Din republica moldova

Toate.

206. C.M. Apa oxigenată folosită deseori în spălăturile lăcaşului cu puroi are o acţiune:

1. 
   De dizolvare a puroiului;
   
2. 
   De îndepărtare a detritusurilor organice;
   
3. 
   Hemostatică;
   
4. 
   Antiseptică;
   
5. 
   Bacteriostatică.
   

207. C.S. Acţiunea bacteriostatică a unor antiseptice:

1. 
   Constă în intoxicarea ireversibilă letală a germenilor microbieni;
   
2. 
   Constă în apariţia unor mutaţii cromozomiale sau achiziţii de plasmide;
   
3. 
   Constă în inhibarea multiplicării germenilor;
   
4. 
   Constă în distrugerea germenilor când sunt în repaos;
   
5. 
   Are altă semnificaţie decât cele enumerate.
   

208. C.M. Pansamentul – în supuraţii (abcese, flegmoane), se aplică în următoarele cazuri:

1. 
   Deschise endobucal şi drenate cu tuburi, lame;
   
2. 
   Deschise pe cale cutanată, se aplică pansamente umede hipertonice, sub formă de prîşniţe;
   
3. 
   Deschise pe cale bucală, nu se aplică pansament;
   
4. 
   Deschise pe cale cutanată, nu se aplică pansament;
   
5. 
   Deschise pe cale cutanată, se aplică pansament de tifon uscat, steril pe 12-24 ore.
   

C.Burlibaşa – Chirurgie Orală şi Maxilofacială. Editura Medicală Bucureşti, 2005. Pag. 337.

209. C.S. Irigaţiile cu antiseptice după deschiderea flegmonului se vor efectua:

1. 
   O dată pe zi;
   
2. 
   De 3-4 ori pe zi;
   
3. 
   De 10-15 ori pe zi;
   
4. 
   Nu se fac irigaţii;
   
5. 
   Cu cât mai des, cu atât mai bine.
   

C.Burlibaşa – Chirurgie Orală şi Maxilofacială. Editura Medicală Bucureşti, 2005. Pag. 337.

210. C.M. Tratamentul complex, în terapie intensivă, al flegmoanelor difuze grave vizează:

1. 
   Reechilibrarea hidroelectrolitică;
   
2. 
   Reechilibrarea hematologică;
   
3. 
   Reechilibrarea proteică şi nutriţională;
   
4. 
   Susţinerea sau corectarea tulburărilor funcţionale ale aparatelor şi sistemelor afectate;
   
5. 
   Tratarea unor complicaţii secundare, tratament antişoc la nevoie.
   

211. C.M. Indicaţiile pentru folosirea antibioticelor în tratamentul complex al abceselor şi flegmoanelor regiunii oro-maxilo-faciale sunt:

1. 
   Infecţii instalate acut cu tumefacţie difuză;
   
2. 
   Implicarea spaţiilor interfasciale;
   
3. 
   Starea generală alterată;
   
4. 
   Temperatura corporală de 38°C şi mai mare;
   
5. 
   Starea imunodeficitară a organismului.
   

212. C.M. Căile de administrare a antibioticelor:

1. 
   Orală;
   
2. 
   Intramusculară;
   
3. 
   Intravenoasă;
   
4. 
   Infiltraţia în procesul infecţios;
   
5. 
   Infuzie regională în artera ce alimentează regiunea afectată.
   

213. C.S. Infiltrarea ţesuturilor locale într-un process inflamator este indicată în:

1. 
   Flegmon;
   
2. 
   Abces;
   
3. 
   Osteomielită;
   
4. 
   Celulită;
   
5. 
   Toate cazurile.
   

214. C.S. În unele cazuri, antibioticile se întroduc intraosos, aceasta dă posibilitatea de a mări concentraţia în focar şi o absorbţie mai bună, cu o acţiune puternică, în ce caz se administrează intraosos:

1. 
   Periostită;
   
2. 
   Complicaţiile erupţiei dintelui de minte inferior;
   
3. 
   Osteomielita acută, faza congestivă;
   
4. 
   Osteomielita acută, faza purulentă;
   
5. 
   Osteomielita cronică.
   

215. C.M. Cauzele de insucces al tratamentului microbian în procesele inflamatorii sunt:

1. 
   Eroare de diagnostic sau diagnostic incomplet;
   
2. 
   Plan terapeutic neadecvat;
   
3. 
   Tratament instituit prea târziu;
   
4. 
   Apariţia rezistenţei bacteriene;
   
5. 
   Suprainfecţii bacteriene şi insuficienţa apărării organismului gazdă.
   

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Edit Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 190-191

216. C.M. Macrolidele sunt folosite în tratamentul infecţiilor buco-maxilo-faciale, deoarece:

1. 
   Se elimină prin salivă;
   
2. 
   Se concentrează foarte bine la nivelul osului;
   
3. 
   Acţionează sinergic cu Metronidazonul;
   
4. 
   Acţionează pe întreg spectrul patologiei infecţioase din regiunea buco-maxilo-facială;
   
5. 
   Au un spectru mai larg de acţiune decât penicilinele.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 322.

217. C.M. În tratamentul complex al proceselor inflamatorii e necesar de administrat medicamente de dezintoxicare, anume ca:

1. 
   Poliglucina, Reopoliglucina;
   
2. 
   Hemodez 200-400 ml;
   
3. 
   Soluţii de glucoză 5-10% - 500-1000 ml + insulină;
   
4. 
   Soluţie izotonică de clorură de natriu – 500 ml;
   
5. 
   Hidrocarbonat de natriu 5% - 300 ml.
   

218. C.S. Din toate metodele de fizioterapie cel mai bun şi util este:

1. 
   Unde ultrascurte;
   
2. 
   Unde ultraviolete;
   
3. 
   Raze Laser;
   
4. 
   Ultrasunet;
   
5. 
   Electroforeza.
   

219. C.M. Tratamentul intensive al tromboflebitei faciale se instalează de urgenţă şi constă în:

1. 
   Antibioterapie cu antibiotic de spectru larg;
   
2. 
   Imunoterapia (gamaglobuline, seruri antistafilococice, anatoxine);
   
3. 
   Terapia de dezintoxicare (hemodez, soluţia Ringer, soluţia de glucoză 5% etc);
   
4. 
   Heparina 2500-5000 UI peste 4-6 ore cu controlul coagulogramei;
   
5. 
   Desensibilizante (dimedrol, calciu gluconat, tavegil, suprastin etc).
   

220. C.M. Mediastinita ca complicaţie a proceselor purulente BMF şi cervical adeseori are ca punct de plecare de la:

1. 
   Lojile parafaringiene;
   
2. 
   Planşeul bucal;
   
3. 
   Lojile cervical;
   
4. 
   Flegmonul difuz hemifacial;
   
5. 
   Loja submentonieră.
   

221. C.M. Tratamentul chirurgical al mediastinitelor constă în efectuarea inciziilor în:

1. 
   Fosa jugulară, pe marginea anterioară a muşchilui sternocleidomastoidian;
   
2. 
   Suprasternal;
   
3. 
   Incizie vertical transsternală (A.Ivanov);
   
4. 
   Mediastinotomie transdiafragmală (Savin-Rozinov);
   
5. 
   Parasternal după Madelung.
   

222. C.S. Un semn important în mediastenită este mărirea în volum a mediastinului, care o putem determina:

1. 
   Vizual;
   
2. 
   Palpator;
   
3. 
   Auscultativ;
   
4. 
   Radiologic;
   
5. 
   Spirometric.
   

223. C.S. Confirmarea etiologiei septicemiei se face prin:

1. 
   Examenul clinic loco-regional minuţios;
   
2. 
   Valoarea agentului patogen din sânge;
   
3. 
   Examenul radiologic;
   
4. 
   Examenul imunităţii organismului;
   
5. 
   Toate.
   

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 116

224. C.M. Diagnosticul diferenţial al septicemiei (cauzată de infecţiile BMF) se face cu:

1. 
   Febra tifoidă şi febrile paratifoide;
   
2. 
   Infecţii sistemice cu salmonele;
   
3. 
   Bruceloza;
   
4. 
   Tuberculoza;
   
5. 
   Actinomicoza.
   

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 116

225. C.M. Tratamentul septicemiei este instituit de urgenţă, intensiv şi complex:

1. 
   Asanarea focarului septic (chirurgical);
   
2. 
   Antibioticoterapie în doze optime, cu două, trei sau mai multe antibiotice;
   
3. 
   Tratamentul cu antibiotice va fi prelungit 14-16 zile;
   
4. 
   Imunoterapia raţională (gamaglobuline, seruri, anatoxine);
   
5. 
   Corticoterapia, reechilibrarea hidroelectrolitică şi acidobazică, tratamentul insuficienţei circulatorii, oxigenoterapia etc.
   

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 167

226. C.M. Limfonodulii submandibulari colectează limfa de la:

1. 
   Pleoapa superioară şi inferioară;
   
2. 
   Mucoasa părţii laterale a limbii;
   
3. 
   Dinţii pluriradiculari (molari, premolari) de pe arcada superioară;
   
4. 
   Dinţii laterali de pe arcada inferioară;
   
5. 
   Mandibulă.
   

C.Burlibaşa – Chirurgie Orală şi Maxilofacială. Editura Medicală Bucureşti, 2005. Pag. 339.

227. C.M. Limfa de la buzele superioare şi inferioare se revarsă spre limfonodulii:

1. 
   Genieni;
   
2. 
   Retroauriculari;
   
3. 
   Submentonieri,
   
4. 
   Submandibulari;
   
5. 
   Supraclaviculari.
   

C.Burlibaşa – Chirurgie Orală şi Maxilofacială. Editura Medicală Bucureşti, 2005. Pag. 339.

228. C.M. Limfa de la maxilarul inferior se revarsă spre limfonodulii:

1. 
   Parotidieni;
   
2. 
   Mastoidieni;
   
3. 
   Submandibulari;
   
4. 
   Submentonieri;
   
5. 
   Retrofaringieni.
   

C.Burlibaşa – Chirurgie Orală şi Maxilofacială. Editura Medicală Bucureşti, 2005. Pag. 339.

229. C.S. Limfa de la dinţii de pe arcada superioară se revarsă spre limfonodulii:

1. 
   Genieni;
   
2. 
   Porotidieni;
   
3. 
   Submentonieri;
   
4. 
   Submandibulari;
   
5. 
   Occipital.
   

C.Burlibaşa – Chirurgie Orală şi Maxilofacială. Editura Medicală Bucureşti, 2005. Pag. 339.

230. C.M. Limfa de la dinţii de pe arcada inferioară se revarsă spre limfonodulii:

1. 
   Submandibulari;
   
2. 
   Submentonieri;
   
3. 
   Parotidieni;
   
4. 
   Retrofaringieni mediali;
   
5. 
   Genieni.
   

C.Burlibaşa – Chirurgie Orală şi Maxilofacială. Editura Medicală Bucureşti, 2005. Pag. 339.

231. C.S. Cel mai frecvent se inflamează următorul grup de limfonoduli:

1. 
   Submentonieri;
   
2. 
   Genieni;
   
3. 
   Parotidieni;
   
4. 
   Submandibulari;
   
5. 
   Cervicali.
   

232. C.S. În cazul unei adenite acute în faza de cruditate, preferaţi:

1. 
   Incizia şi drenajul;
   
2. 
   Antibioterapia, vitaminoterapia;
   
3. 
   Fizioterapia;
   
4. 
   Puncţia ganglionului;
   
5. 
   Extirparea ganglionului.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 347.

233. C.M. Diagnosticul diferenţial al adenitelor cronice se efectuează cu:

1. 
   Chisturi;
   
2. 
   Fistule faciale şi cervicale;
   
3. 
   Tumori benigne;
   
4. 
   Adenite specifice;
   
5. 
   Metastaze de cancer.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 347.

234. C.M. Diagnosticul diferenţial al adenitelor cronice se efectuează cu:

1. 
   Adenite TBC;
   
2. 
   Adenita actinomicotică;
   
3. 
   Adenita luetică;
   
4. 
   Tumori benigne;
   
5. 
   Adenite leucemice.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 347.

235. C.M. Diagnosticul diferenţial al adenitelor acute submandibulare se face cu:

1. 
   Abcesul şi flegmonul regiunii submandibulare;
   
2. 
   Adenita geniană;
   
3. 
   Sialoadenita (submaxilita) acută;
   
4. 
   Chistul dermoid;
   
5. 
   Sialolitiaza.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 345.

236. C.M. Specific adenopatiilor din toxoplazmă este faptul că:

1. 
   Boala evoluează acut;
   
2. 
   Boala evoluează cronic;
   
3. 
   Nu prezintă caractere clinice particulare;
   
4. 
   Diagnosticul de precizie se pune după efectuarea examenului histopatologic;
   
5. 
   Nici una dintre acestea.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 347.

237. C.S. Adenitele acute intraparotidiene se pot confunda cu:

1. 
   Tumorile mixte parotidiene;
   
2. 
   Tumorile chistice parotide;
   
3. 
   Adenoame;
   
4. 
   Parotiditele acute;
   
5. 
   Parotiditele cronice.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 346.

238. C.S. Boala Hodgkin debutează frecvent prin:

1. 
   Poliadenopatie submandibulară;
   
2. 
   Hipertrofie şi adenopatie;
   
3. 
   Adenopatie cervicală superficială;
   
4. 
   Periadenită fără supuraţie submento-submandibulară;
   
5. 
   Modificări în formula leucocitară.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 347.

239. C.S. Limforeticuloza benignă de inoculare evoluează sub forma unei:

1. 
   Adenopatii cervicale superficiale;
   
2. 
   Adenopatii cervicale profunde;
   
3. 
   Adenopatii submandibulare;
   
4. 
   Poliadenopatii regionale cronice cu periadenită fără supuraţie;
   
5. 
   Adenopatii ale lanţului ganglionar spinal.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 347.

240. C.M. Mononucleoza infecţioasă se caracterizează prin:

1. 
   Adenopatie supraclaviculară;
   
2. 
   Sarcoide dermice şi leziuni comeene;
   
3. 
   Adenopatie submandibulară şi laterocervicală;
   
4. 
   Leziuni ale mucoasei bucale de tip stomatitic;
   
5. 
   Monocitoză accentuată.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 347.

241. C.M. Actinomicetele pot pătrunde în ţesuturile afectate (oase, părţi moi) din:

1. 
   Cariile dentare;
   
2. 
   Pungi gingivale;
   
3. 
   Amigdale;
   
4. 
   Din exterior de la bovine;
   
5. 
   Cu alimentele.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 350.

242. C.M. Nodulul actinomicotic este format din:

1. 
   Zona centrală cu puroi filant în care se găsesc grăunţi liberi;
   
2. 
   Zona periferică cu puroi filant în care se găsesc grăunţi fixaţi;
   
3. 
   Strat intermediar de cellule mononucleare de tip epitelioid plasmatic;
   
4. 
   Strat intermediar de degenerescenţă granuloasă cu resturi nucleare şi picături de grăsime;
   
5. 
   Nici una dintre acestea.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 351.

243. C.S. Tratamentul prin Roengenoterapie în actinomicoză este indicat în:

1. 
   Tegumentele cu fistule “în stropitoare”;
   
2. 
   Formele cu ţesut granulativ;
   
3. 
   Formele supurative;
   
4. 
   Formele rezistente la terapie locală;
   
5. 
   Obligatoriu după excizia chirurgicală.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 352.

244. C.M. De bază în diagnosticul actinomicozei este:

1. 
   Evoluţia lentă, fără semne caracteristice;
   
2. 
   Prezenţa fistulelor de durată cu eliminari mici cu grunji actinomicotici;
   
3. 
   Examenul histologic;
   
4. 
   Intradesmoreacţia cu actinolizat;
   
5. 
   Examenul microbiologic cu identificarea actinomicetelor.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 351.

245. C.M. Diagnosticul diferenţial al actinomicozei se face cu:

1. 
   Afecţiunile inflamatorii acute şi cronice perimaxilare;
   
2. 
   Dermatozele cervicofaciale;
   
3. 
   Cu alte infecţii specifice ca sifilisul, tuberculoza;
   
4. 
   Cu tumorile suprainfectate;
   
5. 
   Osteomielitele cronice fistulizate.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 351.

246. C.M. Tratamentul actinomicozei este complex, de lungă durată (30-40 zile) şi constă în:

1. 
   Administrarea preparatelor de iod (soluţie Lugol);
   
2. 
   Antibiotice şi sulfamide în doze masive;
   
3. 
   Imunoterapia cu actinolizat;
   
4. 
   Chirurgical se deschid abcesele;
   
5. 
   Roengenterapia în doze de 1000-2000 r.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 352.

247. C.M. Tuberculoza în regiunea oro-maxilo-facială se poate localiza:

1. 
   Mucoasa şi submucoasa cavităţii bucale;
   
2. 
   Limfonodulii;
   
3. 
   Oasele maxilare;
   
4. 
   Pielea facială;
   
5. 
   Glandele salivare.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 362.

248. C.M. Ulceraţia din TBC este de obicei:

1. 
   Unică;
   
2. 
   De formă rotundă;
   
3. 
   Acoperită de depozite galbui;
   
4. 
   Înconjurată de puncte de culoare galbenă (granulaţiile Trelat);
   
5. 
   Este foarte dureroasă spontan şi la atingere.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 363.

249. C.M. Tuberculoza oaselor maxilare se prezintă sub formele:

1. 
   Centrală;
   
2. 
   Alveolară;
   
3. 
   Subperiostală;
   
4. 
   Sechestrală;
   
5. 
   Nici una din ele.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 364.

250. C.M. În perioada primară, sifilisul se prezintă sub formă de eroziuni neinflamatorii ale epiteliului care au următoarele caracteristici:

1. 
   Forma e rotundă;
   
2. 
   Suprafaţa roşietică, lucioasă;
   
3. 
   Ganglionii măriţi, nedureroşi;
   
4. 
   Limfangită;
   
5. 
   Toate.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 361.

251. C.S. Perioada secundară a sifilisului în teritoriul BMF se prezintă ca:

1. 
   Sifiloame;
   
2. 
   Sifilidele diseminate pe mucoasa bucală;
   
3. 
   Tuberculii sifilitici;
   
4. 
   Gomele;
   
5. 
   Nici una din ele.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 361.

252. C.M. În stadiul terţiar sifilisul, în regiunea BMF, se prezintă sub formă de:

1. 
   Tuberculi;
   
2. 
   Gome;
   
3. 
   Sifilomul circumscris al oaselor;
   
4. 
   Sifilomul difuz al oaselor;
   
5. 
   Toate.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 362.

253. C.M. Tratamentul sifilisului cu manifestări în teritoriul BMF constă în:

1. 
   Administrarea unui tratament specific în secţia de venerologie;
   
2. 
   Plastia defectelor părţilor moi de către chirurgul maxilo-facial;
   
3. 
   Plastia comunicărilor buco-nazale;
   
4. 
   Confecţionarea plăcilor cu obturator în caz de defect extins palatin;
   
5. 
   Tot tratamentul se face în secţia de chirurgie maxilo-facială.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 362.

254. C.M. Formele anatomice ale sinusului maxilar sunt:

1. 
   Pneumatică;
   
2. 
   Sclerozantă;
   
3. 
   Multicamerală;
   
4. 
   Mixtă;
   
5. 
   O cameră de bază şi câteva accesorii.
   

255. C.S. Volumul sinusului maxilar (în cm³) este de:

1. 
   8-10 cm³;
   
2. 
   5-6 cm³;
   
3. 
   14-25 cm³;
   
4. 
   35-40 cm³;
   
5. 
   18-50 cm³.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 367.

256. C.S. Sinusul maxilar comunică cu:

1. 
   Cavitatea nazală;
   
2. 
   Cavitatea bucală;
   
3. 
   Orbita;
   
4. 
   Glota;
   
5. 
   Fosa subtemporală.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 366.

257. C.S. Sinusul comunică cu cavitatea nazală printr-un orificiu oval care se deschide în:

1. 
   Meatul nazal superior;
   
2. 
   Meatul nazal mediu;
   
3. 
   Meatul nazal inferior;
   
4. 
   Prin celulele etmoidale;
   
5. 
   Nici una din acestea.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 366.

258. C.S. Grosimea septului alveolo-sinusal are o varietate, ca fiind cuprinsă între:

1. 
   0,5-4,5 mm;
   
2. 
   2-7 mm;
   
3. 
   0,2-0,3 mm;
   
4. 
   0,1-0,8 mm;
   
5. 
   0,5-10 mm.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 366.

259. C.M. Puncţia sinusală este indicată în următoarele situaţii:

1. 
   Când se asigură un drenaj sinusal cu soluţii descongestionate;
   
2. 
   Când prin extracţie, dintele a fost împins sub mucoasa sinusală;
   
3. 
   Când secreţia purulentă persistă peste 7 zile;
   
4. 
   Când închiderea comunicării buco-sinusale se face în două planuri;
   
5. 
   Când ostiumul este obstruat.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 373.

260. C.M. Care sunt complicaţiile sinusitei maxilare odontogene:

1. 
   Osteomielita maxilară;
   
2. 
   Supuraţiile de orbită;
   
3. 
   Supuraţiile lojii submandibulare;
   
4. 
   Abces al fosei zigomatice;
   
5. 
   Boala de focar.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 372.

261. C.M. Diagnosticul diferenţial al sinusitei acute maxilare odontogene se face cu:

1. 
   Celulita geniană;
   
2. 
   Epiteliomul de suprastructură;
   
3. 
   Osteomielita maxilarului;
   
4. 
   Epitelomul de infrastructură;
   
5. 
   Pericoronarita molarului de minte superior.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 371.

262. C.M. Diagnosticul diferenţial al sinuzitei maxilare cornice se face cu:

1. 
   Epiteliomul de mezostructură;
   
2. 
   Sinuzita cronică rinogenă;
   
3. 
   Chistul mucos intrasinuzal;
   
4. 
   Sinuzite maxilare specifice;
   
5. 
   Osteomielita maxilarului.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 372.

263. C.M. În sinuzita maxilară cronică odontogenă, fără comunicare buco-sinusală se indică:

1.