Figură ce constă în contopirea, în rostire, a vocalei de la sfârşitul unui cuvânt cu vocala de la începutul cuvântului următor. Prin contopire dispare vocala iniţială a cuvântului următor.
Ex.:
„Căci întreb la ce-am începe să-ncercam în luptă dreaptă
A turna în formă nouă limba veche şi-nţeleaptă.” (M. Eminescu)
Elipsă
Figură care constă în contragerea (scurtarea) enunţului prin omiterea unui cuvânt sau chiar a unei propoziţii ce se poate deduce liber din context sau situaţie.
Ex.:
„Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere… Căci mi-a dat soarta amara mângâiere / O piatră să ador. / Murindului, speranţa, turbării răzbunarea / Profetului blestemul, credinţei Dumnezeu / La sinucid o umbră ce-i sperie desperarea / Nimic, nimica eu.”
(M. Eminescu)
Emfază
Figură care constă în a acorda unui cuvânt ori chiar unui enunţ întreg o importanţă deosebită, făcându-l, graţie intonaţiei sau contextului, să spună mai mult decât exprimă sau chiar ceea ce nu exprimă.
Ex.:
„Tot ce stă în umbra Crucii, împăraţi şi regi s-adună/ Sa dea piept cu uraganul ridicat de Semilună […].”
„ – De-un moşneag, da, împărate, căci moşneagul ce priveşti / Nu e om de rând, el este Domnul Ţării Româneşti.”
(M. Eminescu)
Enumeraţie
Figură de stil care constă în expunerea rapidă „a tuturor părţilor unui întreg (a) sau a tuturor circumstanţelor unei acţiuni” (b) ca figură a insistenţei, mai poate fi definită şi astfel: „… care constă în a descompune un tot în diversele sale părţi, pe care le enunţăm succesiv”, definiţie care justifică şi de ce o socotim între figurile belşugului de expresie.
Ex.:
„Nu-l speria, căpitane … Boierii sunt slabi la fire:
Înlocuirea unui timp, număr sau persoană cu alt timp, număr sau persoană; figură de construcţie prin care se întăreşte semnificaţia unui enunţ. Se asociază adesea hipotipozei. Este, de pildă, ceea ce Tudor Vianu numeşte tehnica basoreliefului la N. Bălcescu, adică utilizarea prezentului în locde trecut când se referă la acţiunile lui Mihai Viteazul. Păstrând formele de trecut, fireşte, pentru personajele celelalte.
Epanadiploză
Figură care constă în folosirea aceluiaşi cuvânt şi la începutul şi la sfârşitul unei unităţi sintactice sau metrice; astfel spus, repetiţia aceluiaşi cuvânt şi în anaforă, şi în epiforă, în aceeaşi propoziţie, frază sau vers: x … x/y … y.