Dăinuire românească În covasna şi harghita
Ierarhi ortodocşi ardeleni şi românii din Arcul intracarpatic
Yüklə 1,03 Mb.
|
Ierarhi ortodocşi ardeleni şi românii din Arcul intracarpaticSecretarul Consistorial Elie Miron Cristea şi credincioşii români din Arcul intracarpaticÎn îndelungata şi rodnica activitate a patriarhului Elie Miron Cristea, desfăşurată timp de peste patru decenii la altarul Bisericii Ortodoxe Române, un loc distinct ocupă perioada când a activat la Arhidieceza Ortodoxă Română a Transilvaniei, în calitate de secretar al Consistoriului, între anii 1895 – 1902 şi de consilier (asesor), între anii 1902-1909, fiind unul din cei mai apropiaţi colaboratori ai mitropoliţilor Miron Romanu şi Ioan Meţianu.1 Perioada sibiana a activităţii protosinghelului, ieromonahului şi apoi arhimandritului Elie Miron Cristea a fost deosebit de rodnică, tânărul teolog şi doctor în litere, implicându-se cu profesionalism şi dăruire, în multipla şi complexa activitate bisericească, culturală, socială, economică şi naţională a credincioşilor ortodocşi români din Transilvania. Sunt cunoscute contribuţiile sale de excepţie la construirea catedralei ortodoxe din Sibiu, în conducerea ASTREI şi a altor asociaţii culturale româneşti, la înfiinţarea Muzeului Asociaţiunii ASTRA, ca redactor la publicaţia „Telegraful Român”, întemeietor al Băncii culturale „Lumina” ş.a.2 În toată această perioadă, a ţinut o strânsă legătură cu meleagurile natale, şi în general cu toate comunităţile ortodoxe româneşti din fostele scaune secuieşti, sprijinindu-le în eforturile acestora de supravieţuire, prin credinţă şi cultură, în condiţiile istorice cunoscute.3 Ne-am propus să punem în evidenţă câteva aspecte concrete ale sprijinului acordat parohiilor ortodoxe şi şcolilor confesionale româneşti din Protopopiatul Treiscaune, de către Mitropolia Ortodoxă a Transilvaniei, în perioada când Elie Miron Cristea a activat în calitate de secretar consistorial la Sibiu. În acest sens, în prezentul material, sunt redate documente emise de Consistoriu arhidiecezan din Sibiu, între anii 1896- 1902, cele mai multe purtând semnăturile lui Ilarion Puşcariu, „arhimandrit, vicar” şi ale lui Elie Miron Cristea, secretar consistorial, documente aflate în Fondul arhivistic „Protopopiatul Ortodox Trei Scaune”, aflat în păstrarea Centrului Eclesiastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, din Sf. Gheorghe. Prin conţinutul lor, documentele menţionate se referă la o gamă largă de probleme, punând în evidenţă rolul însemnat şi responsabilităţile multiple ce reveneau Mitropoliei, Arhiepiscopiei, protopopiatelor şi parohiilor ortodoxe în organizarea şi desfăşurarea vieţii bisericeşti, dar şi a celei culturale, economice, sociale şi a învăţământului confesional ortodox, constituind o veritabilă cronică a rolului şi rostului determinat şi binecuvântat al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, pentru păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale a românilor ardeleni. Pe cât posibil, am grupat documentele cercetate, tematic şi în cadrul fiecărei teme, cronologic. Viaţa bisericească Printr-un document emis în data de 9 decembrie 1896, protopopul Dumitru Coltofeanu „este autorizat să îndeplinească cu asistenţă cuviincioasă sfinţirea bisericii noi din comuna Ormeniş (azi, judeţul Braşov) după tipicul prescris… iar poporului de acolo să-i descoperi lauda şi mulţumirea mea- preciza mitropolitul Miron Romanu - pentru simţul bun creştinesc, care l-a probat în mod aşa frumos, prin zidirea acelei biserici”.4 Deoarece s-a constatat că operaţiunile de „completare a atestatelor de trecere de la o biserică la alta, de multe ori sunt „defectuase”, printr-o circulară, adresată „protopresbiterului Demetriu Coltofeanu al Tractului Treiscaunelor”, în data de 20 mai 1896, se trimeteau formulare tipizate pentru a fi folosite, în acest scop, de către toţi preoţii parohi din protopopiat.5 În 4 iunie 1896, protopopul Treiscaunelor era invitat să-l tragă la răspundere pe preotul paroh Ioan Moga din Vâlcele pentru faptul că nu a depus la termen suma rezultată din „colecta cu discul în favorul metropopitan”.6 „Preavenerabilul Consistoriu Archidiecezan” din Sibiu, primea la data de 26 octombrie 1896, o cerere din partea credincioşilor din parohia Cernatul Inferior, prin care se solicita aprobarea ca preot paroh a clericului Valeriu Cosma din Micfalău. În cerere, se menţiona faptul că parohia a devenit vacantă în urma „abzicerii” fostului paroh Augustin Micu, înlocuitorul acestuia, preotul Alexie Popovici din Sepsi Sângiorgiu „din cauza distanţei şi a bătrâneţe slujeşte tot mai rar, iar cei câţiva candidaţi care s-au prezentat nu au rămas în parohie- Cererea este semnată de peste 30 de credincioşi, cele mai uzuale nume fiind: Bokor, Timar, Bularka, Şorban, Şanta, Olah, Mathe, Szabo, Csorba, Gyurka ş.a.7 În conformitate cu prevederile Regulamentului de Organizare Bisericească elaborat de mitropolitul Andrei Şaguna, în 3 februarie 1897, Consistoriu Arhidiecezan, ţinând seama de faptul că „la Dumineca Tomii, în 1897, expiră perioada de trei ani pentru completarea sinodului eparhial – anunţa că - joi 13 martie vor avea loc alegeri pentru o nouă perioadă de 3 ani, în cercul Sepsi Sz. Georgiu”.8 Protopopul D. Coltofeanu, în 18 februarie 1897, este „desemnat să verifice modul cum s-a făcut alegerea preotului din parohia Braşovul –Vechi, între cei doi candidaţi: Iosif Puşcariu şi Nicolae Petrişor”. 9 În 4 mai 1897, „fiindcă în urma concursului publicat nu s-a prezentat nimeni la parohia vacantă Belin”, protopopul este însărcinat să se îngrijească de „publicarea unui concurs nou, după oarecare timp”.10 Deosebit de edificatoare asupra relaţiilor existente între cele două biserici româneşti- ortodoxă şi greco-catolică este adresa trimisă de către Consistoriu, în 6 mai 1897, în care se spune: „În legătură cu cererea lui Georgiu Radu, curatorul bisericii greco-catolice din Casonul-Mare, de a fi primită acea comună în sânul bisericii noastre”, protopopul este invitat, „să verifice dacă cererea „este făcută din convingere curată şi din voie liberă”, iar dacă aşa stau lucrurile, să se facă formele necesare, cu respectarea prevederilor legale.11 Acelaşi răspuns a fost dat şi în legătură cu cererea preotului greco-catolic Andrei Bucur din Ghelinţa. „Trecerea numai atunci poate fi acceptată când este şi legală, şi legală e numai atunci când cineva din convingere curată vrea să vină la noi şi nu din vre-o speculă”.12 Consitoriu arhidiecezan, în 5 mai 1898, „încuviinţează orânduirea capelanului Georgiu Negoescu din Întorsura Buzăului la creştinii noştri din Barcani astfel, ca în fiecare a doua Duminică, când nu este de rând în parohie, să servească la biserica din Barcan şi să îndeplinească peste tot toate serviţiile spirituale, când se va ivi necesitatea… pentru mângăerea şi liniştea sufletească a acestora”.13 Atunci când apărea noi reglementări legislative referitoare la culte, Consistoriu se consulta cu principalii fruntaşi asupra formulării poziţiei Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei, faţă de actul normativ respectiv. Aşa s-a procedat, în iulie 1898, în cazul apariţiei Legii XIV/1898 referitoare la întregirea venitului parohial. Astfel, „pentru a esamina în detaliu dispoziţiunile acestei legi, pentru ca ele să nu fie în colesiune cu autonomia şi interesele bisericii, şi pentru a face consistoriului propuneri în ceea ce priveşte atitudinea noastră la punerea în lucrare a acestor dispoziţiuni, se emite o comisiune compusă sub prezidiul arhimandritului vicar episcopesc Dr. Ilarion Puşcariu, din asesori consistoriali şi din protopopi…”.14 Cererea credincioşilor din cătunul Ciumernic aparţinând de parohia Întorsura Buzăului, de a se afilia la parohia Sita Buzăului, a fost repartizată spre soluţionare protopopului Coltofeanu.15
Fiind cunoscute consecinţele legilor care reglementau învăţământul confesional, potrivit cărora dacă nu erau îndepliniţi anumiţi parametri calitativi deosebiţi de exigenţi, şcolile respective erau „statificate”, respectiv transformate în şcoli de stat, cu predare în limba maghiară, Consistoriu solicita protopopului Coltofeanu, să remedieze deficienţele de la Şcoala din Mărcuş, pentru a se evita „închiderea şcoalei noastre din numita comună”.16 În 18 februarie 1897, protopopul Coltofeanu era desemnat să verifice „antecedentele şcolare ale tânărului Ioan Popa, învăţător în Mărcuş, în vederea soluţionării cererii parohiei din Cernatul Inferior”.17 Este posibil ca învăţătorul amintit, să fi plecat la şcoala din Cernatul Inferior, deoarece, în 13 martie 1897, protopopul era somat „să asigure învăţător calificat pentru şcoala din Mărcuş, pentru ca astfel existenţa acelei şcoli să fie asigurată”.18 Deoarece „organele politice administrative” locale „i-au pus gând rău” şcolii din Mărcuş, în ianuarie 1898, Consistoriu, „recunoscând zeloasa purtare” atât a protopupului Coltofeanu, cât şi a parohilui Georgiu Dogariu, revine cu însărcinarea „de a îngriji ca existenţa acestei şcoli să fie asigurată prin înlăturarea defectelor, spre care scop, în prima linie trebuie, ca în decursul verei viitoare la tot cazul să se ridice un edificiu şcolariu deplin corespunzătoriu”.19 Un ajutor din partea fondului Şaguna, se va putea acorda în anii următori, după elaborarea proiectului de execuţie, deoarece fondurile pentru anul respectiv, au fost deja repartizate.20 Deoarece nu toate parohiile aveau posibilităţi ca din resurse proprii să asigure salariile învăţătorilor, în 8 martie 1897, protopopul primeşte însărcinarea de a înştiinţa parohiile din Apaţa, Arini, Mărtănuş, Hăghig, Vama-Buzăului, Teliu, Zagon şi Dobolii de Jos, despre faptul că li s-au aprobat „un ajutor pentru întregirea salariului învăţătoresc”, din partea Arhiepiscopiei.21 În ianuarie 1898, Consistoriu a votat un ajutor de 50 de fl, din fondul şcolar eparhial, preotului Augustin Cosma din Micfalău, în calitatea sa de catihet.22 Deşi în localitatea amintită, la acea dată, erau aproape 1000 de ortodocşii, şcoala din sat erau numai în limba maghiară. Comunităţile parohiale care nu puteau achita integral salariu învăţătorilor, în bacnote, ofereau o parte din salariile respective, în natură. Un control făcut de reprezentanţii Ministerului de resort, constata, în 18 septembrie 1897, „că la mai multe şcoli nici până acum nu este sistemisat (achitat –n.n.) salariul învăţătoresc la o sumă minimală prescrisă de lege şi unii învăţători nu primesc cuartir natural sau competinţe de grădină de legume”. Printre şcolile aflate în „dificultate” se aflau şi cele din Covasna, Zăbala, Zagon, Apaţa.23 Deosebit de edificatoare despre relaţiile dintre şcolile confesionale ortodoxe şi reprezentanţii administraţiei publice locale este adresa trimisă protopopului D. Coltoifeanu, în 17 iulie 1897, în care se spune: „Consistoriu a trimis Comitetului Administrativ al Comitatutlui Treiscaune o adresă prin care se protesta „contra ingerinţei ilegale”, în detrimentul bisericii – deoarece prin Decizia 889/1897 – erau traşi la răspundere preşedinţii comitetelor parohiale pentru faptul că nu au înştiinţat inspectorii şcolari judeţeni despre data ţinerii examenelor finale. În document, toate comitetele şcolare erau atenţionate de a nu „intra în corespondenţă cu organe administrative politice”, şi de a nu răspunde la provocări, deoarece şcolile nostre confesionale primesc „îndrumări numai de la oficiul protopopesc, respectiv de la Consisitoriu”.24 Până la ocuparea prin concurs a posturilor de învăţători, aceştia „erau instituiţi în mod provizoziu”, de către Consistoriu. În acest mod au fost numiţi, în septembrie 1897, următorii învăţători: Ioachim Groza la Mărtănuş, David Bogdea la Dobârlău, Ilie Mihai la Mărcuş, Gavril Hereş la Teliu, Nicolae Secarea la Vama Buzăului, Nicolae Rădoiu la Dobolii de Jos, „teologul absolut” Emiliu Căpitan la Întorsura Buzăului, Popoviciu Andoc la Covasna, Maria Pop la Poiana Sărată.25 Printre candidaţii admişi la examenul pentru ocuparea unor posturi de învăţători, în anul şcolar 1898, s-au aflat: Alexandrina Aitean din Hăghig (printre puţinele femeie întâlnite în această calitate), Alexandru Ciucan din Lisnău, Alexandru Bucşa din Arini, Elemer Fenechi din Breţcu, Ioan Popa la Cernatul de Jos, Nicolae Bărbat la Mărtănuş.26 „Preaonoratul protopop, era anunţat, în 30 aprilie 1898, de faptul că solicitarea învăţătorului din Mărtănuş, Ioachim Groza„ pentru a i se permite repetirea examenului de calificaţiune din limba maghiară, nefiind înştiinţat cu documentele cerute de regulamentul seminarial pentru esamene, nu se poate lua în considerare”.27 În legătură cu definitivarea pe post a învăţătorilor, se înregistrau şi eşecuri: Astfel, după ce, cu data de 18 septembrie 1897, „s-a întărit ca învăţător definitiv, candidatul Ilarie Aleman, pentru şcoala din Chichiş”, peste doar două luni, respectivul învăţător „a părăsit într-un mod atât de necuviincios postul”.28 În 12 septembrie 1896, se aproba susţinerea examenului „în cale privată din obiectele cursului I pedagogic, până la data de 30 septembrie pentru Maria şi Emilia Pop din Poiana Sărată”, Ioan Pop din Ozun, iar în 28 august 1897 se aproba „primirea la concursul pedagogic a absolventului de clasa a IV a gimnazială Mihail Petru, din Dobolii de Jos.29 În 3 august 1900, consistoriul „aprobă cererea studentului Nicolau Stanciu din Boroşneul Mic pentru primirea la cursul pedagogic în semninarul nostru arhideiecezan” şi a studentului Dumitru Purece din Budila. În schimb, „fiindcă studintele Corneliu Cosma din Micfalău nu are pregătirea prescrisă de regulamentul seminaral, cererea lui pentru primire la cursul pedagogic nu se poate încuviinţa”.30 Activitatea de investiţii, construcţii şi reparaţii În 6 iunie 1896, Consitoriu solicita refacerea planului şcolii confesionale din Hăghig, pe baza observaţiilor „inginerului însărcinat în acest sens”, deoarece „edificiul e plănuit prea mare şi prin urmare prea scump, împărţirea luminei e rea, împrejmuirea exterioară asemenea nefavorabilă”. Peste 5 luni, în 2 noiembrie 1896, din nou este respins proiectul şcolii confesionale din Hăghig, cu recomandarea de a fi refăcut pe baza „observaţiilor expertului consistorial”.31 În mai 1898, protopopul Coltofeanu „primeşte însărcinarea de a încunoştiinţa pre comuna bisericească Boroşneul Mic (azi Valea Mare-n.n.), că în scopul edificării şcoalei i s-a votat prin fundaţiunea Şaguna un ajutoriu de 200 fl., care îl poate ridica de la casa arhideicezană.32 Dovedind aceiaşi exigenţă faţă de executarea lucrărilor de investiţii şi reparaţii la construcţiile bisericeşti şi şcolare, în 17 august 1896, se solicita revizuirea planului şi „preliminariului de speze” (proiectului de buget- n.n.) pentru repararea bisericii din Breţcu, precum şi a contractului încheiat cu întreprinzătorul Mateiu Trifan.33 Urmărind îndeaproape modul de realizare a lucrărilor de investiţii, Consistoriul din Sibiu, în 19 octombrie 1896, cere protopopului „de a încunoştiinţa pe întreprinzătorul Szilaghia Istvan din Sepsi – Szt. Georgiu că cere lui de a modifica termenul de finalizare a construirii bisericii din Dobolii de Jos, nu poate fi aprobată, deoarece termenele stabilite prin contractul încheiat încă din 15 martie 1896, nu pot fi repliate”. În final, neînţelegerile dintre parohie şi antreprenorul respectiv au fost soluţionate în justiţie.34 În 8 februarie 1897, Consistoriu aprobă „rezultatele licitaţiei referitoare la zidirea casei parohiale din Poiana Sărată pe terenul cumpărat de la George Dimian”, iar în 21 martie 1897, aprobă proiectul de reparare a casei parohiale din Sita Buzăului.35 Activitate economico-financiară Din însărcinarea „Excelenţei Sale arhiepiscop şi mitropolit, anual, prin grija protopopului, erau înaintate la Sibiu, bugetele de venituri şi cheltuieli ale tuturor parohiilor.36 Printr-o adresă din 24 august 1896, Protopopul Coltofeanu era înştiinţat de faptul că „nu se aprobă solicitarea credincioaselor Paraschiva şi Raveica Boriceanu din Întorsura Buzăului de a beneficia de o „ rebonificare de 500 de fl., pentru folosirea pământului donat de Domnica Barbu „comunei bisericeşti de acolo”.37 În 30 august 1896, protopopul Coltofeanu este „poftit a aşterne ca întregire la rugarea pentru ajutoriu din fundaţiunea „Şaguna” un conspect despre starea materială a comunei bisericeşti Hăghig”, din care să rezulte cu ce sumă poate contribui comunitatea parohială locală şi cu ce sumă trebuie ajutată localitatea pentru construirea şcolii confesionale.38 În 7 septembrie 1896, se aducea la cunoştinţa protopopiatului Treiscaunelor că „nu s-a aprobat licitaţia organizată pentru vinderea casei cantorale din Araci”, pentru vicii de formă şi de fond. În continuare, în document sunt făcute precizări cu privire la folosirea de către Consiliul parohial Araci a fondurilor şi pământului lăsate pe seama parohiei amintite prin „Fundaţiunea Dimitrie Cioflec”.39 În 12 octombrie 1896, protopopul Coltofeanu era invitat să soluţioneze disputa dintre preoţii „Ioan Moga din Vâlcele şi Alexie Popoviciu din S. Sâgiorgiu referitoare la folosirea porţiunii canonice aflătoare pe hotarul comenei amintite, cumpărate din fondul Rudolfin”.40 Tot protopopului, eventual împreună cu alţi împuterniciţi din partea consistiriului, îi revenea sarcina verificării la faţa locului a reclamaţiilor trimise la Sibiu, din partea unor credincioşi din parohii. Pe baza rezultatelor acestor verifică, consistoriu adopta măsurile în consecinţă. Astfel s-a procedat „în urma arătărei lui Ioan Stan et consortes din Hăghig” când, „pe baza cercetărilor efectuate la faţa locului la 31 August 1897 cu referinţă la ilegalităţile comise în administrarea averei bisericeşti din Hăghig”, consistoriu a decis să se restituie către biserică cantitatea de „472 litre bucate –grâu, cucuruz”, sustrase din „fondul de bucate al comunităţi”. Deoarece acest lucru nu s-a reuşit, peste un an, protopopul era îndemnat să ia măsuri pentru „procesuarea foştilor manipulanţi ai fondului de bucate George Cucu, Constantin David, Ion Ilie Cucu, Vasile Aitean şi vasile Motoaşcă.41 Prin adresa datată 21 iunie 1897, se solicita „achitarea sumelor datorate fondului general administrativ”, reprezentând contribuţia fiecărei parohii la acest fond, iar în mai 1898, se solicita depunerea sumelor rezultate „în urma colecte cu discul purtat la parznicul Botezul Domnului pentru fondul metropolitan”.42 Activitate socială şi filantropică Printr-un act din 15 iunie 1896, se artă că „s-a luat cu plăcere la cunoştinţă despre donaţiunea făcută în favorul bisericii din Poiana Sărată, de către credincioşii Vartolomeiu Boholţian şi soţia sa Raveca Negrescu, George Ciangă şi soţia sa Maria, născută Negrescu”, făcându-se recomandarea ca actul de donaţiei să fie înaintat la „judecătoria cărţilor funduare pentru întabulare”. În 5 iulie 1897, era acceptată „donaţia făcută de Nicodim Popica şi soţia sa Dumitra, născută Dogariu, pe seama parohiei Vama Buzăului”, iar în 27 septembrie 1897, cea a credincioasei Dpmnica Suciu a lui Sofron, pe seama bisericii din Întorsura Buzăului.43 Prin circulară nr. 8280/1897 transmisă „către toate oficiile protopresbiterale parohiale din Transilvania”, se solicita verificarea modului în care sunt realizate măsurile stabilite în ianuarie 1871, când” s-a adus la cunoştinţa preoţimei ortodoxe hotărârea Congresului Naţional –Bisericesc din 10 octombrie 1870, prin care faţă de meritele marelui şi nemuritorului fondator Emanoil Gojdu, care a donat întreaga avere spre scopuri culturale, bisericeşti şi naţionale, s-a orânduit ca să se ţină parastas pentru sufletul marelui Mecenat în toţi anii în ziua naşterii sale (9 februarie), în toate bisericele din mitropolie, iar fiecare parohie şi şcoală să cumpere tabloul fomdatorului”.44 În data de 29 martie 1897, Consistoriu anunţă că „ suma de 489 fl. Din partea tractului Treiscaunelor a fost depusă la „oficiul de casă ca percepţiune la fondul de pensiuni”. La sfârşitul anului 1897, preoţii dintr - un număr de 29 de parohii din Tractul Treiscaune, înregistrau restanţe la fondul de pensii.45 Prin adresa nr. 673, din 7 februarie 1898, protopopiatul este înştiinţat că a fost aprobat „înfiinţarea unui magazin de bucate”, în comuna Budila. În 13 martie 1898, protopopul este anunţat că la raportul său din februarie acel an „consistoriul arghiecezan după putinţă va lua în considerare rugarea pentru ajutorie a parohului Ioan marin din Boroşneul Mic (azi Valea Mare-n.n).46 În aprilie 1898, este aprobată lista celor 309 parohieni din Întorsura Buzăului, care potrivit hotărârii sinodului parohial, urmau să achite suma de 1 fl. de familie, în folosul fondului de repararaţii a bisericii.47 Avându-se în vedere importanţa receptării mesajelor transmise prin intermediul „Telegrafului Român”, situaţia achitării abonamemtelor la publicaţia respectivă, era atent monitorizată. Astfel, în decembrie 1897, Consistoriu trimitea Protopopiatului „ conspectul preoţilor abonaţi la ziarul Telegraful Român”, cu sarcina de a fi recuperate restanţele neachitate.48 La fel se proceda cu documentele dezbătute în întrunirile anuale ale Sinodului Arhidiecezan şi ale Congresului Naţional Bisericesc care erau tipărite şi distribuite, contra cost, tuturor parohiilor.49 După cum se cunoaşte, între anii1 902-1909, Elie Miron Cristea a fost asesor (deputat) cleric în sinodul arhidiecezan, din partea cercului Treiscaunelor. În data de 5/18 aprilie 1910, într-o scrisoare semnată de mitropolitul Ioan Meţianu, adresată protopopului tractului Treiscaunelor, Constantin Dimian, din Breţcu se fac umătoarele precizări: “Prin întărirea de episcop al diecezei Caransebeşului şi sfinţirea întru arhiereu a fostului deputat din cler în sinodul arhidiecezan pentru cercul Treiscaunelor a Dr. Miron Cristea, protosincel şi mai în urmă arhimandrit, devenind vacant locul de deputat sinodal, consistoriul arhidiecezan a pus la cale alegere nouă, care se va ţine joi după Sfintele Paşti în locul central Sepsi Szentgyorgy la 11 ore a.m. şi cu conducerea alegerii eşti încredinţat Sfinţia Ta.”50 Activitatea laborioasă desfăşurată de Biserica Ortodoxă din Transilvania şi slujitorii ei de seamă, între care la loc de cinste se află Elie Miron Cristea, a stat la baza pregătirii şi înfăptuirii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Informaţiile prezentate, majoritatea inedite, despre o perioadă mai puţin cercetată din viaţa patriarhului Elie Miron Cristea, ne vorbesc grăitor despre câteva file din istoria Bisericii şi a Neamului, împletite strâns cu activitatea, din acea perioadă, a ierarhului născut la Topliţa. Majoritatea proiectelor comunităţilor româneşti din fostele scaune secuieşti, de dinaintea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, atât de bine cunoscute şi sprijinite de Elie Miron Cristea, vor putea fi materializate, în cea mai mare parte, doar în perioada interbelică, prin implicarea, cu toată autoritatea şi prestigiul de care s-a bucurat primul patriarh al României, în viaţa publică din România Mare În condiţiile istorice cunoscute, din perioada interbelică a sec. XX, cu sprijinul Arhiepiscopiei din Sibiu, a patriarhului Miron Cristea, a românilor din întreaga ţară şi a unei administraţii româneşti locale foarte apropiată şi implicată direct în viaţa bisericească, culturală şi naţională, protopopi ortodocşi, alături de cei greco-catolici, din localităţile Arcului intracarpatic, au reuşit în doar 20 de ani să scrie o frumoasă pagină din istoria Bisericilor şi comunităţilor româneşti.51 Cursul firesc al acestei evoluţii a fost brutal întrerupt după adoptarea Dictatului de la Viena. În cei patru ani “cât patru veacuri”, viaţa bisericească a românilor a fost aproape în întregime distrusă şi foarte puţin refăcută în timpul regimului comunist. O adevărată revigorare naţională, prin credinţă şi cultură, a avut loc după înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, şi venirea ca Întâistătător a Prea Sinţitului Păriinte Episcop Ioan Selejan. Realizările din Eparhia Covasnei şi Harghitei demonstrează că gândurile întemeietorilor au fost binecuvântate de Dumnezeu şi că, într-adevăr, înfiinţarea Episcopiei era necesară. Prezenţa în scaunul episcopal a P.S Ioan Selejan reprezintă o garanţie asupra faptului că pastoraţia îndrumată de Vlădicul de la izvoarele Pltului şi Mureşului poartă pecetea proniei cereşti şi este benefică pentru toţi românii ce vieţuiesc în această parte de ţară, indiferent de confesiunea, limba ori etnia lor.52 Note
Yüklə 1,03 Mb. Dostları ilə paylaş:
|