Din perspectiva de gen


Mărturiile "sclavelor" abuzate în public de luptătorii ISIS: Au fost torturate şi bătute cu o violenţă greu de imaginat, apoi vândute



Yüklə 235,04 Kb.
səhifə12/12
tarix07.04.2018
ölçüsü235,04 Kb.
#47409
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   12

Mărturiile "sclavelor" abuzate în public de luptătorii ISIS: Au fost torturate şi bătute cu o violenţă greu de imaginat, apoi vândute

Antena 1, 10 aprilie 2015


Femeile din grupul Yazidi, eliberate de de ISIS în această săptămână, au fost agresate sexual şi torturate în public de cei care le-au răpit.

Sute de femei şi copii au fost răpiţi din oraşul Sinjar, în nordul Irakului şi ţinuţi ostatici de către oragnizaţia teroristă ISIS, de peste opt luni. Unele au fost vândute luptătorilor ca „sclavi sexuale” sau date ca "premii". Mulți au fost bătuţi şi obligaţi să se convertească la Islam.

Mai mult de 200 de femei au fost eliberate de luptători, în Himera, aproape de Kirkurk, la începutul acestei săptămâni. Ele au povestit clipele chinuitoare ale abuzului fizic şi sexual pe care le-au suferit în perioada în care au fost răpite.

Ziyad Shammo Khalaf, lucrează cu organizaţia Yazda pentru a sprijini victimele Yazidite, a povestit cum copiii au fost separaţi de mamele lor şi "distribuiţi la alte case", în Mosul şi Tal Afar.

„Dacă veniţi să staţi cu fetele, veţi afla poveşti diferite de la femeie la femeie. Multe dintre ele au fost vândute luptătorilor ISIS, au fost violate în public şi obligate să întreţină relaţii sexuale cu două-trei persoane ", a declarat pentru International Business Times. "Ele au fost torturate şi bătute cu o violenţă greu de imaginat”.

Şi alte supravieţuitaore au povestit ororile prin care au fost obligate să treacă. O femeie a fost forţată să doneze sânge pentru transfuziile luptărilor ISIS.

Atrocitățile îndurate de sclavele sexuale Yazidite au fost expuse pe larg într-un raport de 87 de pagini publicat de Amnesty International în noiembrie 2014, care a constatat că fetele şi femeile au fost violate în mod repetat şi vândute ca sclavi sexuali.

Raportul a mai constatat că, chiar şi copiii au fost vânduţi luptătorilor ISIS sau daţi ca "daruri".

ISIS se consideră susţinători ai grupului religios Yazidit şi a publicat în revista de propagandă, Dabiq, un articol în care îşi justifică practicile folosind hotărâri teologice ale Islamului timpuriu.

Cu toate acestea, experţii spun că practica a provocat o ruptură în rândurile grupului extremist. Sajad Jiyad, cercetător şi membru asociat la Institutul irakian pentru Reformă Economică, a declarat pentru The Independent că mulți susţinători au fost în negare cu privire la traficul de femei Yazidite răpite, până în momentul în care a fost publicat articolul în revista de propagandă ISIS, Dabiq.

Yazidiții reprezintă un grup religios, de etnie kurdă, a căror credință este un sincretism intre islam și vechile religii persane, cu precădere, zoroastrismul. Ei trăiesc, cu precădere, în provincia Mosul, Irak, în unele zone din Turcia, Siria, Armenia, Iran, precum și în unele zone din Caucaz. Ei cred în Dumnezeu, Creator al lumii, lume pe care a pus-o sub vegherea celor șapte îngeri sau ființe divine, în fruntea cărora se află Melek Taws, „Îngerul Păun”.

http://www.antena3.ro/externe/marturiile-sclavelor-abuzate-in-public-de-luptatorii-isis-au-fost-torturate-si-batute-cu-o-violenta-290076.html


Producătorul de film Harvey Weinstein, cercetat pentru agresiune sexuală, nu va fi pus sub acuzare

Mediafax, 11 aprilie 2015


Harvey Weinstein, unul dintre cei mai influenţi producători de film din industria cinematografică americană, a fost cercetat recent de poliţia newyorkeză pentru o presupusă agresiune sexuală comisă asupra unei femei în vârstă de 22 de ani, dar nu va fi pus sub acuzare.

Celebrul producător de film, în vârstă de 63 de ani, a fost anchetat de Departamentul de Poliţie al oraşului New York (NYPD), după ce o femeie în vârstă de 22 de ani, Ambra Battilana, care este de origine italiană şi lucrează ca model profesionist, l-a acuzat că a atins-o în zona sânilor şi a coapselor, în data de 27 martie, în biroul său de la Tribeca Film Center din Manhattan, informează contactmusic.com.

Imediat după aceea, tânara a părăsit clădirea, aflată pe Greenwich Street, şi s-a dus în mare grabă la Secţia 1 de Poliţie din New York pentru a depune o plângere oficială împotriva lui Harvey Weinstein.

La momentul respectiv, o sursă din compania de producţie cinematografică The Weinstein Company, pe care Harvey Weinstein a înfiinţat-o împreună cu fratele său, a spus pentru New York Post că acele acuzaţii nu reprezintă altceva decât "o încercare de şantaj" şi că Harvey Weinstein, fostul CEO al studiourilor Miramax, "nu a făcut nimic greşit".

Atât Harvey Weinstein, cât şi Ambra Battilana au fost chestionaţi de autorităţile americane. După ce au analizat şi probele disponibile, reprezentanţii poliţiei newyorkeze au declarat că Harvey Weinstein nu va fi pus sub acuzare, iar cazul a fost închis.

Renumitul producător de film este căsătorit cu creatoarea de modă Georgia Chapman, care este cu 25 de ani mai tânără decât el. Cei doi au împreună o fiică - India, în vârstă de patru ani - şi un fiu - Dashiell, în vârstă de doi ani.

Harvey Weinstein are alte trei fiice - Lily, în vârstă de 18 ani, Emma, în vârstă de 16 ani, şi Ruth, în vârstă de 13 ani - cu prima lui soţie, Eve Chilton, cu care a fost căsătorit în perioada 1987 - 2004.

Fraţii Bob şi Harvey Weinstein au înfiinţat în 1979 compania de producţie cinematografică Miramax pe care au vândut-o apoi studiourilor Disney în 1993, dar au păstrat controlul asupra societăţii până în 2005, când au creat The Weinstein Company (TWC).

Harvey Weinstein, care a fost de-a lungul anilor producător sau producător executiv al unui număr impresionant de filme recompensate cu Oscar, a primit în 2012 Legiunea de Onoare, una dintre cele mai înalte distincţii civile din Franţa.

http://www.mediafax.ro/life-inedit/producatorul-de-film-harvey-weinstein-cercetat-pentru-agresiune-sexuala-nu-va-fi-pus-sub-acuzare-14118441

NASA a dat unui asteroid numele tinerei pakistaneze Malala Yousafzai

Agerpres, 12 Aprilie 2015


De Mariana Ionescu,

Agenția spațială americană NASA a numit un asteroid după numele tinerei militante pakistaneze pentru drepturile omului Malala Yousafzai, co-laureată a Nobelului pentru Pace în 2014, informează BBC.

Această onoare neobișnuită se datorează amabilității astrofizicienei Amy Mainzer din cadrul NASA, care în 2010 a descoperit asteroidul, cunoscut anterior ca 316201. În conformitate cu normele Uniunii Astronomice Internaționale, Mainzer avea dreptul să dea un nume asteroidului, iar ea a decis să-l numească în cinstea tinerei pakistaneze în vârstă de 17 ani.

Situat în centura principală de asteroizi dintre Marte și Jupiter, asteroidul Malala, cu diametru de patru kilometri, orbitează în jurul Soarelui o dată la cinci ani și jumătate.

Mainzer a spus că dorește ca această decizie a sa să servească drept inspirație pentru tinerele femei. "Avem nevoie cu disperare de forța intelectuală a tuturor oamenilor inteligenți pentru a rezolva unele dintre problemele cele mai dificile ale omenirii și nu ne putem permite să respingem jumătate din populația" lumii.

În octombrie 2012, Malala Yousafzai a fost împușcată în cap de talibani în timp ce se întorcea de la școală. Ea a primit anul trecut premiul Nobel pentru Pace pentru lupta sa împotriva exploatării copiilor și tinerilor și pentru dreptul acestora la educație.



http://www.agerpres.ro/sci-tech/2015/04/12/nasa-a-dat-unui-asteroid-numele-tinerei-pakistaneze-malala-yousafzai-16-50-35


SPORT

Haltere: Irina Lepșa, două medalii de argint și una de bronz la Europenele de la Tbilisi

Agerpres, 13 Aprilie 2015


De Mihai Țenea,

Sportiva română Irina Lepșa a cucerit două medalii de argint și una de bronz, în limitele categoriei 58 kg, luni, la Campionatele Europene de haltere pentru seniori de la Tbilisi.

La stilul smuls, Lepșa a obținut bronzul, cu 91 kg, după ce a ratat tentativele la 90 și 94 kg. Aurul a revenit azerei Boianka Minkova Kostova, cu 109 kg, iar argintul a fost adjudecat de rusoaica Natalia Grișina, cu 93 kg.

La aruncat, Lepșa a luat argintul cu 114 kg (a ratat la 121 kg), devansată de Minkova Kostova, 137 kg, dar terminând înaintea polonezei Aleksandra Klejnowska, 113 kg.

La total s-a impus Boianka Minkova Kostova, cu 246 kg, urmată de Lepșa, 205 kg, și de Klejnowska, 202 kg.

România are un bilanț de trei medalii de argint și trei de bronz, după trei zile de competiție la Tbilisi: Monica Csengeri, bronz la categoria 48 kg, la stilul aruncat, Florin Ionuț Croitoru, o medalie de argint, la stilul aruncat, și una de bronz, la total, în limitele categoriei 62 kg, plus cele două de argint (aruncat și total) și una de bronz (smuls) obținute de Irina Lepșa, la cat. 58 kg.

Țara noastră mai are cinci reprezentanți la Europenele din Georgia, Andreea Aanei (+75 kg), Alexandru Roșu (77 kg), Florin Bejenariu Carp (77 kg), Marius Danciu (94 kg) și Leonard Cobzariu (105 kg).

http://www.agerpres.ro/sport/2015/04/13/alerta-haltere-irina-lepsa-doua-medalii-de-argint-si-una-de-bronz-la-europenele-de-la-tbilisi-21-23-36

Cristina Stoica a dat startul excursiilor lungi cu bicicleta alături de ProSport: "Uneori da, sunt ca Miţa Biciclista"

Mediafax, 09 aprilie 2015


În plutonul de rutieri, cel mai adesea întâlneşti băieţi şi bărbaţi. Curajoasele sunt mai puţine, dar la fel de pasionate când vine vorba de pedalat, biciclete şi experienţe de neuitat.

“Asta mă ambiţionează. Uneori da, sunt ca Miţa Biciclista, pentru că de exemplu, cu doi ani în urmă, mergeam pe bicicletă la serviciu şi uneori, prin felul în care eram îmbrăcată, aş fi putut fi asemănată cu ea. Nu întotdeauna mergeam îmbrăcată cu pantaloni, mai alegeam câte o fustă, şi atunci da, chiar putea fi făcută această asociere cu personajul din desenele animate”, afirmă una dintre participantele la Marea Pedalare 2015, care îşi spune povestea pentru ProSport, înainte de aventura care se va desfăşura în weekendul 18-19 aprilie.

Cristina Stoica (41 ani) face pentru al doilea an consecutiv drumul către mare în şaua bicicletei, alături de caravana ProSport. În 2014, a fost a doua în ierarhia feminină: “Mi-am dorit să fiu prima, dar nu a fost posibil... m-am mulţumit cu locul doi. În fiecare an mi-ar fi plăcut să particip, dar mă trezeam în ultimul moment, când nu mai erau locuri disponibile. Şi anul trecut îmi aduc aminte că tot aşa pe ultima sută de metri m-am înscris. Neavând cont de Facebook, nu primeam informaţiile în timp real, să spun aşa. Aflam mult mai târziu decât se anunţa evenimentul şi era sold-out deja. Anul trecut, chiar de 1 aprilie am citit în presă: se răzgândise cineva şi aşa am prins loc”, deschide robinetul amintirilor cea care iubeşte mişcarea, sportul şi bicicletele încă din copilărie, când “relaţia” cu vehicolul pe două roţi a început într-o zi bine întipărită în memorie, la câteva palme distanţă de stadionul din Sinaia.

Pasiunea pentru pedalat “cred că s-a aprins de mică, de când bunicul meu m-a învăţat să merg pe bicicletă, m-a învăţat <


>. Sunt pasionată de tot ceea ce înseamnă mişcare, nu doar pedalat, iar acum încerc să profit de orice ocazie. Prima întâlnire cu bicicleta, nu pot să o uit: este una dintre puţinele zile din copilărie pe care chiar mi-o amintesc. Pe vremea aceea locuiam la Sinaia. Îmi amintesc perfect că m-a învăţat tatăl tatălui meu. Eram în zona Stadionului din Sinaia şi prima bicicletă cumpărată de părinţi era un Pegas, potrivită vârstei mele, 7-8 ani. De atunci a rămas o dragoste constantă, ori de câte ori am avut ocazia şi timpul mi-a permis, am profitat la maximum. Abia aştept să se facă frumos afară. Înlocuiesc maşina cu bicicleta pentru a ajunge la serviciu, pentru că mi se pare un mijloc de transport mult mai rapid, dat fiind traficul din Bucureşti. Şi mai ales în weekend, când este frumos afară, fac câte un drum lung - merg şi singură, sau alături de colegii de serviciu care sunt pasionaţi. Ne organizăm şi parcurgem câte 20-30 de kilometri”.

Marea Pedalare, cu căştile în urechi - doar pe alocuri

O parte din drumul de două zile de la Bucureşti la Vama Veche va fi făcut de Cristina Stoica pe ritm de muzică. “Îmi place muzica în general şi am pe telefon în permanenţă muzică. Uneori pedalez astfel”, povesteşte cea care lucrează ca auditor intern, fiind de profesie economist. “Primul drum lung l-am făcut anul trecut, înainte de evenimentul <>, a fost acea pregătire cu un weekend sau două înainte, până la Giurgiu, dus-întors. Eu merg la sală şi fac spinning la World Class, de trei ori pe săptămână. Este diferit mersul pe bicicletă pe şosea faţă de spinning-ul indoor. Dar mi s-a părut mai uşor decât mă aşteptam”, spune Cristina Stoicea, cea care accentuează că nu a simţit greutăţi în a atinge linia de sosire: “Nu, nu, nu am avut probelme. Mai dificil a fost anul trecut când am participat la eveniment – prima zi a fost lejer, până am parcurs prima porţiune Bucureşti-Amara, unde am înoptat. Apoi a doua zi a fost şi distanţa mai mare şi drumul mai greoi. Şi vremea, pentru că am mers cu vântul în faţă, a şi plouat puţin, dar a fost în regulă”.

În 2015, va lua startul în cursă alături de un coleg de serviciu, care se va prezenta la start alături de soţie. “Pedalatul îţi dă senzaţia de libertate, aer curat, îţi creează o oarecare stare de bine. Poate şi independenţă şi bună dispoziţie”. Iubeşte marea, iar cea mai dragă amintire din şa vine din 2014: “Anul trecut, când am ajuns la destinaţie, la Năvodari, când am ajuns pe plajă, am considerat că mi-am depăşit anumite limite şi am fost foarte fericită. Sper ca şi anul acesta să ajung la destinaţie, în condiţii bune. Este o senzaţie extraordinară să vezi marea. Atmosfera a fost foarte frumoasă, atât pe parcurs, cât şi în momentele de pauză", rememorează Cristina, cea care cochetează, dincolo de biciclete şi spinning, cu înotul, rolele, patinele şi schiurile - în funcţie de sezon.

“Sunt o fire foarte activă şi fac foarte multă mişcare. Am un ceas special: îmi urmăresc în permanenţă şi timpul, şi distanţa, şi mai ales consumul caloric – cred că a devenit o obsesie – mă uit la asta şi când merg la sală, şi pe bicicletă. Îmi propun un anumit target – 1.000 de calorii pe zi... La bord, probabil că sunt în jur de 1.000 de km, sper să nu exagerez, pentru că nu am ţinut o evidenţă strictă”, glumeşte cea care regretă puţin că fiica sa, de 17 ani, nu îi împărtăşeşte pasiunea şi nu pedalează cot la cot: "Nici nu ştie să meargă pe bicicletă – nu am reuşit să o învăţ când era ea mititică... Nu are treabă cu această pasiune a mea. însă nici nu am încercat să o forţez..."

Atmosfera de pe traseu este pe placul Cristinei Stoica. “Ne leagă o pasiune frumoasă şi este o legătură puternică. Pe un astfel de traseu, lumea este foarte jovială, săritoare. Sunt de calitate foarte bună toţi participanţii. La prima <> am avut nişte probeleme la roată, luasem cred nişte pietricele la rulmenţi şi făcea un zgomot infernal – era chiar deranjant pentru ceilalţi. Câţiva băieţi au fost foarte drăguţi. Au sărit în ajutor. Ne-am oprit, m-au ajutat, au desfăcut roata. Bine, şi eu sunt pregătită – o roată – că m-aţi întrebat mai devreme ce am în rucsac – sunt şi pregătită tehnic, deşi ştiu că avem asistenţă tehnică, dar am şi eu acolo tot ce îmi trebuie, pentru schimbat un lanţ, un cauciuc. Totuşi, prefer să cer ajutorul celor care se pricep mai bine. Eu nu am ajuns chiar la nivelul acela”, mărturiseşte deschis viitoarea participantă la Marea Pedalare.

Cristina Stoica: “Nu consider că investesc foarte mult în această pasiune. În momentul de faţă am două biciclete, una tip Mountain Bike, una de şosea, semi-cursieră. Investiţia a fost la început, dar nu ajung la extremă. Ştiu persoane care într-adevăr investesc foarte mulţi bani în tot felul de biciclete care mai de care mai sofisticate, dar consider că şi cu o investiţie modestă poţi să îţi satisfaci această plăcere”.

MAREA PEDALARE

Sâmbătă, 18 aprilie:

- plecare din Bucureşti la ora 08:30

- cina la hotelul Baden, ora 20:00

Duminică, 19 aprilie:

- mic dejun la hotelurile Baden şi Albatros între orele 07:00-08:00

- trecerea cu bacul 08:00

- plecarea de la Ostrov 08:30



http://www.mediafax.ro/sport/marea-pedalare-cristina-stoica-a-dat-startul-excursiilor-lungi-cu-bicicleta-alaturi-de-prosport-uneori-da-sunt-ca-mita-biciclista-14115102

Un fotbalist de la Chelsea, arestat pentru hartuire sexuala! Anuntul incredibil care ii poate distruge cariera la doar 20 de ani

Sport.ro, 10 aprilie 2015


Fundasul brazilian Wallace, transferat de Chelsea in 2013 si imprumutat in ultimele doua sezoane la Inter si Vitesse Arhnem, a fost arestat in Olanda si retinut sub acuzatia de hartuire sexuala.

Tanarul fotbalist achizitionat de Chelsea de la Fluminense, considerat unul dintre cei mai talentati tineri brazilieni, are probleme cu legea.

Wallace, transferat in 2013, dar imprumutat de Mourinho la Inter si Vitesse Arnhem pentru a primi sansa de a evolua in mai multe meciuri, a fost ridicat de Politia olandeza, dupa ce a facut acuzat de hartuire sexuala de o femeie.

Fundasul a fost exclus din acest motiv din lot de antrenorul lui Vitesse, ancheta fiind inca in desfasurare.

"Nu stim inca exact ce s-a intamplat. Vom studia dosarul si dovezile, precum si marturiile celor implicati", a spus Paul Koetsier, purtatorul de cuvant al Politiei din Arnhem.

Clubul Vitesse Arhnem a oferit de asemenea un comunicat oficial: "Wallace nu va face parte din lotul pentru meciul cu Excelsior. Fundasul brazilian a fost arestat noaptea trecuta in centrul orasului Arnhem sub suspiciunea de hartuire sexuala. Clubul Vitesse nu aproba cele intamplate, astfel ca fotbalistul va fi exclus si va primi amenda maxima trecuta in Regulamentul de Ordine Interioara".

Oficialii lui Chelsea nu au facut pana in acest moment niciun comentariu.

http://www.sport.ro/campionate-externe/un-fotbalist-de-la-chelsea-arestat-pentru-hartuire-sexuala-anuntul-incredibil-care-ii-poate-distruge-cariera.html

Monitorizare realizată de Tudorina Mihai şi Cristina Rădoi

Asociaţia Front

E-mail: front.feminist@gmail.com

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009 – 2014.





Material realizat în cadrul proiectului “Coaliţia pentru Egalitate de Gen”, proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org



Yüklə 235,04 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   12




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin