Dinu C. Giurescu Ţara românească

148

în schimb aramă şi fier şi oţel³⁸. Boierul Dragomir al lui Manea transportă piper la Braşov şi are socoteli neîn­cheiate cu un anume Neagu ³⁹.

Să ascultăm şi pe vornicul Dragomir Udrişte, tot către judeţul şi pîrgarii Braşovului : „De aceea vă rog pe dom­nia voastră să lăsaţi piperul, în pace, pînă ce îl voi vinde; şi atunci, dacă-mi veţi lăsa din vamă, veţi face bine, iar dacă nu veţi lăsa, domnia voastră sunteţi slo­bozi ; căci am înţeles că a zis judeţul că va răsturna sacii şi va lua piper cît îi va trebui şi destule (alte) a zis..." 40 (_subl. ns., D.C.G.).

Iar un act din 1480 generalizează cazurile individuale amintite : „Şi orice boier sau curtean sau oricine va fi, dacă va duce sare sau oi sau oricare marfă şi le va vinde, iar călugării să fie volnici să-şi ia vama şi nimeni să nu cuteze să-i oprească..."⁴* Menţionarea boierilor, a dregă­torilor ce se îndeletnicesc cu negoţul se întîlneşte şi în acte ulterioare ⁴².

La negoţ participau şi mănăstirile, posesoare a nume­roase sate aducătoare de venituri (produse). Cozia obţine privilegiu de la Mircea cel Bătrîn⁴³, act înnoit de Vladislav al II-lea⁴⁴, care ne arată ce cumpărau călugării (sare, vin, peşte ş.a.) şi ce vindeau (berbeci, porci, postav, fier, ceară etc). Şi ctitoria de la Bolintin obţine o scutire la principalele vămi de la Dunăre, fără să ştim însă dacă făcea un comerţ efectiv sau achiziţiona numai produse destinate consumului propriu al comunităţii ⁴⁵. In schimb,

³⁸ Circa 1437, I. BOGDAN, op. cit., pp. 255—257
(nr. CCXIII).

³⁹ Ibidem, p. 266 (nr. CCXIX), scrisoare de la c. 1478—
1479.

⁴⁰ Scrisoare de pe la 1482—1492 ; ibidem, p. 295
(nr. CCXXXIX). Vezi şi despre Koryz „...boier şi negustor din
părţile transalpine" cu depozite de mărfuri la Braşov : HUR-
MUZAKI-N. IORGA, Documente XV/l, p. 126 (nr. CCXXX).

⁴¹ DRH, B, I, p. 279 (nr. 172), dor. din 3 apr.

■'•- Act clin 1 iun. 1528: DIR, XVI, B, II, p. 45 (nr. 43). Cf. DINU C. GIURESCU, Relaţiile economice... sec. A/l —AT/, p. 187.

« DRH, B, I, p. 67 (nr. 30). Vezi doc. din 18 mart. 1419; ibidem, p. 91 (nr. 45). Cf. scutirile date şi de regele Sigismund al Ungariei călugărilor de la Vodiţa, la 14 iul. 1418 : ibidem, p. 90 (nr. 44) şi la 28 oct. 1428; ibidem, p. 121 (nr. 62). Cf. ŞT. METEŞ. Relaţiile..., p. 61.

« DRH, B, I, pp. 186—187.

« DRH, B, I, p. 268 (nr. 162), doc. din 1479—1480.

149

mănăstirea Sf. Nicolae din Tîrgovişte obţine de la Radu cel Mare ca „...orice vor cumpăra sau ce vor vinde, nicăeri vamă ca să nu plătească nici la un loc... de la Severin pînă la Brăila"⁴⁶ (subl. ns., D.C.G.).

Politica A existat o politică de stat faţă de activitatea neguţăto-domniei rilor munteni autohtoni în interiorul ţării ? Domnii i-au faţă de sprijinit şi este firesc să fi procedat astfel — deoarece comerţul negoţul intern aducea statului venituri prin taxele (vă-intern mile) ce le plătea : exemplele citate — cîmpulungenii şi tîrgoviştenii obţinînd înlesniri de plata vămii la mărfu­rile cumpărate sau vîndute — sînt concludente ⁴⁷. Şi so­cotim sigur că sprijinul domniei a fost acordat tîrgurilor şi în secolul al XlV-lea : Dan al II-lea, în actul eliberat Tîrgoviştei, arată că el, de fapt, confirmă o situaţie exis­tentă : „Şi cum aţi dat vamă mai înainte, astfel şi acum", pentru ca, trei rînduri mai jos, diacul să repete semni­ficativ „...cum aţi dat în zilele vechilor domni, astfel şi acum" 48.

Ţara Românească a luat parte la schimbul de mărfuri în aria sud-est europeană încă din secolele X—XIII ⁴⁹. După întemeierea statului feudal centralizat independent, o atare participare a sporit : circulaţia bunurilor s-a efectuat cu mai multă siguranţă, garantată de puterea politică şi militară a noului stat şi sprijinită de resursele sale materiale sporite. Ţara Românească reprezenta capă­tul drumului transcontinental vest-est, ce pornea din Flandra — zona marilor centre textile — spre Colonia pe Rin, apoi la Frankfurt pe Main şi de aici în Boemia, la Praga; de aici, o parte se ramifica spre Viena şi Buda, şi mai departe în Transilvania (la Oradea, Cluj, Bistriţa, Sibiu, Braşov), de unde prin trecătorile Carpa-ţilor meridionali şi răsăriteni ajungea la porturile dună­rene şi la Marea Neagră. Pe teritoriul moldovean se în-tîlnea cu celălalt mare circuit economic transeuropean care — aprovizionat din Orient pe calea Mării Negre

⁴⁶ Doc. din 4 iun. 1497; ibidem, p. 449 (nr. 275).

⁴⁷ Vezi 'mai sus, p. 147.

⁴⁸ DRH, B, I, p. 109 (nr. 55), doc. din (1424—1431).

⁴³ DINU C. GIURESCU, Relaţiile economice... sec. X— XIII, unde se dă şi bibliografia problemei.

150

sau pe drumul tătăresc — lega Cetatea Albă, Chilia, Vicina şi Brăila de marele emporium de la Lvov de unde, prin Polonia, continua fie spre Praga, fie spre Silezia, fie spre Gdansk, pe ţărmul Balticei⁵⁰. Tronsonul prin Mol­dova al "acestei mari artere continentale apare chiar din primii ani ai secolului al XV-lea ca „via walachiensis"', întrucît traversa teritorii locuite, controlate şi stăpînite de români ⁵¹.

Partenerii comerciali ai Ţării Româneşti au fost în se­colele XIV—XV Transilvania (îndeosebi prin centrele Braşov şi Sibiu), Polonia (prin Liov), genovezii şi prin ei Bizanţul, iar ulterior, Imperiul otoman.

Prin autoritatea lor politică şi militară efectivă ca şi prin privilegiile acordate, voievozii au asigurat buna des­făşurare a comerţului extern al ţării şi al celui de tranzit transcontinental în direcţiile amintite. Asemenea acte scrise au fost date de domnii Ţării Româneşti pentru re­laţiile economice cu Braşovul începînd din 1368 şi pînă sub Radu cel Mare şi pentru cele cu Polonia, în timpul cîrmuirii lui Mircea cel Bătrîn. Nu cunoaştem hrisoave ale puterii centrale sau ale unor mari dregători autori-zînd şi reglementînd comerţul extern cu ţările Penin­sulei Balcanice. De ce o atare absenţă ? Pe de o parte, întrucît Bulgaria a fost complet ocupată de otomani între 1393 şi 1396 şi deci încetează a mai reprezenta ca stat un partener în relaţiile comerciale. Pe de altă parte, în secolul al XlV-lea, Bizanţul era aprovizionat din Ţara Românească, Moldova şi Dobrogea, mai ales de genovezi, dar aceştia îşi efectuau tranzacţiile fără a socoti necesar să încheie, ca braşovenii, şi un tratat de comerţ general între reprezentanţii oraşului Genova şi voievozii români. Registrul ţinut la Chilia de notarul Antonio de Podenzolo, între 27 noiembrie 1360 şi 12 mai 1361, ne arată destul de explicit mecanismul unor atare schimburi, cu direcţia spre Constantinopol ⁵'². In plus, la

⁵⁰ C. C. GIURESCU, Le commerce sur le territoire de la
Moldavie pendant la domination tartare (1241—1352), în N.E.H.,
1965, pp. 62 şi 64.

⁵¹ C. C. GIURESCU, op. cit., p. 63 ; V. CÂNDEA, D. C.
GIURESCU, M. MALIŢA, Pagini din trecutul diplomaţiei româ­
neşti, Bucureşti, 1966, p. 80.

⁵² OCT. ILIESCU, Notes sur l'apport roumain..., p. 105—116.

151

Chilia, Vicina sau Brăila soseau nave diferite — am spune astăzi sub diverse pavilioane —, aşa încît tran­zacţiile se încheiau de la caz la caz, la faţa locului, fără a mai fi necesară o reglementare în scris de cîrmuitorii de la Curtea de Argeş.

La 20 ianuarie 1368, voievodul Vlaicu acordă primul act care consemnează modalităţile şi cadrul juridic al negoţului braşovenilor în Ţara Românească ⁵³. El a fost urmat de privilegiile acordate aceloraşi de Mircea cel Bătrîn (6 august 1413) ⁵⁴, Radu Praznaglava (17 mai 1421 55 _şi 21 noiembrie 1421 ⁵⁶), Dan al II-lea (23 octom­brie 1422 ⁵⁷, 10 noiembrie 1424 ⁵⁸ şi 30 ianuarie 1431 ⁵⁹), Vlad Dracul (8 aprilie 1437) ⁶⁰, Vlad Ţepeş (7 octom­brie 1476) ⁶¹. Aceste acte, cu caracter solemn, au fost în­tărite de scrisori oficiale cu referinţe generale asupra co­merţului ⁶², precum şi de porunci către dregătorii munteni pentru aplicarea clauzelor statornicite ⁶³.

De ce, după 1437, voievozii nu au mai eliberat privi­legii de tipul celui din 1413, de la Mircea cel Bătrîn, în care erau detaliate pe categorii şi tarifele, şi modalităţile de taxare ? Poate fiindcă un asemenea negoţ intrase — indiferent de frecvenţa schimbărilor politice — în or­dinea normală a legăturilor economice dintre Ţara Româ­nească şi Transilvania (Braşov), încît ceea ce trebuia reglementat nu mai era cadrul general, ci numai cazu­rile particulare.

⁵³ HURMUZAKI-N. IORGA, Documente, XV/l, pp. 1—2 (nr. II).

⁶⁴ I. BOGDAN, Documente cu privire la relaţiile Ţării Româ­neşti..., pp. 3—6 (nr. I).

⁵⁵ Ibidem, pp. 8—10 (nr. IV).

⁵⁶ Ibidem, pp. 11—13 (nr. V).

⁵⁷ Două hrisoave, ibidem, pp. 15—19 (nr. VIII şi IX).

^ss Ibidem, pp. 21—27 (nr. XI, inclusiv o versiune latină a pri­vilegiului).

⁵⁹ Ibidem, pp. 32—35 (nr. XVII).

⁶⁰ Ibidem, pp. 71—74 (nr. XLIX).

⁶¹ Ibidem, pp. 95—97 (n^f- LXXIV).

^C2 I. BOGDAN, op. cit., p. 8 (nr. III) ; pp. 13—14 (nr. VI) ; pp. 29—30 (nr. XIV); p. 76 (nr. LII) ; pp. 118—119 (nr.XCI); p. 186 (nr. CLIII) ; p. 189 (nr. CLV) ; p. 190 (nr. CLVI) ; pp. 313—314 (nr. CCLIV) ; p. 339 (nr. CCLXXXIX).

«3 Ibidem, p. 7 (nr. II) ; pp. 14—15 (nr. VII) ; pp. 27—28 (nr. XII) ; p. 39 (nr. XVIII) ; p. 184 (nr. CLI).

152

Mărfurile Ce mărfuri se exportau ? Pe primul loc veneau produ-expovtate sele animale şi derivate (reproducem prevederile din 1413) : Peşte : „...Şi cei ce trec cu peşte (pe la Bran, — N.A.), de la un car un peşte, iar pentru ce va fi pe deasupra să nu dea nimica. Iar la Brăila de maja 1 per-peră, iar la Tîrgşor de car 1 peşte ; la Tîrgovişte aşij-derea" ⁶⁴. Prevederile se repetă în celelalte privilegii, cel mult cu variante⁶⁵. Ce soiuri anume ? Precizări citim în porunca lui Dan al II-lea, din 1422 : „Iar voi vame­şilor din Rucăr, să luaţi vamă : de la maja de peşte de crap, fie mare, fie mic, 7 peşti şi 2 perpere ; de la maja de morun 9 perpere şi 2 curele" ^BB (adică fîşii lungi de spinare de morun, cam de grosimea acelora care, afumate, constituie batogul) ⁶⁷. Consumatorii de atunci, ca şi cei de astăzi, socoteau morunul ca un produs foarte fin, de vreme ce plăteau o taxă de patru ori şi jumătate mai mare decît pentru crap, la rîndu-i peşte de soi ales, de calitate superioară ! Evident, nu lipseau nici celelalte varietăţi — ştiuca, somnul şi scrumbiile (de Dunăre) amintite în însemnări ulterioare, din 1503⁶⁸, după cum este greu de crezut că nu se trimiteau peste hotar nisetrul, cega⁶⁹, cum şi soiurile obişnuite de baltă — plătică, roşioară etc. De reţinut că pe primul loc se afla totuşi crapul, reprezentînd în prima jumătate a secolului al XVI-lea mai bine de 50% din totalul can­tităţilor de peşte duse la Braşov ; că uneori se aduceau exemplare o mărime puţin obişnuită, cum au fost 2 somni, în 1548, fiecare de circa 168 kg ; că icrele negre veneau sute de kilograme (cel mai puţin în 1547 şi 1549 cîte 270 kg anual, iar maximum în 1542 — 2 092,5 kg, peste 2 tone) la care se adăugau cele de crap (tot în 1542 — 748 kg) ™.

⁶⁴ Ibidem, p. 5 (nr. I).

⁶5 Ibidem, p. 23 (nr. XI) ; p. 34 (nr. XVII) etc.

⁶⁶ Ibidem, p. 19 (nr. IX).

⁶⁷ C. C. GIURESCU, Istoria pescuitului..., pp. 73—74.

⁶⁸ Ibidem, şi nota 68 şi p. 247.

⁶⁹ Privilegiul acordat Liovenilor de Alexandru cel Bun Ia 6 oct.
1408 ; M. COSTĂCHESCU, Documente, II, pp. 632 şi 635—636.

⁷⁰ RADU MANOLESCU, Comerţul.., pp. 110—112 şi C. C.
GIURESCU, op. cit., p. 247.

153

Care erau centrele de unde se exporta peştele ? Din zonele de pescuit amintite, în primul rînd Bălţile Brăilei, a Ialomiţei⁷¹ şi cele dintre Calafat şi Olt ^Tl.

Se vinde şi în sudul Dunării ? Răspunsul îl socotim afirmativ pentru perioada feudalismului timpuriu, jude­cind şi după darea perperului ⁷³ şi după scrisoarea ma­relui dregător bizantin Theodoros Metochites, care în martie 1299 scria împăratului său Andronic al II-lea că a mîncat la curtea Serbiei mai multe feluri de peşte prins „...din rîurile locale sau mai depărtate...", unele varietăţi fiirtd „...dintre cei mai mari şi graşi de la Du­năre" ; „Aceşti peşti — adăuga demnitarul — ajung mai rar la noi (adică la Constantinopol, N'.A ), fiind căutaţi de unii oameni cu precădere, dar nu totdeauna cu succes"⁷⁴. Soiurile de la Dunăre pe care ambasa­dorul bizantin le deosebeşte de cele din rîurile Serbiei sau la Marea Marmara sînt probabil sturionii, vînduţi şi la curtea regelui sîrb şi în capitala Bizanţului ⁷⁵. Dacă la ştirile de mai sus adăugăm pe acelea ce ne vin tot mai numeroase — o dată cu secolul al XVI-lea şi în­deosebi în al XVII-lea⁷⁶, credem că şi în intervalul 1300—1500, anume varietăţi de peşte dunărean — în primul rînd morunul, nisetrul, cega — se exportau şi spre Constantinopol sau alte zone ⁷⁷.

Care a fost ponderea acestui articol în totalul expor­turilor Ţării Româneşti în secolele XIV—XV ? în pri­vilegiile acordate braşovenilor între 1413 şi 1437, el figu­rează cu prevederi anume, întocmai ca bovinele, vîna-tul — deci o marfă importantă, dar fără a se putea deduce o ordine de prioritate. Dar cînd Dan al II-lea redactează „...regulamentele de aplicare" ale actului eli-

⁷¹ DRH, B, I, pp. 224—225 (nr. 131), doc. din 15 ian.

⁷² C. C. GIURESCU, op. cit., pp. 75—76.

⁷³ Vezi mai sus, pp. 142—444.

⁷⁴ P. NIKOV, Tatarobălgarski otnoşenîia..., pp. 36—37 şi 75,
la DINU G. GIURESCU, Relaţiile economice... sec. XIV—XVI,
p. 372.

⁷⁵ Metochites nu arată de ce peştii de la Dunăre ajungeau rar
la Constantinopol în acest sfîrşit de veac al XlII-lea.

⁷⁶ C. C. GIURESCU, Istoria pescuitului..., pp. 246—251.

⁷⁷ Pentru comerţul cu ţările din sudul Dunării nu aveam nici
un privilegiu de tipul celor eliberate braşovenilor, aşa încît nici
unul dintre produsele exportate în această direcţie nu este de fapt
amintit în actele oficiale de cancelarie.

154

berat Braşovului la 23 octombrie 1422, şi pentru vame­şii de la Dîmboviţa şi pentru aceia de la Rucăr sau Pra­hova, enumerarea începe cu soiurile de peşte^vs urmate de alte mărfuri de import sau export. La fel şi Laiotă Basarab⁷⁹. La rindu-le, importatorii acordau un regim special favorabil, dovadă porunca regelui Ungariei, Vla-dislav, către autorităţile Braşovului (la 1491) ⁸⁰, de a nu mai lua vamă la hotar, la Bran, de la neguţătorii români pentru piper şi peşte, deoarece mai înainte nu s-a luat. Situarea comerţului cu peşte pe aceeaşi treaptă cu acela al piperului, adus din îndepărtatul Orient, este grăitoare ⁸¹.

De altfel, dispunem şi de unele cifre exacte. In 1503 s-au adus la Braşov 5 285 poveri de crap, ştiucă, somn, morun, scrumbii, icre de crap şi de morun (negre !) în valoare de 595 350 de aspri, reprezentînd circa 53,9% din importurile totale efectuate de marele centru transilvă­nean din Ţara Românească şi Moldova (luate împre­ună) ⁸². In secolul al XV-lea şi în prima jumătate a celui următor, peştele constituia cel dintâi articol la ex­port al Ţării Româneşti şi Moldovei. Cantităţile apro­vizionate la Braşov slujeau nu numai pentru orăşeni, dar şi pentru sătenii din zonele învecinate ; numai în 1503 s-au adus 713 475 kg de peşte (71 vagoane), la o popu­laţie estimată la cel mult 8 000 de locuitori⁸³.

Aceleaşi concluzii şi pentru Sibiu, unde cifrele cunos­cute pentru anul 1500 luminează situaţia existentă cel puţin în deceniile precedente : s-au adus 2 538 de po­veri peşte (= 342 630 kg, din care crap peste 60%, apoi somn, ştiucă, morun — circa 1 006 kg ! etc), reprezen­tînd semnificativ 78% din totalul exporturilor Ţării Româneşti, în acel an, la Sibiu, în timp ce restul pro-

⁷⁸ I. BOGDAN, op. cit., pp. 18—20 (nr. IX şi X). '» Ibidem, p. 125 (nr. XCIX), p. 129 (nr. Cil), p. 184 (nr. CLI).

⁸⁰ Dată în urma reclamaţiei voievodului Ţării Româneşti :
HURMUZAKI-N. IORGA, Documente, XV/l, p. 132.

⁸¹ C. C. GIURESCU, Istoria pescuitului..., pp. 246—247.

⁸² Pentru alte date pînă la 1550 : RADU MANOLESCU, Co-
merţul..., pp. 1,10 şi 132—135.

⁸³ Se adusese astfel la 1503, 5 285 poveri sau 713 475 kg (o
povară 135 kg). RADU MANOLESCU, Comerţul.,., p. 44 şi
C. C. GIURESGU, op. cit., p. 247.

155

duselor exportate — ceară, vite mari, porci, blănuri, lînă, slănină şi seu — însumează 22°/o ⁸⁴.

Vitele (cai, porci, boi, vaci, berbeci) figurau, de ase­menea, ca un articol important, cum precizează acelaşi aşezămînt al lui Mircea cel Bătrîn din 1413 ⁸⁵. Raportul de valoare era pentru un cal — 2 bovine sau 3 porci sau 6 berbeci ^8f>. Alteori, caii nu mai sînt trecuţi, nefiind întotdeauna în număr îndestulător pentru vînzare^8Î.

Direcţiile de export sînt aceleaşi, spre Transilvania şi sudul Dunării ; de exemplu, prin vama de la Calafat, unde asemenea tranzacţii erau curente la 1480, pe primul^l loc situîndu-se sarea şi oile⁸⁸. Vînzările au continuat, evident, în secolul al XVI-lea, mai ales cînd aprovizio­narea capitalei imperiale, Istanbulul, s-a efectuat cu re­gularitate cu vitele aduse din Ţara Românească şi Mol­dova : pentru 2 oi se plătea la 30 aprilie 1502, tot la vadul Calafat-Vidin, un aspru⁸⁹, tarif menţionat şi în confirmările ulterioare dintre 1508 şi 1568^ao. Şi cornu­tele mari erau căutate la Istanbul pentru carne, piele şi seu : taxa a fost, de-a lungul secolului al XVI-lea (la Calafat), de un bou 3 aspri şi de o vacă 2 aspri. Nu avem încă dovezi documentare despre exportul lor înspre sud, înainte de 1500, deşi el a avut probabil loc. în schimb, într-un codice al dinastiei otomane din timpul sultanului Mahomed al II-lea, printre mărfurile supuse vămii erau şi caii de Valahia (Eflah barghiri) ⁹¹ : pen-

⁸⁴ RADU MANOLESCU, Relaţiile..., p. 226 şi C. C. GIU-
RESCU, op. cit., p. 248.

⁸⁵ I. BOGDAN, op. cit., p. 5 (nr. I). La fel în privilegiile
următoare; ibidem, pp. 16—17^ 23, 34.

⁸⁶ Modificat în privilegiul din 10 nov. 1424 : pentru cal taxa
de vamă 8 bani ; 1 porc — 3 bani ; 1 bou — 6 bani ; o vacă —
4 bani ; 1 berbec — 1 ban : ibidem, p. 23.

⁸⁷ Ibidem, pp. 33—34, privilegiul din 30 ian. 1431.

⁸⁸ DRH, B, I, p. 279 (nr. 172), doc. din 3 apr.

⁸⁹ DIR, XVI, B, I ,p. 14 (nr. 8).

⁹⁰ Din 26 iun. 1508, 1 mai 1510, 1 apr. 1526, 18 sept. 1533.
10 apr. 1547, 5 sept. 1568, în DIR, XVI, B, I, p. 45 (nr. 41).
p. 57 (nr. 53) ; voi. II, p. 4 (nr. 5), p. 147 (nr. 147) ; p. 349
(nr. 366) ; voi. III, p. 287 (nr. 332).

⁹¹ MUiSTAFA A. MEHMET, De certains aspects de la societe
ottomane ă la lumiere de la le'gislation (Kanuname) du sultan
Mahomet II, în St. A.O., II, 1959, p. 155.

156

tru fiecare exemplar se percepeau, la 30 aprilie 1502, 6 aspri (cît pentru 12 oi) ⁹².

Ce pondere aveau exporturile de vite putem răspunde, prin comparaţie, tot după cifrele păstrate la Braşov din prima jumătate a secolului al XVI-lea. Se trimiteau din Ţara Românească şi Moldova, boi, vaci şi porci (în rare cazuri şi cîteva iepe), cifra oscilînd de la 3 818 capete în 1503 (332 840 aspri), la 10 013 în 1554 (779 980 aspri)⁹³. Valoric, în tot intervalul amintit vi­tele veneau pe locul 2 în exporturile celor două ţări româneşti, îndată după peşte, reprezentînd aproximativ fie 30,2% în 1503, fie 52,4% în 1542, 23,8% în 1543, 58,3% în 1554 9⁴.

Se vindeau în alte ţări şi piei de vite, blănuri de ani­male sălbatice (veveriţă, jder, vulpe, pisică sălbatică, iepure), ceară, miere, brînză, seu, vin. Toate sînt tre­cute în actele vremii ⁹⁵. Dar, după nevoi, exportul unora din blăni poate fi oprit : „Şi vă dau această carte — declară Radu cel Frumos braşovenilor la 6 martie 1470 — ca să umble oamenii voştri în bună voie prin toată ţara domniei mele (şi) să cumpere orice alte măr­furi ar pofti, numai vulpi şi jderi şi rîşi să nu cumpere, căci acestea vin la visteria mea"⁹⁶ (subl. ns., D.C.G.). Iar uneori se importau chiar (evident comenzi speciale, de lux), aşa cum face Radu cel Mare pentru propria-i trebuinţă⁹⁷. Ceara era şi ea oprită din cînd în cînd să iasă din ţară, iar cînd vînzarea reîncepea era anunţată anume : „Şi iată v-am împlinit rugămintea — scrie Vlad Dracul — şi am lăsat să umble slobod ceara" ^a8. Se vede că Braşovul avea mereu nevoie de acest produs din Ţara Românească, de vreme ce şi Basarab cel Bătrîn reaminteşte aceloraşi că a dat voie să se vîndă orice marfă

⁹² DIR, XVI, B, I, p. 14 (nr. 8). La fel şi în celelalte confir­
mări ale vămii de la Calafat din secolul al XVI-lea. Cf. DINU
C. GIURESCU, Relaţiile economice... sec. XIV—XVI, p. 184.

⁹³ RADU MANOLESCU, Comerţul..., pp. 116—117.

⁹⁴ Ibidem, pp. 132—136.

⁹⁵ I. BOGDAN, op. cit., p. 5 (nr. 1) ; la fel şi în privilegiile
ulterioare, pp. 16—17, 19, 20, 23, 33—34, 73.

⁹⁶ Ibidem, p. 109 (nr. LXXXIII).

⁹⁷ Către braşoveni, pe la 1504—1507, ibidem, p. 220
(nr. CLXXXIII).

⁹⁸ Pe la 1438—1444, ibidem, p. 79 (nr. LIV).