Din perspectiva de gen


CULTURĂ, ARTĂ Reginele României şi portul popular



Yüklə 202,88 Kb.
səhifə9/11
tarix02.11.2017
ölçüsü202,88 Kb.
#28552
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11

CULTURĂ, ARTĂ

Reginele României şi portul popular

România Liberă, 20 Aprilie 2012


La Muzeul Ţăranului Român este deschisă expoziţia „Frumoasele straie ţărăneşti ale doamnelor de la oraş", care prezintă costumul popular românesc în varianta sa high life, purtat fiind de doamnele din înalta nobilime.

Expoziţia conţine fotografii din colecţia artistului Peter Jacobi, înfăţişând mai ales doamnele din aristocraţie şi burghezie purtând costume tradiţionale româneşti.

După cum se ştie, Reginei Elisabeta i se datorează adoptarea la Curte a modei costumului tradiţional românesc, socotit până atunci, drept un strai demn de a fi purtat doar de către ţărani. Iată ce scria Regina Elisabeta în introducerea la cartea „Arta de a lucra cu suveica", scrisă de prietena ei, Lady Katherin Hoare, apărută în anul 1910 la Londra, carte ce se dorea un fel de manual de broderie destinat tinerelor domnişoare: „Oare există tablou mai încântător decât o ţărancă româncă, îmbrăcată în costum popular, cu fustă roşie sau oranj, cu broboada galbenă aruncată peste cozile negre, cu ochi mari, negri şi luminoşi, cu ulciorul verde pe cap, grăbindu-se spre casă, sau o doamnă româncă, cu veşminte splendide, cu un minunat văl alb sau galben, lucrând la războiul de ţesut?".

Exemplu regal

Regina Elisabeta purta costumul popular românesc, încurajând astfel şi doamnele din suita ei să se înveşmânteze în straiul tradiţional. Pictorul american George Healy a înfăţişat-o într-un portret în costumul naţional de Muscel. Exemplul său a fost urmat de Regina Maria şi de principesele Elisabeta, Maria şi Ileana, dar şi de majoritatea doamnelor din înalta societate românească.

Încet, încet, hainele ţărăneşti au pătruns într-o lume care, în acea perioadă, era obişnuită mai degrabă să imite ţinuta vest-europeană decât să afirme virtuţile tradiţiei autohtone.Încă dinainte de Războiul de Independenţă şi până în pragul dezastruosului an 1940, multe fotografii au imortalizat atitudinile acestor doamne din înalta societate românească. Tocmai asupra acestor fotografii s-a oprit Peter Jacobi în demersul său artistic.

Pentru Peter Jacobi, patina timpului care s-a aşternut peste imaginile descoperite în anticariate şi arhivate sentimental, în atelierul său, înnobilează fotografiile. Artistul lasă timpul să intervină peste imaginile de epocă şi chiar îl ajută, adeseori, prin intervenţii practicate direct pe hârtia fotografică, parcă pentru a sublinia efemeritatea creaţiei umane.

Iată deci că primim de la regii noştri încă o lecţie de patriotism, fie ea transmisă şi pe calea uşor frivolă a modei.

http://www.romanialibera.ro/timpul-liber/evenimente/reginele-romaniei-si-portul-popular-261353.html

INTERNAŢIONAL

Încălzirea globală afectează diferit femeile - europarlamentar francez

Ziare.com, 20 aprilie 2012


Europarlamentarii europeni sunt dezbinati de o propunere a unui coleg francez, care a inaintat un raport in care sustine ca femeile sunt afectate diferit de barbati de incalzirea globala, deci ar trebui adoptate politici diferite.

Politicienii europeni nu se pot pune acum de acord daca incalzirea globala este o chestiune feminista sau nu.

Femeile, sustine Nicole Kiil-Nielsen, "consuma mai responsabil decat barbatii si arata mai multa disponibilitate sa actioneze pentru a conserva mediul", intrucat sunt principalele responsabile de organizarea consumului intr-o gospodarie si ingrijirea copiilor, scrie Daily Mail.

Europarlamentarul francez sustine ca discriminarea femeilor poate fi inrautatita in tarile in curs de dezvoltare, daca politicile climatice nu iau in considerare discriminarea de gen.

Raportul intocmit de Nicole Kiil-Nielsen cere o cota de 40% femei in toate delegatiile UE implicate in negocierile climatice si in comitetele care aloca subventii pentru probleme de clima statelor membre. Europarlamentarul cere si initiative finantate de UE pentru a ajuta femeile sa se implice in politicile climatice, si ca UE sa inceapa sa adune data pe tema efectelor "de gen" ale schimbarii climatice.

Raportul a fost insa atacat tocmai de o femeie europarlamentar, britanica Marina Yannakoudakis, care l-a numit "nebunesc, nefondat si rau pentru femei".

Yannakoudakis a spus: "Acesta este genul de lucru care face ca UE in general si Comitetul sau pentru Drepturile Omului in special sa capete o reputatie proasta. De unde le-a venit ideea ca schimbarile climatice afecteaza femeile diferit decat pe barbati nu-mi dau seama. Ar fi comic daca persoanele din spatele raportului n-ar fi atat de onesti si propunerile sale nu ar fi atat de infatuate. Incalzirea globala nu este un complot masculin care sa le puna la pamant pe femei, din cate stiu eu, este acelasi lucru pentru barbati si femei. Cand ploua ne udam toti".

http://www.ziare.com/mediu/incalzire-globala/incalzirea-globala-afecteaza-diferit-femeile-europarlamentar-francez-1162699

Scandalul din Columbia: cel puţin zece militari americani implicaţi

Adevărul, 18 aprilie 2012


Autor: Dorina Călin |

Cel puţin zece militari americani ar putea fi implicaţi în scandalul de prostituţie în Columbia ce afectează şi Secret Service, trupe de elită care au ca misiune protecţia preşedintelui Statelor Unite, au anunţat marţi responsabili americani, citaţi de AFP.

Iniţial, Pentagonul a adus la cunoștință că un grup de cinci militari sunt suspectaţi că ar fi frecventat prostituate în localitatea columbiană Cartagena, alături de membri ai Secret Service, în timp ce pregăteau dispozitivul de securitate pentru Barack Obama în vederea participării acestuia la summitul Americilor.

Unsprezece agenţi ai Secret Service au fost rechemaţi la Washington înainte de încheierea vizitei efectuate de Obama în Columbia şi fac obiectul unei suspendări administrative.

Dar numărul soldaţilor implicaţi ar putea ajunge la zece, a explicat pentru AFP un responsabil american sub protecţia anonimatului.

Ar fi vorba despre cinci membri ai forţelor speciale, doi soldaţi din marină, doi puşcaşi marini şi un membru al US Air Force, potrivit Agerpres.

Printre aceştia nu se află niciun ofiţer, potrivit sursei amintite.

Pentru a se face lumină în acest scandal, sunt în curs de desfăşurare două anchete, una lansată de Secret Service şi cealaltă de armata SUA.

O membră a Congresului american a dezvăluit, marţi, că aproximativ 20 de femei au fost implicate în acest scandal.

"Din partea Secret Service, 11 agenţi au fost implicaţi (...) 20 sau 21 de femei au mers în acel hotel" în care se găseau agenţii, a afirmat Susan Collins, senator republican, membră a Comsiei pentru securitate internă.



http://www.adevarul.ro/international/sua/Scandalul_din_Columbia-_cel_putin_zece_militari_americani_implicati_0_684531549.html

Yüklə 202,88 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin