Dimensiunea economică a securităŢii în epoca parteneriatelor şi a alianţelor autor: Doina Mureşan Capitolul 2 Dimensiunea economică şi puterea armată a statelor, parteneriatelor şi alianţelor

Securitatea bancară
În anul 1987, guvernatorii băncilor centrale din ţările care aparţineau „Grupului celor 10 ţări industrializate” au semnat, la Basel, în Elveţia, un acord privind criteriile de stabilire a capitalului optim al unei bănci, cunoscut sub numele de Convenţia de la Basel. „Dacă o bancă are un portofoliu de credite cu grad mare de risc, atunci ea trebuie să se asigure că dispune de resurse financiare suficiente pentru a o proteja în situaţia unor credite neperformante, respectiv, în cazul în care unii dintre clienţi nu mai pot să-şi ramburseze creditele.”¹⁷

Prevederile Convenţiei de la Basel privind adecvarea capitalului sunt următoarele: minim 8 % din activele ajustate în funcţie de risc trebuie să fie deţinute sub formă de capital de bază, structurat în capital de rangul I şi capital de rangul II; minimum 50 % din capitalul băncii trebuie să fie capital de rangul I, reprezentând capitalul social (fondurile acţionarilor), plus rezervele declarate (publicate), obţinute din profitul nerepartizat; restul capitalului de bază poate să fie format din capital de rangul II, sau capital suplimentar, constituit din rezerve nedeclarate şi rezerve din reevaluări; sunt luate în considerare elemente din afara bilanţului, cum ar fi garanţiile; fiecare ţară poate să-şi elaboreze şi să aplice propriile criterii pentru stabilirea capitalului adecvat, dar nivelul minim, este cel fixat prin Convenţia de la Basel.

Scala riscului: 0 – numerar; 20 % – creanţele de încasat de la bănci străine, cu scadenţă mai mare de un an; 50 % – creditele garantate cu ipotecă asupra imobilelor.

Cu cât o bancă are mai multe credite active cu risc ridicat, cu atât trebuie să aibă un capital de bază mai mare.¹⁸

Activele cu risc sunt acele active care ar determina pierderi pentru bancă, în urma apariţiei unuia dintre următoarele riscuri: riscul ca portofoliul de investiţii deţinut de bancă să nu atingă valoarea contabilă, atunci când este vândut; riscul ca alte active să fie vândute sub valoarea contabilă; riscul ca beneficiarii creditelor (debitorii) să nu restituie sumele datorate băncii, fie în ceea ce priveşte ratele scadente, fie prin nerespectarea graficului de rambursare, convenit la acordarea creditului.

În luna august 1982, Mexicul a decis să nu-şi mai ramburseze datoria. Această decizie a generat o criză de îndatorare a ţărilor în curs de dezvoltare care a dezorganizat ansamblul fluxurilor comerciale şi financiare care ar fi putut degenera într-o criză de tipul celei din 1929. Ea va avea totuşi repercusiuni importante asupra legislaţiei internaţionale.

În gestionarea pe termen scurt a crizei, un rol deosebit l-a avut Rezerva Federală (F.E.D.). Suma creanţelor irecuperabile ale băncilor americane din Mexic era cea mai ridicată, ceea ce constituie un motiv foarte serios ca F.E.D. să aplice un plan de salvare în beneficiul băncilor americane, reuşind să obţină rapid cooperarea băncilor centrale din Grupul celor zece, adică Banca Reglementelor Internaţionale şi Fondul Monetar Internaţional pentru organizarea salvării Mexicului şi evitarea prăbuşirii sistemului internaţional de plăţi.
Efecte economice ale terorismului şi războiului împotriva structurilor

şi reţelelor terorismului
La 26 noiembrie 2002, grupul celor 22 de agenţii federale cu un efectiv de 180.000 de persoane au creat Departamentul pentru Securitate Internă (Homeland Security). Bugetul pentru noile misiuni a ajuns la 17,1 miliarde dolari pentru anul fiscal 2001. Costurile adiţionale pentru punerea în aplicare a noii structuri a fost estimat, pentru perioada 2003-2007, la 3 miliarde dolari. Cheltuielile cu punerea în aplicare a conceptului de Homeland Security, concept apărut după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, ca efect al războiului terorist şi ca măsură de securitate interioară a sistemelor şi structurilor americane, oriunde s-ar afla ele, se prezintă în tabelul şi graficul de mai jos:
Cheltuieli adiţionale de securitate interioară (hors operaţia Noble Eagle)

Măsura	Costuri în milioane $
Legea de finanţare rectificată 2001 după 11 septembrie	3,6
Legea de finanţare 2002	33
Legea de finanţare 2003	42,5
Legea de finanţare 2004	41,7
Legea de finanţare 2005	49,7
TOTAL	170,5

Grafic privind evoluţia cheltuielilor:


Sursa: Congressional Budget Office, Federal Funding for Homeland Security: An Update, http://www.cbo.gov/65xx/doc6566/7-20-HomelandSecurity.pdf, 20 juil.2005, tableau nr.2, legea de finanţare rectificată pentru 2005, reprodusă după http://www.cairn.be/loadimgbig.php? FILE=max_OUTE_id2749204593_pu2005-04s_pa01-da36_art08_img001.png
În anul 2003, Statele Unite angajează operaţia Iraqi Freedom. Războiul împotriva Irakului a durat de la 19 martie la 15 aprilie 2003. La 1 mai 2003, a fost declarată încetarea operaţiilor militare. La acest război, considerat a fi o etapă a războiului împotriva terorismului, au participat 138.000 la 160.000 de militari americani şi 25.000 din cadrul altor forţe care au alcătuit coaliţia antiirakiană. Imediat după încetarea ostilităţilor, au rămas în Irak 15.000 de militari americani, dar şi din forţele coaliţiei care au dus operaţii antigherilă. Costul acestor operaţii şi a celor din Afganistan, până în iulie 2003, s-a ridicat la 286 miliarde dolari.

În total, până în 2007, aceste costuri ale războiului antiterorist au ajuns, pentru Statele Unite, la 600 miliarde dolari.

În ultima jumătate de secol, mai ales după dispariţia bipolarităţii, s-au intensificat mişcările subversive, ideologiile naţionaliste, fundamentaliste, religioase, militante şi, pe alocuri, chiar fasciste. O parte a lumii s-a radicalizat semnificativ, iar opoziţia la globalizare şi la societatea democratică de tip american s-a intensificat. Starea da haos s-a accentuat şi, aşa cum arată acum, este departe de a putea fi înţeleasă doar ca o dezorganizare a unui sistem în vederea unei noi organizări. Această realitate este generatoare de conflictualitate asimetrică, îndeosebi de terorism.

Ameninţările şi actele teroriste au îmbrăcat diferite forme, mai intense sau mai puţin intense, dar totdeauna prezente. Dintre acestea, cele mai cunoscute au fost deturnările de avioane, specifice anilor '70 ai secolului trecut, atentatele sinucigaşe din 1983 asupra forţelor de menţinere a păcii staţionate la Beirut, dar continuate până în ziua de azi, atentatele din 1993 asupra World Trade Center (finalizate prin catastrofa uimitoare de la 11 septembrie 2001), explozia unor bombe în 1993, la Londra, atacul cu sarin din metroul de la Tokyo, din 1995, atentatul cu bombă din 1996 contra unei ambasade militare în Arabia Saudită (care a făcut ca terorismul să se afle pe ordinea de zi a summit-ului G7 din acel an), atacurile de la Oklahoma, Khobar, de la ambasadele Statelor Unite ale Americii din Kenya şi din Tanzania, atacurile de la 11 septembrie 2001, apoi cele de la Istanbul, Madrid, Londra şi Beslan etc.

Este posibil ca teroriştii să poată declanşa chiar şi un atac cu un mijloc nuclear, mai ales că asemenea mijloace există şi nu trebuie luate neapărat din bazele militare nucleare americane, ruseşti, evreieşti, indiene, chineze sau pakistaneze. Oricum, aceste baze sunt foarte bine securizate şi este puţin probabil ca teroriştii să poată ajunge acolo.

Puţin probabil, dar nu şi imposibil. Există însă şi alte căi de procurare a mijloacelor nucleare de către terorişti. În timpul Războiului Rece, spre exemplu, ruşii au realizat o bombă nucleară transportabilă într-o valiză. Desigur, ruşii au luat toate măsurile pentru a nu ajunge nimeni acolo, dar cine mai ştie pe unde ar putea fi toate aceste bombe nucleare, fiecare dintre acestea transportabile într-o valiză!

Chiar şi o bombă nucleară artizanală ar putea provoca o explozie echivalentă cu explozia a 20.000 tone TNT, care distruge totul pe o suprafaţă de şapte kilometri pătraţi. O astfel de explozie poate pulveriza centrul unui mare oraş.

Atacurile de la 11 septembrie 2001 au provocat pierderi umane şi materiale mult superioare atacurilor teroriste din toate timpurile. Pierderile materiale au fost estimate la 14 miliarde dolari pentru întreprinderile private, 1,5 miliarde dolari pentru entităţile statului şi colectivităţile locale şi 0,7 miliarde dolari pentru Statul Federal.¹⁹ Cheltuielile de salvare şi cele conexe au fost evaluate la 11 miliarde dolari.

Manhattan a pierdut aproximativ 30 % din suprafaţa sa pentru birouri, iar numeroase întreprinderi au dispărut. Mai bine de 200.000 de locuri de muncă au dispărut sau au fost transferate în afara marelui oraş, cel puţin temporar.

New York nu este un oraş oarecare în Statele Unite, ci oraşul cel mai mare, în care se concentrează, practic, centrul bogăţiei şi opulenţei americane. PIB-ul acestui mare oraş era, în 1999, de 755 miliarde dolari, adică 8 % din PIB-ul ţării (de zece ori mai mult decât PIB-ul de azi al României! - NN). Oraşul New York reprezintă în jur de 40 % din populaţia activă a Statului New York.

După câteva săptămâni, a intrat în scenă bioterorismul, cu sporii săi de antrax, care au agitat foarte mult spiritele la acea dată şi nu a rămas fără efecte psihologice, politice, sociale, dar şi economice. Pentru prima dată în istoria Statelor Unite, s-au făcut cozi la farmacii pentru medicamente de protecţie împotriva antraxului şi a altor substanţe posibil a fi folosite în atacuri bioteroriste.

Americanii au aflat, cu acel prilej, că doar câteva grame de toxină butulinică pot distruge un oraş de talia Washingtonului. Panica era imensă. S-a înţeles că numeroase alte structuri şi infrastructuri – mai ales infrastructuri critice – pot fi (şi chiar sunt) grav ameninţate şi, ca atare, au fost luate măsuri foarte eficiente pentru securizarea acestora.

Efectele economice directe ale atacurilor de la World Trade Center, de la Pentagon şi din Pensylvania au fost estompate în decurs de şase luni, datorită îndeosebi flexibilităţii şi capacităţii de adaptare la noua situaţie a întreprinderilor private. Pierderile umane, bulversarea locurilor de muncă şi efectele psihologice au însă efecte dintre cele mai apreciabile şi azi.

Atacarea imediată a Afganistanului, unde se adăposteau bazele şi fief-urile reţelei lui Ossama Ben Laden, suspectat de a fi provocat teribilele atacuri teroriste de la 11 septembrie 2001, a avut un efect benefic asupra economiei americane care, oricum, nu a fost afectată semnificativ de şocul de la World Trade Center. Complexitatea economiei americane, care este cu preponderenţă o economie de tip privat, specificul ei de economie-etalon pentru economia mondială (dar şi susţinută activ de aceasta), problemele complexe şi dinamice cu care se confruntă, dar şi soluţiile generoase pe care i le oferă faptul că moneda americană are circulaţie mondială, la fel ca multe alte caracteristici, într-un fel, unice ale acestei economii de reţea, au făcut ca şocul unor atacuri teroriste unice în istoria omenirii să fie suportat cu bine.

Mai mult, economia americană a permis o ripostă pe măsură, precum şi elaborarea şi punerea în operă a unor strategii de securitate eficiente şi pe termen lung. Cheltuielile pentru securitate au fost sporite semnificativ, dar economia americană, cu toate problemele ei, a fost şi este capabilă să le susţină. Consecinţele economice ale terorismului pot fi analizate, între altele, cel puţin sub două aspecte: reacţia imediată după atentate şi incidenţa, pe termen mediu şi lung, asupra politicii regularizatoare, precum şi asupra politicii comerciale şi bugetare.

Primul tip de analiză s-a referit la impactul pe termen scurt al atentatelor de la 11 septembrie şi la deciziile ce au fost luate de autorităţi, în situaţii de criză, pentru a limita efectele economice negative directe şi, evident, pentru a le remedia pe cele ce nu puteau fi evitate.

Cea de a doua a arătat în ce mod a reacţionat sectorul de asigurare la ameninţările sporite ale terorismului şi a examinat dacă puterile publice trebuie să intervină în situaţia în care sectorul privat de asigurare nu-şi asumă riscurile legate de terorism. De asemenea, s-au avut în vedere şi problemele ce pot surveni în relaţiile internaţionale, dacă, pentru prevenirea atacurilor teroriste, se iau măsuri pentru restricţionarea libertăţilor cetăţeneşti, inclusiv pentru intensificarea controlului la frontieră.

Cel de al patrulea tip de analiză a vizat efectele creşterii cheltuielilor militare şi pentru securitatea interioară, care ar fi putut duce la o oarecare degradare a finanţelor publice. În vederea combaterii terorismului, cheltuielile publice pentru securitatea interioară (Homeland Security) şi pentru operaţiile militare ale SUA au fost mărite în mod substanţial, mai mult decât a făcut-o oricare alt stat. Au crescut, bineînţeles, şi cheltuielile sectorului privat din SUA şi din mai toate ţările înalt tehnologizate, pentru securitatea instalaţiilor, salariilor şi a informaţiei.

Dar, fără îndoială, efectele benefice se vor simţi atât pe termen mediu, cât şi pe termen lung. La o primă analiză, o creştere a cheltuielilor publice pentru apărare şi securitate interioară cu 1% din PIB, la care s-ar adăuga o creştere a cheltuielilor private de securitate cu 0,5% din PIB, ar reduce producţia cu 0,7 %, de-a lungul a cinci ani. Începând din acest moment, va fi necesar ca orice creştere semnificativă a cheltuielilor pentru combaterea terorismului să fie însoţită de o examinare profundă a costurilor şi avantajelor altor programe militare.

Toate acestea au fost serios examinate. Îngreunarea traficului aerian (aşteptarea prin aerodromuri, măsurile de securitate severe, intensificarea controlului la frontiere), la care se adaugă măsurile de securitate pe care le ia fiecare întreprindere – şi care sunt foarte costisitoare, întrucât este vorba nu doar de sisteme de alarmă şi de control la intrarea în întreprindere, ci mai ales de securizarea tuturor sistemelor şi proceselor, concomitent cu reducerea vulnerabilităţilor acestora – au condus la diminuarea producţiei, concomitent cu creşterea costurilor.

Pe termen scurt, efectul economic ar putea fi negativ. Există însă, pe termen mediu şi pe termen lung, o perspectivă încurajatoare a creşterii măsurilor de securitate şi securizării tuturor sistemelor şi proceselor economice, politice, sociale, informaţionale şi militare. Într-un spaţiu pe deplin securizat, producţia şi comerţul, mai ales în economia de tip B, care proliferează în contextul reţelei, vor creşte semnificativ. Acesta este doar o parte din preţul pe care omenirea trebuie să-l plătească pentru propria siguranţă în condiţiile când terorismul, inclusiv cel cibernetic, devine o ameninţare pentru toţi. Aceste costuri vor fi însă recuperate în timp.

Costurile finale ale securităţii şi securizării complexe (adică împotriva actelor teroriste, dar şi a calamităţilor, dezastrelor şi accidentelor de tot felul) ar fi mult mai mici, dacă s-ar încerca să se depisteze mai bine, mai profund adevăratele cauze ale terorismului, acţionându-se, în acelaşi timp, pentru înlăturarea, prevenirea sau dezamorsarea acestora.

1 http://intellitoria.viabloga.com/texts/securite-economique

* Liberalismul economic stimulează, într-un fel, această tendinţă, chiar dacă neoliberalismul, ducându-o la extrem, adică la negarea completă a rolului şi rostului statului în economie, scoate, practic, statul din arhitectura economică a lumii, ceea ce, evident, constituie o nouă utopie.

2 Cf. Kenichi Ohmae, Triade Power: The Coming Shape of Global Competition, 1985

3 http://www.presaonline.com/stire/rusia-campioana-la-exporturi-de-arme,26442.html

4 http://www.saphirnews.com/Armes-la-Russie-vise-une-exportation-record_a6049.html?start_ liste=15&paa=2

* „ Vom studia cazul generalului Goodwin. Băiat bun, jovial, dispreţ faţă de reglementările imbecile, bravură indiscutabilă, idol pentru subordonaţii săi. Numeroase victorii meritate. Datorită acestor calităţi, a fost promovat la gradul de mareşal. Acum avea de-a face cu oameni politici şi cu şefi ai statelor majore aliate. Refuză să se plieze protocolului. Este incapabil să-şi ţină gura şi să facă plecăciuni. Nu se adaptează. Sfârşeşte prin a se apuca de băut. Îi scapă conducerea războiului, iar aceasta cade în mâinile subordonaţilor săi. A fost promovat într-un grad pentru care nu era competent. Aceasta se poate întâmpla oricui, dacă este ridicat de la stadiul de competenţă la cel de incompetenţă. Se formulează astfel principiul lui Peter: într-o ierarhie, orice funcţionar are tendinţa de a se ridica la nivelul său de incompetenţă.“ (http://www.cnam.fr/lipsor/dso/articles/fiche/ peter_hull.html)

5 General dr. Mircea Mureşan, general de brigadă (r) dr. Gheorghe Văduva (coordonatori), Criza, conflictul şi războiul, vol. I, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2007, pp. 18-23.

6 www.stratisc.org François Caron, L’APPRÉCIATION DU RISQUE MILITAIRE.

* Pericolul reprezintă o primejdie, adică o situaţie care poate duce la degradarea unui sistem sau proces, la distrugerea unei entităţi. El însuşi este, de altfel, un efect al degradării unui sistem sau proces.

*^* Ameninţarea semnifică o acţiune ostilă, cu scopul de a intimida. Ea poate fi exercitată în mod direct de cel care ameninţă sau poate fi percepută ca atare de cel care se consideră ameninţat. Ecartul dintre o realitate (acţiune) şi perceperea ei ca ameninţare este foarte mic şi greu de identificat. De aceea, în relaţiile dintre state, problematica ameninţării şi a percepţiei acesteia ca atare este foarte sensibilă.

*^** Prin risc se înţelege o primejdie (pericol) căreia i se poate evalua (măsura), până la un anumit punct, eventualitatea, care poate fi mai mult sau mai puţin previzibilă (DICTIONAIRE DE LA LANGUE FRANCAISE. Encyclopedie, noms communns, noms propres, 1995)

*^*** Provocarea semnifică o suită de gesturi, de realităţi sau de acţiuni îndreptate împotriva cuiva cu scopul de a produce o reacţie. Există şi aici o mare sensibilitate între provocarea ca atare şi percepţia ei. De aceea, în multe privinţe, provocarea nu este doar acţiunea de a provoca, ci mai ales înţelegerea (considerarea, analiza, calificarea) acesteia ca provocare.

*^**** Sfidarea este, deopotrivă, provocare prin ignorare, adică o ignorare care provoacă, dar şi atitudine care ignoră. Sfidarea este o ignorare orientată, adesea ameninţătoare.

*^***** Prin tensiune, în sensul acestui studiu, înţelegem o stare de încordare care induce teamă, nesiguranţă şi neîncredere şi determină, în cele mai multe cazuri, reacţii.

7 Identificarea provocărilor, sfidărilor, pericolelor, ameninţărilor şi a riscurilor asociate acestora revine, deopotrivă, unor structuri specializate, cum ar fi, spre exemplu, serviciile de informaţii, comparti­mentele de analiză şi de evaluare din fiecare sistem sau proces, dar şi fiecărei instituţii şi fiecărui om în parte. Trăim într-o lume a interdependenţelor. De aceea, nu numai procesele şi acţiunile care duc la progres se intercondiţionează, ci şi cele care duc la degradarea şi distrugerea sistemelor şi proceselor, a calităţii vieţii, a relaţiilor internaţionale, a păcii şi securităţii.

* În cele din urmă, riscul este un comportament (asumat sau impus) faţă de un pericol conştientizat sau de o ameninţare înţeleasă ca atare.

8 www.stratisc.org François Caron, L’APPRÉCIATION DU RISQUE MILITAIRE.

* Ţările membre ale OPEP sunt următoarele: Arabia Saudită, Irak, Iran, Kuweit, Venezuela (membrii fondatori), Qatar (1961), Indonezia (1962), Libia (1962), Emiratele Arabe Unite (1967), Algeria (1969), Nigeria (1971), Équador (1973) şi Gabon (1975) . Equadorul s-a retras în 1992 şi Gabonul în 1996.

9 http://www.webzinemaker.com/admi/m6/page.php3?num_web=23293&rubr=4&id=167505, Colonel Drake, Pétrole : la razzia de 1973, 08 februarie 2004.

10 http://www.oil-price.net/index.php?lang=fr&gclid=CIS1gJ3p15ACFRNTZwodoUzYQQ

11 Cf. S.A. Aivazin, B.E. Brodskii, Modelarea macroeconomică: abordare, probleme, exemplu de model econometric al economiei ruse.

* John Maynard Keynes (1883-1946), cel mai mare economist al secolului al XX-lea, care susţinea necesitatea intervenţiei active a statului în economie, în anumite momente pentru a asigurea locuri de muncă. Acest curent se opune viguros şcolii neoclasice şi a fost dominant între 1945 şi 1970, chiar până în 1980, în unele ţări.

* Sistemul econometric al proiectului cuprinde 80 de modele, care reprezintă 78 de economii şi 7 grupuri regionale.

12 Nelson. C.R. et C.I. Plosser (1982). Trends and Random Walks in Macroeconomic Time Series: Some evidence and Implications. Journal of Monetary Economics, 10.

13 http://www.melchior.fr/Real-Business-Cycles-RBC-ou.3915.0.html, Matthieu Mucherie, Real Business Cycles (RBC) ou Cycles d'affaires réels

14 http://www.thecanadianencyclopedia.com/index.cfm?PgNm=TCE&Params=f1ARTf0005239, JAMES MARSH, Encyclopedie cannadienne

15 http://www.monde-diplomatique.fr/1998/03/BOURDIEU/10167, Pierre Bourdieu, L’essence du néolibéralisme

* Auguste Walras (1800-1866), economist francez, autor al lucrării De la nature de la richesse et de l’origine de la valeur (1848), unul dintre primii care au încercat aplicarea matematicii în teoria economică.

16 http://www.monde-diplomatique.fr/1998/03/BOURDIEU/10167, Pierre Bourdieu, L’essence du néolibéralisme

17 Dumitru Nica, Titel Negru, Bănci europene şi internaţionale, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2006, p. 19-20

18 Cf. Dumitru Nica, Titel Negru, Op. Cit., p.20.

19 Cf. Washington Post, 3 martie 2002.

 Editura Amanda, Bucureşti, 2009 ISBN 978-606-8041-07-0