Dăinuire românească În covasna şi harghita

Cercetarea monografică a satelor româneşti, proiect de anvergură iniţiat şi parţial realizat, în România interbelică, de marele sociolog Dimitrie Gusti şi colegii săi din cadrul Institutului Social Român, a fost în mod fericit completată şi continuată, înt-un mare număr de localităţi, de cei mai reprezentativi intelectuali ai satelor, cunoscuţii şi respectaţii „popa şi domnu învăţător”, precum şi de alţi fii ai acestor sate, cu rosturi publice din cele mai diverse, în localităţi mai apropiate sau mai îndepărtate de meleagurile de baştină, dar cu toţii animaţi de aceeaşi mare dragoste faţă de locurile natale.

Intrate în circuitul ştiinţific, majoritatea acestor lucrări, reprezintă documente importante ale memoriei colective locale, adevărate cronici care permit o mai bună cunoaştere a istoriei locale, şi pe această cale a istoriei regionale şi a celei naţionale. Din păcate, unele din monografiile întocmite în ultimii 50 de ani au dispărut în diverse împrejurări. În rândul acestora se află şi „monografia istorică a parohiei şi a satului Vidacut” redactată de regretatul profesor Ioan Axente Creangă (1905-1983).

Această pierdere, alături de alte lucrări similare despre unele localităţi precum Porumbenii Mari (judeţul Harghita), Micfalău, Zagon, Întorsura Buzăului, Valea Mare (din judeţul Covasna) ş.a., sunt cu atât mai dureroase, cu cât istoria românilor din sud-estul Transilvaniei a avut parte de „uitări nedrepte” sau „abordări partizane”, care au eludat sau minimalizat contribuţia comunităţilor româneşti din această parte de ţară, la cultura şi civilizaţia locală şi naţională.

După decembrie 1989, cercetările interdisciplinare referitoare la istoria, cultura şi spiritualitatea românescă din fostele scaune secuieşti au fost reluate, prin apariţia postumă a volumului Românii şi secuii, de Ion I. Russu, a unor lucrări şi studii semnate de Viorica Crişan, Ioana Cristache-Panait, Ioan Ranca, Liviu Boar, Aurel Marc şi de alţi arheologi, istorici, etnografi, demografi, sociologi, profesori, preoţi ş.a., majoritatea publicate în Angvstia – anuarul Muzeului Carpaţilor Răsăriteni şi al Centrului Eclesiastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe. În această perioada au apărut monografiile unor localităţi precum: Subcetate (autori Doina şi Vasile Dobreanu), Tulgheş (Ilie Şandru), Valea Mare ( Ioan Răchiţan), sau sunt în curs de redactare cele ale satelor Făgeţel (Ioan Bucur), Sărmaş (Petru Mândru), Bilbor (Vasile Stan), Vâlcele (Nicolae Moldovan), cât şi valoroase lucrări de istorie şi cultură românescă din curbura interioară a Carpaţilor semnate de profesori, arhivişti şi muzeografi din judeţul Harghita: Nicu Vrabie, Nicolae Bucur, Ilie Şandru, Ana Dobreanu, Valentin Istrate, Dorina Drăghici-Moraru, Dorel Marc, Zorel Suciu, Costel Lazăr ş.a.

Din iniţiativa, cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a Prea Sfinţitului Părinte Ioan Selejan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, se află în curs de editare volumul se sinteze monografice Românii din Covasna şi Harghita. Istorie. Biserică. Şcoală. Cultură, lucrare colectivă coordonată de Ioan Lăcătuşu, Vasile Lechinţan şi Violeta Pătrunjel, ce urmeză să apară la editura „Grai Românesc” din Miercurea-Ciuc.

În acest context am aflat cu bucurie despre finalizarea proiectului profesorului Constantin-Ioan Costea din Miercurea-Ciuc, de redactare a monografiei satului natal, cu titlul Vidacutul sub aripa timpului, Gheorgheni, 2002. Am lecturat lucrarea „dintr-o suflare” şi m-am convins încă odată de faptul că Dumnezeu lucrează prin oameni, înfăptuind tainic adevărate „minuni” atunci când totul pare pierdut, sau aproape imposibil. Referindu-se la personalitatea profesorului Ioan Axente Creangă, autorul monografiei menţionate, protopopul Ioan Boian spunea că acesta „rămâne tipul profesorului apostol, un adevărat prototip de mirean creştin, model pentru intelectualul român”. La rândul nostru, putem afirma, fără să greşim, că, profesorul Constantin-Ioan Costea reprezintă chipul dascălului care îşi împarte timpul între obligaţiile de la catedră, cele privind îndeplinirea unor importante funcţii manageriale, ce-i revin de atâţia ani în conducerea învăţământului harghitean şi pe linia societăţii civile româneşti, găsindu-şi răgazul necesar cercetării interdisciplinare a satului natal Vidacut, în istoriei şi contemporanietate. Totul este făcut cu modestie şi echilibru, cu respect pentru adevăr şi o nemăsurată iubire faţă de oameni, fară deosebire de etnia şi confesiunea lor.

Prezentând atâtea informaţii inedite despre înaintaşii săi, profesorul Constantin Costea nu a spus nimic despre propria-i persoană. O facem noi, în semn de mulţumire pentru truda sa ziditoare, şi ca un modest omagiu adus unui coleg şi prieten aflat în prima linie a prezervării şi afirmării identităţii româneşti, pe aceste frumoase meleaguri din Arcul intracarpatic. S-a născut în 7 ianuarie 1947, în Vidacut, comuna Săcel, judeţul Harghita. Părinţii săi, Constantin şi Viorica Costea, au fost binecuvântaţi cu încă trei copii: Valeriu - profesor, Maria - învăţătoare şi Cornelia - tehnician. La rândul său, familia Constantin şi Ana Costea (născută Ciobra), au două fete care continuă tradiţia de dascăli, Elena şi Ana-Viorica.

După absolvirea Institutului Pedagogic, a fost profesor de istorie la Şcoala Generală Nr.1 Bixad (Satu-Mare), iar apoi timp de 13 ani (1972-1985) profesor în comuna natală Săcel. Între timp a absolvit cursurile Facultăţii de Istorie, din cadrul Universităţii Bucureşti (în anul 1979). Între anii 1985-1990 a fost inspector şcolar pentru istorie la Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita, iar după un an (1990-1991) când a fost director al Şcolii Generale Nr.9 din Miercurea-Ciuc a revenit la Inspectoratul Şcolar Judeţean în funcţia de inspector şcolar general-adjunct, funcţie pe care o îndeplineşte şi în prezent. Este vicepreşedinte al Despărţământului Covasna-Harghita al ASTREI, membru în Consiliul de conducere al Asociaţiei Cadrelor Didactice din Harghita, iniţiatorul şi organizatorul mai multor proiecte culturale şi a unor simpozioane pe teme de istorie şi pedagogie. Desfăşoară o bogată activitate publicistică, fiind autorul a circa 30 de studii şi articole în publicaţii de specialitate şi în presa locală şi a lucrărilor: Ghidul directorului – 1995, Miercurea-Ciuc şi Lupta pentru libertate şi democraţie în judeţul Harghita – 1979, Bucureşti.

Întocmit pe structura clasică a unei monografii, volumul profesorului Constantin Costea despre satul natal, Vidacut reprezintă o contribuţie valoroasă la istoria comunităţilor locale din judeţul Harghita. Parcurgerea unei însemnate bibliografii corelată cu efectuarea unor cercetări în arhivele locale şi a celor referitoare la etnografia şi folclorul din zona cercetată conferă cărţii o autentică valoare documentară.

Lansarea lucrării, apreciată de autor ca „o primă încercare de prezentare a Vidacutului şi a locuitorilor săi din totdeauna” şi considerată „un început, care în mod sigur merită să fie continuat”, coincide în mod fericit cu începerea cercetăriilor etno-arheologice întreprinse de către Muzeul Carpaţilor Răsăriteni, împreună cu Muzeul de Etnografie Braşov, Muzeul Satului Bucureşti, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor, cercetări coordonate de dr. Valeriu Cavruc, împreună cu dr. Ligia Fulga, drd. Mihai Gorgoi şi alţi specialişti din instituţiile menţionate.În buna tradiţie a Şcolii sociologice a lui Dimitrie Gusti, fie ca toate aceste cercetări să contribuie nu numai la cunoaşterea trecutului şi prezentului uneia dintre cele mai vechi comunităţi din zonă, în care românii au locuit de secole împreună cu maghiarii, dar şi la oferirea datelor necesare elaborării unor programe de dezvoltare socială locală, care să conducă la stoparea tendinţelor de depopulare a localităţii şi la revigorarea activităţilor economice, sociale şi culturale, actualizate la comandamentele timpului de azi şi la cele ale vremurilor viitoare.

Posfaţă la volumul Însemnări de dicolo de hotarul pus între fraţi, de Mihai Filimon

După decembrie 1989, în mediile intelectuale româneşti, s-a discutat foarte mult despre „literatura de sertar”, afirmându-se sau negându-se existenţa unei asemenea literaturi. Nu s-a discutat însă nimic despre un alt gen de scrieri literare şi nu numai, respectiv despre „cărţile autocenzurate” şi purtate în mintea şi inima a sute şi mii de intelectruali români autentici, în toţi anii regimului comunist.

În climatul de democraţie şi libertate din România postdecembristă, am asistat la o adevărată „explozie” a „cărţilor autocenzurate”, în raport cu numărul celor ce pot fi încadrate în aşa zisa „literatură de sertar”. Un mare număr de creatori din domeniul literaturii şi a ştiinţelor socio-umane, au trimis sub teascurile tiparniţelor, lucrări de o mare diversitate stilistică şi tematică, care prin conţinutul şi mesajul lor, nu ar fi putut vedea lumina tiparului, în contextul social-politic de dinainte de decembrie 1989.

Unul din cei mai prolifici autori, din ultimii ani, din sud-estul Transilvaniei, este indiscutabil publicistul şi sciitorul Mihai Filimon. Publicist recunoscut pentru talentul său, dar şi pentru apostolatul săvârşit pe altarul limbii şi culturii române, într-un areal în care acestea s-au aflat constant în suferinţă, respectiv în localităţi din fostele scaune secuieşti, după 1989, Mihai Filimon „s-a dezlănţuit”, descâtuşându-şi sufletul său de român ardelean, în lucrări ce cuprind de la pagini memorialistice şi monografice, la scrieri cu tematică istorică şi povestiri pentru copii.

Nu este mai puţin adevărat că, şi în anii cât a lucrat ca redactor la ziarul „Informaţia Harghitei”, Mihai Filimon, în afara miilor de articole risipite în paginile cotidianului harghitean şi a suplimentul său social-politic „Harghita”, a semnat o serie de lucrări, dintre care amintim: „Factorii terapeutici naturali în judeţul Harghita” (colectiv) - 1974; „Consideraţii privind contribuţia prese la procesul instuctiv-educativ” (studiul sociologic) - 1975; „Octavian C. Tăslăuanu” (colectiv) - 1978, fiind prezent şi în volumele „Pagini mureşene” - 1963 şi „ Pagini maramureşene” - 1966.

În primii ani de libertate şi democraţie, în contextul istoric cunoscut, al reactivării intoleranţei faţă de români şi românitate, îndeosebi în localităţile din „Secuime”, Mihai Filimon, alături de o mână de alţi colegi, s-a implicat în viaţa cetăţii, iniţiind primele demersuri pe linia organizării instituţionale a societăţii civile româeşti din judeţul Hraghita (Liga Democratică Română şi Fundaţia „Miron Cristea”) şi apoi a filialei locale a Frontului Salvării Naţionale, toate având ca scop apărarea dreptului la păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale româneşti, în faţa promotorilor separatismului şi a autonomiei pe criterii etnice.

Dar „punctul forte”, şi „arma secretă” ale lui Mihai Filimon le-au constituit „opera scrisă” şi „condeiul iscusit”. Dintre atuurile prestaţiei sale intelectuale amintim: o temeinică pregătire de specialitate, aşezată pe un solid suport de cultură generală şi pe o aleasă educaţie patriotică, formată în familie şi cizelată de şcoală; o experienţă de viaţă trăită în medii multietnice, îndeosebi în cele în care românii sunt numeric minoritari; şi nu în ultimul rând, harul cu care Dumnezeu l-a înzestrat, de meşter iscusit al slovei scrise.

Cu toate că viaţa nu l-a scutit de numeroase încercări ( dintre care amintim, detenţia nedreaptă a fiului, aviatorul Sorin-Doru Filimon şi moartea prematură a soţiei), prin cărţile sale, Mihai Filimon dovedeşte că nu şi-a risipit în zadar talanţii...

După romanul biografic „Aripi frânte”, volumul de nuvele „În pridvorul cu amintiri” şi cel de povestiri „Din povestirile bunicului meu”, Mihai Filimon, introduce în circuitul public o carte deosebită pentru istoria românescă de la mijlocul secolului XX, intitulată „Însemnări de dincolo de hotarul pus între fraţi- 1940-1944”, de Mihai Filimon, Tg. Mureş, 2004.

Ne aflăm în faţa unei lucrări deosebite deoarece aceasta abordează o pagină mai puţin cunoscută din istoria românilor din Ardealul de Nord, din perioada ce a urmat Dictatului de la Viena, respectiv problematica taberelor de muncă forţată pentru români. Valoarea documentară a lucrării, rezidă în faptul că, aşa după cum mărturiseştea autorul „o parte din cele cuprinse în lucrarea de faţă au fost consemnate de dascălul Axente Boţianu din Dumbrava Mureşului (tatăl soţei lui Mihai Filimon), în caietele sale de amintiri, pe care, înmânându-i-le, bătrânul dascăl şi-a exprimat speranţa că ginerele său, le va lăsa urmaşilor…” O altă parte din amintirile bătrânului dascăl n-au apucat a fi puse pe hârtie, dar, în serile când acesta „lăsa ca umbrele trecutului să-i inunde simţirea”, le-a povestit autorului, cu speranţa că toţi cei care le vor cunoaşte, vor face ca „niciodată viaţa să ne mai fie întunecată de teroare şi umilinţe”.

Trecând la îndeplinirea acestui adevărat „testament pentru urmaşi”, cu convingerea că „durerile nu au fost doar ale unui om, ci ale unui neam întreg, despărţit atunci de arbitrare hotare”, autorul, se întreabă „dacă mai are vreun sens răscolirea amintirilor acelor vremi tulburi, acum, după şaizeci de ani”.

Răspunsul la această tulburătoare întrebare, l-a primit tot de la bătrânul dascăl, care din înţelepciunea lui ne învaţă că, „nu ocolind adevărurile istoriei şi nici ascuzându-ne după vorbe frumoase, vom putea desprinde învăţăminte pentru viitor. Nu prin ascunderea răului putem evita repetarea lui- ne povăţuieşte încercatul învăţător- ci numai prin descoperirea rădăcinilor lui îl vom putea stârpi. Şi numai cunoscându-i urmările, vom putea să înlăturăm, în cazul nostru, orice urmă de şovinism şi ură interetnică şi ne vom putea bucura pe deplin de lumina viitorului care de-o-potrivă trebuie să se reverse în viaţa tuturor fiilor acestui pământ”.

De fapt, nu puţine sunt vocile care, invocând nevoia de a privi spre viitor, consideră că nu ar mai trebui să acordăm atenţie unor asemenea probleme dureroase din istoria contenciosului româno-maghiar. Lucrarea de faţă, prin bogăţia şi ineditul informaţiilor oferite cititorilor, demonstrază falsitatea unor asemenea aserţiuni. Cu toate că despre suferinţele românilor din Ardealul cedat prin Dictatul de la Viena, au aprut mai multe lucrări semnate de Nicolae Corneanu, Mihai Fătu, Gh. I. Bodea, Vasile Suciu, Ilie I. Puşcaş, Francisc Păcurariu, Vasile Lechinţan ş.a.,niciuna din aceste lucrări nu abordează distinct problema detaşamentelor de muncă româneşti şi a taberelor de muncă forţată, instituite de administraţia horthystă, ca forme de decimare a populaţiei româneşti, îndeosebi a liderilor acesteia, pentru ca „turmele” rămase fără „păstori”, să poată fi mai uşor risipite. Încorporările în taberele de muncă forţată, alături de trimiterea românilor pe front în linia întâi, expulzări, deportări, urmăreau epurare etnică, desfăşurată sub deviza „patrie fără valahi”.

Semnificaţia şi importanţa lucrării de faţă sporeşte, cu atât mai mult cu cât nu ne aflăm în faţa unui fenomen izolat, ci în faţa unei acţiuni cuprinzătoare, bine organizată şi cu o finalitate precisă. Numai în anul 1943, numărul companiilor de muncă româneşti trecea de 100, cuprinzând un efectiv de peste 25.000 de persoane. În cei trei ani de concentrare, în taberele româneşti de muncă forţată au fost cuprinşi peste 70.000 de cetăţeni, mulţi dintre ei găsindu-şi sfârşitul, în urma suferinţelor îndurate în aceste adevărate „lagăre ale morţii”.

Volumul este structurat în trei părţi: prima parte, cuprinde perioada de după instalarea administraţiei horthyste şi până la „încorporarea” învăţătorului Alexandru Boţianu; în partea a doua, sunt redate principalele momente ale drumului până la tabără, şi apoi traseul sinuos al taberelor de muncă forţată, din Ucraina Subcarpatică şi până în linia întâi a frontului, cu întreg cortegiul de suferinţe şi umilinţe îndurate de românii ardeleni; iar în ultima parte, sunt descrise peripeţiile întoarcerii acasă şi bucura revederii celor dragi.

Mihai Filimon, ţine să precizeze faptul că, „povestirile inspiratorului acestor rânduri sunt ale unui om simplu, dascăl de ţară, informat şi preocupat cât de cât de ceea ce se petrece cu semenii săi. El evită, deşi le ştie, descrierea multor din grozăviile de tot felul la care s-au dedat bandele horthyste…. Cele spuse de el sunt fapte trăite, suferite cu răbdare, durerile topindu-se în toleranţa românească. Dată de încredere în efemeritatea unei stăpâniri nedrepte, în credinţa trăiniciei neamului, ca şi în bunătatea Cerului de a ajuta pe cei nepăstuiţi”

Cu modestie, autorul ne spune că el a încercat să dea textului original „o oarecare ţinută literară, fără, însă a se îndepărta de la originalitatea însemnărilor”. Fiind convinşi de preocuparea pentru a păstra nealterată valoarea documentară a informaţiilor cuprinse în jurnalul socrului său, considerăm că toate acestea au fost „înnobilate” prin talentul scriitoricesc cunoscut al publicistului Mihai Filimon. Iată în acest sens, doar un exemplu. Este momentul rugăciunii individuale a învăţătorului Axente Boţianu, urmat de cel al rugăciunii ecumenice…

„Rugăciunea mea e laudă şi mulţumire lui Dumnezeu şi cerere de limpezire a vremurilor tulburi în care lumea se zvârcoleşte. E dorinţă fierbinte de eliberare de sub coşmarul războiului şi de sub teroarea la care milioane de suflete au fost şi sunt supuse. E cerere de reîntregire a familiilor, de întoarcere a oamenilor la casele lor şi de reluare a vieţii pe care oamenii să şi-o făurească în spiritul învăţăturii creştine. Simt cum cu fiecare rostire a rugii mele, sufletul mi se deschide către lumină şi speranţă, iar când închid cartea văd mai aproape cerul iar pământul mi se pare grădină edenică. Natura din jur vine să-mi întregească apropierea de Dumnezeu. Iată soarele e darnic, codru şi ploaia deschid porţi către cântec de psalm iar apa izvorului, săltând peste prag de piatră, iradiază în culori de curcubeu. Din care disting, însă doar trei: roşu, galben şi albastru.Îmi şterg ochii de lacrimile trăirii momentului apropierii de Dumnezeu şi mă ridic din patul de iarbă, fericit că trăiesc şi că am puterea să mă rog şi să sper”.

Cu capetele lor descoperite, cu chipuri aplecate a smerenie, cu feţele lor supte de trudă, imaginea pare desprinsă dintr-o icoană. Fiecare cuvânt din slujba de utrenie şi de la Paraclis e parcă izvorât din sufletele noastre greu încercate. Vocile bărbăteşti, profunde, răzbat puternic printre brazi şi se pare că tot muntele e cuprins de ele. Natura întreagă a devenit un uriaş cor iar cerurile parcă se deschid în a-l asculta. Iar când încheiem cu „Ascultă Doamne pe poporul tău”, mulţi ochi lăcrimează, amintindu-şi de slujbele şi oamenii din satul lor, apropierea fiind în acelaşi timp de Dumnezeu şi de ţară…. În timp ce dincolo de munţi tunurile crimei şi urii bubuie semănând moarte, aici din tabăra suferinţei, se ridică rugă pentru salvarea oamenirii de sub teroarea duşmăniei şi măcelului.

…În acea duminică din toamna anului 1944, dintr-o rarişte din munţii Ucrainei Subcarpatice, s-a ridicat către ceruri cea mai fierbinte rugă, pe care corul vreunei catedrale o poate înălţa. A fost ruga unor umiliţi şi înrobiţi de trudă, spusă într-o catedrală străjuită de cupola unui cer albastru sprijinit pe piedestal de brazi şi având drept altar soarele –ochiul lui Dumnezeu asupra pământului şi drept răspuns de strană corul interpretat de sfinţii suferinţelor româneşti”.

Cartea de faţă, îndeamnă la reflecţii pe marginea responsabilităţii faptelor individuale şi colective în istorie, mai ales a acelora săvârşite în momente de tensiune şi conflicte interetnice, prilejindu-ne oportunitatea de a aprecia aşa cum se cuvine importanţa valorilor creştine. Ea ne îndemană totodată la vigilenţă şi la adoptarea unei atitudini ferme faţă de discursurile şi faptele nostalgice, ce urmăresc reîntoarcerea unor vremuri apuse pentru totdeauna.

O nouă apariţie editorială destinată iubitorilor de matematică: Egalităţi şi inegalităţi geometrice în triunghi, de Nicuşor Minculete

Joi, 18 decembrie 2003, la Grupul Şcolar „Constantin Brâncuşi”, din Sfântu Gheorghe, a avut loc lansarea cărţii „Egalităţi şi inegalităţi geometrice în triunnghi”, de Nicuşor Minculete, apărută recent la Editura „Eurocarpatica”, 2003. În faţa unei asistenţe formată din colegi de breaslă, de la şcolile din Sf. Gheorghe, din profesori de la şcoala gazdă, dar şi din prieteni şi membrii familiei, a luat cuvântul prof. Rodica Pârvan, directoarea Grupului Şcolar „Constantin Brâncuşi”, care, odată cu felicitările transmise autorului pentru frumosul şi promiţătorul debut editorial, a ţinut să aprecieze că acest moment constituie, în acelaşi timp, un eveniment important în viaţa şcolii, la care autorul este profesor de matematică.

Subliniind şi cu această ocazie, faptul că Editura „Eurocarpatica”, îşi propune ca, pe lângă publicarea lucrărilor referitoare la istoria, cultura şi civilizaţia românească din sud-estul Transilvaniei, să editeze cărţi semnate de autori din această zonă, prof. Violeta Pătrunjel, a apreciat condiţiile tipografice în care a apărut lucrarea, asigurate de Tipografia Media A&G, condusă de Adrian Gafiţa.

Autorul, Nicuşor Minculete, este absolvent al Facultăţii de Matematică din cadrul Universităţii Bucureşti, promoţia 1994. În urma concursului pentru ocuparea posturilor vacante, în 1997 a fost titularizat la Grupul Şcolar Economic nr. 2, în prezent Grupul Şcolar „Constantin Brâncuşi”. Între anii 1994-1997 a fost profesor detaşat la Liceul „Mihai Viteazul”. În prezent urmează cursurile postuniversitare de informatică, din cadrul Universităţii Transilvania Braşov. Pe lângă activitatea depusă la catedră a publicat în Gazeta Matematică, a propus probleme pentru concursuri de matematică şi pentru olimpiade şcolare.

Cu ocazia lansării, autorul a mulţumit tuturor celor care l-au sprijinit în demersurile întreprinse pentru editarea acestui prim volum al său. „Inegalităţile geometrice au frumuseţea lor- a precizat Nicuşor Minculete- ele nasc o filozofie proprie, parte integrantă a spiritului Geometriei elementare, un punct important de atracţie pentru mulţi matematicieni. În lucrare- a spus în continuare autorul- au fost selectate o serie de inegalităţi geometrice importante, apărute în diverse articole, reviste de matematică şi culegeri, ea se adresează celor pasionaţi de inegalităţi geometrice şi de asemenea elevilor, care se pregătesc pentru olimpiadele şi concursurile de matematică. Contribuţia pesonală- a menţionat în încheiere autorul- se regăseşte în faptul că am încercat să caut noi soluţii pentru unele inegalităţi geometrice cunoscute şi, ca rezultat, am reuşit să întăresc anumite inegalităţi şi de asemenea să dau peste inegalităţi noi, menite a îmbogăţi literatura de specialitate”

În aprecierea conţinutului unei asemenea lucrări, cuvântul hotărâtor îl au specialiştii. De aceea, vom reda în continuare alocuţiunea rostită cu acest prilej de către prof. univ. dr. Emil Stoica, de la Facultatea de Matematică şi Informatică din Braşov, matematicianul care de fapt a şi prefaţat volumul semnat de Nicuşor Minculete.

„Apariţia unei culegeri de probleme este o sărbătoare pentru oricare cititor interesat în a-şi îmbogăţi cunoştinţele de specialitate.Au apărut în ultima vreme atâtea culegeri de probleme,în particular culegeri de probleme de matematică ce pun cititorul în dilema de a le achiziţiona sau nu,acesta nefiind convins de utilitatea lor.Culegerea de faţă, de cum este deschisă, elimină orice dilemă, determinându-i pe cei care se pricep, precum şi pe cei mai puţin avizaţi, să şi-o însuşească şi să o aşeze în biblioteca personală, într-un loc accesibil. Cu alte cuvinte, prin modul de abordare şi prin complexitatea matematică, materialul prezentat în lucrarea de faţă conduce la calificarea prezentei culegeri drept una dintre cele deosebite, reprezentative prin calitatea şi utilitatea lor.

Culegerea de faţă pune la dispoziţia cititorului o gamă largă de egalităţi şi inegalităţi geometrice, de la cele mai cunoscute, până la cele care constituie noi provocări în domeniul geometriei. Culegerea vine în sprijinul profesorilor de matematică şi al elevilor cu înclinaţie spre matematică.

Lucrarea aduce în actualitate o serie de contribuţii ale matematicienilor români şi conţine multe probleme originale ale autorului.Caracterul de noutate al culegerii este dat de existenţa multor contribuţii originale şi de valoare ale autorului, prin rafinarea unor inegalităţi şi generalizarea altora, printr-o ordonare a cunoştinţelor din domeniul egalităţilor şi inegalităţilor geometrice.

Autorul îşi face datoria în faţa elevilor dotaţi, punându-le la dispoziţie o carte în care să găsească tot ce le trebuie pentru desăvârşirea calităţilor lor, oferindu-le o largă varietate de probleme, de la cele accesibile, până la cele complexe. Apariţia culegerii „Egalităţi şi inegalităţi geometrice în triunghi” dovedeşte priceperea şi dragostea autorului pentru ceea ce numim „Regina matematicii, GEOMETRIA”.

Felicitări autorului, mult succes şi noi împliniri pe tărâmul matematicii şi nu numai.

O contribuţie ştiinţifică de necontestat, care vine în sprijinul operei de reconstrucţie ecologică a ţării, Genetică ecologică, de Dan Ciobanu