Disciplina omileticii

Inteligenţă pătrunzătoare. E necesar ca preotul predicator să fie înzestrat cu o inteligenţă vie, deoarece în prezentarea oficiului său el are de prezentat, de interpretat învăţături profunde în nfata unor ascultători care nu intotdeuna nu au un fond aperceptiv destul de dezvoltat în materie de adevăruri religioase. Pentru a explica pe înţelesul unor asemenea credincioşi principiile credinţei, pentru a le face cât mai accesibile, e necesar ca mai întâi predicatorul însuşi să fie pătruns cât mai adânc în taina acestora şi să şi le fi asimilat temeinic. Oasemenea munca însă el nu o poateefectua decât dacă printre altele e înzestrat şi cu o inteligenţă pătrunzătoare.
Dar inteligența incisivă îi e necesară nu numai pentru pătrunderea cât mai adâncă în substanţă adevărurilor descoperite, ci şi prin prezentarea lor în haină nouă. Deasă repeatre a unei învăţături în acelesasi expresii, aspecte, scade şi toceşte până la desfiinţare interesul ascultătorilor pentru ea, şi, în consecinţă, eficieanta învăţăturii respective poate scădea şi ea până la anulare.
Să observăm că un preot predicator inteligent îşi câştigă mai repede încrederea păstoriţilor chiar când e înzestrat cu modeste calităţi oratorice. Inteligenţa vie îl poate ajuta pe preot ca în predici, să folosească argumente noi, să releve aspecte trecute cu vederea, să imprime o strânsă legătură întregului, lucruri prin care cuvântătorul îşi poate câştiga respectul şi încrederea ascultătorilor săi.
Sensibilitate fină. Pe lângă inteligența vie predicatorul se cuvine să fie înzestrat şi cu o receptivitate, o sensibilitate cât mai fină.
Învăţăturile descoperite cuprind în substanţă lor şi elemente emoţionale. Faptul impune preotului obligaţia de a sesiza aceste elemente spre a valorifica în predicile sale. Dar sesizarea elementelor emoţionale din cuprinsul Revelaţiei preotul nu o poate efectua decât dacă el însuşi e înzestrat cu o sensibilitate adecvată.
Mintea ageră înzestrată cu o sensibilitate aleasă pătrunde mai bine în substanţă adevărurilor descoperite, putând astfel să scoată şi să dea mai multă hrană duhovnicească ascultătorilor săi.
Pe de altă parte, sensibilitatea aleasă e necesară predicatorului pentru a-i pune pe ascultători în condiţia de a cuprinde şi cu inima învăţătura descoperită.
Un preot care nu se încălzeşte, nu vibrează intens el însuşi în prezenţa adevărului descoperit, nu va putea încălzi, însufleţi, mişca nici pe păstoriţii săi.
Să observăm apoi că sensibilitatea aleasă ajută predicatorului să se adapteze mai uşor la situaţii dintre cele mai diferite şi la ascultători de obicei deosebiţi ca nivel de pregătire, vârstă, mentalitate. Sensibilitatea scutită îl pune pe predicator în condiţia de a sesiza repede aspectul specific al diferitelor împrejurări concrete.
În sfârşit, ca posesor al unei sensibilităţi alese, predicatorul poate ajunge să mânuiască, cu reale foloase, arta nuanţelor.