Dic?ionar de Geografie

Regradare. Proces care se produce în sol, ca urmare a schimbării condiţiilor fitoclimatice (trecerea de la un regim umed spre un regim mai uscat) sau provocat de activitatea intensă a rozătoarelor. Procesul, opus degradării (v. Degradare), şi care se produce în cernoziomurile levigate, cu sau fără degradare texturală, în solul brun de pădure, în podzoluri etc., constă într-o carbonatare secundară, respectiv o acumulare a carbonatului de calciu în adâncime, în acelaşi timp cu o ridicare a acestuia spre suprafaţă în urma modificării climei. În cazul activităţii rozătoarelor, carbonatul de calciu spălat la adâncime într-un proces pedogenetic anterior, este adus la suprafaţă sau aproape de suprafaţă prin formarea crotovinelor (v.). Regradarea datorită schimbării condiţiilor fitoclimatice are caracter zonal, producându-se pe suprafeţe relativ întinse, în timp ce regradarea datorită rozătoarelor are un caracter cu totul local, prezentându-se ca petice în solurile neregradate. Sin. Progradare.

Regradare, suprafaţă de. V. Suprafaţă.

Regresiune marină. (lat. regresso-mers înapoi). Fază de coborâre însemnată a nivelului apelor marine sau oceanice, determinată atât de cauze de ordin tectonic (mişcări epirogenetice pozitive, sau coborâri ale fundului bazinelor oceanice), cât şi de cauze de ordin eustatic (coborâre a nivelului general al Oceanului Planetar în timpul fazelor glaciare). În fazele de regresiune, linia ţărmului se deplasează treptat în direcţia mării, iar platforma litorală devine uscat, căpătând aspectul unei câmpii netede pe care văile râurilor se adâncesc ca să se pună de acord cu nivelul coborât al mării. Golfurile marine seacă, trecând succesiv prin faza de lacuri sărate, de mlaştini şi apoi de depresiuni uscate, iar insulele din apropierea ţărmului devin peninsule. Multe mări mărginaşe sau continentale au trecut în Cuaternar prin faze de regresiune şi deci de exondare a platformei litorale. Marea Neagră a înregistrat o intensă regresiune marină în glaciarul Würm I, când nivelul ei era coborât cu aproape 80 m, iar linia ţărmului se afla cam la 75 km mai la est de portul Constanţa; în acelaşi timp platforma litorală era exondată în dreptul golfului Odessa pe o lăţime de peste 200 km. Modificările poziţiei liniei ţărmului, ca urmare a regresiunii marine, determină schimbări în faciesul şi natura sedimentării (depozite grosiere peste formaţiuni mai fine), însoţite de formarea falezelor moarte, a teraselor marine şi a plajelor înălţate. Regresiunile marine de amplitudini mari pot da naştere la suprafeţe primordiale, care devin pentru prima oară uscaturi, fiind supuse acţiunii denudatoare a agenţilor externi (ex.: regresiunea pliocenă de pe teritoriul ţării noastre a exondat Bazinul Transilvaniei şi mare parte din Câmpia Română). În urma regresiunii rămâne un fund cu pantă lină spre o mare puţin adâncă, cu depozite marine peste care, adesea, se depun formaţiuni continentale (argile, marne) şi lagunare (sulfat de calciu, clorură de sodiu etc.). Regresiunile se recunosc prin aceea că succesiunea de strate depuse ocupă o suprafaţă mai restrânsă cu cât sunt mai recente ca vârstă şi, într-o coloană stratigrafică verticală, depozitele fine pelitice se găsesc la partea inferioară a coloanei. Peste acestea urmează sedimente mai grosiere, până la depozite de conglomerate, numite conglomerate de regresiune sau conglomerate de coronament. Ant. Transgresiune marină (v.).

Regresivă, eroziune. V. Eroziune.

Regularizarea albiei. Procesul natural sau artificial de simplificare a cursului unei ape curgătoare, prin îndreptarea albiei la meandre, prin crearea unor albii parţiale noi; scopul este acela de a se realiza o scurgere cât mai uniformă pe tot parcursul spre a se reduce aspectele negative economice.

Regularizarea scurgerii. Totalitatea măsurilor care conduc la încetinirea scurgerilor torenţiale de pe versanţi şi a scurgerilor rapide din albiile curgătoare, cu scopul de a reduce eroziunea solului şi cea de albie, de a reţine anumite cantităţi de apă în lacuri de baraj, sau de a drena unele regiuni supuse excesului de apă.

Regur. (ind.). Sol argilos (cu 50-60% argilă) de culoare neagră, format în regiunile tropicale şi subtropicale uscate, de savane şi preerii, pe roci magmatice bazice şi ultrabazice (bazalt, gabrou), pe calcare şi pe depozite argiloase provenite din alterarea rocilor bazice. Se întâlneşte în: America de Sud (Uruguay şi în nord-estul Argentinei), Africa (în sud-estul Sudanului, Maroc, Tanzania, Mozambic, Zimbabwe, Africa de Sud), Asia (în Podişul Deccan din India, Indonezia) şi în Australia (în vestul munţilor din estul continentului) fiind unul dintre cele mai fertile soluri din regiunile calde, deşi sărac în humus. Dă recolte bune de grâu, orz etc., şi prezintă cele mai favorabile condiţii pentru cultura bumbacului. Sin. Tirs (în Maroc), Badob (în Sudan), Firki sau Vlei (în Kenya), Tosca (în Argentina). V. şi Vertisol.

Reîntinerirea reliefului. V. Ciclu de eroziune.

Relict. 1. Specie sau comunitate, de plante sau animale, caracteristice unei perioade geologice trecute şi care au supravieţuit până în prezent. 2. Caracter diagnostic, la nivel de varietate, pentru orice însuşire a unui sol a cărui prezenţă nu mai corespunde condiţiilor actuale de pedogeneză.

Relief. (fr.). Totalitatea denivelărilor pozitive şi negative care afectează suprafaţa emersă şi submersă a scoarţei terestre sau numai o porţiune restrânsă dintr-o regiune oarecare a uscatului. Noţiunea se utilizează pentru forme cu aspecte, dimensiuni şi caracteristici foarte diferite, determinate de interacţiunea complexă a proceselor endogene şi exogene desfăşurate, cu intensităţi diferite, în timp şi în spaţiu. Formele de relief sunt definite prin înălţime (sau adâncime), denivelare, pantă, întindere, geneză, evoluţie, vârstă etc. Pe uscat ele sunt alcătuite din forme elementare (suprefeţe înclinate ca: versanţi, povârnişuri; sau suprafeţe orizontale ca: poduri, funduri de văi, câmpuri etc.), din asocieri simple de forme elementare (văi şi interfluvii) şi din asocieri complexe de forme elementare (câmpii, dealuri, podişuri, munţi, etc.). Forţele endogene determină ridicările şi coborârile scoarţei terestre, cutările, dislocările şi vulcanismul, creând un relief tectonic; forţele exogene erodează părţile ridicate ale scoarţei terestre şi colmatează părţile coborâte, creând un relief eroziv-acumulativ; deoarece aceste două grupe de forţe acţionează concomitent şi în sens opus, dau naştere unor forme de relief complex tectono-erozive (munţi, dealuri, podişuri) şi tectono-acumulative (câmpii, depresiuni). După dimensiuni, geneză şi mod de grupare, se deosebesc mai multe categorii de forme de relief. Formele mari, planetare (megarelief). Cuprind blocurile continentale şi bazinele oceanice şi au ca geneză elementele structurii generale ale Pământului, determinate de cauze cosmice şi planetare (gravitaţie, mişcarea de rotaţie, forţa de atracţie a Lunii şi a Soarelui etc.). Formele mari, tectogene sau morfostructurale (macrorelief), cuprind relieful blocurilor continentale şi depresiunilor oceanice create sub acţiunea forţelor endogene şi în care mişcările tectonice au un rol hotărâtor; din această categorie fac parte: câmpiile, dealurile, podişurile, munţii şi relieful vulcanic, apoi dorsalele şi pragurile submarine, platourile suboceanice, gropile abisale etc. Formele tectogene, numite şi forme de relief constructiv, se împart, din punctul de vedere morfologic şi structural, în: relief muntos, de orogen sau de geosinclinal, constituit din strate cutate şi faliate, întâlnindu-se, după natura deformărilor, munţi de dom, de cute, faliaţi (bloc) şi munţi complecşi; relief de platformă (structură tabulară), cu strate orizontale care, în raport de altitudine, pot da naştere câmpiilor (0-200 m) sau podişurilor (când regiunile respective au fost afectate de mişcări epirogenetice pozitive, mai mari de 200 m); relief vulcanic (v.), relief rezidual (v.). În natură, formele de relief tectogene sunt mai complexe, ca rezultat al îmbinării diferite a celor patru grupe de relief amintite şi al modului variat de desfăşurare locală a acţiunii dintre cele două categorii de agenţi. Formele de relief medii (mezorelief) sunt forme exogene sau morfosculpturale create prin acţiunea distructivă a agenţilor externi asupra reliefului din categoria precedentă. După agentul extern precumpănitor, strâns legate de factorii mediului geografic şi subordonate zonelor climatice în care se formează, se deosebesc: relief fluviatil (v.), relief glaciar (v.), relieful regiunilor aride şi semiaride (v.), relief marin (v.), relief de infiltraţie (v.) şi de gelivaţie (v.). Indiferent de agentul modelator, denudaţia creează forme de eroziune, de transport şi de acumulare. Formele de relief medii mai pot fi: forme eroziv-structurale (creste, trepte structurale, suprafeţe etajate etc.); forme eroziv-tectonice (abrupturi de falie, de flexură, frunţi de pânze de şariaj, de cute faliate etc.); forme gravitaţionale (nişe de desprindere şi de surpare, valuri de alunecare, conuri de grohotiş, tăpşane deluviale şi proluviale etc.). Formele elementare de relief (sau microrelieful) reprezintă detalii ale formelor de relief din grupa precedentă, legate genetic tot de procesele exogene, dar cu un rol important al litologiei în desfăşurarea proceselor de alterare, dezagregare, eroziune şi acumulare. De regulă, formele de relief elementare rezultă în urma acţiunii unui singur agent denudator. Astfel, şiroirea dă naştere ogaşelor (v.); coroziunea formează yardang-urile (v.); alterarea-dezagregarea formează grohotişuri; mecanismul porniturilor creează relieful de alunecări, curgeri noroioase, solifluxiune (v.) etc.; apele curgătoare crează ravene (v.), marmite, praguri etc.; gheţarii dau naştere la spinări de berbec (v.), drumlinuri (v.), öesar-uri (v.) etc.; vântul creează dune (v.), barcane (v.), ciuperci eoliene, vadi (v.) etc.; apele de infiltraţie creează doline (v.), avene (v.), uvalas (v.), ponoare (v.), peşteri (v.) etc. În unele cazuri, agenţi diferiţi creează forme de relief asemănătoare ca de ex.: dezagregarea prin insolaţie din regiunile aride creează grohotişuri, ca şi dezagregarea determinată de procesele de îngheţ-dezgheţ din regiunile reci). În ceea ce priveşte formele de relief mediu şi elementar, acestea nu sunt create numai de agenţii externi, deoarece concomitent cu eroziunea au loc transportul şi acumularea materialului erodat, astfel că prin procese exogene trebuie înţelese nu numai forme de eroziune, ci forme de relief erozivo-acumulative. Tot în cadrul reliefului eroziv trebuie inclus relieful petrografic (v.) şi relieful structural (v.). Trebuie reţinut faptul că relieful se formează ca urmare a acţiunii antagoniste şi simultane a forţelor endogene şi exogene asupra scoarţei terestre emerse. În timp ce forţele endogene creează, prin mişcări de ridicare, proeminenţe ale suprafeţei scoarţei terestre, forţele exogene tind să le niveleze prin procese de denudaţie; în cazul în care forţele endogene acţionează în sens negativ, creând depresiuni ale scoarţei terestre, forţele exogene tind să le niveleze prin procese de acumulare a materialelor rezultate de pe urma eroziunii părţilor proeminente din jur. Relieful modifică, prin altitudinea, orientarea şi constituţia sa geologică, condiţiile macro- şi mai ales microclimatice, învelişul vegetal, de soluri, faună etc. După modul în care a luat naştere, se deosebesc: Relief adaptat la structură, relief care corespunde ca formă cu structura geologică. Un exemplu tipic este relieful Obcinelor Bucovinene şi relieful jurasian (Munţii Jura), în care culmile deluroase sau muntoase corespund cutelor anticlinale, iar văile corespund sinclinalelor. Sin. Relief conform, Relief jurasian. V. şi sub Cutare; Relief alpin, relief muntos înalt caracterizat prin forme semeţe, structură geologică complexă, energie mare de relief, versanţi abrupţi, modelaţi atât de eroziunea liniară cât şi de cea glaciară, de nivaţie, de alterări şi dezagregări, cu deosebire în sectorul marilor înălţimi. În Munţii Carpaţi se întâlnesc forme de relief alpin de la circa 2 000 m în sus; Relief antropic, relief cu forme pozitive şi negative create ca urmare a activităţii omului. Pentru nevoile industriei se sapă galerii de mină prin care se exploatează şi se scot la suprafaţă: cărbuni, sare, minereuri şi minerale utile etc. Sterilul care se extrage în timpul acestor lucrări se depune la suprafaţă sub formă de halde (v.). În apropierea termocentralelor electrice, cenuşa rezultată din arderea cărbunilor se depune şi ea sub formă de haldă. Golurile rămase în subteran prin exploatare se pot uneori prăbuşi, creând la suprafaţă forme negative. În lungul căilor de comunicaţie, şi mai ales în lungul căilor ferate, se sapă tunele, iar suprafaţa terenului se nivelează înălţându-se ramblee sau tăindu-se deblee. Pe văi se construiesc baraje, în spatele cărora se acumulează apa necesară pentru irigaţii, hidroenergie, alimentării cu apă a industriilor şi aşezărilor omeneşti. Prin defrişarea pădurilor de pe versanţi se distrug stratul de sol şi pătura de alterare, ajungându-se repede la roca-mamă, pe seama căreia se formează relieful de badlands (v.). Un astfel de relief se întâlneşte în Italia (Munţii Apenini), în Grecia de Sud şi în regiunea de preerie din S.U.A., unde desţelenirile au permis apelor de precipitaţii să spele pătura de sol şi să creeze acest relief. Materialul erodat de pe versanţi este transportat şi depus pe suprafaţa luncilor, ridicând nivelul acestora şi mărind pericolul inundaţiilor în timpul viiturilor. Sin. Relief antropogen; Relieful appalachian (de la Munţii Appalachi din S.U.A., unde a fost remarcat prima dată). Relief structural pe munţi vechi peneplenizaţi care au fost ulterior afectaţi de mişcări de ridicare şi supuşi din nou acţiunii agenţilor modelatori subaerieni. Eroziunea, care acţionează în mod selectiv, a distrus mai uşor rocile moi şi le-a scos în evidenţă pe cele mai tari, dând naştere la numeroase forme de inversiuni de relief (v.). Ca urmare, părţile constituite din roci mai tari care au fost prinse, înainte de peneplenizare, în axele sinclinalelor s-au păstrat şi apar acum în evidenţă ca şi culmi (sinclinale suspendate), în timp ce în locul vechilor anticlinale, supuse şi ele peneplenizării, se formează văi. Relieful appalachian se găseşte şi în unele regiuni de cutări vechi caledonice şi hercinice, care au fost peneplenizate şi ulterior înălţate, din celelalte continente; Relief bătrân. Sin. Relief îmbătrânit (v. sub Stadiu de eroziune); Relief biogen, relief creat prin acţiunea constructivă a vieţuitoarelor. Exemple: construcţii coraligene sub formă de atoli (v.) sau de recife barieră (v. sub Recif), care sunt totodată şi cele mai importante forme de relief biogen; termitierele, conuri de pământ de 2-4 m, construite de termite în regiunile de savană şi de stepe calde din Africa şi Australia; barajele construite de castori pe râurile mici din S.U.A. şi Canada, care prin ridicarea nivelului apelor pot da naştere la inundaţii capabile să distrugă vegetaţia din luncile majore ale râurilor respective; Relieful carstic, relief specific regiunilor constituite din roci solubile şi în special din roci calcaroase (calcare, gresii calcaroase, conglomerate calcaroase, dolomite). Aceste forme de relief sunt generate de acţiunea de dizolvare a calcarului de către apele de suprafaţă (forme exocarstice) sau de către apele de infiltraţie pe diaclaze, fisuri sau canale subterane (forme endocarstice). Unele forme de relief carstic pot apărea, la scară mai mică, pe gipsuri şi pe sare (halocarst), iar când apar pe loess sau pe alte roci detritice bogate în calcar formează clastocarstul. V. Carst; Relief conform. Sin. Relief adaptat la structură (v.); Relief de acumulare, relief creat prin procese de transport şi acumulare. După natura agentului care transportă materialul ce se acumulează, se deosebesc: relief de acumulare fluviatilă, glaciară, marină, eoliană, biogenă etc. Relieful de acumulare de proporţii mai mari se suprapune îndeosebi depresiunilor tectonice, ca de ex.: câmpiile fluvio-maritime, fluvio-lacustre, fluviatile; el se mai poate suprapune altor reliefuri mai vechi, erozivo-acumulative, cum sunt câmpiile eoliene (de dune sau de loess) şi cele glaciare, cu acumulări glaciare şi fluvio-glaciare; Relief de denudaţie, relief creat ca urmare a acţiunii distructive agenţilor externi şi a îndepărtării materialului alterat, dezagregat şi erodat, sub impulsul forţei de gravitaţie. Relieful de denudaţie cuprinde atât forme sculpturale cât şi forme structurale. Noţiunea de relief de denudaţie se foloseşte uneori în acelaşi sens cu cea de relief de eroziune (v.), deşi termenul de denudaţie (v.) are o sferă mai largă decât cel de eroziune (v.); Relief de eroziune, relief rezultat prin acţiunea îndelungată de modelarea exercitată de agenţii externi, constituit în parte şi din forme de acumulare a materialului erodat care nu a putut fi transportat. După agentul modelator principal, se deosebesc: relief de eroziune fluviatilă, glaciară, marină, eoliană, antropică etc. Relieful de eroziune cuprinde forme foarte diferite ca mărime, de la munţi, dealuri şi podişuri până la lunci, interfluvii, versanţi etc. În sens restrâns, prin relief de eroziune (când nu se specifică despre ce fel de eroziune este vorba) se înţeleg numai formele create de apele curgătoare care au, de altfel, cea mai mare pondere în modelarea reliefului, în zonele de climă în care precipitaţiile sunt suficiente pentru a alimenta o reţea hidrografică cu caracter permanent. V. şi Relief de denudaţie; Relief de gelivaţie. Sin. Relief periglaciar (v.); Relief de infiltraţie, relief care face trecerea între formele fluviatile şi cele deşertice, întâlnit pe marginea regiunilor semiaride şi aride, cu deosebirea în Asia Centrală (marginea sudică şi estică a Depresiunii Turanului), precum şi în regiunile aride din alte continente. Apele curgătoare care coboară din regiunile muntoase învecinate se infiltrează în nisipuri formând "delte" pe uscat care înaintează mai mult în cuprinsul regiunii aride, în perioadele umede, sau se retrag spre poalele munţilor, în perioadele uscate, când deltele avansate pot fi acoperite cu nisipul transportat de vânturi; Relief eolian, relief creat prin acţiunea de coroziune, deflaţie şi acumulare a vântului. Are o mare dezvoltare în regiunile tropicale aride din Africa, Australia şi în regiunile aride extratropicale din Asia Centrală, întâlnindu-se la scară mult mai redusă şi în regiunile din America de Nord şi de Sud. Forţa vântului din regiunile deşertice nu este mai mare decât în alte regiuni, dar eficienţa lui este deosebit de importantă datorită aridităţii climei şi lipsei covorului vegetal protector. Deflaţia (v.) creează pavajul de deflaţie, reg-urile (v.), serir-urile (v.), alveolele şi nişele de deflaţie; coroziunea creează creste, stâlpi şi ciuperci eoliene, scobituri alveolare, yardang-uri (v.) şi depresiuni de coraziune şi deflaţie. Ca forme de acumulare eolienă se cunosc dunele (v.), barcanele (v.) şi marile acumulări de nisip cunoscute sub numele de erg-uri (v.). V. şi Relieful regiunilor aride şi semiaride; Relief exhumat, relief vechi care după ce a fost fosilizat sub depozite mai noi, în perioada unor transgresiuni marine, a ieşit ulterior de sub apele mării şi a fost parţial dezgolit de cuvertura sedimentară, în urma activităţii agenţilor externi; Relief fluviatil, relief creat prin acţiunea erozivo-acumulativă a apelor curgătoare permanente sau temporare. Acest relief este predominant în regiunile temperate, subtropicale şi ecuatoriale în care precipitaţiile sunt suficiente pentru a da apelor curgătoare întâietate în acţiunea de modelare a scoarţei terestre. Ca forme de eroziune fluviatilă se cunosc: văi torenţiale, văi fluviatile, lunci, terase, popine (v.) etc., iar ca forme de acumulare: grinduri fluviatile, ostroave (v.), conuri de dejecţie (v.), piemonturi (v.), câmpii de nivel de bază etc.; Relief fosilizat, suprafaţă de eroziune a unui relief mai vechi, dezvoltată subaerian şi acoperită ulterior de depozite mai noi, în urma unor transgresiuni marine determinate de mişcări epirogenetice negative care au afectat regiunea respectivă. Sin. Relief îngropat, Relief înecat; Relief glaciar, relief creat prin acţiunea de eroziune, transport şi acumulare a gheţarilor montani şi de calotă. Este caracteristic zonelor polare şi munţilor înalţi în care temperatura medie anuală este sub 0^oC, iar iernile depăşesc ca durată trei sferturi din an. Gheţarii montani sculptează circuri (v.) şi văi glaciare, cu profil transversal în formă de U şi cu profil longitudinal în trepte. În lungul văilor glaciare apar umeri şi văi suspendate, iar pe fundul lor spinări de berbec (v.). Gheţarii de calotă acţionează pe suprafeţe întinse creând fjell-uri (v.), fiorduri (v.), nunatak-uri (v.), spinări de berbeci etc. Ca forme de acumulare, gheţarii montani creează depozite morenaice (v. Morenă), iar gheţarii de calotă forme mai variate şi mult mai mari, ca: valuri de morene frontale de tip "Salpauselkä" (v.), drumlinuri (v.), öesar-uri (v.), kamesuri (v.) etc.; Relief granitic, v. Sub Relief petrografic; Relief îngropat. Sin. Relief fosilizat (v.); Relief jurasian. Sin. Relief adaptat la structură (v.); Relief lacustru, relief creat prin acţiunea de abraziune şi de acumulare a apei lacurilor. Ca formă şi totodată mecanism de formare, relieful lacustru seamănă cu relieful marin, iar ca mărime este proporţional cu dimensiunile lacului în jurul căruia s-a format. Terasele, falezele şi depozitele lacustre dau posibilitatea să se reconstituie dimensiunile şi evoluţia lacurilor din regiunile endoreice sau ale celor dispărute astăzi cu totul. Ex.: Marele Lac Sărat din Podişul Marelui Bazin (S.U.A.), care are astăzi 4 690 km² este un lac relict provenit din Lacul Boneville, care avea iniţial o suprafaţă de 51 150 km². Oscilaţiile nivelului său, determinate de condiţiile climatice din Pleistocen, sunt dovedite de prezenţa teraselor lacustre, dintre care cea superioară (305 m) indică nivelul şi extinderea fostului lac. Astăzi, în jurul Marelui Lac Sărat, în afara celor aproape 20 de terase, se pot vedea delte actuale şi cordoane litorale; Relief litologic. Sin. Relief petrografic (v.); Relieful litoral, relief creat prin acţiunea de abraziune, transport şi acumulare a valurilor, curenţilor şi mareelor, întâlnit pe fâşiile de teren din lungul ţărmurilor pe care acţionează, cu intensităţi diferite, procesele specifice mediului marin sau celui continental. O parte din relieful litoral, constituit din terase marine şi faleze vechi, evoluează sub acţiunea agenţilor subaerieni; cealaltă parte, care constituie litoralul propriu-zis, este supusă acţiunii directe de modelare a valurilor. Se cunosc forme litorale de abraziune (faleze, terase marine, platforme de abraziune) şi forme litorale, bancuri submarine, cordoane litorale, perisipuri etc.). Tot forme de relief litoral sunt: estuarele (v.), deltele (v.) şi construcţiile coraligene (v. şi Biogen). Sin. Relief marin; Relief marin. Sin. Relief litoral (v.); Relief matur. V. sub Stadiu de eroziune; Relief periglaciar relief care se întâlneşte în regiunile reci al globului (ex.: în nordul Americii de Nord şi al Eurasiei, în Ţara de Foc, din sudul Americii de Sud, şi în insulele din regiunea antarctică), neacoperite în prezent de gheţari, în care îngheţul şi dezgheţul, care se succed, într-o perioadă relativ lungă din an, contribuie la modelarea reliefului respectiv. Cele mai importante procese de modelare periglaciară sunt solifluxiunea (v.), gelivaţia (v.) şi crioturbaţia (v. sub Criergie), iar ca procese secundare, acţiunea zăpezii, a vântului, şiroirea (v.) şi scurgerea fluviatilă (v.). Modul de asociere a acestor procese diferă în raport cu relieful şi determină crearea formelor specifice regiunilor de câmpie (hidrolacoliţi, soluri poligonale, marghile etc.) sau regiunilor montane (grohotişuri, râuri de pietre, mări de pietre, terase de solifluxiune, nişe nivale etc.). Sin. Relief de gelivaţie; Relief petrografic, ansamblul formelor de relief a căror geneză, evoluţie şi aspect exterior sunt condiţionate în primul rând de natura rocilor pe care se dezvoltă. Roca, ca şi structura, constituie factori pasivi ai reliefului, asupra cărora acţionează agenţii externi, scoţând în evidenţă comportări şi forme specifice fiecărui tip de rocă, în raport cu însuşirile: tărie, omogenitate, şistuozitatea, permeabilitate, solubilitate, stratificaţie, poziţia şi grosimea stratelor, fisurare şi diaclazare, tasabilitate etc. Diferenţierile dintre proprietăţile fizice sau chimice ale rocilor determină diferenţieri în modul lor de comportare faţă de diferiţii agenţi externi. Ex.: solubilitatea calcarelor permite apelor să acţioneze intens prin dizolvare (v. sub Carst), în timp ce aceeaşi apă va acţiona pe suprafaţa argilelor (roci impermeabile) prin şiroire şi eroziune superficială. Tot din cauza însuşirilor diferite a rocilor, relieful care se formează pe granite şi pe unele roci care se comportă, faţă de agenţii externi, în mod asemănător, cum sunt granodioritele, dioritele, sienitele, gnaisurile (relief granitic), nu va semăna cu cel ce se dezvoltă pe loess, pe gresii, argile, nisipuri, calcare. Relieful granitic prezintă forme masive, cu suprafeţe larg boltite, văi rare, cu profil longitudinal în trepte, încadrate de versanţi convecşi acoperiţi cu material eluvial. Văile au de obicei profilul transversal în "V". Luncile sunt puţin dezvoltate, chiar la râurile cu debit mai mare unde profilul transversal în formă de "U" sau de copaie. Din cauza alcătuirii sale mineralogice eterogene (cuarţ, feldspat şi mică), granitul este supus uşor dezagregării în regiunile cu climat arid, şi alterării, în regiunile cu climat umed. În condiţiile climatului cald şi uscat, arena (v.) granitică rezultată de pe urma dezagregării îmbracă baza versanţilor cu o cuvertură protectoare de detritus care împiedică dezvoltarea mai departe a acestui proces (de dezagregare). În regiunile cu climat cald, cu un anotimp ploios, au loc în mod succesiv procese de alterare şi de dezagregare care duc la crearea unui relief specific, cu aspect ovoidal, cunoscut sub numele de căpăţâna de zahăr (ex.: în Guyana franceză, Sudan, Madagascar, India, în împrejurimile oraşului şi golfului Rio de Janeiro etc.). În regiunile montane cu climat rece, gheţarii au modelat relieful granitic creând forme ascuţite piramidale la poalele cărora se găsesc blocuri de diverse mărimi, rezultate de pe urma dezagregării prin îngheţ şi dezgheţ în prezenţa apei. În continuare, sunt date gradele de rezistenţă ale rocilor şi formele de relief specific în raport cu tipul de rocă: categoria I: roci extrem de tari (cuarţite, jaspuri, bazalte) ce dau ca forme de relief specifice: creste reziduale, martori de eroziune, abrupturi, stâlpi; roci foarte tari (roci magmatice (ex. granit) intrusive şi efuzive fin granulare, calcare silicioase, gresii foarte compacte cu ciment cuarţos) care dau forme semeţe, creste înalte, abrupturi; roci tari (roci magmatice medii şi macrogranulare, gresii compacte, calcare compacte, dolomite) ce dau forme pozitive mai uniforme, dar totuşi bine diferenţiate şi respectiv forme carstice; categoria II: roci cu tărie medie (diferite gresii, şisturi argiloase, conglomerate, brecii etc.) care dau forme pozitive mai puţin pregnante, forme carstice; roci destul de moi sau slabe (gresii necompacte, conglomerate slab cimentate, marne, argile etc.) care dau forme coborâte ca înălţime, forme haotice pe versanţi; categoria III: roci slabe (loess, depozite loessoide, nisipuri argiloase) care dau interfluvii netede, dar cu abrupturi în lungul văilor, forme clastocarstice; roci foarte slabe, necoerente (nisipuri, pietrişuri, bolovănişuri) care dau un relief coborât şi uniform. Sin. Relief litologic; Relief policiclic (termen utilizat în literatura franceză, care are la bază concepţia lui W.M. Davis asupra ciclului de eroziune). Relief rezultat din îmbucarea de suprafeţe de nivelare realizate în timpul a cel puţin două cicluri de eroziune. În cuprinsul lui se pot identifica două sau mai multe suprafeţe de nivelare etajate, formate în condiţiile unor înălţări şi peneplenizări succesive. În natură reliefurile monociclice sunt mai rare decât cele biciclice şi policiclice; Relief poligenetic, relief creat în urma schimbărilor radicale suferite de procesele de modelare din Cuaternar ca urmare a schimbărilor climatice. Ex.: o parte din relieful Europei şi al Americii de Nord acoperit de gheţarii cuaternari a fost modelat pe rând de gheţarii de calotă Riss şi Würm, de procesele periglaciare şi de procesele fluviatile actuale, care au creat, în regiunile respective, un relief poligenetic fluvio-glaciar; Relieful regiunilor aride şi semiaride, relief creat în condiţiile specifice climatului arid, în care au un rol predominant dezagregarea (determinată de insolaţie, de marile amplitudini termice diurne, de uscăciunea mare a aerului şi de lipsa covorului vegetal protector), scurgerea în pânză, şiroirea şi viiturile violente care se formează în timpul rarelor dar intenselor averse de ploaie. Dezagregarea creează la baza versanţilor pânze de grohotişuri şi contribuie, alături de scurgerea în pânză şi de şiroirea difuză, la modelarea activă a versanţilor şi a sectoarelor din amonte şi din aval de acestea, prin procese de spălare, de transport, de depunere şi de eroziune laterală. Aceste procese determină retrageri succesive ale versanţilor pe linii paralele cu ele însele (reculul versanţilor), formarea şi extinderea de glacisuri (sau pedimente) (v.), formarea de inselberguri (v.) etc. Pe suprafeţele orizontale sau slab vălurite, în condiţiile unor roci eterogene, dezagregarea creează un relief de acumulări eluviale de tip hamada (v.). În regiunile semiaride relieful este puternic modelat de acţiunea combinată a dezagregării, alterării, eroziunii torenţiale (mai ales în roci moi), creându-se intense suprafeţe de badlands (v.) şi de versanţi sculptaţi de văi torenţiale la capătul cărora se găsesc conuri de dejecţie. În cadrul depresiunilor închise (endoreice) se întâlnesc forme de acumulare de tip playa (v.), sebka (v.), bolson (v.) etc. Pretutindeni în cadrul regiunilor aride şi semiaride acţionează, ca agent modelator al reliefului, şi vântul, care creează un relief eolian; Relief rezidual, adică resturi dintr-un relief vechi, distrus aproape în întregime de eroziune, ca urmare a unei evoluţii îndelungate subaeriene. Din această categorie fac parte: martorii de eroziune din faţa unei cueste (v.), mesas-urile (v.) vulcanice, inselbergurile (v.) şi tafelbergurile (v.) din regiunile tabulare aride din Africa şi Australia etc.; Relief sculptural, relief care a luat naştere ca urmare a activităţii erozive a agenţilor externi. Constituţia geologică a terenului determină intensitatea desfăşurării eroziunii şi caracteristicile acestui relief. În raport cu agentul modelator principal se pot deosebi forme de relief sculptural fluviatil, glaciar, eolian, marin etc.; Relief structural, relief de eroziune, ale cărui caractere morfologice sunt determinate de particularităţile de rocă şi structură geologică a regiunii respective şi de activitatea forţelor interne (tectonice sau vulcanice). Modelarea reliefului structural de către agenţii externi se face prin mecanismul eroziunii diferenţiale. Relieful structural se poate dezvolta pe structuri concordante (v. sub Concordanţă), discordante (v. sub Discordanţă), cutate (v. sub Cutare) şi faliate (v. sub Falie); Relief submarin, formă de relief care se întâlneşte în sectorul submers al scoarţei terestre, ca: platformele continentale (v.), taluzul continental (v.), cuvetele sau bazinele oceanice (separate între ele prin praguri şi dorsale submarine), platourile submarine, guyoţi (v.), insulele vulcanice, gropile abisale etc. Relieful submarin se formează sub acţiunea factorilor interni (tectonici, inclusiv vulcanismul), a gravitaţiei, a curenţilor submarini şi a sedimentării. Studierea reliefului submarin a fost posibilă abia după descoperirea sondei ultrasonice (1927), fapt care a permis efectuarea sondajelor până la cele mai mari adâncimi oceanice; Relief tectonic, relief generat de forţele endogene care determină mişcări de ridicare (pozitive), de coborâre (negative), de cutare sau de faliere, capabile să afecteze sectoare mai întinse sau mai restrânse ale scoarţei terestre. Concomitent cu mişcările tectonice pozitive care dau naştere munţilor, dealurilor, podişurilor, relieful este supus acţiunii denudatoare a agenţilor externi care îndepărtează stratele de roci ce acopereau relieful actual. Din interacţiunea proceselor de ridicare cu cele de eroziune se naşte un relief tectono-eroziv (ex.: în timpul ridicării Carpaţilor, agenţii externi au îndepărtat prin denudaţie strate de depozite de sute de metri grosime, scoţând la zi actualele roci din regiunea culmilor înalte ale munţilor) care poate fi de o amploare mai mare, ca în cazul Munţilor Anzi-Cordilieri şi Alpino-Himalayan, sau poate avea o amploare mult mai mică, ca în cazul unui deal sau al unei depresiuni subcarpatice. În cazul mişcărilor tectonice negative au loc, concomitent cu ele, acumulări de sedimente care s-au aşternut pe fundul regiunii afectate de mişcările respective nivelând-o şi formând o câmpie de origine tectono-acumulativă. Numai relieful fundurilor oceanice este în întregime de natură tectonică. Relieful tectonic este cu atât mai intens măcinat de agenţii externi cu cât este mai vechi, dar se menţine la cote ridicate în regiunile de cutări tinere. El se menţine pe uscat cu atât mai întreg, cu cât dispoziţia stratelor este mai puţin înclinată şi cu cât mişcările tectonice sau manifestările vulcanice sunt mai recente; Relief tânăr. V. sub Stadiu de eroziune; Relief vulcanic, relief rezultat din acumularea produselor magmatice care, străpungând scoarţa, ies la zi şi formează conuri vulcanice izolate sau grupate, lanţuri de munţi vulcanici, platouri de lavă etc. Lavele acide (andezitice) fiind mai vâscoase construiesc conuri mai înalte şi mai ascuţite, cum sunt acelea din lungul "cercului de foc al Pacificului" (ex.: vulcanul Kliucev din peninsula Kamceatka, Fujiyama din insula Honshu-Japonia, Semeru din insula Jawa etc., precum şi toţi vulcanii din lungul Munţilor Anzii Cordilieri). Lavele bazaltice fiind mai fluide construiesc conuri mai turtite (ex.: Mauna Kea şi Mauna Loa din Hawaii, vulcanii Hekla şi Askja din Islanda etc.), sau construiesc întinse podişuri de lave numite trappe (ex.: podişul Malva din NV podişului Deccan-India, podişul Columbiei-Munţii Anzii Cordilieri, între S.U.A. şi Canada, podişul Islandei etc.). Agenţii externi şi în special apa provenită din precipitaţii sculptează conurile vulcanice creând barrancos (v.) care despart între ele planeze (v.). Tot ca urmare a activităţii agenţilor externi se formează neckuri (v.), dyke-uri (v.), mesa (v.) etc.