Comisia Europeană
Comunicat de presă
Bruxelles, 21 februarie 2013
Dezbaterea privind viitorul Europei: doamna vicepreședinte Viviane Reding urmează să participe la Barcelona la un dialog cu cetățenii
Ce rol poate ar trebui să joace UE în redresarea economică? Ce drepturi avem în calitate de cetățeni europeni și cum ne afectează aceste drepturi viața de zi cu zi? Ce fel de Europă își doresc cetățenii pentru viitor? Acestea sunt câteva dintre aspectele pe care vicepreședintele Comisiei Europene Viviane Reding le va discuta cu aproximativ 250 de cetățeni la 23 februarie la Barcelona, în cadrul celui de al 45-lea dialog cu cetățenii.
„În mijlocul crizei, Spania a adoptat reforme dureroase. E posibil ca cetățenii să nu simtă imediat rezultatele acestor reforme în viețile lor cotidiene, însă Spania se înscrie ferm pe calea redresării. Aș dori ca toți cetățenii spanioli să știe: UE nu vă va dezamăgi și combaterea șomajului în rândul tinerilor este prioritatea noastră absolută”, a declarat vicepreședintele Viviane Reding, comisarul pentru justiție, drepturi fundamentale și cetățenie. „Cunosc Catalonia de mult timp și știu: catalanii sunt europeni înfocați. Prin urmare, sunt convinsă că dezbaterea din Barcelona va fi aprinsă în ceea ce privește viitorul Uniunii noastre, dar și viitorul Cataloniei. Aștept cu interes dialogul cu cetățenii din Barcelona.”
În cadrul dialogului, cetățenii vor avea posibilitatea de a dezbate, cu vicepreședintele Reding, de a pune întrebări și de a-și prezenta părerile și preocupările. Dialogul va fi moderat de jurnalistul postului de televiziune TV 3, Carles Prats.
Toate locurile pentru acest eveniment au fost rezervate, însă cei care doresc totuși să participe pot urmări evenimentul pe un ecran mare, la biroul regional din Barcelona al Comisiei Europene (găsiți aici informații privind înscrierea).
Dialogul va avea loc la 23 februarie, între orele 18.00 și 20.00, în auditoriul uneia dintre cele mai celebre clădiri din Barcelona - „La Pedrera” (Passeig de Gràcia, 92). Evenimentul pot fi vizionat în direct prin webstream, iar cetățenii din întreaga Europă pot participa, de asemenea, prin intermediul Facebook și Twitter folosind hashtag-urile #EUDeb8 și #RedingBCN.
La 24 februarie, doamna vicepreședinte Reding, împreună cu președintele guvernului autonom din Catalonia, Artur MAS, ministrul spaniol pentru dezvoltare internă, Ana Pastor, primarul capitalei Cataloniei, Xavier Trias și Arhiepiscopul de Barcelona, Lluís Martínez Sistachva, va inaugura complexul istoric recent renovat, Spitalul Sant-Pau. Jumătate din cele 22,5 milioane EUR utilizate pentru restaurarea pavilionului principal al acestui sit care face parte din patrimoniul mondial UNESCO a provenit din fonduri UE (Fondul european de dezvoltare regională), constituind un bun exemplu al modului în care fondurile UE pot contribui la dezvoltarea infrastructurii și la crearea de locuri de muncă la nivel local.
Context
Care sunt temele dialogurilor cu cetățenii?
În 2013, Comisia Europeană a lansat Anul European al Cetățenilor (IP/13/2). Unele dintre activitățile asociate cu acest an se extind și în 2014. Pe parcursul întregului an 2013 și extinzându-se și în 2014, membrii Comisiei au dezbătut cu cetățenii din întreaga Europă cu privire la așteptările acestora pentru viitor.
Până acum, în întreaga Uniune Europeană, au avut loc 44 de dialoguri cu cetățenii, cel puțin un comisar european fiind prezent de fiecare dată. În total, sunt planificate 50 de astfel de reuniuni (a se vedea anexa). Puteți urmări aceste reuniuni pe internet, la adresa http://ec.europa.eu/debate-future-europe.
Un sondaj Eurobarometru recent arată că 69 % dintre spanioli se simt europeni (media pentru cetățenii Uniunii din toate statele membre fiind de 59 %). Cu toate acestea, numai 43% afirmă că știu ce drepturi le conferă cetățenia UE, în timp ce 60 % dintre spanioli ar dori să afle mai multe despre drepturile lor în calitate de cetățeni ai Uniunii.
Acesta este motivul pentru care Comisia Europeană a desemnat anul 2013 drept „Anul European al Cetățenilor”, un an dedicat cetățenilor și drepturilor acestora. Dialogurile cu cetățenii s-au aflat în centrul activităților organizate pe parcursul acestui an și continuă și în 2014.
De ce organizează Comisia aceste dialoguri acum?
Deoarece Europa se află la o răscruce de drumuri. Lunile și anii care vor urma sunt decisivi pentru viitorul Uniunii Europene, întrucât există multe opinii divergente cu privire la direcția pe care ar trebui să o adopte Uniunea. Procesul de integrare europeană trebuie să fie strâns legat de consolidarea legitimității democratice a Uniunii. Așadar, ascultarea opiniilor cetățenilor este mai importantă acum ca niciodată.
Care va fi rezultatul dialogurilor cu cetățenii?
Punctele de vedere exprimate de cetățeni în cursul dialogurilor vor ghida Comisia în elaborarea planurilor pentru o viitoare reformă a UE. Unul din obiectivele principale ale acestor dialoguri este pregătirea terenului în vederea alegerilor din 2014 pentru Parlamenul European.
La 8 mai 2013, Comisia Europeană a publicat cel de al doilea Raport privind cetățenia Uniunii, care prezintă 12 măsuri concrete noi pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă cetățenii (IP/13/410 și MEMO/13/409). Raportul privind cetățenia Uniunii reprezintă răspunsul Comisiei la o amplă consultare online lansată în mai 2012 (IP/12/461), precum și la întrebările și sugestiile formulate în cadrul dialogurilor cu cetățenii privind drepturile și viitorul cetățenilor UE.
Informații suplimentare
Informații suplimentare privind dialogul cu cetățenii care va avea loc la Barcelona:
www.ec.europa.eu/barcelona
Informații suplimentare privind dezbaterea asupra rețelelor sociale:
ec.europa.eu/spain/barcelona/actualitat-i-premsa/noticies/participacio-ciutadana-i-consultes/142701_ca.htm
Dezbateri cu cetățenii privind viitorul Europei:
http://ec.europa.eu/debate-future-europe/index_ro.htm
Anul European al Cetățenilor:
http://europa.eu/citizens-2013/ro/home
Cetățenii europeni își spun punctul de vedere: rezultatele consultării cu privire la drepturile cetățenilor Uniunii:
http://ec.europa.eu/justice/citizen/files/eu-citizen-brochure_en.pdf
Pagina de internet a doamnei Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei și comisarul UE pentru justiție:
ec.europa.eu/reding
Puteți urmări activitatea doamnei vicepreședinte pe Twitter: @VivianeRedingEU
Reprezentanța de la Barcelona a Comisiei Europene pe Twitter: @euinbcn
Persoane de contact:
Mina Andreeva - (+32 2 299 13 82)
Natasha Bertaud - (+32 2 296 74 56)
Pentru public: Europe Direct prin telefon la 00 800 6 7 8 9 10 11 sau prin email
|
ANNEX
The debate on Europe's future continues…
Member State
|
City
|
Date
|
European Commissioner
|
local/national politicians
|
Spain
|
Cadiz
|
27/09/2012
|
Vice-President Reding
|
Mayor of Cádiz Teófila Martínez Saíz
|
Austria
|
Graz
|
05/11/2012
|
Vice-President Reding
|
Austrian Vice-Chancellor/Foreign Minister Michael Spindelegger
|
Germania
|
Berlin
|
10/11/2012
|
Vice-President Reding
|
German Member of European Parliament Dagmar Roth-Behrendt
|
Franța
|
Paris
|
23/11/2012
|
Vice-President Reding
|
"-"
|
Italy
|
Napoli
|
30/11/2012
|
Commissioner Andor
|
Mayor of Naples Luigi de Magistris
|
Ireland
|
Dublin
|
10/01/2013
|
President Barroso/ Vice-President Reding
|
Irish Taoiseach Enda Kenny with Tánaiste Eamon Gilmore / Irish European Affairs Minister Lucinda Creighton
|
Suedia
|
Göteborg
|
18/02/2013
|
Commissioner Malmström
|
"-"
|
Italy
|
Torino
|
21/02/2013
|
Commissioner Malmström
|
Mayor of Turin Piero Fassino
|
Portugalia
|
Coimbra
|
22/02/2013
|
Vice-President Reding
|
Mayor of Coimbra João Paulo Barbosa de Melo, Mayor of Esch-sur-Alzette Lydia Mutsch (video link), Luxembourgish Member of Parliament Felix Braz
|
Italy
|
Rome
|
18/03/2013
|
Vice-President Tajani
|
Mayor of Rome Gianni Alemanno
|
Grecia
|
Salonic
|
22/03/2013
|
Vice-President Reding
|
Mayor of Thessaloniki Yiannis Boutaris
|
Italy
|
Pisa
|
05/04/2013
|
Commissioner Potočnik
|
Mayor of Pisa Marco Filippeschi
|
Belgium
|
Ghent
|
12/04/2013
|
Commissioner De Gucht
|
Mayor of Ghent Daniël Termont / Belgian Member of Parliament Geert Versnick
|
Belgium
|
Eupen
|
23/04/2013
|
Commissioner Hahn
|
Belgian MEP Mathieu Grosch/Begian Minister-President of the German Community Karl-Heinz Lambertz
|
Belgium
|
Bruxelles
|
04/05/2013
|
Vice-President Reding
|
Minister-President of the Brussels region Charles Picqué / Belgian Member of European Parliament Marc Tarabella
|
Germany
|
Düsseldorf
|
08/05/2013
|
Commissioner Oettinger
|
German Member of European Parliament Jürgen Klute / Chairman of "Committee on Europe and a Single World" Nicolaus Kern / Spokespersons of the North Rhine-Westphalia Parliament on European issues – Ilka Freifrau von Boeselager, Stefan Engstfeld, Markus Töns and Dr Ingo Wolf
|
Slovenia
|
Ljubljana
|
09/05/2013
|
Commissioner Potočnik
|
"-"
|
Poland
|
Warsaw
|
11/05/2013
|
Commissioner Lewandowski
|
"-"
|
Czech Republic
|
Prague
|
13/05/2013
|
Commissioner Füle
|
Irish Minister for Trade John Perry/Chairman of the Czech Parliament's European Affairs Committee Jan Bauer / Czech Members of the European Parliament Jan Březina and Libor Rouček / Deputy State Secretary for European Affairs Martin Tlapa
|
Italy
|
Ventotene
|
27/05/2013
|
Vice-President Tajani
|
Mayor of Ventotene Giuseppe Assenso
|
Italy
|
Milano
|
07/06/2013
|
Commissioner Hedegaard
|
Mayor of Milan Giuliano Pisapia
|
Luxembourg
|
Esch
|
30/06/2013
|
Vice-President Reding
|
Luxembourgish MEP Charles Goerens / Luxembourg Member of Parliament Félix Braz / Wallonian Regional Minister Benoit Lutgen / Luxembourg Minister for Labour and Employment Nicolas Schmit
|
Poland
|
Warsaw
|
11/07/2013
|
President Barroso / Vice-President Reding
|
Polish Member of European Parliament Róża Thun / Former Prime Minister Tadeusz Masowiecki
|
Greece
|
Crete
|
12/07/2013
|
Commissioner Damanaki
|
Governor of the Crete region Stavros Arnaoutakis / Greek Member of Parliament Spyros Danellis / Mayor of Heraklion Giannis Kourakis
|
Germany
|
Heidelberg
|
16/07/2013
|
Vice-President Reding
|
Baden Wüttemberg Minister-President Winfred Kretschmann
|
Bulgaria
|
Sofia
|
23/07/2013
|
Vice-President Reding
|
Bulgarian President Rosen Plevneliev
|
Belgium
|
Namur
|
13/09/2013
|
Vice-President Reding
|
Minister-President of Wallonia Rudi Demotte
|
Estonia
|
Tallinn
|
14/09/2013
|
Vice-Presidents Rehn / Kallas
|
"-"
|
Italy
|
Trieste
|
16/09/2013
|
Vice-President Reding
|
Italian Minister for European Affairs Enzo Moavero Milanesi
|
Finland
|
Helsinki
|
24/09/2013
|
Vice-President Reding
|
Finnish Member of European Parliament Sirpa Pietikäinen / Finnish MP, Member of the Grand Committee Tuomo Puumala (Centre/ALDE) / Finnish MP, Chair of the Grand Committee, former President of the European Movement in Finland Miapetra Kumpula-Natri (SDP/S&D) / Chairperson of the Young People's Working Group on the Future of the EU Milla Ovaska
|
Hungary
|
Györ
|
03/10/2013
|
Commissioner Andor
|
Hungarian State Secretary for EU Affairs Enikő Győri and Member of the European Parliametn Csaba Őry.
|
Slovakia
|
Košice
|
05/10/2013
|
Vice-President Šefčovic
|
Slovak Prime Minster Robert Fico
|
Sweden
|
Stockholm
|
15/10/2013
|
Vice-President Reding
|
Swedish Minister for EU Affairs Birgitta Ohlsson, Member of European Parliament Olle Ludvigsson and Mayor of Stockholm Sten Nordin
|
Belgium
|
Liège
|
17/10/2013
|
President Barroso
|
Belgian Minister for Foreign Affairs, Foreign Trade and European Affairs Didier Reynders / Economic Minister for Wallonia Jean-Claude Marcourt
|
Latvia
|
Riga
|
18/10/2013
|
Commissioner Piebalgs
|
Latvian Defence Minister Artis Pabriks
|
Malta
|
La Valletta
|
07/11/2013
|
Commissioner Borg
|
"-"
|
France
|
Marseille
|
14/11/2013
|
Vice-President Reding
|
French Justice Minister Christiane Taubira
|
Cipru
|
Limassol
|
28/11/2013
|
Commissioner Vassiliou
|
"-"
|
Austria
|
Eisenstadt
|
29/11/2013
|
Commissioner Hahn
|
Governor of Burgenland Hans Niessl
|
Belgium
|
Bruxelles
|
05/12/2013
|
Commissioner Vassiliou
|
Plácido Domingo, opera singer, President of Europa Nostra; Michelangelo Pistoletto, painter, member of the Culture Committee of the “New Narrative for Europe” initiative; Isabelle Durant, Vice-President of the European Parliament (tbc);Paul Dujardin, Director of the Palais des Beaux-Arts (BOZAR), Brussels
|
Lithuania
|
Vilnius
|
13/12/2013
|
Vice-President Reding
|
"-"
|
Online
|
Online
|
16/01/2014
|
Vice-President Reding
|
"-"
|
Denmark
|
Copenhagen
|
06/02/2014
|
Commissioner Hedegaard
|
"-"
|
UK
|
London
|
10/02/2014
|
Vice-President Reding
|
David Lidington, Minister of State for Europe
|
Spain
|
Barcelona
|
23/02/2014
|
Vice-President Reding
|
"-"
|
France
|
Paris
|
27/02/2014
|
Commissioner Barnier
|
TBC
|
Croatia
|
Zagreb
|
03/03/2014
|
Commissioner Mimica
|
TBC
|
Germany
|
Koblenz
|
10/03/2014
|
Commissioner Oettinger
|
Minister-President Dreyer (Rhineland-Palatinate); State Minister for Europe Margit Conrad
|
Netherlands
|
Amsterdam
|
14/03/2014
|
Vice-President Reding
|
Eberhard van der Laan, Mayor of Amsterdam
|
Romania
|
Bucharest
|
17/03/2014
|
Commissioner Cioloș
|
TBC
|
Belgium
|
European Citizens' Dialogue
|
27/03/2014
|
Vice-President Reding
|
TBC
|
IP/14/166
Dostları ilə paylaş: |