Din perspectiva de gen


Statul Islamic publică un „cod de bune practici” pentru sclavele sexuale: „Dacă este virgină, o poţi viola imediat. Dacă nu, trebuie purificată înainte”



Yüklə 256,64 Kb.
səhifə13/13
tarix26.07.2018
ölçüsü256,64 Kb.
#58892
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   13

Statul Islamic publică un „cod de bune practici” pentru sclavele sexuale: „Dacă este virgină, o poţi viola imediat. Dacă nu, trebuie purificată înainte”

Adevărul, 11 decembrie 2014


De Elena Dumitru,

Gruparea teroristă Statul Islamic a tipărit un scurt îndreptar în care le explică militanţilor săi ce este permis şi ce nu atunci când răpesc, pedepsesc şi violează femei. Ghidul porneşte de la ideea că orice femeie care nu este musulmană - dar în special creştinele şi evreicele - poate fi transformată în sclavă, iar asta cu binecuvântarea lui Allah.

Cotidianul britanic „The Independent” a obţinut traducerea îndreptarului publicat de Statul Islamic prin Departamentul pentru Cercetări şi Fatwa (edicte religioase - n.r.), prin intermediul căruia şi-a tipărit şi alte materiale similare de propagandă în trecut.

Ghidul este redactat sub formă de întrebare-răspuns şi dă detalii revoltătoare, învăţându-i pe jihadiştii care luptă de partea Statului Islamic cum să se poarte cu femeile pe care le capturează.



Întrebare: Ce este al-Sabi?

Răspuns: Al-Sabi este o femeie din rândul ahl al-harb (poporul războiului) care a fost capturată de musulmani.



Întrebare: De ce este permis să ai al-Sabi?

Răspuns: Este permis să iei o astfel de femeie prizonieră din cauza lipsei ei de credinţă. Femeile lipsite de credinţă care au fost capturate şi aduse în casa Islamului sunt pentru noi, după ce Imam-ul le distribuie.



Întrebare: Este permis să faci sex cu o prizonieră?

Răspuns: Este permis să faci sex cu o prizonieră. Allah atotputernicul spune: „Fericiţi cei credincioşi care-şi păzesc castitatea, cu excepţia soţiilor lor, a prizonierelor şi a sclavelor pe care mâine lor drepte le posedă, pentru că ei sunt lipsiţi de vină”.



Întrebare: Este permis să faci sex cu o prizonieră imediat după ce ai capturat-o?

Răspuns: Dacă este virgină, stăpânul ei poate să facă sex cu ea imediat după ce o capturează. Dacă nu este virgină, atunci uterul ei trebuie să fie purificat.



Întrebare: Este permis să faci sex cu o sclavă care încă nu a ajuns la pubertate?

Răspuns: Este permis să faci sex cu o sclavă care nu a ajuns la pubertate dacă este aptă pentru sex. Cu toate acestea, dacă nu este aptă pentru sex, atunci este suficient să te bucuri de ea fără sex.



Întrebare: Este permis să baţi o sclavă?

Răspuns: Este permis să baţi o sclavă ca formă de darb ta'deeb (bătaie pentru disciplinare), însă este interzis să foloseşti darb al-takseer (tradus cuvânt cu cuvânt „bătaie care rupe”), darb al-tashaffi (bătaia cu scopul de a te simţi bine) sau darb al-ta'dheeb (tortura prin bătaie). Apoi, este interzis să o loveşti peste faţă.



Întrebare: Este permisă vânzarea unei prizoniere?

Răspuns: Sunt permise cumpărarea, vânzarea, oferirea unei prizoniere sau sclave drept cadou, pentru că ele nu sunt altceva decât proprietate care poate fi mutată, cât timp asta nu cauzează musulmanilor vreun rău sau daună.



Întrebare: Dacă prizoniera a rămas însărcinată cu stăpânul ei, o mai poate vinde?

Răspuns: Nu o mai poate vinde dacă devine mama unui copil.



Întrebare: Care este pedeapsa pământească pentru o sclavă care fuge de stăpânul ei?

Răspuns: Sharia lui Allah nu prevede nicio pedeapsă pentru ea. Trebuie însă să fie pedepsită în aşa fel încât să le descurajeze pe altele ca ea să fugă.

„The Independent” specifică faptul că traducere a fost realizată de Middle East Media Research Institute din Washington şi că nu a redat toate întrebările cuprinse în ghid.

Statul Islamic ar fi capturat mai bine de 2.500 de femei din minoritatea Yazidi din Siria şi Irak, în timp ce alte 4.600 de femei sunt date dispărute.

Recent, Statul Islamic a înfiinţat aşa-zisa „fundaţie Zora”, care are deja conturi pe Facebook, Twitter şi YouTube şi are ca prim scop instruirea femeilor pentru a contribui la „războiul sfânt”. Printre reţete de „preparate care pot fi consumate în răgazul dintre lupte” şi vorbe de duh pentru soţiile de jihadişti, Statul Islamic le învaţă pe femei cum să coasă, pentru a le face mujahedinilor centuri cu explozibil, dar le instruieşte şi în tehnici de prim-ajutor.

Femeile virtuoase după criteriile Fundaţiei Zora sunt cele care vor, în primul rând, să devină soţii de mujahedini şi să aibă copii cu aceştia, să fie „interesate mai mult de centuri cu explozibil şi atacuri sinucigaşe decât de rochii albe sau castele”.

Femeile primesc şi sfaturi de fitness, fiind învăţate cum să-şi crească rezistenţa la alergare pe distanţe lungi „pentru a nu fi o povară pe umeri fraţilor jihadişti”. Apoi, sunt îndemnate să „exerseze pe surorile mai mici” tehnicile de prim-ajutor cuprinse în clipurile video distribuite de Fundaţia Zora.

Există şi o listă cu muncile agreate pentru femei - să coasă, să gătească, să „creeze propagandă jihadistă online”. Reţetele propuse sunt şi ele adaptate „războiului sfânt”, femeile fiind învăţate să facă „bile din smochine, unt şi făină, o gustare uşoară, dar hrănitoare şi cu aport caloric ridicat, care se poate consuma cu cafea sau apă, la orice oră din zi, în special în răgazul dintre lupte”.

Lupta efectivă nu se numără printre îndatoririle soţiei de mujahedin „deocamdată”, deşi femeile sunt deseori folosite de jihadişti pentru atentate sinucigaşe cu bombă. Ele n-au însă voie să poarte arme, iar jihadiştii se feresc, la rândul lor, de femei în luptă pentru că mujahedinul care moare de mâna unei femei nu ajunge în rai, conform doctrinei fundamentaliste.

http://adevarul.ro/international/in-lume/statul-islamic-publica-cod-bune-practici-sclavele-sexuale-daca-virgina-poti-viola-imediat-nu-trebuie-purificata-inainte-1_54896265448e03c0fda793fa/index.html

LOCAL

Violenţa asupra femeilor, în vizorul poliției cărășene!

Reper 24, 11 decembrie 2014


De Alexandra Jurca,

Data de 10 decembrie a avut anul acesta o dublă semnificaţie pentru cărășeni. Pe lângă Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, ieri a fost marcat și sfârşitul campaniei „16 zile de activism împotriva violenţei asupra femeilor”.

Campania s-a derulat în perioada 25 noiembrie-10 decembrie, prin activități de informare a cetățenilor derulate de lucrătorii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, în special poliţiştii de proximitate şi poliţiştii specializaţi în prevenirea criminalităţii.

Cea mai recentă activitate a avut loc în cursul zilei de ieri, atunci când un ofiţer din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin a fost prezent în rândul doamnelor angajate ale unei fabrici de confecţii din municipiul Reşiţa.

Activitatea finală din cadrul campaniei s-a adresat unui număr de peste 90 de femei care au primit informații prețioase referitoare la modalităţile de acţiune în situaţii în care devin victime ale violenţei domestice dar şi referitoare la una dintre cele mai importante măsuri de siguranţă, obţinerea ordinului de protecţie.

Mai mult, fiecare doamnă a primit câte un flyer realizat la nivelul IPJ Caraş-Severin cuprinzând atât un mesaj vizual foarte puternic cât şi un informaţii utile referitoare la legislaţie, forme ale violenţei domestice, respectiv modalităţi de acţiune în aceste situaţii.



http://reper24.ro/violenta-asupra-femeilor-vizorul-politiei-carasene/

A mers la un interviu de angajare, dar a fost violată

Adevărul, 09 decembrie 2014


De Alin Ion,

O femeie susţine că a fost chemată să susţină un interviu de angajare, la o firmă din Rovinari, dar patronul ar fi violat-o.

O gorjeancă susţine că a fost violată de un patron din Rovinari. Femeia fusese chemată la interviu, dar acolo a aflat că bărbatul are alte gânduri. Aceasta a depus plângere pentru viol, iar poliţiştii îl audiază pe suspect.

Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, a confirmat cazul. Acesta a precizat că cercetările sunt în desfăşurare.



http://adevarul.ro/locale/targu-jiu/a-mers-interviu-angajare-fost-violata-1_54871905448e03c0fd9a6ab3/index.html

Cluj: Anchetă a Poliţiei, după ce un instructor de dans ar fi hărţuit sexual patru tinere

Mediafax, 12 decembrie 2014


Un instructor de dansuri populare de la Ansamblul "Someşul" din comuna clujeană Apahida este acuzat de patru dintre elevele sale, cu vârste cuprinse între 16 şi 21 de ani, că le-ar fi hărţuit sexual, Poliţia deschizând o anchetă în acest caz, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Simona Vîrci, patru tinere cu vârste cuprinse între 16 şi 21 de ani au depus plângeri penale pe numele instructorului de dansuri, în acest caz fiind începută cercetarea penală pentru ultraj contra bunelor moravuri.

Contactat telefonic de corespondentul MEDIAFAX, instructorul de dansuri populare al Ansamblului "Someşul" din Apahida, Ioan Moldovan, a spus că ştie de plângerile penale, dar preferă să nu comenteze.

"Prefer să nu comentez, deocamdată, pe marginea acestui subiect", a spus Ioan Moldovan.

La rândul său, primarul comunei Apahida, Grigore Fati, în subordinea căruia se află Ansamblul "Someşul", spune că a dispus o cercetare administrativă şi l-a suspendat din funcţia de instructor pe Ioan Moldovan.

"Instructorul este acuzat de hărţuire sexuală de patru fete, care sunt înscrise în ansamblu. Părinţii lor au venit la mine şi mi-au spus să iau măsuri împotriva instructorului, că le-a pipăit pe fete, a încercat să le sărute cu forţa, iar astfel de gesturi s-au întâmplat de mai multe ori. Eu le-am spus părinţilor că nu am ce face şi că asta e treaba poliţiei. Printre fete sunt şi minore, au vârste între 16 şi 21 de ani. Ele au depus plângere, iar eu am dispus o cercetare administrativă la ansamblu, apoi am depus, la rândul meu, o plângere la poliţie", a declarat Grigore Fati corespondentului MEDIAFAX.

Primarul a mai spus că până la finalizarea cercetărilor Ioan Moldovan nu mai poate lucra ca instructor de dans.

http://www.mediafax.ro/social/cluj-ancheta-a-politiei-dupa-ce-un-instructor-de-dans-ar-fi-hartuit-sexual-patru-tinere-13718204

Se dădea patron pentru a face sex cu femeile care voiau să se angajeze

Adevărul, 13 decembrie 2014


De Alin Ion

Un bărbat din municipiul Târgu Jiu a fost reţinut de poliţie pentru 24 de ore, pentru agresiune sexuală şi tâlhărie. Acesta se prezenta drept administrator de firmă care face angajări, dar le cerea femeilor care doreau să se angajeze să întreţină relaţii sexuale.

Suspectul în vârstă de 37 de ani a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.

„Din primele cercetări efectuate de poliţişti, a rezultat că la data de 04.12.2014, ar fi tâlhărit şi agresat sexual în localitatea Bâlteni, o femeie, de 31 de ani, din municipiul Craiova, judeţul Dolj. În continuare, poliţiştii efectuează cercetări în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizarea acestora dosarul penal să fie înaintat magistraţilor cu propuneri legale“, a spus Cătălin Buşe, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.



http://adevarul.ro/locale/targu-jiu/se-dadea-patron-sex-femeile-vroiau-angajeze-1_548b6bab448e03c0fdb1dad3/index.html

Peste 600 de femei, incarcerate la penitenciarul Targsor. DEZVALUIRI CUTREMURATOARE din inchisoare

Ziarul de Prahova, 14 decembrie 2014


În penitenciarul Târgşor din judeţul Prahova sunt încarcerate 625 de femei. Departe de părinţi, de copii, de soţi, fiecare deţinută încearcă să supravieţiască în spatele uşilor zăvorâte, dar în acelaşi timp, încearcă să nu piardă contactul cu lumea în care, la un moment dat, se va întoarce.

În spatele gratiilor este o altă lume, cu alte reguli, cu alte cutume, alte trăiri şi coduri nescrise de supravieţuire. O lume damnată şi greu de înţeles de cei aflaţi în afara ei. Este un loc captiv în timp. Cei închişi îşi proiectează trăirile în lumi de dincolo de gratii, iar cei de afară sunt curioşi să afle ce se ascunde în spatele uşilor zăvorâte, unde cred că nu pot ajunge niciodată.

Rostaş Ioana, 19 ani, a fost condamnată la închisoare pentru tâlhărie. Ca toţi adolescenţii în căutare de adrenalină, ea a intrat într-un joc periculos, fără să se gândească la consecinţe, fără să îi treacă prin cap că lumea pe care ea o ştia va deveni un vis.

"Am ieşit de la şcoală. Eram mai mulţi şi a început fiecare să spună că eu nu am aia, eu nu am aia şi ne-am întrebat ce facem şi fiecare şi-a dat cu părerea. Un prieten care era mai mare decât noi toţi ne-a învăţat ce să facem şi noi am făcut. Am luat-o ca pe o joacă. Ne-am apucat de furat. Aveam 14 ani atunci, dar m-au luat la 17 ani", a povestit Ioana.

Cu ochii înlacrimaţi şi regrete tardive, aceasta spune că cel mai mult îi lipsesc libertatea şi părinţii. "Cei mai frumoşi ani din viaţă i-am petrecut aici. Cel mai mult îmi lipsesc libertatea şi părinţii. Aici îţi dai seama ce mult contează părinţii, să fie cineva aproape de tine", a mai spus fata.

Ioana este închisă în regim deschis pentru fapta ei. Chiar şi aşa, anii petrecuţi la Târgşor au trecut greu.

Gheorghe Mirela, 24 de ani, era însărcinată în patru luni când a fost arestată pentru furt calificat. După ce fetiţa sa a împlinit o lună, a fost adusă la penitenciarul Târgşor. Femeia nu a vrut să lase fetiţa acasă, cu părinţii ei, aşa că s-a decis să o ia cu ea în penitenciar. "Nu plânge, e cuminte, îi fac băiţă, îi dau să mănânce, mă joc cu ea, îi spăl hăinuţele. Mă plimb cu ea prin cameră. Altceva nu am ce să fac. Sunt singură", a povestit Mirela.

Aceasta mai are o fetiţă de cinci ani. Micuţa nu ştie unde sunt părinţii ei şi nu ştie că mai are o soră. Sunt doi copii care trăiesc într-o lume fictivă, creionată de cei care le-au dat viaţă, dar le-au furat copilăria. Soţul Mirelei este şi el arestat. Cei doi au fost complici la furtul calificat.



http://www.ziarulprahova.ro/stiri/stiri-de-ultima-ora/195951/peste-600-de-femei-incarcerate-la-penitenciarul-targsor-dezvaluiri-cutremuratoare-din-inchisoare

O femeie din Iaşi şi-a înjunghiat soţul în burtă în timpul unei partide de sex. Ce motiv a invocat agresoarea

Adevărul, 13 decembrie 2014


De Ionuţ Benea,

O ieşeancă de 35 de ani a fost arestată după ce, în timpul unui raport sexual cu soţul, l-a înjunghiat pe acesta cu un cuţit în abdomen. Tot agresoarea a fost cea care, imediat după incident, a sunat la 112. Bărbatul a supravieţuit.

Mariana Nina Chiriac şi soţul ei Adrian locuiesc împreună cu cei doi copii ai lor. Pe 10 noiembrie, fiind ziua de naştere a femeii, cei doi soţi au consumat doi-trei litri de vin, iar pe fondul consumului de alcool s-au certat. Înainte de a pleca la somn, femeia a luat un cuţit pe care l-a aşezat sub pătura de pe pat, intenţionând să-l folosească dacă cearta va continua.

Cei doi soţi au adormit însă şi s-au trezit dimineaţă, continuând să bea vin. “La un moment dat, în timp ce întreţineau un raport sexual, inculpata a scos de sub pătură cuţitul, pe care l-a înfipt în abdomenul victimei. Acesta a reacţionat, în sensul că i-a aplicat o lovitură puternică de pumn în obrazul stâng. Chiriac Adrian a reuşit să iasă din casă, refugiindu-se într-un imobil nelocuit din curte. Inculpata a apelat 112, ambulanţa transportându-l pe Chiriac Adrian la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi”, au precizat procurorii ieşeni.

În urma examenului medico-legal s-a stabilit cã victima a suferit o plagă înjunghiatã în zona abdominală, cu secţiunea vaselor mezenterice şi a intestinelor. Leziunile au fost de naturã a pune în primejdie viaţa victimei, au precizat procurorii.

Mariana Chiriac a precizat că şi-a înjunghiat soţul din cauza conflictelor repetate pe care le-a avut în trecut cu acesta şi a bătăilor pe care le-ar fi încasat în cei 14 ani de căsnicie. Procesul ieşencei va fi soluţionat de Tribunalul Iaşi. Femeia se află acum în arest preventiv.



http://adevarul.ro/locale/iasi/o-femeie-iasi-si-a-injunghiat-sotul-burta-timpul-partide-sot-motiv-invocat-agresoarea-1_548c0127448e03c0fdb4a8fd/index.html


SPORT

Simona Halep este cea mai populară jucătoare de tenis din 2014, anunţă oficial WTA

Mediafax, 13 decembrie 14


De Liela Bolat,

Sportiva română Simona Halep, numărul 3 mondial la tenis, este cea mai populară jucătoare din 2014, ea devansându-le în ierarhia anunţată de wtatennis.com pe americanca Serena Williams, liderul mondial, şi pe rusoaica Maria Şarapova, locul 2 WTA.

Canadianca Eugenie Bouchard (7 WTA) este ocupanta locului 4, numărul 5 este sportiva poloneză Agnieszka Radwanska (6 WTA), pe 6 este fosta jucătoare Na Li (China).

Pe poziţiile 7-10 se află Ana Ivanovici (Serbia, 5 WTA), Caroline Wozniacki (Danemarca, 8 WTA), Petra Kvitova (Cehia, 4 WTA) şi Victoria Azarenka (Belarus, 31 WTA).

Topul a fost realizat în baza accesărilor de pe site-ul WTA.

http://www.mediafax.ro/sport/simona-halep-este-cea-mai-populara-jucatoare-de-tenis-din-2014-anunta-oficial-wta-13718947

Andreea Chiţu, premiată cu titlul de cel mai bun sportiv al judeţului Prahova

Mediafax, 11 decembrie 2014


Vicecampioana mondială la judo Andreea Chiţu a fost premiată, joi, cu titlul de cel mai bun sportiv al judeţului Prahova, ea primind şi un cec în valoare de 1.000 de lei.

Chiţu, în vârstă de 26 de ani, a mai primit acest premiu şi anul trecut.

Cele mai bune echipe prahovene ale anului, CSU Asesoft Ploieşti (campioană naţională la baschet masculin) şi Petrolul Ploieşti (locul 3 în Liga I la fotbal) au fost recompensate cu 800 lei.

Dintre cei 13 performeri ai ramurilor olimpice au fost prezenţi la festivitate doar Andreea Taivan şi Oana Bucă (handbal - Activ CSO Plopeni). Fiecare dintre sportivii acestei ramuri a fost premiat cu 450 de lei.

Aceeaşi sumă a revenit şi reprezentanţilor ramurilor neolimpice: secţia karate CS Petrolul, secţia radioamatorism CS Petrolul, Luminiţa Dogaru (popice - Conpet Ploieşti), Bogdan Rădulescu şi Gheorghe Bărăgan (ambii minifotbal - Vispesti 2010 Ploieşti).

În încheierea festivităţii, câţiva dintre cei mai longevivi antrenori din sportul prahovean au primit câte o diplomă.

Antrenorul de box Titi Tudor a declarat că sala de premiere a fost prea mică în comparaţie cu performanţele sportivilor. "Păcat că ne aflăm într-o sală aşa mică, în contrast cu performanţele acestor sportivi. Nu vreau să jignesc pe nimeni, este bine că sportivii sunt încă apreciaţi, dar parcă eforturile lor merită măcar un loc decent pentru a fi premiaţi. Cât despre diploma oferită antrenorilor, ce să spun? E frumoasă, dar nu cântă", a spus Tudor.

http://www.mediafax.ro/sport/andreea-chitu-premiata-cu-titlul-de-cel-mai-bun-sportiv-al-judetului-prahova-13716431

Monitorizare realizată de Tudorina Mihai şi Cristina Rădoi

Asociaţia Front

E-mail: front.feminist@gmail.com

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009 – 2014.



Material realizat în cadrul proiectului “Coaliţia pentru Egalitate de Gen”, proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org



Yüklə 256,64 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   13




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin