Din perspectiva de gen


Scandalul de prostituţie din Columbia, declanşat de doi agenţi Secret Service care au vrut să împartă tariful



Yüklə 202,88 Kb.
səhifə10/11
tarix02.11.2017
ölçüsü202,88 Kb.
#28552
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11

Scandalul de prostituţie din Columbia, declanşat de doi agenţi Secret Service care au vrut să împartă tariful

Mediafax, 18 aprilie 2012


Scandalul de prostituţie care afectează Secret Service a fost declanşat de o prostituată furioasă pe doi agenţi Secret Service care au refuzat să plătească fiecare tariful de 50 de dolari pentru serviciile prestate, potrivit unei surse guvernamentale.

Doi agenţi din cadrul Echipei de Contra-asalt a Serviciului, o unitate de elită a poliţiei federale, au recurs pe 11 aprilie, la Cartagena (Columbia), la serviciile unei femei de la un club local de striptease, Pley Club, înainte de sosirea preşedintelui Barack Obama la summitul Americilor, relatează site-ul MSNBC.com. Se pare că toţi agenţii şi militarii implicaţi în scandal au vizitat acest club în aceeaşi noapte şi au adus femei în camerele lor de hotel, a declarat un oficial pentru postul NBC News.

Scandalul a izbucnit după ce una dintre femei a mers în camera de hotel cu doi agenţi. Femeia a vrut să fie plătită de fiecare în parte, a precizat sursa citată, însă agenţii au decis să împartă tariful. Femeia a depus plângere la poliţişti locali staţionaţi în holul Hotelului Caribe, care au mers, ulterior, la camera agenţilor, au bătut la uşă, dar aceştia au refuzat să deschidă, potrivit oficialului citat.

În legătură cu modul cum a fost soluţionată disputa legată de plată există informaţii contradictorii. Două surse guvrnamentale au declarat pentru NBC News că poliţia a contactat Ambasada Statelor Unite şi că oficiali din cadrul misiunii diplomatice au venit la hotel.

Potrivit site-ului, toţi clienţii hotelului plătesc suma de 25 de dolari pentru a găzdui oaspeţi în cameră, iar acestora li se cere să lase un act de identitate la recepţie. Astfel, oficialii de la ambasadă au putut constata imediat că 11 agenţi Secret Service au adus, în seara respecutvă, femei în cameră. După ce oficialii l-au informat pe Mark Sullivan, directorul Serviciului, acesta a ordonat ca toţi agenţii să vină acasă. Din grup făceau parte doi supervizori Secret Service de rang înalt, trei ofiţeri din echipa de contra-asalt şi trei membri ai echipei de lunetişti, potrivit NBC News.

Secret Service a trimis agenţi în Columbia să interogheze prostituatele respective, pentru a afla dacă sunt minore sau implicate în activităţi teroriste sau trafic cu droguri, a declarat marţi republicanul Peter King, preşedintele Comisiei pentru Securitate Internă a Camerei Reprezentanţilor. El a precizat că "până în prezent nu există nicio breşă în securitate", confirmând că este vorba despre 11 agenţi şi 11 femei. Tot marţi, oficiali militari au declarat că sunt investigaţi zece militari, cinci din forţele terestre, doi marinari doi puşcaşi marini şi unul din forţele aeriene.



http://www.mediafax.ro/externe/scandalul-de-prostitutie-din-columbia-declansat-de-doi-agenti-secret-service-care-au-vrut-sa-imparta-tariful-9538360

Scandal la Vatican: Calugăriţe certate că nu se ocupă suficient de problema avorturilor

Ziare.com, 20 aprilie 2012


Un important grup de calugarite catolice din America si-a exprimat surprinderea ca Vaticanul le-a criticat actiunile, care ar irosi prea mult timp pe probleme precum saracia si justitia sociala si nu suficient pentru avorturi si casatoria intre homosexuali.

Intr-un raport dat publicitatii miercuri, Vaticanul a afirmat ca organizatia Leadership Conference of Women Religious a fost "tacuta pe tema dreptului la viata" si nu a facut din "varianta biblica a vietii de familie si sexualitatii umane" o preocupare centrala, scrie Reuters.

Vaticanul le-a certat pe calugarite si pentru ca si-au exprimat opiniile pe teme politice diferite, uneori, de opiniile episcopilor americani. Dezacordul public cu episcopii - "care sunt adevaratii invatatori de credinta si morala ai bisericii" - este inacceptabil, continua raportul.

Congregatia pentru Doctrina Credintei de la Vatican a emis, asadar, o "evaluare doctrinara", in care sustine ca Sfantul Scaun este obligat sa intervina in organizatia Leadership Conference of Women Religious pentru a corecta "serioase probleme doctrinare".

Grupul calugaritelor, care reprezinta 80% din cele 57.000 de calugarite catolice americane, si este influent atat in SUA cat si in strainatate, a raspuns, intr-un comunicat pe site-ul sau, ca "presedintia organizatiei Leadership Conference of Women Religious a fost socata de concluziile evaluarii doctrinare".

Observatorii cred ca Vaticanul se simte asediat de tendintele pe care nu le poate controla in interiorul Bisericii, precum cererile constante ca femeile sa poata deveni preoti, chestiune respinsa total de papa Benedict.

Vaticanul a numit trei episcopi care sa reformeze statutul, programele si aplicarea textelor religioase de catre organizatia calugaritelor americane, un proces ce ar dura cinci ani.

http://www.ziare.com/international/papa/scandal-la-vatican-calugarite-certate-ca-nu-se-ocupa-suficient-de-problema-avorturilor-1162686

Polonezii au aprobat creșterea vârstei de pensionare

Evenimentul Zilei, 20 aprilie 2012


Guvernul polonez a aprobat astăzi un proiect de reformă a vârstei de pensionare, care ar urma să fie majorată progresiv până la 67 de ani, a anunţat premierul polonez Donald Tusk, transmite AFP.

"Sunt decizii dificile şi ne dăm seama câte persoane din Polonia resimt o incertitudine în legătură cu aceste modificări", a declarat Donald Tusk după o reuniune a cabinetului său.

Potrivit proiectului guvernamental, vârsta de pensionare, fixată în prezent la 60 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi, va fi majorată progresiv, începând din 2013, pentru a ajunge la 67 de ani în 2020 pentru bărbaţi şi în 2040 pentru femei.

De asemenea, reforma îi vizează şi pe militarii de carieră şi pe poliţişti care vor fi obligaţi să aibă o vechime de 25 de ani, faţă de 15 ani în prezent, pentru a avea dreptul la o pensie completă.



Pensie la jumătate pentru pensionații anticipat

Proiectul prevede, de asemenea, că femeile de 62 de ani şi bărbaţii de 65 de ani vor putea, dacă doresc, să iasă anticipat la pensie însă valoarea pensiei va fi redusă la jumătate. Cu toate acestea femeile trebuie să aibă o perioadă de cotizare de 35 de ani, iar bărbaţii o perioadă de cotizare de 40 de ani.

Pentru a intra în vigoare însă, proiectul guvernamental de reformă a vârstei de pensionare are nevoie să obţină aprobarea Parlamentului.

Cabinetul condus de Donald Tusk speră că reforma va răspunde la tendinţa de scădere a natalităţii şi îmbătrânire a populaţiei. Studiile recente prognozează că peste jumătate din locuitorii Poloniei, ţară care în prezent are 38,2 milioane locuitori, vor avea peste 50 de ani la orizontul anului 2042 şi doar o treime vor fi activi pe piaţa muncii.



http://www.evz.ro/detalii/stiri/polonezii-au-aprobat-cresterea-varstei-de-pensionare-977690.html

Yüklə 202,88 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin