Dinu C. Giurescu Ţara românească

157

„fie peşte, fie ceară" ". Şi vinul din podgoriile muntene era apreciat din moment ce el revine în corespondenţă trecut anume ¹⁰°.

Cifre pentru secolul al XV-lea nu s-au păstrat. Le cunoaştem însă pe acelea consemnate în registrele Braşo­vului după 1500, tot pentru Ţara Românească şi Mol­dova împreună ^lftt. Pe primul loc stau pielicelele de oaie (în 1503 — 850 de bucăţi, plus 642 de poveri = 86 670 kg, dar în 1548 — 23 971 de bucăţi şi 509 poveri = 68 715 kg). Se exportau în cantităţi apreciabile şi pieile de vită ; din cînd în cînd, întîlnim piei de lup, de jder, de vidră ¹⁰².

Produsele amintite Ie găsim trimise şi spre Constanti-nopol. La 1400 patriarhul Constantinopolului avea de hotărît în procesul dintre Andrei Argyropulos şi Theodor Mamalis pentru un transport de blănuri de veveriţe, ■' evaluat la suma apreciabilă de 537 hiperperi. Data pro­cesului arăta că asemenea mărfuri erau trimise din Ţara Românească spre Bizanţ şi în secolul al XlV-lea¹⁰³. în registrul notarului Antonio de Podenzolo, pentru inter­valul 27 noiembrie 1360—12 mai 1361, sînt trecute în vederea exportului — tranzacţii privind 121 şi 1/2 „can-taria" de miere (5 772,7 kg), ceară, vin : iar o imagine globală a lor nu putem avea întrucît din preţiosul re­gistru lipsesc tocmai foile din sezonul de vîrf, adică 15 mai—1 octombrie¹⁰⁴. Dar importanţa comerţului ţă­rilor române cu destinaţia Bizanţ, prin genovezi în pri­mul rînd, rămîne foarte mare chiar şi numai din cifrele parţial cunoscute : un singur notar de la Chilia (şi ştim precis că, în acelaşi an, 1360—1361, mai lucra şi Bar-nabo de Carpina — care avea şi rangul de consul al

⁹⁹ Pe la 1475—1476, ibidem, p. 125 (nr. XCIX) şi p. 129
(nr. Cil) Cf. p. 258 (nr. CCXIV).

¹⁰⁰ Pe Ia 1482, I. BOGDAN, op. cit., p. 186 (nr. CLIII) ;
la fel, p. 190 (nr. CLVI) ; p. 287 (nr. CGXXXIII).

¹⁰¹ Totuşi ele ne dau o idee destul de exactă, deoarece din
totalul consemnat, mai bine de 80% reprezintă, aproape constant,
exporturile Ţării Româneşti la Braşov, RADU MANOLESCU,
Comerţul..., p. 139.

¹¹⁾³ Ibidem, pp. 120—122.

¹⁰³ DINU C. GIURESCU, Relaţiile economice... sec. XIV—
XVI, p. 184 şi nota 2.

104 OCT. ILIESCU, Notes sur l'apport roumain..., pp. 107

şi 109.

158

coloniei genoveze din oraş) consemnează numai între 8 martie şi 12 mai 1361 — deci în aproximativ 9 săp-tămîni de sezon maritim relativ nefavorabil — înţelegeri plătibile la Pera, în valoare de 7 770 hiperperi de aur. Dacă adăugăm şi contractele înregistrate de cel de al doilea notar, ajungem la tranzacţii în valoare de cel pu­ţin 10 000 de hiperperi pe aproximativ 2 luni şi 1 săp-tămînă sau o treime din venitul vămii imperiale bizan­tine în timpul Paleo'logilor¹⁰⁵. Iar furnizorii mărfurilor exportate prin Chilia sînt tocmai ţinuturile româneşti. Dar grînele ? în anii favorabili producţiei agricole se înregistrau unele excedente ¹⁰⁶ folosite pentru negoţ. Cu­noscutul manual al lui Francesco Balducci Pegolotti La prattica della mercatura, alcătuit între 1335—1340, amin­teşte între varietăţile de grîu şi pe acelea de Vezina (Vi-cina) şi de „Maocastro" (Cetatea Albă), ultimul fiind însă de calitate inferioară primului. După ce enumera diferitele locuri de încărcare, Pegolotti conchide : „...şi grînele din aceste locuri, ca Varna şi întreaga Zagora şi Vezina şi Sinopli au acelaşi preţ, iar alte grîne nu sînt cunoscute în România"¹⁰⁷ (subl. ns. D.C.G.). Denumirea „grano... di Vezina" arată că aici, la Vicina, se află, pe la 1335, o schelă cunoscută în co­merţul internaţional, funcţionînd de mai mulţi ani. O a doua ştire priveşte Chilia (Licostomo), unde se insta­lează o colonie genoveză : „...mulţi veneţieni — scrie am­basadorul Veneţiei, Damian Andrea, în 1359, în protes­tul oficial adresat Genovei —■ se plîng de genovezii care stau în părţile Licostomului şi în alte părţi chiar, unde sînt schele pentru grîu în Marea Neagră, zicînd că nu li se permite de genovezi a cumpăra grîu în acele părţi, dacă nu se unesc cu dînşii în societate de cumpărat grîu ; şi dacă se unesc cu ei în societate, genovezii îi în­şeală, căci cumpără pe ascuns griul şi, la urmă, veneţienii nu mai au nimic dintr-însul. Şi, de aceea, două corăbii veneţiene au plecat în acest an din Licostomo, fiindcă

¹⁰⁵ In 1348, totalul încasărilor din vamă era de 30 000 de hi­
perperi; OCT. ILIESCU, op. cit., pp. 109—110 şi nota 47.

¹⁰⁶ Vezi mai sus, pp. 49—54.

¹⁰⁷ Adică din ţinuturile bizantine : La prattica..., p. 25. Cf.
DINU C. GIURESCU, Relaţiile economice... sec. X—XIII,
pp. 370—371 şi nota 1.

159

_I

din pricina genovezilor, care nu lasă pe veneţieni să cum­pere, cum s-a spus, şi-i înşeală, corăbiile acelea n-au putut avea jumătate din capacitatea lor, spre cea mai mare pagubă şi daună a negustorilor noştri şi a comunei Veneţiei"¹⁰⁸ (subl. ns. D.C.G.). O întreagă corespon­denţă urmă acestui conflict, obişnuit, de altfel, între cele două republici italiene ¹⁰⁹.

Registrul amintitului notar genovez Antonio de Po-denzolo confirmă negoţul cu grîu la Chilia în 1361. La 26 şi 27 aprilie, Iane Francopolos şi Iane Vassilicos din Adrianopol (cu afaceri la Constantinopol) dau lui Gio-vanni Zapos din Chilia 10 sommi şi 20 saggi de ar­gint ¹¹⁰ „ad pondus Chili" ^lxl pentru a primi de la acesta o anume cantitate (nespecificată) de grîu, pe care o are în magaziile sale. O altă tranzacţie, înregistrată la 5 mai 1361, menţionează 157 „modii" de grîu (1 256 sau, după alte estimaţii, 1 068 kg), ce trebuiau transportate din portul dunărean la Sozopol sau la Agathopolis¹¹². Alte trei contracte — datate 10 decembrie 1360, 2 şi 5 apri­lie 1361 — nu arată încotro trebuie îndreptate cantităţile achiziţionate¹¹³. în sfârşit, Savone Pellegrino Daniele se obligă — la 3 martie 1361 — să transporte la Constan­tinopol 50 modii de grîu — măsurate „ad modius (sic) Peyre"¹¹⁴, — aparţinînd lui Domenico de Monterosso, fiecare „modius" la preţul de 1 hiperper de aur şi 12 carate, determinate „ad sagium Peyre" ¹¹⁵.

Mărturii concludente, dovedind că grîul achiziţionat la Chilia, în a doua jumătate a secolului al XlV-lea, era destinat aprovizionării Constantinopolului şi altor oraşe de pe coastele Mării Negre. Centrul dunărean — situat

¹⁰⁸ NICOLAE IORGA, Chilia şi Cetatea Albă, pp. 49—50.

¹⁰⁹ Ibidem. Vezi şi N. IORGA, Veneţia şi Marea Neagră.
l. Dobrotici, în AARMSI, s. II, t. XXXVI, 'l914, pp. 1049—
1050 ; N. IORGA, La politique venitienne dans Ies eaux de la
Mer Noire, Bucureşti, 1914, p. 297.

¹¹⁰ Sommo — unitate de greutate, pentru argint, utilizată la
Caffa şi la Tana : saggio = diviziune a unei sommo (1 :45).

¹¹¹ Adică „controlat" (cîntărit) după etalonul existent (în uz)
la Chilia.

¹¹² Pe coasta de est a Bulgariei, azi Nesebăr, Sozopol, Akh-
topol.

¹¹³ Toate analizate de OCT. ILIESCU, în Notes sur l'apport;
roumain... pp. 106—107 şi notele 8—25.

¹¹⁴ „Controlat după etalonul în vigoare la Pera".

¹¹⁵ OCT. ILIESCU, op. cit., p. 106.

160

de fapt pe o insulă a fluviului¹¹⁶ — ocupa unul dintre locurile principale printre schelele cu grîne, profitul aces­tor exporturi revenind mai ales genovezilor. Ascensiunea portului data, probabil, din primele decenii ale secolului al XlV-lea ; prezenţa aici, în 1332 ^li7 a unui consul ge-novez arată că încă de la această dată volumul afacerilor crescuse, că negustori italieni deveniseră tot mai nume­roşi, că interesele lor, tot mai diverse, trebuiau apărate şi supravegheate de un dregător cu rang superior¹¹⁸. Foarte preţioase informaţiile privind modalităţile de pro­curare a mărfurilor. La 1359 genovezii şi veneţienii cum­pără griul la Licostomo (Chilia) şi numai pe această cale ei izbutesc să-şi încarce navele de transport¹¹⁹. La 1361, Giovanni Zapos, Savone Pellegrino Daniele, ca şi ceilalţi genovezi trecuţi în contractele notarului Antonio di Po-denzolo, nu sînt decît intermediari (bancheri, armatori de corăbii, misiţi etc), care cumpără produsele de la populaţia locală românească, furnizorii fiind boieri frun­taşi, acei „majores terrae" din Oltenia şi Muntenia, amin­tiţi de Diploma ioaniţilor la 1247 sau acei „potentibus ilarum partium" din Moldova de sud, trecuţi în scrisoarea papală din 1332 ¹²°, singurii în măsură, prin dijmele ce le percepeau, să strîngă cantităţi suficiente de grîne, ceară, miere sau vite, pentru a fi vîndute italienilor. Amploarea tranzacţiilor de la Chilia în 1361, ca şi pozi­ţia fruntaşă a portului dunărean Vicina la 1281 ¹²¹, în comerţul internaţional purtat pe căile Mării Negre, au

¹¹⁶ Chilia Veche — vezi C. C. GIURESCU, Tîrguri sau
oraşe..., pp. 205—211 ; Chilia Nouă a fost clădită de Ştefan cel
Mare, pe malul stîng, moldovean.

¹¹⁷ W. HEYD, Histoire du commerce du levant au Moyen
Âge, I, Leipzig, 1885, p. 533.

^11S DINU C. GIURESCU, Relaţiile economice... sec. XIV— XVI, pp. 181—182.

¹¹⁹ Mărturia lui Damian Andrea este categorică : de 4 ori
în pasajul citat, insistă asupra cumpărăturilor de grîu, vezi mai
sus, pp. 159—160.

120 DRH, B, I, p. 4 (nr. 1) şi HURMUZAKI-DENSUŞIANU,

Documente, I, 1, p. 622.

¹²¹ Vicina se situează în 1281, prin volumul tranzacţiilor, pe
primul loc faţă de toate porturile Mării Negre şi pe locul secund
faţă de valoarea globala a contractelor înregistrate de notarul
genovez Gabrielo di Predono, la Pera : DINU C. GIURESCU,
Relaţiile economice... sec. X—XIII, pp. 380—381.

161

ca temei capacitatea provinciilor româneşti de a furniza produsele căutate în diferitele centre urbane din Impe­riul bizantin ¹²².

Exporturi asemănătoare s-au făcut şi din Dobrogea

— aşa cum se prevedea în tratatul încheiat de principele
Ivanco şi genovezi la Pera, în 1387. Este probabil că atare
negoţ să fi continuat şi după ce Dobrogea s-a aliat sub
stăpînirea lui Mircea cel Bătrîn, deşi mărturii directe nu
avem încă ¹²³.

Dar după ce Imperiul otoman a pus stapînire pe toate porturile şi cetăţile din bazinul Mării Negre — cucerire încheiată la 1484, prin ocuparea Chiliei şi Cetăţii Albe — grînele au mai fost exportate ? Vînzările au continuat tot spre Constantinopol sau alte centre din Peninsula Bal­canică, dar cu schimbarea intermediarilor care sînt negu­ţătorii turci sau cei din teritoriile aflate sub stăpînirea otomană. Dovada o aduce tariful vămii de la Calafat, din 1502, cu confirmările ulterioare care fixează la 2 aspri taxa pentru un sac de grîu expediat prin vadul de la Vidin¹²⁴. Iar un raport oficial otoman consem­nează, la 15 aprilie 1520, că la Brăila cîte 70—80 de vase din Marea Neagră soseau pentru a încărca grîne^12S.

Nu înseamnă însă că Ţara Românească a fost numai exportatoare de grîne în secolele XIV—XV. Din pri­cina recoltelor slabe era nevoie să se aducă uneori hrană din Transilvania.

Ţara Românească şi Moldova au fost şi importante

— dacă nu principalele — exportatoare de sare, îndeo-

¹²² Ibidem. Aceeaşi concluzie, cu explicarea mecanismului şi
circuitului complet al acestor cumpărări, OCT. ILIESCU, Notes
sur l'apport roumain..., pp. 110—112.

¹²³ DIR, XIII—XIV—XV, B, p. 37 (nr. 24). Pentru detalii
vezi DINU C. GIURESCU, Relaţiile economice... sec. XIV—XVI,
p. 182 şi nota 3.

¹²⁴ DIR, XVI, B, I, p. 14 (nr. 8). La fel, în confirmările
din 1 mai 1510, 1 apr. 1526, 12 mai 1529, 18 sept. 1533,
10 ian. 1533—1534, 10 apr. 1547, 5 sept. 1568, ibidem p. 57
(nr. 53) XVI, B, 2, p. 4, 62, 147, 118, 149 (nr. 5, 60, 147,
121, 366) ; XVI, B, III, p. 287 (nr. 332).

¹²⁵ IRENE BELDICEANU, NICOARĂ BELDICEANU, Actes
du regne de Selim I..., în „Sud-ost Forschungen", 1964, pp. 94,
115; vezi şi ŞT. OLTEANU, Aspecte ale dezvoltării agriculturii
pe teritoriul Moldovei şi Ţării Româneşti în secolele X—XIV,
în „Terra Nostra", II, Bucureşti, 1971, pp. 40—43.

162

sebi în Peninsula Balcanică (Transilvania avînd propriile sale exploatări). Cifre nu putem da pentru secolele XIV—XV ; dar judecind după numărul ocnelor, expor­tul de sare a fost în creştere. In veacul al XlV-lea se exploatau Ocnele Mari, lîngă Rîmnicul Vîlcea ; în cel următor, şi Ocna Mică de lîngă Tîrgovişte. Deschiderea unor noi saline o punem mai ales în legătură cu cererea de pe piaţa balcanică, întrucît Ţara Românească nu putea vinde în alte direcţii, iar consumul intern sporea încet de la o epocă la alta¹²⁶.

S-au păstrat şi mărturii. Eliano Domenico, locuitor al cartierului constantinopolitan Pera, era proprietar în 1361 al unei nave ce încărca sare la Chilia. El vinde, la 8 mai, încărcătura cetăţeanului genovez Giovanni Stancenco şi bancherului Lamberto Buscarini, cu reşe­dinţa chiar la Chilia, cu preţul de 9 sommi de argint „ad pondus Chili", sarea fiind cîntărită „ad modium Chili". O lună mai tîrziu, la 9 iunie, întreaga tranzac­ţie fusese dusă la bun sfîrşit, fiecare parte primindu-şi drepturile. Nu ştim destinaţia sării ; de vreme ce se afla însă depozitată în portul dunărean, ea nu putea proveni decît din ocnele muntene sau moldovene^vr!.

Importante cantităţi au fost trimise pe drumurile de uscat. Sarea constituia cel dintîi articol trecut în tariful vămii de la Calafat la 1480 ¹²⁸.

_I


Au cuprins o variată gamă de mărfuri, consemnate, în primul rînd, în privilegiile oficiale ale voievozilor Ţării Româneşti : „...Ca să dea de la un vilar (postav) de Ipriu (Ypres) 1 fertun, de la cel de Luvia (Louvain) 1 perperă, de la cel de Colunia (Koln) 12 ducaţi, de Ia. cel din Cehia ¹²⁹ 6 ducaţi; iar de la vilarul tăiat nimica. Şi cine aduce şăpci frînceşti, nimica... de la piper, de la şofran, de la bumbac, de la camelot ¹³°, de la pieile de miel, de la piei şi de la alte mărfuri, ce vin de peste

¹²⁶ DINU C. GIURESCU, Relaţiile economice... sec. XIV—
XVI, p. 184.

127 OCT. ILIESCU, Notes sur l'apport roumain..., pp. 107—
108.

«« DRH, ■&, I, p. 279 (nr. 172) ;

¹²⁹ în versiunea latină „potonicalis" ;

¹³⁰ Camelot — stofă din lînă de cămilă.

163

a.


mare ¹³¹, de la 100 perpere, 3 perpere..." ¹³². Iar o con­firmare din 1424 detaliază unele articole.

„...De la o cergă 2 bani, de la o zeghe 1 ban ; iar de la blănile ce le aduc în ţara domniei mele nimica ; de la bobou^1S3, de la fier, de la arcuri şi de la săbii şi de la funii, de la hamuri, de la pînză, de la in, de la cî-nepă, nimica..."¹³⁴. Mărfurile principale importate sînt confirmate şi de poruncile voievozilor adresate vameşilor de la Rucăr sau Dîmboviţa¹³⁵. Se aduceau aşadar pro­duse fine ale atelierelor din vestul şi centrul Europei, din Transilvania şi în primul rînd din Braşov, cum şi mărfurile orientale, venite „de peste mare", vehiculate pe circuitele transcontinentale amintite.

Ţesăturile şi mai ales postavurile se situau pe cele din-tîi locuri, continuînd situaţia din 1281, cînd notarul ge-novez Gabriel di Predono înregistra la Pera masive trans­porturi de postavuri lombarde şi franceze, ca şi unele ţesături bizantine, toate descărcate şi vîndute în portul dunărean Vicina (probabil Isaccea) ¹³⁶. Numai că, la începutul secolului al XV-lea, întîietatea aparţinea pro­duselor din Flandra, Germania sau Boemia, reputate în întreaga Europă. Cel mai scump, postavul de Ypres, ur­mat de cele de Louvain (ambele în Belgia de astăzi), Colonia şi Cehia ; judecind după taxele de vamă, pen­tru un bal de postav de Ypres se plătea cît pentru 1,53 de Louvain — 1,58 de Koln şi circa 1,78 de Cehia¹³⁷. Au­toritatea centrală a statului muntean încuraja importul lor. Pentru baloturile începute nu se percepea vamă — în

¹³¹ Mărfuri orientale.

¹³² Privilegiul din 6 august 1413, I. BOGDAN, Documente
privitoare la relaţiile Ţării Româneşti..., pp. 4—5 (nr. I). La fel
în confirmările ulterioare, pp. 16—17, 73.

¹³³ Postavul cenuşiu.

¹³⁴ I. BOGDAN, op. cit., p. 23 (nr. XI) ; redacţie similară,
dar nu identică în privilegiul din 30 ian. 1431 ; ibidem,
pp. 33—34 (nr. XVII).

¹³⁵ Din 1418—14,20, după 23 oct. 1422, 1424—1431 : DRH,
B, I, pp. 85, 101 şi 108 (nr. 40, 50, 54) şi I. BOGDAN, op. cit.,
pp. 18—19 (nr. IX), pp. 20—21 (nr. X).

¹³⁶ Vezi DINU C. GIURESCU, Relaţiile economice... sec. X—
XIII, pp. 377—378 ; C. C. GIURESCU, Tîrguri sau oraşe...,
p. 49, unde se dă şi bibliografia problemei.

¹³⁷ Evaluările pe temeiul privilegiului din 10 noiembrie 1424,
unde taxele sînt exprimate toate în bani : I. BOGDAN, op. cit.,
p. 23 (nr. XI), II.

164

acest sens intepretăm formularea „...iar de la un vig început nimica" ¹³⁸. La fel precizase şi Mihail vameşilor săi de la Dîmboviţa, Rucăr şi Bran : „Şi bucăţile de postav, dacă le iau tăiate călţuni sau de cîte 3—4 coţi, să nu-i vămuiţi, ci umblaţi cu dreptate..."¹³⁹. Aceeaşi scutire şi pentru unele articole de îmbrăcăminte croite din postav¹⁴⁰, îndeosebi şepci (pălării) şi încălţăminte, tocmai pentru a încuraja aducerea lor¹⁴¹. De-a lungul secolului al XV-lea, varietăţile au devenit mai nume­roase : în 1503 se importau în Ţara Românească — via Braşov — postavuri flamande de Briigge, Maestricht şi Mecheln ; germane — de Aachen, Breslau, Koln, Niirn-berg, Speyer, Werden ; italiene — de Bergamo şi Ve-rona ; cehe — de Zhorelec ; braşovene („cenuşiu") ¹⁴². Se adăugau mătăsurile numite bogazii, termenul în­suşi arată provenienţa lor de pe piaţa otomană — de la Strîmtori (în turcă Bogaz — evident, sosite la Istanbul din diferite ale centre textile ale Anatoliei sau ale Orien­tului Apropiat). Vameşii Branului confiscă unor negu­ţători munteni „...două sute de bogazii", ceea ce atrage protestele lui Laiotă Basarab¹⁴³. Jupanul Dragomir Udrişte semnalează judeţului din Braşov „...despre lucrul acelui piper şi a celor cîteva bogasii", pe care ar vrea să le vîndă în oraş şi roagă să fie „...îngăduit de vamă"¹⁴⁴. Importul de ţesături din Imperiul otoman a început să devină mai frecvent de îndată ce relaţiile poli­tice dintre Ţara Românească şi Poartă au cunoscut o relativă stabilitate. De aceea, acelaşi Basarab Laiotă rea­mintea braşovenilor că „...orice marfă vine din ţara tur­cească în ţara noastră, fie piper, fie mătase, fie orice" este liberă la tranzit spre Transilvania, fără vreo opre­lişte ¹⁴⁵. Importul de ţesături dispre Istanbul (continuînd pe acelea din secolele XIII—XIV venite pe calea Mării Negre), se intensifică în veacul al XVI-lea şi în cel urmă­tor, dobîndind o tot mai mare pondere.

¹³⁸ Ibidem.

¹³⁹ DRH, B, I, p. 85 (nr. 40).

¹⁴⁰ Ibidem, p. 108 (nr. 54).

¹⁴¹ I. BOGDAN, op. cit., p. 76 (nr. LII).

¹⁴² RADU MANOLESCU, Comerţul..., p. 151.

¹⁴³ I. BOGDAN, op. cit., p. 122 (nr. XCV).

¹⁴⁴ I. BOGDAN, op. cit., p. 295 (nr. CCXXXIX) pe la
1482—1492.

¹⁴⁵ Ibidem, p. 129 (nr. Cil).

165

Pentru cămăşi sau felurite căptuşeli se căutau pînze-turile. Voievozii scutesc complet de vamă importul lor de la Braşov¹⁴⁶.

Asemenea ţesături de diferite calităţi, preţuri şi pro­venienţe erau purtate de voievozi, de fruntaşii boierimii, de tîrgoveţii mai înstăriţi, de feţele bisericeşti. Vlad Călu­gărul roagă pe judeţul şi pîrgarii Braşovului să-i scu­tească de vamă postavul ce urmează să-1 cumpere acolo pentru trebuinţa casei sale ¹⁴⁷. Radu cel Mare trimite tot în oraşul transilvănean pe jupan Alexi să-i achiziţioneze postav spre a-1 împărţi „curţii" domneşti, deci dregă­torilor¹⁴⁸. Zanvel, locuitor al Tîrgoviştei, era om cu stare; dar, întorcîndu-se de la Braşov, a fost ucis, luîndu-i-se 250 de florini, 500 de perperi, sabia, precum şi hainele sale de Ypres, plus un inel de aur şi o şapcă ; pe la 1438—1446 şi unii tîrgoveţi îşi croiau veşminte din pos­tavul cel mai scump¹⁴⁹. Călugării Vodiţei primesc danie anuală de la voievodul Vlaicu „12 postavuri de îmbră­căminte şi 12 postavuri de încălţăminte" ¹⁵⁰. De a danie similară se bucură şi călugării Tismanei¹⁵¹. Iar dintr-un inventar de epocă înţelegem mai limpede frecventa fo­losire a ţesăturilor de calitate — cel puţin de către oa­menii înstăriţi : „...iată ce am dat noi pîrgarii¹⁵² lui Duca din Greci¹⁵³ ; un atlaz cu jderi şi două haine de jupîneasă, un urşinic ¹⁵⁴ cu nasturi şi o camhă¹⁵⁵, 40 de fote şi 6 coţi şi jumătate de ciocîrlat¹⁵⁶... şi un brîu de sabie şi un brîu femeesc ferecat şi un brîu mic ferecat şi un brîu cu pungă ferecat... şi două mîneci de hel-gie ¹⁵⁷ şi două perini... şi două covoare şi o plapomă de

¹⁴⁶ Ibidem, pp. 19, 20, 23, 25, 28, 76.

¹⁴⁷ Scrisoarea din 27 iun. 1493, I. BOGDAN, op. cit., p. 341
(nr. CCXCIII).

¹⁴⁸ Ibidem, p. 243 (nr. GCIII).

¹¹⁹ I. BOGDAN, op. cit., pp. 81—82 (nr. LVI) ; desigur, este vorba de un orăşan de seamă.

¹⁵⁰ Doc din (1374), DRH, B, I, p. 19 (nr. 6).

¹⁵¹ Doc. din 3 oct. 1385 ; ibidem, p. 21 (nr. 7). Cf. pp. 24,
35, 41, 106, 144, 155.

¹⁵² Braşovului.

¹⁵³ Boier probabil de pe vremea lui Viad Ţepeş — Radu cel
Frumos.

¹⁵⁴ Sau ruşinic = catifea.

¹⁶⁵ Ţesătură de mătase (itaMaxi-camocatto.)

¹⁵⁶ Catifea roşie.

¹⁵⁷ Hermelin. . ■ .

166

camhă" ¹⁵⁸. Ţesăturile erau un semn al stării sociale şi, fireşte, şi o rezervă de valoare.

Uneori, constituiau şi un mijloc de plată. Radu Tră-mîndan primeşte de la voievodul Vlad Călugărul, pentru satele Valea şi Izvîrta (inclusiv morile), 200 florini, 500 aspri, 16 coţi postav de Ypres (= c. 10,62 m) şi 24 coţi postav aurit (=.' c. 15,94 m) ¹⁵⁹. Pîrcălabul Oancea cumpără jumătate din satul Mălureni cu 4 000 aspri, 6 coţi postav de Londra şi alţi 6, postav de Mecheln ¹⁶°, în timp ce Tatu şi Dragomir din Dibă-ceşti dau pentru 11 ogoare 550 aspri şi „un vig de postav" "1.

Dintre importuri, frecventă căutare aveau mirodeniile sosite pe calea Mării Negre — sau mai tîrziu „din ţara turcească" l⁶² şi taxate global, cu 3°/o din valoarea lor¹⁶³. Piperul — mult folosit în alimentaţie — este anume menţionat ; el se află printre mărfurile cumpărate de tîr-govişteni care beneficiau de o reducere de vamă, în timpul lui Dan al II-leaⁱ⁶⁴. Anume cantităţi erau cu regularitate tranzitate prin Ţara Românească spre Tran­silvania ¹⁶⁵.

In grupa produselor orientale importate mai sînt spe­cificate nominal şofranul, colorant vegetal, bumbacul, pieile de miel şi alte piei fine, camelotul, amintit la grupa textile şi, în sfîrşit, „...alte mărfuri ce vin de peste mare", neprecizate ⁱ⁶⁶.

Fierul şi obiectele confecţionate din el constituiau o altă grupă importantă de produse aduse din alte ţări.

¹⁵⁸ I. BOGDAN, op. cit., p. 298 (nr. CCXLII).

«9 DIR, XVI, B, I, p. 43 (nr. 38), doc. din 20 iun. 1507. Cf. RADU MANOLESCU, Comerţul.:., p. 143 şi N. STOI-CESCU, Cum măsurau strămoşii, p. 88, luînd ca echivalent 0,664 m = 1 cot. Posibil ca în secolul al XV-lea dimensiunea co­tului să fi fost întrucîtva diferită.

¹⁶⁰ DIR, XVil, B, I, p. 83 (nr. 81), doc. din 30 iul. 1542.

¹⁶¹ DIR, XVI, B, II, p. 66 (nr. 65), doc. din 17 mai 1529.

¹⁶² Vezi Basarab Laiotă către braşoveni, pe la 1476, I. BOG­
DAN, op. cit., p. 129 (nr. Cil).

¹⁶³ I. BOGDAN, op. cit., pp. 3, 5, 11, 12, 16, 18, 19, 20,
23, 25 şi 28, 73 passim (vezi indice), DRH B, 1, p. 101, 108,
109 (nr. 50, 54, 55).

^1M DRH, B, I, p. 108 (nr. 55).

165 Vezi mai jos, tranzitul, p. 170.

¹⁶⁶ Vezi privilegiul din 6 aug. 1413, I. BOGDAN, op. cit.,
p. 5 (nr. I). ibidem în toate confirmările ulterioare.