Dăinuire românească În covasna şi harghita

O mărturie a iubirii de locurile şi de oamenii Topliţei

Parcurgând paginile volumului „Topliţa Română Vatră de istorie, vatră de ortodoxie”, constatăm cu satisfacţie că ne aflăm în faţa unei cărţi care, potrivit mărturisirii autorului ei, este scrisă „cu trudă şi osârdie multă”, pentru a cinsti „locuri, oameni, care au fost şi sunt, fapte şi lucruri vrednice de laudă”. O lucrare care, nu se vrea a fi o monografie, deşi, are cu prisosinţă valenţele unei asemenea gen, lipsidu-i doar abordarea distinctă a unor capitole precum viaţa economică, culturală, şcolară, cultura populară, personalităţile locale ş.a. Lucrarea are două părţi disticte: capitolul de istorie „laică” şi cel de istorie „bisericeasă”, denumite de autor, istorie şi ortodoxie, completând în mod fericit, tot ceea ce s-a scris până în prezent despre Topliţa.

Autorul, Traian Duşa - un distins fiu al localităţii – este un cercetător avizat, cu numeroase şi valoroase lucrări, apreciate deopotrivă de specialişti, cât şi de publicul larg, un om de cultură, în înţelesul deplin al cuvântului, un excelent memorialist- şi un fin cunoscător al realităţilor topliţene, în istorie şi contemporanietate. Solida pregătire de cultură generală, dar şi cea de specialitate-din domeniul ştiinţelor socio-umane - de istoric, literat, artist plasic şi crtic de artă - au înlesnit o abordare interdisciplinară, şi un mod original de raportare la realitatea investigată, izvorât din dubla ipostază de cercetător şi cea de fiu al comunităţii, pentru care scrierea acestei lucrării nu reprezintă o obligaţie profesională, ci o datorie de conştiinţă faţă memoria înaintaşilor. De evidenţiat frumoasa şi bogata limbă românescă folosită, cât şi stilul original, care îmbină rigoarea documentară cu descrierea laborioasă şi captivantă a temelor abordate.

Scrisă din preaplinul sufletesc al autorului, acesta nu este deloc zgârcit cu aprecierile la adresa localităţii sale natale, denumită, pe rând: „cel mai mare centru al ortodoxiei din Depresiunea Giurgeului”, „cea mai mare comună românească de pe Vale de sus a Mureşului”, „important centru de românitate şi ortodoxie”, „puternic centru industrial, comercial, religios şi de învăţământ” ş.a.

Topliţei şi oamenilor ei, îi sunt închinate pagini întregi, de o rară frumuseţe, adevărate „ode” întru cinstirea înaintaşilor, dar şi „celor de faţă şi viitori”. „… Vatra aceasta, înseamnă, şi trebuie să însemne, trecut, prezent şi viitor. Vatra aceasta nu este numai un spaţiu geografic întins cu lunci, văi, dealuri, plaiuri, munţi înalţi cu păduri de brad, cu oamenii şi ocupaţiile lor, cu modul lor de a gândi, vorbi şi acţiona; ea înseamnă „legi şi datini”, scrise şi nescrise, înseamnă trudă, speranţă, nădejde, tradiţie, transmise de la o generaţie la alta, crezul în ziua de mâine”.

Argumentându-şi motivaţia scrierii lucrării, Traian Duşa, „dă Cezarului ce-I a Cezarului”, subliniind meritul părintelui Ilie Pintea, în lansarea ideii de a scrie împreună o monografie a Parohiei Topliţa I, proiect care, după plecarea părintelui Ilie la cele veşnice, a căpătat conturul şi dimensiunile volumului de faţă.

Încercând să surprindem câteva valenţe ale acestei interesante şi originale lucrări, trebuie să remarcăm bogata bibliografie parcursă, precum şi îmbinarea surselor bibliografice cu metodele de investigare specifice etnologiei şi sociologiei, respectiv redarea unor mărturii ale principalilor lideri religioşi din localitate, sub forma „profesiunilor de credinţă”.

Primul capitol, aduce interesante şi necesare informaţii istorice, despre Topliţa şi împrejurimi, din antichitate şi evul mediu, până în epoca modernă şi contemporană. Principalele „puncte tari” ale acestui capitol sunt: încadrarea istoriei locale, în cea regională, naţională şi internaţională; sublinierea reverberaţiile unor evenimente istorice importante, asupra istoriei locale, cum ar fi răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan; redarea participării topiţenilor la momente istorice importante precum: revoluţia de la 1848/1849, mişcarea memorandistă din Transilvania ş.a; reliefarea legăturilor economice, ligvistice, etnografice şi religioase ale zonei cu Moldova; formularea unor clarificări, precizări şi nuanţări ale momentului „Uniaţiei” şi ale relaţiilor interconfesionale dintre credincioşii ortodocşi şi cei greco-catolici, după 1699; prezentarea contribuţiei unor personalităţi născute pe aceste meleaguri, la realizarea marilor idealuri de desăvârşire a unităţii naţionalle: Elie Miron Cristea, Octavian C. Tăslăuanu, Emilian D. Antal ş.a.; rememorarea „zilelor astrale” ale românilor, din preajma şi de după Decembrie 1918, şi modul cum acestea au fost trăite de topliţeni; sublinierea influienţei mediului geografic asupra structurii socio-profesionale a locuitorilor, şi asupra habitatului; evidenţierea rolului liderilor locali, dar şi oamenilor de rând „mândrii şi semeţi ca brazii ce străjuiesc munţii din jur… care şi-au dus şi-şi duc veacul cu cinste şi demnitate”; impactul favorabil al modernizării infrastructurii, asupra evoluţiei structurii ocupaţionale a populaţiei, şi multe altele.

Primul capitol, începe cu descrierea geografică şi geologică, cu prezentarea climei şi a condiţiilor climaterice, a florei şi faunei, din spaţiul geografic istoric al Topliţei. Pe parcursul a peste 100 de pagini, sunt parcurse cronologic, principalele momente ale istoriei locurilor şi oamenilor din această mirifică parte de ţară, de la primele urme de locuire, încă din paleolitic, şi până în zilele noastre. Sunt prezentate punctele de vedere ale unor istorici avizaţi despre ipoteza conform căreia, cetatea dacică Sangidava, s-ar fi aflat pe amplasamentul de astăzi a Topliţei, precum şi cele referitoare la „Ţara Giurgeului”, ca parte a numeroaselor „ţări româneşti”, ce au existat în evul mediu timpuriu, de o parte şi alta a Carpaţilor.

Este redată pe larg, convieţuirea interetnică şi interconfesională cu secuii din Depresiunea Giurgeului şi împrejurimi, cu perioadele paşnice cunoscute, dar şi cu momentele tensionate, hărăzite de istorie, cât şi amplu proces de aculturaţie şi secuizare a românilor, care a avut loc după colonizarea secuilor.

Bun cunoscător al istoriei României, în general, şi al istoriei Transilvaniei, în special, Traian Duşa, prezintă convingător, viaţa politică şi religioasă a românilor ardeleni, până la Marea Unire din 1 Decembrie 1918, desfăşurată „între speranţă, luptă, amăgiri şi dezamăgiri, cu destule urcuşuri şi coborâşuri”, integrând organic istoria locală, în cea regională (Ţara Giurgeului, şi pe un plan mai larg Transilvania) şi cea naţională (legăturile constante cu Moldova şi Ţara Românescă).

După intrarea în graniţele României Mari, Topliţa Română, cum a mai fost numită o vreme- ne spune autorul - cunoaşte în perioada interbelică, „… toate momentele mei importante ale acestei perioade, devenind un centru de interes social, politic, religios şi cultural, înscriindu-se într-un loc fruntaş, în continuare, între localităţile situate pe Mureşul de Sus, fiind şi centru de plasă”. Cartea, prezintă fizionomia politică locală, organizarea muncitorească, efectele crizei economice din anii 1929-1933, emoţionanta Moţiune antirevizionistă, din iunie 1933, drama românilor din Topliţa, în cei patru ani de ocupaţie, ce au urmat Dictatului de la Viena, desfăşurarea luptelor de eliberare a oraşului - în septembrie 1944 - înfăptuirea reformei agrare din 1945, începerea procesului de urbanizare etc.

În partea a doua, dedicată „vetrei de ortodoxiei”, şi-au găsit cuvenita prezentare toate edificiile de cult existente pe vatra de istorie multimilenară a Topliţei Române: bisericile Ortodoxă, Catolică, Greco-Catolică şi Reformată.

Mai întâi, sunt prezentate detaliat mânăstirie, schiturile şi bisericile ortodoxe, după o structură care începe cu istoria fiecărui locaş de cult şi continuă cu prezentarea arhitecturii, iconografiei, tezaurului arhivistic şi bibliofil, a caselor parohiale, cimitirelor, capelelor, monumentelor şi a altor realizări din fiecare parohie.

Ca intelectual, care o viaţă întreagă a slujit cultura şi arta, Traian Duşa, „se mişcă” dezinvolt, dar cu o deosebită competenţă, în arealul monumentelor de spiritualitate creştină, oferind cititorului şansa de a pătrunde şi înţelege universul fabulos al arhitecturii şi artei religioase.

De un spaţiu generos, se bucură Mânăstirea Doamnei din Moglăneşti, „important monument de arhitectură, artă şi cultură religioasă în zona Mureşului Superior” şi Mânăstirea „Sfântul Prooroc Ilie” „monument istoric de arhitectură, artă şi cultură românescă, care face parte dintr-un sistem important de valori naţionale de patrimoniu cu rezonanţă puternică în întreaga lume ortodoxă din ţară…şi care a adunat în spaţiul ei, unic, de spiritualitate ortodoxă, şi de cultură şi de civilizaţie, tot ceea ce a fost mai înalt, mai preţios şi mai important în vatra istorică a Topliţei, şi în împrejurimi”. Capitolul destinat aşezămintelor monahale, se încheie cu prezentarea Schitului Dumbrăvioara şi a a Schitului Gura Izvorului-Secu.

Aşa cum se cuvine, ţinând cont de vechimea lor, parohiile ortodoxe Topliţa I şi II, cu bisericile şi preoţii care le deservesc, au beneficiat de abordări mai ample. Ca un gest de pioasă recunoştinţă faţă de „moştenirea” primită de la părintele Ilie Pintea, autorul ne cmunică că „am găsit de cuviinţă, cum omul, la dorinţa şi îndemnul căruia am acceptat să scriem împreună această carte, nu mai este printre noi demult, să alătur, istoricului Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, rândurile ce urmează, găsindu-le caracteristice şi reprezentative pentru a-l aduce mereu în memoria credincioşilor ortodocşi din Topliţa pe preotul paroh Ilie Pintea… rânduri care reprezintă un raport general de activitate despre o viaţă trăită şi slujită în faţa altarului, pentru oameni şi printre ei, în Topliţa Română”.

În cazul Parohiei Topliţa II, respectiv a Bisericii „Sf. Nicolae”, având posibilitatea de a investiga mărturiile preotului paroh Filip Gavril, acestea sunt redate sub forma unor „Spicuiri din profesiunea de credinţă” a preotului respectiv, procedeul fiind folosit, pentru toţi ceilaţi slujitori ai sfintelor altare, indiferent de confesiunea acestora.

Autorul are cuvinte de apreciere faţă de Zilele „Miron Cristea” care, „prin genericul lor, demonstrează atât cantitativ cât şi calitativ, o originală şi reuşită îmbinare a spiritului religios ortodox cu cel laic în ceea ce priveşte istoria, cultura şi civilizaţia românescă specifică, din această parte de ţară…încât a devenit o vestită, dorită, frumoasă şi aşterptată manifestare”.

Formulând consideraţii filosofice referitoare la apariţia personalităţilor în istorie care, „nu apar oricând şi nu sunt produsul unui moment, ci rezultatul unor acumulări de energie, de speranţe şi aşteptări”, Traian Duşa, argumentează momentul înfiinţării Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, şi a venirii în fruntea ei a unui om providenţial – P.S. Ioan Selejan, ierarhul care prin truda sa jertfelnică pe altarul Bisericii şi al Neamului, şi-a câştigat un meritat loc de semă în istoria ortodoxiei româneşti, întregind salba de personalităţi bineplăcute oamenilor şi lui Dumnezeu.

Pentru toate cele expuse, şi pentru mult mai multe alte certe calităţi, ale volumului de faţă, autorul merită toate felicitările şi încredinţarea că şi-a îndeplinit cu cinste resbonsabilitatea asumată faţă de localitatea sa natală şi de oamenii ei. Un cuvânt de gratitudine, se cuvine adresat tuturor celor care, într-un fel sau altul, au contribuit la apariţia acestei carţi de referinţă, pentru istoria Topliţei şi a românităţii din Arcul Itracarpatic.

Prefaţă la Buletinul Ligii cultural-creştine „Andrei Şaguna” 3/2006

În peisajul publicisticii româneşti din Arcul intracarpatic, în funcţie de publicul ţină căruia i se adresează, se disting câteva categorii de publicaţii: ziarele cotidiene Adevărul Harghitei (Miercurea-Ciuc), Cuvântul Nou şi Observatorul de Covasna (Sf. Gheorghe); publicaţiile de cultură şi spiritualitate Şcoala Noastră - editată de Asociaţia cadrelor Didactice din Judeţul Harghita, Grai Românesc - Foaie de spiritualitate ortodoxă a Episcopiei Covasnei şi Harghitei şi Observatorium cultural - Revistă editată de Centrul Cultural Judeţean Harghita; publicaţia ştiinţifică Angvstia - anuarul Muzeului Carpaţilor Răsăriteni şi a Centrului Eclesiastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”; publicaţiile şcolare Ecou, Zbor Înalt, Contrapunc, Stilou şi Adolescentul (Sf. Gheorghe), Liceenii (Covasna), Focus şi Ecou (Miercurea-Ciuc), Hyperion (Topliţa) ş.a. Pe lângă acestea, mai apar şi două buletine de informare şi documentare despre viaţa culturală şi comunitară românească din zonă: Info Eurocarpatica - Buletinul Centrului European de Studii Covasna-Harghita şi Buletinul Ligii Cultural-Creştine „Andrei Şaguna”.

În buna tradiţie a publicaţiilor astriste, la cinci ani de la înfiinţarea Ligii Cultural-Creştine „Andrei Şaguna”, în primăvara anului 1998, a apărut la Sf. Gheorghe, primul număr al Buletinului Ligii Cultural-Creştine „Andrei Şaguna”(1992-1997). Publicaţia, având pe copertă portretul marelui ierarh ardelean Andrei Şaguna - patronul spiritual al ligii -, are următorul cuprins: repere identitare (prezentarea statutului şi activităţii ligii în primii cinci ani de activitate); studii, articole, interviuri (semnate de I.P.S. Antonie Plămădeală, P.S. Ioan Selejan, Mircea Sfârlea, pr. Gheorghe Răţulea, Ioan Solomon, Gheorghe Tatu, Vasile Lechinţan, Gherorghe Lazarovici, Marin Radu Mocanu, Dumitru Manolăchescu, Ioan Lăcătuşu); mesaje de solidaritate şi de speranţă; înscrisuri pentru eternitate; iniţiative, demersuri, acţiuni pentru realizarea obiectivelor propuse; „Oituzul” - foaie de cuget şi simţire românească; spicuiri din presa locală; programul principalelor manifestări cultural ştiinţifice şi anexe. Primul număr al buletinului a apărut datorită susţinerii financiare asigurate de dr. Eugen Clinciu - secretar de stat pentru relaţia cu Parlamentul şi scriitorul Valentin Borda - director asociat al Editurii „Petru Maior”.

În martie 2002, la împlinirea a 10 ani de la înfiinţarea Ligii Cultural-Creştine „Andrei Şaguna” a apărut numărul doi al Buletinului Ligii Cultural-Creştine „Andrei Şaguna” (1998-2001) - tribună a societăţii civile româneşti din judeţele Covasna şi Harghita - având următorul cuprins: cuvinte lămuritoare (Ioan Solomon, Petre Stăchinaru, Dumitru Manolăchescu); noi repere identitare (prezentarea principalelor asociaţii, ligi şi fundaţii culturale şi civice româneşti din judeţele Covasna şi Harghita); studii, articole, interviuri, documentare (semnate de P.S. Ioan Selejan, dr. Gheorghe Olteanu, dr. Maria Cobianu-Băcanu, dr. Valeriu Cavruc, Mircea Sfârlea, pr. drd. Alin Vasile Câmpeanu, Dan Suciu, dr. Ioan Lăcătuşu ); personalităţi (I.P.S. Antonie Plămădeală, P.S. Ioan Selejan, Acad. Horia Colan, Dr. Gheorghe Lazarovici, Nicolae Moldovan, Aurel Hulpoi şi In memoriam Octavian Radu Tomuş, Ioan Oniscu, Valentin Mocanu); iniţiative, demersuri, acţiuni (comunicate, memorii, scrisori deschise, declaraţii, note, cereri ş.a adresate autorităţilor publice centrale şi locale, de către reprezentanţii societăţii civile româneşti din judeţele Covasna şi Harghita); însemne pentru eternitate; publicistică românească locală; programe ale principalelor manifestări culturale; spicuiri din presă, corespondenţe; şi addenda. Volumul al II-lea al buletinului a apărut cu sprijinul Băncii Române pentru Dezvoltare - Groupe Societe Generale şi a societăţilor comerciale COVALACT şi SUBANSAMBLE AUTO, din Sf. Gheorghe, conduse de ing. Ioan Bălan şi ec. Ioan Maniga.

După alţi patru ani de activitate (2002 -2005), unul dintre dezideratele reprezentanţilor societăţii civile româneşti din Arcul intracarpatic s-a materializat. În vara anului 2005, a luat fiinţă Forumul Civic al Românilor din Harghita şi Covasna, federaţie constituită prin asocierea a 12 asociaţii şi fundaţii din cele două judeţe, şi care potrivit Statului, are ca scop „asigurarea coordonării şi unităţii de acţiune a societăţii civile româneşti din judeţele Covasna şi Harghita, în vederea păstrării şi dezvoltării identităţii naţionale a românilor din cele două judeţe şi asigurării unei convieţuiri interetnice normale cu ceilalţi locuitori ai acestei zone, în interesul bunăstării generale şi a binelui public, în contextul integrării României în structurile europene”.

Înfiinţarea Forumului Civic al Românilor din Harghita şi Covasna reprezintă un pas mic pentru românii din Arcul intracarpatic, dar în acelaşi timp, un pas mare prin semnificaţia şi implicaţiile sale pe termen mediu şi lung. Aşa cum s-a subliniat la adunarea de constituire, Forumul reprezintă cea mai însemnată realizare a românilor din cele două judeţe, după înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, instituţie divino-umană care prin prestaţia de excepţie a P.S. Ioan a asigurat restaurarea fiinţei naţionale prin Biserică.

Deşi cu întârziere, constituirea Forumului se înscrie în trendul general de evoluţie a României în această perioadă premergătoare integrării în Uniunea Europeană, când sunt încurajate procesele de descentralizare, de stimulare a diversităţii etnoculturale şi a parteneriatului public-privat, de încurajare a dialogului interetnic şi eliminarea oricăror forme de intoleranţă.

Forumul reprezintă cadrul instituţional adecvat pentru asigurarea suportului ideatic necesar afirmării identităţii naţionale. Forumul este o formă modernă de autoorganizare comunitară care, păstrând şi respectând independenţa fiecărei asociaţii fondatoare, asigură unirea energiilor acestora pentru realizarea unor deziderate comune vitale pentru destinul românilor din această parte de ţară. Cu alte cuvinte, Forumul oferă cadrul adecvat aplicării principiului „prin noi înşine”, dar în acelaşi timp şi şansa de a instituţionaliza diverse forme de solidaritate cu fraţii întru credinţă şi un neam din întreaga ţară şi din afara fruntariilor.

În acest context, de comun acord cu toate conducerile principalelor asociaţii, ligi şi fundaţii din cele două judeţe, s-a convenit să se redacteze volumul III al Buletinului Ligii Cultural-Creştine „Andrei Şaguna”, volum care să cuprindă principalele activităţi ale societăţii civile româneşti din judeţele Covasna şi Harghita, în perioada 2002-2005, având, în linii mari, aceeaşi structură ca şi numerele precedente.

În capitolul Studii, articole, interviuri apar materiale purtând semnătura P.S. Ioan Selejan, av. Ioan Solomon, prof. Petre Străchinaru, col (r) Suciu T. Vasile, prof. Vasile Stancu, dr. Ioan Lăcătuşu, iar capitolul Personalităţi cuprinde informaţii referitoare la bursieri ai Fundaţiei Gojdu din judeţele Covasna şi Harghita (1875-1915), mitropolitul Antonie Plămădeală (preşedinte de onoare al Ligii Cultural-Creştine „Andrei Şaguna” - până la trecerea la cele veşnice) şi credincioşii români din Arcul intracarpatic; poeţii ţărani Cristofon Purecel şi Ghiţă Baciu; pr. Iosif Popica şi profesorul David Păcuraru, In Memoriam ing. Vasile Roman, ing. Dan Ioan Telea, prof. Dan Baicu, precum şi date referitoare la cetăţenii de onoare ai comunităţii româneşti din municipiul Sfântu Gheorghe, între anii 2003-2006.

Şi acest al treilea număr al Buletinului, a fost conceput ca o tribună a societăţii civile româneşti din cele două judeţe, în capitolul Iniţiative, demersuri, acţiuni, fiind redate principalele memorii, scrisori deschise, comunicate, note de protest ş.a. ale asociaţiilor, ligilor şi fundaţiilor româneşti din judeţele Covasna şi Harghita, pentru apărarea şi afirmarea identităţii lingvistice, culturale şi confesionale ale românilor din Arcul intracarpatic. Relevante sunt în acest sens şi Programele principalelor manifestări culturale, ştiinţifice şi civice organizate în perioada 2002-2005, unele dintre acestea intrând în conştiinţa publică ca adevărate evenimente de interes local (zilele dedicate unor personalităţi precum Andrei Şaguna, Miron Cristea, Nicolae Colan, Justinian Teculescu), regional (festivaluri folclorice), naţional (sesiuni de comunicări) şi chiar internaţional (Universitatea de vară Izvoru Mureşului).

Nu lipsesc, nici de această dată ecourile din mass-media, mesajele de suflet (adresate P.S. Ioan la împlinirea celor 10 ani de rodnică păstorire şi altor personalităţi ale culturii, spiritualităţii româneşti şi vieţii publice din zonă), alte momente din viaţa culturală şi civică a comunităţilor româneşti, din perioada 2002-2005, prezentate în scris, sau în imagini.

Astfel conceput, volumul III al Buletinului Ligii Cultural-Creştine „Andrei Şaguna”, continuă să redea cronologic şi tematic, problematica comunităţilor româneşti din judeţele Covasna şi Harghita, la început de secol şi mileniu, încercând să reprezinte o cronică fidelă a românităţii din această parte de ţară, cu puţinele sale izbânzi, dar mai ales cu numeroasele, provocări, frământări, neîmpliniri şi speranţe.

Prefaţă la Istorie şi arhivistică în Arcul intracarpatic, de Dan Vasile Baicu, 2006

Dacă totul decurgea în condiţii normale, în luna mai 2006, se împlineau 20 de ani de activitate pe tărâm arhivistic a profesorului Dan Baicu, moment pe care Dan, după primele semne ale necruţătoarei sale boli, dorea să-l marcheze aşa cum se cuvine.

Deoarece timpul nu a mai avut răbdare, după trecerea fulgerătoare la cele veşnice, colegii din cadrul Direcţiei Judeţene Covasna a Arhivelor Naţionale, împreună cu cei din conducerea Arhivelor Naţionale şi din direcţiile învecinate, au convenit să cinstească memoria arhivistului Dan Baicu, prin editarea unui volum, care să cuprindă principalele studii şi articole semnate de acesta, de-a lungul timpului.

Aşa cum s-a procedat şi la volumul Contribuţii la istoria judeţului Harghita (Editura Eurocarpatica, 2000 –alcătuit şi îngrijit împreună cu Ana Dobreanu), dedicat fostului director al Direcţiei Judeţene Harghita a Arhivelor Naţionale - Aurel Marc, şi el plecat prea repede dintre noi, primul capitol al cărţii cuprinde gânduri referitoare la omul şi arhivistul Baicu V. Dan, semnate de cei care l-au cunoscut şi apreciat.

În capitolele următoare au fost grupate tematic articolele de istorie naţională, regională şi locală, apoi cele de arhivistică, iar în addenda sunt prezentate câteva documente, fotografii şi ecouri din presă referitoare la unele momente importante din viaţa lui Dan Baicu şi a familiei sale, cât şi din activitatea Direcţiei Judeţene Covasna a Arhivelor Naţionale.

Atât cât timpul şi împrejurările i-au permis, Dan Baicu, s-a preocupat de punerea în valoare a documentelor aflate în păstrarea Arhivelor Naţionale. În studiile şi articolele sale a abordat teme privind evenimente şi personalităţi importante ale istoriei naţionale (Mihai Viteazul şi unirea de la 1699, Alexandru Ioan Cuza şi unirea „cea mică”, instituţii şi personalităţi ale românilor ardeleni şi rolul lor în înfăptuirea „marii uniri”, de la 1 Decembrie 1918 ş.a.). În articolele dedicate istoriei locale, a tratat subiecte referitoare la istoria românilor din sud-estul Transilvaniei, respectiv la relaţiile acestora cu Moldova şi Ţara Românească, la rolul bisericii strămoşeşti, a şcolilor, instituţiilor şi asociaţiilor culturale româneşti pentru păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale. Articolele de arhivistică abordează, în principal, problematica raporturilor dintre instituţia Arhivelor Naţionale şi societatea românească, în istorie şi contemporaneitate, precum şi prezenţa în spaţiul public a arhiviştilor covăsneni.

Articolele scrise despre Dan Baicu, cât şi cele redactate de acesta, fiecare în parte, şi toate la un loc, vorbesc convingător despre omul, profesorul şi arhivistul care s-a identificat cu profesia şi instituţia, la care a trudit timp de două decenii. Dan Baicu, a venit în sistemul Arhivelor Naţionale, în ultimii ani ai regimului comunist, „beneficiind” apoi, din plin, de toate avatarurile tranziţiei postdecembriste. A reuşit să gestioneze corespunzător numeroasele provocări cu care s-a confruntat direcţia, după evenimentele din decembrie 1989, atât cele generale, caracteristice întregului sistem al Arhivelor Naţionale, cât şi cele specifice, generate de implicarea factorului etnic în administraţia publică locală.

Şi-a început activitatea într-o clădire deteriorată, care punea în pericol atât documentele aflate în păstrare, cât şi sănătatea personalului direcţiei. Învingând toate piedicile, a reuşit să convingă factorii abilitaţi şi să înceapă construirea unui sediu nou, la care s-a lucrat timp de peste şase ani. De fapt, construirea noului sediu al D.J.A.N. Covasna, reprezintă realizarea principală a activităţii lui Dan Baicu, pe tărâmul arhivisticii româneşti.

A lucrat cu un colectiv aflat la momentul „schimbului de generaţii”. După plecarea din instituţie a „vechii gărzi”, respectiv a arhiviştilor care trudiseră de la înfiinţarea acesteia, în 1953 - Arvay Josef, Csia Ernestin, Carmen Szekely, Vasilica Szasz, Paraschiva Crişan – cu perseverenţă, răbdare şi tact, Dan Baicu a asigurat angajarea şi formarea „noului val”, care activează în prezent în instituţie, constituind un colectiv bine pregătit profesional, caracterizat prin preocuparea fiecăruia de autoperfecţionare şi adaptare la cerinţele timpurilor prezente şi a celor care vin, echipă solidară, care cuprinde nume precum: Gergely Erzsbet, Cristian Crişan, Elena Soci, Cristina Bartok, Ileana Pădure, Adina Fofircă, Maria Mârzac, Marius Stoica, Lehel Sandor Bardocz, Valentin Câmpeanu, Frăsina Iftimie şi Silvia Vidrea.

În toţi aceşti ani, Dan Baicu a beneficiat de o înţelegere deplină şi un sprijin constant din partea conducerii Arhivelor Naţionale, îndeosebi a domnului prof. univ. dr. Corneliu Mihail Lungu, directorul general al instituţiei, având o colaborare foarte bună cu direcţiile vecine, în mod deosebit cu cele din Ardeal („triunghiul Bermudelor” - cum îi plăcea lui să spună).

Pe parcursul îndeplinirii responsabilităţilor ce i-au revenit, a întreţinut relaţii deosebit de strânse cu Prefectura judeţului Covasna, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Jandarmeria şi cu societatea civilă românească din judeţ, fiind membru fondator - împreună cu întreaga familie - al Ligii Cultural-Creştine „Andrei Şaguna” şi al Asociaţiei Arhiviştilor şi Prietenilor Arhivelor Covasna.

Dan Baicu, împreună cu colegii săi, a fost o prezenţă activă în viaţa publică a judeţului, participând la marcarea evenimentelor importante ale istoriei naţionale şi locale, prin organizare de expoziţii documentare, de simpozioane, dezbateri şi conferinţe, articole în presa locală, fiind un colaborator constant al „bătrânului” cotidian „Cuvântul Nou”, dar şi al mai „tânărului” său confrate „Observatorul de Covasna”.

Din multitudinea evenimentelor la care a participat, cu vorba şi cu fapta sa, amintim: ridicarea monumentului eroilor jandarmi de la Aita Mare; vizita la fostul sediu al Direcţiei Judeţene Covasna a Arhivelor Naţionale a Ministrului de Interne, Dudu Ionescu; inaugurarea noului sediu al direcţiei, în prezenţa tuturor directorilor direcţiilor judeţene ale Arhivelor Naţionale din ţară şi a reprezentanţilor administraţiei publice centrale şi locale; lansarea volumelor „Minorităţile naţionale din România”, editate de Arhivele Naţionale, volume la care Dan Baicu s-a numărat printre colaboratori; momentul împlinirii vârstei de 62 de ani, la care au fost prezenţi, alături de colegii de muncă şi directorii direcţiilor învecinate, reprezentanţii conducerii Arhivelor Naţionale şi ai Federaţiei Arhiviştilor din România, conducătorii unor importante instituţii publice locale.

Crezul său profesional a fost reafirmat la lansarea volumului „Românii din scaunele Ciuc, Giurgeu şi Casin în secolul al XIX-lea”, al bunului său prieten dr. Liviu Boar, directorul Arhivelor mureşene, când, printre altele, a spus: „un arhivist îşi argumentează judecăţile de valoare prin document, acel izvor care conferă oricărei lucrări de specialitate caracterul de operă ştiinţifică, fapt pentru care ar fi ideal dacă această carte, ar fi lecturată şi de cei ce sunt aleşi sau numiţi pentru a ne călăuzi astăzi destinele, inclusiv în ceea ce priveşte protejarea memoriei poporului nostru”.

Despre impresionanta şi emoţionanta solidaritate a colegilor din întreaga ţară, manifestată la trecerea la Domnul a celui care a fost Dan Baicu, vorbesc numeroasele telegrame şi mesaje de condoleanţe transmise familiei prin mass-media, telefonic, sau direct, prin participarea la ceremonia religioasă de petrecere spre locul de odihnă veşnică din cimitirul ortodox din Sfântul Gheorghe, alături de tatăl său şi de atâţia alţi prieteni şi cunoscuţi.

Lucrarea Istorie şi arhivistică în Arcul intracarpatic, reprezintă ofranda arhiviştilor şi arhivarilor covăsneni, faţă de memoria regretatului lor coleg şi prieten Dan Baicu, şi în acelaşi timp, expresia respectului faţă de familia sa: mama – distinsa profesoară Emilia Baicu, mult încercata soţie Ana, cu vrednicii lor fii Bogdan şi Călin – împreună cu familiile acestora, sora Mihaela şi soţul ei Corneliu Popa – erudiţi dascăli gălăţeni.

Demersul nostru a putut fi finalizat, la termenul propus, cu participarea şi implicarea nemijlocită a tuturor colegilor din cadrul Direcţiei Judeţene Covasna a Arhivelor Naţionale, cu sprijinul financiar al familiei Baicu şi al Federaţiei Arhiviştilor din România - sub egida căreia apare prezentul volum, care îşi propune să rămână o mărturie peste timp, despre unul din profesioniştii breslei arhivisticii româneşti, de la începutul mileniului III.
Împreună cu Adina Fofircă,

Cuvânt înainte la Almanahul Grai Românesc / 2006

La înscăunarea Prea Sfinţitului Ioan Selejan, ca întâi episcop al tinerii Eparhii a Covasnei şi Harghitei, în 25 septembrie 1994, prin vocea înalţilor ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, s-a apreciat că noua „structură administrativă bisericească, este menită să răspundă de aproape nevoilor spirituale locale ale românilor ortodocşi din această parte de ţară (…) scopul ei fiind acela de a păstra pe pământ românesc, identitatea românească, credinţa moşilor şi strămoşilor… şi de a constitui un factor de pace şi bună înţelegere între creştinii şi locuitorii din zonă”

Fără îndoială că decizia Sfântului Sinod, susţinută şi validată de Preşedinţia şi Guvernul României de a da curs propunerii de înfiinţare a noii eparhii, şi de a alege ca întâistătător pe Prea Sfinţitului Ioan Selejan, au fost hotărâri de inspiraţie divină, care au însemnat începutul restaurării fiinţei naţionale prin Biserică, în această parte de ţară.

Spre deosebire de celelalte eparhii din cadrul Patriarhiei Române, Episcopia Otodoxă a Covasnei şi Harghitei a îndeplinit şi îndeplineşte funcţii şi rosturi specifice, izvorâte din contextul etnic şi confesional specific existente în sud-estul Transilvaniei. Astfel pe lângă funcţiunile confesionale, care au fost şi rămân prioritare, tânăra episcopie se constituie într-un factor principal de asigurarea coeziunii sociale, şi de stimulare a vieţii comunitare şi a acţiunii civice. Prin jertfa şi acţiunea pragmatică a P.S. Ioan, după înfiinţarea eparhiei s-au rezolvat probleme nesoluţionate de sute de ani, prin realizarea unor importante funcţiuni economice, sociale şi de solidaritate, precum şi a celor simbolice şi de reprezentare. În relaţiile cu autorităţile laice şi bisericeşti, locale şi centrale, credincioşii românii din noua eparhie au astăzi un lider carismatic, recunoscut unanim pentru harul, înţelepciunea, echilibrul şi verticalitatea sa.

Funcţia culturală a Episcopiei s-a concretizat şi se manifestă prin sprijinirea înfiinţării şi funcţionării instituţiilor muzeale, învăţământului în limba română, a editurilor, publicaţiilor laice şi bisericeşti ş.a. Astfel, odată încheiată prima etapă din viaţa eparhiei, cea a vindecării rănilor vechi şi grave ale lăcaşurilor de cult şi a asigurării păstorilor sufleteşti în parohii de mai mulţi ani vacante, în anul 1999, P.S. Ioan şi-a găsit răgazul să întemeieze foaia de spiritualitate ortodoxă a Episcopiei Covasnei şi Harghitei, „Grai românesc”, ca o nouă şi necesară modalitate a Sfintei Eparhii de a-şi împlini binecuvântatele sale rosturi duhovniceşti.

A urmat apoi, editarea volumului de sinteze monografice Românii din Covasna şi Harghita. Istorie. Biserică. Şcoală. Cultură, apărut la Editura Grai Românesc, în anul 2003, lucrare despre care părintele profesor academician Mircea Păcurariu, a avut bunătatea să afirme: „Incredibil, dar adevărat! Tânăra Episcopie a Covasnei şi Harghitei, înfiinţată doar cu nouă ani in urmă, în 1994, a reuşit să dea la lumină cea mai bună monografie eparhială din toată Patriarhia Română”.

Acum, în anul Domnului 2006, prin apariţia Almanahului Grai Românesc, al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, pe anul 2006, cu binecuvântarea şi sprijinul Prea Sfinţiei Sale Ioan Selejan, se mai adaugă o „cărămidă” la ridicarea unei noi „construcţii”, începută cu volumul de sinteze monografice menţionat, şi cu celelalte lucrări şi publicaţii apărute sub egida Eparhiei Covasnei şi Harghitei.

Primul număr al Almanahului Grai Românesc, este dedicat împlinirii a 10 ani de la înfiinţarea Centrului Eclesiastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, instituţie de cultură eclesiastică şi laică, înfiinţată din iniţiativa, cu binecuvântarea şi cu sprijinul P.S. Ioan Selejan.

Ne propunem ca şi viitoarele ediţii, să apară tot sub forma unor numere tematice, ca popasuri duhovniceşti, dedicate unor evenimente importante din viaţa Eparhiei şi a comunităţilor româneşti din Arcul intracarpatic.

Adresându-ne unui public ţintă format deopotrivă, din clerici şi laici, iubitori de credinţă strămoşească şi cultură românească, vom păstra programul editorial redactat în primul număr al foii de spiritualitate ortodoxă Grai Românesc, promovând linia şaguniană a presei bisericeşti ardelene, având permanent spiritul treaz la problemele vremii, prin sincronizare cu lumea dinamică în care trăim.

La început de mileniu trei, într-o lume secularizată, preocupată de problemele materiale şi agresată la tot pasul de nonvalori şi nedreptăţi la care, pentru credincioşii români din Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, se adaugă neliniştile şi frustrările legate de păstrarea şi afirmarea identităţii culturale, lingvistice şi confesionale, printr-o temeinică înţelegere a „semnelor timpului”, almanahul nostru va încerca să răspundă multiplelor întrebări privind condiţia şi destinul de creştini ortodocşi şi de români trăitori în această parte de ţară, cu specificul său multietnic şi pluriconfesional, în perspectiva integrării României în Uniunea Europeană.

Şi de această dată, aşteptăm sprijinul şi colaborarea intelectualilor din zonă, dar şi a unor condeie de valoare din întreaga ţară, sperând ca, şi prin noua noastră publicaţie, limba română să fie prezentă aici, în Arcul intracarpatic, în hainele ei de duminică, iar spiritul românesc, în ceea ce are el mai frumos, sărbătoresc, sărbătoare văzută ca prezenţă şi întâlnire mai accentuată cu Dumnezeu.

Cuvânt înainte la volumul Omagiu Horia Colan la 80 de ani, 2006

Pe meleagurile de la Curbura Carpaţilor cunoscute în istorie, de regulă, prin termenul generic de Secuime, alături de intelectualii de etnie maghiară, s-au născut o serie de personalităţi româneşti, care şi-au adus contribuţia lor specifică la patrimoniul cultural, ştiinţific şi spiritual naţional. Şirul acestor corifei cuprinde nume precum: patriarhul Miron Cristea (1868-1939), mitropoliţii Alexandru Nicolescu (1892-1941) şi Nicolae Colan(1893-1967); episcopii Justinian Teculescu (1856.-1932), Veniamin Nistor (1886-1963), Emilian Antal (1894-1971), Sofian Braşoveanu (n.1970); scriitorii şi publiciştii Dimitrie Cioflec (1829-1891), Octavian Codru- Tăslăuanu (1876-1942), Romulus Cioflec (1882-1951), Ghiţă Popp (1883-1967), Petre Neagoe (1895-?), Cornel Udrea (n.1947) un mare număr de profesori universitari, dintre care amintim pe Ioan Minea (1878-1941)- fost rector al Universităţii din Cluj-Napoca, Matei Basarab, Nicolae Ciangă, Ioan Ciurea, Ioan Păstrăv, Ana Cojan-Ursachi, Vasile Bejan, Pavel Mureşan, Ioan Roşca, Nicolae Cotfas, Dumitru Mureşan, Victor Dobreanu, Dan Dobreanu, Petre Suciu, Viorel Căliman şi mulţi alţi intelectuali de marcă, care s-au afirmat în toate domeniile de activitate.

Pe aceste locuri s-au născut şi personalităţi care prin opera lor au intrat în panteonul „nemuritorilor” neamului românesc. Alături de Miron Cristea, Nicolae Colan şi Nicolae Edroiu, în rândul membrilor corespondenţi ai Academiei Române se află şi profesorul Horia COLAN, descendent al unor vrednice şi importante familii româneşti din localitatea Araci, judeţul Covasna.

Editura „Eurocarpatica” a Centrului European de Studii Covasna - Harghita, prin programul său editorial, şi-a propus să tipărească lucrări care abordează, într-o perspectivă interdisciplinară, problematica sud-estului Transilvaniei, în istorie şi contemporaneitate, precum şi volume redactate de şi despre intelectuali născuţi, ori care şi-au desfăşurat activitatea, sau activează, în localităţi din Arcul intracarpatic.

În acest context, ne-am asumat onoranta misiune, dar şi deosebita responsabilitate, de-a publica un volum omagial, cu ocazia aniversării a 80 de ani de la naşterea profesorului Horia COLAN, personalitate marcantă a vieţii ştiinţifice şi culturale româneşti, cunoscută şi recunoscută, în ţară şi în străinătate, pentru contribuţiile sale la propăşirea ştiinţei şi tehnicii româneşti contemporane.

După ce am stabilit împreună, principalele coordonate şi structura volumului omagial, în numele editurii, am adresat mai multor personalităţi, care au fost martori şi participanţi la îndelungata şi prodigioasa activitate didactică, ştiinţifică, culturală şi civică a profesorului Horia COLAN, rugămintea de a prezenta câteva amintiri, consideraţii şi referinţe despre multiplele dimensiuni ale personalităţii acestuia. Demersul nostru a găsit ecoul cuvenit, fiind apreciat unanim, - meritul aparţinând desigur, calităţilor de excepţie ale Omului şi savantului Horia COLAN, după cum se va putea vedea din răspunsurile primite.

Relevante sunt în acest sens titlurile materialelor, formulate cu această ocazie, de cei care l-au cunoscut, de-a lungul anilor, l-au preţuit şi îl preţuiesc sincer, pe profesorul Horia COLAN, referitoare la profilul profesional şi moral al acestuia:. Pentru exemplificare, redăm selectiv doar câteva asemenea titluri. Din perspective diferite, personalitatea profesorului, cercetătorului, savantului şi Omului Horia COLAN este apreciată astfel: „creator de şcoală în ştiinţa materialelor”, „iniţiator şi conducător de şcoală în domeniul Ştiinţei şi ingineriei materialelor”, „un mare profesor universitar”, „senior al Şcolii de Ştiinţa şi Ingineria Metalelor”, „ un exemplu de ataşament faţă de sistemului educaţional românesc”, „un nume rostit cu respect şi recunoştinţă de peste 50 de generaţii de studenţi”, „unul dintre cei mai distinşi profesori ai învăţământului tehnic superior din România”, „ o activitate didactică strălucită, prodigioasă”, cercetător prodigios în ale ştiinţei şi tehnicii româneşti”, „un luptător în slujba progresului cunoaşterii umane”, „un cercetător în adevăratul înţeles al cuvântului” „un îndrăgostit al istoriei tehnicii” „un descoperitor al priorităţilor româneşti”, „ o personalitatea de excepţie a ştiinţei, tehnicii şi ingineriei româneşti „, omul şi savantul, la fel de activ ca şi acum peste o jumătate de secol” „un mare profesor, om de ştiinţă, om al cetăţii româneşti”, „un model de lecţie a demnităţii umane pentru multe generaţii de studenţi”, „un OM, de caracter, nu numai un profesor, om de ştiinţă şi om de aleasă cultură”. Foştii colegi de catedră, au remarcat multiplele sale calităţi de dascăl, iar foştii studenţi, şi-au exprimat „recunoştinţă unui mentor spiritual”, punând în evidenţă „paşi făcuţi în umbra profesorului COLAN”.

Pentru a surprinde, cât mai bine cu putinţă, în întreaga sa complexitate şi profunzime personalitatea academicianului Horia COLAN, redăm în continuare unele pasaje semnificative, prin conţinutul lor, din materialele de apreciere la adresa sa, primite de la intelectuali care reprezintă nume de rezonanţă în învăţământul tehnic superior, cercetarea ştiinţifică şi în mediu academic românesc.

„Toţi cei care au avut şansa să îl cunoască şi să colaboreze cu Profesorul Horia COLAN au rămas - şi vor rămâne cât vor trăi – cu imaginea unui erudit înţelept, pasionat de tehnologia materialelor dar şi de istoria tehnicii” (Virgiliu Nicolae CONSTANTINESCU).

„Am apreciat întotdeauna, calităţile sufleteşti ale profesorului Horia COLAN, calmul său, felul plăcut de a conversa, glasul domol, logica sa impecabilă cu care judecă nu numai fenomene fizice, ci şi evenimente istorice” (…) „este meticulos, iubitor al adevărului ştiinţific, profesorul Horia COLAN este o persoană deosebit de agreabilă, cu o bogată şi frumoasă cultură generală” (Radu VOINEA).

„Personalitatea profesorului COLAN copleşeşte şi, mulţi dintre studenţi, l-au adoptat ca un standard din care s-au inspirat pentru a-şi construi propria personalitate ştiinţifică şi profesională şi, ceea ce este mai important, pentru a se modela ca oameni. La profesorul Horia COLAN cunoaşterea răzbate din fiecare cuvânt, iar fiecare vorbă cuprinde în ea puterea realităţii care a creat-o şi a timpului care a consacrat-o. Poate, cel mai tare m-a impresionat la profesorul Horia COLAN, verticalitatea sa.” (Mihail HĂRDĂU)

„Am rămas impresionat de vasta cultură pe care a acumulat-o şi în acelaşi timp de omul creator de ştiinţă şi cultură, Horia COLAN. Am remarcat strălucitele cunoştinţe dobândite sub pecetea marilor profesori români şi de peste hotare, dar şi sub umbrirea sfintei învăţături, pe care a primit-o în casa părintească.” (P.S. Ioan SELEJAN)

„Prin activitatea prodigioasă desfăşurată în ţară, a ajuns să fie cunoscut şi peste hotare ca un specialist de mare valoare ceea ce a făcut ca să ajungă membru în comitete internaţionale cu obiectiv metalele, care au avut loc la Paris, la Grenoble şi în alte localităţi… Domnul profesor Horia COLAN poate fi luat ca exemplu din toate punctele de vedere: ca om de ştiinţă căreia i s-a dăruit în întregime: ca om de cultură de la care a luat esenţa clarvăzătoare; ca om moral în care încrederea şi siguranţa sunt factori specifici structurii sale psihice; ca cetăţean al României care l-a format şi căreia i-a închinat activitatea, simţindu-se strâns legat de ea, care merită afirmaţia integratoare a activităţii sale, de om adevărat” (Toma DORDEA).

„Profesorul Horia COLAN este un dascăl şi creator cu contribuţii de mare valoare în dezvoltarea ştiinţifică. De o vastă cultură, meticulos în activitate, cu o clară exprimare a ideilor şi-a căpătat admiraţia colaboratorilor ţi o recunoaştere internaţională” (Marius PECULEA)

„Pentru valoarea operei sale, distinsul om de ştiinţă Horia COLAN este recunoscut pretutindeni unde a fost prin lume, iar atunci când vorbim despre excelenţă, „vremurile sunt sub oameni”. Un om dintre aceştia este şi Domnia Sa căruia i se potriveşte sintagma de „creator de şcoală” sprijinită pe o educaţie solidă, pe rigorile bunului simţ şi pe eleganţa raporturilor cu cei din jur. Crezul academic al Domniei Sale este legat de conştiinţa imperativă de a lăsa moştenire peste generaţii rodul gândirii sale, nu oricum însă, ci sub forma nobilă a muncii la catedră… În spaţiul academic, numele Horia COLAN este legat de numeroase repere importante, care au contribuit la conturarea învăţământului românesc modern, fiind totodată un promotor al învăţământului însufleţit de farmecul, desprins de axiome, al profesorului. Efervescenţa spirituală l-a însoţit pe tot parcursul demersului universitar, prin arta predării şi căldura dialogului, încălzind cu buna dispoziţie şi încredere atmosfera sălilor de curs” (Radu MUNTEANU).

„Personalitate eminentă a ştiinţei şi tehnice româneşti profesorul Horia COLAN este de o modestie deosebită, însă a ştiut să fascineze aproape 60 de generaţii de studenţi prin lecţia demnităţii sale umane… Este un perfecţionist în tot ce face: articole, desene, schiţe, pregătiri pentru cursuri, cursuri, lecţii, conferinţe. Perfecţionează totul în înalt grad. Este meticulos în alegerea cuvintelor şi expresiilor, pledează pentru o corectă limbă românească în exprimare” (George ARGHIR).

„Da, MAGISTRUL, deşi, prin tonusul şi modestia sa, nu se trădează, a atins o venerabilă vârstă şi performanţe care-l situează, mult deasupra nivelului obişnuit al performanţelor universitare… S-a afirmat ca o puternică personalitate didactică şi ştiinţifică, şi cu viziuni largi, novatoare, cu o conduită exigentă corectă… A extins exigenţa faţă de sine însuşi, corectitudinea şi dorinţa de autodepăşire care-l caracterizau la membrii catedrei de Tehnologia metalelor… Ca urmare a „rezonanţei” numelui Său în rândurile specialiştilor, dar şi a tinerilor, a fost invitat să facă parte din comisii de doctorat şi de concurs pentru ocuparea de posturi didactice sau de cercetare la numeroase instituţii de învăţământ tehnic superior sau de cercetare din ţară.” (Radu ORBAN).

„In toate aceste funcţii, profesorul COLAN a fost genul de şef care, fără să pretindă, avea o autoritate necontestată, provenită cred din fineţea spiritului şi din autoritatea morală şi ştiinţifică. In toata perioada în care a fost sef de catedră nu-mi amintesc de nici o şedinţă de catedră în care să se vorbească pe un ton mai ridicat. … Mai important mi se pare, de asemenea, să spun cât de mult m-a impresionat rigoarea domniei sale asupra utilizării corecte a termenilor ştiinţifici. Nu ar fi lăsat niciodată o dezbatere ştiinţifică, indiferent de unde, fără a face la final cuvenitele corecturi asupra utilizării unor termeni sau, din contră, amintindu-ne de faptul că asupra cutărui termen părerile sunt împărţite” (Ionel CHICINAŞ)

„Profesorul Horia COLAN este un om de o mare bogăţie spirituală,… care face onoare inginerilor români, fruntaş al unei generaţii glorioase de ingineri, creator de şcoală în domeniul ştiinţei materialelor, cunoscut în ţară şi străinătate prin realizările şi scrierile sale” (Mihai Mihăiţă).

„Academicianul Horia COLAN este un eminent reprezentant al şcolii româneşti de ştiinţa materialelor, cunoscut şi apreciat unanim în rândul specialiştilor din ţară şi din străinătate... cu o atitudine, plină de grija faţă de toţi colegii” (Gheorghe ZGURĂ).

„Prin activitatea didactică şi ştiinţifică, profesorul Horia COLAN este un eminent dascăl, om de ştiinţă, o personalitate de vârf a ştiinţei şi ingineriei materialelor. Este un apărător şi arhitect al profesiei de inginer specialist în materiale, profesie promotoare a progresului real” (Ioan VIDA-SIMITI).

„Profesorul Horia COLAN este un om de o modestie rară din care alesele sale însuşiri de om de ştiinţă, profesor şi mare iubitor al neamului său răsar cu atât mai puternic reliefate…Stăruie în memoria tuturor amprenta directă sau discretă pe care profesorul Horia COLAN şi-a pus-o pe caracterul şi ţinuta congreselor internaţionale de Metalurgia pulberilor pe care Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca le organizează periodic.. Profesorul Horia COLAN a sacrificat o mare parte din energia şi timpul său din ultimele decenii pentru a fixa cu minuţie, fidelitate şi competenţă, dar şi cu relief literar, momentele evoluţiei şi dezvoltării moderne a Ştiinţei materialelor în tot spaţiul românesc” (Nicolae şi Maria PETRESCU)

„Profesorul COLAN, posedă acea „mens” de o capacitate deosebită, dar şi bine cumpănită, care i-a permis să abordeze şi să obţină rezultate remarcabile şi în afara activităţilor didactice, inginereşti şi ştiinţifice…Faptul cel mai important este că Profesorul COLAN a ţinut, cu o perseverenţă extraordinară, să facă simţită prezenţa ţării noastre şi în principalele organizaţii şi organisme de istorie a ştiinţei şi tehnicii pe plan internaţional.. I-am admirat întotdeauna înţelepciunea, bunul simţ şi îndrăznesc să spun chiar colegialitatea, ceea ce m-a făcut să-l consider drept unul dintre exemplele şi modelele pe care trebuie să le urmez”. (Vasile BUIU)

„Apreciez la profesorul COLAN, calităţile deosebite de dascăl, pedagog şi om de ştiinţă la care se adăuga o altă calitate importantă, cea de mare român, cu rădăcini adânci în istoria şi cultura naţională... perseverenţa şi continuitatea în activitatea ştiinţifică, pentru tactul şi echilibrul personal, pentru consideraţia acordată persoanelor cu care este în contact, indiferent de vârstă sau poziţie, şi de asemenea pentru efortul permanent depus în direcţia cunoaşterii şi continuităţii tradiţiilor specifice poporului român” (Leontin DRUGĂ).

„Profesorul Horia COLAN este o personalitate ştiinţifică la vârf în domeniul Ştiinţei Materialelor, dar este un om cu o vastă cultură generală, ca un fin simţ al umorului, cu un deosebit talent de vorbitor, care ştie să prezinte plăcut şi interesant orice subiect abordat” (Elena DRUGESCU)

„Statură de om de ştiinţă veritabil, profesorul Horia COLAN, dovedeşte o imensă putere de muncă, pusă în slujba profesiei de dascăl şi de cercetător, optând pentru o abordare concomitentă a creaţiei şi a aplicaţiilor rezultatelor sale… este nu doar un eminent profesor şi un excelent cercetător, ci este mai întâi de toate un om onest şi modest, apropiat de colaboratori, generos, jovial, echilibrat şi binevoitor, calităţi ale unui spirit superior, care l-au consacrat ca o personalitate proeminentă a culturii şi ştiinţei româneşti”. (Ioan Silviu NISTOR)

„Ctitor de scoala, formator de ingineri si doctori ingineri, dar şi om de o noblete sufleteasca rara, marele academician Horia COLAN exceleaza prin calm, sinceritate si o modestie rar intalnita la marile personalitati... gandirea clara, eleganta si optimismul captivant care-l caracterizeaza, daruirea totala si tenacitatea sa, capacitatea de a mobiliza, de a indruma si a organiza pe cei din jur” (Petru MOLDOVAN)

„Trăsăturile fundamentale ale personalităţii sale creatoare sunt: simplitatea, gândirea clară, înalte calităţi sufleteşti, o mare intuiţie şi un temperament robust…Una dintre principalele trăsături ale gândirii profesorului COLAN este marea sa independenţă şi deci, marele său curaj, aprecierea corectă a oamenilor din preajma sa, iar spiritul lui de pătrundere se explică prin faptul că este un psiholog fin, aprecierile pe care le face fiind întotdeauna sincere şi directe” (Ioan ILCA).

„În personalitatea sa se reflectă o aleasă cultură, rezultată prin cultivarea valoroaselor tradiţii culturale şi morale ardelene clădite şi favorizate de mediul intelectual ales al familiei sale…Personalitatea academicianului Horia COLAN este un model de lecţie a demnităţii umane pentru multe generaţii de studenţi. Într-o vreme de oscilări agitate şi adesea dezordonate a ilustrat principiul continuităţii de muncă persistentă şi metodică. A fost totdeauna omul datoriei, temeinic, stăruitor, rectiliniu, ponderat, onest şi modest… sunteţi un OM de caracter, nu numai un profesor, om de ştiinţă şi om de aleasă cultură. Vă preţuiesc pentru intrasigenţa dumneavoastră în principii, pentru exigenţa de sine, pentru trecutul şi echilibrul manifestării, pentru demnitatea ireproşabilă, pentru consideraţia acordată fiecăruia, indiferent de vârstă sau poziţie socială, pentru spiritul de dreptate şi pentru dragostea pe care o aveţi faţă de neamul, poporul român, faţă de demnitatea naţională şi credinţa strămoşească” (Victor Romulus CONSTANTINESCU)

„Afirm cu toată convingerea că profesorul universitar Horia COLAN, pe lângă pregătirea sa profesională excepţională, este un om bun, modest şi de o cinste ireproşabilă. Este un om care trebuie preţuit şi recunoscut”(Aurel NANU).

„L-am cunoscut, aşadar, din umbră…I-am conturat chiar şi un portret: dascăl sever, dar extrem de corect; apropiat de studenţii săi, dar şi ferm; creativ şi dinamizator al actului de creaţie tehnică; cult şi fermecător în dialoguri… În deplină cunoştinţă de cauză, pot să afirm că academicianul Horia COLAN este cea mai importantă personalitate din România în domeniul Istoriei Tehnicii” (Pompiliu MANEA).

„Cunoscător a mai multor limbi de circulaţie internaţională dar excelând în franceză ,profesorul Horia COLAN a reuşit să devină un interlocutor plin de farmec pentru omologii lui francezi şi să deschidă astfel, porţile universităţilor franceze pentru mulţi dintre colegii săi de catedră şi de universitate” (Zeno SPARCHEZ).

„Bogatele rădăcini spirituale în mediul intelectual ales al familiei sale, viguroasele tradiţii cultural-morale ardelene, şi-au pus hotărâtor amprenta asupra viitorului lui Horia COLAN…Intelectual cu o vastă cultură de specialitate, influent şi volubil om de ştiinţă cu o imensă putere de muncă, devotat profesiunii de dascăl şi cercetător, a îndeplinit cu competenţă şi onestitate importante funcţii în învăţământ…În întreaga sa cariară s-a ocupat cu multă dragoste de pregătirea şi formarea viitorilor ingineri, bucurându-se de o apreciere deosebită din partea corpului didactic, a studenţilor şi a personalului tehnic cu care a colaborat… Horia COLAN a scris rafinat, febril, riguros şi fascinant peste 230 de lucrări de cercetare” (Mircea BEJAN).

„Prof. Dr. Ing. Horia COLAN a fost şi este o stea de primă mărime în învăţământul tehnic superior şi în cercetarea metalelor din ţara noastră şi din lume… Este un om deosebit de plăcut în convorbirile ce le porţi pe diferite domenii ale vieţii şi afirm că „nimic din cele omeneşti bucurii nu i-au lipsit”. Este un familist model, are o soţie deosebit de atentă si protectoare şi două fiice deosebite” (Marin TRUŞCULESCU).

„Profesorul, Magistrul Horia COLAN… un intelectual rasat, pur-sânge cu o prodigioasă activitate didactică şi ştiinţifică, o viaţă deplin împlinită de om al Almei Mater… Personalitate de largă cultură, nu doar tehnică, Profesorul COLAN m-a impresionat din totdeauna prin erudiţia Domniei sale, prin meticulozitatea cu care a clădit toate deosebitele sale realizări didactice şi ştiinţifice. Dar poate cel mai mult m-a fascinat spiritul viu, simţul umorului care îl caracterizează şi la această venerabilă vârstă” (Şerban DOMŞA).

„Profesorul Horia COLAN ne impresiona şi intimida în acelaşi timp. Avea un stil extrem de sobru, fără înflorituri, cu o precizie a exprimării care prevestea zile grele pentru studentul care urma să susţină un examen oral. De abia mai târziu aveam să apreciem adâncimea şi exactitatea de ceas atomic a discursului său ştiinţific… De fapt, o mare parte a termenilor uzuali în prezent din domeniul Ştiinţei Materialelor au fost stabilizaţi în limba română de către profesorul COLAN. Firescul exprimării celor care parcurg astăzi în cadenţă românească primii paşi în acest domeniu poartă, din păcate neştiută, semnătura marelui profesor…Un profesor mare se recunoaşte prin anvergura intelectuală şi prin influenţa pe care o exercită asupra celor din jur. Horia COLAN este etalonul marelui profesor. „Mă simt stingher într-o conversaţie cu profesorul COLAN. Vorbeşte prea perfect şi mă face să-mi caut continuu cuvintele” îmi spunea odată un amic francez de la Nantes. În aceste zile, în care francofonia este afişată cât mai la vedere pe reverul hainei noastre chinuit anglofone, Horia COLAN rămâne unul dintre cei mai autentici francofoni şi francofili”. (Cătălin POPA)

„Pentru că dintre calităţile pe care le are academicianul Horia COLAN, nu numai performanţa ştiinţifică este cea care trebuie menţionată ci şi cea umană, generozitatea de a comunica, de a împărtăşi şi altora ceea ce ştie. Şi timpul a dovedit cu prisosinţă că de la ştiinţă, istorie şi cultură, Horia COLAN ştie multe... Prin tot ceea ce a făcut, face şi o va face încă mulţi ani de acum încolo, Horia COLAN va rămâne în istoria tehnicii româneşti ca o figură luminoasă, un stejar sub a cărui umbră ocrotitoare a fost posibil să crească vlăstare care să-i continuie cercetările, apărute din seminţele pe care cu atâta generozitate a ştiut să le sădească şi îngrijească. De aceea, pentru mine el rămâne în sufletul şi mintea mea, ca omul care a ştiut să dovedească că ştiinţa este componenta de bază a culturii, că între ele există o strânsă legătură, cifrele dovedindu-ne că pot fi la fel de frumoase ca şi poezia, însăşi viaţa sa în aceste planuri, fiind o autentică poezie” (Florin Teodor TĂNĂSESCU).

„În activitatea ştiinţifică a îmbinat într-un mod fericit domeniul tehnic cu filosofia şi istoria. Acest lucru face ca preceptele ştiinţifice care se exprimă în general prin fraze seci să fie ascultate cu plăcere, mai uşor de înţeles chiar şi de nespecialişti. În acelaşi timp domnul profesor Horia COLAN este şi un adevărat maestru şi al cuvântului, având o capacitate deosebită de a se face ascultat şi apreciat. Conferinţele dumnealui sunt aşteptate şi ascultate cu plăcere şi interes la manifestările ştiinţifice naţionale şi internaţionale. Pe lângă un om de o erudiţie şi competenţă ştiinţifică, excepţionale, domnul profesor COLAN este şi un suflet nobil. Pentru a susţine o cauză dreaptă găseşte argumente, energie şi cuvinte convingătoare care îşi ating ţelul propus” (Ioan GIACOMELLI).

„Stăpânea materia cu siguranţa unui mare maestru, profesor experimentat, cu vechime considerabilă în activitatea didactică şi ştiinţifică universitară. Astfel, ne-a introdus cu dibăcie în tainele studiului unor probleme delicate şi moderne ale Ştiinţei materialelor…Pe lângă meritele sale profesionale, ştiinţifice şi manageriale, profesorul Horia COLAN este şi un om de aleasă şi largă cultură naţională şi universală, cu care poţi întreţine discuţii consistente pe orice temă. Este un bun cetăţean cu opinii ferme în interes social-cultural-patriotic, opinii şi principii moştenite din tradiţia respectabilei familii a Episcopului Nicolae Colan din care îşi trage obârşia şi pe care o respectă cu sfinţenie” (Barbu BĂLAN).

„Pentru Şcoala de ştiinţe în Ingineria Metalelor din Iaşi, pentru toţi cei care lucrează în acest domeniu, distinsul om de ştiinţă Horia COLAN, reprezintă „Everestul” la care aspirăm, dar este extraordinar de greu, aproape imposibil să ajungem la el…Consider că avem, în viaţă, puţine personalităţi atât de remarcabile, dar pe care nu ştim, din păcate, să le preţuim la adevărata valoare „ (Adrian DIMA).

„Profesorul si Omul Horia COLAN reprezintă pentru generaţia mea si pentru generaţiile mai tinere un model atât ca om de ştiinţa cat si prin implicarea sa in viata sociala si culturala” (Mărioara ABRUDEANU).

„Îndelungata sa activitate în învăţământul tehnic-universitar din Cluj – experienţa profesorului Horia COLAN în cercetarea fundamentală dar şi dragostea sa nelimitată pentru cunoaştere şi mai ales pentru a împărtăşii generaţilor pe care le-a educat experienţa sa l-au promovat ca membru corespondent în cadrul celui mai înalt for ştiinţific naţional Academia Română” (Radu BELLU).

„De o vigoare fizică, intelectuală şi spirituală rar întâlnită, Academicianul Horia COLAN a fost nelipsit de la toate manifestările ştiinţifice universitare organizate în România, unde prin informaţiile sale a produs aprecieri şi un număr foarte mare de discipoli…Cu siguranţă, în domeniul ştiinţei materialelor metalice, Academicianul Horia COLAN este cunoscut în Europa şi în lume, prin numeroasele contribuţii didactice şi în egală măsură ştiinţifice.. Profesorul Horia COLAN, este un cercetător de elită care întruneşte în personalitatea sa toate caracteristicile ce conferă aură academică marilor nume ale panteonului ştiinţific al culturii româneşti, pe care noi îl respectăm şi îl venerăm” ( Ioan Alexandru).

„Prof. Horia COLAN a realizat cu minuţiozitate şi scrupulozitate lucrări originale care au contribuit la dezvoltarea ştiinţelor tehnice din ţara noastră şi pe plan internaţional. Acest fapt i-a permis a-si spune cuvântul personal, autoritar într-o serie de probleme de importanţă majoră din dezvoltarea cunoaşterii, la priorităţi în realizări tehnice şi ştiinţifice” (Emil BURZO).

„Clujeanul Horia COLAN, covăsneanul Horia COLAN, omul Horia COLAN, omul de ştiinţă Horia COLAN, managerul Horia COLAN, este un prieten, un apropiat pe care se poate conta, ţin să afirm neapărat că este un adevărat prieten al Iaşului” (Vasile COJOCARU-FILIPIUC).

„Profesorul COLAN are o energie neobosită, abnegaţie exemplară şi nu în ultimul rând, capacităţi de competent organizator” (Florea OPREA).

Timpul scurt în care s-a redactat volumul apariţia unor greutăţi de comunicare (multe adrese de domiciliu s-au schimbat), programul încărcat, sau deplasările în străinătate ale unor eminenţi profesori şi cercetători, omisiunile inerente care intervin în anunţarea celor care, în diferite ipostaze, l-au cunoscut pe distinsul profesor Horia COLAN, au făcut ca mulţi dintre cei care ar fi dorit să redactize referiri la viaţa şi activitatea acestuia, să nu poată fi cuprinşi în prezenta lucrare. Tuturor le cerem scuze, paginile volumului rămânând deschise pentru o viitoare ediţie, revăzută şi adăugită, care sperăm că va cuprinde şi contribuţiile numeroşilor prieteni din străinătate ai profesorului Horia COLAN, majoritatea dintre aceştia fiind nume de referinţă în ştiinţa şi tehnica mondială. Am încercat să suplinim lipsa opiniilor specialiştilor din străinătate, cu fotografii şi facsimile, care vorbesc grăitor despre prestigiul de care se bucură academicianul COLAN, în numeroase ţări de pe toate continentele.

Toate amintirile şi consideraţiile primite, purtând amprenta personalităţii fiecărui autor, au fost grupate într-un capitol distinct al volumului, respectiv membrii Academiei Române, ai Academiei de Ştiinţe Tehnice din România şi alte personalităţi ale vieţii ştiinţifice şi culturale româneşti. Materialelor trimise sub formă epistolară, le-au fost formulate titluri, reieşite din conţinutul acestora. Informaţiile referitoare la cariera didactică şi ştiinţifică a profesorului Horia COLAN, care inevitabil s-au repetat, au fost în parte omise din textele respective.

O problemă deosebită a constituit-o şi selectarea imaginilor redate în finalul volumului, editorul fiind pus la grea încercare, atunci când a reţinut doar un număr foarte mic de fotografii şi facsimile, dintr-o bogată şi interesantă fototecă, constituită de-a lungul anilor de un specialist avizat, fotografia numărându-se printre pasiunile extraprofesionale ale academicianului Horia COLAN.

Mulţumind tuturor celor care au contribuit la apariţia prezentului volum omagial, ne exprimăm speranţa că demersul nostru a reuşit, fie şi parţial, să redea circuitului public, portretul unei proeminente personalităţi a ştiinţei şi culturii româneşti contemporane, născută pe frumoasele plaiuri de la curbura Carpaţilor.