martor, chiar îmbrăcat în veşminte sacerdotale, şi chiar numai pentru a pune întrebări, e superfluă” (din cartea părintelui Michel Philippe Laroche, Un singur trup – Aventura mistică a cuplului, p. 93, Editura Amarcord, Timişoara, 1995). Oare cine are dreptate, preoţii care dintr-o îndoielnică înţelegere a familiei nu pun astfel de întrebări, sau cei care au grijă ca în viaţa creştinilor toate să fie după cum le-a lăsat Dumnezeu?

25 Am scris pe această temă un articol, cu titlul Modele care ne smintesc, tipărit în volumul Tinerii şi sexualitatea – Între iubire şi păcat, tipărit la Editura Lucman în 2006.