Din perspectiva de gen


Adolescentă de 15 ani, ucisă de un fost preot într-un apartament din Mamaia. Suspectul a fost Reţinut



Yüklə 235,04 Kb.
səhifə5/12
tarix07.04.2018
ölçüsü235,04 Kb.
#47409
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   12



Adolescentă de 15 ani, ucisă de un fost preot într-un apartament din Mamaia. Suspectul a fost Reţinut

Mediafax, 11 aprilie 2015


De Cosmin Vaideanu,

O fată de 15 ani a fost găsită moartă, sâmbătă, într-un apartament din Mamaia, ea fiind strangulată cu un cablu electric, iar anchetatorii spun că autorul crimei este un fost preot, în vârstă de 37 de ani, care a fost şi cel care a alertat Poliţia, fiind prins la scurt timp şi recunoscând fapta.

Potrivit anchetatorilor, poliţiştii au fost sesizaţi, sâmbătă, în jurul orei 10.00, de către Laurenţiu Constantin Aspru, în vârstă de 37 de ani, din Bistriţa-Năsăud, despre faptul că într-un bloc din staţiunea Mamaia a avut loc o crimă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Oamenii legii s-au deplasat la locul indicat şi au descoperit cadavrul unei fete în vârstă de 15 ani, din Năvodari, care fusese strânsă de gât cu un cablu electric. Trupul neînsufleţit al victimei a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei.

În mai puţin de o oră, anchetatorii au reuşit să îl prindă pe autorul faptei, acesta fiind, de altfel, bărbatul care a alertat Poliţia.

Laurenţiu Constantin Aspru a fost prins de oamenii legii pe drumul care leagă Mamaia de Năvodari, într-un autoturism înmatriculat în judeţul Cluj. El a fost dus la audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, bărbatul recunoscându-şi fapta în faţa anchetatorilor.

În urma primelor cercetări, s-a stabilit că bărbatul şi fata de 15 ani s-au cunoscut pe internet şi şi-au dat întâlnire în blocul respectiv din Mamaia. Anchetatorii bănuiesc că între cei doi a izbucnit o ceartă, iar bărbatul a strangulat-o pe fată cu un cablu electric.

Potrivit anchetatorilor, Laurenţiu Constantin Aspru este un fost preot din judeţul Bistriţa-Năsăud.

Fostul preot care a ucis o adolescentă de 15 ani, într-un apartament din Mamaia, reţinut

Fostul preot din Bistriţa-Năsăud care a ucis o adolescentă de 15 ani, într-un apartament din Mamaia, strangulând-o cu un cablu electric, a fost reţinut, sâmbătă seara, de procurori şi va fi prezentat Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit anchetatorilor, Laurenţiu Constantin Aspru, în vârstă de 37 de ani, din Bistriţa-Năsăud, a fost reţinut pentru 24 de ore, sâmbătă seara, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, pentru uciderea fetei de 15 ani.

El va fi prezentat instanţei Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit stirileprotv.ro, bărbatul a fost preot în comuna Galaţii Bistriţei din judeţul Bistriţa-Năsăud timp de patru ani, până în urmă cu două luni, când şi-a anunţat enoriaşii că vrea să plece în Belgia. El era divorţat şi avea doi copii, un băiat de 12 ani, care a rămas în grija mamei, şi o fată de 14 ani, care a rămas la el.

http://www.mediafax.ro/social/adolescenta-de-15-ani-ucisa-de-un-fost-preot-intr-un-apartament-din-mamaia-suspectul-a-fost-etinut-14118177


EDUCAŢIE

IPS Pimen: "Educaţia pentru sănătate", în realitate promovează şi încurajează păcatul desfrânării

Mediafax, 10 aprilie


De Tibi Bujdei,

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Pimen Suceveanul, atrage atenţia în Pastorala de Paşte că elevii primesc "învăţături nesănătoase", cum este "Educaţia pentru sănătate", care, în fapt, ar promova şi încuraja păcatul desfrânării.

În Pastorala de Paşte, IPS Pimen Suceveanul arată că este bucuros că astăzi tot mai multe mame vin cu copiii la Împărtăşanie şi consideră că mamele sunt datoare să facă acest lucru şi după ce copiii lor merg la grădiniţă şi apoi la şcoală.

"Adevărata mamă, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, nu este cea care doar naşte copii, ci cea care îi şi educă şi îi creşte în duhul învăţăturii şi moralei dreptei credinţe creştine", arată înaltul ierarh.

IPS Pimen Suceveanul menţionează că vede că astăzi elevii în şcoală, pe lângă cunoştinţele folositoare lor şi societăţii, primesc şi "învăţături nesănătoase" pentru viaţa lor, la vârsta lor necoaptă, "învăţături cu titlul Educaţia pentru sănătate, educaţie care în realitate promovează, încurajează păcatul desfrânării, lucru care nu se întâmplă în şcoala niciunei alte religii necreştine".

El consideră că, în urma acestei situaţii, părinţii elevilor, profesorii care predau religia, preoţii şi fiecare trebuie să arate copiilor gravitatea acestei educaţii.

"Suntem datori să ne rugăm şi mai mult şi cu toată inima pentru luminarea minţii celor care împărtăşesc şcolarilor cunoştinţele necesare pentru formarea lor sufletească, pentru demnitatea lor civică", mai susţine IPS Pimen.

http://www.mediafax.ro/social/ips-pimen-educatia-pentru-sanatate-in-realitate-promoveaza-si-incurajeaza-pacatul-desfranarii-14116906

SĂNĂTATE

Sibiu: Maternitatea la standarde europene, după o investiție de peste șase milioane de euro

Agerpres, 7 Aprilie 2015


De Isabela Paulescu,

Pacientele care nasc în maternitatea din Sibiu beneficiază începând de luni de condiții europene, după ce clădirea a fost complet reabilitată și dotată, mulțumită unei investiții de peste șase milioane de euro a Ministerului Sănătății în cadrul proiectului finanțat de Banca Mondială, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

Maternitatea din Sibiu are săli de operație cezariene noi, saloane ATI, reanimare, săli de travaliu, saloane pentru copii și pentru tratamente reabilitate și dotate cu echipamente și mobilier moderne necesare. De asemenea, maternitatea beneficiază de bucătărie, centrală de tratare a aerului, grup electrogen și surse de alimentare continuă UPS.

'Maternitatea de la Sibiu este cea de-a 90-a maternitate complet reabilitată și dotată, inaugurată în ultimul an. Am preluat un proiect început acum mai bine de 7 ani și așa cum am promis îl finalizăm în mai puțin de un an', a declarat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.

La mijlocul lunii martie, în cadrul ceremoniei de inaugurare a maternității Spitalului Clinic de Urgență Sf. Pantelimon, ministrul Sănătății, dr. Nicolae Bănicioiu declara că, din cele 20 de secții de obstetrică și neonatologie care au început să fie restructurate și modernizart în cadrul Proiectului cu Banca Mondială început în anul 2007, aproape trei sferturi (14 maternități) au fost și vor fi finalizate în perioada 2014—2015.

Blocul Materno-Infantil a fost inaugurat luni la Sibiu de către Ministrul Secretar de Stat, Iulian Chiriac care, cu această ocazie, a vizitat încă două obiective de investiții finanțate de Consiliul Județean Sibiu și finalizate recent: Secția Clinică Neurochirurgie și Secția Clinică Reabilitate Medicală I. La eveniment au luat parte și oficialitățile județene, printre care Ioan Cindrea, președintele Consiliului Județean Sibiu, Ovidiu Sitterli, prefectul județului Sibiu, vicepreședinții Consiliului Județean Sibiu, dar și președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea.

Executantul lucrării a fost un joint-venture româno-austriac format din S.C. VAMED (Austria) și S.C. VALVE INTERNAȚIONAL Brăila.

Pentru derularea în condiții optime a activității medicale și pentru a facilita accesul pacientelor la dotările și condițiile moderne rezultate în urma renovării, mai multe spații au fost date succesiv în folosință pe parcursul anului 2014, ultima etapă a procesului de reabilitare încheindu-se în martie 2015.

Prin urmare, începând cu luna în curs, viitoarele paciente din județul Sibiu dar și cele din județele învecinate vor beneficia în totalitate de una dintre cele mai moderne maternități din România, în condiții de cazare și tratament la nivel european.

'Finalizarea integrală a unui proiect de dimensiunile și importanța Blocului Materno-infantil al SCJU Sibiu este un mare pas înainte în strategia de dezvoltare a instituției noastre și ne bucurăm că am avut parte, în acest sens de sprijinul necondițional al Ministerului Sănătății. Principala noastră satisfacție este că putem oferi tuturor femeilor care doresc să nască sau să se trateze aici, condiții de nivel european. Pe lângă Blocul Materno-infantil, am finalizat integral și alte obiective de investiții cu finanțare de la Consiliul Județean, cum sunt Secția Clinică Neurochirurgie cu un Bloc Operator complet nou și utilat și Secția Clinică Fizioterapie, reabilitată integral, toate eforturile pe care le facem fiind în folosul cetățenilor și urmărind încadrarea SCJU Sibiu în criteriile de clasificare ca Spital Clinic de Urgență cu nivel de competență I A', a declarat managerul SCJU Sibiu, Dr. Vasile Spinean.

Blocul este compus din: corpul I cu etajele 2, 3 și 4 cuprinzând Secțiile Clinice Obstetrică Ginecologie I și ÎI, Neotatologie și Prematuri, corpul ÎI — etajul I cu cabinete birouri internări/ externări, vestiare, cameră gardă și cameră spitalizare de zi etc. și corpul III — etajul I cuprinzând blocul operator, blocul de nașteri și AȚI cu componentele specifice.

În urma procesului de reabilitare, în carul Blocului Materno-Infantil al SCJU Sibiu vor funcționa: 45 de saloane de două paturi cu grup sanitar propriu și cu un total de 90 de paturi, un salon cu un pat și grup sanitar propriu, 6 săli de nașteri, 3 săli de operații, 3 saloane AȚI neonatalogie, 3 săli pentru prematuri, 4 saloane de Terapie Intensivă pentru femei, 3 săli de mese, cabinete pentru personalul medical, birouri, grupuri sanitare pentru personalul medical, spații de depozitare și auxiliare și ascensoare noi.

Suprafața utilă totală a întregului Bloc Materno-Infantil este de circa 5000 mp.

'Este un moment de o importanță majoră, cel mai mare proiect de până acum al spitalului care, alături de celelalte proiecte finanțate de Consiliul Județean Sibiu din fonduri proprii arată că ne îndreptăm spre o normalitate dorită de noi toți. Este în același timp un sentiment deosebit, care arată că promisiunile făcute sunt materializate. Mulțumesc tuturor celor implicați pentru modul în care și-au făcut datoria, le doresc mult succes și să de ajute Dumnezeu să primi și alte proiecte cel puțin la fel de importate', a declarat președintele Consiliului Județean Sibiu, Ioan Cindrea.



http://www.agerpres.ro/sanatate/2015/04/07/sibiu-maternitatea-la-standarde-europene-dupa-o-investitie-de-peste-sase-milioane-de-euro-16-06-07

Yüklə 235,04 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   12




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin