Din republica moldova

Administrare de antibiotic cu spectru larg;

Extracţia dintelui cauzal sub protecţie de antibiotice;

Cura radicală a sinusului, după metoda Caldwell-Luc, atunci când, suprimând cauza, efectele nu se remit;

Drenajul sinusului;

Puncţia sinusului.

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 373.

264. C.S. Deschiderea sinusului maxilar în timpul extracţiei dentare are loc în:

1. 
   Extracţia tuturor dinţilor de pe arcada superioară;
   
2. 
   Extracţia incisivilor şi caninilor;
   
3. 
   Extracţia premolarilor şi molarilor;
   
4. 
   Extracţia molarilor de minte;
   
5. 
   Localizarea dintelui extras nu import.
   

265. C.M. Comunicarea buco-sinuzală prezintă o fistulă situată la nivelul:

1. 
   Vârfului crestei alveolare în zonele laterale;
   
2. 
   Bolţii palatine;
   
3. 
   Vestibulului în regiunea molarilor;
   
4. 
   Vârfului crestei alveolare în regiunea frontală;
   
5. 
   Palatului moale.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 373.

266. C.S. În sinuzitele cornice tratamentul se începe cu :

1. 
   Operaţia de sinusotomie radicală;
   
2. 
   Extracţia dintelui cauzal;
   
3. 
   Fizioterapie;
   
4. 
   Aerosoli prin ostium;
   
5. 
   Se poate folosi orice.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 373.

267. C.M. Care din următoarele manevre ne ajută să diagnosticăm o comunicare buco-sinuzală:

1. 
   Pătrunderea cu stiletul butonat într-o cavitate prin depăşirea spaţiului alveolar normal;
   
2. 
   Puncţia sinuzală pozitivă;
   
3. 
   Menevra Valsalva pozitivă;
   
4. 
   Rinoscopia anterioară;
   
5. 
   Presiunea pe peretele anterior al sinusului maxilar.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 374.

268. C.M. Între cauzele ce pot determina o comunicare buco-sinuzală se pot include:

1. 
   Osteita postextracţională;
   
2. 
   Goma luetică;
   
3. 
   Extracţia dentară;
   
4. 
   Rezecţia apicală;
   
5. 
   Osteomielita maxilară odontogenă.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 374.

269. C.M. Între factorii ce favorizează îmbolnăvirea sinusului maxilar menţionăm:

1. 
   Inflamaţia cronică a mucoasei sinuzale;
   
2. 
   Osteita procesului alveolar;
   
3. 
   Polipi sinuzali;
   
4. 
   Implante endo-osoase;
   
5. 
   Deviaţia de sept.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 367.

270. C.M. Principalii factori etiologici în sialodohite sunt:

1. 
   Igiena bucală deficitară;
   
2. 
   Factorii de iritaţie cronică (proteze, tartru dentar, dinţi incluşi);
   
3. 
   Corpi străini sau calculi salivari pe traiectul canalelor excretorii;
   
4. 
   Leziuni de stomatită în vecinătatea ostiumului;
   
5. 
   Creşterea presiunii intrabucale la muzicanţi, suflători în sticlă.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 465.

271. C.M. Diagnosticul diferenţial al sialodochitei se face cu:

1. 
   Litiaza canalului Stenon sau Wharton;
   
2. 
   Corpii străini cu localizare în planşeu sau obraz;
   
3. 
   Sialodenitele acute şi cronice;
   
4. 
   Tumorile benigne şi maligne;
   
5. 
   Osteomielita odontogenă.
   

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 135

272. C.M. Care dintre următoarele afirmaţii sunt corecte în cazul parotiditelor supurate:

1. 
   Bombarea apare în dreptul tragusului;
   
2. 
   Orificiul canalului Stenon este tumefiat întredeschis, iar la presiune apare puroi;
   
3. 
   Tegumente discret congestionate;
   
4. 
   Trismus acentuat;
   
5. 
   Afecţiunea se însoţeşte de mişcări mandibulare dureroase.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 468.

273. C.M. Diagnosticul diferenţial al parotiditelor supurate îl facem cu:

1. 
   Parotidita epidemică;
   
2. 
   Osteomielita de ram ascendent;
   
3. 
   Abcesul de lojă parotidiană;
   
4. 
   Litiaza parotidiană;
   
5. 
   Tumori parotidiene.
   

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 138

274. C.M. Diagnosticul diferenţial al submaxilitei acute se face cu:

1. 
   Abcesele lojii submaxilare;
   
2. 
   Litiaza salivară;
   
3. 
   Tumorile suprainfectate;
   
4. 
   Limfadenitele acute supurate submandibulare;
   
5. 
   Cu toate bolile sus numite.
   

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 140

C.Burlibaşa – Chirurgie Orală şi Maxilofacială. Editura Medicală Bucureşti, 2005. Pag. 1132.

275. C.M. Infectarea glandelor salivare are loc prin intermediul:

1. 
   Retrograd prin ductul principal;
   
2. 
   Pe cale limfatică;
   
3. 
   Pe cale hematogenă;
   
4. 
   Pe cale directă (trauma);
   
5. 
   Prin mucoasa cavităţii bucale.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 466.

276. C.S. Principalul în tratamentul sialodenitelor acute este:

1. 
   Incizia (deschiderea) în orice caz;
   
2. 
   Masaj al glandelor şi fizioterapie;
   
3. 
   Antibioticoterapie, desensibilizante, dezintoxicante, sialogoge;
   
4. 
   Tratament balnear;
   
5. 
   Înlăturarea glandei afectate.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 469.

277. C.S. Pentru stimularea secreţiei glandelor salivare în sialadenite se recomandă sialogoge timp de 10 zile:

1. 
   De 3-4 ori pe zi câte 20-30 picături de soluţie de pilocarpină 1%;
   
2. 
   5-6 picături de soluţie de pilocarpină 1%;
   
3. 
   De 8-10 ori pe zi câte 10-15 picături de soluţie de pilocarpină 1%;
   
4. 
   Înainte de mese de administrat 0,5 ml de soluţie de pilocarpină 1%;
   
5. 
   De 2-3 ori pe zi câte 6-8 picături de soluţie de pilocarpină 1%.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 457.

278. C.S. Sialografia în parotidita cronică nespecifică arată:

1. 
   Imagine tipică de minge ţinută în mână;
   
2. 
   Amputaţii canaliculare cu zone lacunare;
   
3. 
   Canale cu contur neregulat, cu aspect de pom înflorit;
   
4. 
   Injectarea redusă a parenchimului glandular, cu aspect de arbore mort;
   
5. 
   Nu se practică sialografia, existând riscul diseminării infecţiei.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 470.

279. C.M. Diagnosticul diferenţial al parotiditelor cronice se face cu:

1. 
   Tumorile parotidiene;
   
2. 
   Sindromul Sjögren;
   
3. 
   Boala Mickulich;
   
4. 
   Parotidite litiazice;
   
5. 
   Flegmon hemifacial.
   

C.Burlibaşa – Chirurgie Orală şi Maxilofacială. Editura Medicală Bucureşti, 2005. Pag. 1130.

280. C.M. Diagnosticul diferenţial al paroditelor acute se face cu:

1. 
   Parotidita epidemică;
   
2. 
   Mastoidita vârfului;
   
3. 
   Sialolitiaza;
   
4. 
   Chist sebaceu;
   
5. 
   Artrita temporo-mandibulară.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 468.

281. C.S. Parotidita epidemică (oreionul) poate fi tratată:

1. 
   În cabinetul de chirurgie orală;
   
2. 
   În secţia de chirurgie maxilo-facială;
   
3. 
   În secţia de boli interne;
   
4. 
   În secţia de boli infecţioase;
   
5. 
   De toţi medicii atât în ambulator cât şi în spital.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 467.

282. C.M. Diagnosticul diferenţial al parotiditei epidemice acute se face cu:

1. 
   Parotidita acută supurată;
   
2. 
   Litiaza salivară;
   
3. 
   Tumorile parotidiene;
   
4. 
   Leziunile traumatice ale regiunii parotide;
   
5. 
   Cu toate.
   

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 137

283. C.M. Cauzele cele mai frecvente ale fistulelor salivare sunt:

1. 
   Traumatismele accidentale;
   
2. 
   Supuraţiile glandelor deschise spontan la piele;
   
3. 
   Litiaza salivară glandulară complicată cu abces;
   
4. 
   Inflamaţii specifice ale glandei (TBC, lues, actinomicoză);
   
5. 
   Tumori ulcerate.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 457-458.

284. C.M. Un loc deosebit în etiologia fistulelor salivare îl ocupă traumatismele operatorii şi anume care din ele:

1. 
   Incizii pentru deschiderea supuraţiilor;
   
2. 
   Operaţii pentru înlăturarea tumorilor;
   
3. 
   Operaţii la mastoidă;
   
4. 
   Operaţii pentru apofiza coronoidă;
   
5. 
   Toate în egală măsură.
   

C.Burlibaşa – Chirurgie Orală şi Maxilofacială. Editura Medicală Bucureşti, 2005. Pag. 1122.

285. C.M. Pentru examinarea unei fistule salivare se execută:

1. 
   Cateterismul cu un fir subţire de setolină sau nailon;
   
2. 
   Sialografia cu lipoidol;
   
3. 
   Fistulografia cu substanţe de contrast;
   
4. 
   Ortopantomografia;
   
5. 
   Biopsia.
   

C.Burlibaşa – Chirurgie Orală şi Maxilofacială. Editura Medicală Bucureşti, 2005. Pag. 1123.

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 458.

286. C.S. Fistulele canalului Stenon se găsesc situate:

1. 
   De-a lungul marginii mandibulei;
   
2. 
   În regiunea geniană;
   
3. 
   De-a lungul canalului, pe linia ce uneşte lobul urechii cu aripa nasului (linia Poirier);
   
4. 
   În zona mastoidiană;
   
5. 
   În regiunea submandibulară.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 458.

287. C.M. Tratamentul fistulelor salivare constă în:

1. 
   Compresia cu bandaj strâns pe glandă 7-8 zile;
   
2. 
   Radioterapia (600 r);
   
3. 
   Cauterizarea traiectului fistulos;
   
4. 
   Plastia cu lambouri din vecinătate;
   
5. 
   Cu toate.
   

C.Burlibaşa – Chirurgie Orală şi Maxilofacială. Editura Medicală Bucureşti, 2005. Pag. 1123-1124.

288. C.M. Precipitarea sărurilor minerale este favorizată de:

1. 
   Hiposialie;
   
2. 
   Staza salivară;
   
3. 
   Alcalinitatea salivei;
   
4. 
   Concentraţia mai mare de săruri minerale;
   
5. 
   Prezenţa unor cellule epiteliale descuamate.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 460.

289. C.M. Cauzele favorizante generale care intervin în formarea calculilor salivari sunt:

1. 
   Terenul neuroumoral;
   
2. 
   Tulburările metabolice generale;
   
3. 
   Poliartrita cronică evolutivă;
   
4. 
   Abuzul de alimente conservate, acide şi picante;
   
5. 
   Conţinutul sporit de săruri minerale în mediu (apă, produse alimentare).
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 460.

290. C.M. Calculii intracanaliculari au o formă şi culoare:

1. 
   Ovoidal;
   
2. 
   Fuziformi;
   
3. 
   Adesea cu un şanţ longitudinal pentru scurgerea salivei;
   
4. 
   Coloraţia este gri, albicioasă, galbenă sau brună;
   
5. 
   Neregulaţi, sferici.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 460.

291. C.S. Calculii intraglandulari sunt:

1. 
   De formă ovoidală;
   
2. 
   Neregulaţi, sferici;
   
3. 
   Fusiformi;
   
4. 
   Alungiţi;
   
5. 
   Elipsoidali.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 460.

292. C.M. Litiaza parotidiană:

1. 
   Este mai rară decât cea submandibulară;
   
2. 
   Este mai frecventă decât cea submandibulară;
   
3. 
   Calculul este mai frecvent în glandă;
   
4. 
   Calculul este mai frecvent în canalul Stenon;
   
5. 
   Calculul este ovoid.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 462.

293. C.M. Litiaza submandibulară:

1. 
   Este mai frecventă decât cea parotidiană;
   
2. 
   Este mai rară decât cea sublinguală;
   
3. 
   Calculul este mai frecvent în canalul Wharton;
   
4. 
   Calculul este mai frecvent în glandă;
   
5. 
   Toate răspunsurile sunt corecte.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 461.

294. C.S. Colica salivară se manifestă prin două semne clinice caracteristice:

1. 
   Durerea şi abcesul salivar;
   
2. 
   Tumoarea salivară şi invadarea septică a glandei;
   
3. 
   Durerea şi tumoarea salivară fantomă;
   
4. 
   Durerea şi apariţia puroiului pe canalul Wharton;
   
5. 
   Abces salivar şi tumoare salivară.
   

C.Burlibaşa – Chirurgie Orală şi Maxilofacială. Editura Medicală Bucureşti, 2005. Pag. 1134.

295. C.S. Care dintre următoarele examene nu prezintă interes în diagnosticul sialolitiazei:

1. 
   Cateterismul canalului Wharton;
   
2. 
   Radiografia simplă;
   
3. 
   Citodiagnosticul;
   
4. 
   Sialografia;
   
5. 
   Examenul clinic.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 462-463.

296. C.M. Litiaza submandibulară:

1. 
   Fluctuenţă în zona de tumefacţie maxilară;
   
2. 
   Hipoestezie trigeminală;
   
3. 
   Colică salivară;
   
4. 
   Abcesul salivar;
   
5. 
   Tumora salivară.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 461.

297. C.S. Metoda de elecţie pentru tratamentul litiazei canalului Wharton este:

1. 
   Masajul insistent al regiunii submandibulare până la eliminarea calculului;
   
2. 
   Temporizarea adaptării deciziei, până la eliminarea spontană a calculului;
   
3. 
   Submaxilectomia;
   
4. 
   Ablaţia chirurgicală a calcului;
   
5. 
   De regulă, nu se aplică tratamente chirurgicale.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 464.

298. C.M. În diagnosticul litiazei salivare:

1. 
   Sialografia nu are valoare;
   
2. 
   Sialografia este relevatoare;
   
3. 
   Cateterizarea canalului nu are valoarea diagnostică;
   
4. 
   Cateterizarea dă informaţii numai pentru litiaza canaliculară;
   
5. 
   Toate răspunsurile-s corecte.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 462.

299. C.M. În litiaza submandibulară:

1. 
   Durata unei colici este lungă, de peste o oră;
   
2. 
   Durata unei colici este scurtă, sub o oră;
   
3. 
   Tumefacţia glandei se menţine mult timp;
   
4. 
   Tumefacţia glandei cedează în scurt timp după alimentaţie;
   
5. 
   Tumefacţia glandei nu este influenţată de alimentaţie.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 461.

300. C.M. Ablaţia chirurgicală a calculului salivar prevede:

1. 
   Aplicarea unei suture sau pense hemostatice retrograde de calcul;
   
2. 
   Incizia mucoasei deasupra canalului Wharton, unde este situat calculul;
   
3. 
   Îndepărtarea calculului;
   
4. 
   Spălarea plăgii cu ser fiziologic;
   
5. 
   Se lasă deschis canalul la nivelul inciziei.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 464.

C.Burlibaşa – Chirurgie Orală şi Maxilofacială. Editura Medicală Bucureşti, 2005. Pag. 1139.

301. C.M. La nivelul cavităţii bucale, funcţionează o serie de mecanisme de protecţie, care influenţează calitativ şi cantitativ flora microbiană prezentă:

A. Lizozimul;

B. Sistemul antibacterian lactoperoxidaza-thiocinat H₂O₂;

C. Betalizinele din sterul sanguin şi glicoproteinele salivare;

D. Procesul de gafocitoză şi bacteriofagii;

E. Anticorpii salivari: IgA,IgG,IgM.

M.Pricop, E.Urtilă. Infecţiile buco-maxilo-faciale. p.8-9.

302. C.M. Focarele de infecţie (potenţial patogenice) în cavitatea bucală sunt:

A. Placa dentară;

B. Caria dentară;

C. Pungile patodontale, tartrul;

D. Parodontitele apicale;

E. Depunerile linguale.

M.Pricop, E.Urtilă. Infecţiile buco-maxilo-faciale. p.9-12.

303. C.M. Sistemul de rezistenţă al organismului uman faţă de acţiunea agenţilor patogeni cuprinde:

A. Rezistenţa sau imunitatea naturală (moştenită);

B. Rezistenţa sau imunitatea dobândită;

C. Imunitatea umorală (prin anticorpi);

D. Imunitatea celulară (imunitatea mediată celular);

E. Nici una din ele.

M.Pricop, E.Urtilă. Infecţiile buco-maxilo-faciale. p.14-21.

304. C.S. În cazul infecţiilor, organismul uman acţionează specific, elaborând anticorpi ca răspuns la prezenţa antigenilor microbieni. De cine sunt produşi aceşti anticorpi:

A. De către elementele sanguine (eritrocite, monocite);

B. De către limfocitele B;

C. În gangliononii limfatici;

D. În structurile tisulare (mucoasă, submucoasă);

E. De către macrofagi.

M.Pricop, E.Urtilă. Infecţiile buco-maxilo-faciale. p.18.

305. C.M. În evoluţia procesului inflamator se recunosc două varietăţi principale de inflamaţie;

A. Inflamaţie locală;

B. Acută;

C. Inflamaţie generalizată (septicemie);

D. Cronică sau proliferativă;

E. Nici una din ele.

M.Pricop, E.Urtilă. Infecţiile buco-maxilo-faciale. p.23

306. C.M. Procesul inflamator acut (descris încă în sec.III î.e.n. de Celsius şi Galen) are următoarele semne:

A. Calor;

B. Tumor;

C. Rubor;

D. Dolor;

E. Functio laesae.

M.Pricop, E.Urtilă. Infecţiile buco-maxilo-faciale. p.23

307. C.S. Abcesul este:

A. Un proces inflamator difuz în ţesuturile osoase;

B. Un proces inflamator difuz în ţesuturile moi subcutanate, intramusculare, în organe parenchimatoase;

C. O inflamaţie supurată localizată, circumscrisă;

D. Un proces inflamator al tegumentelor;

E. Nici o definiţie nu corespunde.

G. Timoşca, C.Burlibaşa Chirurgie BMF 1992 P.323

308. C.S. Flegmonul este:

A. O inflamaţie supurativă localizată;

B. Un proces inflamator cu caracter difuz;

C. Un proces pseudomembranos;

D. Un proces cu infiltraţie seroasă;

E. Un proces cu infiltraţie fibrinoasă.

G. Timoşca, C.Burlibaşa Chirurgie BMF 1992 P.323

309. C.M. Flegmonul se caracterizează prin:

A. Infiltraţia difuză a ţesuturilor (fără delimitare precisă);

B. Tumefacţie, hiperemie dură la palpare, dureroasă;

C. Conţinerea unui exsudat cu polimorfonucleare, bacterii, resturi de material necrotic;

D. Sunt provocate de germeni patogeni mai agresivi cu o virulenţă pronunţată (streptococi);

E. Reacţia de apărare locală şi generală scăzută.

G. Timoşca, C.Burlibaşa Chirurgie BMF 1992 P.323

310. C.M. Căile de desimilare a infecţiei din focarul inflamator sunt:

A. Limfatică;

B. Hematogenă;

C. De-a lungul pachetelor vasculo-nervoase;

D. Prin spaţiile interfasciale, intermusculare;

E. Prin spaţiile intratisulare.

G. Timoşca, C.Burlibaşa Chirurgie BMF 1992 P.321

311. C.M. Mecanismul de declanşare a unui proces inflamator se prezintă prin:

A. Reacţia generală a organismului (t⁰, tabloul sanguin);

B. Reacţii locale (mediatori, tulburări circulatorii, tulburări de permeabilitate vasculară);

C. Local (rubor, calor, dolor, tumor, funcţia laesae);

D. Activarea elementelor de fagocitoză (micro-şi macrofagii);

E. Activitatea factorului XII, plasminogenul, chininogenul.

M.Pricop, E.Urtilă. Infecţiile buco-maxilo-faciale. p.32

312. C.S. În inflamaţiile cronice predomină:

A. Inflamaţia cu caracter proliferativ;

B. Inflamaţia cu caracter seros;

C. Inflamaţia cu caracter fibrinos;

D. Inflamaţia cu caracter cataral;

E. Inflamaţia cu caracter pseudomembranos.

M.Pricop, E.Urtilă. Infecţiile buco-maxilo-faciale. p.30

313. C.M. Mecanismele patogene prin care agenţii infecţioşi din os difuzează în părţile moi sunt:

A. Calea transosoasă prin canalele Hawers;

B. Calea submucoasă;

C. Calea directă;

D. Calea limfatică;

E. Calea venoasă.

G. Timoşca, C.Burlibaşa Chirurgie BMF 1992 P.321

314. C.M. Flora microbiană în infecţiile buco-maxilo-faciale cel mai frecvent este:

A. Nespecifică;

B. Mixtă;

C. Polimorfă;

D. Specifică;

E. Se pot întâlni toate tipurile de floră;

G. Timoşca, C.Burlibaşa Chirurgie BMF 1992 P.321

315. C.M. Din punct de vedere anatomo-patologic, celulita acută se caracterizează prin:

A. Tromboză septică vasculară, urmată de necroză, cu apariţia de bule gazoase;

B. Congestia capilară şi hemoragii difuze;

C. Vasodilataţie accentuată, exsudat seros;

D. Diapedeză leucocitară şi infiltrat celular;

E. Toate acestea.

G. Timoşca, C.Burlibaşa Chirurgie BMF 1992 P.323

316. C.S. Celulita cronică este caracterizată, din punct de vedere anatomo-patologic, prin:

A. Vasodilataţie accentuată, exsudat seros, diapeteză leucocitară şi infiltrat celular;

B. Tromboză septică vasculară, urmată de necroză cu apariţia de bule gazoase;

C. Membrană piogenă ce conţine în interior vase de neoformaţie, celulele parţial sau total distruse alături de histiocite, plasmocite, limfocite;

D. Congestie capilară şi hemoragii difuze;

E. Toate acestea.

G. Timoşca, C.Burlibaşa Chirurgie BMF 1992 P.323

317. C.S. Abcesul, din punct de vedere anatomo-patologic se caracterizează prin:

A. Congestie capilară şi hemoragii difuze;

B. Membrană piogenă ce conţine vase de neoformaţie, histiocite, plasmocite, limfocite şi polimorfo-nucleare;