Din perspectiva de gen


Haine şi alimente pentru nevoiaşi de la femeile liberale



Yüklə 235,04 Kb.
səhifə2/12
tarix07.04.2018
ölçüsü235,04 Kb.
#47409
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   12

Haine şi alimente pentru nevoiaşi de la femeile liberale

Ziarul de Vrancea, 10 aprilie 2015


Publicat de Iulia Cretu

Femeile liberale s-au implicat în a face mai frumoase aceste sărbători pascale pentru mai multe familii sărmane din Focşani şi Mărăşeşti.

Organizaţia de femei a strâns haine şi alimente pentru cei năpăstuiţi. „Organizaţia Femeilor Liberale Vrancea (OFL) şi a municipiului Focşani au finalizat cu ocazia sărbătorilor pascale, o campanie umanitară destinată familiilor nevoiaşe din Focşani şi oraşul Mărăşeşti, campanie ce s-a bazat pe colectarea de la membrii celor două organizaţii de alimente, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte şi jucării. S-au colectat aproximativ 300 kg articole de îmbrăcăminte şi peste 250 kg de alimente”, după cum spun femeile din PNL. “ Toată acţiunea de azi s-a făcut prin donaţii personale de la femeile din organizaţie”, a declarat copreşedinta OFL Focşani, Carmen Ioniţă. ”Sărbătorile de Paşte se apropie şi acum, mai mult ca niciodată, trebuie să fim mai buni, mai generoşi şi să privim spre cei care au nevoie de ajutorul nostru”, a declarat şi copreşedinta OFL Focşani, Carmina Veronica Bordea Ştefan. Alături de femeile liberale au fost şi membrii TNL Vrancea. (I. C.)

http://www.ziaruldevrancea.ro/politica/1588815887-haine-si-alimente-pentru-nevoiasi-de-la-femeile-liberale.html

Amendat pentru discriminare, primarul Timişoarei, a lipsit de la sărbătoarea romilor, la care era programat cu un discurs: „Nu pot fi prezent peste tot”

Adevărul, 08 aprilie 2015


De Dani Dancea,

Ziua Internaţională a Romilor de pretutindeni a fost marcată, miercuri, şi la Timişoara, printr-un moment festiv organizat în sala de şedinţe a Consiliului Local. Potrivit anunţului organizatorilor, în deschiderea evenimentului primarul Nicolae Robu trebuia să aibă un discurs. Edilul a lipsit, dar susţine că absenţa sa nu are nicio legătură cu amenda de 2.000 de lei primită pentru discriminarea romilor.

Asociaţia Femeilor Rome „Pentru copiii noştri” (AFRPCN) a organizat miercuri dimineaţa, la Primăria Timişoara, un eveniment dedicat Zilei Internaţionale a Romilor de pretutindeni. Potrivit programului anunţat de organizatori, primarul Timişoarei, Nicolae Robu, ar fi trebuit să susţină un discurs de 10 minute despre „importanţa incluziunii romilor pe Agenda Culturală a primăriei, parteneriat cu AFRPCN, colaborare tradiţională, sprijin reciproc pentru proiecte educaţionale şi incluzive”.

În ciuda faptului că era inclus în program, primarul Nicolae Robu a lipsit, locul său fiind ţinut de Ovidiu Simonetti, angajat al unui compartiment de specialitate din primărie. „Aş dori să vă salut şi din partea conducerii administraţiei locale, a domnului primar, a domnilor viceprimari, a Consiliului Local. Din păcate, din cauza îndatoririlor de serviciu nu pot să fie acum alături de dumneavoastră fizic, dar sunt cu sufletul”, a transmis Ovidiu Simonetti.

Reprezentanţii rromilor nu au contestat absenţa primarului. În discurul său, preşedintele Partidei Romilor, Valentin Pepenel, chiar a spus că „este o zi în care romii ar trebui să sărbătorească ziua lor, să prezentăm lucruri pozitive, aspecte despre care ne face plăcere să povestim”. La rândul său, preşedintele Asociaţiei Femeilor Rome, Letiţia Marc, a declarat că are o colaborare bună cu primăria, dar doreşte aprobarea unui post de consilier pe problemele romilor, problemă în care a fost înaintat un memoriu, dar „domnul primar nu i-a dat curs”. „De la plecarea mea acest post nu a mai fost ocupat. A fost desfiinţat şi postul de mediator sanitar, care era sprijinit tot de primărie Deci am pierdut foarte mult teren privind inserţia şi incluziunea liderilor romi în structurile instituţiilor”, a declarat Letiţia Marc.

În privinţa absenţei primarului, Letiţia Marc a declarat că „dumnealui (n.r. primarul Nicolae Robu) îi consideră pe toţi romii o apă şi un pământ, ori noi suntem foarte diferiţi”. „Trebuie promovate acele organizaţii care promovează pentru incluziune, pentru locuri de muncă, pentru desegragare”, a mai spus Letiţia Marc.

Primarul Nicolae Robu şi-a motivat absenţa de la sărbătoarea romilor prin prezenţa într-o comisie de susţinere a unei teze de doctorat la Universitatea Politehnica. În privinţa prezenţei sale pe programul evenimentului, primarul a declarat că nu a discutat cu nimeni pe această temă. „Personal nu am discutat subiectul acesta (n.r. prezenţa la eveniment) cu nimeni. Toată lumea îl trece pe primar la toate. Primarul nu poate fi prezent peste tot pentru că dacă s-ar ocupa de acţiuni protocolare nu ar putea să aibă timp pentru problemele oraşului”, a declarat Robu. Primarul a declarat că absenţa sa de la sărbătoarea romilor nu are nicio legătură cu amenda primită pentru discriminare, după ce le-a cerut pe Facebook ţiganilor să se laude cu impozitele pe care le plătesc. „Nu-s de vină oamenii ăştia pentru amenda pe care am primit-o. Nu am dat eu 300 de ghiozdane copiilor romi? Şi la toamnă voi da din nou. Oricum nu simt nevoia să mă dezvinovăţesc pentru amendă pentru că nu mă consider vinovat”, a punctat Robu.

http://adevarul.ro/locale/timisoara/amendat-discriminare-primarul-timisoarei-lipsit-sarbatoarea-romilor-era-programat-discurs-nu-prezent-tot-1_55255674448e03c0fd5f0151/index.html

SOCIAL

Presa internationala: Medicii romani, cu frica de Dumnezeu, NU fac avorturi de Paste

9 am, 7 aprilie 2015


Presa vorbeste despre un grup de 30 de medici ginecologi din Timisoara care refuza sa faca chiuretaje in Saptamana Mare pentru "a nu-l supara pe Dumnezeu".

"Nu facem avoturi in timpul marilor sarbatori si cu atat mai putin in Saptamana Mare sau de Craciun ca sa nu il maniem pe Dumnezeu", spune Marius Craina, medic ginecolog, director al unui spital din Timisoara. El s-a plans apoi de numarul mare de avorturi, in jur de 250, care au loc zilnic in majoritatea oraselor din tara.

"Aici, avortul a devenit o metoda de contraceptie. Avem cea mai mare rata de avorturi din Europa", sustine medicul, conform abs-cbnnews.com.

Avortul a fost interzis in Romania, sub regimul dictatorului Nicolae Ceasusesc, inlaturat de la putere si ucis in 1989. In anul 1990, dupa ce a fost legalizat, au fost inregistrate nici mai mult nici mai putin de 992.000 de avorturi - de trei ori mai mult decat numarul nasterilor din acel an.

Desi avortul la cerere (pentru care nu trebuie dovedite motive medicale sau de alta natura) poate fi facut, conform legii, in Romania pana la 14 sapatamani din ce in ce mai multe unitati medicale refuza sa faca intreruperi de sarcina din motive religioase.

Obstetricieni trebuie sa aduca viata, nu sa o ia!

"Majoritatea obstreticienilor spun ca ei trebuie sa aduca viata, nu sa ia viata. Nu inseamna ca nu se fac acolo unde trebuie intreruperi de sarcina, din punct de vedere medical", mai spune directorul medical al Maternitatii "Cuza Voda", unde nu se mai fac avorturi la cerere din 2011.

"Dintotdeauna a fost asta, si cam atitudinea asta o adopta majoritatea spitalelor, sa ma ierte Dumnezeu, in perioada postului. Ca vin femei si in ziua de Paste si in ziua de Craciun ca vor avort, dar noi de Craciun nu facem decat daca, Doamne fereste, este cu probleme si trebuie rezolvat", sustine seful scectiei de Obstretica - Ginecologie din cadrul Spitalului Judetean Pitesti, dr. Marcel Buzatu Mihaesc, potrivit gandul.info.



http://www.9am.ro/stiri/Social/277648/presa-internationala-medicii-romani-cu-frica-de-dumnezeu-nu-fac-avorturi-de-paste.html

Yüklə 235,04 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   12




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin