Dinamica Grupului Mic



Yüklə 24.78 Kb.
tarix30.01.2018
ölçüsü24.78 Kb.

Dinamica grupului mic
1.Definiţie, clasficare
Oamenii partipă la viaţa socială prin intermediul grupului mic, efect al trebuinţei de sociabilitate, al afilierii, atracţiei interpersonale.

Grupul mic este o formaţiune psihosocială bine definit constând într-o ierarhie unitară şi durabilă de statute şi roluri, structurate în jurul anumitor seturi de norme şi valori.

Într-o definiţie analitică:

  1. cel puţin 2 persoane,

  2. sarcina este autoimpusă sau autoasumată;

  3. natura şi structura sarcinii are întotdeauna influenţă asupra intereselor de grup;

  4. membrii grupului interacţionează direct, faţă în faţă – grupuri primare;

  5. în grupul mic relaţiile de grup sunt intime;

  6. diferenţiere a rolurilor dar şi interdependenţă.

Raţiuni de formare a grupului mic: sarcini instituţionale; trebuinţă de apartenenţă; oferă protecţie membrilor săi etc.

Se pot clasifica după gradul de instituţionalizare: formale/ informale.



GRUP FORMAL

GRUP INFORMAL

se constituie pe bază de acte oficiale, prealabile formării grupului

Se constituie pe bază de interese, preocupări, atracţie

scop productiv, economic, de învăţământ

scopuri psihologice, de căutare a identităţii

cadrul normativ este explicit şi obligatoriu

de promovare a unei idei, de satisfacere a unor trebuinţe psihologice;

condusă de un şef ierarhic investit oficial

pot fi conduse de un lider reunoscut, acceptat


2. Caracteristici şi procese de microgrup
Procese:

În interiorul oricărui grup există o serie de procese astfel:



  • procesul activităţii - ceea ce dă naştere unei structuri funcţionale;

  • procese de comunicare – dă naştere unei structuri de comunicare;

  • procese de influenţă interpersonală – dau naştere unei structuri de autoritate;

  • procese de percepţie interpersonală;

  • procese socio-afective – se nasc structuri socio-afective şi care se reflectă în sociogramă.


Numărul de membri

Grupul mic se extinde de la doi membri la 30/40 - 70/80.

a. grupuri mici cu număr de membri spre limita inferioară (<15-20);

b. grupuri mici cu număr de membri spre limita superioară (>15-20).


a. Membrii grupului pot participa, dacă doresc, mai uşor în mod egal la rezolvarea sarcinii. Eficienţa totală a grupului mic depinde mai mult şi în mod mai direct de valoarea fiecărei persoane. Liderul, cel instituţional, poate observa mai uşor contribuţia fiecărui membru. De regulă, influenţa unui membru asupra ansamblului este mai mare. Satisfacţia de participare este mai mare. Totuşi, în interapreciere poate exista o subiectivate mai mare.

b. Principalul fenomen care apare în aceste grupuri este apariţia subgrupurilor, nu se poate interacţiona cu egală intensitate cu 30 de persoane. De regulă, mai ales în grupurile informale, subgrupurile tind să se ierarhizeze, mai ales când resursele sunt limitate. Uneori, lupta pentru ierarhie poate recurge la mijloace agresive, situaţii conflictuale. Creşte însă obiectivitatea în interapreciere. În acest grup, posiblităţile de a participa în mod egal la o sarcină sunt reduse. Acest grup creează condiţii facilitatoare pentru chiulul social. Capacităţile membrilor sunt mai numeroase şi mai diversificate, apare posibilitatea de compensare. Motivaţiile sunt şi ele mai diversificate şi mai greu de satisfăcut, posibilitatea de frustrare este mai mare.


Stadiile formării grupului mic
Nu orice colectivitate de oameni ajung să formeze un grup mic. Colectivitatea iniţială trec prin faza de percepere a partenerului apoi valorizarea lui, apoi faza de alegere a partenerului de interacţiune şi faza a treia funcţionarea relaţiilor interpersonale. Dacă sunt îndeplinite condiţiile se ajunge la formarea grupului mic.

Se pune problema ce se întâmplă cu o structură de oameni repartizaţi : devin grup sau oameni dezbinaţi?

Etape ale formării grupului mic
Bass, Ryterband consideră că există 4 stadii în formarea grupului:

- dezvoltarea acceptării mutuale, individuale şi accepţiunii de membri care se caracterizează prin: membrii nu au încredere reciprocă; teama de inadecvare; oamenii rămân depresivi, interacţionează conformist conceptual; se declanşează proc de percepţie şi evaluare interpersonală "îmi place sau nu".

- comunicarea - membrii au învăţat să se accepte unul pe cel, însă încep să îşi exprime sentimentele şi conflictele – grupul începe să îşi elaboreze nişte norme procedurale – chiar dacă nu pentru toţi ceilalţi se dezvoltă relaţii de simpatie odată ce au fost acceptaţi – apare sentiment de simpatie, pentru că apar comunicaţii şi interacţiuni. Se dezvoltă o anumită strategie de rezolvare a problemelor în grup.

- motivarea şi productivitatea - oamenii sunt motivaţi de apartenenţa la acest grup, sunt implicaţi în activitatea de grup, cooperează, nu competiţionează.

- control şi organizare - diferitele sarcini sunt distribuite de comun acord, membrii grupului pot lucra independent în cadrul grupului, organizarea este flexibilă.

Evident, grupul odată ajuns aici este durabil.

Alt autor menţine conţinutul însă foloseşte o etapizare mai sugestivă – Tuckman:

- forming;

- storming;

- norming;

- performing.

1. Punem oamenii la un loc, oamenii se testează, percepţie, anxietate, dar este depăşită;

2. dacă se acceptă, comunică deschis. (faza conflictuală) – pot apărea contradicţii, dezbateri, motivate de apartenenţa la grup - acestea sunt rezolvate;

3. faza de stabilire a normelor, a regulilor de grup;

4. grupul este performat în raport cu ceea ce face.

Este evident că nu toate grupurile ajung aici.


Coeziunea de grup
Coeziunea - măsura în care grupul este unit, dispune de unitate. Este o variabilă temporală. Are totdeauna un conţinut valoric, oamenii sunt uniţi în jurul a ceva. Pentru un grup de muncă, pentru orice grup, este interesant de văzut relaţia care uneşte valorile grupului şi valorile instituţionale.


Aderenţa / acceptarea valorilor organizaţionale

adeziune



2

3

1

4

1. coeziune redusă, aderenţă la valori mică;

2. grupul are coeziune, dar la alte tipuri de valori;

3. coeziune mică, aderenţă la valori mare;

4. coeziune şi aderenţă mare (grup devotat).

Pentru grup educaţional, de muncă, dacă în faza iniţială (1) liderul nu intervine, datorită tendinţei spre autoorganizare, cel mai probabil se produce o deplasare în ecranul 2, adică grupul trece prin cele patru faze, dar nu îşi însuşeşte valorile instituţionale.

Evident că factorii care determină coeziunea sunt:


  • atracţia interpersonală;

  • aderenţa la normele şi valorile grupului instituţiei;

  • creşterea interacţiunii;

  • experienţele de succes.

Un anumit grad de coeziune atins nu este perpetuu. Coeziunea poate varia din motive diverse, apar conflicte şi nerezolvarea lor, experienţele repetate de eşec.

Dacă respectiva coeziune este pozitiv orientată şi dacă membrii grupului au abilităţile adecvate, grupul este mai performant. Coeziunea ridicată duce la o asumare mai ridicată a prestigiului. Membrii grupurilor coezive arată mai puţină anxietate în situaţii stresante.

În grupurile coezive există o presiune psihologică mai mare pentru respectarea normelor.

Şi o coeziune ridicată poate avea efecte negative, un grup foarte coeziv poate la un moment dat să dezvolte o atitudine de aroganţă, de superioritate faţă de alte grupuri.

O coeziune foarte ridicată poate să blocheze integrarea unui nou membru.

Dacă grupul este coeziv în jurul unor valori negative , grupul este greu de schimbat.

La grupurile foarte coezive, aceasta poate duce la fenomenul group-think (decizia conformistă de grup) – Janis.

Decizia de grup
O problemă foarte disputată este aceea dacă decizia colectivă este mai bună decât cea individuală. Nu în mod automat decizia de grup este mai bună decât decizia individuală. Există anumite mecanisme care pot bloca participarea membrilor valoroşi la deciziile de grup.

Un fenomen strict negativ de coeziune este group-think – dacă grupul este coeziv şi dacă grupul a avut succese în trecut, în luarea unor noi decizii mai ales din dorinţa de a păstra coeziune de grup, deciziile se iau conformist, fără analiză, ceea ce face grupul vulnerabil.



Studiile arată că grupul tinde să ia decizii mai riscante decât ar lua fiecare individ pe cont propriu. Dacă decizia o ia grupul şi răspunde liderul, grupul nu are nici o responsabilitate. Dacă responsabilitatea este comună, atunci nu aparţine nimănui. Un efect posibil al fenom group-think este asumarea riscului, care este de multe ori văzută sau percepută drept o caracteristică importantă a societăţilor europene, nordice.

Dostları ilə paylaş:


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə