„ Se luptă, se luptă, cât de cât să nu se deie zmăul.” (M. Eminescu)
„ Se uită la mine ,se uită. Nu zise nimic.”
(Z. Stancu)
Exclamaţie
Figură care constă dintr-un enunţ, în proză sau versuri, prin care se exprimă un puternic sentiment de surpriză, de mânie, de bucurie etc.
Ex.:
„N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid
Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!”
(M. Eminescu)
„Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezeană…
O, te-admir, progenitură de origine romană!”
(M. Eminescu)
Expoliţiune
Figură de stil care constă în reluarea unei idei, în propoziţie sau frază, mereu cu alte cuvinte, menite s-o exprime cât mai clar, mai sugestiv.
Caracteristica lexicală a figurii este, de obicei, folosirea unui adverb sau a unei locuţiuni adverbiale prin care se anunţă reluarea ideii (ba, mai bine, mai bine zis, mai mult, mai degrabă etc.).
Ex.:
„E lung pământul, ba e lat.”
(G. Coşbuc)
Gradaţie
Figură de stil constând în trcerea treptată,cres - cândă sau descrescândă, de la o idee la alta.
Ex.:
„De-I suna din corn o dată,
Ai s-aduni Moldova toată.
De-i suna de doua ori,
Îţi vin codrii-n ajutor.
De-i suna a treia oară,
Toţi duşmanii au să piară
Din hotară în hotară.”
(M. Eminescu)
Hepdiadă
Fidură de stil care constă în înlocuirea unui substantiv însoţit de un atribut prin două substantive sau a unui atribut adjectival cu unul substantival.
Hifen
Figură de compoziţie lexicală, care constă din reunirea a două cuvinte în unul singur, pentru a se exprima o singură noţiune, cum ar fi: adverb sau prepoziţie substantiv (pronume) sau adjectiv: înaintemergător, antevorbitor, antebelic, binefăcător,răuvoitor; verb substantiv: zgârie-nori, frige-linte etc.
Ilustrează abilitatea stilistică la nivel lexical.
Ex.:
„pe de rost”, „peste tot”, „din nou”
Hipalagă
Figură prin care se atribuie unui obiect o mişcare sau însuşire ce convine, fie altui obiect vecin, fie chiar subiectului uman, care se află, cu obiectul respectiv, într-o relaţie de contiguitate spaţială frecventă şi utilă.
Ex.:
„– Deodată sclipi în geamuri lumina afară. Trenul se mişcase pe furiş spre câmpie. Clădirile din preajmă începură a fugi îndărăt. Aparură ogoare arate…”
(M. Sadoveanu)
Hiperbat
Figură care constă în adaosul de la finele unui enunţ (propoziţie sau frază) un epitet, un complement, o propoziţie, acolo unde enunţul putea fi încheiat; ceea ce se adaugă produce o „surpriză gramaticală” şi, prin aceasta, iese în evidenţă.
Ex.:
„Fruntea Olguţei se pleacă şi mai tare, şigenele.” (I. Teodoreanu)
Hiperbolă
Figură de insistenţă care constă în exagerarea expresiei, fie mărind, fie micşorând imaginea obiectului peste limitele sale fireşti.
Ex.:
„Frumoasă cât eu nici nu pot
O mai frumoasă să-mi socot.”
(G. Coşbuc)
Hipocoristic
Procedeul utilizat în vorbirea alintată – cum se vorbeşte de obicei copiilor – ori în exprimarea eufemistică.
Ex.:
„Bubico! zise cucoana... Şezi mumos, mamă.”
(I. L. Caragiale)
Hipotipoză
Procedeu ce sugerează prin imagini vizuale vii, prin aglomerare de epitete pregnante desfăşurarea unei acţiuni, întâmplări.
Ex.:
„În goana roibului un sol, / Cu frâu-n dinţi şi-n capul gol, / Răsare, creşte-n zări venind, / Şi zările de-abia-l cuprind / Şi-n urmă-i corbii croncănind / Aleargă stol.”
