Dezbateri procedurale asupra Proiectului de Hotărâre privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor



Yüklə 0,72 Mb.
səhifə5/10
tarix18.08.2018
ölçüsü0,72 Mb.
#72800
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10

Voci din majoritate:

Nu are nici o relevanţă! Procedura!



video in format real media

Domnul Iulian Iancu:

Imediat. (Proteste ale deputaţilor din Majoritate.)



video in format real media

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnilor colegi,

Vă rog să aveţi încredere în mine! (Rumoare printre deputaţil din Majoritate.) Este foarte simplu să îl rugăm pe domnul deputat să se cantoneze într-o problemă care priveşte modul în care se desfăşoară dezbaterile noastre acum. Aceasta este problema de procedură.


video in format real media

Domnul Iulian Iancu:

Da, mulţumesc, domnule preşedinte.

Şi, din punctul meu de vedere, chestiunile care s-au întâmplat acolo sunt de o gravitate foarte mare.

Şi, având în vedere că plenul a stabilit, printr-un vot al majorităţii, ca acest raport sau această hotârâre să meargă la Comisia juridică, şi Comisia juridică, în 15 secunde, a acordat acest aviz, eu propun ca... Sigur, au mai propus şi alţi colegi de ai mei, dar sub altă formă, dar eu totuşi, având în vedere că plenul a stabilit acest lucru, rog ca preşedintele Comisiei juridice sau cel care a condus şedinţa de atunci să vină să ne spună şi nouă ce s-a întâmplat acolo şi nu numai la Biroul permanent.

Am auzit că la Biroul permanent s-a, ştiu eu..., s-a povestit tot ceea ce s-a întâmplat acolo, dar eu cred că şi noi trebuie să ştim, plenul...

Voci din Majoriatate:

Procedura! (Deputaţii din Majoritate protestează prin aplauze.)



video in format real media

Domnul Iulian Iancu:

..., care am stabilit ca acel raport să meargă la Comisia juridică.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.


video in format real media

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Dar, înainte de a se ridica alte probleme de procedură, vreau să vă anunţ că avem înscrişi pe o listă, deja, pe care eu am moştenit-o, o serie de colegi, care, probabil, vor ridica aceleaşi probleme care nu sunt de procedură, ci de cenzură a actului care este supus dezbaterii. (Aplauze ale Majorităţii.) V-aş ruga să nu abuzaţi de procedura care să ne rămână procedură într-adevăr, pe care o accept independent de punctul meu de vedere, şi de menţinerea acestei ordini prestabilite. E vorba de demnitatea noastră, de a ne respecta unii pe ceilalţi. Vă mulţumesc.

Numai procedură, domnule deputat, având în vedere statele dumneavoastră, vă rog. Cred că ne-am înţeles perfect.



video in format real media

Domnul Eugen Nicolicea:

Domnule preşedinte,

Am avut o şedinţă de Birou permanent, la care aţi participat şi dumneavoastră, deci, ştiţi foarte bine că ceea ce voi spune relatez corect. A existat o sesizare, de fapt, mai multe sesizări, în ceea ce priveşte modul în care s-a dat acest aviz, cu încălcărea regulamentului. Biroul permanent a fost informat, nu a făcut nici un fel de anchetă şi nu a luat nici o decizie după ce a fost informat de către preşedintele comisiei şi de către membrii Comisiei juridice.

Comisia pentru regulament a primit acest aşa-zis aviz şi, fără a ţine cont de încălcările de regulament care au fost făcute, a întocmit acest raport pe care îl aveţi dumneavoastră în faţă şi, de asemenea, îl avem şi noi. Când acest raport a venit la Biroul permanent, Biroul permanent a încălcat art. 29 alin. 1 lit. f), care spune că: "primeşte şi distribuie proiecte de lege, propunerile legislative şi rapoartele comisiilor parlamentare", care, în adevăratul sens ar fi trebuit să însemne nu doar că acest Birou permanent este o cutiuţă poştală, care primeşte şi distribuie, ca orice curier rapid.

De ce spun că a încălcat acest lucru? A votat şi acest raport fără să ţină cont de contestaţiile care s-au făcut, urmând ca acest atribut să fie transferat plenului. De aceea se ridică atâtea probleme astăzi, pentru că în Biroul permanent nu s-a discutat încălcarea regulamentului de către Comisia juridică.

Sunt de acord cu dumneavoastră că, poate, acest punct urmează să-l discutăm ulterior, dar fiind vorba de o încălcare a regulamentului, zic eu, făcută chiar de către Biroul permanent, cineva trebuie totuşi să lămurească şi să ia măsurile de rigoare, şi acela nu poate fi plenul.

Această problemă specială, care a ajuns la plen, cred că este prioritară. Aceasta este chestiunea mea de procedură şi nu ar trebui să trecem mai departe până nu luăm o decizie în acest sens. Pentru că, vedeţi şi dumneavoastră, s-a ajuns cu un raport, care cuprinde un aviz care a fost contestat că nu a fost dat în cadru legal, trimis de către Biroul permanent, care a luat cunoştinţă, dar n-a dezbătut în nici un fel încălcările de regulament. Şi, prin urmare, datorită grabei la anumite sectoare, să zicem, mai mici decât Biroul permanent, acum suntem obligaţi să dezbatem în plen toate aceste încălcări de regulament, şi plenul este suveran.

Şi, deci, rugămintea mea este să nu trecem mai departe până nu lămurim dacă acest aviz a fost dat în conformitate cu regulamentul sau nu. Mulţumesc.



video in format real media

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnule deputat,

Vreau să vă asigur că exact asta facem acum în plen, chiar fără intervenţia dumneavoastră, acesta este obiectul discuţiei.

Stimaţi colegi,

Având în vedere această confuzie ce se creează între problemele de procedură şi reala dezbatere a suplimentului, a raportului completator al Comisiei pentru regulament, vă solicit îngăduinţa să continuu cu lista vorbitorilor înscrişi şi, dacă este nevoie, toţi ceilalţi se vor înscrie după epuizarea acestei liste. Vreau să vă rog ca după epuizarea acestei liste, într-un spirit de colegialitate, pe care sper că îl înţelegeţi şi îl împărtăşiţi, să-l rog şi pe domnul deputat Sergiu Andon, preşedintele Comisiei juridice, să-şi expună punctul de vedere al domniei sale.

Nu este atributul meu de preşedinte de şedinţă, nu este atributul dumneavoastră, ca plen, să îi cerem socoteală domnului preşedinte Sergiu Andon. Dar putem să-l invităm, ca să ne expună punctul domniei sale de vedere, tocmai din respect pentru acest punct de vedere.

Vă mulţumesc, pe lista pe care o avem, doamna deputat Minodora Cliveti. Vă rog. ... Cliveti, vă cer scuze.


video in format real media

Doamna Minodora Cliveti:

Domnule preşedinte,

Este totuşi o chestiune de procedură aceea pe care eu vreau să o ridic. Observaţi, vă rog, ordinea de zi cuprinde la pct. 1 proiectul de hotărâre privind modificarea regulamentului, celelalte puncte de pe ordinea de zi, dacă ar fi să mă opresc la pct. 10 şi apoi să trec la 14, 16, 17 şi probabil toate celelalte, au precizată procedură de urgenţă. Atunci, deoarece domnul preşedinte de şedinţă, colegul nostru, domnul Miron Mitrea, a considerat că, prin raportul pe care Comisia pentru regulament l-a făcut, s-a explicat, a fost dată explicaţia necesităţii modificării regulamentului, ceea ce pe mine mă nedumereşte în continuare şi nu mă poate convinge, este împrejurarea că dezbaterea regulamentului - şi aceasta este o certitudine - nu este o chestiune de urgenţă.

De aceea, v-aş ruga să apreciaţi, având în vedere faptul că premierul Tăriceanu este foarte supărat de faptul că... (Vociferări, proteste ale deputaţilor din Majoritate.) Domnule preşedinte, vă rog să atrageţi atenţia, să faceţi poliţia şedinţei! Vă rog respectuos!

Deci, revin. Nu ştiu, de ce vă supăraţi, când pomenesc numele premierului?


video in format real media

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Înainte de a reveni, v-aş ruga, domnilor colegi, să ascultăm cu pacienţa cu care ascult şi eu acelaşi lucru, de azi dimineaţă.

Vă rog, doamnă.


video in format real media

Doamna Minodora Cliveti:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Încă o dată, dreapta are ceva cu premierul Tăriceanu... (Râsete ale deputaţilor din PSD.)

Deci, domnul prim-ministru al României este foarte îngrijorat de faptul că în Parlamentul României nu se dezbat legile cu adevărat importante pentru ţară. Şi atunci, v-aş ruga să-mi îngăduiţi, domnule preşedinte, să reiterez o propunere pe care am făcut-o ieri, şi anume, având în vedere împrejurarea... (Vociferări, proteste.)

Domnule preşedinte, eu am să invoc aici o inegalitate de şanse între femei şi bărbaţi, pentru că, iată, vin la microfonul Camerei şi nu sunt lăsată să vorbesc de colegii bărbaţi!


video in format real media

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Distinşii mei colegi,

Dacă ascultăm în linişte, se epuizează mai repede timpul vorbitorului.


video in format real media

Doamna Minodora Cliveti:

Mă "epuizez" imediat, domnule preşedinte, vă mulţumesc.

Procedură. Vă rog să... (Rumoare.) Eu sunt o doamnă şi nu reuşesc să mă fac auzită atunci când există rumoare, vocea mea nu-mi permite să... (Proteste.) Domnule preşedinte, ajutaţi-mă să pot să continuu!


video in format real media

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Mă bucur că prezenţa dumneavoastră vă permite să vă impuneţi, doamnă, vă rog să o faceţi în continuare.



video in format real media

Doamna Minodora Cliveti:

Domnule preşedinte,

Vă mulţumesc.

Deci, propunerea este următoarea, având în vedere toate aceste considerente, pe care nu le mai reiau, dar mai ales faptul că avem pe ordinea de zi nenumărate proiecte, aproape toate cu precizarea "procedură de urgenţă", vă rog să constataţi că am discutat suficient astăzi cu privire la regulament şi să sistăm discuţiile pentru astăzi, reluând mâine discuţia cu privire la regulament. Şi să continuăm, să dăm satisfacţie premierului României, discutând problemele de urgenţă, aflate pe ordinea de zi.

Vă mulţumesc.


video in format real media

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, doamnă deputat. Eu vă reamintesc că problema ordinii de zi a fost dezbătută în aceiaşi termeni şi s-a votat ieri într-un anume mod. Problema acestei ordini de zi a fost dezbătută în cadrul instituţional necesar acum, la Biroul permanent şi la Comitetul ordinii de zi, nu avem cum să revenim asupra ei.

Daţi-mi voie să vă fac o a doua precizare. Când am venit să preiau atributele de conducere a şedinţei, am solicitat să mi se prezinte dacă există proiecte de lege al căror termen de aprobare tacită expiră astăzi şi mi-aş fi permis să vi le propun personal, pentru o dezbatere şi un vot scurt, pe care sunt sigur că în asemenea condiţii nu l-aţi fi refuzat. Dar nu este această situaţie.

în ceea ce priveşte îngrijorarea domnului premier Tăriceanu, daţi-mi voie ca, în primul rând, noi să fim îngrijoraţi, pentru că este activitatea Parlamentului, şi nu a Executivului.

Urmează, dacă mă ajutaţi, domnule secretar, domnul deputat Mocioalcă Ion.


video in format real media

Domnul Ion Mocioalcă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Cred că veţi fi cu toţii de acord că avem pe masă un simulacru de raport. Acest raport suplimentar descalifică totodată Comisia juridică, cel puţin pe aceia care l-au întocmit, şi, de asemenea, plenul Camerei Deputaţilor, dacă îl va accepta astăzi, să se lucreze după acest raport.

Vă rog să vă aduceţi aminte că plenul, pe care dumneavoastră îl consideraţi suveran, a trimis Comisiei juridice pentru acest raport suplimentar şi, acolo, colegii noştri au fost lipsiţi de dreptul de a-şi susţine amendamentele.


 

Domnul Cristian Rădulescu (din sală):

Au părăsit sala!



video in format real media

Domnul Ion Mocioalcă:

Aş dori, domnule preşedinte, procedural, să analizaţi conţinutul art. 102 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, care vă conferă dreptul să stopaţi toate aceste abuzuri şi să reuşim cu toţii să intrăm în normalitate. Art. 102 vă dă dreptul, domnule preşedinte: "Când dezbaterea amendamentelor relevă consecinţe importante asupra proiectului de lege sau a propunerii legislative, preşedintele Camerei Deputaţilor poate trimite textele în discuţie comisiei sesizate în fond, cu stabilirea termenului de prezentare a punctului de vedere. În acest caz autorii amendamentelor au dreptul să fie ascultaţi în cazul comisiei." - lucru care nu s-a întâmplat - "Acelaşi drept îl au şi reprezentanţii Guvernului."

Domnule preşedinte,

Vă rog să luaţi act de cererea mea şi să vă exercitaţi prerogativele conferite de art. 102 din Regulamentului Camerei Deputaţilor.



video in format real media

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Eu vă mulţumesc foarte mult pentru această sugestie, dar cred că atât dumneavoastră, cât şi colegii care sprijină arcul guvernamental se iluzionează în ceea ce priveşte posibilitatea preşedintelui de a exercita anumite atribuţii. textul nu vizează o situaţie care să fie actuală, ci priveşte dezbaterile. Vă asigur că preşedintele care va conduce şedinţa îşi va exercita aceste prerogative.

Domnul deputat Pambuccian. Îl aştept cu mare bucurie, a fost înscris.


video in format real media

Domnul Varujan Pambuccian:

Mulţumesc, domnule prezident.

Domnilor,

Onorabili concetăţeni,

Fraţilor! (Majoritatea strigă: "Bravo!")

Iertaţi-mă, fraţilor, dacă emoţiunea mă cuprinde atât de tare, suindu-mă la această tribună, pentru a vă spune şi eu, ca orice fiu al ţărişoarei mele (Majoritatea: "Bravo!"), că în aceste momente solemne (Majoritatea aplaudă şi strigă: "Bravo!") mă gândesc la ţărişoara mea (Bravo!), la România (Bravo!), la binele ei (Bravo!), la viitorul ei! (Bravo!)

Fraţilor!

Mi s-a adus o imputare şi sunt mîndru de ea! (Bravo!) Mi s-a adus imputarea că sunt prea, că sunt foarte, că sunt ultra-progresist (Bravo!), că sunt liber-schimbist (Aplauze. Bravo!), că voiu progresul cu orice preţ! (Bravo!)

Da! Da! Da! De trei ori da! Voiu progresul! (Bravo!) Şi nimic altă ceva decât progresul, pe cale economică (Bravo!), politică (Bravo!), soţială (Bravo!) şi... şi... şi...! (Bravo! Urale, ovaţii, aplauze frenetice ale deputaţilor din Majoritate. Aplauze ale deputaţilor din Opoziţie, care strigă, de asemenea, "Bravo!")


video in format real media

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Eu îi mulţumesc domnului deputat pentru această prestaţie, care va ţine probabil capul de afiş al tuturor televiziunilor în această seară. O înţeleg ca o reprezentare metaforică asupra conţinutului unor anumite luări de poziţie şi luări de cuvânt. O înţeleg într-un aspect şi mai grav, şi anume avem de dezbătut şi probleme importante. (Rumoare, vociferări.)

În acelaşi timp, vreau să vă mărturisesc şi îngrijorarea mea în legătură cu turnura pe care o pot lua aceste lucrări. Pornesc de la ideea că doresc ca fiecare deputat să se exprime liber, dar decenţa acestei exprimări nu este numai o decenţă lingvistică, şi de conţinut.

Este concluzia mea, repet, la apariţia telegenică şi făcută evident pentru televiziuni a domnului deputat Pambuccian. Regret intenţia... (Aplauze ale Opoziţiei.)

Domnul deputat Nicolicea. (Bravo!) Invitaţia la decenţă am adresat-o nu numai vorbitorilor, ci ne-am adresat-o şi nouă, ascultătorilor.

Vă rog, domnule deputat.



video in format real media

Domnul Eugen Nicolicea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Revenind la "cestiune" (Bravo! Bravo!)... Vă mulţumesc, dar să ştiţi că eu nu v-am plătit ca figuranţi pe dumneavoastră, cum au făcut alţi actori în faţa mea! (Opoziţia şi Majoritatea: "Bravo!") Continuaţi!

Deci, acest aviz a fost dat cu încălcarea regulamentului, după cum urmează (Bravo!): art. 47, care se referă la (Bravo!): "Secretarii comisiilor ţin evidenţa prezenţei..."



video in format real media

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Iertaţi-mă, domnule deputat.

Fac din nou apel la sobrietatea dezbaterilor parlamentare! Sigur că metafora domnului deputat Pambuccian a creat un moment, dacă vreţi, deosebit, dar, dacă nu ne putem deconecta şi nu putem reveni noi înşine, voi fi nevoit să acord o pauză de 10 minute, pentru reluarea lucrărilor. (Bravo! Bravo!)


video in format real media

Domnul Eugen Nicolicea:

Domnule preşedinte...



video in format real media

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

domnilor deputaţi,

Consider jignitoare manifestarea dumneavoastră, pauză de 10 minute (Bravo!), în care rog liderii grupurilor parlamentare să ia legătura cu grupurile lor, pentru a asigura sobrietatea desfăşurării şedinţei. (Bravo!) Vă mulţumesc. (Bravo!)


 

- După pauză -

video in format real media

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Deci cele 10 minute de reflecţie s-au epuizat. Vă rog să vă ocupaţi locurile. Îi rog şi pe colegii care mă ajută să poftească, domnii secretari şi, până începem, rog respectuos pe liderii grupurilor parlamentare să se apropie puţin. (Liderii grupurilor parlamentare se consultă la tribună cu domnul Bolcaş.)

Doamnelor şi domnilor colegi, vă rog să-mi permiteţi să continuăm dezbaterile noastre. Era la cuvânt domnul deputat Nicolicea.


video in format real media

Domnul Eugen Nicolicea:

Domnule preşedinte,

În calitate de chestor, care sunt obligat să asigur şi eu, alături de dumneavoastră şi la ordinul dumneavoastră, solemnitatea şedinţei, am de făcut o mică informare colegilor, şi anume că există un număr suficient de camere video şi le puteţi număra şi observa şi că, în aceste zile, am o colecţie cu câteva DVD-uri cu scene foarte interesante şi pe care le voi prezenta după ce le voi face o selecţie riguroasă, în aşa fel încât fiecare să-şi vadă activitatea parlamentară şi, mai ales, s-o vadă şi electoratul.


video in format real media

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Iertaţi-mă că intervin, domnule deputat, cu o observaţie cu caracter general. Este suficient ca alţii să ne critice uneori peste măsură propria noastră activitate, ca să nu mai trebuiască să turnăm noi gaz peste foc.



video in format real media

Domnul Eugen Nicolicea:

Am înţeles.



video in format real media

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Intenţia mea a fost ca tocmai această sobrietate să caracterizeze dezbaterile.

Vă rog să continuaţi, mă scuzaţi pentru întrerupere.


video in format real media


Yüklə 0,72 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin