Detalii pe blog

38

popularizatoare care să povestească viaţa şi să rezume operele acelui autor.

4. Cercetarea trebuie să furnizeze elementele pentru verificarea şi pentru falsificarea ipotezelor pe care le prezintă şi, deci, trebuie să furnizeze elementele pentru o continuare publică a sa. Aceasta este o însuşire fundamentală. Eu pot să demonstrez că există centauri în Peloponez, dar trebuie să fac patru lucruri anume: (a) să produc probe (cum s-a spus, cel puţin un os caudal); (b) să spun cum am procedat pentru a găsi piesa; (c) să spun cum ar trebui procedat pentru a găsi altele; (d) spunând ce tip de os (sau de altă piesă), ziua în care a fost găsit, asta ar arunca probabil ipoteza mea în aer.

în felul acesta, nu numai că eu am furnizat probele pentru ipoteza mea, dar am făcut-o astfel încât ceilalţi să poată continua să caute fie pentru a o confirma, fie pentru a o contesta.

Acelaşi lucru se întâmplă cu oricare alt subiect. Să presupunem că eu aş face o teză pentru a demonstra că într-o mişcare extraparlamentară din 1969 existau două componente, una leninistă şi alta troţkistă, chiar dacă de regulă se consideră că ea ar fi fost destul de omogenă. Va trebui să produc documente (afişe, înregistrări de mitinguri, articole etc.) pentru a demonstra că am dreptate; va trebui să spun cum am procedat pentru a găsi acel material şi unde l-am găsit, astfel încât alţii să poată continua să caute în acea direcţie; şi va trebui să spun după care criterii am atribuit materialul probatoriu membrilor acelui grup. Spre exemplu, dacă grupul s-a dezmembrat în 1970, trebuie să spun dacă iau ca expresie a acelui grup numai materialul teoretic produs de membrii săi în limitele acelei date (iar atunci va trebui să spun după care criterii judec anumite persoane ca membri ai grupului: înscrierea cu legitimaţii, participare la adunări, suspiciuni ale poliţiei?); ori dacă consider şi texte produse de ex-membri ai grupului după dezmembrare, pornind de la principiul că, dacă ei au exprimat ulterior acele idee, înseamnă că le cultivau deja, poate în surdină, în timpul perioadei de activitate a grupului. Numai într-un atare mod furnizez altora posibilitatea de a face noi

39

investigaţii şi de a arăta, spre exemplu, că evidenţierile mele erau greşite fiindcă, să presupunem, nu putea fi considerat membru al grupului un oarecare care făcea parte din grup potrivit poliţiei, dar că n-a fost recunoscut ca atare de către ceilalţi membri, judecând cel puţin după documentele de care dispunem. Şi iată că am prezentat astfel o ipoteză, nişte probe şi procedee de verificare şi de falsitate.

Am ales anume subiecte foarte diverse tocmai pentru a demonstra că însuşirile de ştiinţificitate pot să se aplice la orice tip de investigaţie.

Ceea ce am spus ne retrimite la artificiala opoziţie între teza "ştiinţifică" şi teza "politică". Se poate face o teză politică observând toate regulile de ştiinţificitate necesare. Poate exista şi o teză care să relateze experienţa de informaţie alternativă, prin sisteme audiovizuale într-o comunitate muncitorească: ea va fi ştiinţifică în măsura în care va documenta în mod public şi controlabil experienţa mea şi va permite cuiva să o refacă fie spre a obţine acelaşi rezultate, fie spre a descoperi că rezultatele mele erau stări întâmplătoare şi nu se datorau de fapt anume intervenţiei mele, ci altor factori pe care eu nu i-am luat în consideraţie.

Frumuseţea unui procedeu ştiinţific este că el nu face ca alţii să-şi piardă timpul: şi, lucrând pe urma unei ipoteze ştiinţifice spre a descoperi apoi că trebuie contrazisă, înseamnă a fi făcut ceva util sub impulsul unei propuneri precedente. Dacă teza mea a folosit pentru a stimula pe cineva să facă alte experienţe de contrainformaţie între muncitori (chiar dacă presupoziţiile mele erau ingenui) am obţinut ceva util.

în acest sens, se vede că nu există opoziţie între teza ştiinţifică şi teza politică. Pe de o parte, se poate spune că orice lucrare ştiinţifică, întrucât contribuie la dezvoltarea cunoaşterii celuilalt, are mereu o valoare politică pozitivă (are valoare politică negativă orice acţiune care tinde să blocheze procesul de cunoaştere), iar pe de altă parte trebuie cu siguranţă să se spună că orice întreprindere politică cu posibilitate de succes trebuie să aibă o bază de seriozitate ştiinţifică.

Şi cum aţi văzut se poate face o teză "ştiinţifică" şi dacă nu se folosesc logaritmii sau eprubetele.

40

ll.6.2.Subiecte istorico-teoretice sau experienţe "fierbinţi"?

La acest punct, totuşi problema noastră iniţială se prezintă' reformulată într-un alt mod: este mai util a face o teză de erudiţie sau o teză legată de experienţe practice, de angajări sociale directe? Cu alte cuvinte este mai util să fac o teză tn care să vorbesc de autori celebri sau de texte vechi sau o teză care să-mi impună o intervenţie directă în contemporaneitate, fie ea de ordin teoretic (spre exemplu: conceptul de exploatare în ideologia neocapitalistă) sau de ordin practic (spre exemplu: cercetare asupra condiţiilor celor din barăci de la periferia Romei)?

în sine, întrebarea este inutilă. Fiecare face ceea ce-i place şi dacă un student a petrecut patru ani studiind filologia romanică nimeni nu-i poate pretinde să se ocupe de locuitorii din barăci, tot aşa cum ar fi absurd a pretinde un act de "modestie academică" din partea cuiva care a petrecut patru ani cu Danilo Doici, cerându-i o teză despre Regii Franţei.

Dar să presupunem că întrebarea ar fi pusă de un student în criză, care se întreabă la ce-i folosesc studiile universitare şi în special experienţa tezelor. Să presupunem că acest student ar avea interese politice şi sociale distinse şi că s-ar teme să nu-şi trădeze vocaţia ocupându-se de teme "livreşti".

Dacă acesta e deja implicat într-o experienţă politico-* socială care lasă să întrevadă posibilitatea de a scoate din ea o discuţie importantă, va fi bine să-şi pună problema asupra modului de a trata în mod ştiinţific experienţa sa.

însă, dacă această experienţă n-a fost făcută, atunci mi se pare că întrebarea ar exprima doar o nelinişte nobilă, însă copilărească. Am spus deja că experienţa de cercetare impusă de o teză foloseşte totdeauna pentru viaţa noastră viitoare (profesională sau politică, oricum o fi) şi nu atât pentru tema pe care o vom alege, cât pentru îndemânarea pe care ne-o impune, prin deprinderea cu rigoarea, prin capacitatea de a organiza materialul pe care ea îl revendică.

în mod paradoxal, vom putea deci spune că un student care ar avea nişte interese politice nu şi le va trăda nici dacă va face o teză despre recurenţa pronumelor demonstrative la un autor de botanică din secolul al XVIII-lea. Ori despre teoria acelui

41

impetus în ştiinţa pregalileiană. Ori despre geometriile ne-euclidiene. Ori despre începuturile dreptului ecleziastic. Ori despre secta mistică a Isihaştilor. Ori despre medicina arabă medievală. Ori despre articolul codului de drept penal care priveşte operaţia licitaţiilor publice.

Pot fi cultivate interese politice, spre exemplu sindicale, şi făcând o bună teză istorică despre mişcările muncitoreşti din secolul trecut. Pot fi înţelese exigenţele contemporane cu privire la contrainformaţii la clasele subalterne, studiind stilul, răspândirea, modalităţile productive ale xilografiilor populare în perioada renascentistă.

Şi, vrând să fiu polemic, unui student care până azi a făcut numai activitate politică şi socială, i-aş recomanda tocmai una din aceste teze, mai curând decât relatarea experienţelor directe, fiindcă este clar că lucrarea de teză va fi ultima ocazie pe care o va avea de a-şi mai face cunoştinţe istorice, teoretice, tehnice şi de a învăţa sisteme de documentare (ca şi de a reflecta într-un mod mai organizat asupra supoziţiilor teoretice sau istorice ale propriei activităţi politice).

Fireşte, aceasta este doar opinia mea. Tocmai spre a respecta o opinie diferită mă pun însă în punctul de vedere al celui care, implicat într-o activitate politică, vrea să finalizeze propria teză legată de propria activitate şi propriile experienţe de activitate politică de redactarea tezei.

Este posibil şi se poate face o foarte bună lucrare: dar trebuie spuse cu cea mai mare claritate şi severitate o serie de lucruri, tocmai în apărarea respectabilităţii unei întreprinderi de acest fel.

Se întâmplă uneori ca studentul să toarne acolo sute de pagini care numără afişe, înregistrări de discuţii, relatări de activităţi, statistici fie şi luate cu împrumut din vreo lucrare precedentă şi să prezinte lucrarea sa ca teză "politică". Şi se întâmplă uneori ca o comisie a tezei, din lene, din demagogie sau din incompetenţă, să ia lucrarea drept bună. E vorba însă de o bufonerie şi nu doar faţă de criteriile universitare, dar chiar în ce priveşte criteriile politice. Există un mod serios şi un mod iresponsabil de a face politică. Un politician care ar decide un plan de dezvoltare fără a avea informaţii suficiente despre

42

situaţia societăţii este numai un bufon, atunci când nu e ticălos. Şi se poate face un serviciu şi mai rău propriului grup politic făcând o teză politică lipsită de însuşiri ştiinţifice.

Am spus deja la II.6.1. care ar fi aceste însuşiri şi cât de esenţiale ar fi ele şi pentru o intervenţie politică serioasa": Cândva, am întâlnit un student care dădea examen despre problemele de comunicare de masă susţinând că făcuse o "anchetă" asupra publicului de televiziune printre muncitorii dintr-o anumită zonă. în realitate, întrebase, cu reportofonul în mână, o duzină de navetişti în timpul a două călătorii cu trenul. Era firesc ca tot ceea ce a ieşit din această transcriere de opinii să nu fie o anchetă. Şi nu numai fiindcă nu avea însuşirile de verificabilitate ale oricărei anchete care se respectă, dar şi pentru că rezultatele ce-au reieşit erau lucruri care se puteau foarte bine imagina şi fără a face cercetări. Cu atât mai mult, spre a da un alt exemplu, aceasta se poate face şi stând la o măsuţă la care, cu vreo douăsprezece persoane, majoritatea spune că îi place să vadă meciul în direct. Şi, astfel, prezentând o pseudo-anchetă de treizeci de pagini spre a ajunge la acest frumos rezultat ea devine o bufonerie. Şi este o auto-iluzie pentru student, care crede de a fi achiziţionat date "obiective" în timp ce şi-a potenţat într-un mod aproximativ propriile opinii.

Riscul superficialităţii există mai ales pentru tezele cu caracter politic, din două motive: (a) fiindcă într-o teză istorică sau filologică există metode tradiţionale de investigare cărora cercetătorul nu li se poate sustrage, în timp ce, pentru lucrări despre fenomene sociale în evoluţie, de multe ori metoda trebuie să fie inventată (de aceea este evident că o bună teză politică este mai dificilă decât o cuminte teză istorică); (b) întrucât excesul de metodologie a cercetării sociale "în stil american" a fetişizat metodele statistice cantitative, producând enorme cercetări care nu folosesc la înţelegerea fenomenelor reale şi, ca urmare, mulţi tineri politizaţi profesează o atitudine de neîncredere faţă de această sociologie ce este cel mult o "sociometrie", acuzând-o de a fi pur funcţională cu sistemul căruia îi constituie alibiul ideologic; dar pentru a reacţiona la acest tip de cercetare, există uneori tendinţa de a nu se face

43

cercetarea, transformând teza într-o succesiune de afişe sau de apeluri sau de aserţiuni evident teoretice.

Cum scăpaţi de acest risc? în multe feluri, luând act de cercetări "serioase" despre subiecte analoge, nelansându-vă într-o lucrare de cercetare socială, dacă n-aţi urmărit cel puţin activitatea unui grup deja matur, luând în stăpânire unele metode de culegere şi analiză a datelor, nepropunându-vă să faceţi în câteva săptămâni lucrări de investigare care de obicei sunt lungi şi costisitoare... Dar cum problemele variază potrivit cu domeniile, cu subiectele, cu pregătirea studentului - şi nu se pot da sfaturi generale -, mă voi limita la un exemplu. Voi alege un subiect "foarte nou", pentru care nu par să existe precedente de cercetare, un subiect de actualitate izbitoare, cu indubitabile întoarceri politice, ideologice şi practice - şi pe care mulţi piofesori tradiţionalişti l-ar defini "jurnalistic exclusiv": fenomenul posturilor de radio independente.

11.6,3. Cum să transformi un subiect de actualitate în temă ştiinţifică

Ştim acum că în marile oraşe s-au ivit zeci şi zeci de asemenea posturi, că există două, trei, patru şi în centre de o sută de mii de locuitori, că apar ca ciupercile după ploaie. Că sunt de natură politică sau de natură comercială. Că au probleme legale, dar că legislaţia este ambiguă şi în evoluţie şi între momentul în care scriu (sau fac teza) şi momentul în care această carte va ieşi (ori teza va fi discutată) situaţia se va fi schimbat deja.

Va trebui, înainte de toate, să definesc cu exactitate ambianţa geografică şi temporală a cercetării mele. Va putea fi numai Radiourile libere din 1975 până în 1976, dar cercetarea, va trebui să fie completă. Dacă voi decide să examinez numai radiourile milaneze, ar fi vorba de radiourile milaneze, dar de toate. Altminteri, cercetarea mea va fi incompletă, fiindcă poate voi fi neglijat radioul cel mai semnificativ în ce priveşte programele, indicele de ascultare, compoziţia culturală a animatorilor săi sau situarea în zonă (periferie, cartier, centru).

Dacă decid să lucrez pe un eşantion naţional de treizeci de radiouri, fie: dar trebuie să stabilesc criteriile de alegere ale

44

eşantionului şi dacă realitatea naţională îmi spune că la fiecare cinci radiouri politice există trei comerciale (sau pentru cinci' de stânga, unul de extremă dreaptă) nu va trebui să aleg un eşantion de treizeci de radiouri în care douăzeci şi nouă să fie politice şi de stânga (sau invers), fiindcă într-un atare caz imaginea pe care o dau fenomenului va fi pe măsura dorinţelor sau a temerilor mele şi nu pe măsura situaţiei de fapt.

Aş putea chiar să decid (şi ne aflăm încă la teza despre existenţa centaurilor într-o lume posibilă) să renunţ la cercetarea despre radiouri, aşa cum sunt ele, şi să propun în schimb un proiect de radio liber ideal. Dar în acest caz, pe de o parte proiectul trebuie să fie organic şi realist (nu pot presupune existenţa unei aparaturi care nu există sau care nu e accesibilă unui mic grup privat) ,iar, pe de altă parte, nu pot face un proiect ideal fără a nu ţine seama de liniile de tendinţă ale fenomenului real, pentru care, şi într-un atare caz, o cercetare preliminară despre radiourile existente este indispensabilă.

Va trebui, apoi, să fac publici parametrii de definire a termenului de "radio liber" şi, deci, să fac larg recognoscibil obiectul cercetării.

înţeleg prin radio liber doar un radio de stânga? Sau un radio făcut de un mic grup în situaţie semi-legală pe teritoriul' naţional? Sau un radio independent de monopol, chiar dacă din întâmplare e vorba de o reţea foarte articulată cu obiective evident comerciale? Sau trebuie să ţin seama de parametrul teritorial şi voi considera radio liber doar un radio din San Marino sau din Monte Carlo? Prin urmare, ca să aleg, trebuie să-mi fac clare criteriile mele şi să explic de ce exclud anumite fenomene din câmpul cercetării. Evident, criteriile trebuie să fie rezonabile, ori mai curând termenii pe care-i folosesc trebuie să fie definiţi în mod neechivoc: pot decide că pentru mine sunt radiouri libere cele ce exprimă o poziţie de extremă stângă, dar atunci trebuie să ţin seama că în mod obişnuit prin termenul "radio liber" se înţeleg şi alte radiouri şi nu pot să-mi păcălesc cititorii făcându-i să creadă sau că vorbesc şi despre acelea sau că acelea nu există. Va trebui astfel să specific că eu context termenul "radiouri libere" aplicat la radiourile pe care

45

nu vreau să le examinez (dar excluderea va trebui să fie argumentată) sau să aleg pentru radiourile de care mă ocup nn termen mai puţin generic.

Ajuns la acest punct, va trebui să descriu structura unui radio liber sub aspect organizatoric, economic, juridic. Dacă la unele din ele lucrează profesionişti cu program întreg şi dacă la altele lucrează militanţi prin rotaţie, va trebui să construiesc o tipologie organizatoare. Va trebuie să văd dacă toate aceste tipuri au caracteristici comune care servesc la a defini un model abstract de radio independent ori mai curând dacă termenul "radio liber" acoperă o serie foarte diformă de experienţe foarte diverse. Şi înţelegeţi imediat cum rigoarea ştiinţifică a acestei analize este utilă şi consecinţelor practice, fiindcă dacă aş vrea să constitui un radio liber ar trebui să ştiu care sunt condiţiile optimale pentru funcţionarea sa.

Pentru a construi o tipologie credibilă aş putea de exemplu proceda la elaborarea unui tabel care să considere toate caracteristicile posibile raportate la diversele radiouri pe care le examinez, drept pentru care pe verticală voi avea caracteristicile unui anumit radio dat şi pe orizontală frecvenţa statistică a unei caracteristici date. Iată un exemplu pur orientativ. Şi de dimensiuni foarte reduse care vizează patru parametri - prezenţa de operatori profesionişti, proporţia murică-cuvânt, prezenţa de publicitate şi caracterizarea ideologică - aplicate la şapte radiouri imaginare.

Un tabel de acest fel mi-ar spune spre exemplu că Radio Pop e făcut de un grup neprofesional cu o caracterizare ideologică explicită care transmite mai mult muzică decât vorbire şi care acceptă publicitate. Şi în acelaşi timp mi-ar spune că prezenţa publicităţii sau prevalenta muzicii asupra vorbirii nu sunt în mod necesar în contrast cu caracterizarea ideologică, dat fiind că găsim mai bine de două radiouri în această situaţie în timp ce există doar unul singur cu caracterizare ideologică şi prevalentă a vorbitului asupra muzicii. Pe de altă parte, nu există nici unul lipsit de caracterizare ideologica care să fie lipsit de publicitate şi în care să prevaleze vorbirea. Şi aşa mai departe. Acest tabel este

46

pur ipotetic şi ia în consideraţie puţini parametri şi puţine radiouri: prin urmare nu permite să se tragă concluzii statistice" credibile. Dar era doar o sugestie.

Totuşi cum se obţin aceste date? Sursele sunt trei: actele oficiale, declaraţiile celor interesaţi şi protocoalele de ascultare.

Date oficiale. Sunt totdeauna cele mai sigure, dar pentru radiourile independente există foarte puţine. De regulă există o înregistrare la autorităţile de siguranţă publică. La un notar ar trebui să găsesc actul de constituire al societăţii sau ceva de acest fel, dar n-am spus că se poate şi vedea. Dacă se va ajunge la o reglementare mai precisă se vor putea găsi alte date, dar pentru moment nu există altceva. Amintiţi-vă, totuşi, că din datele oficiale fac parte numele, banda de transmisie şi orele de activitate. O teză care furnizează cel puţin aceste trei elemente pentru toate radiourile ar constitui deja o contribuţie utilă.

Declaraţiile celor interesaţi. Aici sunt întrebaţi responsabilii radiourilor. Ceea ce spun ei constituie dat obiectiv, deşi e limpede că e vorba de ceea ce ei au spus şi deşi criteriile de realizare a interviurilor sunt omogene. Va fi vorba de a elabora un chestionar, astfel încât toţi să răspundă la toate subiectele pe care le considerăm importante, iar refuzul de a răspunde asupra unei anumite probleme să fie înregistrat. N-am spus că chestionarul ar trebui să fie sec şi esenţial, făcut din da* şi nu. Dacă fiecare director face o declaraţie programatică, înregistrarea tuturor acestor declaraţii va putea să se constituie în document util. Să ne înţelegem bine asupra noţiunii de "dat obiectiv" într-un caz de acest fel. Dacă directorul spune "noi nu avem finalităţi politice şi nu suntem finanţaţi de nimeni" aceasta nu înseamnă că el ar spune adevărul; dar este un dat obiectiv faptul că acel emitent se prezintă public în acea lumină. Cel mult se va putea combate această afirmaţie printr-o analiză critică a conţinuturilor transmise de acel radio. Cu aceasta ajungem la cea de-a treia sursă de informare.

Protocoale de ascultare. Este aspectul tezei în care puteţi semnala diferenţa dintre lucrul serios şi lucrul diletant. A cunoaşte activitatea unui radio independent înseamnă a o fi urmărit pentru câteva zile, să spunem o săptămână, ceas de ceas, elaborând un fel de "radio-curier" din care să rezulte ce

47

anume transmit şi când, de ce lungime sunt rubricile, câtă muzică există şi câtă vorbire, cine participă la dezbateri, dacă există, şi despre ce subiecte şi aşa mai departe. în teză nu puteţi pune tot ceea ce au transmis în timpul săptămânii, dar puteţi readuce acele exemple semnificative (comentarii la cântece, glume în timpul unei dezbateri, feluri de a prezenta o ştire) de la care să se ivească un profil artistic, lingvistic şi ideologic al postului în chestiune.

Există modele de protocoale de ascultare ale radioului şi ale televiziunii elaborate pentru câţiva ani de ARC1 din Bologna, unde adepţii ascultării au procedat la cronometrarea lungimii ştirilor, recurenţa anumitor termeni şi aşa mai departe. Odată făcută această investigaţie pentru diverse radiouri aţi putea proceda la comparaţii: spre exemplu, în cel fel acelaşi cântec sau aceeaşi ştir? de actualitate a fost prezentată de două sau mai multe radiouri diverse.

Aţi putea compara şi programele radioului de monopol cu cele ale radiourile independente: proporţie muzică-vorbit, proporţie între programe şi publicitate, proporţie între muzică clasică şi muzică uşoară, între muzică italiană şi muzică străină, între muzică uşoară tradiţională şi muzică uşoară "tânără" şi aşa mai departe. După cum vedeţi, de la o ascultare sistematică, cu reportofon şi creion în mână, se pot trage concluzii care poate nu ies din interviurile responsabililor.

Câteodată simpla confruntare dintre diverşi oficianţi de publicitate (proporţii între restaurante, cinema, edituri etc.) poate să vă spună ceva despre sursele de finanţare (altfel oculte) ale unui anumit radio.

Unica condiţie este ca să nu procedaţi prin impresii sau inducţii întâmplătoare de tipul "dacă la amiază a transmis muzică pop şi publicitate de la Panamerican înseamnă că e un radio filoamerican", fiindcă e vorba de a şti ce anume a transmis la ora unu, la două, la trei, şi luni, marţi, miercuri.

Dacă radiourile sunt multe aveţi două căi: ori a le asculta pe toate împreună, constituind un grup de ascultare cu aceleaşi reportofoane pentru fiecare radio (şi este soluţia cea mai serioasă fiindcă puteţi compara diversele radiouri în aceeaşi săptămână) sau să ascultaţi unul singur timp de o săptămână.

48
Dar în acest ultim caz ar trebui să lucraţi tare, astfel încât să faceţi ascultările una după alta într-o perioadă omogenă de ascultare, care nu poate acoperi spaţiul de şase luni sau de un an, dat fiind că în acest sector mutaţiile sunt rapide şi frecvente, şi n-ar avea sens să se compare programele de la Radio Beta în ianuarie cu cele din august de la Radio Aurora, fiindcă între timp cine ştie ce anume s-a întâmplat la Radio Beta.

Admiţând că toată această muncă ar fi făcută bine, ce ar mai rămâne de făcut? O cantitate de alte lucruri. Enumăr câteva din acestea:

- A stabili indici de ascultare; nu există date oficiale şi nu ne putem încrede în declaraţiile responsabililor individuali; unica alternativă este un sondaj cu metoda telefoanelor la întâmplare ("ce radio ascultaţi în acest moment?"). Este metoda urmată de RAI, dar cere o organizare specifică şi la fel de costisitoare. Renunţaţi la această cercetare mai degrabă decât să înregistraţi impresii personali precum "majoritatea ascultă Radio Delta", numai fiindcă cinci prieteni de-ai noştri ne spun că-l ascultă. Problema indicilor de ascultare vă spune cum se poate lucra ştiinţific şi asupra unui fenomen atât de contemporan şi actual, dar cum ar fi dificil de făcut, mai bine o teză de istorie romană, este mult mai uşor.

- A înregistra polemica despre presă şi eventualele judecăţi despre radiourile individuale.

- A face o culegere şi un comentariu organic de legi de resort şi a explica cum diverşii emitenţi le eludează sau le respectă şi ce probleme se ivesc din aceasta.

- A documenta poziţiile de resort ale diverselor partide.

- A încerca să stabilim tabele comparate ale costurilor publicitare. Poate responsabilii diverselor radiouri nu vi le spun sau vă mint, dar dacă Radio Delta face publicitate Restaurantului Ai Pini, ar putea fi uşor de ştiut datul care ne interesează de la proprietarul de la Ai Pini.

- A lua un eveniment eşantion (în iunie '76, alegerile politice ar fi fost un subiect exemplar) şi a înregistra cum a fost tratat de două, trei sau mai multe radiouri.

- A analiza stilul lingvistic al diverselor radiouri (imitare a spikerilor de la RAI, imitare a dik-jokey-lor americani,

49

folosirea de terminologii de grupuri politice, adeziune la module dialectale etc).

- A analiza modul în care anumite transmisii de la RAI au fost influenţate (în privinţa alegerii programelor sau a uzanţelor lingvistice) de transmisiile radiourilor libere.

- Culegere organică de opinii despre radiourile libere din partea juriştilor, liderilor politici etc. Trei opinii fac doar un articol de ziar, o sută de opinii fac o anchetă.

- Culegerea întregii bibliografii existente despre subiect, de la cărţi şi articole despre experienţe analoge în alte ţări, până la articolele din cele mai îndepărtate ziare de provincie sau mici reviste italiene, astfel încât să adunaţi documentarea cea mai completă posibil asupra cazului.

Să fie clar că voi nu puteţi să faceţi toate aceste lucruri. Una singură dintre acestea, bine făcută, dar în mod desăvârşit, constituie deja subiect pentru o teză. Nici nu înseamnă că acestea ar fi singurele de făcut. Am structurat doar câteva exemple spre a arăta cum şi asupra unui subiect atât de puţin "erudit" şi lipsit de literatură critică se poate face o lucrare ştiinţifică, utilă şi altora, inserabilă într-o cercetare mai vastă, indispensabilă cui vrea să aprofundeze subiectul, lipsită de impresionisme, de observaţii cazuale, de extrapolări accidentale.

Aşadar, în concluzie: teză ştiinţifică sau teză politică? O falsă problemă. Este la fel de ştiinţific a face o teză despre doctrina ideilor la Platon şi despre politica dusă de «Lotta Continua»* din 1974 până în 1976. Dacă sunteţi o persoană care vrea să lucreze serios, gândiţi-vă s-o alegeţi pe prima, fiindcă cea de-a doua este indiscutabil mai dificilă şi cere o mai mare maturitate ştiinţifică. Dacă nu de alta, atunci cel puţin fiindcă nu aţi avea la dispoziţie biblioteci pe care să vă sprijiniţi; aţi avea mai curând o bibliotecă de instituţie.

Se poate face, astfel, în mod ştiinţific o teză pe care alţii ar defini-o, ca subiect, pur "jurnalistică". Şi se poate face în mod

' E vorba de o publicaţie italiană de stânga din perioada menţionată de autor (n.tr.).

50

pur jurnalistic o teză care, judecând după titlul, ar avea toate • atuurile de a părea ştiinţifică.