Palingeneza Fenixului Dacic în opera lui Dimitrie Cantemir .
The palingenesis of the Dacian Phoenix in Cantemir’s work.
Mihail ȚĂPÂRLEA, vicepreședinte al Asociației Europene „Dimitrie Cantemir”
Rezumat: Concepția lui Dimitrie Cantemir cu privire la originea poporului român, anihileazăe teoriile ce falsifică istoria. El năzuia la realizarea Phoenixului Dacic : unirea românilor într-un singur stat.
Conf. univ. d.r Mariana Rodica ŢÎRLEA, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”
Rezumat: Performanțele științifice și cultural personale ale prințului și savantului Dimitrie Cantemir l-au așezat pe acesta în cadrul cultural european la cel mai înalt nivel. Raportat la perioada în care a trăit marele cărtuar, respectiv perioada anilor 1868-1711, Dimitrie Cantemir: ”încă în fragedă varstă totuși era lacom de a ști și a învața atât lucrurile din obștie câtși cele deosebite”. Cu privire la idea de neam, la poporul ramân, Dimitrie Cantemir a susținut idea unui anumit fel de viață al acestuia, tipic poporului nostru, care în opinia sa este caracterizat de cultură proprie a acestuia și dezvoltă idea de unitate și de limbᾶ pornind de la teoriile lui Cantacuzino, Costin și Ureche.
Cuvinte cheie: popor, cultură, civilizția (între Balcani și Carpați), Valohia, istoria culturii române.
Abstract: The personal scientific and cultural performances of the prince and scholar Dimitrie Cantemir have placed him in the European cultural setting at the highest level. Regarding the period in which the great scholar, namely the period 1868-1711, Dimitrie Cantemir suffered: "Even in the early years, however, it was greedy to teach and to teach both the things in common and the special ones." With regard to the idea of the people, to the Roman people, Dimitrie Cantemir supported the idea of a certain kind of life, typical of our people, which in his opinion is characterized by his own culture and develops the idea of unity and language starting from to the theories of Cantacuzino, Costin and Ureche.
Keywords: people, culture, civilization (between the Balkans and the Carpathians), Valahia, the history of Romanian culture